02-07-2010, 10:13 PM
Cap IV
Helen:
Si-a dezactivat puterile si ne-a transportat inapoi in clasa. Se intoarce spre Doamna Rhin si ii cere voie afara. Imi parea rau pentru Rylion, stiam ca o sa i se puna o mie de intrebari la care nu putea sa raspunda, o mie de cuvinte irosite pe un subiect pe care eu incerc sa il evit si incerc sa fac si persoanele din jurul meu sa il evite. In zadar. Tot timpul apare un elev nou care se crede mare detectiv si rascoleste trecutul altora. De ce nu? Doar el nu are nimic de pierdut. Dar se gandeste, oare, ca pe altii chiar ii dor chestiile alea? Nu.
Imi intorc privirea spre geamul din dreapta mea. Era primavara, anotimp al prospetimii si al dragostei. Anotimpul ei preferat... De ce fiecare lucru de pe Pamant trebuia sa imi aminteasca de ea? Imi scutur incet capul si privesc din nou mazgalitura din fata mea... un inger cu o aripa sangeranda stand in genunchi pe pamant si un inger cu aripile negre plin de sange intinzandu-i mana, ajutandu-l. Chestia asta cu desenatul este o prostie... dar era activitatea ei preferata...
Nu mai suport... trebuie sa scap cumva din aceasta capcana de unde singurul mod de a iesi este sa-ti invingi adversarul... sau sa cazi...Nu-mi permit sa cad, nu cand sunt atat de aproape de victorie, nu cand stiu ca termenul-limita se apropie. Doisprezece ani... atat de mult timp... timp de care eu am avut nevoie ca sa pot sa ating nivelul maxim si sa invat sa lupt impotriva inimii mele gemene, si in acelasi timp impotriva monstrului care a omorat-o pe Cassidy, prima posesoare a inimii. Din nou acea veche istorie, acea poveste pe care incearca toata lumea sa o afle, pe care eu incerc sa o ascund, dar pe care uneori simt nevoia sa mi-o amintesc, sa analizez fiecare detaliu pe care un copil de cinci ani putea sa il observe.
Eram un „copil-problemaâ€. La varsta de trei ani am inceput sa rup orice legatura cu lumea inconjuratoare, chiar si cu parintii si cu sora mea. Desi invatasem sa vorbesc, refuzasem sa le spun problema mea parintilor, problema pe care nici macar eu nu o stiam. Simteam ca ceva din mine lipseste, ca nu aveam nevoie de nimeni in afara de acel „cineva†pe care eu nu il cunosteam... Mama mea este un oracol, iar sora mea la fel, insa nu reuseau sa isi foloseasca puterea asupra mea, singurul lucru care il puteau vedea in legatura cu viitorul meu era durerea... cata dreptate aveau. M-au trimis la o multime de psihologi, atat din lumea normala, cat si din cea din care facem parte. Cele doua parti aveau cate un verdict diferit: psihologii normali spuneau ca sunt nebuna, iar ceilalti spuneau ca... ca sunt o inima geamana . Au durat doi ani pana sa imi gasesc perechea. Era cu cateva saptamani inainte sa implinesc cinci ani, mama ma chema repede la masa, insa eu inca nu imi terminasem treaba. Aveam o pasiune nebuna pentru sculptura. Nu sculptura normala pentru un copil de cinci ani, care consta in lovitul cu pumnii in niste mingi de plastilina. Sculptam in lut...familia mea era absolut uimita de ceea ce cream. Incepusem sa fac un fluture, insa, nu stiu de ce, dupa ce am auzit usa de la intrare deschizandu-se m-am razgandit brusc. Simteam o prezenta ciudata in casa, simteam nevoia sa transform acel fluture intr-un inger. Mai creasem ingeri pana atunci, insa vroiam sa-l fac pe acesta sa... zambeasca. Nu mai simtisem niciodata in ultimii doi ani nevoia de a zambi. Ceva ciudat se intampla, si eram sigura ca avea legatura cu prezenta ciudata de la parter. Nu am terminat de modelat si aud usa de la camera mea deschizandu-se. Ma intorc repede inspre usa si o vad pe mama stand in prag, ascunzand pe cineva in spatele ei, acel „cineva†care ma facea sa ma comport...ciudat.
