Secret love

[Sasha.]

Capitolul 6

Imi ridic ochii impaienjeniti de durere spre mandra luna ce trona pe cer ca o regina moarta a noptii, fiind inconjurata de miile de stele ce nu aveau nici pe sfert din stralucirea ei, semanand cu niste slujitoare ce o inconjurau si ce incercau in zadar sa emane atata lumina pentru a atrage macar o privire spre ele.
Mereu cand eram trista priveam cerul noptea. Lucrul asta imi conferea o pace interioara facandu-ma sa uit de orice imi apasa sufletul in acel moment. Din pacate, de data asta nu ma putea alina, ci din contra. Privind spre acel infinit abisal gandurile se revarsau asupra-mi impingandu-ma intr-o mare de lacrimi din care cu cat ma zbateam mai tare sa ies, cu atat ma afundam mai adanc. Era exact ca intr-o mlastina cu nisip miscator. Daca te lasai in voia sortii rezistai mai mult, insa, daca teama te cuprindea si incepeai sa te agiti, te scufundai mai repede si mult mai sigur.
Uneori as vrea sa seaman cu acel astru maret al noptii. Sa-i veghez pe ceilalti de la departare, dar minciunile si aroganta lor sa nu ma ajunga. Sa pot oferi dragoste, insa sa nu primesc nimic inapoi, poate doar admiratie. Stiu, imi doresc prea multe, insa simt cum pamantul imi fuge de sub picioare, alunecand intr-o negura de unde nu am sa mai gasesc iesirea niciodata. Pentru mine, in acest moment fericirea se aseamana cu o luminita de la capatul tunelui, insa cu cat fugeam mai repede spre ea si cu cat nerabdarea de a ajunge acolo crestea, luminita se diminua pana nu se mai vedea deloc, diparand, tu trezindu-te ingenuncheata intr-o lume neagra, unde nicio raza de speranta nu putea patrunde. Si... oricat ai incerca sa schimbi asta, sa incerci sa te ridici, sa mergi mai departe, nu poti. Simti cum picioarele iti cedeaza, cum acea farama de putere iti iese din corp impreuna cu toate entimentele si te lasa gol pe dinauntru. La fel de gol, incat te puteai asemana cu un vid. Un vid ce niciodata nu s-ar mai putea umple pentru ca, nimeni nu-i va mai putea oferii dragostea de care are atata nevoie si, fara de care ar muri sfasiat de... nimic. Nimeni nu s-ar incumeta sa patrunda in acea negura din suflet si sa aduca soarele ce ar alunga intunericul. Sa duca fericirea ce ar alunga tristetea si deznadejdea, sa aduca iubirea ce ar alunga ura, sa... aduca totul, eliminand nimicul.

Oftez indurerata incercand sa nu ma mai gandesc la astfel de lucruri. In zadar insa. Aceste lucruri imi revin iar si iar in minte, iar eu nu pot controla asta. Inca... inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat asta. As vrea sa cred ca totul a fost un vis, insa... cruda realitate imi spulbera orice speranta. Nu, nu putea fi un vis cand totul este atat de viu in mintea mea. Nu cand imi amintesc perfect ce s-a intamplat ziua trecuta. Imi vine sa mor, sa imi smulg parul din cap de disperare. Nu pot sa cred, pur si simplu este prea mult pentru mine. Mai intai, barbatul ce l-am iubit cu toata fiinta mea, celui caruia i-am purtat mereu de grija, celui caruia i-am fost ca o umbra, pe care l-am iubit in secret atata amar de vreme a vrut sa ma... omoare. Mai aflu si de faptul ca el nu m-a iubit niciodata, ca a stiut mereu ceea ce simt eu pentru el, insa, nu mi-a dat importanta, s-a prefacut ca nu stie nimic. M-a lasat sa ma chinui atata timp, sa il visez mereu, sa il port mereu in mintea mea, sa-mi dea iluzii desarte. Putea sa-mi spuna oricand ca el nu ma iubeste, putea sa-mi spulbere visele. Daca facea asta, mi-ar fi trecut, as fi suferit, bineinteles, dar m-as fi inpacat cu ideea si nu as mai fi suferit atata. Da, adevarat, eram constienta ca el nu ma iubea, insa, un fir subtire de speranta tot se afla in inima mea. Acolo, undeva in adancul sufletului meu salasluia speranta. Daca imi spunea, daca auzeam din gura lui faptul ca nu insemnam nimic pentru el, acel fir fragil ca panza unui paianjen s-ar fi rupt, iar eu m-as fi inpacat cu ideea. mai greu, bineinteles, dar as fi facut-o. M-ar fi durut, as fi suferit, insa, cu timpul rana din sufletul meu s-ar fi cicatrizat si as fi trecut peste.

