16-06-2010, 06:52 PM
Am revenit cu cap II partea 1. I hope u like it
Cap II
partea I
Helen:
O noua zi o noua tampenie de facut. Asta se pare ca era motto-ul colegilor mei incredibil de destepti. Planul lor de “activitate†pentru azi era sa scrie toata tabla, astfel incat sa nu mai ramana niciun punct liber. Oare realizau ca asta era imposibil? Oricum, chiar si daca faceau ceva mai interesant, activitatea mea era aceeasi: sa stau cu nasul in desenele mele si sa para ca ignor pe toata lumea. Sora mea spune ca tristetea mi se citeste in ochi, asa ca am evitat sa-mi mai ridic capul in fata cuiva, cu exceptia momentelor in care le aruncam niste priviri de se speria si dracu` de mine. Nu-mi place sa vorbesc despre mine, dar nici despre altii, de aceea nu vorbesc deloc. Stiu, modul meu de a gandi este prostesc si total gresit, dar asta sunt eu, si am devenit cine sunt din cauza unei singure persoane, singura fiinta la care am tinut cu adevarat si pe care o consideram parte din mine. De fapt, chiar asa era. Unele persoane inca incearca sa ma faca sa vorbesc cu colegii si cu persoanele din jurul meu… dupa parerea mea, acele persoane ori sunt nebune, ori vor sa se sinucida si le e frica sa-si puna streangul de gat, si vor sa le ajut eu. Persoanele care ma cunosc cu adevarat si stiu prin ce am trecut, adica sora mea, mama si tata, ma sprijina si uneori le era chiar mila de mine. De asta am trecut atat de repede de la starea de tristete infinita pe care o simteam la starea pe care o am chiar si acum. Nu vroiam mila, voiam razbunare. Nu voi uita niciodata ziua aia blestemata, ziua care se intamplase sa fie chiar ziua mea…a mea si a celei mai dragute persoane din univers. Ziua in care voiam sa fim impreuna, doar noi…doua persoane inocente care tanjeau dupa putina liniste. Ziua in care ne-am dat seama ca zecile de psihologi la care ne-au trimis parintii aveau dreptate…aveam nevoie sa fim impreuna. Dar mai tarziu am realizat ca era aceeasi zi in care noi trebuia sa ne despartim…din vina lui. Nu o sa am liniste pana cand nu o sa ma razbun, pana cand o sa-i simt sangele lui fierbinte prelingandu-mi-se pe corp, pana cand o sa tin in mana acea inima care batea doar pentru mine, si inima pentru care inima mea inca mai batea, dupa toate greutatile la care am fost supusa…inima mea geamana…
Drace, cat dureau aceste amintiri, imi ridicasem pentru prima data dupa vreo luna capul sa ii privesc pe cei din fata mea, stiind ca sunt prea absorbiti de “munca†lor ca sa ma mai bage in seama. Ii uram. Ii uram pentru ca atunci cand ei stateau linistiti cu familiile lor eu eram nevoita sa invat sa supravietuiesc de una singura, din nou doar din vina lui. Acum eram sigura: o sa-l omor cu prima ocazie. Nu ca pana acum nu as fi incercat asta, dar de data asta sper ca voi reusi. Fara sa-mi dau seama o lacrima imi aparuse pe chip. M-am transformat cumva intr-o stropitoare si eu nu stiam? O sterg rapid si ii mai privesc o data pe tampitii care se inghesuiau la tabla, fiecare cu cate doua crete in mana. Asta chiar imagine socanta. Ma intreb cat o sa le ia pana sa se dea batuti?La cum curg apele de pe ei, nu prea mult, cred. Totul e bine pana cand intra secretara scolii in clasa. “Geniile†clasei isi opresc activitatea “intelectuala†si se aseaza in banci.
-Dragi elevi, dupa cum v-am spus o sa avem un elev nou, asa ca sper sa il intampinati cum se cuvine, ai inteles Rose?spuse intorcandu-si capul spre roscata.
