22-04-2010, 03:57 PM
Capitolul 5
Aria P.O.V
Scârbos! Theodor m-a luat în braţe şi încerca să mă sărute. A început să înainteze cu mine în braţe. Şi-a lăsat ghiozdanul pe catedră şi şi-a pus mâna libera în părul meu şi a încercat să îmi apropie chipul de al lui.
- Theodor lasă-mă sau o păţeşti!
- Haide scumpo! Nu mai fii atât de negativistă.
- Theodor pe bune! Lasă-mă!
A încercat să mă sărute, însă brunetul a fost împins.
- Eşti surd amice? A zis clar că vrea să o laşi în pace.
Vladimir m-a tras în braţele lui, în timp ce Theodor ne privea.
- Ia-ţi mâinile jegoase de pe logodnica mea. Cine te crezi? Ştii măcar cine sunt?
- Nu şi nu îmi pasă. Cât despre Aria, ai face bine să o laşi în pace, altfel o păţeşti.
- Băiete, nu ştii cu cine te pui, eu sunt Theodor Cervant, iar Aria e logodnica mea. Aşa că ia-ţi mâinile de pe ea.
- Lasă-mă să îţi împrospătez memorie, Theodor! Tata nu a fost niciodată de acord cu logodna asta. Şi m-am săturat să îţi spun să mă laşi în pace. Nu o să fim împreună niciodată!
- Mai vedem noi, prinţesă. Cât despre tine! Ai face bine să nu o atingi prea des.
Brunetul şi-a luat ghiozdanul şi s-a aşezat în banca lui. M-am eliberat din braţele lui Vladimir şi m-am întors cu faţa la el.
- Nu trebuia să te bagi!
- Cu plăcere! Tipul ăsta e vreo rudă cu Diocleţian?
- E fiul lui!
- Ce drăguţ! Am de cine să mă iau. Până la urmă nu e aşa de plictisitor pe cât credeam.
- Vladimir potoleşte-te! Nu e bine să te pui cu Theodor. Institutul ţine cu el, nu cu tine. Dacă o păţeşti nu o să se bage nimeni pentru tine, nici măcar eu!
- Din câte îmi amintesc nu ţi-am cerut ajutorul. Şi nu o voi face niciodată.
A trecut pe lângă mine şi s-a apropiat de banca mea. M-am întors la locul meu, alături de prietenii mei. Vladimir s-a aşezat lângă mine. Îşi ţinea mâinile sub bărbie, în timp ce îl privea pe Theodor. M-am aşezat în bancă, iar în acel moment clopoţelul a sunat. Nu a durat mult şi profesoara şi-a făcut apariţia. A făcut prezenţa, punându-l pe Vladimir să se prezintă.
- De vreme ce faci parte din elita Van de Cristo, mă aştept la rezultate extraordinare din partea ta. Aşa cum are domnişoara Zara, tânărul Zero şi desigur prinţesa Aria.
Bla bla bla. Vladimir a zâmbit şi s-a aşezat la loc. Profa a început să scrie lecţia la tablă. Mi-am deschis caietul şi am început să scriu. Pe la jumătatea orei, am simţit o mână pe picior. Mi-am întors privirea şi am văzut mâna lui Vladimir. Am încercat să o îndepărtez, însă mâna lui parcă era lipită de piciorul meu.
- Ai două secunde să îţi iei mână de pe piciorul meu.
- Şi dacă nu o fac. Ce se poate întâmpla? Îl chemi pe idiotul de Theodor?
Am zâmbit. Cele doua secunde au trecut. Am ridicat mâna , tuşind. Am reuşit să atrag atenţia profesoarei.
- Da domnişoară Aria? S-a întâmplat ceva?
- Da! Vladimir tocmai a spus că arătaţi ca o girafă şi aveţi un fund de elefant. În plus aveţi vocea piţigăiată şi nu aude nimic din ce spuneţi.
Femeia a lăsat cartea pe catedră şi şi-a aranjat ochelarii.
- Păi domnule Vladimir, dacă ai de gând să faci probleme din prima zi , atunci îţi propun să vii sâmbăta aceasta şi sâmbăta viitoare la şcoală, pentru a aranja cărţile din bibliotecă.
- Ce fraier eÅŸti Montenegro! Replica brunetul.
- Şi tu Theodor o să îl ajuţi.
- Dar nu am făcut nimic.
- Să îţi amintesc experimentul de acum două zile?
- Nu doamnă!
Profa şi-a luat cartea şi a ieşit din clasă.
- O să îţi pară rău! Îmi spus enervat roşcatul.
