Yaoi Queen`s oneshots [*YAOI*]

[Yaoi Queen]

Deeeeeci un nou one-shot, nu foarte lung, are doar doua capitole, dar sper sa va placa :*

"Loyal" servant

http://i219.photobucket.com/albums/cc127...4faa4d.jpg <--- Fabian
http://www.my-silvermac.com/wordpress/wp...ranime.jpg<--- Sophie Jonson
http://i219.photobucket.com/albums/cc127...049412.jpg <--- Brian

Capitolul 1

Soarele straluceste pe fondul infinit si albastru, trimitandu-si razele calde spre pamantul care deja a scapat de intunericul noptii inca de aproximativ noua ore, care, daca ma intrebi pe mine, au trecut extraordinar de greu, avand in vedere sa sunt servitor si singurul lucru pe care pot sa il fac este sa ma plictisesc pana cand primesc ordine.
Ma numesc Fabian Broussard, si sunt servitor in una din vilele capitalei Angliei, Londra. Desi am numai saptesprezece ani, am decis sa preiau munca tatalui mei, care a lucrat in aceasta casa in urma cu cativa ani, mai exact trei ani, pana cand a murit intr-un accident de masina, si stiu ca si-ar fi dorit ca eu sa lucrez in aceasta vila, deoarece mereu imi spunea acest lucru cu fiecare ocazie. Desigur, pe mine nu ma deranja pe atunci sa ma gandesc in a deveni servitor... nici acum nu ma plang. Problema este alta, pe care probabil o veti afla destul de curand. Eu sunt de origine franceza si am crescut alaturi de mama mea zece ani in orasul Paris. Tatal meu lucra in aceasta casa inca dinainte sa o cunoasca pe mama si nu a vrut sa renunte sub nicio forma, insa chiar si asa, el venea cel putin de doua ori pe saptamana acasa, dar din nefericire, cand eram la varsta de zece ani, mama mea a murit din cauza unei tumori cerebrale, si acest lucru m-a afectat pentru o perioada de trei ani in care nu eram in stare sa conversez cu nimeni, ma enervam foarte repede si plangeam din orice. Chiar daca acei trei ani i-am petrecut alaturi de tatal meu, aici in Anglia, la inceput, cand mereu incerca sa ma consoleze prin vorbe si mangaieri, mereu lipsea ceva... vocea blanda si iubirea mamei mele...Am inteles foarte tarziu din spusele tatalui meu ca ea nu a murit, ci ca va fi mereu o parte din noi, insa cand esti doar un copil nu te pooti consola prin asa ceva. Tata a fost devastat dupa moartea mamei, insa nu o arata niciodata in fata mea, dar stiu cu siguranta ca plangea in fiecare seara si dimineata...
Acum la saptesprezece ani am invatat sa privesc lucrurile in alt mod. Desi tatal meu a murit, lucru care m-a distrus complet pe dinauntru, nu arat acest lucru si pe dinafara... poate doar atunci cand sunt singur. M-am obisnuit cu ideea ca parintii mei s-au dus si ca nu am sa-i mai vad, dar stiu ca vor fi mereu langa mine.
Revenind la lucruri mai putin triste, ma ridic de pe scaunul nu prea confortabil si ma indrept spre baie. Imi clatesc fata cu apa rece, apoi ma sterg cu un prosop alb, privindu-mi chipul in oglinda imensa ce acopera aproape intregul perete. Ochii mei albastrii se arata in sfarsit odihniti, iar parul meu saten si putin lung, cred ca are nevoie de o tunosoare pentru ca deja partea din spate imi ajunge pana la umeri iar bretonul ciufulit imi intra in ochi. La gat port un medalion pe care il pretuiesc mai mult decat orice alt obiect, deoarece este un cadou de la mama mea: o piatra alba, rotunda pe care este imprimata o cruce neagra. Nu e deloc mare, dar nici minuscula cat sa nu se poata intelege ce este, si poate pentru altii e doar un medalion nesemnificativ, insa toti se inseala deoarece pentru mine e cel mai frumos lucru pe care l-am avut vreodata...
Momentan sunt imbracat intr-o camasa alba si niste pantaloni negrii, pentru ca sunt inca la lucru si chiar daca in acest loc ma simt ca in propia mea casa, nu pot sa nu respect regulile oricarui servitor.
De cum ma intorc in bucatarie si ma asez pe scaun, pe unsa intra Doamna casei, Sophie Jonson, care desi are numai douazeci si unu de ani, parintii ei, care inainte locuiau aici, au decis sa ii lase ei vila aceasta. Este o domnisoara putin mai inalta decat mine, cu parul roscat si lung pana la talie, iar ochii ii sunt mari de o culoare roz-movulie. Poarta doar un halat pe ea, ceea ce inseamna un singur lucru...
-Du-i un platou ca mancare si ceva de baut lui Brian. E in camera mea, rosteste domnisoara in timp ce isi aranjeaza parul roscat.
Dau afirmativ din cap si ma duc sa ii spun bucataresei ceea ce are de facut. Dupa nici cinci minute, platoul e gat. O farfurie cu doua oua prajite, cu paine si un suc in pahar, ca in fiecare zi, cum ii place domnului... Prind tava de manere pentru a o ridica si a o duce in camera propusa, apoi ies din bucatarie, urcand scarile si urmand drumul ce duce spre acel loc. Bat discret la usa, apoi intru, fara a adresa vre-un cuvant.
-A venit micul meu servitor, spuse el afisand un zambet siret, studiindu-ma din cap pana in picioare.
-Mda... am venit sa va aduc platoul acesta, ca in fiecare zi de altfel, rostesc eu, asezand tava pe noptiera de langa pat.
Brian este un barbat de douazeci si trei de ani, cu parul brunet, nu foarte scurt, avand bretonul putin trecut de ochii lui negrii, care sunt de impresie ca pot da fiori oricarei persoane care ii priveste. Fata de mine, este foarte inalt, deoarece eu am doar un metru saizeci si trei, desi la varsta mea ar trebui sa am mult mai mult, iar el pare sa fie trecut de un metru optzeci. Acum sta intins in pat, privind la televizor, avand doar o pereche de boxeri negrii pe el, iar eu incerc sa ma strecor afara pa usa, insa atunci intra domnisoara Sophie, imbracata probabil pentru a pleca cine stie unde cu prietenele ei materialiste.
-Brian, eu plec cu fetele... Sa ma suni diseara, bine? spune ea, apropiindu-se de patul lui zambind usor.
-Bine, papusa. Nu am sa mai stau mult si ma voi duce si eu acasa, spune el, sarutandu-i scurt buzele de trei ori, si tragand-o de mana astfel incat sa cada in pat peste el, continuand apoi sa o sarute in adevaratul sens al cuvantului... si nu stiu de ce nu imi pot lua ochii de la ei desi sangele parca incepe sa imi clocoteasca in vene.
-Brian, nu voi mai putea pleca daca incepi din nou, spune ea chicotind si ridicandu-se de pe suprafata moale, iesind apoi pe usa, insa nu inainte sa ii sarute din nou pe "iubitelul ei", care habar nu are ce face pe la spatele ei...
-Fabian, Fabian... rosteste el, avand un zambet extraordinar de pervers pe buze, facandu-mi apoi semn sa ma apropriu de el. Ai vrut sa pleci din camera fara sa ma intrebi ca de obicei, daca mai doresc ceva, continua el trecandu-si mana prin par.
-Ma scuzati domnule! Mai... doriti ceva? intreb eu inghitind in sec, sperand ca nu va cere ceea ce cred eu...
-Da... si stii foarte bine ce anume, raspunde el asteptand sa ma apropiu de pat, lucru nu am de gand sa-l fac, asa ca dau negativ din cap. Iubire, nu te-am intrebat daca vrei sau nu, ci ti-am spus sa vii aici, continua el, facandu-ma sa-mi atintesc privirea spre pamant si sa ii indeplinesc ordinul apropiindu-ma sfios de el. Dar ce ai patit, Fabian? inainte aprope ca imi sareai in brate si cum abia vrei sa te apropii de mine! Ce s-a intamplat? intreaba el, curios, asteptand un raspuns din partea mea.
-Pai -incep eu fara a-mi lua privirea din pamant- Ma simt foarte prost deoarece fac... ceea ce fac cu dumneavostra, iar domnisoara Sophie este atat de buna cu mine si ma lasa sa lucrez aici... nu mai pot sa fac asta! spun eu acoperindu-mi chipul cu o mana.
-Nu ai de ce sa te simti prost. Tipa aia e o scorpie, oricum te tine aici doar pentru ca asta a fost dorinta parintilor ei, si nu pentru ca asa vrea ea, imi spune el, prinzandu-ma de mana si tragandu-ma pe pat. Dar cand esti cu mine, te simti extraordinar de bine, ceea ce compenseaza sentimentul de vinovatie, am dreptate? intreaba el, soptit cu buzele apropiate de ale mele.
Intr-adevar, momentele petrecute cu el, au fost, sunt, si vor fi intotdeauna minunate... Am fost al lui de atat de multe ori, insa niciodata nu m-am simtit mai vinovat ca acum... E atat de ciudat cand inima iti sopteste sa o urmezi in jocul patimei, iar mintea sa faci ceea ce e corect si drept... Dar aproape mereu, cazi in capcana pasiunii si te pierzi pur si simplu ca o picatura de ploaie ce ajunge in mare. Dorinta e mereu prea puternica pentru a-i rezista, iar eu sunt prea slab pentru a incerca sa fac ce e corect in astfel de momente, pentru ca, efectiv, pierd orice contact cu ratiunea...