-Da, doamna, ca de obicei!
Raspunse Rose cu un ranjet de zici ca o sa-I explodeze gura de atata zambit. Tipa asta chiar credea ca se intelege bine si este placuta de toata lumea… doar era sefa clasei. Ei bine.. se intelege bine si este placuta de toata lumea cu exceptia mea. Nimeni nu se intelegea bine cu mine si nici eu nu placeam pe nimeni, cu exceptia familiei .
-Ah! Helen, stii unde o sa stea, nu?continua secretara.
Toata clasa se intoarse spre mine. Ce era asa de uimitor? Aveam un coleg nou de etaj in fiecare luna, cateodata si cate doi pe luna. Depinde cat ma tineau pe mine nervii sau cat de bine se comportau ei. Nu era vina mea ca fata lor cerea pumni sau ca limba lor nu stia sa ramana in gura. In sfarsit iese tipa din clasa, luindu-si la revedere de la profesorul care statea la catedra. Era un profesor in clasa? La catedra? Ciudat, nu-mi amintesc sa-i fi certat pe elevi pentru “lucrarea lor de arta†. Cred ca mi-am dat seama de ce: pentru ca el le daduse ideea elevilor, atunci cand intra in clasa si gasise tabla nestearsa. In sfarsit s-a terminat ora… ies din clasa printre ultimii, si ma indrept spre camera mea ca sa imi iau niste lucruri pentru ora de matematica.
Cand ies pe coridor le aud pe Rose si pe gasca ei de “dive†vorbind despre cat de dragut, adorabil si puternic este noul coleg. Are cineva o punga pentru vomitat?
Imi continui drumul spre camera mea, luand-o pe scari, cu mapa cu desenele mele in mana.
Cand ajung pe colidorul de la etajul opt aud pe cineva alergand spre mine. Stiam cine e, dar el nu m-a observat si a intrat direct in mine. Acum urmau scuzele… sau nu?
Cap II
partea I
Helen:
O noua zi o noua tampenie de facut. Asta se pare ca era motto-ul colegilor mei incredibil de destepti. Planul lor de “activitate†pentru azi era sa scrie toata tabla, astfel incat sa nu mai ramana niciun punct liber. Oare realizau ca asta era imposibil? Oricum, chiar si daca faceau ceva mai interesant, activitatea mea era aceeasi: sa stau cu nasul in desenele mele si sa para ca ignor pe toata lumea. Sora mea spune ca tristetea mi se citeste in ochi, asa ca am evitat sa-mi mai ridic capul in fata cuiva, cu exceptia momentelor in care le aruncam niste priviri de se speria si dracu` de mine. Nu-mi place sa vorbesc despre mine, dar nici despre altii, de aceea nu vorbesc deloc. Stiu, modul meu de a gandi este prostesc si total gresit, dar asta sunt eu, si am devenit cine sunt din cauza unei singure persoane, singura fiinta la care am tinut cu adevarat si pe care o consideram parte din mine. De fapt, chiar asa era. Unele persoane inca incearca sa ma faca sa vorbesc cu colegii si cu persoanele din jurul meu… dupa parerea mea, acele persoane ori sunt nebune, ori vor sa se sinucida si le e frica sa-si puna streangul de gat, si vor sa le ajut eu. Persoanele care ma cunosc cu adevarat si stiu prin ce am trecut, adica sora mea, mama si tata, ma sprijina si uneori le era chiar mila de mine. De asta am trecut atat de repede de la starea de tristete infinita pe care o simteam la starea pe care o am chiar si acum. Nu vroiam mila, voiam razbunare. Nu voi uita niciodata ziua aia blestemata, ziua care se intamplase sa fie chiar ziua mea…a mea si a celei mai dragute persoane din univers. Ziua in care voiam sa fim impreuna, doar noi…doua persoane