Iluzii [+16 / +18]

[Khonsu]

Yupyyy......capitol nou...cat lam asteptat :X ...Mi-a placut la nebunie....sarmanul Jay...cat sufera :(...Daca ar sti ca si Amby il iubeste....Nu a reactionat prea bine....dar asta face sa fie totul mai palpitant.Sper ca nu a patit nimic grav in accident...:(:...
Am gasit si greselute....dar sunt un pic cam ametita...nu cred ca le mai gasesc pe toate( stii tu Teh :(: )dar cateva tot le mentionez:
"dezorinetat"-dezorientat
"furtat"-furat
"Iubea pe care o simteam pentru Amber[...]"-Iubirea pe care o simteam pentru Amber
"am trantit toate sile"- am trantit toate usile
"inebunea"-innebunea
"amber"-Amber
"Washintong"-washington

Parca m-ai erau...dar nu ma mai simt in stare sa le caut :(....sper ca pui capitolul in seara asta Teh ...ca nu ma pot concentra saptamana asta la teze daca nu il pui :((:

BYe &Kissu :*

[Sushiiushii]

Ce..??? O_O
Pe langa faptul ca ne-ati lasat atat de mult sa asteptam [da stiu..scoala e crima curata ><] mai ni-l omorati si pe Jay
Da ..dupa cum a spus si Fantasy Eyes ai avut cateva mici greseli, dar nu cred ca conteaza :D
Teh..stii prea bine ca nu scapi prea usor ..chiar tu cu gura ta ai spus`o ca pui capitolul 35 azi :D
Te rog nu ma dezamagi ^^"
Kiss ..si nu ...nu vreau ca de moshu Nicolae...sa moara nimeni =[

Bye bye

[Teh]

Bună... Merci Fantasy Eyes şi merci Kagome <3 . Mă bucur că vă place. Uitaţi reacţia lui Amby, and stuff :]]. Sper să vă placă în continuare.
Lectură plăcută " <3

Capitolul 35.

