Duetul Crepusculului

[Zyspar]

Sper sa va placa. Lectura placuta.

Capitolul 5

Revenirea acelui ceva la care renuntase-m.

In camera mea, soarele se lovea violent de geamul oglinda de la ferestra. Patul era bagat de tot in unbra, datorita draperiilor inchise la culoare ce erau trase. Am decis atunci sa iau o carte, una pe care nu o citisem, singura pe care nu o citisem. Afundat in povestea ei, am uitat de timp, iar cand ceasul a batut ora 12:00 AM, am tresarit simtind parca o sabie rece ca gheata ca imi strapungea inima. Un gong profund se auzea din holul de la parter. Am coborat sa iau o gura de aer si pentru ca am avut o senzatie ciudata ca era cineva afara. Coborand pe scarile ce dadeau in fata usii de sticla, am zarit astfel o silueta inalta umbrind intrarea.
Neincrezator am coborat vijelios si am ajuns la usa intr-o secunda, am deschis-o dar nu era nimic acolo. Era doar noaptea linistita si nimic mai mult. Nedumerit am urcat in camera mea si m-am bagat in pat in speranta ca voi adormi mai repede.

Ziua de 25 iunie ma intampina cu noi decizii.

Trebuia sa fac ceva sa ies din casa, nu mai puteam sta asa tot timpul, trebuie sa ma angajez intr-o activitate, sa ma inscriu la niste cursuri, sa imi iau un job, sa fac orice altceva decat sa stau in casa ce imi parea un cavou rece si pustiu.
M-am ridicat din pat si am pasit sfios catre baie. Acolo m-a intampinat cada ce astepta a fi umpluta cu acel lichid transparent ce ma facea mereu sa ma relaxez. Dupa o baie bine meritata, mi-am facut si restul toaletei de dimineata si am iesit indreptandu-ma cu pasi grabiti catre dulapul cu haine. Am ales ceva comod, o pereche de pantaloni kaki, un tricou alb la baza gatului iar in picioare mi-am pus o pereche de adidasi deasemeni albi. Mi-am aranjat putin parul in oglinda si am iesit hotarat din casa. Voiam sa ma inscriu la un curs de Fizica Bio-Chimica, in primul rand datorita gradului sau de dificultate si deasemenea pentru ca nu erau foarte multi inscrisi si nu aveam de gand sa stau cu toata pustimea pe cap. Ajuns la punctul de studiu, am intrat la secretariat si am cerut un formular de inscriere. Aparatia mea fizica ma ajuta foarte mult, caci trupul meu nu era mai batran de 23 de ani, ceea ce insemna finalizarea unei facultati si a unui master. Eu aveam facultate terminata, ba chiar doua, desi niciodata nu le facusem propriu-zis, asa scria in noile mele acte, in momentul in care am venit in lumea asta, in calitate de om. Una dintre ele era Facultatea de Biologie, iar cealalta, nu avea nici cea mai mica legatura cu prima. A doua facultate era cea de Management-Marketing. La acesta din urma nu aveam nici o informatie decat ce citisem fugar din cartile din noua mea casa.
Dupa ce am terminat formularul de completat, l-am inmanat doamnei de la birou iar acesta mi-a spus sa astept cateva minute pana ma baga in baza de date. Dupa jumatate de ora totul era gata, iar acesta mi-a inmanat carnetul de student, semna si stampilat, o foaie cu orarul si o alta, unde aveau sa semneze pe rand toti profesorii mei ca au luat la cunostinta. Am iesit din biroul stramt in holul imens al institutului. Cursurile incepeau in octombrie asa ca mai aveam 3 luni de stat in singuratate.

Drumul de intoarcere era apasator, stiam ca aveam sa intru iar in acel cavou rece. Ajuns in fata casei, am observat o silueta langa pragul usii, asteptandu-ma. O statura impunatoare, cam de 1,95 m, ochii foarte intunecati, privirea lui ma sagetau continuu iar parul lui era asezat neglijent, culoarea aramie dandu-I senzatia de valvoi. M-am apropiat de acesta si m-am adresat foarte politicos in ciuda sentimentelor vulcanice ce le aveam.

- Buna ziua! Va pot ajuta cu ceva?

- Buna ziua! Defapt, chiar puteti.

- Va ascult atunci.

- Avem multe de discutat, nu ma invitati inauntru? Nu de alta dar soarele acesta parca ma topeste ca pe un cub de gheata. Ranji sinistru la mine si isi indrepta privirea spre casa.

- Desigur, imi cer scuze de nepolitete, va rog, itrati.

- Multumesc frumos!
Odata intrati, acesta si-a lasat pardesiul pe umerasul de langa usa, lasand sa se vada postura eleganta si costumul de in negru, bine calcat si asezat la dunga. L-am invitat in living si i-am oferit ceva de baut. Fiind destul de dimineata a acceptat o cafea, din politete si nu neaparat pentru ca ar fi avut nevoie.

- Deci? Despre ce anume vreti sa vorbim?

- Despre cele intamplate acum 2 seri. Vocea lui era inspaimantator de vesela.

- La ce anume va referiti? Aduceti-mi aminte caci sincer nu stiu sa fi luat vre-un contact cu dumneavostra pana acum.

- Intradevar, nu cu mine. Dar data tot a venit vorba, permiteti-mi sa ma prezint. Eu sunt Serath Nephys.

- Incantat, eu sunt Neithis Lhuar.

- Placerea este de partea mea domnule Neithis. Acum sa revenim la problemele noastre.

- Despre ce este vorba? Cu ce as putea eu sa va ajut?

- Acum doua seri, ati ajutat o fata ce era foarte ranita, in parcul de langa padurea orasului.

- Da, imi aduc aminte. Era terifiata, ranile erau foarte adanci si din cate am inteles eu din delirul ei, a fost atacata de un animal salbatic.

- Serios? Si credeti dumneavostra oare ca o fata de numai 17 ani, se poate lupta cu un lup, cat ea de mare si mai ales flamand? Si dupa toate acestea sa iasa doar cu cateva rani superficiale?

- Nu stiu ce sa zic, nu mi s-a parut nimic suspect, m-a socat foarte tare privirea ei, era pur si simplu pierduta si terifiata, parca ar fi vazut iadul pe pamant.