Lucrul care a umplut paharul, care mi-a sfasiat pur si simplu inima a fost ca am aflat intr-un mod asa de brutal ca parintii mei au fost ucigasi platiti. Adevarat, niciun moment nu era oportun pentru a afla asta, insa acela chiar a fost cel mai inoportun dintre toate. Cred ca in acel moment tot ce se numea "ratiune" in mine a disparut. Nu mai gandeam logic, lucrurile se amestecau in capul meu nemaistiind nimic. Nu mai eram constienta de nimic, totul fiind in ceata. Apoi, aflu ca cel ce l-am iubit la nebunie mi-a ucis parinti. Mi-a spus-o pe un ton asa de indiferent, de parca ar fi fst ceva normal, de parca... facea asta in fiecare zi. Nici nu cred ca am mai constientizat acea veste in acel moment. Deja fusesera prea multe. Prea multe ca eu sa mai rezist, prea multe pentru un suflet asa fragil ca al meu. Eu nu sunt o fata puternica, nu am fost niciodata. Ei bine, intr-un timp am crezut ca moartea parintiilor mei m-a maturizat. Am crezut asta atunci cand nimic, niciun sentiment nu mai avea loc in sufletul meu, singurul fiind durerea. Dar, nu, cand am trecut peste, cand totul a inceput sa fie mai bine, am redevenit aceeasi fiinta copilaroasa ce am fost dintotdeauna. Poate, poate astazi nu as fi la fel, poate acum as fi o persoana lipsita de sentimente, insa, ceea ce sunt eu astazi este meritul lui. Meritul brunetului meu. Al celui mai bun prieten al meu. Cel ce mi-a fost mereu alaturi, oricand, oriunde. Si acum imi amintesc de cate ori am vrut sa ma sinucid pentru ca nu mai suportam acea durere sfasietoare ce-mi apasa sufletul, insa, cel care mi-a dat speranta si m-a invatat ca nimic nu se rezolva cu moartea a fost el, Sasuke. Cel ce a fost langa mine in cele mai dificile momente ale vietii mele in timp ce, toti ceilalti pe care ii credeam prieteni m-au parasit spunand ca am devenit "prea demodata" pentru ei. Din acel moment mi-am dat seama ca niciunul dintre ei nu mi-au fost prieteni cu adevarat si c am doar un singur prieten adevarat, doar pe brunetul meu ce il iubesc din tot sufletul, pentru care mi-as da si viata si stiu ca si el ar face asta pentru mine, doar mi-a demonstrat-o de atatea ori. Nici pana acum nu am inteles cum de face totul pentru mine, cum de mereu cand am nevoie de el e aici, cum de imi face pe pl;ac chiar ininte de a-i cereu eu ceva. Asta nu ar face nici macar un prieten, insa... nu pot sa inteleg.

Ma ridic cu greu din pat abea putand sa ma tin pe picioare. Nu e de ajuns ca sunt distrusa psihic, mai sunt si psihic. Ma indrept spre bucatarie sprijinindu-ma de pereti pana acolo. Simteam ca nu pot merge pe picioarele mele, ca nu am forta necesara pentru a face asa ceva. Ajung in pragul usii si ma las sa cad in genunchi izbugnind intr-un hohot de plans. Nu ma mai pot controla, acele imagini imi pr iar si iar in minte, ucigandu-mi sufletul. Tresar speriata atunci cand usa de la intrare se deschide si imi indrept privirea intr-acolo.

-Sasuke...


Pfff... gata. Cred ca nu am mai folosit atata descriere intr-un capitol niciodata. App. e necorectat, nu mai am dispozitia necesara sa fac asta. Oricum, sper sa va placa:*

[Candy_Girl_Love.]