- Domnişoară Settle !
Cred că era a treia oară când profesoara de biologie îmi striga numele, l-am auzit de această dată şi m-am ridicat. Stăteam în banca mea obişnuită dar Danny nu venise azi. Mă bucuram pentru asta, nu ştiu cum aş fi putut să dau ochii cu el şi să îi spun : „ Nu vreau să te văd ! ” Sau.. Nu ştiu dacă asta i-aş fi zis, dar m-ar fi durut. M-ar fi durut foarte tare, pentru că nu mai ştiam cum să mă comport cu el. Îmi fusese prieten, şi aş fi vrut să rămânem la fel. Dar mai puteam? Profesoara Greenich mi –a atras atenţia încă odată.
- Amber Settle, ce lecţie am avut pentru azi?
M-am uitat împrejurul clasei, ridicându-mă brusc. Cred că eram foarte roşie la faţă, eram pe sfârşitul orei, ascultase până atunci. Brusc mi-am amintit - nu am învăţat nimic . Nu ştiam despre ce vorbeşte. Am aruncat la întâmplare.
- Fotosinteza.
Tuturor li s-a părut amuzant şi au început să râdă. Cred că nu era răspunsul corect. M-a întrebat ce este fotosinteza şi i-am răspuns. M-am bucurat că ştiam măcar atât. Ochii mărunţi ai doamnei în vârstă de aproximativ 50 de ani mă priveau dur. Mă întrebam de ce, dar am înţeles : 1. nu eram atentă la ora dânsei, 2. veneam de pe altă planetă cu lecţia.
- Amber, stai jos. Am amuţit. Ai 3 pentru ziua de azi. Asta pentru că apreciez că ştii definiţia fotosintezei, însă noi nu am studiat această parte – încă.
Aş fi vrut să adaug ceva, dar ce era potrivit în astfel de cazuri? Nu avusesem niciodată o notă mai mică de opt, şi luasem doar doi de opt în întreaga mea viaţă. Aproape că părea amuzant, dacă aveam un umor negru. Ştiam că faţa mea era roşie toată, şi nu am vrut să privesc la colegii mei. Dar am primit câteva bileţele.
„ Bravo fată ! ” , „ Amber, ai fost atât de tare . ” , „ Se pare că nu eşti tocilară . ” , „ Poate ieşim odată , ca fetele. Ce zici? ” Toate erau semnate şi am chicotit oarecum când le-am primit. Doamna Greenich se pregătea să îmi facă o altă observaţie , când a sunat clopoţelul. Mă simţeam ruşinată. Cum se putea întâmpla un asemenea lucru? Nu erau zilele mele norocoase ; dar eram fericită pentru că fetele mă acceptau acum într-un fel în grup. Am zâmbit, ridicându-mă din bancă şi pregătindu-mă să merg la Dena. Ea era înconjurată de alte fete. Trebuia să uit pentru câteva minute măcar tot ce mi se întâmplase. Şi trebuia să găsesc o soluţie prin care să le explic părinţilor mei că am luat nota 3, deşi Caroline avea să se amuze copios pe această temă.
- Amber !
Am văzut chipul îngrozit al roşcatului şi mi-a fost teamă să întreb : „ Ce ? ” Picioarele mi s-au înmuiat înainte să aud vestea. Inima începuse să îmi bată mai tare.
- Jay, e în spital. E grav! Să MERGEM ! A ţipat fără să mă aştepte şi eu am fugit. Îmi simţeam trupul greu şi picioarele nu le puteam căra după mine, niciodată nu avusesem atât de multe dificultăţi în alergat şi lacrimile – da, lacrimi. Nu ştiam să le opresc. Nu mai ştiam să respir iar inima mi-o luase razna. Nu ştiam dacă de abia mai bate sau bătea prea tare şi eu nu mai observam acest lucru. Simţeam doar durerea îngrozitoare undeva, adânc în suflet, acolo unde doar eu o puteam „ atinge ” dar nu alina. De abia vedeam printre şiroaiele de lacrimi ce îmi înceţoşau ochii. L-am văzut pe Josh în maşină şi pe Dave mergând îngrozit într-acolo, iar eu l-am urmat. În drumul meu, George m-a strigat încercând să mă atingă. Nici nu l-am privit. Jay era singurul meu gând. Ce păţise? Jay...