- Poate ca l-a vazut, dar poate ca ea la ridicat… vocea lui deveni brusc calma, morbid de calma, parca intrand intr-un tumel al timpului, incercand sa mearga la momentul celor intamplate si incercand sa obtina toate detaliile posibile. Poate ca ea a dorit sa vada toate acestea, domnule Neithis.

- De ce ar face acest lucru daca ar sti ca apoi va suferi?

- Dar nu stia, vocea lui vesela reveni si privirea sa copilareasca deasemenea. Dumneavoastra chiar nu ati observat nimic? Ceva, orice?

- Sincer nu, v-am spus ce am vazut si am facut eu, asa ca mai multe detalii nu va pot da, dar cred totusi, ca a venit momentul sa imi explicati despre ce este vorba.

- Intradevar. Va voi spune. Domnule Neithis, dumneavoastra ati renuntat, printr-un blestem, la nemurire, adevarat?

- Da, asta este, dar ce legatura are asta cu ce discutam noi?

- Una inca foarte mare. Nu foarte multi sunt cei ce au ales calea aceasta, involutia este poate cel mai bun mod de a scapa de cosmarurile eternitatii. Este doar ceva foarte ciudat. De obicei, daca renunti la nemurire, automat intri in calitatea speciei din care ai evoluat, in cazul dumneavoastra, in om. Normal nu ar trebui sa mai aveti nici cea mai mica legatura cu ceea ce ati fost inainte, nici amintiri, nici senzatii si mai ales niciodata simtul sangelui.

- Vreti sa spuneti ca eu nu sunt in totalitate om?

- Am o veste foarte proasta pentru dumneavoastra…

- Inca una?

- Haios, acesta chicoti, lasand un zambet deschis pe fata rigida, poate ca nu este una chiar asa rea, depinde din ce punct de vedere o priviti.

- Revenirea nemuririi si a cosmarului de care am fugit, vi se pare ca as putea sa le iau ca un lucru foarte bine venit? De dorit?

- Domnule Neithis, nu a zis nimeni ca totul in viata este usor. Dumneavoastra sunteti un caz foarte ciudat. Nu numai ca nu vi s-au putut sterge amintirile dar mai ales v-a revenit mirosul acut, daca ii pot spune asa.

- Asta insemna ce? Nu mai ocoliti atat, ce se intampla? Cine sunteti dumneavostra? De ce ati venit aici pana la urma?

- Sa le luam pe rand. Toate acestea inseamna ca procesul dumneavoastra de involutie nu s-a putut finaliza. Ce inseamna asta? Pai sa vedem; Ati invatat aproape totul despre oameni, foarte folositor si extraordinar pentru cineva ca noi… dar ati gresit undeva… nu ati pus nimic in practica. Trebuia sa traiti, sa socializati nu sa va inchideti 10 luni intr-o casa… daca vroiati sa invatati, o faceati pe parcurs.

- Vreti sa spuneti ca sunt un inadaptat? Nu imi pot gasi loc aici? Uitandu-ma tinta la domnul Serath, ochii imi fierbeau de furie.

- Cam asa ceva. A fost chiar usor, mi s-a spus ca va prindeti repede, dar nu ma asteptam sa fiti asa receptiv. In fine, sa trecem peste toate acestea. Deci da, sunteti un inadaptat. Si acum celelalte intrebari. Dupa cum vi-am spus numele meu este Serath… dar nu apuca sa termine ca am izbucnit furios.

- Nu ma intereseaza sa imi repetati numele dumneavoastra, l-am retinut, ma intereseaza cine sunteti defapt, cine va trimis si cu ce scop. Daca aveti de gand sa mai ocoliti mult raspunsurile eu zic ca usa este deschisa.

- Domnule Neithis, va rog mult, calmati-va, o sa va explic totul amanunt cu amanunt.
Vocea lui morbida reveni si ma scotea din sarite. Dupa cat ma chinuisem sa supravietuiesc in acesta lume, sa ma acomodez si exact acum cand am decis sa merg la cursuri, sa socializez, apare el si imi spune ca sunt un inadaptat… cretinul… habar nu are cat de greu este sa fi om.
In acel momentul, statura aceea inpunatoare se ridica de pe canapeaua alba si se indrepta catre semineul cu foc artificial. Parea destul de atras de culorile violet-albastrui ce imitau flacarile si apropiidu-si mainile de acesta, in speranta de a gasi putina caldura, ramase socat si intepenit la atingerea geamului de protectie. Era rece ca gheata, acel foc nu era altceva decat vapori de nitrogen in lupta lor cu focul mocnit. La o scara asa de mica nu exista nici un pericol, atata timp cat era tinut sigilat. Acel semineu era “aerul conditionat” al casei si era o senzatie de aer pur. Un zambet jucaus ii aparu pe fata apoi incepu a-mi explica de ce era aici. A fost trimis dupa mine. Nu am reusit sa ma adaptez, asa ca au trimis sa ma ia inapoi, doar ca acum era o mica problema. Eu nu mai vroiam sa merg inapoi, vroiam sa raman aici unde aveam o casa, urma sa fac niste cursuri, apoi probabil sa ma angajez, iar asta insemna pentru mine un nou inceput care imi placea foarte mult. Nu puteam insa ramane aici, atata timp cat aveam inca acele calitati naucitoare de vampiri si setea mea de sange era din ce in ce mai greu de stavilit. Dar eu chiar puteam sa ma abtin, am reusit odata, cu sangele langa mine, am reusit sa rezist, asa ca o puteam face si in continuare.
Dezacordul lui Serath se citea strident pe fata si in gesturile lui. Vazand totusi ca nu o poate scoate la capat cu mine s-a angajat a-mi explica ce se intamplase defapt acum doua seri.

- Bun, vad ca esti foarte incapatanat. Am sa iti spun ce s-a intamplat, ce ai putea sa patesti si apoi ramane sa iei tu o decizie.

- Ma bucur pentru oportunitate. Va rog incepeti.

