28-06-2010, 02:03 PM
Capitolul 13
Vladimir P.O.V
Cred că acum am totul ca să fiu fericit. Tronul şi prinţesa. Totuşi de ce simt că abea acum începe adevăratul pericol?
O priveam pe roşcată cum dormea. Arăta ca un îngeraş. Cred că toţi arătăm aşa în somn. Chiar şi Armis sau Diocleţian.
Am început să o mângâi pe fată pe umăr şi obraji. Degetele mele au coborât pe buzele ei. Nu poţi să nu săruţi acele buze. Brusc am fost muşcat de unul dintre degete. L-am tras repede şi m-am aşezat în şezut, începând să înjur. La dracu! Aria!
Roşcata a început să se mişte, deschizându-şi ochii. Când m-a văzut a început să chicotească. Şi-a pus mâinile sub cap şi m-a privit.
- Prost obicei ca să mă trezeşti!
Am zâmbit şi m-am întors cu faţa la ea. Am apucat-o de talie şi am aşezat-o în braţele mele. Picioarele ei mi-au înconjurat talia, iar mâinile ei gâtul.
- Şi cum ţi-ar plăcea să te trezesc?
- Cred că şi metoda asta e bună.
Buzele noastre s-au unit. Mi-am băgat limba printre buzele ei reuşind să trec de dinţi. Degetele ei au început să se joace cu părul meu. Îi muşcam uşor buza inferioară, iar mâinile mele îi mângâiau spatele.
Ne-am despărţit buzele şi i-am lipit trupul de al meu. Am privit-o în ochi şi am pătruns-o. A gemut şi m-a tras şi mai tare de păr. A început să se mişte, în timp ce buzele mele au ajuns pe sânii ei. Am început să îmi mişc limba pe sfârcurile ei. Îi muşcam şi sugeam, în timp ce gemetele ei deveneau mai adânci.
Am întins-o pe pat şi m-am aşezat deasupra ei fără să ies din ea. Am început să mă mişc, pătrunzând-o din ce în ce mai adânc. Unghiile ei intrau adânc în spatele meu. Am mârâit şi mi-am apropiat buzele de gâtul ei. Am lins uşor pielea şi am reuşit să o zgârii cu unul dintre colţi. Se apropia acea perioadă în care tânjeam după sânge.
- Ah! Vladimir!
- Shh! O să fiu rapid! Doar lasă-mă să gust sângele tău.
- Nu! Vladimir lasă-mă!
Nu am ascultat-o. Mi-am înfipt colţii în gâtul ei. A ţipat şi a început să mă lovească. Sângele ei era diferit, dulce. Nu puteam să mă satur de el. Am putut să îi simt lacrimile care au început să i se prelingă pe obraji, dar nu puteam să mă opresc. Nu voiam acest lucru. Colţii mei pătrundeau mai adânc în gâtul ei.
- Vladimir lasă-mă!
Şi-a pus mâinile pe pieptul meu, iar în următoarea clipă am fost izbit în peretele din faţa patului. Eram destul de ameţit. Respiram greu. Mi-am dus mâna la gură. Colţii mei se retrăgeau puţin câte puţin, iar respiraţia începea să revină la ritmul ei. M-am dezlipit de perete şi m-am ridicat în picioare. Aria nu mai era pe pat. La dracu! Am reuşit să o sperii de tot. De ce nu mă pot controla în preajma ei?
*
- Aria! Te rog! Lasă-mă să intru! Îmi pare rău!
Băteam în uşa de zece minute, iar mica mea prinţesă refuza să îmi deschidă uşa.
- Aria îţi jur că dacă nu deschizi uşa intru cu forţa. Vreau doar să vorbim. Te rog!
Nici un răspuns. Am numărat în gândul meu până la zece. M-am dat câţiva paşi înapoi, iar când am vrut să mă izbesc în uşă, aceasta s-a deschis. Roşcata mi-a făcut semn să intru. Am păşit în interiorul camerei şi am închis uşa în spatele meu. Fata stătea la câţiva paşi distantă de mine. Îşi ţinea mâinile în sâni şi avea acea privire sfidătoare pe care o iubeam. Privirea mi s-a oprit pe gâtul ei. Avea un bandaj în locul unde am muşcat-o. Am încercat să mă apropii de ea, dar ea se dădea în spate cu câţi paşi înaintam.
- Îmi pare rău Aria! Nu am vrut să te rănesc! Pur şi simplu nu am mai putut să mă controlez când ţi-am gustat sângele. Iartă-mă!