- Mai repede Joshua, mai repede! L-am auzit pe David accentuând şi pe fratele meu călcând acceleraţia.
Caroline privea în gol, tristă şi nervoasă, iar fratelui meu de abia îi puteam citi expresia chipului. Era... Distrus? Cred că acesta era cuvântul potrivit. Iar eu tremuram şi plângeam, nu ştiam cum să mă opresc şi cum să îi privesc. Nu vroiam să se uite la mine şi mă bucuram că erau preocupaţi cu propriile lor temeri. Vroiam să îl văd pe Jay, nu ştiam încă ce păţise şi... Mi-era teamă să aflu, poate. . . Dar NU ! Nu vroiam să îl pierd. Nu îi spusesem încă nici măcar faptul că îl iubeam ! Da, că îl iubeam din tot sufletul meu şi că nu puteam renunţa la el . Şi că urma să lupt, acum decisesem asta. Încă corpul nu mă ajuta, pentru că încă tremura şi plânsul nu înceta. Odată ce au oprit autovehiculul am fugit în spital, fără să mai aştept pe nimeni. Nu ştiu cum am sărit din maşină, cum am deschis portiera şi cum am reuşit să ajung în spital, la etajul trei. Holul era plin de asistente şi de... Şi de patru familii. Oare cât trecuse de când îi mai văzusem aşa, împreună? Şi Danny era acolo, dar eu nu mai puteam ţine de cont de asta şi de nimic altceva. Pentru că brunetul era într-o sală de operaţii, grav rănit , grav. În pericol extrem. De ce? De ce? Dar nu mai puteam întreba. Mă aflam eu în asemenea măsură ? Am întâlnit chipurile fiecărei persoane, familia lui Dave, a lui Caroline , a mea şi ... Cea din urmă, familia lui Jayson. Iar eu am fugit în braţele mătuşii Angelique. Singurele care s-au deschis în acea clipă. Plângea, iar eu niciodată nu o mai văzusem aşa. Cred că nici ea pe mine. Nu mai puteam, încă îmi simţeam trupul tremurând şi l-am întâlnit asemenea pe al mătuşii Angel. Lacrimile noastre nu încetau , şi nimeni nu îndrăznea să zică : Nu mai plângeţi ! Pentru că nu puteam, el era probabil tot ceea ce noi aveam mai de preţ . Iar eu, cum de nu am realizat asta până acum ? Am încetat din lacrimi, mângâindu-i capul mamei lui Jayson. Aceasta a continuat în acea durere groaznică provocată de accidentul fiului său. Probabil sufera mai mult decât oricine în această cameră.
Faţa unchiului Takumi era pătrunsă de agonie, de parcă ceva îl sfâşia, de parcă era ars de viu. M-am desprins uşor din braţele mătuşii şi aceasta s-a aşezat pe un scaun, cu alte persoane pe lângă ea. L-am îmbrăţişat şi pe soţul acesteia, dar nici el nu mi-a zis nimic. Ce putea să facă? M-a ţinut strâns.
Am realizat atunci ce însemna cu adevărat Jay pentru el; singurul lui băiat, singura porţiune din Angel , ceea ce îi unea cel mai mult. Faptul că fuseseră împreună mereu şi... Cât de mult îl iubea, ştiam că prin acea îmbrăţişare îmi arăta sentimentele lui şi cum nu putea să plângă; pentru că faţă de mine el nu avea lacrimi. Nu pot înţelege cum a putut să îmi transmită atâtea, dar eu am început să plâng. În locul lui. Mi-a mulţumit discret şi ne-am aşezat pe scaune. Nu mai eram conştientă de nimic, iar tatăl meu mă ţinea în braţe ştergându-mi lacrimile. Nu mai ştiam ce să fac, aşa că m-am băgat şi mai tare la pieptul său şi am aşteptat să adorm, să uit, şi toţi să îmi zică : „ Amber, a fost doar un coşmar ! ” Dar... Asta era realitatea, aşa că eu nu am putut închide ochii. Cum nu vroiam nici ca brunetul să facă asta pentru totdeauna. Simţeam regret, pentru faptul că nu îi mărturisisem ce simt . Şi îmi era teamă să nu îl pierd, atât de tare că iar începusem să tremur şi nu mai ştiam ce să fac.. .. nu mai ştiam să respir şi nu îmi mai auzeam bătăile inimii.