- Cum spuneti domneavoastra, domnule Neithis. Acea fata pe care dumneavoastra a-ti salvat-o si ingrijit-o, nu era altceva decat o creatura anosta ce stie de existenta noastra si de cea a varcolacilor si a strigoilor deasemenea. Aceasta fata are un tel foarte mare. Sa distruga vampirii si varcolacii lasand apoi strigoi sa dispara pur si simplu, probabil prin alte metode. Aceasta a mers in padure pentru a se intalni cu oamenii-lup si a le spune locatia vampirilor solitari, astfel, varcolacii atacand si omorandu-I pe acestia, ceilalti vampiri ce sunt in grupuri vor ataca tinutul oamenilor-lup, ajungandu-se la exterminarea celor 2 specii. Nu stiu de ce face asta, poate doar ura ei pentru creaturi ca noi este mult prea mare si nu ii da voie sa traiasca cu noi pe cap.

- Atunci mie de c enu mi-a facut nimic? S-a purtat ca un om normal, nici cea mai mica intentie de a-mi face rau sau macar de a ma privi cu raceala.

- Pentru ca dumneavoastra sunteti special domnule Neithis, cum am spus si mai devreme. Dumneavoastra nu mai puteti fi vazut de vampiri ca un vampir, nici de un om si nici de varcalaci. In ochii acestor 3 specii dumneavoastra sunteti om. Dar defapt, la momentul acesta sunteti cel mai evoluat vampir. Cumva anume, oamenii-lup va vor gasi si va vor omora. Nu exista nici un dubiu, asa se va intampla daca nu va intoarceti in glupul nostru.

- Nu ma intereseaza sa ma intorc. Imi asum acest risc.

- Dar noi nu! Vocea lui devini brusc violenta. Va ganditi doar la dumneavoastra dar nu va ganditi si ca daca ceva vi se intampla noi vom fi obligati sa intram in razboi cu varcolacii si astfel… dar nu l-am lasat sa termine si am intervenit la fel de nervos.

- Asta se rezolva foarte usor. Renunt la calitatea oficiala de vampir. Am sa fiu doar un rebel distrugand orice fel de legatura cu voi.

- Esti nebun! Nu ai cum sa faci asta…

- Eu nu, dar voi puteti. Pur si simplu alungati-ma. Nu este asa de dificil. Eu nu am sa ma intorc niciodata, raman aici pentru ca asta este casa mea. Si asa cum orice om are uneori ghinion si este omorat de un criminal, asa si eu pot avea un ghinion si voi fi omorat de un varcolac… este acelasi dozaj de risc. Asa ca acesta este raspunsul meu definitiv.

- Sa inteleg ca renunti la noi si nu te intereseaza ca vei fi anungat pentru totdeauna?

- DA renunt si NU ma intereseaza sa fiu alungat.

- Foarte bine, daca asta este decizia dumneavoastra, suntem nevoiti sa o respectam. De maine dimineata, odata cu rasaritul soarelui si odata cu inceperea unei noi zile, veti inceta a mai fi oficial un vampir. Veti fi ce doriti dumneavoastra.

- Voi fi un vampir rebel, singuratic.

- Cum doriti. Acestea fiind spune, eu ma retrag! O zi buna in continuare domnule Neithis Lhuar si mult succes!

- Multumesc frumos domnule Serath Nephys! La fel si dumneavoastra.

Acesta fiind spuse, barbatul se indrepta catre usa, luandu-si pardesiul din cuier, iesi din casa si se facu imediat nevazut, lasandu-ma pe mine in fata semineului cu cel mai minunat sentiment pe care l-am avut vreodata… LIBERTATE.

[starnight]

Well....scuze ca trec si eu pe aici cu intarziere
Imi place cum ai descris totul si cum ai modificat povestea.Asa e mult mai interesant.Sentimentele au fost bine exprimate si dialogul nu a fost sec.Ce pot sa spun...astept nextul.M-ai facut curioasa

[SethMeth]

hmmm am o parere foarte buna despre cum scri ,ador cum descri personajele si mai ales intrebarile, ai un monolog foarte bun dar ai grija la unele greseli de tastare , in rest totul este k.
Mi se pare foarte dubios cum acest vampir zis Lhuar sia castigat libertatea asa de usor , sper sa fie mai multa actiune , daca nu acesta vafi sfarsitul ficului.(poi este foarte potrivit pentru un final de serie dintr-un anime foarte scrut , la care nu au fost scoase toate episodele si trebuie sa faca un final provizoriu pana apare continuare) aceasta este parerea mea spor la scris in continuare.

[Zyspar]

Scuze de intarziere... sper sa va placa.
Promit ca am sa fac mai repede celalalt capitol... acum chiar nu mai am inspiratie deloc.

CAPITOLUL 6

Inceputuri!

Libertatea capatata ma facea sa tresar de fericire, de fiecare data cand imi fugea mintea la cuvintele lui Serath: “De maine dimineata, odata cu rasaritul soarelui si odata cu inceperea unei noi zile, veti inceta a mai fi oficial un vampir. Veti fi ce doriti dumneavoastra.” Aceste cuvinte rasunau la nesfarsit in mintea mea scaldata parca in euforia libertatii, patul inalt si mare ma tinea ca intr-o palma protectoare. Nimic nu ma putea indispune acum, absolut nimic. Probabil ca aceea a fost cea mai minunata noapte a mea de cand am devenit… daca mai pot spune asa, om. Gandurile mele s-au asezat parca intr-un pocal de cristal, inchizandu-l apoi intr-un cufar al viselor, inchis cu mii de lacate. Usor trupul meu a intrat intr-o stare de plutire iar mintea mea, as putea spune ca mi s-a golit complet, lasand loc de pastrare, doar lucrurilor ce aveau sa se intampla de ziua urmatoare inainte.
*
M-am trezit din somnul cel mai odihnitor avut vreodata. Am salutat cu ochii usor deschisi, soarele maiestru si m-am indreptat sfios catre baia ce urma a ma desfata cu prospetimea ce mi-o oferea de obicei acea apa reglata la o temperatura putin mai scazuta. Corpul meu svacnea de emotiile noii zile, in cada plina ce-i masa fiecare particica. Culoarea ochilor mei revenise si parca erau bucati rupte din albastrul profund al cerului. Sclipirea din ei, o zaream in oglinda aburita, in fata careia ma postasem de indata ce am iesit din cada. Mi-am continuat cu grija activitatea de remprospatare a fiecarei dimineti, iar apoi am intrat in camera, acum inundata de soarele bland si m-am oprit in fata ferestrei. Totul parca prinsese viata odata cu reinvierea mea.