[myuu]

Huh deci o sa spun cate ceva despre fiecare one shot in parte pentru ca au idei diferite si nu le pot lua la gramada :D.
Desire il mai citisem odata, acum muuult timp, dar lenea m-a impiedicat sa las un comentariu, asa ca uite-ma acum. Oricum nu eram asa de obsedata de neko-guys [cum imi place sa le zic :X] acum sunt, deci mi-a facut placere sa-l recitesc. Kaoru era asa de scump, si Aoi tandru si dragut, chiar mi-au placute personajele. Si ideea a fost interesanta cu oamenii pisica si absolut totul…asa ca nu ai de ce sa-ti faci griji, tu scri bine indiferent de persoana si timpul la care scri. Ah…si imi place titlul ales, se potriveste foarte bine cu scena yaoi din capitolul 2 :]
Painting the passion – nu, deci daca titlul de dinainte mi-a palcut, asta e absolut superb :X. Vreau sa-ti atrag atentia sa nu mai folosesti structura „intr-o zi” si sa incepi sa povestesti ceva, nu am un motiv intemeiat, pur si simplu nu-mi place, suna ca basmele alea „a fost odata ca niciodata” :)) iar eu nu ma pot gandi la ce scri tu in felul ala. Imi place tipu asta Rikku, e asa pervers, nu stiu are un caracter foarte tare si niste replici, vai cat am putut sa rad cand i s-a raspuns „Crezi ca ma excita faptul ca as putea sa-mi pierd slujba?” :]] Si totusi pana la urma profu’ o sa-si piarda slujba sau demisioneaza singur...eu cam imi imaginez ce se intampla mai departe, dar mi-ar fi placut o continuare, macar una
Lust for blood-acum inteleg de ce iti place one shot-ul asta, e pur si simplu superb, l-as mai citi odata, dar mai am niste capitole cliente in continuare, asa ca o las pe alta data. Si cand o vad pe iso trebuie neaparat sa-i multumesc ca te-a convertit la felul asta de a scrie. M-am incurcat la inceput cu personajele, pentru ca am crezut ca odata ce pui „***” schimbi persoana, in cele din urma m-am lamurit eu :-". Imi place cum a trecut Raul de la ura, sau credea ca e vorba de ura, la dragoste si momentul in care si-a dat seama ca i se impartasesc sentimentele, defapt mi-a placut tot :D
Sweet pray- in primul rand unde naiba gasesti pozele astea ca ma topesc efectiv cand le vad, ochii aia ai lu’ yuuki si parul, si corpul lui daniel, cred ca o sa innebunesc daca mai vad inca un exemplar asa sexi. Pana acum mie defapt nu-mi placeau ficurile yaoi ce includeau vampiri, mi se pareau ca nu merg impreuna cele doua, dar acum m-am indragostit de idee, bine felul in care o expui tu m-a facut asa. Totusi, am ceva de criticat, nu-mi place ca Yuuki a plecat din senin in locul in care l-a intalnit pe Daniel ca sa se trasforme in vampir. Bine, ai explicat mai tarziu de ce, dar trebuia s-o faci inainte pentru ca s-au desfasurat prea repede toate evenimentele si a parut grabit. In rest, nu am ce comenta, imi place ca si Yuuki a vrut sa se culce cu Daniel si nu numai unul din ei, mai greu gasesti asa uke :-”
Loyal Servant- in primul rand vreau nextul, unul hot rau de tot, deci trebuie sa-l scri foarte repede daca ti la sanatatea mea mentala, pentru ca l-ai terminat exact atunci cand devenea mai interesant :o3 Dar imi place sfarsitul, e atat de realistic, insa spus intr-un mod mai...hm..metaforic, oricum imi place ideea. Imi amintesc de Kuroshitsuji, un anime foarte tare, pacat ca la tine e politica „Not yaoi, not interested” :)) doar ca nu are prea multa legatura cu ce ai scris tu :D
Si cam asa se sfarseste comm-ul meu, sper ca nu te-a apucat pastele:*

[Yaoi Queen]

Si scuzaaaaati de intarzierea asta idioata >.> si se pare ca vor fi 3 capitole, nu 2 :)) deci urmatorul la fi ultimul :D
Sper sa va placa :*

Capitolul 2:

Un fior imi strabate trupul in momentul in care buzele sale imi ating gatul, si scap un scancet cand ma musca de pielea sensibila, tragandu-ma apoi in bratele sale.
-Stati, domnule Brian! Eu... nu pot! rostesc, asezandu-mi mainile pe pieptul sau si incercand sa-l indepartez.
-Ai de gand sa continui spunandu-mi "Domnule" ? Si de ce ti-ai gasit sa de simti vinovat chiar astazi, cand vreau sa-mi sterg urmele lasate de tarfa aia?
-Mais qu'est-ce que je suis? Une sorte de serviette? intreb eu, incrucisandu-mi bratele.
Uneori revin la limba din tara mea natala, Franta, deoarece ma simt mult mai confortabil vorbind-o, si oricum, el nu intelege mare lucru din ceea ce spun. Dar se pare ca de data asta a prins ideea.
-Nu, dragul meu Fabian, dar te prefer pe tine, care, desi esti baiat, esti mai bun decat ea cu mult, daca intelegi ce vreau sa spun...
-Tu as des grandes problemes! concluzionez eu, dand negativ din cap, insa avand zambetul pe buze.
Zambeste si el, prinzandu-mi apoi barbia intre degetul mare si aratator, si privindu-ma adanc in ochi pentru cateva secunde, lucru care mereu sa face sa-mi simt obrajii incalzindu-se instantaneu. Imi cuprinde buzele intre ale sale, strecurandu-si apoi limba in lacasul meu umed, cercetand nerabdator fiecare coltisor.
Uneori am impresia ca el numai se foloseste de mine, pentru propria lui placere, dar... nu ma deranjeaza. Recunosc ca mor de ciuda cand il stiu impreuna cu Sophie, dar si faptul ca eu sunt numai la varsta de saptesprezece ani iar el e trecut de douazeci ma face sa cred ca doar ma foloseste. Pe langa asta, suntem baieti, deci nu stiu ce altceva ar putea exista intre noi...

"Poate nici macar nu tine la mine, daramite sa ma iubeasca..."