Persoana potrivita apare la momentul potrivit. :]] Ei bine, la fel ca si Sasuke am ajuns si eu la momentul potrivit, deoarece sunt prima! Ha ;x Apropo, merci ca m-ai anuntat. Esti o scumpa. ;x
So..
Intr-adevar, in acest capitol ai avut foarte multa descriere si naratiune. Ambele au fost reusite, chiar dragute, mi-a placut. Dialog nu ai avut decat la sfarsit, unde a aparut foarte bine, ca sa spun asa. Greselii de tastare am vazut, dar nu le mai tin minte..oricum, nu obisnuiesc sa le mentionez.
Ca si continut a fost foarte ok. Practic, a fost o parte in care ea a reflectat asupra vietii ei, cand s-a lasat cuprinsa de tristete si a vazut lumea asa cum este ea. Da..Sasuke a fost mereu langa ea. Ma intreb cand o sa realizeze ca o iubeste? Abea atunci cand el va trebui sa plece? Sper ca nu o sa ne faci una ca asta! :]]
Sunt curioasa de ce a mai facut brunetul si cum de s-a hotarat sa se intoarca la ea acasa. Vreau next. Pe bune, vreau next! :]]
Bafta cu urmatorul capitol si..adu-l repede!

*Hugs`*

[Daria v2]

Fic curatat de spam si redeschis la cererea autoarei.

[Sasha.]

Buna! Stiu ca a trecut foarte mult timp de cand nu am mai postat, insa nu am avut deloc timp pentru asta. Asa ca, avand in vedere ca mi-am propus sa termin acest fic, iata ca vin cu continuarea.
Nu am mai scris d mult, asa ca sper ca nu mi-am iesit din mana si per sa va placa.
Lectura placuta!

Capitolul 7

Inca nu asimilasem cu adevarat ceea ce se intamplase. Nu imi venea sa cred ca din cauza nenorocitului de Gaara Sabaku, frumoasa mea suferea atat de mult. Ea nu merita asa ceva. In fond, ea nu are nicio vina. Sunt sigur ca habar nu avea ca parintii ei erau ugigasi platiti si, sincer sa fiu, nici eu nu eram asa de sigur. Insa, poate ca asa era pentru ca, nu vedeam alt motiv pentru care Gaara sa ii faca asa ceva Sakurei.

Abea cand am iesit din cladire mi-am dat seama cat de tarziu era. Soarele se pregatea sa apuna, cerul prinzand o culoare portocalie. Am oftat intrand in masina. Pe scaunul din dreapta imi zaresc telefonul. Aveam sapte apeluri pierdute de la mama. Oare ce se mai intamplase de data asta?! Am apelat-o in timp ce bagam cheile in contact pornind motorul. Am iesit din parcare indreptandu-ma spre casa. Aveam nevoie de un dus inainte de a ma duce sa o vizitez pe Sakura. Nu o puteam lasa singura in momentele astea.

In scurt timp o voce cunoscuta raspunde, incepand o adevarata criza de isterie, reprosandu-mi ca sunt un iresponsabil si ca si-a facut griji pentru ca nu stia unde plecasem si ca aveam alte lucruri mai importante de facut. Mi-am dat ochii peste cap exasperat, dupa care i-am spus ca o sa discutam peste cateva minute, cand o sa ajung acasa. Nu am mai asteptat ca femeia sa zica ceva, deoarece am inchis telefonul si l-am aruncat pe celalalt scaun. Se purta cu mine de parca as avea zece ani. Cred ca, din cauza ca majoritatea timpului e plecata, nu constientizeaza ca am crescut, ca sunt major si ca nu trebuie sa se comporte in felul acesta pentru ca stiu si singur sa-mi port singur de grija. Si... ca si cum toate astea nu ar fi de ajuns, mi-a mai aranjat si o casatorie cu o femeie careia nu-i stiu decat numele.

Am oftat deznadajduit si mi-am lasat capul sa se sprijine de scaun. Cu tot ce s-a intamplat astazi, aproape ca am uitat de Charlotte. Oare fata asta ce are in cap? Ea chiar vrea sa se casatoreasca cu o persoana pe care nu o cunoaste absolut deloc?! Ei bine, ea poate ca vrea acest lucru, la fel ca parintii mei, insa pe mine nu ma pot convinge. Nu. Nu pot permite asa ceva. Doar gandul ca as putea fi despartit de frumoasa mea ma innebuneste. Daca mama chiar crede ca ma poate obliga sa plec cu ea la Paris, ar trebui sa se gandeasca de doua ori. Nu as parasi-o niciodata pe Sakura. Stiu ca, din pacate, ea nu o sa ma poata iubi niciodata mai mult decat ca pe cel mai bun prieten al ei, insa prefer lucrul acesta, decat sa plec si sa nu o mai vad niciodata. O voi veghea intotdeauna, indiferent de sentimentele ei pentru mine. Stiu ca, sunt extrem de constient de faptul ca ea se va indragosti la un moment dat si ca, privindu-i, voi suferi dorindu-mi sa fiu eu in locul acelui barbat, insa stiu ca ma voi simti implinit si satisfacut stiind-o pe ea fericita.

