06-05-2010, 07:19 PM
Capitolul 7
Aria P.O.V
Ce naiba era cu mine? Sărutul lui mi-a făcut inima să o ia razna. De ce? De ce? De ce? Nu voiam să mă îndrăgostesc de el. Asta îmi distrugea toate planurile.
- Aria! De ce i-ai făcut rost lu Vladimir rost de o pedeapsă?
Îmi priveam prietenul în oglindă, în timp ce sora lui îmi pieptăna părul.
- Vrei şi tu una ca să îi ţii companie?
- Mai bine ţi-ai ţine gura frăţioare! Doar nu ai de gând să o înfrunţi pe Aria pentru unul ca el?
- Nu m-am gândit niciodată la asta. Dar, ultima săptămână mi-am petrecut-o cu el şi e un tip de treabă. Doar pentru că destinul l-a ales pe el să fie adversarul şi iubitul tău asta nu înseamnă că trebuie să fii rea cu el.
Am zâmbit şi l-am privit atent pe blond. Ochii mei o căpătat o culoare albăstruie, iar în următoarea clipă băiatul a fost izbit în perete. a căzut în genunchi, tuşind sânge. M-am ridicat de pe scaun, apropiindu-mă de el. Rochia lungă şi roşie se mula pe trupul meu. L-am apucat de păr şi i-am ridicat capul.
- Îmi pare rău pentru tine Zero! Eşti prietenul meu, însă dacă mă trădezi vei deveni duşmanul meu şi nu voi avea milă cu tine. Te voi ucide pe loc. Nu uita cine e cine aici. Dacă vrei să fii prieten cu Vladimir, nu îţi interzic asta, însă dacă treci de partea lui şi mă trădezi pe mine, va fi vai şi amar de tine.
- Aria!
Mi-am întors privirea. Zara stătea în genunchi şi îşi ţinea mâinile în jurul spatelui. I-am dat drumul blondului şi m-am apropiat de prietena mea. Am luat-o în braţe şi am sărutat-o pe frunte. Zero s-a ridicat de jos şi a vrut să se apropie de noi.
- Poţi pleca! Voi avea eu grijă de sora ta.
Băiatul şi-a lăsat capul în jos şi a ieşit din cameră.
- Îmi pare rău Zara. Am uitat că simţi loviturile lui pe propria piele. Doar că m-a scos din sărite şi nu m-am putut abţine.
- Nu e nici o problemă. Însă nu vreau să vă certaţi din cauza lui Vladimir. Chiar nu merită.
M-am ridicat de pe jos, ajutând-o. Am aşezat-o pe scaun şi m-am aşezat în faţa ei.
- Chiar crezi că mie îmi place această situaţie? Să îmi rănesc prietenii pentru unul ca el? Ceva îmi spune că această situaţie nu va aduce nimic bun în viaţa noastră.
- Îl iubeşti! Dar crezi că îl urăşti.
- Poftim?
- Aria nu încerca să mă minţi. Şi nu te minţi nici pe tine. Într-o săptămână te-a agasat cu atingeri şi săruturi. Te-ai îndrăgostit de el fără să îţi dai seama. Şi nu mai poţi schimba asta. E exact cum a prezis Consuelo.
Am auzit o bătaie în uşă. Imediat şi-a făcut apariţia o fetiţă brunetă de 10 ani. Purta o rochie roz, iar părul ei era desprins.
- Aria!
Micuţa a sărit în braţele mele şi m-a strâns în braţe. M-a sărutat pe ambii obraji şi a început să se joace în părul meu.
- Ce faci Jaquelin? Cum a fost?
- Plictisitor ca întotdeauna. Toţi profesorii se sperie că încep să zboare obiecte prin clasă. Şi unele fete vor să mă ia la bătaie şi când vine timpu congelează şi nu mai pot face nimic. Apropo. Zero mi-a spus că avem un musafir nou. Unde e? E destul de drăguţ ca să fie soţul tău? Sau e un bădăran obsedat ca şi Theodor? Fără supărare Z!