Propriile mele ganduri ma ranesc, iar durerea ce-o simt dintr-o data in piept ma obliga sa scap doua lacrimi, care mi se preling lent pe obrajii inrositi.
-Fabian, de ce plangi? ma intreaba el, rupand sarutul si stergandu-mi lacrimile, privindu-ma in acelasi timp putin ingrijorat.
Dau negativ din cap, incruntandu-ma pentru a-mi opri lacrimile, si ca un copilas speriat, il imbratisez, de parca el ar fi salvarea mea iar eu sunt pe cale sa cad intr-o prapastie... Imi e frica, imi e frica sa nu descopar ca tot ceea ce eu gandesc se va transforma in realitate! Incerc sa scap de toate aceste probleme ce-mi circula in minte, si calmandu-ma, imi asez bratele in jurul gatului sau, continuand acel sarut pe care el l-a intrerupt. Intelegandu-mi mesajul, isi strecoara ambele maini pe sub camasa mea alba, mangaindu-mi spatele si tinandu-mi trupul lipit de al lui, lasandu-ma sa-i simt caldura sufocanta. Imi desface nasturii camasii, coborand cu buzele spre gatul meu pana la piept, si trecandu-si limba peste mugurii mei, care incep a se intari treptat. Scap un geamat odata ce dintii lui ma prind usor de unul din sfarcuri, apoi imi asez mainile in parul lui, prinzand suvite intre degete, tragand usor de ele, atunci cand imi strang pumnii. Buzele lui urca spre ale mele, unindu-ne printr-un sarut patimas, dar in acelasi timp tandru, ce are un gust atat de dulce, precum mierea de albine...
-Ce-ar fi sa scapam si de astia? intreaba el soptit, prinzand de cureaua pantalonilor mei pe care o desface, eliberandu-ma de materialul ce-mi acopera partea de jos a corpului, impreuna cu boxerii mei cei albi. Ma asez din nou peste picioarele sale acoperite de plapuma subtire, insa obrajii mei s-au aprins si mai tare, chiar daca ar fi trebuit sa ma obisnuiesc pana acum cu faptul ca sunt dezbracat in fata lui, dar... inca imi e imposibil. Din instinct imi acopar partea intima cu ambele maini, si imi intorc capul, incercand sa-mi ascund obrajii inrositi.
-Ti-am spus ca ador cand te rusinezi? intreaba el, inconjurandu-mi talia cu bratul drept, sarutandu-mi scurt buzele si asezandu-si mana stanga peste locul acoperit de mine.
-Nu spune asta! E jenant... replic eu, dand din cap in semn negativ si inchizandu-mi ochii.
Imi fereste mainile de pe zona intima, strabatandu-mi trupul cu ochii, care ma privesc pe atat de pervers precum este si posesorul lor... insa probabil ca acesta e lucrul pe care il ador la el, desi nu i-am spus-o.
Ma dau jos de pe picioarele lui, asezandu-ma langa el, sub plapuma, insa inainte ca eu sa imi gasesc locul, materialul gros zboara atat de pe mine cat si de pe pat, ajungand pe podeaua rece a camerei, iar eu ma trezesc cu Brian desupra mea, privindu-ma insistent in ochi.
-Sper ca nu ai impresia ca o sa scapi de mine, imi spune el, traversandu-mi gatul cu varful limbii, si urcand pana aproape de buze, insa spre nefericirea mea nu ma saruta ci doar ma tachineaza, facandu-ma sa-l doresc cu si mai multa ardoare...
-Brian... rostesc eu, simtindu-i mana cum coboara pe corpul meu, mangaindu-mi coapsele. Stiu ca ii place atunci cand isi aude numele rostit in soapta, iar eu ii ofer ce isi doreste.
Se aseaza intre picioarele mele, atingandu-mi obrazul cu blandete, apoi ma patrunde lent, sarutandu-mi tandru buzele, ceea ce ma indeamna sa ma simt un pic mai special, datorita grijii care mi-o poarta. Cobara cu limba pe gatul meu, pana la piept, unde ma musca de piele si sugand-o pentru a se asigura ca acel semn are sa se vada clar...
Gem de placere, raspunzandu-i la miscarile care devin mai rapide, iar respiratia mi se ingreuneaza, abia mai avand putere sa ii rostesc numele. Imi incolacesc bratele in jurul gatului sau, silabisindu-i numele in soapta, aproape de urechea sa. Trupul continua sa-mi vibreze, iar vocea mea sa-mi scape gemete care parca ii incanta auzul lui Brian, el spunandu-mi mereu cat de bine e, atunci cand sunt al lui. Patul incepe sa scartaie si sa se miste, odata ce miscarile devin mai repide si mai salbatice, iar eu precum pe fiecare data, imi las libera vocea, rostind niste lucruri, care nici nu pot crede ca provin din gura mea.
-Oh, mon Dieu! rostesc eu, aproape tipand de placere, strangand in pumni materialul fin al patului si lasandu-mi pe o parte. Plus fort! soptesc pe urma, arcuindu-mi spatele si devenind din ce in ce mai insetat de placerea ce mi se ofera.
-Cat de bine te-am educat, sopteste Brian, muscandu-ma de lobul urechii, pe urma adaugand mai multa putere patrunderilor, adancindu-se in mine pana cand nu mai are posibilitatea de a inainta. Scap un geamat lung, simtind cum aceasta placere, parca rupta din Rai, tomai a atins punctul maxim, obligandu-ma sa ma eliberez d lichidul albicios.
Desigur, nu se va termina totul atat de repede, deoarece Brian ma intoarce cu fata inspre perna, sarutandu-mi umarul drept si coborand cu buzele pe coloana mea vertebrala, prinzandu-ma cu ambele maini de bazin si indemnandu-ma sa-l ridic.
-Non, Brian! Je ne... Nu vreau asta! spun eu, incercand sa nu mai vorbesc in limba mea materna, lucru foarte greu, avand in vedere ca este unica pe care mi-o mai amintesc in momentele astea. Je veux une... ah... une autre chose! rostesc pe urma, scapand un geamat printre cuvinte, simtindu-i limba apasand si impingandu-se in locul stramt dintre fesele mele, care puleaza, parca cersind acel... ceva care poate sa ma satisfaca din nou si sa ma duca in acea stare de extaz.
Ma penetreaza lent, insa nu in intregime, lungindu-si trupul peste al meu, in timp se sta sprijinit in brate, permitandu-mi si mie sa fac acelasi lucru si sa-l prind cu mana dreapta de dupa gat, aducandu-l mai aproape de chipul meu complet inrosit.
-Ce faci? Je t'en prie... inceteaza sa ma tachinezi, ii soptesc, pe un ton rugator, inghitind apoi in sec si continuand sa incerc a-mi regla respiratia grea.
-Uite, acum imi ceri sa te fac al meu, iar inainte de asta spuneai ca nu mai vrei sa continui... poate ar trebui sa ma opresc, imi spune el, desigur, continuand sa ma tachineze. Deci ce anume vrei pana la urma? intreaba apoi, trecandu-si limba pe toata marginea urechii mele.
-Sa... sa continui. Te rog...Vreau sa continui, raspund eu , tinandu-mi chipul indreptat spe al lui, asteptand de asemenea ca buzele noastre sa se intalneasca, ceea ce se si intampla, insa pentru un scurt timp.
-Bun baiat, rosteste inainte sa ma patrunda in intregime, facandu-ma sa scap un tipat scurt, apoi sa imi pierd toata puterea din brate, si sa-mi las partea de sus a trupului sa cada pe suprafata moale a patului, in timp ce stau inca sprijinit in genunchi.
Prind in pumni perna ce-mi e asezata sub cap, continuand sa-i raspund miscarilor sale prin gemete si uneori tipete de placere, simtindu-l cum se adanceste in interiorul meu, facandu-mi trupul in continuare sa tremure, exact ca prima data cand am fost al lui...

*

Abia dupa trei ore, in care trupurile noastre au fost unite, Brian se aseaza langa mine, in pat, ferindu-mi parul de pe fruntea uda, sarutand-o, apoi zambindu-mi usor si multumit. As fi vrut sa dorm langa el, insa, ca de fiecare data, e imposibil, deoarece Sophie s-ar putea intoarce, iar el trebuie sa plece. Sunt invidios... as fi vrut sa fiu eu in locul ei, sa dorm pe pieptul lui, in bratele sale si sa fiu trezit de buzele sale de dimineata. Pacat... nu e posibil.
Dupa ce Brian se imbraca, ma ia pe mine in brate, ducandu-ma pana in camera mea. Fiind o zi de duminica, majoritatea servitorilor sunt plecati, asadar mai sunt numai eu si bucatareasa in casa. Ma aseaza pe pat cu grija, sarutandu-mi pe urma buzele, apoi spunandu-mi ca si maine se va intoarce. Insa eu il prind de camasa alba, nevrand sa-l las sa plece. Imi zambeste, si se aseaza pe patul meu, mangaindu-mi chipul pe jumatate adormit. Am inchis ochii si tot ce am mai auzit a fost un "Somn usor" din partea lui...


