SxS - Joaca de copil

[ShoboMik]

Buna.
1.In primul rand,va multumesc pentru comentarii.Voi incerca sa tin cont de parerile voastre,si sper ca va iesi ceva bun de digerat :))
2.Imi cer scuze ca nu am postat pana acum.Am fost plecata din oras,si nu am avut posibilitatea sa pun urmatorul capitol.Acum puteti critica :))

Capitolul IV

Intr-un final, am ajuns si eu acasa. Mi-am lasat ghiozdanul, si am plecat spre bucatarie. Observ ca totul este alb, curat si parfumat semn ca Yuna isi face bine treaba. Pacat ca nu putem petrece mai mult timp impreuna. Chiar daca nu vreau sa recunosc, uneori ma simt foarte singura, dar durerea si golul din inima ma impiedica sa vorbesc deschis cu ea, de teama sa nu devin slaba.
Nu sunt genul de om, care daca are o problema, rapid apeleaza la prieteni si se plange si milogeste de adevarurile si loviturile vietii. De ce? Simplu. Eu nu am prieteni.
Nimeni nu a ajuns vreodata, atat de aproape de mine pentru a-mi cunoaste gandurile si parerile, dar probabil nici eu nu i-am lasat. Nu am incredere in nimeni.
Cred ca acesta este motivul venirii mele aici. Caut o noua viata, o schimbare in viata mea uzata.
Prieteni, persoane in care pot avea incredere, si care ma pot accepta asa cum sunt cu adevarat: slaba, pricajita si neajutorata. Daca voi gasi pe cineva aici, care imi va putea da jos masca pe care o expun lumii zi de zi, cealalta personalitate a mea, cea slaba, va iesi la iveala, si probabil acesta va fi cel mai bun lucru de la moartea parintilor incoace. Imi doresc sa fiu din nou eu, dar o varianta imbunatatita.
Dar momentan, cred ca am sa pap ceva, dupa care fac prostiile alea de teme si plec.
Ora 18:12.
Totul este pus la punct. M-am imbracat, luandu-mi un kimono negru, despicat in parti, si o pereche de pantaloni scurti tot negri, iar in picioare sandalele ninja. Parul l-am prins intr-o coada, dupa care am impletit-o.
Mi-am luat vechiul rucsac de antrenamente, si am plecat spre padure.Cand am ajuns, se pare ca Uchiha mi-o luase inainte.
Am stat putin in umbra pentru a-i studia miscarile, dat pana la urma m-am cocotat ca o maimutica pe ramura unui copac pentru a vedea mai bine.
Stilul acestuia de lupta parea impresionant: rapid si foarte ager in miscari, iar tehnicile ce necesita chakra, pareau floare la ureche pentru el. Interesant, dar urmarindu-l prea atent, nu am observat ramura ce incepea sa cedeze sub greutatea mea, si m-am trezit picand in gol.
Dar, ce chestie tare. Uchiha m-a salvat.
Mi-am ridicat privirea spre el,lasand sarcasmul si m-am ingrozit putin. Avea Sharinganul activat, iar indiferenta obisnuita ce se vedea de cele mai multe ori in privirea sa, fusese inlocuita cu ura pura. Pe fruntea mea, probabil scria "Moarte sigura" dar am incercat sa alung sentimentul de teama ce incepea sa incolteasca in mine, si mi-am dat drumul la gura.
-Iti multumesc, dar acum ma poti lasa jos. Ciudat, dar acesta nu s-a miscat nici macar un milimetru. Continua sa stea ca prostul sa ma tina in brate si sa ma tintuie cu privirea, de parca m-ar uri din tot sufletul, si aceasta era sansa perfecta sa ma sfasie in bucati.
M-am adunat din nou,si am mai incercat odata.
-Trebuie sa repet? Iti multumesc, dar ma pot tine pe picioare singura, deci ma poti lasa jos. De data aceasta a mers, insa mi-a dat drumul jos ca si cum ar scapa un sac de cartofi.
A trecut nepasator pe langa mine, incepand sa-si adune lucrurile, dand sa plece. M-am postat inaintea lui, inainte de a face asta.
-De ce am sentimentul ca ma urasti? Doamne ce intrebare stupida, una mai buna nu mi-a venit?
Uchiha iar privea prin mine, continuand sa taca.
-Nu ma cunosti, nici nu cred ca tii minte cum ma cheama, dar..ce esti tu?
Acesta facu pasi spre mine, si am dat inapoi ca fraiera, pana am ajuns lipita de un copac. Si-a pus bratele de o parte si de-alta a capului meu, privindu-ma insistent. M-am uitat pierduta, incercand sa ghicesc la ce naiba se gandeste. Imi inchipui ca in tot timpul lui de tacere, mediteaza la cine stie ce salvare a maimutelor pe cale de disparitie, sau infiintarea unui adapost pentru catei..
Pentru prima data, Sasuke mi-a zambit dezvaluindu-si dantura perfecta. I-am simtit respiratia calda pe gat,urcand apoi spre ureche.
-Iti pierzi timpul fetito!
-Vad ca tu faci la fel. Aceasta era o voce necunoscuta mie.
Oare cine..