-Cassidy... am soptit eu. Nu stiu de ce am spus asta, dar imediat dupa, acel „cineva†iese din spatele mamei. Avea parul blond, scurt si carliontat si ochii albastrii deschis. Ochii precum razele soarelui, ochii precum cerul, pielea alba precum norii pufosii care se plimbau pe cer scaldandu-se in razele soarelui. Un inger... un inger a coborat din cer ca sa imi lumineze calea, ca sa imi arate ca lumea are si o parte buna, ca sa imi arate ca fericirea nu e doar un vis pe care toti cred ca il pot avea, dar pe care putini il simt cu adevarat.
-Helen...sopti la randul ei Cassidy. Mama ramase impietrita in pragul usii. Am alergat una spre cealalta si am inceput sa ne imbratisam. A fost de departe cea mai fericita zi din viata mea. Am inceput diferite activitati, incepand cu sculptura, deoarece eu trebuia sa imi termin ingerul. A inceput si ea sa modeleze unul si a reusit sa il faca identic cu al meu. Chiar si greselile erau aceleasi ca si ale mele. Am aflat ca pasiunea ei era desenul... desena mai frumos decat mi-as fi putut imagina. Ne-am hotarat ca aceasta sa fie urmatoarea noastra activitate. Ne-am pus la distanta, astfel incat sa nu putem sa vedem ce deseneaza cealalta, insa nu prea departe, deoarece, chiar daca stateam in aceeasi camera, voiam sa fim cat mai aproape una de cealalta. Am terminat aproape in acelasi timp, ea terminand putin mai repede decat mine, deoarece am aflat ca toata ziua desena, pe cand eu faceam doar cate un desen la o luna sau doua, ca sa pot mai apoi sa sculptez dupa modelul din desen. Desi nu am putut sa copiem, rezultatul a fost acelasi. Acelasi model, aceleasi trasaturi, aceleasi greseli...Nici macar o singura persoana nu putea sa faca doua desene identice, chiar daca avea modelul in fata, dar noi am reusit. In imagine erau doi ingeri, unul blond imbracat in alb si cu aripi albastru deschis la fel ca si ochii, si unul brunet, imbracat in negru si cu aripile de un albastru intens, din nou la fel ca si ochii...zambeau, pareau atat de fericiti... la fel ca si noi in acel moment. Am inceput diferite activitati, de la cantat si dansat pana la gradinarit. In timp ce eu, Cass, sora mea, sora ei si fratele ei faceam orice ne trasnea prin cap, parintii mei impreuna cu ai ei discutau. Cass putea sa ramana sa doarma cu mine doua saptamani, pana cand atat eu cat si ea implineam cinci ani, iar dupa aceea ma duceam eu la ea. Eram doar niste copii... niste copii care au fost nevoiti sa invete ce inseamna singuratatea inainte sa invete ce inseamna jocurile sau orice activitate normala pentru ceilalti de varsta noastra. Stiam doar ca aveam nevoie una de cealalta, ca fiecare secunda petrecuta impreuna insemna fericire... vroiam mai mult si mai mult, voiam ca fiecare secunda din viata mea sa mi-o petrec alaturi de ea, sa mi-o petrec in acea stare de euforie pe care o simteam atunci. Nu voiam sa-mi amintesc cum era viata mea inainte sa o intalnesc, nu voiam sa mai stiu ce inseamna singuratatea...dar totul este trecator, iar spre nefericirea noastra acele clipe aveau sa se termine mai repede decat credeam...
______________________________
Uita de tot ... Uita de tot,
Uita de lume,
De sentimente, de suflete pereche,
De soapte la ureche ... Fii rece
Nu-l lasa pe el sa te-ntunece.