____________
Traduceri:
Mais qu'est-ce que je suis? Une sorte de serviette?= Dar ce sunt eu? un fel de prosop?
Tu as des grandes problemes!=Tu ai mari probleme!
mon Dieu!= Dumnezeul meu
Plus fort!= mai tare!
Je veux une autre chose! = verau altceva
Je t'en prie=Te implor

[myuu]

Te iubeeeeeeesc:X ai pus continuarea ^:)^...ah cat pot sa ma bucur. Si a mai fost si yaoi, exact ce-mi doream, de vreo 3 zile incoace defapt, dar pana la urma mi-ai satisfacut setea arzatoare:)). Si ce scena superba, m-am topit acolo nu alta =P~
Ce ciudat, niciodata, dar niciodata, nu mi-a placut franceza, si totusi in ficurile yaoi chiar devine romantica si toate cele, cel putin pentru mine abia acum si nu zic asa ca sa ma aflu in treaba. Despre scena de sex ce sa mai spun, ca nu am nimic de comentat, numai daca incep iar cu "waaa~ ce mi-a placuuuu~t:X" :)). Huh ji 3 ore 8->...de ce nu ai facut capitolul atat de mare incat sa-l citesc in 3 ore? Serios, nu m-ar fi deranjat sa nu pot dormi din cauza lui...mda, realizez ca cer prea mult, dar macar incerc si eu.
Imi pare rau ca astia doi sunt despartiti de curva aia de Sophie, n-o suport, numai cand ma gandesc imi vine sa ii spun cate ceva asa de "dulce". Daca nu era ea, putea si Brian sa stea toata noaptea cu iubitelul lui...:o3
Nu pot decat sa ma bucur ca va mai fi un capitol, apoi urmeaza inca un one shot, si inca unul, apoi urmatorul si tot asa ;)). Deci spor la scris kame si nb:*

[Yaoi Queen]

Soo, se pare ca, din cand in cand mintea mea mai sare si la oneshoturi, deci m-am gandit sa scriu unul, yeah si oare cu cine?:)) DEH! de mult am vrut asta!>:) CU GACKT!
Here it goez ^^
Presupun ca trebuie disclaimer, no? doar il folosesc pe My Gaku :-"

Disclaimer: Nu detin nici unul dintre personajele reale ce vor aparea in oneshot si nu fac profit de pe urma lor.
<kukuku, asta e doar un fel de a spune! Evident ca GACKT imi apartine!=))>
Done! ^^

BUT FIRST!
--->Shou<--- din punctul lui de vedere povestesc ^^
--->My wonderful Gackt<---

Si desigur nu ma pot abtine, trebuie sa pun un video de la concertul "Swimsuit Festival" al lui Gackt doar ca sa ma multumesc eu =P~
here---> http://www.youtube.com/watch?v=CZUj5cN6D...re=related

Uncontrol

Capitolul I

Stăteam în spatele scenei pe o canapea, aşteptând ca trupa să îşi termine concertul la care eu nu făceam parte din fanii aceia nebuni. Am auzit ultima melodie a cântăreţului şi am expirat, uşor agitat. M-am privit în oglinda imensă din faţă mea, şi mi-am trecut mână prin părul meu şaten, aşezându-mi apoi bretonul care îmi deranja de ceva timp ochii negri, destul de sensibili. Poate că înfăţişarea mea nu era una prea impunătoare, corpul meu slab şi expresia de copil fiind în antiteză cu îndrăzneala şi curajul meu.
Gackt, bărbatul brunet, mult mai înalt decât mine îşi făcuse apariţia fiind urmărit de aproape de colegii săi, care respirau cu toţii greu din cauza agitaţiei de pe scenă , fiind însă mulţumiţi desigur de rezultatele eforturilor lor. Ochii albaştri ai artistului mă priveau confuzi, văzând că îl măsurăm din cap până în picioare, nu tocmai ca un fan, ci mai degrabă ca un duşman. Îl observam. Trupul lui neacoperit de vreun tricou sau alt material înafară de pantaloni, era transpirat ceea ce îl făcea să pară a fi din porţelan. Strălucea uşor în bătaia luminiilor slabe, iar expresia lui serioasă parcă îmi transmitea să vorbesc odată. Într-un final m-am ridicat neimpresionat în picioare.
-Ce caută creatura asta aici? întrebă Gackt, privindu-mă nedumerit, aplecându-se însă spre You.
-Stai liniÅŸtit, nu sunt aici pentru tine... ci pentru Chachamaru. Åži numele meu este Shou!
A ridicat neinteresat din umeri, făcându-mi semn cu capul spre cel pe care îl căutam, şi totuşi a întrebat cine sunt.
-Gaku, cred că acest copil e fiul unuia dintre organizatori, spuse You prinzându-l pe cântăreţ de braţ.
-Aşa e. Astfel am ajuns aici, am recunoscut eu imediat. Vreau să devin un chitarist la fel de bun ca Chachamaru şi vreau să intru în trupa asta! Am continuat pe urmă, foarte sigur pe vorbele mele.
-Hmm, scuză-mă băiete, dar am o vagă impresie că nu ştii cine selecţionează noii veniţi pe la noi, a intervenit Gackt, uşor confuz.
-Şi ce vei vrea tu? să mă rog de tine? eu ştiu să cânt la chitară, şi dacă m-ai asculta, ai ştii. Dar la ce să mă aştept din partea ta, tu care habar nu ai să gândeşti.
Ceilalţi mă priveau şocaţi, în timp ce cântăreţului parcă îi venea să radă. Ce să fac dacă îmi place să spun lucrurilor pe nume?
-Iar concluzia asta ai tras-o de unde...?
Întrebarea pusă de Gackt a fost calmă, în niciun caz pe un ton din care să denote supărare.
-De oriunde! tu eşti un fals, în schimb Chachamaru, You, şi ceilalţi nu sunt aşa! Eşti precum culoarea ochilor tăi... având în vedere ca porţi lentile de contact albastre. Înţelegi, nu? Pun pariu că în realitate nu eşti aşa cum ştiu toţi că eşti, "Oh Doamne, să vezi cum Gackt face aia şi aia, şi poate să facă şi de aia!". Prostii! Eu cred că tot ce ştii tu e să dai din gură, să apeşi câteva clape ale pianului la două-trei melodii, sau să te fâţâi cu o chitară pe scenă, care nici nu e conectată!
-Nu cred că am nevoie de un ţânc pe lângă mine pe care ar trebui să-l dădăcesc atunci când Chacha nu are chef, mulţumesc. Să plecăm băieţi, am chef de o baie! spuse cântăreţul, făcându-le semn celorlalţi, neparand atins de cuvintele mele în niciun fel.
-Ştiam eu! Vezi ce ziceam? poate că băieţii mă vor în trupă, dar pe tine nu te interesează decât ce vrei tu! m-am răstit eu, încrucişându-mi braţele la piept.
-Crezi că vreunul din ei te vrea pe lângă el? a întrebat el, întorcându-se spre ceilalţi care aveau câte un rânjet stupid pe faţă, făcându-l pe Gackt să se întrebe ce se întâmpla.
-Ştii, cred că numai copilul ăsta şi You au fost în stare să te critice în halul ăsta, singura diferenţă e că pe You l-ai luat la bătaie. Are tupeu. Mie îmi palce pustiu', spuse Jun-ji, toboşarul, încă zâmbind.
A fost pe rând aprobat de ceilalţi, reuşind să-i şteargă toată încrederea lui Gackt în cuvintele proprii.
-Dar e un copil! Haideţi băieţi, vorbiţi serios? Are măcar şaptesprezece ani?! întrebă brunetul, încă încercând să îşi menţină speranţele.
-Am nouăsprezece de fapt, am intervenit eu, rânjind.
-Gaku, am putea să îl ţinem cu noi cât timp mai rămânem aici, că oricum ziceai că vrei să rămâi o săptămâna sau două la vila pe care am închiriat-o, vedem ce ştie puştiul şi cum se descurcă, şi cu siguranţă o să îşi schimbe părerea şi despre tine, îi spuse Chachamaru liderului, care încă nu părea hotărât.
-Dar...
-Te rog... Fă-o pentru amicul tău, Chacha, pentru că nimeni nu a mai făcut asta ca să îmi spună mie cât de bun sunt la ceea ce fac, spuse chitaristul pe un ton de copil, făcând în acelaşi timp ochi de căţeluş.
-Dar ţi-am spus şi eu că îmi place foarte mult cum cânţi, şi You, şi oricare din băieţii ăştia. Asta nu se pune...? Văzând că amicul său cu părul lung începuse să se bosumfle, şi-a dat ochii peste cap şi parcă mai avea puţin şi scotea fum pe nas. Bine, fie! Îl luăm cu noi! dar trebuie să îl lase părinţii...
-Mă lasă! şi sunt destul de mare să decid singur, din câte îmi amintesc! Oricum, tata mi-a spus că e decizia mea, bine?