Am zâmbit şi am lăsat-o jos. În cameră a apărut o servitoare. A făcut o plecăciune, apoi ne-a privit.
- Domnişoară Aria! Consuelo doreşte să vă vadă în camera ei.
- Mulţumesc Vera. A! Şi o poţi duce pe Jaquelin în camera ei şi îi faci o baie? Cred că are mare nevoie.
- Mereu mă alungi când vreau să aflu şi eu lucruri noi.
Am ieşit din încăpere, îndreptându-mă spre locul unde se afla oracolul. Am început să urc scările turnului, folosindu-mă de viteză. Ajunsă în faţa uşii am bătut uşor şi am intrat în interior. Întreaga cameră era întunecată, dându-i un aer de mister. În mijlocul camerei se afla o masă de sticlă, pe care se odihnea un glob mare de cristal, iar în jurul acestuia erau aşezate câteva scaune.
- Bine ai venit prinţesa mea!
Mi-am întors privirea şi am văzut-o pe femeie. M-a luat de mână şi m-a aşezat pe unul din scaun, aşezându-se lângă mine. Mă ţinea în continuare de mână şi se uita în globul ei .
- Prezicerile mele s-au adeverit. Eşti îndrăgostită de Vladimir. Ai intrat în capcana dragostei şi nu mai poţi scăpa.
Mi-a retras mâna şi m-am ridicat de pe scaun, privind-o.
- De asta mai chemat aici? Ca să îmi spui ceva ce ştiam deja?
- Te-am chemat aici, pentru că am avut o nouă prezicere. Însă de această dată are legătură cu tine şi regele.
- Continuă!
- Tu şi tatăl tău veţi trece prin momente dificile. Va veni ziua când el o să plângă pentru tine.
- Consuelo, mi se pare mie sau îmbătrâneşti prea tare? Chestia asta nu o să se întâmple niciodată. Tata mă vrea moartă. De ce să plângă pentru mine? 10 ani m-a urât. Ce crezi că îl va face să se căiască? Îmi pare rău, dar cred vederea te lasă. Şi în legătură cu mine şi cu Vladimir. Poate că îl iubesc şi voi ajunge să îl iubesc mult mai mult, însă nu voi renunţa niciodată la tron pentru el.
- De asta te gândeşti să apelezi la Diocleţian?
- Poftim?
- Nu sunt proastă! Şi te cunosc. Pentru că eu te-am ajutat să creşti. Ştiu că eşti în stare de orice doar ca să atragi atenţia tatălui tău. Însă dacă te bagi în gura lupului, nu vei reuşi să faci nimic. Nu am nici un drept să îţi ordon sau să îţi cer. Dar vreau să te rog să nu faci nimic prostesc. Gândeşte-te la cei care te iubesc, nu la cei care te urăsc. Vladimir va ajunge să te iubească, deşi o să accepte greu. Gândeşte-te că îi ai alături de tine pe Zara, Zero, Jaquelin , pe mine, pe Vladimir şi pe tatăl tău. Nu îţi face rău singură, pentru că nu merită. Mama ta nu ar fi dorit niciodată să te distrugi pentru un amărât de regat, care nu şi-ar recunoaşte niciodată meritele.
- De ce mereu ştii cum să vorbeşti cu mine? Întotdeauna eşti lângă mine când mă lovesc de un perete şi cad într-o prăpastie care pare fără fund?
- Pentru că pe mine nu mă poţi păcăli. Ştiu ce se întâmplă în inima ta. Ce simţi pentru Vladimir şi iubirea pentru tatăl tău.
Mi-a pus mâna pe cap şi a început să mă mângâie. Am privit-o. se uita la mine ca şi cum aş fi fost un pui de căţel abandonat. I-am îndepărtat mâna şi m-am apropiat de uşă.