Acea zi era de petrecut in aer liber, nu ca mi-as fi dorit neaparat asta sau ca mi-ar fi cerut-o organismul, doar ca nu puteam sta in casa pe o vreme asa frumoasa. Urmatorul gest a fost de a merge la sifonierul imens, de unde am ales ceva comod si ce avea sa-mi acopere o foarte mare parte din corp.
O pereche de pantaloni albi dintr-un material foarte subtire si usor, un tricou sport, foarte comod si in acelasi ton cu pantalonii, o pereche de adidasi, iar pe cap am preferat sa imi pun o sapca pentru a nu ma irita foarte tare soarele. Mi-am luat portofelul si ochelarii de soare si m-am indreptat radiant spre usa. Iesind in lumina orbitoare, mi-am pus imediat ochelarii, iar in clipa urmatoare am incuiat usa casei, cheile gasindu-si locul intr-unul din buzunarele incapatoare ale pantalonilor.

Trecusem de atatea ori pe aceste drumuri, ca parca acum mergeam din instinct. Parcul ma astepta cu alai, un grup de pasari matinale, padurici dese de pomi ce-mi umbreau drumul… si desigur o bancuta in cel mai minunat punct al parcului… in fata unui foisor.
Privelistea era minunata iar de muzica mangaietoare a diminetii nici sa nu mai spun. Am ridicat privirea catre cer, incercand parca sa descifrez sunetul pasarilor pe bolta, ca o melodie pe un portativ. Lumina soarelui era putin cam intepatoare pentru pielea mea, dar incercam sa trec de acest mic obstacol. Dupa cateva minute, am observat ca parcul a intrat intr-un val profund de liniste, pana ce o voce blajina a spart vidul tiuit. Am coborat incet privirea pana la nivelul palalel cu aleea, iar in fata mea, in acel foisor, se gasea acum o fata firava, ce ajutata de chitara din bratele sale, isi raspandeasca vocea in tot parcul. Buzele sale de un rosu sangeriu se uneau pentru a crea sunete minunate. Trupul ei arata ca al unei fete de maxim 18 ani. Avea cam 1, 70 m, am decis eu, iar mijlocul ei era asa de subtire ca iti era frica si sa o atingi. Acel mijloc ca de viespe, picioarele lungi si trupul svelt, erau caracteristici ale unui corp aproape perfect. Pantalonii de culoarea pamantului ii scoteau in evidenta soldurile bine definite iar maieul mulat ii punea foarte frumos in valoare sanii voluptosi ca doua nuci de cocos. Proportiile sale erau bine aranjate, parca cineva o desenase pe o coala de hartie si apoi o transpusese in realitate. Vocea ei insa nu te lasa a o admira fizic prea mult, datorita gingasiei cu care incanta tot parcul. Momentul sau a fost destul de scurt din cauza multimii ce crea destul de multa galagie, iar ea venise aici, la fel ca mine, pentru a se delecta cu liniste si libertate. In cateva minute nu am mai vazut-o, disparand intr-o negura de umbre. Tot ce a lasat in urma, era o dara a parfumului sau si reflexia puternica a parului, de un rosu foarte aprins.

Satul si eu de galagie, am decis sa merg sa colind orasul si de ce nu, sa si mananc ceva la un restaurant. “ Sa mananc? Wow, asta a sunat ciudat. Se presupune ca nu mai am nevoie de mancare… “ Dar gandurile mi se limpezira destul de repede in momentul in care am iesit de sub umbrela parcului, in soarele orbitor.
Am decis totusi sa merg la o terasa, sa beau eventual ceva si sa admir peisajul in lumina puternica. La iesirea din parc, dincolo de soseaua cu sens unic, era un pod presarat gratios peste un raulet linistit. Dincolo de el, mai era o sosea cu acelasi sens unic, doar ca in cealalta directie, iar dincolo de aceasta se intrezarea o terasa.

Am izbutit a ma opri la o masa mai indepartata de alee, pentru a nu fi deranjat de clientii ce aveau sa mai vina pe parcursul sederii mele. M-am instalat pe scaunul comod si am asteptat chelnerul pentru a-mi lua comanda. In asteptarea acesteia, privirea mea se lovi intamplator, de privirea de smarald a fetei cu glasul de aur, ce se pare ca era in cautarea aceleasi delectari, ca si mine. Silueta firava s-a asezat la masa de langa si s-a amplasa pe scaunul ce o situa chiar cu fata catre mine. Isi aseza chitara langa scaun si ii facu un semn usor chelnerului pentru a-i lua comanda.

Un frappe rece ca gheta imi scalda simturile arzinde provocate de caldura, de acum torida. La prima sorbire din acel lichid aromat, mi-a venit trecut fulgerator prin minte imaginile de acum 2 nopti. Acea sete ma ingenunchease si nu mai puteam face nimic sa scap de ea. Acum, aceasta bautura, incerca sa calmeze acel foc cauzata de dorinta arzatoare pentru sangele cald al fiecarui om din preajma mea. Ochii imi zvacneau de parca ar fi vrut sa imi iasa din orbine, mainile imi tremurau pe picioarele lovite de un neastampar incontrolabil. Ceva nu era in regula cu mine. Simteam mirosul fiecarui om de pe acea terasa, il admiram in tacerea papilelor gustative si incercam sa il inchid in mintea zdruncinata, cu mii de lacate. In incercarea de a-mi ridica privirea catre cerul calm, m-am vazut impiedicat de privirea fulgeratoare a smarldelor din fata mea. Se uita fix la mine, speriata probabil, dar si foarte intrigata. Observase reactia mea de cand am primit bautura si dorea sa inteleaga ce se intamplase. Privirea mea, era insa mult prea taioasa pentru a-i permite a ma mai contempla.
Mi-am baut repede frappe-ul, am aruncat banii pe masa si am plecat in graba din acel cerc ispititor.