Până la urmă am ajuns să merg împreună cu ei la vila aceea închiriată despre care Chachamaru vorbea, şi am descoperit că era chiar imensă. De înţeles, din moment ce erau atâtea persoane... Dar ajunsesem să îmi fac griji pe o altă temă, şi anume: cu cine aveam să stau? Nu a durat mult până am aflat că trebuia să dorm împreună cu You deoarece Chacha avea un pat de o singură persoană, şi cu siguranţă nu m-aş fi dus în camera cântăreţului! Desigur, puteam dormi cu oricine altcineva, dar nu aveam nimic împotriva lui You, doar că încăperea lui era legată de a lui Gackt. Stăteam pe canapeaua din piele neagră, întinzându-mă uşor somnoros, şi gândindu-mă că eu nu aveam nicio haină la mine... cum aveam să dorm? Cum aveam să mă prezit ziua următoare în faţa celorlalţi? Cum aveam să ies afară dacă nu aveam nicio îmbrăcăminte?
Studiam pereţii, deşi puteam să pornesc televizorul din faţa canapelei, însă nu aveam chef de zgomot. Camerele erau foarte mari, de mărimea unor apartamente, unde erau de toate, inclusiv frigider, televizor... toate cele necesare!
You era la baie, făcea duş, probabil ca toţi ceilalţi. În scurt timp, am auzit uşa care făcea legătura între camera în care eu stăteam şi cea a lui Gackt. Cântăreţul intrase cu paşi siguri, apărând înaintea mea acoperit doar în partea de jos a corpului cu un prosop alb, şi era încă ud pe tot corpul, deoarece el abia îşi terminase duşul.
-Hai puştiule, poţi să faci duş dacă nu vrei să aştepţi până iese You. De obicei durează cam o jumătate de oră la el, îmi spuse Gackt, făcându-mi semn cu degetul spre încăperea lui.
-Cred că... am să aştept, am spus eu vrând mai mult să observ dacă reacţionează în vreun fel dacă îl refuzam, însă acesta a ridicat din umeri şi s-a întors. Nu părea a fi uşor de enervat. M-am răzgândit! am spus eu ridicându-mă în picioare. Am să fac duş la tine... Sper doar să nu turbez, am adăugat pe urmă, vrând să-i văd din nou reacţia, desigur pentru a-mi demonstra mie însumi că el nu era ceea ce părea.
-Ai auzit tu de un copil care să nu fie turbat în ziua de astăzi? anunţa-mă când găseşti vreunul, a spus acesta ironic, însă din nou pe un ton foarte calm, care începuse a mă enerva!
-Bătrâne, am nouăsprezece ani!
-Iar eu am treizeci şi şapte, tinere... Care este ideea acestei conversaţii?
Am dat negativ din cap, apoi am păşit în baie, închizând uşa în urma mea. M-am descotorosit de haine, lăsându-le să cadă pe gresia albă şi rece, apoi am păşit în cadă, urmând ca picăturile călduţe ale apei să mă relaxeze. Poate că nu am fost pe scenă cu ei, dar eram aproape la fel de obosit, şi nu înţelegeam de ce...
"Pentru un boşorog de treizeci şi şapte de ani, arăţi... destul de bine" gândeam eu forţându-mă singur, deoarece nu arăta "destul de bine" ci foarte bine! "La dracu' credeam că e numai vina televizorului că îl arată aşa tânăr!"
Mi-am luat gândul de la acea persoană, continuând să îmi spăl trupul, apoi după aproximativ zece minute, am păşit afară din cadă, luând unul dintre prosoape.Mi-am şters corpul prin atingeri uşoare, apoi mi-am înfăşurat un alt material alb în jurul taliei, ieşind afară din încăperea plină de aburi calzi. Am dat de Gackt, care stătea întins pe suprafaţa moale a patului său dublu, cu mâinile sub cap şi privind la televizor. Înainte să trec din camea lui în a violonistului, i-am auzit vocea.
-PuÅŸtiule, vino aici!
Mă speriase tonul lui, şi m-am întors instinctiv crezând că era ceva rău, şi m-am apropiat. Oare îl enervasem? Chiar în acel moment am observat cum arată fără lentilele lui de contact albastre, când ochii lui de un căprui intens, mă priveau insistenţi.
-Şterge-ţi părul sau ai mari şanse să răceşti! şi ţi-am lăsat pe canapeaua din camera lui You nişte haine pe care să le îmbraci ca să dormi.
-Dar tu eşti încă doar cu prosopul pe tine! Eu de ce aş răci?
-Pentru că eşti un copil şi pun pariu că răceşti imediat. Nu pari deloc rezistent.
Voiam să îl contrazic imediat, doar că în loc de un cuvânt, am reuşit să strănut de două ori, deci cred că am fost învins! Gackt îmi aruncase un prosop exact pe cap, iar eu m-am întors bosumflat în camera în care aveam să dorm.

[Yaoi Queen]

Next ch ^^

Capitolul II

Am îmbrăcat hainele pe care Gackt mi le-a lăsat pe canapea, apoi am vrut să mă întorc pentru a-i mulţumi, dar orgoliul meu nu îmi dădea voie, deşi conştiinţa mă îndemna spre a mă duce la el. Ah! Ce era să fac? Am strâmbat din nas, şi m-am aruncat pe suprafaţa moale, renunţând la orice idee sau gând, când l-am văzut intrând în cameră. De data aceasta avea doar o pereche de pantaloni pe el, şi stătea sprijinit de tocul uşii, alecandu-se uşor înainte.
-Mâine... va veni cineva să îţi ia măsurile, ca să ţi se aducă nişte haine decente. Şi ai face bine să îmi aminteşti să o sun pe acea persoană, pentru că de obicei mă iau cu alte treburi, a spus el, urandu-mi pe urmă noapte bună, şi întorcăndu-se spre cameră sa.
-Uhm, stai! am rostit eu încet, însă destul cât să audă. Mulţumesc... am adăugat apoi, coborându-mi privirea.
-Nu-mi mulţumi mie. Dacă nu era Chacha, nu te mai aflai aici, deci lui să îi mulţumeşti.
Chiar după ce cântăreţul îşi terminase propoziţia, din baie îşi făcuse apariţia You, care avea pantalonii pe el, probabil fiind obişnuit să se facă gata de cum iese din cadă, sau poate pentru că eram eu acolo.
Gackt a închis uşa care despărţea camerele noastre, iar eu îmi îndreptasem privirea spre prietenul cel mai bun al acestuia care mă privea nedumerit.
-Ai descoperit cumva că te-ai înşelat în privinţa lui? întrebă acesta, zâmbind, punându-şi mâinile în şolduri.
-Nu prea cred. E un încrezut! E imposibil să-mi schimb părerea pentru că face ceva pentru mine! Şi totuşi You, tu eşti prietenul lui cel mai bun, şi ştiu că la prima voastră întâlnire v-aţi luat de fapt la bătaie. Nu înţeleg cum aţi devenit aşa buni amici...
-Ai să vezi tu singur, pentru că nu poţi să nu îi fii prieten, oricât de mult ai zice că îl urăşti. Ai să descoperi care e diferenţa între scenă şi realitate în privinţa lui. Poate fi serios, poate fi amuzat, poate fi extraordinar de amuzant, dar trebuie să îl cunoşti. Îţi spun, ai să te simţi bine lângă el şi dacă nu te bagă în seamă şi se joacă pe PSP, pentru ca e amuzant când se fâţâie dintr-o parte în alta sau cum se învârte cu scaunul, făcând diferite mutre.Cel mai amuzant ar fi sa i se pună piedică atunci când face asta, dar până acum nu am vrut să încercăm deoarece ne e teamă de ce ar urma. Am zâmbit, apoi You îmi spuse că puteam să mă pun să dorm în pat, până când el îşi usca părul. Asta am şi făcut, şi m-am întins, adormind în câteva minute.