- Oricât de mult inima mea şi-ar dori să renunţ şi să fiu fericită, nu o voi face. De-a lungul ultimilor 10 ani am suferit şi regelui tău idiot nu i-a păsat. Mie de ce să îmi pese de el?
- Pentru că îl iubeşti!
- Sunt cea mai bună la iluzii Consuelo. Ceea ce vezi tu în inima mea e o iluzie. O fantasmă creată de mine, pentru a nu lăsa pe nimeni în interiorul meu. Un magician care îmi ascunde secretele şi slăbiciunile şi nimeni nu le va putea descoperi. Nici măcar tu sau Zara.
Am părăsit încăperea. Coboram scările, de această dată încet. În mintea mea şi-a făcut apariţia imaginea mamei şi a lui Diocleţian. M-am oprit pe o treaptă şi m-am aşezat pe ea. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei, în timp ce pieptul a început să mă doară. Mi-am acoperit chipul cu mâna dreaptă, iar cu cea liberă mi-am pus-o pe piept. Am început să strâng materialul rochiei în pumn. Am început să ţip. În mintea mea avea loc moartea mamei mele. Acea clipă nenorocită, în care Diocleţian i-a scos inima din piept şi a strivit-o. Acel moment în care voia să mă omoare şi pe mine. Am început să tremur, ţipând din ce în ce mai tare. De ce făceam asta? Nimeni nu mă auzea. Eram izolată. Nimeni nu era lângă mine. Nimeni nu putea să mă salveze.
Brusc am simţit două mâini calde pe genunchii mei. Mi-am îndepărtat mâna de pe chip şi l-am văzut. Era el! Cel în care trebuie să am cea mai mare încredere. Cel pe care trebuie să îl iubesc. M-am strecurat în braţele lui şi l-am îmbrăţişat. M-a strâns la pieptul lui, sărutându-mă pe frunte. În acel moment nu aveam nevoie decât de el. voiam să uit totul. În braţele lui eram în siguranţă. Deocamdată.
Aria P.O.V
Ce naiba era cu mine? Sărutul lui mi-a făcut inima să o ia razna. De ce? De ce? De ce? Nu voiam să mă îndrăgostesc de el. Asta îmi distrugea toate planurile.
- Aria! De ce i-ai făcut rost lu Vladimir rost de o pedeapsă?
Îmi priveam prietenul în oglindă, în timp ce sora lui îmi pieptăna părul.
- Vrei şi tu una ca să îi ţii companie?
- Mai bine ţi-ai ţine gura frăţioare! Doar nu ai de gând să o înfrunţi pe Aria pentru unul ca el?
- Nu m-am gândit niciodată la asta. Dar, ultima săptămână mi-am petrecut-o cu el şi e un tip de treabă. Doar pentru că destinul l-a ales pe el să fie adversarul şi iubitul tău asta nu înseamnă că trebuie să fii rea cu el.
Am zâmbit şi l-am privit atent pe blond. Ochii mei o căpătat o culoare albăstruie, iar în următoarea clipă băiatul a fost izbit în perete. a căzut în genunchi, tuşind sânge. M-am ridicat de pe scaun, apropiindu-mă de el. Rochia lungă şi roşie se mula pe trupul meu. L-am apucat de păr şi i-am ridicat capul.
- Îmi pare rău pentru tine Zero! Eşti prietenul meu, însă dacă mă trădezi vei deveni duşmanul meu şi nu voi avea milă cu tine. Te voi ucide pe loc. Nu uita cine e cine aici. Dacă vrei să fii prieten cu Vladimir, nu îţi interzic asta, însă dacă treci de partea lui şi mă trădezi pe mine, va fi vai şi amar de tine.
- Aria!
Mi-am întors privirea. Zara stătea în genunchi şi îşi ţinea mâinile în jurul spatelui. I-am dat drumul blondului şi m-am apropiat de prietena mea. Am luat-o în braţe şi am sărutat-o pe frunte. Zero s-a ridicat de jos şi a vrut să se apropie de noi.