Târziu ne-au anunţat că Jayson a ieşit din operaţie. Eu am sărit de pe scaun şi am început să mă agit. Nu mai puteam ,trebuia să ştiu . Şi nu îmi mai simţeam ochii umflaţi şi roşii, cum ştiam că sunt .
- Domnule, doamnă... Operaţia a avut diferite complicaţii însă noi sperăm să fie bine. L-am transferat într-un salon însă nu este bine să intre prea multe persoane. Pe rând.. Şi cât mai puţine posibil. Aşteptăm o reacţie a tânărului, dar asta poate dura şi două zile. Este într-un fel de comă, trăieşte dar nu conştientizează complet acest lucru. Ar fi mai bine să rămână doar câteva persoane aici şi să vă întoarceţi mâine dimineaţă.
Am răspuns cu toţii afirmativ la cele spuse şi ştiam că nu mai puteam sta aici, pentru că... Singurii care au rămas au fost părinţii lui Jay şi Dave, pe acesta din urmă nu l-au putut goni şi nici el nu a dorit să plece. Caroline a înţeles situaţia şi l-a rugat pe Josh să o ducă undeva să se liniştească; aşa au dispărut. Iar eu... Eu m-am agăţat de gâtul tatălui meu şi am adormit.

Patul mi se părea inconfortabil aşa că am mers să fac o baie . Şi nu avea succes.. Cât intrasem în cadă şi dădusem drumul la apa fierbinte mă gândeam la brunet, la clipa în care mă văzuse dezbrăcată. Brusc, m-am gândit cum ar fi fost să intre brusc în baie... Iar eu, să fiu acolo. Şi în acest moment nu aş fi ţipat, nu aş fi zis nimic. Pentru că aş fi dat orice să îi pot atinge iar mâinile, chipul. . . Să îi văd ochii verzi extraordinari şi să ştiu că e bine... Că e bine, chiar dacă e cu Kate sau cu oricine altcineva. Şi aş încerca să îi zic adevărul, ce simt pentru el.... Chiar dacă m-ar urî , nu conta... Pentru că regretam că nu o făcusem, pentru că îl vroiam alături de mine... Şi pentru că nu mai ştiam ce era acea apă, lacrimile mele sau apa de la robinet...
M-am băgat ameţită în pat şi inima mă înjunghia, trupul nu îmi mai răspundea la comenzi şi nu îmi puteam opri bobiţele să curgă din ochii îndureraţi. Mă ustura tot chipul aşa că mi-am băgat faţa în pernă dar nu am adormit decât peste câteva ore. . .
- Amber?
Vocea mamei m-a trezit uşor şi eu nu am contenit să privesc ceasul. M-am ridicat lent din pat privind-o, încercând să îmi zic : Ziua de ieri a fost un vis ! În zadar, ştiam că nu era aşa şi trebuia să revin la realitatea crudă, dar mi-am abţinut emoţiile puternice şi m-am ridicat intrând în baie.
Mama cred că a stat la mine pe pat, căci atunci când m-am întors era acolo. Am luat pe mine la întâmplare ceva de îmbrăcat şi mi-am strâns părul.
- Mami... Eu... Pot.. Să îl văd pe Jay? Vreau să îl văd. Vreau...
Vroiam să îi zic ceea ce simţeam, să îi spun că vreau să vorbesc cu el, şi să îl ating şi... Şi lacrimile iar au început să curgă. Dar le-am şters, încercând să nu par chiar atât de schimorcăită.
- Încă nu s-a trezit.. Am vorbit cu David la telefon mai devreme, şi a zis că au stat toată noaptea acolo dar nu a dat nici un semn de... trezire. Poate ar fi mai bine să stai acasă.
NU ! Asta nu. Trebuia să merg să îl văd, să îl ating. Fie numai şi pentru un minut, sau o secundă. Nu conta. Nu ştiu dacă aveam acest drept dar nu cerusem niciodată nimic în viaţa mea, iar acum vroiam. În gândul meu , l-am rugat pe Dumnezeu ca Jayson să supravieţuiască. Am vrut să îi promit că nu mă voi mai apropia de el şi că.... Nu îi voi mărturisi niciodată dragostea mea, dar nu am putut. În schimb, i-am jurat că îl voi iubi pe Jayson mai mult decât orice. Şi i-am răspuns şi mamei.
- Eu mă duc , eu merg să îl văd mamă! Nu vreau decât să îl văd, atât !
Am plecat din cameră privind fugitiv ceasul. Era ora unsprezece, cum putusem să dorm atât?
L-am văzut pe Josh tocmai intrând pe uşă , de mână cu Caroline . Îmi era ruşine să îi zic să mă conducă la spital, mai ales văzând-o pe prietena mea... Atât de tristă şi disperată, ştiam că nu poate să stea acum despărţită de fratele meu. Am îmbrăţişat-o strâns şi aşa mi-a răspuns şi ea. Am înţeles că tocmai veniseră de la spital.
Mă gândisem să chem un taxi, dar am renunţat la asta şi am început să fug până ce am ajuns în faţa clădirii imense şi albe. Am intrat rapid, şi am urcat la etajul în care se afla Jay. Ştiam ce expresie are faţa mea, dar nu vroiam să o recunosc. Pe hol se afla iar unchiul Takumi împreună cu Dave iar mătuşa Angelique ieşise din salonul fiului său.
- Duceţi-o acasă, măcar pentru o oră să se odihnească. Nu o să mai poată rezista mult. Ştiam că mă aude şi femeia brunetă, dar era prea ameţită pentru a-mi înţelege vorbele. Şi dumneavoastră v-ar prinde bine puţină odihnă, rămân eu aici o vreme. Am adăugat încet simţind că cer prea mult. Dar au plecat, vizibil extenuaţi. Ştiam că aveau să revină în scurt timp. David era însă mai „ vioi ” şi groaznic de trist. S-a pus pe scaun sorbind din cafea.
- Pot să ...
Mi-a adresat o privire plină de depresie.
- Da.
L-am pupat pe frunte pe Dave îmbrăţişându-l strâns. Mi-a mulţumit în şoaptă iar eu am intrat în salon...
Nu ştiam că se va întâmpla asta, dar ... Ochii mei se înecau iar dar nu mai vroiam să îi opresc. M-am aşezat pe scaunul de lângă pat şi am luat mâna stângă a lui Jay. Perfuziile mă îngroziseră întotdeauna şi mirosul de medicamente era îngrozitor. Iar el.. Arăta ca un înger rănit. Chipul său alb părea secătuit, buzele sale roşiatice nu mai aveau acum culoare. Ochii verzi nu îi puteam zări , peoapele fiind închise. Am văzut că renunţaseră la tubul de oxigen. Un doctor a intrat, privindu-mă cum îi ţineam mâna între degetele mele. Dar nu am putut a-i da drumul, altfel.. Şi eu m-aş fi spart în bucăţi. Nu a comentat nimic despre chipul meu îndurerat.
- Se va trezi, e mai bine decât aseară domnişoară. Poate ar trebui să vorbiţi, există o şansă minusculă ca el să audă. . . S-a uitat într-un dosar după care a ieşit, dar eu nu am zis nimic. M-am tras şi mai aproape de Jay şi parcă eram învăluită de căldură. Inima mi se zbătea nebuneşte în piept şi eram tristă.
- Jay... Nu o să mă părăseşti niciodată, nu e aşa? Ai promis că o să fii mereu alături de mine, nu? Noi doi, împreună pentru totdeauna. Indiferent în ce mod.
Spuneam aceste cuvinte printre suspine. Clipă în care mi-am aşezat buzele pe mâna lui rece şi am mângâiat-o cu obrazul.
- Te iubesc prea mult, iar dacă tu vei dispărea.... Eu....
Şi nu ştiam cu ce să mai continui aşa că l-am sărutat iar, buzele mele acoperindui-le pe ale sale. Ce făceam? Nu mai ştiam, dar nu mă puteam opri.
Nu mai ştiam ce se întâmpla în jurul meu, tot ceea ce ştiam era că trebuia ca brunetul aşezat în pat să se trezească, să mă privească cu ochii lui verzi intenşi şi să îmi spună :
- Ce faci aici , piticanie?
Lacrimile au continuat să curgă.