- Nu prea cred. Noroc sâmbătă. Tu şi Theodor face-ţi o pereche incredibilă de curăţat. Să vă chem şi la castel?
A mârâit! Ce îmi place să îl enervez! Mi-am luat cărţile şi am plecat din clasă, împreună cu Zara. Aceasta era puţin cam supărată. Am coborât la vestiare. Am lăsat cărţile de chimie şi le-am luat pe cele de literatură. Prietena mea era tăcută. De obicei nu era aşa.
- Zara, ce oră avem acum?
- Istoria.
M-am apropiat de ea ÅŸi m-am sprijinit de dulapuri.
- Ze, avem literatura! Şi ştiu pentru că e ora mea preferată. Ce e cu tine?
- Îmi pare rău Aria! Doar că… în fiecare zi mă conving mai mult că eu şi Theodor nu avem nici o şansă. El te iubeşte pe tine şi în plus rangul de regalitate ne desparte.
- Zara! Ascultă-mă! Eşti prietena mea cea mai bună, însă este datoria mea să îţi spun adevărul. Eşti o proastă şi eu te iubesc. Theodor e mult prea mândru şi ştii foarte bine cât de mult ţine Diocleţian la regalitate. Dar nu înceta să speri. Crede-mă, într-o bună zi tu şi Theodor veţi împreună. Şi eu văd în viitor. Aşa că poţi fi sigură.
- Nu mă minţi! Simt asta!
- Te-am minţit vreodată?
Şi-a închis dulapul şi s-a uitat la mine. A început să zâmbească ironic.
- Ok! Nu răspunde! Dar serios Z! Nu ai de ce să îţi faci griji pentru că eu nu o să fiu niciodată cu Theodor!
- Sunt absolut sigură de asta. Doar începi să te îndrăgosteşti de Vladimir.
A zâmbit şi s-a întors cu spatele la mine, începând să înainteze spre ieşire.
- Stai puţin Zara! Cum adică? Ţi-am spus de atâtea ori să nu mai intri în capul meu. Ţi-ar plăcea dacă eu aş face acelaşi lucru cu tine? Vino aici!
- Spre deosebire de mine, nu ai puterile mele, iar eu nu le am pe ale tale.
Îmi venea să o ciufulesc. M-am apropiat de ea şi am luat-o de braţ. A zâmbit. Mă simţeam atât de mine cu ea.
Aria P.O.V
Scârbos! Theodor m-a luat în braţe şi încerca să mă sărute. A început să înainteze cu mine în braţe. Şi-a lăsat ghiozdanul pe catedră şi şi-a pus mâna libera în părul meu şi a încercat să îmi apropie chipul de al lui.
- Theodor lasă-mă sau o păţeşti!
- Haide scumpo! Nu mai fii atât de negativistă.
- Theodor pe bune! Lasă-mă!
A încercat să mă sărute, însă brunetul a fost împins.
- Eşti surd amice? A zis clar că vrea să o laşi în pace.
Vladimir m-a tras în braţele lui, în timp ce Theodor ne privea.
- Ia-ţi mâinile jegoase de pe logodnica mea. Cine te crezi? Ştii măcar cine sunt?
- Nu şi nu îmi pasă. Cât despre Aria, ai face bine să o laşi în pace, altfel o păţeşti.
- Băiete, nu ştii cu cine te pui, eu sunt Theodor Cervant, iar Aria e logodnica mea. Aşa că ia-ţi mâinile de pe ea.
- Lasă-mă să îţi împrospătez memorie, Theodor! Tata nu a fost niciodată de acord cu logodna asta. Şi m-am săturat să îţi spun să mă laşi în pace. Nu o să fim împreună niciodată!
- Mai vedem noi, prinţesă. Cât despre tine! Ai face bine să nu o atingi prea des.
Brunetul şi-a luat ghiozdanul şi s-a aşezat în banca lui. M-am eliberat din braţele lui Vladimir şi m-am întors cu faţa la el.
- Nu trebuia să te bagi!
- Cu plăcere! Tipul ăsta e vreo rudă cu Diocleţian?
- E fiul lui!
- Ce drăguţ! Am de cine să mă iau. Până la urmă nu e aşa de plictisitor pe cât credeam.
- Vladimir potoleşte-te! Nu e bine să te pui cu Theodor. Institutul ţine cu el, nu cu tine. Dacă o păţeşti nu o să se bage nimeni pentru tine, nici măcar eu!
- Din câte îmi amintesc nu ţi-am cerut ajutorul. Şi nu o voi face niciodată.
