Laevis

[BloodyInnocence]

Iti multumesc pentru coment si pentru faptul ca citesti Mitus, sper sa iti placa continuarea.
Sper ca si ceilalti care citesc sa isi invinga lenea(da stiu ca este greu, dar trebuie;))) si sa lase parerea lor despre acest fic dar si despre colaborarea mea si a lui Denny.

Capitolul patru

„Oare ce caut eu aici?” nu pot sa nu ma intreb, mai ales, cand ma trezesc stand printre acesti copii pe care eu ii numesc prieteni mei. Prieteni mei si ai lui Amadeus. Asta ma doare, nu erau numai ai mei ci erau si ai lui si stiam ca trebuie si el sa isi faca aparitia curand, iar eu nu vroiam sa dau ochii cu el, nu cel putin dupa ceea ce s-a intamplat la acea petrecere. Anuntarea logodnei mele. Hmph. Ce gluma! De ce nu puteam sa ma logodesc cu cel pe care il iubesc? Cu cineva pe care eu l-as fi ales, pe care l-as fi iubit? Dar gandurile mele au fost intrerupte de aparitia baiatului care mi-a frant inima cu par albastru inchis la fel de ciufulit ca in ziua in care l-am cunoscut si cu ochii de un alt tip de albastru in care m-as fi pierdut fara parere de rau. Cand l-am vazut si cand si ceilalti mi-au urmarit privirea pentru a vedea ce mi-a atras atentia, toate discutiile au incetat. Nu puteam sa spun decat : „Slava Domnului!” pentru ca eram intrebata de nunta ce urma sa aibe loc doar peste o luna, iar eu nu aveam nici un chef sa ma gandesc la acea asa numita „nunta”.
O fata pe nume Beth din clanul Aqua, normal, i-a sarit de gat si cred, de fapt sunt convinsa, ca l-a pupat pe obraz. Ma uit la ea si nu imi vine sa cred cat de usor a facut acel gest. Asa eram si eu inainte. Cati ani au trecut de atunci? Nici unul. Doar cateva zile, dar am impresia ca au trecut secole de cand eram doar eu cu Amadeus, doi copi care se placeau si se distrau impreuna. Imi las ochii in jos, nu pot sa mai privesc aceasta scena, imi frange inima, infige un cutit incet in ea incercand fara de succes sa scoata dragostea.
- Amadeus, tocmai vorbeam cu Clara despre nunta ei, vei fi prezent, nu ?
Intreaba o fata pe nume Diana. Mi-a atras atentia si mi-am ridicat privirea pentru a vedea ce avea sa raspunda. O mica speranta se nascu in sufletul meu la posibilitatea unui raspuns pozitiv. Sunt sigura ca ochii mei de un auriu-rosiatic erau in flacari din cauza acelei scantei numita speranta.
- Nu, curand voi pleca la casa de tara a parintilor mei, voi pleca cu vreo doua - trei saptamani inainte. Avem niste probleme de rezolvat acolo asa ca ... imi pare rau ca nu voi putea merge.
Dezamagire totala. Nici nu m-a privit cand a spus asta, ceea ce ma face sa cred ca minte, dar nu pot sa ma gandesc la acest lucru. Nu mai vreau sa imi creez singura sperante desarte, inima mea nu suporta acest gen de amagire. Focul ce se aprinse in ochii mei la speranta ca poate va veni s-a stins mai repede decat daca ai fi turnat apa peste el si acum sunt sigura ca au devenit din nou goi, asa cum erau in ultimele zile din cauza ca trebuia sa suport toate acele vizite ale logodnicului meu si pregatirile pentru nunta. Si apoi nu am mai fost cu gandul la ceea ce se intampla in jurul meu ci m-am scufundat incet in intunericul ignorantei incercand sa uit de toate lucrurile care ma distrugeau incetul cu incetul.
Nici nu mi-am dat seama cand s-a lasat seara. Diana ma scutura uitandu-se la mine cu teama. Nu stiam ce se intampla, ma uitam la ea ca la cineva strain pana cand am auzit si am inteles ce spune.
