Limita nu se impune [vampiri]

[Alexi]

Atentie! Cuvinte urate


Capitolul 3
Aria P.O.V


- Nenorocitul! Cum îşi permite să mă numească servitoare. Pe mine! Aria Van de Cristo! O să o păţească rău de tot.
- Vrei să te calmezi? Reacţionezi mai rău decât atunci când l-ai omorât pe Haru!
- Boul ală o merita! Adică să încerce să mă sărute. Pe mine? Niciodată!
- Ah! Ce n-aş da să mă sărute Theodor.
- Zara mă faci să vomit.
- Pot să intru?
M-am întors cu faţa către uşă şi l-am văzut pe prietenul meu cel mai bun. Fratele geamăn al Zarei. Purta un costum negru. Arăta ca un pinguin. Bietul de el. Mâna stângă a tatei şi tot ridicol arată în uniformă.
- Sigur Zero! Ce s-a întâmplat? Ai făcut rost de informaţii?
- Aşează-te! Pentru că va fi o surpriză! Tipul cu care ai avut mica disputa e Vladimir Montenegro. Părinţii lui au fost servitorii acestui castel acum 10 ani. Au murit odată cu regina , protejându-te pe tine şi pe fiul lor. Regele a trimis după el acum câteva zile.
- De ce s-ar obosi tata să trimită abea acum după el?
- Pentru că el e alesul destinului.
Ce? Desigur! Cum de nu mi-am dat seama? Roşcat şi ochii negri! M-am uitat la Zara. Îngrijorarea a pus stăpânire pe chipul ei. L-am luat pe Zero de mână şi am ieşit din cameră, îndreptându-ne spre sala tronului. Ce repede si-a adus tata noua jucărie.
Uşa era deschisă. M-am oprit lângă ea, forţându-mi prietenul să se oprească şi el. Am putut să văd cum tata îl îmbrăţişa şi zâmbea. Cu mine niciodată nu a făcut aşa ceva.
- Consuelo! Cheam-o pe Aria! E timpul să îşi cunoască oponentul.
Am deschis uşa , intrând în încăpere.
- Nu e nevoie! Sunt chiar aici!
Cei trei şi-au îndreptat privirile către mine. Roşcatul a rămas cu gura căscată.
- Aria! Mă spionai cumva?
- Nu fi patetic! Pentru asta o am pe Jaquelin. Consuelo ăsta e alesul destinului? Cel pe care se presupune că trebuie să îl iubesc şi care să mă iubească?
- Da prinţesa mea!
- Atunci globul tău îţi joacă feste, pentru că eu nu aş putea să iubesc niciodată un sărăntoc.
- Aria!
- Cineva care nici măcar nu e în stare să facă diferenţa dintre o prinţesă şi o servitoare.
- Aria e de ajuns! Încetează în această clipă!
- Desigur maiestate! Nu doriţi să mă omor tot în această clipă? Aşa măcar îl scutesc pe acest idiot de o luptă.
- Eşti incurabilă şi rebelă. Nu te saturi să mă înfrunţi. Doar pentru că eşti fiica mea, asta nu înseamnă că vei avea tronul.
Mă jucam cu o şuviţă de păr în timp ce îl priveam pe roşcat. Părea uimit. Dacă va rămâne aici va trebui să se obişnuiască.
- Cât mai vrei să îţi repet? Am obosit Aria şi am o limită. Cred că Vladimir o să îţi dea o lecţie pe care nu ai să o uiţi.
- Vladimir, ha? Drăguţ nume pentru un servitor! Ar face bine să se obişnuiască cu mine.
M-am întors cu spatele şi am început să mă apropii de uşă. M-am oprit lângă blond şi m-am întors cu faţa către ”audienţă”.
- Cât despre lupta ta pentru tron, nu îmi este frică. Şi cred că pe Diocleţian nu îl va deranja dacă l-aş ruga să mă ajute să pun mâna pe tron. O seară plăcută în continuare.
Am părăsit sala, păşind pe hol. Aveam nevoie de o relaxare. Am urcat scările, ajungând pe holul unde se aflau camerele regale. La capătul holului se afla o camera uitată de timp, dar nu şi de mine. Am închis ochii şi am ajuns acolo într-o clipită. Am luat lacătul în palmă şi l-am strâns, distrugându-l. Am deschis uşa şi am intrat în încăpere. Totul era alb! Mă învârteam prin încăpere, căutând ceva anume. Ochii mi s-au oprit pe noptiera de lângă pat. M-am apropiat de aceasta şi am văzut medalionul pe care mama îl purta. L-am luat în mâna şi l-am deschis. În interiorul acestuia erau două fotografii. Una cu tata şi cu ea. Şi una cu mine. L-am strâns la piept, suspinând. Lacrimile au început să se prelingă pe obrajii mei.
- Mamă! Îmi lipseşti atât de mult! Eu eram ţinta lor! Nu tu! Mai lăsat singură, înconjurată de ură. Încerc să fiu tare pentru Jaquelin, pentru Zara şi Zero, dar nu ştiu cât voi mai rezista. Te rog dă-mi putere!
Am pus medalionul pe noptieră şi am ieşit din încăpere. M-am jucat puţin cu degetul, iar lacătul era pus la loc. Am început să înaintez , însă o apariţie neplăcută, m-a oprit.
- Cine ar fi crezut că tu eşti fiica regelui.
- Cine ar fi crezut că tu eşti noul protejat al regelui.
- Hm! Voiam să te întreb ceva!
- Oh! Îmi pare rău, însă nu ştiu unde se vând creiere!
Am mârâit. Ce grozav! E în castelul meu de 20 de minute şi deja îl enervam. Am încercat să trec pe lângă el, însă m-a apucat de braţ şi m-a izbit în perete. Şi-a pus mâinile deoparte şi de alta a capului meu, încolţindu-mă. Inima mea a început să bată cu putere. De ce oare?
- Îmi poţi spune ce e toata chestia cu cel pe care trebuie să îl iubeşti? Şi fără ironii, pentru că o să devin dur.
- Vai! Să îmi fie frică?
- ÃŽmi spui? Da sau nu?
- Regele nu ţi-a spus? Destinele noastre sunt unite. Noi doi trebuie să ne iubim ca doi nebuni şi să facem sex ca nişte câini în călduri. De asta au murit părinţii tăi şi mama mea. Ca Diocleţian să nu ne omoare pe amândoi. Ca noi doi să putem fi fericiţi împreună până la adânci bătrâneţe. Dar eu nu mă voi îndrăgosti niciodată de unul ca tine. Prefer pe cineva cu un rang de regalitate mai ridicat.
- Nici o grijă! Nici eu nu te voi iubi vreodată. Însă recunosc! Mi-ar plăcea să ţi-o trag. Doar ca să văd de ce a murit regina şi părinţii mei.
Am zâmbit şi i-am pus mâna pe chip. I-am dat un genunchi între picioare, iar acesta a căzut în genunchi.
- Atunci va trebui să îţi pui pofta în cui! Că să mă ai în patul tău, trebuie să plăteşti un preţ. Şi sunt sigură că tata te-ar ucide dacă ai fi de acord cu ceea ce vreau.
Am plecat, lăsându-l singur. Cu siguranţă mă înjura, însă nu îmi păsa. Ce se întâmpla cu mine? De ce inima mea a luat-o razna când s-a apropiat atât de mult de mine? Să fie adevărat totul? Voi ajunge să îl iubesc pe Vladimir?