A oftat şi s-a apropiat de mine. Mi-a înconjurat talia cu ambele braţe şi şi-a lăsat capul pe pieptul meu. Am îmbrăţişat-o la rândul meu şi am sărutat-o pe creştetul capului.
- Te iert! Şi îmi pare rău! Îmi pare rău dacă te-am rănit!
Cred că visam. Am îndepărtat-o puţin de mine şi am privit-o. Era tristă, dar asta nu mă făcea să fiu mai puţin uimit. Am atins-o uşor pe obraz şi am sărutat-o pe buze. Limba mea s-a băgat adânc în gura ei, explorându-o.
Am rupt sărutul şi am privit-o. Am luat-o de mână şi am tras-o după mine. Am ieşit din cameră, îndreptându-ne spre trepte.
- Unde mergem?
- La tatăl tău! Trebuie să îl întreb ceva.
*
Consuelo stătea în dreapta regelui, probabil aburindu-l cu orice prostie. M-am apropiat de tron, trăgând-o pe roşcată după mine. La vederea noastră, bărbatul şi-a îndreptat privirea spre noi.
- Armis, vreau să îţi cer ceva!
Regele m-a privit surprins. Am tras-o pe Aria lângă mine. Mi-a strâns mâna şi şi-a lipit fruntea de braţul meu.
- Despre ce e vorba Vladimir?
- Vreau ca Aria să fie regina mea!
Bărbatul s-a ridicat de pe tron şi s-a apropiat de mine. Ne-a privit pe fiecare în parte, după care a zâmbit. A vrut să spună ceva, însă în acel moment uşa s-a deschis.
- Rege Armis... prinţesa Jaquelin... a fost găsită...moartă.
Aria s-a întors cu faţa la mesajer. Mâna ei s-a desprins de a mea. Mi-am întors capul şi am observat că ochii ei erau înlăcrimaţi.
- Cine ... a ... făcut-o?
Vocea ei tremura. Regele a venit lângă ea.
- Credem că a fost Diocleţian. Sigla regatului lui a apărut pe trupul prinţesei.
Diocleţian din nou! Aria a căzut în genunchi, iar lacrimile au început să se prelingă pe obrajii ei. Armis nici măcar nu s-a uitat la ea. Am oftat şi am ridicat-o pe roşcată de jos. Am strâns-o în braţe şi am sărutat-o pe frunte.
Vladimir P.O.V
Cred că acum am totul ca să fiu fericit. Tronul şi prinţesa. Totuşi de ce simt că abea acum începe adevăratul pericol?
O priveam pe roşcată cum dormea. Arăta ca un îngeraş. Cred că toţi arătăm aşa în somn. Chiar şi Armis sau Diocleţian.
Am început să o mângâi pe fată pe umăr şi obraji. Degetele mele au coborât pe buzele ei. Nu poţi să nu săruţi acele buze. Brusc am fost muşcat de unul dintre degete. L-am tras repede şi m-am aşezat în şezut, începând să înjur. La dracu! Aria!
Roşcata a început să se mişte, deschizându-şi ochii. Când m-a văzut a început să chicotească. Şi-a pus mâinile sub cap şi m-a privit.
- Prost obicei ca să mă trezeşti!
Am zâmbit şi m-am întors cu faţa la ea. Am apucat-o de talie şi am aşezat-o în braţele mele. Picioarele ei mi-au înconjurat talia, iar mâinile ei gâtul.
- Şi cum ţi-ar plăcea să te trezesc?
- Cred că şi metoda asta e bună.
Buzele noastre s-au unit. Mi-am băgat limba printre buzele ei reuşind să trec de dinţi. Degetele ei au început să se joace cu părul meu. Îi muşcam uşor buza inferioară, iar mâinile mele îi mângâiau spatele.
Ne-am despărţit buzele şi i-am lipit trupul de al meu. Am privit-o în ochi şi am pătruns-o. A gemut şi m-a tras şi mai tare de păr. A început să se mişte, în timp ce buzele mele au ajuns pe sânii ei. Am început să îmi mişc limba pe sfârcurile ei. Îi muşcam şi sugeam, în timp ce gemetele ei deveneau mai adânci.
Am întins-o pe pat şi m-am aşezat deasupra ei fără să ies din ea. Am început să mă mişc, pătrunzând-o din ce în ce mai adânc. Unghiile ei intrau adânc în spatele meu. Am mârâit şi mi-am apropiat buzele de gâtul ei. Am lins uşor pielea şi am reuşit să o zgârii cu unul dintre colţi. Se apropia acea perioadă în care tânjeam după sânge.
- Ah! Vladimir!