Nişte sunete absolut încântătoare îmi mângâiau urechile, făcându-mă să deschid leneş ochii. Era deja dimineaţă, şi auzeam cum cineva cânta la pian. Aş fi putut adormi ascultând muzica liniştitoare, însă ardeam de curiozitate să văd de unde veneau acele sunete. M-am dat jos din pat, ştergându-mi ochii cu dosul palmelor, şi am căscat, intinzându-mă în acelaşi timp. You nu mai era în pat, aşa că eu m-am decis să urmez sunetul pianului. Credeam că aveam să mă pierd prin acea vilă imensă, in timp ce priveam fiecare uşâ în parte, însă auzeam din ce în ce mai bine, ceea ce era un semn că mă apropiam. Am realizat în scurt timp că o uşă mă mai împiedica să ajung la locul pianului, aşa că am pus mâna pe clanţă, deschizând-o puţin, cât să văd cine era.
Sunetul s-a oprit brusc, iar pe urmă i-am auzit vocea pătrunzătoare lui Gackt venind din acea încăpere.
-Îţi palce să asculţi pe la uşi?
-Nu, scuze, doar că eram curios... am rostit eu, îndrăznind să intru acolo.
M-am apropiat, sub privirea lui aţintită spre mine, care însă s-a mutat din nou asupra clapelor.
-Ştii... să cânţi Für Elise? am întrebat eu, înainte că el să înceapă din nou.
A apăsat clapele fără a le privi, creând sunetul acela mult cunoscut mie, şi de care îmi era un dor nespus, dându-mi astfel un răspuns afirmativ.
-De la cinci ani, a spus el, când s-a oprit brusc.
-Te rog, ai putea să o cânţi? Îi cerusem acest lucru, deoarece mama obişnuia să facă asta când eram mic, însă de când ea a murit din cauza cancerului, nu am mai ascultat acea melodie.
-M-a privit scurt, apoi din nou şi-a aruncat privirea peste clape, apăsându-le, astfel încât melodia părea fără cusur. Era perfectă. Era exact la fel. Sunetul pe care eu îl adoram cu toată fiinţa mea.
Îşi lua uneori ochii de jos, urmărindu-mă pe mine. Ştiam că eram aproape de a-mi lăsa lacrimile să curgă in râuri pe obrajii mei în timp ce ascultam, însă nu aveam de gând să îl opresc. Zâmbeam cu tristeţe, amintinu-mi-o pe mama care stătea acolo pe băncuţa aceea mică, apăsând cu încredere clapele albe şi negre ale pianului, aruncându-mi din când în când o privire şi un zâmbet, ca şi cum mă întreba dacă îmi plăcea, iar eu stăteam şi o ascultam hipnotizat.
Am clipit des când am realizat că melodia se terminase, apoi cu acelaşi ton cu care îl rugasem să cânte, i-am cerut să mă înveţe şi pe mine sa o fac la fel de bine.
S-a ridicat de pe băncuţă, făcându-mi semn să mă aşez în locul lui, lucru pe care l-am executat instantaneu, fericit.
-Începutul e uşor. Clapele astea, îmi explică el, aşezându-şi un deget pe o clapă albă, şi pe cealaltă neagră de deasupra ei. Apoi a început prin a o apăsa pe cea albă, pe urmă cea neagră, creând notele de început.
Îi urmam fiecare mişcare cu atenţie, apoi când îmi dădea voie, repetam, şi dacă greşeam, el îmi arăta din nou, fără a-şi pierde răbdarea.
-Îţi încordezi mâinile. Asta nu se face, pentru că te vei obosi înainte de sfertul melodiei îmi spuse el, prinzându-mi ambele mâini în ale sale. El era în spatele meu când făcuse asta, iar odată ce îmi luase mâinile, i-am simţit respiraţia pe gât, făcându-mă să tresar uşor. Relaxează-te, îmi spuse pe o voce încântător de blândă, care însă îmi aduse fiori pe şira spinării, de parcă îmi mângâia urechiile cu vorba, iar gâtul cu răsuflarea. Am înghiţit în sec şi simţeam cu trupul începuse a-mi tremura involuntar, iar palmele să îmi transpire. M-am sperist şi m-am ridicat imediat de pe băncuţă.
-Scuze... putem continua mai târziu?... Îmi e foame, am minţit eu, afişând un zâmbet cât de cât normal, în timp ce îmi frecam palmele de pantaloni.
-Desigur. Probabil You şi ceilalţi au şi comandat deja ceva de mâncare.
Aşa şi era. Ne aflam in living, si fiecare dintre noi avea comandată câte o pizza, însă Gackt părea că nu avea poftă de mâncare. A anunţat că avea de gând să se antreneze în loc să mănânce, aşa că a dispărut din încăperea în care stăteam cu toţii.

După aproape o oră, intrasem în camera în care era Gackt şi ştiam că se antrena, surprinzându-l în momentul în care făcea flotări.
Corpul îi era încordat şi plin de sudoare, însă nu se oprise, chiar dacă auzise că am intrat.
- Ţi-am adus ceva să mănânci, am spus eu, prin asta dându-i de înţeles că terbuia să se oprească.
-Nu am nevoie, mulţumesc, a spus el, fără a-şi ridica privirea.
-Este kimchi, am spus eu, ştiind că aveam să îl ademenesc.
S-a oprit brusc, ridicându-se în picioare. Luând apoi prosopul îşi şterse mâinile şi faţa cu el.
-Cine a comandat asta? a interbat el, privind farfuria din mâinile mele.
-Uhm... You. Doar ştie că asta e mâncarea ta preferata, am răspuns eu, ridicând din umeri. Îşi face griji că mereu mănânci foarte puţin şi faci prea multe antrenamente şi repetiţii.
-You nu şi-a mai făcut griji din cauza asta de mult timp, a spus el, privindu-mă suspicios.
Am înghiţit în sec, apoi am ridicat iar din umeri, încercând să-mi feresc privirea de la corpul său. Dar nu am putut să nu îi observ toţi acei muşchi încordaţi şi pieptul care se ridica şi cobora de fiecare data când brunetul respira. Mi-am trecut limba rapid peste buze, m-am scuzat, apoi am ieşit din încăpere, înmânându-i înainte de toate, mâncarea.

[yaoi maniac]

Ehh... ti-am zis si la profile sa pui continuarea. Acum ca nu mai am ban o sa comentez fic-ul asta de milioane, pardon, capitolele. Nu prea am vazut greseli, nu ma uit atent. Ca intotdeauna mi-a placut cum descri si era si logic sa faci un oneshots cu Gackt, se intelegea de la sine. Ideea in sine e foarte orginala si chiar iubesc orce scrii. Baga next-ul ca altfel te astept la poarta iadului.

[Yaoi Queen]