Mai tarziu am realizat ca eram in parcul linistii mele, staruind pe o banca foarte indepartata, tinandu-mi fata terifiata in palme, in speranta unei calmari mai rapide.
Nici o sansa insa, asa ca am decis ca cel mai indicat era sa ma ma intorc acasa si sa incerc o baie in gheta. Poate asa scapam de acel cosmar.
Drumul de intoarcere era apasator, paream un cadavru viu ce incearca sa gaseasca drumul catre caminul sau. Dar asta nu mai conta acum, important era doar sa intru in casa si sa ma linistesc. Am facut totusi o greseala, nu m-am hranit cum trebuia, iar acum abia ma mai puteam tine pe picioare. Ajuns in fata casei, m-am sprijinit de pomul de langa trotuar pentru a-mi pastra echilibrut, cand, dintr-o data, am simtit o mana puternica ridicandu-ma de la subtioara, punandu-ma usor pe picioare. Am intors privirea, stors de vlaga, catre cel ce ma ajutase, iar in fata mea era postat un barbat de maxim 25 de ani, cu ochii maronii ce imi intampina reactia cu un zambet.

- Va simtiti bine domnule? Vocea lui era totusi putin speriata.

- Sunt bine, probabil caldura nu ma ajuta deloc.

- Da, asa este, arde aproape tot in calea ei. Ar fi bine sa va ajut sa intrati, pareti foarte afectat.

- Multumesc frumos pentru ajutor. Raspunsul meu era un acord implorat parca.
Intrand in casa, in temperatura mult mai scazuta decat cea de afara, trupul meu incepu sa raspunda mult mai bine la comenzi si astfel barbatul a izbutut a-mi da drumu.

- Aveti o casa minuata domnule! Chiar este un aer foarte proaspat.

- Va multumesc frumos, pentru compliment si mai mai ales pentru ajutor.

- Nu aveti pentru ce. Daca tot suntem vecini, macar sa ne ajutam intre noi, nu? Si plus de asta, chiar este ceva misterios in casa dumneavoastra, ceva ca o vraja a linistii.

- Probabil. Scuzele mele ca am fost nepoliticos si v-am lasat la usa. Va rog frumos, poftiti in living.

- Nu-i nimic o problema. Dar inainte de toate,sa ma prezint, eu sunt Chris Meyer si stau in casa din stanga dumneavoastra. Acesta intinzand mana cu un zambet foarte vesel pe fata.

- Incantat de cunostinta! Eu sunt Neithis Lhuar!

- Placerea este de partea mea Neith, daca imi permiti sa iti spun asa?

- Sigur, de ce nu? Am incercat sa ii raspund la zambet dar impolitetea mea tragea iar de maneca. A-ti dori ceva de baut? Un suc, un frappe, o tarie?

- Cred ca un suc de fructe ar fi minunat.
Chris era un barbat foarte atletic, bine inbracat si ingrijit si mai ales foarte grijuliu cu cei din jurul sau. Cred ca era momentul sa imi fac si eu niste prieteni, doar nu aveam sa stau singur toata viata. Sangele lui nu era asa de apetisant, nu intelegeam de ce, dar poate ca era mai bine asa.
Cand m-am intors in living, l-am vazut pe acesta proptit in fata semineului, privind unuit la lupta dintre aburii reci si flacarile vulcanice. L-am atentionat cu grija ca am adus bauturile, acesta retragandu-se pe canapeaua alba.
Intrebarile lui au inceput sa curga precum un izvor ce a fost tinut in frau pana acum, iar acum I s-a ridicdat barajul. Uimitor era faptul ca eu chiar eram destul de implicat in convesrsatie. Intrebarile lui era de la cele mai simple pana la cele mai personale, dar nu era o problema in a-i raspunde caci atmosfera dintre noi era din ce in ce mai destinsa. I-am spus ca am venit dintr-un tinut foarte indepartat, unde soarele aparea foarte rar pe cerul plin de nori, iar acesta limpezime a lui ce se gaseai in acest oras, ma dobora incontestasbil. Raspunsul intrebarilor era destul de satisfacator pentru el, dar s-a intristat putin cand a aflat ca nu aveam nici o prietena. Privirea lui melancolica se atinti spre podea. Dar dintr-o miscare de neperceput, ridica privirea cu o sclipire daca ar putea spune chiar diabolica.

- Mi-am adus aminte de ceva. Un fost coleg de facultate mi-a trimis o invitatie la o petrecere. Un fel de inaugurare a unui local foarte stilat. Nu i-am dat inca raspunsul, dar cred ca ar fi foarte frumos daca ai vrea sa mergi si tu… nu cred ca s-ar supara.

- Ar fi interesant, dar chiar nu vreau sa iti faci obligatii pentru mine. Te poti duce doar tu si sa te distrezi.

- NU, serios, vin-o, poate gasim si noi pe cineva pe acolo. Am inteles ca va fi numai lume buna, foarte stilata si educata.

- Nu stiu ce sa spun, sincer mi-ar placea sa mai ies din casa, dar nu vreau sa iti faci tu probleme.

- Deci s-a decis, mergem. Asteapta te rog 2 minute sa il sun sa ii dau confirmarea… si acesta disparu din living.

Nu stiam ce avea sa se intample, dar chiar aveam nevoie de o iesire si mai ales, aveam nevoie de prieteni, cum se pare ca avea si Chris, datorita faptului ca abia se mutase in cartier si nu prea cunostea pe nimeni.

[starnight]

Well....se pare ca sunt prima
Capitolul asta imi place.Ai descris frumos sentimentele lui,reactia din cafenea si dialogul dintre el si vecin.
Imi place cum ai modificat putin actiunea,reusind sa o introduci si pe fata care canta la chitara
N-am nimik negativ de comentrat.Astept enxtul

[BloodyInnocence]

Well....chiar nu imi face placere sa ma repet dar cum s-a intamplat acea nenorocita de erroare nu am alta solutie...
Deci imi place ideea, nu imi aduce aminte deloc de twilight asa cum imi aduc aminte alte ficuri si astept continuarea cu nerabdare.
Sper sa pui cat mai curand continuarile.