A trecut pe lângă mine şi s-a apropiat de banca mea. M-am întors la locul meu, alături de prietenii mei. Vladimir s-a aşezat lângă mine. Îşi ţinea mâinile sub bărbie, în timp ce îl privea pe Theodor. M-am aşezat în bancă, iar în acel moment clopoţelul a sunat. Nu a durat mult şi profesoara şi-a făcut apariţia. A făcut prezenţa, punându-l pe Vladimir să se prezintă.
- De vreme ce faci parte din elita Van de Cristo, mă aştept la rezultate extraordinare din partea ta. Aşa cum are domnişoara Zara, tânărul Zero şi desigur prinţesa Aria.
Bla bla bla. Vladimir a zâmbit şi s-a aşezat la loc. Profa a început să scrie lecţia la tablă. Mi-am deschis caietul şi am început să scriu. Pe la jumătatea orei, am simţit o mână pe picior. Mi-am întors privirea şi am văzut mâna lui Vladimir. Am încercat să o îndepărtez, însă mâna lui parcă era lipită de piciorul meu.
- Ai două secunde să îţi iei mână de pe piciorul meu.
- Şi dacă nu o fac. Ce se poate întâmpla? Îl chemi pe idiotul de Theodor?
Am zâmbit. Cele doua secunde au trecut. Am ridicat mâna , tuşind. Am reuşit să atrag atenţia profesoarei.
- Da domnişoară Aria? S-a întâmplat ceva?
- Da! Vladimir tocmai a spus că arătaţi ca o girafă şi aveţi un fund de elefant. În plus aveţi vocea piţigăiată şi nu aude nimic din ce spuneţi.
Femeia a lăsat cartea pe catedră şi şi-a aranjat ochelarii.
- Păi domnule Vladimir, dacă ai de gând să faci probleme din prima zi , atunci îţi propun să vii sâmbăta aceasta şi sâmbăta viitoare la şcoală, pentru a aranja cărţile din bibliotecă.
- Ce fraier eÅŸti Montenegro! Replica brunetul.
- Şi tu Theodor o să îl ajuţi.
- Dar nu am făcut nimic.
- Să îţi amintesc experimentul de acum două zile?
- Nu doamnă!
Profa şi-a luat cartea şi a ieşit din clasă.
- O să îţi pară rău! Îmi spus enervat roşcatul.
- Nu prea cred. Noroc sâmbătă. Tu şi Theodor face-ţi o pereche incredibilă de curăţat. Să vă chem şi la castel?
A mârâit! Ce îmi place să îl enervez! Mi-am luat cărţile şi am plecat din clasă, împreună cu Zara. Aceasta era puţin cam supărată. Am coborât la vestiare. Am lăsat cărţile de chimie şi le-am luat pe cele de literatură. Prietena mea era tăcută. De obicei nu era aşa.
- Zara, ce oră avem acum?
- Istoria.
M-am apropiat de ea ÅŸi m-am sprijinit de dulapuri.
- Ze, avem literatura! Şi ştiu pentru că e ora mea preferată. Ce e cu tine?
- Îmi pare rău Aria! Doar că… în fiecare zi mă conving mai mult că eu şi Theodor nu avem nici o şansă. El te iubeşte pe tine şi în plus rangul de regalitate ne desparte.
- Zara! Ascultă-mă! Eşti prietena mea cea mai bună, însă este datoria mea să îţi spun adevărul. Eşti o proastă şi eu te iubesc. Theodor e mult prea mândru şi ştii foarte bine cât de mult ţine Diocleţian la regalitate. Dar nu înceta să speri. Crede-mă, într-o bună zi tu şi Theodor veţi împreună. Şi eu văd în viitor. Aşa că poţi fi sigură.
- Nu mă minţi! Simt asta!
- Te-am minţit vreodată?
Şi-a închis dulapul şi s-a uitat la mine. A început să zâmbească ironic.
- Ok! Nu răspunde! Dar serios Z! Nu ai de ce să îţi faci griji pentru că eu nu o să fiu niciodată cu Theodor!
- Sunt absolut sigură de asta. Doar începi să te îndrăgosteşti de Vladimir.
A zâmbit şi s-a întors cu spatele la mine, începând să înainteze spre ieşire.
- Stai puţin Zara! Cum adică? Ţi-am spus de atâtea ori să nu mai intri în capul meu. Ţi-ar plăcea dacă eu aş face acelaşi lucru cu tine? Vino aici!
- Spre deosebire de mine, nu ai puterile mele, iar eu nu le am pe ale tale.
Îmi venea să o ciufulesc. M-am apropiat de ea şi am luat-o de braţ. A zâmbit. Mă simţeam atât de mine cu ea.