[Khonsu]

ohh...in sfarsit capitolul :X....
SArmanul Jay....nu se poate sa fie intr-o stare chiar asa de proasta ...se pare ca toti is distrusi ...Sper ca se va trezi cat mai curand...si ca isi vor dezvalui sentimentele. Acum cred ca stiu cu totii ce sentimente are Amby pentru Jay....mai trebuie sa afle si el,...
Sper ca va veni curand urmatorul capitol...pana atunci bye & kissu :*

[Sushiiushii]

SAD..mult prea trist.
E pacat sa citesti despre sentimentul de vinovatie de neimpartasire a sentimentelor a lui Amber.Era cumva ciudat sa 'vezi' disperarea de pe chipul lui Amby.
Totusi insa sper sa se trezeasca si sa ne incante cu minunata lui voce, si sa citim despre sentimentul care-l v-a aveam Amby.
Sincer la inceput, m-a amuzat faptul sa citesc despre cum a luat sarmana Amby un 3, lolz XD [uneori e sfant XD ]
Dar se mai intampla, si sper sa ne mai uimesti si cu alte detalii, 'picante' XD
Pana atunci asteptam ca Jay sa se faca bine si ca totul sa revina la normal :P ..sau ma rog, aproape la normal, si privind cum stau lucrurile, cred ca o sa fie o oare care evolutie :D, sau oare ma insel?

I don`t know...insa ramane de vazut.


Si spor la scris =3
Ma gandesc ca acum ca se apropie vacanta, o sa reusiti sa ne faceti un cadou frumos de craciun ?

Sper ca da... *daydream*

ByeBye

Si cu multa placere Teh <3

[Denny]

Hello am revenit cu capitolul 36 ^^.

