SxS - Joaca de copil

[ShoboMik]

Capitolul VI

Ora 19:10.
Nu-mi vine sa cred ca sunt din nou acasa. Orele au trecut atat de repede, incat nici nu mi-am dat seama cand au zburat.
Toata ziua a fost ciudata din mai multe puncte de vedere, iar responsabil pentru ceea ce se intampla, este doar Gaara. M-a dat total peste cap.
Numai prostii fara sens, care nu au nici o legatura cu mine. De ce nu-mi pot aminti, stiu ca il cunosc..
Am privit tavanul ceva vreme, dar m-am ridicat din pat pana la urma, si am plecat afara.
Unde, nu stiu. Am mers in continuare, pana am ajuns aproape de padure. Acelasi loc unde l-am intalnit pe el. M-am instalat pe jos, privind coroanele copacilor, adierea placuta a vantului fluturandu-mi parul rozaliu.
Din nu stiu ce motiv, am inceput sa rad. Cred ca o iau usor razna.
Am chicotit cateva minute fara motiv, dar m-am oprit la fel de brusc pe cat am inceput.
M-am simtit cuprinsa de un val de melancolie si tristete, imbinata cu o falsa fericire, parca spunandu-mi ca nici nu are rost sa mai gandesc.
Instantaneu, ochii s-au umplut de lacrimi, inundandu-mi obrajii.
Clar nu o ceapa era de vina, dar nu am inteles ce se intampla. Parca cineva mi-ar dirija starile de spirit, emotiile, trairile si sentimentele mele dand pe-afara fara voia mea.
Am dat sa ma ridic, dar am fost strapunsa de o imagine oribila, cazand jos.
Amintirea aceea..Candva terminasem cu ea. Pana la urma trecutul nu-ti da pace, oricat ai incerca sa fugi. Te va gasi, devorandu-te salbatic asemeni unui animal, si nu vei scapa daca nu vei accepta cine ai fost si cine ai ajuns.
Eu am acceptat asta? Inca nu stiu.
-Imi pare rau de tine, Sakura. Totusi, incearca. Vei fi surprinsa.
Nici nu m-am obosit sa-mi ridic capul, pastrandu-mi privirea in pamant. Stiam cine este.
-Imi citesti gandurile? Presupun ca acum stii tot ce-mi misuna prin cap. Corect Gaara?
-Oarecum. Nu-ti amintesti chiar tot. Ti-am spus, vei fi surprinsa cand vei afla adevarul. Te va soca.
M-am ridicat de jos, inaintand spre el.
-Ce stii tu mai exact despre viata mea..Shukaku? Te bagi unde nu ar trebui, am spus privind tot inainte. Spui ca ma cunosti atat de bine, dar totusi..stii chiar tot?
Gaara se apropie spre mine, soptindu-mi in ureche:
-Mai multe decat crezi, dar cu siguranta mai mult decat iti amintesti, fata draga. Putina rabdare. Vad totusi ca stii ce sunt.
-Am inceput sa ma cam satur de chestia asta. Nu-mi pasa. Nu ai dreptul sa te bagi in viata mea, si cum a spus Uchiha: de unde atat interes?
Nu ai dreptul sa-mi amintesti..
Nu am mai apucat sa termin, Gaara lovindu-ma in abdomen.
M-am trezit aruncata intr-un copac, sangele incepand sa-si faca aparitia in coltul gurii.
Am clipit. Atat i-a trebuit lui Shukaku sa ajunga langa mine, si sa inceapa sa ma stranga de gat asemeni unui nebun, privirea demascand adevarata fata a unui asasin.
-Priveste cat de slaba ai devenit. Te-ai inmuiat. O insecta fara nici o valoare, cu prea mult tupeu, intr-un ambalaj frumos. Interesanta combinatie, dar totusi.
Acesta m-a strans mai tare, izbindu-ma puternic de scoarta copacului.
-Asculta cum iti plangi de mila, cautand sa rezolvi probleme care trebuie sa ramana asa cum sunt: doar trecut, fetito.
Am incercat sa ma eliberez, dar eram o leguma moarta fara nici o vlaga.
-Pacat de tine. Mare pierdere.
Mi-a dat drumul, aruncandu-ma la cativa metri asemeni unei papuse din carpa, privindu-ma amuzat.
-Astept schimbarea, spuse acesta.
A plecat linistit si senin, de parca nu s-ar fi intamplat nimic. M-am adunat de pe jos, privind-mi mainile.
Atat de slaba. La dracu cu el.
Am inceput sa plang, amintindu-mi din nou..parintii mei. Varianta moarta, fara suflu, scursa de tot lichidul vietii, privind spre mine cu ochii lor sticlosi.
Doar amintiri ha?
-Termina cu asta. Ridica-te.
Bratele necunoscutului se infasurara in jurul meu, ridicandu-ma de la sol.
N-am mai apucat sa-l privesc, lesinand in bratele lui. Atat de patetic si de specific mie.
Apropo, cine era?