-Clara! Clara! Trezeste-te, este tarziu si trebuie sa plecam si Amadeus este cufundat in ganduri la fel ca si tine si nu putem sa il trezim.
Cand am auzit-o rostind numele lui Amadeus imediat m-am trezit.
-Poftim? Ce s-a intamplat cu el?!
Ingrijorarea si frica pentru soarta dragului meu Amadeus se putea citi de la o posta in glasul meu dar nu imi pasa. Tot ceea ce conta era sa aflu daca a patit ceva si ce pot face sa il ajut.
-Stai calma, vreau doar sa ramai cu el pana se trezeste. Tu nu o sa ai probleme cu ai tai daca mai stai, dar noi, restul, trebuie sa plecam. Ne cerem scuze ca va lasam singuri... dar nu am mai lasat-o sa termine.
-Nu e nimic. O sa stau eu cu el pana se trezeste, promit.
Mi-a zambit sau mai bine zis a incercat sa imi ofere un zambet incurajator dar era prea speriata de atitudinea mea si cred ca si de cea a lui Amadeus pentru a fi sincera. Nu pot spune ca o condamn, nu eram eu in ultimul timp si pana la urma de ce as fi? Poate dramatizez lucrurile, insa nu ceilalti se casatoresc cu cineva pe care nu suporta. Nimeni nu il cunostea pe Siracus, cel putin nu asa cum il cunosc eu. Si din nou am cazut in intuneric, numai ca de data asta in loc de dulceata nimicului am dat peste o amintire amara.
Ma intalneam prima data cu Siracus dupa anuntarea logodnei, deasemenea era prima noastra intalnire in care eram singuri: nici un tata care intra peste noi prefacandu-se ca a uitat ceva, nici o mama care a venit sa aduca ceva racoritoare sau aperitive; eram perfect singuri in parc. Am ajuns in parc pentru a ne plimba dupa ce am fost cu el la un restaurant. Pe tot parcursul serii s-a purtat ca un adevarat gentelman, asta cel putin pana cand am ajuns in parc. Aici parca s-a schimbat si nu puteam sa imi dau seama ce s-a intamplat. Simteam o raceala si o duritate venind dinspre el cum nu mai simtisem pana acum si asta bagase sperieti in mine. Nu mai vroiam sa stau o secunda singura cu el, mai ales in acest loc unde intunericul domnea sustinut de natura inconjuratoare, in special de salcamii enormi care nu faceau decat sa adauge o nota de disperare si singuratate locului. In timp ce ne plimbam il vad cum deodata se opreste si se intoarce cu fata la mine, luandu-mi mainile in ale lui.
-Clara, draga mea, spune el uitandu-se direct in ochii mei.
Ce bine ca era atat de intuneric incat nu puteam sa ne vedem foarte bine, altfel nu stiu ce as fi facut daca i-as fi vazut expresia.
-Da? Intreb eu nereusind sa imi fac vocea sa nu tremure.
-Stiu ca nu ma iubesti, deasemenea stiu si ca il iubesti pe acel derbedeu din clanul Aqua, dar nu imi pasa pentru ca nici eu nu te iubesc, de fapt imi esti chiar antipatica. Eu prefer fetele care stiu ce vor nu fetitele inocente care inca sunt virgine, asa ca uite iti propun un pact.
Ma lasa fara cuvinte. Nu credeam ca cineva poate sa fie atat de rece si dur, de obicei cei din clanul Ignis erau impulsivi si foarte iute la manie, nicidecum atat de calmi, dar am gasit in mine acelasi tip de raceala si i-am raspuns cu acelasi ton.
-Ce pact?
Aproape ca nu ma mai recunosteam.
-Tu imi vei darui mie un baiat si dupa ce imi faci un baiat esti libera sa traiesti unde vrei cu cine vrei, iar eu iti voi fi fidel pana cand se va naste baiatul. Astfel toti vor fi multumiti si noi amandoi vom fi scutiti de datoria pentru clanul nostru. De acord?