Fantasy Eyes -> Mersi ca dai commenturi si ca-ti place. ^^
KaGoMe -> Stiu, eu era sa plang, dar nu-i zice lui Honey :))). Sper sa-ti placa acest capitol si sa citesti incontinuare. Mersi.

Enjoy !

Capitolul 36

O durere superficiala imi acoperea corpul. Aud vorbe in jurul meu si pe cineva palangand. Nu inteleg nimic. Dau sa ma misc si nu pot. Rahat. Simt niste lacrimi ce-mi uda mana. Ale cui sunt ? Iarasi plange mama ? Incerc sa imi misc mana, nu reusesc decat niste degete. Ochii mi se deschid si ei. Clipesc de cateva ori deranjat de lumina puternica din camera. Indata ce mi-am stabilit raza vizuala am observat ca nu era chiar asa de luminata camera. Iarasi am auzit niste voci. Un domn inalt cu parul blond s-a pus in fata mea. Cine era el ? Cred ca ma examina. Eram oare in spital ? Brusc mi-am amintit ce mi s-a intamplat, accidentul, Amber, fetita din masina, tot. Imaginile accidentul au inceput sa se deruleze prin fata ochilor mei ca un film de actiune cam neplacut.

- Oh ! Dave si-a revenit ! am auzit pe cineva zicand.

Dave ? Si mai era cineva cu o voce superba. Cred ca era Caroline. Sau poate ca nu. Ea avea vocea putin mai groasa decat aceasta fata si mai ridicata. Am incercat sa-mi misc capul dar ceva tare m-a impiedicat. L-am vazut pe acel domn reaparand in fata mea. A inceput sa-mi vorbeasca, avea o voce destul de groasa, ma deranja. Mi-a explicat unde era, cum am ajuns aici si ce am patit. Apoi suspiciunile mi s-au adeverit. Mi-am miscat buzele ca sa vorbesc dar nu am auzit nimic. Am incercat a doua oara si nici asa. A treia oara a iesit ceva susoteala si se pare ca doctorul a inteles ce am zis.

- Un baiat inalt si roscat si o fata blonda si cam scunda, dar draguta. mi-a spus zambind.

Am incercat sa zambesc. Deci Amber si Dave erau aici. Am vazut ca barbatul s-a dat la o parte si in schim in fata mi-a aparut o fata. Era asa draguta. Avea ochii inlacrimati. Era Amber, am incercat sa zambesc dar nu prea mi-a iesit. Fata i s-a instrambat si a vrut sa planga iarasi dar s-a oprit.

- Oh, Jayson ! Credeam ca te duci ! a spus si atunci si-a scapat cateva lacrimi.
- Nu mor eu asa de usor. i-am spus incet.
- Nu glumii ! Nu stii ce ingrijorata am fost ?
- Nu stiu ! am exclamat aproape mut.

A incercat sa zambeasca dar nu prea i-a iesit. Dave a venit si el langa mine si a inceput sa imi povesteasca tot mai detaliat. A fost o imprudenta sa ma grabesc asa. Mi-am instrambat putin coltul gurii iar Amber a ras. M-a sarutat pe frunte, si i-am simtit o lacrima fierbinde pierzandu-se pe fata mea. Ce prostie ! Nu trebuie sa planga pentru mine ! As fi vrut sa pot sa-i sterg lacrimile, dar degeaba, mainile nu mi le puteam ridica. M-am incruntat. Ea s-a uitat la mine pierduta iar apoi cred ca si-a dat seama de ceea ce voiam sa fac. Mi-a spus ca din cauza anesteziei pe care mi-au dat-o la operatie nu ma pot misca deocamdata. M-am bucurat. Credeam ca am ramas paralizat sau ceva in genul. L-am vazut pe Dave iesind din camera si am ramas cu Amber. Aceasta se uita la mine iar eu la ea. ce n'as da sa-ti spun ca o iubesc. Dar nu puteam, riscam ca eu sa pierd totul, prietenia ei, zambetul ei si chiar si privirea ei. Nu puteam sa pariez pe un sentiment pe care doar eu il simteam. Ii priveam chipul admirandul. Chiar si plangand era superba. Era asemenea unei zeite care era ranita pe dinauntru. Dupa cateva minute indelungate au aparut mama si tata. Le-am vazut incantarea care se putea citi foarte usor pe fetele lor. Erau fericiti ! Cred ca sa ma vada in viata. Si eu ma bucuram de acest lucru. Nu am putut sa nu zambesc cand mama m-a imbratisat cum a putut ea de strans, mai ales in pozitia in care eram. Si tata a facut acelasi lucru. Eram fericit. Inconjurat de familie. Mai bine nu se putea.