Destiny, I'll mess with you, you've got me loose.
Helen:
Si-a dezactivat puterile si ne-a transportat inapoi in clasa. Se intoarce spre Doamna Rhin si ii cere voie afara. Imi parea rau pentru Rylion, stiam ca o sa i se puna o mie de intrebari la care nu putea sa raspunda, o mie de cuvinte irosite pe un subiect pe care eu incerc sa il evit si incerc sa fac si persoanele din jurul meu sa il evite. In zadar. Tot timpul apare un elev nou care se crede mare detectiv si rascoleste trecutul altora. De ce nu? Doar el nu are nimic de pierdut. Dar se gandeste, oare, ca pe altii chiar ii dor chestiile alea? Nu.
Imi intorc privirea spre geamul din dreapta mea. Era primavara, anotimp al prospetimii si al dragostei. Anotimpul ei preferat... De ce fiecare lucru de pe Pamant trebuia sa imi aminteasca de ea? Imi scutur incet capul si privesc din nou mazgalitura din fata mea... un inger cu o aripa sangeranda stand in genunchi pe pamant si un inger cu aripile negre plin de sange intinzandu-i mana, ajutandu-l. Chestia asta cu desenatul este o prostie... dar era activitatea ei preferata...
Nu mai suport... trebuie sa scap cumva din aceasta capcana de unde singurul mod de a iesi este sa-ti invingi adversarul... sau sa cazi...Nu-mi permit sa cad, nu cand sunt atat de aproape de victorie, nu cand stiu ca termenul-limita se apropie. Doisprezece ani... atat de mult timp... timp de care eu am avut nevoie ca sa pot sa ating nivelul maxim si sa invat sa lupt impotriva inimii mele gemene, si in acelasi timp impotriva monstrului care a omorat-o pe Cassidy, prima posesoare a inimii. Din nou acea veche istorie, acea poveste pe care incearca toata lumea sa o afle, pe care eu incerc sa o ascund, dar pe care uneori simt nevoia sa mi-o amintesc, sa analizez fiecare detaliu pe care un copil de cinci ani putea sa il observe.
Eram un „copil-problemaâ€. La varsta de trei ani am inceput sa rup orice legatura cu lumea inconjuratoare, chiar si cu parintii si cu sora mea. Desi invatasem sa vorbesc, refuzasem sa le spun problema mea parintilor, problema pe care nici macar eu nu o stiam. Simteam ca ceva din mine lipseste, ca nu aveam nevoie de nimeni in afara de acel „cineva†pe care eu nu il cunosteam... Mama mea este un oracol, iar sora mea la fel, insa nu reuseau sa isi foloseasca puterea asupra mea, singurul lucru care il puteau vedea in legatura cu viitorul meu era durerea... cata dreptate aveau. M-au trimis la o multime de psihologi, atat din lumea normala, cat si din cea din care facem parte. Cele doua parti aveau cate un verdict diferit: psihologii normali spuneau ca sunt nebuna, iar ceilalti spuneau ca... ca sunt o inima geamana . Au durat doi ani pana sa imi gasesc perechea. Era cu cateva saptamani inainte sa implinesc cinci ani, mama ma chema repede la masa, insa eu inca nu imi terminasem treaba. Aveam o pasiune nebuna pentru sculptura. Nu sculptura normala pentru un copil de cinci ani, care consta in lovitul cu pumnii in niste mingi de plastilina. Sculptam in lut...familia mea era absolut uimita de ceea ce cream. Incepusem sa fac un fluture, insa, nu stiu de ce, dupa ce am auzit usa de la intrare deschizandu-se m-am razgandit brusc. Simteam o prezenta ciudata in casa, simteam nevoia sa transform acel fluture intr-un inger. Mai creasem ingeri pana atunci, insa vroiam sa-l fac pe acesta sa... zambeasca. Nu mai simtisem niciodata in ultimii doi ani nevoia de a zambi. Ceva ciudat se intampla, si eram sigura ca avea legatura cu prezenta ciudata de la parter. Nu am terminat de modelat si aud usa de la camera mea deschizandu-se. Ma intorc repede inspre usa si o vad pe mama stand in prag, ascunzand pe cineva in spatele ei, acel „cineva†care ma facea sa ma comport...ciudat.