Si atunci m-am trezit. Nu stiu ce m-a scos din acea amintire dar ii eram datoare. Am observat ca Amadeus a revenit la realitate si se uita buimac in jur neintelegand ce se intampla, i-am oferit cateva minute de liniste pentru a se aduna.
- Ce s-a intamplat ?
M-a intrebat aproape fara vlaga.
- Nici eu nu stiu. Ai ramas asa nemiscat ... si s-a inserat si s-au dus toti acasa, am zis ca raman cu tine, cine stie ce s-ar fi intamplat dacar te-as fi lasat singur.
I-am raspuns zambindu-i, parea ca incearca sa isi dea seama cat timp a trecut de cand a cazut in acea stare. Dupa calculele mele au trecut cel multi trei ore. Apoi am simtit o briza rece ce m-a facut sa ma cutremur si il vad cum se ridica spunandu-mi ca trebuie sa plece si multumindu-mi ca am ramas cu el. Nu puteam sa il lasa sa plece asa, pur si simplu nu puteam.
- Amadeus !
M-a auzit si s-a intors sa vada ce vreau.
- Eu ... .
Insa nu am mai putut sa continui deoarece cineva a carui voce am ajuns sa o detest m-a intrerupt. Nici nu trebuia sa ma intorc pentru a ma convinge cine era, iar privirea lui Amadeus era mai mult decat deajuns pentru a ma face sa imi dau seama de identitatea celui care ne-a intrerupt.
- Aici erai !
A spus un barbat inalt, binefacut, brunet cu o privire blanda, era logodnicul meu. Amadeus s-a facut nevazut la cateva secunde lasandu-ma singura cu el. As fi vrut sa strig dupa acesta si sa il oprec, sa il rog sa nu ma lase singura pentru ca simteam ca ceva rau se va intampla, dar nu imi gaseam vocea, asa ca l-am lasat sa plece in timp ce o lacrima si-a facut loc printre genele mele si a cazut udand drumul pietruit pe care stateam. M-am ridicat cu greu in picioare pentru a mai micsoara diferenta de inaltime dintre noi. Poate ar fi fost mai bine daca as fi stat jos. Nu cred ca as fi prevazut vreodata ce a urmat. A ridicat palma si m-a plesnit facandu-ma sa ma dau doi pasi inapoi, punandu-mi mana pe obrazul ce incepuse sa ma intepe si sunt sigura ca se inrosise luand forma mainii sale. Nu am spus nimic ci doar incercam sa imi tin lacrimile sub control, nu vroiam cu nici un pret sa ma vada plangand. Oh, cat de mult il uram in acel moment.
-Sa nu te mai prind niciodata singura in compania acelui baiat! A tipat el si aproape ca am vazut pentru o secunda flacari ce ardeau in locul ochilor sai. Hai acum, sa te conduc acasa. Sper ca ti-ai invatat lectia.
A intins mana spre mine pentru a ma apuca de brat insa eu m-am ferit de atingerea sa ceea ce l-a infuriat si mai tare, tocmai se pregatea sa ma loveasca atunci cand din senin o bula de apa s-a creat prinzandu-l in interiorul sau. Nu stiu cine era salvatorul meu, dar in nici un caz nu am stat sa aflu. Am inceput sa fug prin parc nepasandu-mi ca alerg aiurea si ca s-ar putea sa ma pierd. In acea clipa nu imi pasa de nimeni si de nimic, vroiam doar sa fiu cat mai departe de lumea in care ma nascusem si in care traisem si sa sterg rusinea pe care o suferisem. Daca as fi avut puterile mele, ale clanului Ignis l-as fi facut sa regrete ca a ridicat vreodata mana asupra mea, eram mult mai puternica decat el, stiam mult prea bine acest lucru doar ca el era mai mare decat mine si automat puterile i se activasera deja. Eu mai aveam de asteptat ceva timp pana sa mi se activeze puterile.