Totul a fost perfect sa spun asa. Doua saptamani de stat in spital. Amber venea de fiecare data sa ma vada, dupa scoala desigur. Am aflat de treiul de la Biologie. Cred ca matusa Liss a facut urat, dar stiu ca i-a trecut, era prima nota rea, asa ca nu are de ce sa se streseze, cred. Mie in schimb mi-a facut placere compania ei. Era mult prea adorabila. Incercam sa nu par prea 'dependent' de prezenta ei dar era cam imposibil. Adoram fiinta ei si tot ce tinea de ea. Plus ca o mai ajutam si eu la scoala, adica eram in a 11-a cred ca stiam si eu ceva din a 10. In primele zile de la 'trezirea' mea, ma hranea chiar ea. M-am cam obisnuit asa ca acum, cand nu e mama prin preasma inca mai face asta. Imi placea felul in care ma rasfata. Chiar mi-ar placea sa o am ca iubita, sau ca sotie. Dar ce mama nabii gandeam ? Sotie ? Nici macar pe departe. Cum ea, fata care ma vedea ca pe un frate sa se casatoreasca cu el. Era imposibil dar in acelasi timp posibil.

Dimineata veni usor peste Boston, a ajuns si la mine. Razele soarelui au intrat in camera spitalului dar eu eram treaz de mult. Doctorul Charlie, asa se numea, a venit la mine cu un zambet pe buze imens.

- Jay, se pare ca azi cam pleci de pe la noi ! mi-a spus fericit, m-am bucurat nespus de mult.
- Asta da veste ca sa incepi ziua ! am exclamat si eu.

Mi-a zambit si a scris ceva pe o foaie care o avea la el. A iesit din camera si dupa vreo zece minute parintii mei au intrat in camera. Mama a inceput sa strige de fericire cand i-am spus de plecare si deja incepea sa-mi adune lucurile, tata s-a dus sa completeze formularele care trebuiau completate ca eu sa ies din spital. I-am cerut lui mama telefonul si i-am scris lui Amber un mesaj.

[center]Am plecat din spital. Sunt acasa, nu are rost sa mai mergi acolo. Jayson. [/center]