inocente care tanjeau dupa putina liniste. Ziua in care ne-am dat seama ca zecile de psihologi la care ne-au trimis parintii aveau dreptate…aveam nevoie sa fim impreuna. Dar mai tarziu am realizat ca era aceeasi zi in care noi trebuia sa ne despartim…din vina lui. Nu o sa am liniste pana cand nu o sa ma razbun, pana cand o sa-i simt sangele lui fierbinte prelingandu-mi-se pe corp, pana cand o sa tin in mana acea inima care batea doar pentru mine, si inima pentru care inima mea inca mai batea, dupa toate greutatile la care am fost supusa…inima mea geamana…
Drace, cat dureau aceste amintiri, imi ridicasem pentru prima data dupa vreo luna capul sa ii privesc pe cei din fata mea, stiind ca sunt prea absorbiti de “munca†lor ca sa ma mai bage in seama. Ii uram. Ii uram pentru ca atunci cand ei stateau linistiti cu familiile lor eu eram nevoita sa invat sa supravietuiesc de una singura, din nou doar din vina lui. Acum eram sigura: o sa-l omor cu prima ocazie. Nu ca pana acum nu as fi incercat asta, dar de data asta sper ca voi reusi. Fara sa-mi dau seama o lacrima imi aparuse pe chip. M-am transformat cumva intr-o stropitoare si eu nu stiam? O sterg rapid si ii mai privesc o data pe tampitii care se inghesuiau la tabla, fiecare cu cate doua crete in mana. Asta chiar imagine socanta. Ma intreb cat o sa le ia pana sa se dea batuti?La cum curg apele de pe ei, nu prea mult, cred. Totul e bine pana cand intra secretara scolii in clasa. “Geniile†clasei isi opresc activitatea “intelectuala†si se aseaza in banci.
-Dragi elevi, dupa cum v-am spus o sa avem un elev nou, asa ca sper sa il intampinati cum se cuvine, ai inteles Rose?spuse intorcandu-si capul spre roscata.
-Da, doamna, ca de obicei!
Raspunse Rose cu un ranjet de zici ca o sa-I explodeze gura de atata zambit. Tipa asta chiar credea ca se intelege bine si este placuta de toata lumea… doar era sefa clasei. Ei bine.. se intelege bine si este placuta de toata lumea cu exceptia mea. Nimeni nu se intelegea bine cu mine si nici eu nu placeam pe nimeni, cu exceptia familiei .
-Ah! Helen, stii unde o sa stea, nu?continua secretara.
Toata clasa se intoarse spre mine. Ce era asa de uimitor? Aveam un coleg nou de etaj in fiecare luna, cateodata si cate doi pe luna. Depinde cat ma tineau pe mine nervii sau cat de bine se comportau ei. Nu era vina mea ca fata lor cerea pumni sau ca limba lor nu stia sa ramana in gura. In sfarsit iese tipa din clasa, luindu-si la revedere de la profesorul care statea la catedra. Era un profesor in clasa? La catedra? Ciudat, nu-mi amintesc sa-i fi certat pe elevi pentru “lucrarea lor de arta†. Cred ca mi-am dat seama de ce: pentru ca el le daduse ideea elevilor, atunci cand intra in clasa si gasise tabla nestearsa. In sfarsit s-a terminat ora… ies din clasa printre ultimii, si ma indrept spre camera mea ca sa imi iau niste lucruri pentru ora de matematica.
Cand ies pe coridor le aud pe Rose si pe gasca ei de “dive†vorbind despre cat de dragut, adorabil si puternic este noul coleg. Are cineva o punga pentru vomitat?
Imi continui drumul spre camera mea, luand-o pe scari, cu mapa cu desenele mele in mana.
Cand ajung pe colidorul de la etajul opt aud pe cineva alergand spre mine. Stiam cine e, dar el nu m-a observat si a intrat direct in mine. Acum urmau scuzele… sau nu?