[Zyspar]

Capitolul 7

Inaugurarea … localului … si a mea!

Partea 1.

O idee destul de interesanta. Pana la urma nu aveam nimic de pierdut. Trebuia doar sa am grija sa “mananc” putin inainte si apoi totul putea decurge normal.
Chris se intoarse in camera, afisand un zambet radiant pe fata. Vestea lui era buna, puteam merge fara nici o problema, ba chiar fostul sau coleg, era incantat ca avea multi invitati.
Totul pus la punct, Chris ma informa ca petrecerea era peste 2 zile, iar intrarea se facea la orele 8:00 PM. Asa dar trebuia sa fim pregatiti si foarte punctuali.
*
Mi-am baut “sucul” vietii si m-am pregatit increzator.
Sifonierul meu era destul de dotat in vederea varietatii garderobei. Aveam hainele necesare pentru orice fel de activitate, asa ca mi-a fost relativ usor sa gasesc ceva potrivit pentru o petrecere de inaugurare.
Un costum de culoarea cimentului, o camasa tesuta parca din pamant si o pereche de pantofi de aceeasi culoare, imi puneau in valoare tinuta eleganta, senzuala dar in acelasi timp foarte serioasa.
Coborand din camera, in fata scarilor, statea proptit in pragul usii admirandu-mi statura, un trup svelt, imbracat intr-un costum negru si o camasa de culoarea prunelor uscate. O combinatie destul de reusita, avand in vedere tenul rozaliu al baiatului.
Ma intampina cu un zambet copilaresc, complimentandu-mi tinuta impecabila, apoi hotarati amandoi, am pasit catre iesire. In fata casei mele se gasea acum o masina, asteptandu-ne. Urma sa mergem cu un taxi, datorita faptului ca nici Chris nu avea nici cea mai vaga idee unde era acel local. Drumul a fost destul de scurt. Am ajuns relativ repede, nu era chiar foarte departe, dar asta si datorita faptului ca amandoi locuiam intr-un cartier foarte apropiat zonei respective.
Am coborat calm din transport si am pasit pe covorul rosu ce ne era deschis in cale, invitandu-ne inauntru. Din afara nu parea ceva foarte deosebit, poate doar ceva putin diferit de normal, dar se pare ca aveam sa ma insel, mai ales in privinta interiorului sau.
Am inaintat increzator si cu chipul impietrit, lasand privirile curioase a ma contempla in toata statura mea misterioasa.
Odata intrati in acea incapere, vreau sa spun ca am ramas placut impresionat, un sentiment de liniste profunda imi managaia inima, dar nu acea liniste fara de sunet. Luminile complotau pentru a scoate in evidenta fiecare persoana din incapere, pentru a o marca si a o face importanta in sinea sa. Dar timpul meu de delectare nu a fost foarte lung, fiind intrerupt de gazda petrecerii. Acesta era un barbat voinic, cu un trup bine proportionat si foarte ingrijit. Zambetul zau era absolut radiant si stia sa arate foarte bine multumirea din sufletul sau.

- Buna seara! Ma bucur mult ca ati putut veni!

- Buna seara Emmet! Si noi ne bucuram sa fim aici, alaturi de tine intr-o seara asa speciala.
In acel moment, gazda isi indrepta privirea catre mine si lasa un zambet copilaresc sa ma salute.

- Acesta este prietenul de care ti-am vorbit. El este Neithis! Iar acesta, este Emmet, gazda noastra, imi scoase in evidenta Chris, mandru.

- Incantat de cunostinta Neithis! Iti urez distractie placuta si sper sa iti placa.

- Placerea este de partea mea! Multe felicitari, cel putin pana acum, totul este minunat si frumos pus la punct.

- Iti multumesc frumos! Chiar ma bucura gandul ca te simti bine. Acum daca ma scuzati va rog baieti, trebuie sa ma ocup si de ceilalti invitati. Va rog sa va alegei o masa si veti fi serviti imediat.
Atat eu, cat si Chris, i-am multumit pentru primire si ne-am indreptat spre o masa mai retrasa. Toate acestea erau asezate in spirala, dinspre perete, sprea centrul salii, iar imbracamintea lor de gala, era de un alb impecabil, presarate apoi cu servetele violet si vesela de culoarea spicelor de grau.
In cateva momente am fost serviti de un chelner, cu o bautura speciala a gazdei. Era un lichior foarte fin la gust, de culoare aramie ce se asorta cu doua-trei frunzisoare de menta. Un deliciu, ce era menit sa te atraga in valsul suav al pregatirilor. La masa aleasa, eram amandoi orientati catre scena din mijlocul salii, unde se pare ca urma a avea loc o activitate.
In cateva momente am fost informati ca vom avea o voce suava ce sa ne incante seara, iar in acel moment, gazda izbuti a o invita pe scena. Prezenta ei se facea treptat, pasind sfioasa pe fiecare treapta in parte, lasand a se descoperii incetul cu incetul. Pentru inceput sunetul pasilor ei apasati, apoi umbra ei decisa, urmata indeaproape de statura ei necrala, ca mai apoi sa ne rasara egocentrica, sub lumina reflectata pe toata postura ei. O prezenta delicata, suava si foarte senzuala. Parul sau rosu lasa chipul sau parca proaspat varuit. Ochii de culoarea ierbii proaspete, ne atintea pe fiecare in parte. Trupul sau subtire ca de viespe era acoperit de o rochie neagra pana la genunchi, stramta de sani pana in josul soldurilor, lasand apoi terminatia acesteia, foarte vaporoasa. Purta in mana stanga o chitara de culoarea rochiei. Ne intampina pe toti cu un salut copilaresc lasand un zambet strengar sa ne imbujoreze.
Imi parea foarte cunoscuta, nu stiam unde sa o gasesc in mintea mea, dar stiam ca era acolo. Dar cautarea mea nu a fost foarte lunga, desi chitara ei nu reusea sa mi-o localizele,, vocea ei insa nu putea da gres. Sunete minunate umpleau acum incaperea, lasand notele portativului sa perinde in mintea mea in cautarea identificarii sale.