Tanks girls ^.^ here's the next ch :*

Capitolul III

Au trecut cinci zile de când eu mă aflam împreună cu toţi membrii trupei lui Gackt, şi treptat am început să mă ataşez de fiecare pentru ceea ce erau. În fiecare zi, vocalistul mă învăţa să cânt la pian melodia Für Elise, pas cu pas, ajunsesem să o cânt aproape singur, dar dacă mă încurcam, Gackt nu se supăra, şi îmi arăta din nou. Nu ştiam că răbdarea lui era destul de mare încât să poată învăţa pe cineva ceva, dar el mi-a arătat asta, probabil fără să realizeze. Oricând înafara acelor "lecţii", încercam să îl evit. De fiecare dată când se apropia, sau mă atingea, mă înfioram, lucru care mă speria. Dar tot eu îi duceam porţia de kimchi sau spaghete, ştiind că acelea erau preferatele lui.
- Shou! Shou, vino, te rog! mă strigase Chacha, pe un ton care nu părea îngrijorat,ci mai degrabă grăbit. M-am dus în directea vocii lui, ajungând în living, iar Chacha şi You, păreau ocupaţi în a monta ceva la un televizor.
-Te rog, intră în cămăruţa aia şi vezi dacă găseşti o telecomandă, îmi spuse You, făcându-mi semn spre spatele lui. Am ridicat din umeri şi m-am înderptat spre locul indicat. Am început prin a căuta în stânga micii încăperi pe rafturile mult prea înalte pentru mine, iar în scurt timp îi aud vocea lui Gackt.
-Care e problema? a întrebat acesta. Probabil si el a fost chemat tot de catre cei doi.
-Vezi dacă găseşti o dinasta, acolo, răspunse Chacha. Nu ştiam ce, şi unde, dar nu mă interesa, căci eu căutam ce-mi ceruse You.
Nu după mult timp, am auzit uşa cămăruţei închizându-se, însă nu înainte ca cineva să fie azvârlit lângă mine. Am tresărit speriat, apoi i-am auzit vocea lui Gackt înjurând.
-Ce dracu' v-a apucat?!
-Sunteţi amândoi acolo, acum rezolvaţi-vă problemele! Că va evitaţi tot mai mult pe zi ce trece! strigă vocea lui You.
-Sunteţi tâmpiţi?! Deschideţi dracu' uşa!
Gackt aprinse becul încăperii în care abia dacă încăpeam amândoi, şi părea destul de nervos. Dar eu eram speriat, mult mai speriat decât ar fi oricine altcineva închis într-un loc atât de mic. Nici nu mai păreau a fi persoane în cealaltă cameră...
-You! am zis să deschizi uşa asta! Doar nu mă ţii închis aici toată ziua! You! strigă Gackt, apăsând clanţa, apoi bătând cu pumnul.
-Gackt! Tre... trebuie să-ţi spun ceva, am rostit eu, cu voce speriată, prinzându-l de cămaşa.
Acesta s-a oprit din a striga şi a lovi uşa, aşteptând ca eu să vorbesc.
-Ei bine... Nu am mai spus asta niciunuia din trupă, dar am o mare problemă în ceea ce priveşte spaţiile mai mici decât un lift...
-Eşti claustrofob? întrebă el, părând şocat, iar eu am dat din cap în semn afirmativ.
-Ah! Îmi pare rău că nu am menţionat despre asta dar acum nu am ce face! am spus eu agitat, dintr-o suflare, frecadu-mi mâinile între ele, încercând să respir normal.
-Şi eu ce ar trebui să fac? nici măcar nu ştiu ce se întâmplă când eşti claustrofob, spuse el, fără a se panica, şi totuşi îngrijorarea i se citea în glas.
-Să nu îţi fie. You! Deschide naibii uşa asta! Stai, mi-am amintit! spuse Gackt, prinzându-mă de umeri. Trebuie să înveţi să te relaxezi! Gândeşte-te la altceva sau... Nu ştiu! Dacă stâng becul, nu mai vezi cât e de strâmtorat aici!
-Nu! Eu ştiu... o să mă sufoc! am spus eu, cuprinzându-mi gâtul cu ambele mâini, devenind deja mult mai agitat, şi speriat de moarte. Lacrimile începeau să îmi şiroiască pe obrajii palizi, şi abia mă mai susţineau picioarele.
Gackt stinse becul, crezând că probabil va ajută la ceva, dar imaginea cămăruţei o aveam în minte şi ştiam că eram închis în ea, motiv pentru care criza mea nu încetase, şi respirăm de parcă cineva mă strângea de gât. Admiram faptul că el rămânea calm, căutând o cale să mă liniştească, ochii lui urmărindu-mi fiecare reacţie. A oftat adânc, văzând că nu mă calmam, apoi îmi cuprinse obrajii în ambele mâini, unindu-şi buzele calde cu ale mele. Am tresărit, căscând ochii uluit, dar instantaneu prin corp îmi trecuseră fiori putrenici care îmi făceau întreg trupul să tremure, iar picioarele să îmi cedeze treptat, odată ce parfumul lui îmi invadase nările. "Chanel Platinum Egoiste" mă ameţise mai rău decât ar fi făcut acea cămăruţa în care mă aflam. El mă conducea spre peretele din spatele meu, lipindu-mă de el. Mâinile lui au coborât spre a se strecura pe sub tricoul meu, iar buzele i se îndreptau spre gâtul meu, lăsându-mi dâre fierbinţi pe traseul lor.
-Ce... faci? De ce? am întrebat atunci când am prins puterea şi curajul necesar.
-Se pare că un bine. Uite, nu mai simţi că te sufoci.
-Nu, dar, mi-e la fel de frică de ceea ce faci, precum îmi e de cămăruţa...
-Nu prea pare că spui adevărul.
Mâna lui strânse cu bandete de locul umflat dintre picioarele mele, iar eu am scăpat un geamăt.A două oară îi rotisem numele, înghiţind pe urmă cu greu.
Nu mă mai puteam ţine pe picioare, iar asta s-a arătat prin faptul că alunecam tot mai jos pe acel perete, cu Gackt urmându-mă până când am ajuns amândoi pe podeaua rece. Mă trase în braţele sale, aşezându-mă peste picioarele lui, însă mă neliniştisem simţindu-i sub mine organul întărit.
-Gackt, tu...
-Stai liniştit, nu îţi voi face nimic, a rostit, el, aducându-şi mâna pe obrazul meu. Eşti bine? întrebă pe urmă, mangaindu-mă blând cu buricele degetelor.
Am dat răspunsul afirmativ cu o voce răguşită, apoi, am preferat să tac şi să închid ochii. Poate că aşa timpul trecea mai repede, fără ca eu să mă mai sperii, însă îi auzeam respiraţia grea şi probabil se simţea fel de inconfortabil ca şi mine. Chiar şi aşa, acesta nu continuase... deşi poate îmi doream să o fi făcut.
-Spune-mi. De ce ai mereu lacrimi în ochi atunci când îţi cânt Für Elise? întrebă el, curios, şi probabil pentru a deschide un subiect.
Nu îmi plăcea să vorbesc şi să spun tuturor că mama mea a murit de cancer, iar acel moment nu făcea o excepţie. M-am bâlbâit, încercând să găsesc un alt răspuns, însă chiar şi în momentul acela, mintea parcă îmi zbura mult prea departe.
-Hai să deschidem. Au avut timp suficient pentru a vorbi.
Am auzit vocea lui Chacha, însă foarte încet, de parcă abia intrase în camera alăturată, şi m-am ridicat imediat din poziţia aceea, aşteptând ca uşa să mi se deschidă.
-Te rog, nu spune băieţilor de problema mea... nu vreau să par un idiot în faţa lor...
Aceste cuvinte i le-am mai adresat înainte să pot ieşi, apoi când am văzut cum apărea You înaintea ochilor mei pe măsură ce deschidea uşa, am trecut rapid pe lângă el, şi brusc m-am oprit în faţa la jumătatea livingului, întorcându-mă, când l-am auzit pe Gackt înjurând din toate puterile, apoi l-am văzut ridicând pumnul la amicul său, fiind gata să îl lovească. Am încremenit pe loc, însă de cum încet, încet se liniştea, închizându-şi ochii şi lăsându-şi pumnul jos. Am expirat şi eu relaxat imediat după. Mă întrebam totuşi de ce a reacţionat aşa...

[Yaoi Queen]