- Poţi pleca! Voi avea eu grijă de sora ta.
Băiatul şi-a lăsat capul în jos şi a ieşit din cameră.
- Îmi pare rău Zara. Am uitat că simţi loviturile lui pe propria piele. Doar că m-a scos din sărite şi nu m-am putut abţine.
- Nu e nici o problemă. Însă nu vreau să vă certaţi din cauza lui Vladimir. Chiar nu merită.
M-am ridicat de pe jos, ajutând-o. Am aşezat-o pe scaun şi m-am aşezat în faţa ei.
- Chiar crezi că mie îmi place această situaţie? Să îmi rănesc prietenii pentru unul ca el? Ceva îmi spune că această situaţie nu va aduce nimic bun în viaţa noastră.
- Îl iubeşti! Dar crezi că îl urăşti.
- Poftim?
- Aria nu încerca să mă minţi. Şi nu te minţi nici pe tine. Într-o săptămână te-a agasat cu atingeri şi săruturi. Te-ai îndrăgostit de el fără să îţi dai seama. Şi nu mai poţi schimba asta. E exact cum a prezis Consuelo.
Am auzit o bătaie în uşă. Imediat şi-a făcut apariţia o fetiţă brunetă de 10 ani. Purta o rochie roz, iar părul ei era desprins.
- Aria!
Micuţa a sărit în braţele mele şi m-a strâns în braţe. M-a sărutat pe ambii obraji şi a început să se joace în părul meu.
- Ce faci Jaquelin? Cum a fost?
- Plictisitor ca întotdeauna. Toţi profesorii se sperie că încep să zboare obiecte prin clasă. Şi unele fete vor să mă ia la bătaie şi când vine timpu congelează şi nu mai pot face nimic. Apropo. Zero mi-a spus că avem un musafir nou. Unde e? E destul de drăguţ ca să fie soţul tău? Sau e un bădăran obsedat ca şi Theodor? Fără supărare Z!
Am zâmbit şi am lăsat-o jos. În cameră a apărut o servitoare. A făcut o plecăciune, apoi ne-a privit.
- Domnişoară Aria! Consuelo doreşte să vă vadă în camera ei.
- Mulţumesc Vera. A! Şi o poţi duce pe Jaquelin în camera ei şi îi faci o baie? Cred că are mare nevoie.
- Mereu mă alungi când vreau să aflu şi eu lucruri noi.
Am ieşit din încăpere, îndreptându-mă spre locul unde se afla oracolul. Am început să urc scările turnului, folosindu-mă de viteză. Ajunsă în faţa uşii am bătut uşor şi am intrat în interior. Întreaga cameră era întunecată, dându-i un aer de mister. În mijlocul camerei se afla o masă de sticlă, pe care se odihnea un glob mare de cristal, iar în jurul acestuia erau aşezate câteva scaune.
- Bine ai venit prinţesa mea!
Mi-am întors privirea şi am văzut-o pe femeie. M-a luat de mână şi m-a aşezat pe unul din scaun, aşezându-se lângă mine. Mă ţinea în continuare de mână şi se uita în globul ei .
- Prezicerile mele s-au adeverit. Eşti îndrăgostită de Vladimir. Ai intrat în capcana dragostei şi nu mai poţi scăpa.
Mi-a retras mâna şi m-am ridicat de pe scaun, privind-o.
- De asta mai chemat aici? Ca să îmi spui ceva ce ştiam deja?
- Te-am chemat aici, pentru că am avut o nouă prezicere. Însă de această dată are legătură cu tine şi regele.
- Continuă!
- Tu şi tatăl tău veţi trece prin momente dificile. Va veni ziua când el o să plângă pentru tine.