Am dat pe 'send' si i l-am dat inapoi mamei. I-am zambit si la randul ei mi-a zambit si ea. Au venit cu un carucior dupa mine. Nu prea puteam sa ma misc din cauza piciorului rupt. Se pare ca era sa-l pierd, dar ca norocul s-a refacut destul de repede, dar nu complet inca. Asistentele m-au ajutat sa ma pun pe carucior si am iesit din camera mergand pe holurile albe fastasmice ale spitalului. M-am simtit usurat cand am iest din cladirea aceea unde totul era alb. Am inspirat aerul curat de afara lasand deoparte tot mirosul acela de medicamente care iti intoarcea stomacul pe dos. M-au pus pe bancheta din spate a masinii iar caruciorul l-au inapoiat asistentelor. Parea ca acasa nu aveam voie sa plec din camera doar cand mama voia sa mergem in gradina. Ce naspa ! Uram sa stau inchis, dar totusi, daca asta imi accelera vindecarea cum aveam eu sa ma opun ? Am ajuns acasa si aproape am vrut sa sar in sus de bucurie, dar stiam ca daca faceam acest lucru ma duceam inapoi la spital. Tata m-a ajutat pana sus in camera mea sa merg. M-am pus in pai si mi-au dat laptopul sa ma 'joc'. Mi-am pus muzica ca sa ma relaxez si mi-am lasat capul pe perina. Am auzit-o pe mama cum a intrat si m-am uitat la ea, avea o tava cu mancarea mea preferata. Spaghette cu ceva sos care doar ea si Amber il stiau prepara, Amber l-a invatat de la mama. Am mancat cu pofta in timp ce mama se uita la mine multumita. Adevarul era ca mancarea din spital era chiar scarboasa. Mirosea urat si avea si gust ciudat. Ce noroc ca am o mama care stie sa gateasca ! Dupa ce am terminat mancarea delicioasa care mi-a lasat un gust mult prea dumnezeiesc, mama a plecat, trebuia sa mearga pana la matusa Liss. Nu se schimba niciodata, mereu se intalneau, nu trecea zi in care sa nu vorbeasca la telefon sau chiar sa se viziteze reciproc. Aveau o zi sfanta, Sambata. Mergeau la cumparaturi, doar ele doua. Am stat vreo patru ore asteptand sa vina cineva sa ma viziteze. Dar nimic. M-am enervat. Credeam ca ma pot stapanii sa nu-i vad pe prietenii mei, dar cred ca era inutil. am incercat sa ma ridic din pat, dar in zadar. Am incercat iarasi si spre surprinderea mea am putut dar am cazut pe jos. Acum nu ma mai puteam ridica, genial ! Am auzit cum cineva a intrat in camera si a scos un sunet cam alarmat. Am cunoscut parfumul mult prea dulce. Era Amber. A venit ! Doamne si cat ma bucuram ca era aici. M-a ajutat sa ma ridic, si eu am pus de la mine. M-a pus pe pat si datorita echilibrului ei 'stabil' a cazut peste mine, i s-a ridicat fust, mama, ce priveliste !. Am putut sa o vad rosind, cred ca inima mea mai avea putin si imi sarea din piept. Am ras ca sa nu o fac sa se simta prost.

- Piticanie, cand ma recuperez mergem sa facem exercitii de echilibru. Daca cazi pe un baiat asa ala o sa moara acolo de atac de cord.
- De ce ? a murmurat ea incercand sa se ridice.
- Ai chiloti galbeni. Sunt draguti ! am tachinat-o.
- Jayson Asazuki ! Nu ma fa sa te lovesc, acum tu esti cel neajutorat ! a strigat catre mine rosind puternic.
- Bine, bine. Glumeam, adica, chiar sunt draguti. am spus razand, m-a lovit in umar in joaca.

I-am prins mainile iar apoi am imbratisat-o neputand sa rezist tentatiei.

- Dar tu esti mai draguta. am murmurat incet in timp ce mi-am cufundat nasul in parul ei delicat.

[BloodyInnocence]

deci la sfantul asteapta o sa ajung si eu la zi cu fic-ul vostru;))
Nu ma plang, este chiar super interesant.
Sezonul 2 se ridica asteptarilor mele;))
Asa ca dati inainte fetelor!

[Khonsu]

ohhh....capitol nou :X....si e un capitol minunat.Acum nu am mai vazut greselute...de fapt...sunt chioara de somn , si cam mahmura....dar totusi am citit . pentru ca va ador ficul :X.
Amby la cam dadacit pe Jay...si sincer, as fi facut si eu la fel in locul ei...dar el ar trebui sa-si asume riscul si sa-i zica ce simte :P....Vorba aia...pasca-s soarecele si pisica ...asa se joaca:P....
A fost tare faza cu chiloteii....muream de ras:)): ...Abia astept urmatorul capitol....care din pacate vine abia vineri :(...


Dar pana atunci , kissu girls >:D<:*

[Kripterya]

Ma bucur ca ati postat din nou, dar e prea sad:cry:. Am plans,pe bune. La niciun fic nu am plans pana acum, voi sunteti primele:cry:.
Descrieti asa de bine sentimentele incat mi-au dat lacrimile. Bine ca la acest capitol m-am mai inseninat, ca de nu.....
Erau ceva greseli, dar se iarta.
:bye: si nextu sa fie mai vesel

[Bad Blood.]

ahhh...cat de sweet a fost ultima parte=)))
il ador pe Jay:love::Xll iubesc...e extraaa!:X
si Joshh:X:love:
they are mineeee!:X
astept continuareaa...ceva mai picant va rooogg?:D

Ja' ne! kisses!:bye: :*