Capitolul IV

În următoarea zi, Gackt plecase "cu treabă", habar nu am unde, însă aşa ne-a spus tuturor. Nu a luat pe absolut niciunul dintre băieţi cu el, lăsându-ne pe în vilă ca să ne facem de cap. De obicei când lipsea, You şi ceilalţi beau şi se îmbătau ca nişte porci, şi desigur, aşa trebuia să se întâmple şi de acea data. Adevărat, ne-am distrat într-un hal de care ar fi trebuit să ne fie ruşine, însă niciunul din noi nu a regretat. Jun-ji se strâmba, şi făcea striptease pe melodii gen "Macarena", You îl acompania, iar Chacha, era mai serios, însă stătea şi privea ce idioţenii se puteau face.
Ca orice petrecere, şi aceea trebuia să ia sfârşit, deoarce toţi s-au dus să se culce, fiind beţi turtă şi morţi de oboseală. Eu unul nu eram aşa, deoarece Chacha era cu ochii pe mine, fiind pregătit să îmi ţină o morală dacă puneam gura pe alcool, dar până şi el era obosit din cauza agitaţiei.
-Shou, vino cu mine, spuse You, care abia se mai ţinea pe picioare şi încă avea berea în mână.
-You! De ce nu te culci? am întrebat eu, privindu-l încruntat, deoarece el a fost primul care s-a îmbătat din câteva cutii de bere.
-Shhh! Vreau să mă ajuţi să fac ceva ce am vrut de muuuult timp, spuse el cu un rânjet pe chip şi privindu-mă cu ochii pe jumătate închişi.
Am ridicat din umeri, şi l-am urmat până în living, unde ridicase receptorul telefonului, apoi a format un număr, si îmi făcuse un semn să tac din gură.
-Gackt! Vino repede! Shou a păţit ceva! A căzut de pe geamul de la etajul casei!
M-am crispat când i-am auzit tonul aproape serios, însă, imediat şi-a luat receptorul de la ureche, privindu-l ca un dobitoc, apoi şi-a îndreptat privirea spre mine.
-Ups... A închis! Haha, cred că am uitat să îi spun că voiam să îmi bat joc de el, a rostit You cu limba care i se împleticea prin gura, începând apoi să radă copios, după care se opri brusc. Hopa... A închis, şi nici nu a mai aşteptat să îi dau detalii. Înseamnă că în cinci minute va ajunge aici, oriunde ar fi. Ce chestie, aşa face când îi pasă. Ultima oară a făcut asta când i-am spus că Eneru, câinele lui a fost călcat de o bicicletă... Dar cel puţin aia chiar s-a întâmplat!... Sau era Eneru cel care i-a calcat bicicleta... Haha... am belit-o! Îmi va rupe capu'! Ai face bine să fugi pentru viaţa ta!
Când spuse ultimele cuivnte, s-a întors şi a început să "fugă" încrucişat de parcă era la vreun maraton de handicapaţi... Aş fi vrut să râd, dar în schimb am înghiţit în sec. Ştiam că Gackt avea să fie furios, şi nu puteam să îl las să îi trezească pe ceilalţi.
You avusese dreptate, căci cântăreţul a ajuns în cinci minute, deschizând uşa de parcă era cel mai aprig duşman. M-am speriat auzindu-i pe urmă paşii grăbiţi, care se apropiau de mine tot mai mult. Mă gândeam ce anume să-i spun.
-Ce s-a întâmplat?! Eşti bine? a întrebat acesta, oprindu-se în dreptul uşii, de îndată ce a păşit în living.
Părea atât de îngrijorat, cum mă privea şi cum respira, probabil din cauza grabei, însă nu ştiam ce să îi răspund. Probabil că dacă spuneam că era vina lui You, era în stare să îl jupoaie de viu.
-Gackt, îmi... pare rău, dar a fost o glumă, am rostit eu, plecându-mi capul.
-O... A fost o ce?! Am să-l omor pe nenorocit! Strigă el, vrând să meargă spre camera colegului care îl minţise, însă l-am oprit.
-Nu! stai! Eu l-am pus să o facă! Nu credeam că... tu consideri că sunt destul de important... Te rog, nu mai striga, pentru că toţi dorm!
-Poftim?! Parcă spuneai că nu te interesează ce cred eu, nu?! Din cauza ta am pierdut un turneu acum! Voaim să fie o surpriză pentru toţi ceilalţi, dar cum să se poată aşa ceva? Trebuia să fie cineva care să strice totul!
-Nu mă interesează ce crezi tu! Şi îmi pare rău pentru turneu, dar eram cu toţii distraţi şi nu realizam ce făceam! Acum te rog! Vorbeşte mai încet!
Ba da, mă interesa, şi mă interesa foarte mult, şi nu minţisem cu nimic atunci când îi spusesem că nu credeam că el mă considera important. Şi totuşi îmi doram să o facă! Eram conştient că vorbele mele se băteau cap în cap, însa Gackt parcă nu a remarcat, sau nu a vrut să o facă...
Acesta a tras aer în piept, apoi a expirat, ducându-şi mâna la frunte. Parcă se calma încetul cu încetul.
-Fii sincer cu mine. Tu nu eşti aici pentru Chacha, îmi spuse el, închizându-şi ochii în timp ce îşi masa fruntea.
-Ba normal că sunt aici pentru...
-Am aflat că tu comandai mereu pentru mine Kimchi sau spaghete, ştii că prefer parfumul "Chanel Platinum Egoiste", pentru că ai reuşit să îţi dai seama care dintre cămpăşi era a mea şi care a lui You, mirosind-o. Apoi ştiai că pot cânta la pian, motiv pentru care nu ai comentat când m-ai auzit. Ştii de asemenea că pot să cânt şi la chitară, ceea ce la început mi-ai spus că habar nu am. Îmi ştii melodiile pe derost, si asta am observat eu în timp ce repetam, iar tu mimai absolut toate cuvintele. Tot tu ştii că nu îmi place zahărul! Deci, ce zici de asta? Nu poţi spune că nu e adevărat, pentru că You a observat unele dintre ele, şi lui Chacha i-ai spus ceva din toate astea cum ar fi cea cu zahărul şi cea cu chitara!
Am înghiţit în sec, căscând ochii, şi am înmărmurit, neştiind ce să spun. Era adevărat, ştiam totul despre el. Începusem să mă bâlbâi, încercând să găsesc un răspuns plauzibil, dar nimic din ce gândeam în acel moment atât de tensionat nu putea fi crezut.
-Eu, nu... e doar...
-Câte melodii are Chacha?
-Eu... Nu... Nu ÅŸtiu!
Pusese punct oricărui dubiu. M-am trântit pe canapeaua din spatele meu, acoperindu-mi chipul cu palmele. Trebuia să ştiu că nu eram destul de deştept încât să ascund că de fapt nu Chacha era cel pe care eu îl admiram, iar minciuna mi-a fost descoperită în mai puţin de o săptămână.
-E adevărat! Nu sunt fanul lui Chacha, nici al lui You, nici al oricăruia dintre ceilalţi! Eu te admir pe tine! pe tine, încă de la început! Dar nu puteam veni ca un fan înfocat şi să zic "Ştii, sunt fanul tău numărul unu, te rog bagă-mă în trupă!" Pun pariu că asta ţi se zice zi de zi de câte vreun disperat sau disperată. Şi zicându-vă că sunt fan al lui Chacha şi că pe tine te dispreţuiesc, era ca o mică şansă în ochii mei să îmi îndeplinesc visul de a fi cu tine pe scenă. Şi am reuşit! Şi am ajuns să trăiesc cu voi în săptămâna asta, şi tot ce credeam eu că simt pentru tine este o profundă admiraţie! Acum poţi să mă urăşti şi să mă dai cu capul de pereţi pentru că îţi voi spune asta, dar ieri în cămăruţa aia, ştiu că admiraţia aceea s-a transformat în cu totul altceva şi aş fi vrut să nu te fi oprit şi să continui orice ai fi făcut, chiar dacă mă speria!
M-am ridicat, clipind des, încercând să îmi alung lacrimile, anunţând că aveam să dispar până în ziua următoare. Cu siguranţă nu m-ar mai fi vrut prin perajma, odată ce mi-am dat drumul gândurilor înaintea lui. Poate că nici eu nu m-aş mai fi vrut pe mine în locul lui...
-Stai! rostise el, prinzându-mă de braţ, şi trăgându-mă înapoi.
M-am întors, pentru a-i privi expresia care nu mai denota supărare, ci hotărâre şi seriozitate. Am înghiţit în sec şi aşteptam ca buzele lui să se deschidă pentru a mă lasă apoi să plec, după ce avea să îmi arunce totul în faţă. Ochii lui care aveau lentilele de contact albastre, îmi dădeau fiori pe şira spinării, tocmai pentru că îi puteam observa mult prea bine numai cu lumina ce provenea de afară pe geamurile mari ale vilei. Mi-am mutat instantaneu privirea în altă parte când am observat că acel sentiment nu avea să dispară şi că deveneam mai încordat. Eram ca un acuzat care aştepta verdictul judecătorului.

[yaoi maniac]

Nu pot sa citesc tot dar o sa iti spun doar doua greseli pe care le-am observat. Iar maine dau edit si o sa imi impartasesc parerea cu tine.
lăsându-ne pe în vilă
cuivnte

[edit] Stiu, stiu. Sunt rapida. Am mai zis-o. Inca nu e maine dar azi e mai bine. :))
A mai fost o greseala sau ceva in genu'.
denota - poate detona dar acum numai conteaza.
Acel moment de... ' spovedire ' - asa imi place mie sa il numesc - a fost surprinzator. Si chiar nu credeam ca o sa spuna si faza cu camaruta.
Descriere a fost si chiar daca nu era tot frumos ramanea capitolul. Ai acel " dar " de a scrie un capitol simplu dar atat de captivant incat nu iti mai poti lua ochii de la el. Dialogul a fost unul splendit dar se vede ca esti fana. Cu-i nu-i place zaharul? Dar mai conteaza? A fost splendit ca intotdeauna. Iti multumesc ca m-ai linistit pe mess cand mi-ai zis ca are 5 capitole in total acest oneshots. Faceam infart degeaba. :))
Mult succes in continuare, oamana mea!
:bye:

ps. scuza-mi intarzierea
mereu ultima T^T