- Consuelo, mi se pare mie sau îmbătrâneşti prea tare? Chestia asta nu o să se întâmple niciodată. Tata mă vrea moartă. De ce să plângă pentru mine? 10 ani m-a urât. Ce crezi că îl va face să se căiască? Îmi pare rău, dar cred vederea te lasă. Şi în legătură cu mine şi cu Vladimir. Poate că îl iubesc şi voi ajunge să îl iubesc mult mai mult, însă nu voi renunţa niciodată la tron pentru el.
- De asta te gândeşti să apelezi la Diocleţian?
- Poftim?
- Nu sunt proastă! Şi te cunosc. Pentru că eu te-am ajutat să creşti. Ştiu că eşti în stare de orice doar ca să atragi atenţia tatălui tău. Însă dacă te bagi în gura lupului, nu vei reuşi să faci nimic. Nu am nici un drept să îţi ordon sau să îţi cer. Dar vreau să te rog să nu faci nimic prostesc. Gândeşte-te la cei care te iubesc, nu la cei care te urăsc. Vladimir va ajunge să te iubească, deşi o să accepte greu. Gândeşte-te că îi ai alături de tine pe Zara, Zero, Jaquelin , pe mine, pe Vladimir şi pe tatăl tău. Nu îţi face rău singură, pentru că nu merită. Mama ta nu ar fi dorit niciodată să te distrugi pentru un amărât de regat, care nu şi-ar recunoaşte niciodată meritele.
- De ce mereu ştii cum să vorbeşti cu mine? Întotdeauna eşti lângă mine când mă lovesc de un perete şi cad într-o prăpastie care pare fără fund?
- Pentru că pe mine nu mă poţi păcăli. Ştiu ce se întâmplă în inima ta. Ce simţi pentru Vladimir şi iubirea pentru tatăl tău.
Mi-a pus mâna pe cap şi a început să mă mângâie. Am privit-o. se uita la mine ca şi cum aş fi fost un pui de căţel abandonat. I-am îndepărtat mâna şi m-am apropiat de uşă.
- Oricât de mult inima mea şi-ar dori să renunţ şi să fiu fericită, nu o voi face. De-a lungul ultimilor 10 ani am suferit şi regelui tău idiot nu i-a păsat. Mie de ce să îmi pese de el?
- Pentru că îl iubeşti!
- Sunt cea mai bună la iluzii Consuelo. Ceea ce vezi tu în inima mea e o iluzie. O fantasmă creată de mine, pentru a nu lăsa pe nimeni în interiorul meu. Un magician care îmi ascunde secretele şi slăbiciunile şi nimeni nu le va putea descoperi. Nici măcar tu sau Zara.
Am părăsit încăperea. Coboram scările, de această dată încet. În mintea mea şi-a făcut apariţia imaginea mamei şi a lui Diocleţian. M-am oprit pe o treaptă şi m-am aşezat pe ea. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei, în timp ce pieptul a început să mă doară. Mi-am acoperit chipul cu mâna dreaptă, iar cu cea liberă mi-am pus-o pe piept. Am început să strâng materialul rochiei în pumn. Am început să ţip. În mintea mea avea loc moartea mamei mele. Acea clipă nenorocită, în care Diocleţian i-a scos inima din piept şi a strivit-o. Acel moment în care voia să mă omoare şi pe mine. Am început să tremur, ţipând din ce în ce mai tare. De ce făceam asta? Nimeni nu mă auzea. Eram izolată. Nimeni nu era lângă mine. Nimeni nu putea să mă salveze.
Brusc am simţit două mâini calde pe genunchii mei. Mi-am îndepărtat mâna de pe chip şi l-am văzut. Era el! Cel în care trebuie să am cea mai mare încredere. Cel pe care trebuie să îl iubesc. M-am strecurat în braţele lui şi l-am îmbrăţişat. M-a strâns la pieptul lui, sărutându-mă pe frunte. În acel moment nu aveam nevoie decât de el. voiam să uit totul. În braţele lui eram în siguranţă. Deocamdată.