“Este chiar ea, acea fata din parc, acea fata de la cafenea, cea ce mi-a sfasiat inima cu mirosul sau apetisant.. dar totusi, acum oare de ce nu mai simt nimic?” Dar in acel moment o senzatie ciudata am simtit in inima, parca acesta mi se desfacu in doua, lasand ego-ul meu sa isi exprime sentimentele.

- Foarte frumoasa petrecere! Pe mine de ce nu m-ai invitat? M-ai inchis acolo, adanc si ai pus cheia in cui.. Esti asa rau.

- Lhuar, nu am timp de proastii acum. Dupa cum vezi, sunt foarte ocupat si daca ma vede lumea ca vorbesc singur, va spune ca sunt nebun.

- O dragule, stai linistit, din cate vad, noul tau prieten a avut putina treaba si ne-a dat ragaz sa vorbim.

- Nu este vorba doar de el, ci si de lumea de la mesele alaturate.

- Haide nu fi pisalog, nu te vede nimeni, este intuneric bezna aici. Neithis, vroiam doar sa te intreb ceva…

- Spune, daca tot ai venit neanuntat si cand nu trebuia, macar nu ma mai tine in suspans.

- Ai rabdare. Vroiam sa stiu, de ce te poti stapani, sau mai bine zis, cum de nu simti in acest moment savoarea celor din jur, de ce nu sunt apetisanti pentru tine?

- Cred ca inteleg. Deci tu simti nevoia de sange, corect?

- Da, foarte tare, imi este foarte sete!

- Eu nu simt nimic, sunt pur si simplu oameni. Asa cum tu nu esti atras de vampiri, pentru ca sunt la fel ca tine, asa nici eu nu sunt atras de oameni, caci eu sunt ca ei.

- Poftim? Neithis, gresesti. Tu nu ai putut involua, nu ai cum sa fi om.

- Da si Nu. Adica, uite, gandeste putin. Tu simti nevoia de sange, corect? Eu nu simt. Noi suntem o singura persoana. Unii sunt o parte buna, una rea, altii sunt o parte rabdatoarea, o alta recalcitranta… noi… ei bine, noi suntem o parte vampir, o parte om. Noi suntem evoluatia Lhuar.

- Evolutie. Exact, asta a spus Serath, noi am evoluat, nu am involuat, sau stagnat.

- Exact Lhuar. Deci eu simt nevoia de sange doar in momentul in care tu simti asta. Cand tu esti satul, eu sunt un om normal. Deci daca reusim sa comunicam asa cum trebuie, ca un tot unitar, vom putea depasi orice obstacol…. Dar nu am apucat sa termin ce aveam de spus, caci am fost intrerupt de Chris, fiind putin uimit de comportamentul meu. Auzise ca borboroseam ceva, dar din fericire pentru mine, nu intelesese nimic.

- Hei, Neithis, esti bine? S-a intamplat ceva? Cu cine vorbesti?

- Sunt bine Chris, ce s-ar fi putut intampla? Am raspuns eu cu o voce jucausa. Doar gandeam cu voce tare. Este destul de tarziu si sincer nu prea obisnuiesc sa stau pana la asa ore.

- Hai nu fi copil, este abia 11:15 pm, mai avem cateva ore bune de stat pe aici. Dar de ce nu te ridici si tu la dans? Chiar este foarte antrenant. Haide, nu mai sta acolo ca un bosorog.

- Nu, cred ca ma pot descurca cu ora, dar sincer, nu vreau sa dansez, nu prea ma impac foarte bine cu acest sport extrem.

[starnight]

Well...se pare ca sunt prima. Din cate imi aduc aminte, am mai citit acest capitol dar a trebuit sa postezi din nou, datorita faptului ca ti s-a sters. Anyway! Decsriere ai avut, actiunea a decurs foarte placut si dialogul nu a fost sec. Imi place cum descrii sentimentele lui si persoanele cu care se intalneste, mai ales fata.Sunt curioasa ce se va intampla si mi-ar placea foarte mult ca ea sa afle ce e el cu adevarat. Spor la scris in continuare si astept nextul cu nerabdare!

[Zyspar]

Partea a 2-a.

Datorita bunavointei mele de a experimenta viata tumultoasa a noului meu prieten, a trebuit sa indur ora destul de tarzie si deasemenea atmosfera haotica. Dar nu ma puteam plange, era ceva acolo ce imi incanta auzul si ma transpunea intr-o oarecare masura intr-un fel de transa. O linie ce putea fi depasita, doar in anumite situatii si doar de anumite persoane sau personalitati. Aici ma ajuta foarte tare Lhuar. El era cel ce avea cel mai mult nevoie sa fie sigilat. Cel putin pana ma indepartam suficient de aceste ispite vii ce se miscau ritmat pe ringul de dans.

Erau deja orele 2:40 AM, iar petrecerea parea a fi in toi si nimic iesit din comun nu avea de gand sa isi faca aparitia. Dar se pare ca intuitia si feeling-ul meu nu erau foarte bine ancorate in realitatea stricta inconjuratoare.
Gandurile mi-au inceput a dansa pe un ritm foarte alarmant, nu intelegeam de ce sunt asa de agitat. Incercam sa pun acest lucru pe seama setei lui Lhuar, dar totusi, el este suficient de puternic sa se poata stapanii. Deci clar, era vorba de cu totul altceva.

Cantecul suav al fetei cu parul de foc, era acum ca un gong amenintator. O priveam neincetat dar nu reuseam sa gasesc ceva suspect. Era absolut superba si deasemenea avea o voce mirifica. Totul era perfect la locul lui.
Totusi, oamenii au o vorba foarte interesanta, “aparentele inseala”. “Sa fie oare si cazul meu acum? Dar cine?”
Insa raspunsul nu a intarziat sa apara. Era chiar in fata mea. Acum vedeam totul clar. O statura svelte, pielea arzanda, de un rosu sangeriu, ochii de culoare soarelui iar parul, de foc, in adevaratul sens al cuvantului. Era sfasietor de adevarata, nu imi juca mintea feste si nici nu era imaginatia mea. Era ea. Acea fiinta plapanda cu ochii de smarald, acum era un demon iesit din cel mai abisal infern. Ma privea seducator incercand sa adulmece mirosul meu ispititor.