-Cassidy... am soptit eu. Nu stiu de ce am spus asta, dar imediat dupa, acel „cineva†iese din spatele mamei. Avea parul blond, scurt si carliontat si ochii albastrii deschis. Ochii precum razele soarelui, ochii precum cerul, pielea alba precum norii pufosii care se plimbau pe cer scaldandu-se in razele soarelui. Un inger... un inger a coborat din cer ca sa imi lumineze calea, ca sa imi arate ca lumea are si o parte buna, ca sa imi arate ca fericirea nu e doar un vis pe care toti cred ca il pot avea, dar pe care putini il simt cu adevarat.
-Helen...sopti la randul ei Cassidy. Mama ramase impietrita in pragul usii. Am alergat una spre cealalta si am inceput sa ne imbratisam. A fost de departe cea mai fericita zi din viata mea. Am inceput diferite activitati, incepand cu sculptura, deoarece eu trebuia sa imi termin ingerul. A inceput si ea sa modeleze unul si a reusit sa il faca identic cu al meu. Chiar si greselile erau aceleasi ca si ale mele. Am aflat ca pasiunea ei era desenul... desena mai frumos decat mi-as fi putut imagina. Ne-am hotarat ca aceasta sa fie urmatoarea noastra activitate. Ne-am pus la distanta, astfel incat sa nu putem sa vedem ce deseneaza cealalta, insa nu prea departe, deoarece, chiar daca stateam in aceeasi camera, voiam sa fim cat mai aproape una de cealalta. Am terminat aproape in acelasi timp, ea terminand putin mai repede decat mine, deoarece am aflat ca toata ziua desena, pe cand eu faceam doar cate un desen la o luna sau doua, ca sa pot mai apoi sa sculptez dupa modelul din desen. Desi nu am putut sa copiem, rezultatul a fost acelasi. Acelasi model, aceleasi trasaturi, aceleasi greseli...Nici macar o singura persoana nu putea sa faca doua desene identice, chiar daca avea modelul in fata, dar noi am reusit. In imagine erau doi ingeri, unul blond imbracat in alb si cu aripi albastru deschis la fel ca si ochii, si unul brunet, imbracat in negru si cu aripile de un albastru intens, din nou la fel ca si ochii...zambeau, pareau atat de fericiti... la fel ca si noi in acel moment. Am inceput diferite activitati, de la cantat si dansat pana la gradinarit. In timp ce eu, Cass, sora mea, sora ei si fratele ei faceam orice ne trasnea prin cap, parintii mei impreuna cu ai ei discutau. Cass putea sa ramana sa doarma cu mine doua saptamani, pana cand atat eu cat si ea implineam cinci ani, iar dupa aceea ma duceam eu la ea. Eram doar niste copii... niste copii care au fost nevoiti sa invete ce inseamna singuratatea inainte sa invete ce inseamna jocurile sau orice activitate normala pentru ceilalti de varsta noastra. Stiam doar ca aveam nevoie una de cealalta, ca fiecare secunda petrecuta impreuna insemna fericire... vroiam mai mult si mai mult, voiam ca fiecare secunda din viata mea sa mi-o petrec alaturi de ea, sa mi-o petrec in acea stare de euforie pe care o simteam atunci. Nu voiam sa-mi amintesc cum era viata mea inainte sa o intalnesc, nu voiam sa mai stiu ce inseamna singuratatea...dar totul este trecator, iar spre nefericirea noastra acele clipe aveau sa se termine mai repede decat credeam...
______________________________
Uita de tot ... Uita de tot,
Uita de lume,
De sentimente, de suflete pereche,
De soapte la ureche ... Fii rece
Nu-l lasa pe el sa te-ntunece.
Destiny, I'll mess with you, you've got me loose.