- Shh! O să fiu rapid! Doar lasă-mă să gust sângele tău.
- Nu! Vladimir lasă-mă!
Nu am ascultat-o. Mi-am înfipt colţii în gâtul ei. A ţipat şi a început să mă lovească. Sângele ei era diferit, dulce. Nu puteam să mă satur de el. Am putut să îi simt lacrimile care au început să i se prelingă pe obraji, dar nu puteam să mă opresc. Nu voiam acest lucru. Colţii mei pătrundeau mai adânc în gâtul ei.
- Vladimir lasă-mă!
Şi-a pus mâinile pe pieptul meu, iar în următoarea clipă am fost izbit în peretele din faţa patului. Eram destul de ameţit. Respiram greu. Mi-am dus mâna la gură. Colţii mei se retrăgeau puţin câte puţin, iar respiraţia începea să revină la ritmul ei. M-am dezlipit de perete şi m-am ridicat în picioare. Aria nu mai era pe pat. La dracu! Am reuşit să o sperii de tot. De ce nu mă pot controla în preajma ei?
*
- Aria! Te rog! Lasă-mă să intru! Îmi pare rău!
Băteam în uşa de zece minute, iar mica mea prinţesă refuza să îmi deschidă uşa.
- Aria îţi jur că dacă nu deschizi uşa intru cu forţa. Vreau doar să vorbim. Te rog!
Nici un răspuns. Am numărat în gândul meu până la zece. M-am dat câţiva paşi înapoi, iar când am vrut să mă izbesc în uşă, aceasta s-a deschis. Roşcata mi-a făcut semn să intru. Am păşit în interiorul camerei şi am închis uşa în spatele meu. Fata stătea la câţiva paşi distantă de mine. Îşi ţinea mâinile în sâni şi avea acea privire sfidătoare pe care o iubeam. Privirea mi s-a oprit pe gâtul ei. Avea un bandaj în locul unde am muşcat-o. Am încercat să mă apropii de ea, dar ea se dădea în spate cu câţi paşi înaintam.
- Îmi pare rău Aria! Nu am vrut să te rănesc! Pur şi simplu nu am mai putut să mă controlez când ţi-am gustat sângele. Iartă-mă!
A oftat şi s-a apropiat de mine. Mi-a înconjurat talia cu ambele braţe şi şi-a lăsat capul pe pieptul meu. Am îmbrăţişat-o la rândul meu şi am sărutat-o pe creştetul capului.
- Te iert! Şi îmi pare rău! Îmi pare rău dacă te-am rănit!
Cred că visam. Am îndepărtat-o puţin de mine şi am privit-o. Era tristă, dar asta nu mă făcea să fiu mai puţin uimit. Am atins-o uşor pe obraz şi am sărutat-o pe buze. Limba mea s-a băgat adânc în gura ei, explorându-o.
Am rupt sărutul şi am privit-o. Am luat-o de mână şi am tras-o după mine. Am ieşit din cameră, îndreptându-ne spre trepte.
- Unde mergem?
- La tatăl tău! Trebuie să îl întreb ceva.
*
Consuelo stătea în dreapta regelui, probabil aburindu-l cu orice prostie. M-am apropiat de tron, trăgând-o pe roşcată după mine. La vederea noastră, bărbatul şi-a îndreptat privirea spre noi.
- Armis, vreau să îţi cer ceva!
Regele m-a privit surprins. Am tras-o pe Aria lângă mine. Mi-a strâns mâna şi şi-a lipit fruntea de braţul meu.
- Despre ce e vorba Vladimir?
- Vreau ca Aria să fie regina mea!
Bărbatul s-a ridicat de pe tron şi s-a apropiat de mine. Ne-a privit pe fiecare în parte, după care a zâmbit. A vrut să spună ceva, însă în acel moment uşa s-a deschis.
- Rege Armis... prinţesa Jaquelin... a fost găsită...moartă.
Aria s-a întors cu faţa la mesajer. Mâna ei s-a desprins de a mea. Mi-am întors capul şi am observat că ochii ei erau înlăcrimaţi.
- Cine ... a ... făcut-o?
Vocea ei tremura. Regele a venit lângă ea.
- Credem că a fost Diocleţian. Sigla regatului lui a apărut pe trupul prinţesei.
Diocleţian din nou! Aria a căzut în genunchi, iar lacrimile au început să se prelingă pe obrajii ei. Armis nici măcar nu s-a uitat la ea. Am oftat şi am ridicat-o pe roşcată de jos. Am strâns-o în braţe şi am sărutat-o pe frunte.