Pentru demoni, vampirii sunt cea mai minunata companie. De ce? Pentru un lucru foarte simplu. Dupa moarte, noi ramanem identici in lumea de apoi. Deci suntem cei mai buni caini de companie pentru demoni. Daca reusesc sa ne controleze, atunci vor avea un atuu in fata celorlalti ca ei. Dar pentru a ne putea controla in viata de apoi, acestia trebuie sa gaseasca o solutie de a ne atasa de ei, pe pamant. Un lucru destul de dificil, caci vampirii au o personalitate foarte puternica si nu suporta sa fie sclavii altora. Prin urmare, foarte putini demoni izbutesc a incerca acest lucru, mai ales datorita faptului ca vampirul trebuie sa fie de accord cu acest pact. Daca ar fi fost nevoie doar de dominare, demonii sunt de mii de ori mai puternici decat vampirii, deci nu am avea noi nici o sansa. “Si eu care ma plangeam ca nu este deloc actiune in seara asta.”

Ochii ei ma tintuiau, ma incatusau intr-un teritoriu neutru unde ea avea sa isi exprime dorinta.

- Buna! Numele meu este Tyzara.

- Buna! Presupun ca numele meu il sti déjà.

- Presupui bine. Dar sa sti ca in anumite ganduri te inseli.

- Anume? Aminteste-mi la ce ma gandeam.

- La faptul ca am venit aici sa te domesticesc si imblanzesc pentru a fi al mei caine de companie.

- Si nu-I asa? Am intrebat eu pe un ton sec, stiind ca toti demonii sunt la fel. Nu exista exceptii. Sau poate…

- Se pare ca intr-un fel sau altul i-ai dat oarecum seama despre ce este vorba, sau mai bine zis, despre ce anume sunt eu.

- Si tu esti ce anume?

- Desi sti foarte bine acest lucru, pentru ca esti cel mai evoluat vampir, cel mai inteligent din rasa ta si mai ales, cel mai deschis la evolutie, doresti totusi sa afli din gura mea. Sti ca ma doare sa spun tot ce voi spune, dar totusi vrei asta.

- Total adevarat. Astept!

- Asa cum ti-ai dat seama déjà, sunt un demon, dar nu unul oarecare.
In acel moment aripile ei au rasarit din umbra. Erau de un alb suav si erau improscare cu sange, curgand de sus spre varful penelor. Un sange ce curgea continuu. Reprezenta pedeapsa ei pentru ceva groaznic ce izbutise a face.
In cateva secunde se schimba, reveni infatisarea de om, dar isi lasa aripile in vizorul meu.

- Vezi tot acest sange? Este al oamenilor pe care i-am ucis. De ce? Foarte simplu. Erau mult prea apropiati de cei ce ii doream pentru mine… ca acest minunat prieten al tau, Chris parca, nu?
Si in acel moment l-am vazut pe acesta langa ea, preamarindu-I vocea si venerandu-I statura delicate, ca mai apoi… unghiile ei amenintatoare sa strapunga spatele acestuia, iar lama sabiei sale sa reteze capul prietenului meu. Sangele a tasnit peste tot, pe aripile ei sangerande, pe invitatii din primul rand de langa scena, pe ceilalti membri ai formatiei si nu in ultimul rand, pe imbracamintea de gala a localului. Totul devenise sumbru, sangele fierbinte clocotea pe tot ce se gasea in jurul ei.

- Staiiii…. An tipat eu speriat… parca nu mai aveam voce, totul se invartea in jurul meu, vedeam doar sange, pe ea in mijlocul unui ocean intreg de sange clocotind.

- De ce scumpule? Era doar un om. Nu-ti fa griji, vei gasi ul alt prieten… care dealtfel va avea aceeasi soarta…. Ha ha ha ha ha ha…. Rasul ei era malefic, ma infiora si ma demoraliza complet.

- Ce vrei de la mine?

- Pe tine, dragul meu!

- Nu ma vei avea niciodata! Chiar de voi trai singur toata viata mea de vampire, fi sigura ca nu vei castiga… vocea mea a facut-o sa tremure. Stia ca sunt si eu destul de puternic si mai ales, stia ca ma voi tine de cuvant. Dar totusi nu putea fi speriata asa de usor.

- Ok, stiu cine esti si de ce esti in stare, asa ca te voi cruta pe tine, daca imi vei da un alt vampir! Deci ce zici?
- NICIODATA! Acum dispariii creatura hidoasa.
Si in acel moment, demonita s-a schimbat pertotal in statura ei de om si s-a indreptat fara nici o remuscare catre iesirea localului. Toti invitatii erau terifiati, se dadeau din calea ei, aproape calcandu-se in picioare.
Usile s-au descries in fata ei, acesta calcand direct in iad.
*
Luminile s-au aprins si o imagine de groaza mi s-a deschis in fata… toti invitatii erau raniti, aproape morti, sangele tasnea violent din fiecare murdarind fiecare patratel al incaperii. O imagine dezolanta. Asta era lumea in care intrasem sip e care o condamnase-m. Trebuia sa fac ceva… trebuia sa iau atitudine pana nu aveau sa moara si alti oameni nevinovati. Asa ca am fugit cat am putut de repede.. am deschis usile localului si am fugit cat am vazut cu ochii, nu m-am oprit deloc pana nu am ajuns intr-un loc sigur, unde sa nu ma vada nimeni… m-am oprit si am inceput sa tip de durerea sfasietoare ce mi-o crease pierderea acestor vieti.




Scuze de intarziere, sper sa va placa. Ms de recom :P :*

[starnight]

Well....sunt prima. Wow la asta chiarca nu m-am asteptat. AI descris frumos, actiunea a decurs placut si dialogul nu a fost sec. Foartea rea fata, dar cred ac e si nefericita. Oarecum imi place ca el trebuie sa fie al ei, dar imi pare rau pentru oameni. Sper sa se gaseasca o cale si el s ao imblanzeasca. Sunct curioasa ec se va intampla, pentru ca vad ca nu duci lipsa de imaginatie. Well...astept enxtul cu enrbdare si spor la scris!