Am incercat sa ma desprind din ganduri atunci cand am ajuns in fata casei. Am scos cheile din contact, insa zabovind putin inauntru. Trebuia sa ma pregatesc pentru a face fata mamei. Stiam ca atunci cand se enerva era ca un uragan ce distrugea totul in jurul lui. Dupa aproximativ cinci minute, m-am indreptat cu pasi apasati spre vila, pregatindu-ma pentru ceea ce va urma.

Ei bine, asa cum m-am asteptat, cum am pasit in sufragerie, am zarit-o pe mama scotand fum pe urechi de nervi in timp ce se plimba dintr-o parte in alta a incaperii. Prima care m-a observat a fost Charlotte. Ochii sai albastri ma priveau destul de nervosi. Care era problema ei? Se astepta cumva sa o anunt ca plec, sau ceva de genul acesta? Am zambit ironic si am mai facut cativa pasi, pana cand parintii mei au observat ca am ajuns. Prima care a sarit cu gura pe mine a fost, evident, Angelique. Ochii sai verzi scoteau scantei, capatand o nuanta intunecata, ceea ce-mi arata cat de nervoasa era.

-Domnisorule Uchiha Sasuke! Cum indraznesti sa dispari toata ziua fara sa imi spui nimic? Ai idee cate griji mi-am facut?! A fost extrem de nepoliticos din partea ta sa o lasi pe Charlotte singura si sa dispari. Ce Dumnezeu, ar fi trebuit sa ramai cu ea pentru a va cunoaste mai bine. In fond, e viitoarea ta sotie. mi-a reprosat bruneta scandalizata.

Ei bine, in viziunea mea era mai nervoasa, insa se pare ca exagerasem. Chiar nu aveam chef de predicile ei in acest moment. Voiam doar sa fac un dus si sa plec sa o vizitez pe Sakura pentru ca stiam ca are nevoie de mine si, sincer, imi era teama sa nu faca vreo prostie.

-De ajuns! M-am saturat de predicile tale, mama. Cred ca tu inca nu constientizezi ca sunt major si ca sunt responsabil de propriile-mi fapte, am spus pe un ton ridicat ce continea o tenta de iritabilitate. Ati lipsit atat de mult timp din viata mea. Ati stat departe de mine exact atunci cand aveam mai mare nevoie de voi, iar acum, acum aveti nesimtirea sa va intoarceti si sa imi dati viata peste cap. Si, astea nefiind de ajuns, imi complicati si mai mult viata impunandu-mi sa ma casatoresc cu o fata careia ii stiu doar numele. am continuat in timp ce privirea imi aluneca cand la tata, cand la Angelique.

Nu, nu aveam de gand sa fac ceea ce-mi cereau ei. Ii iubeam, da, bineinteles ca ii iubeam, insa asta nu le dadea dreptul sa-mi controleze viata.

Mama ma privea socata, in timp ce tata inca era asezat pe canapea dand nemultumit din cap. Privirea mi-a cazut pe blonda ce ma privea socata. Ei bine, se pare ca nu eram asa cum se astepta ea.

I-am privit incruntat dupa care m-am indreptat spre scari, insa m-am opresc inainte de a urca, cuvintele mamei socandu-ma.

-Noi vom pleca, insa Charlotte va ramane aici si stim ca intr-un final te va face sa o iubesti, deoarece e o fata minunata.

Am rezistat impulsului de a ma intoarce si am urcat grabit intrand in camera mea. Oricat de mult as fi vrut sa le dau replica, mi-am amintit ca aveam un lucru mult mai important de facut. Mi-am facut un dus rapid, m-am schimbat in haine curate si am coborat, iesind rapid din casa, fara a astepta sa mai zica cineva ceva si m-am indreptat spre apartamentul Sakurei.

Ajuns acolo, am vazut usa de la intrare deschisa si m-am incruntat suspicios. Am intrat, iar ceea ce amn vazut m-a facut sa raman impietrit in prag.

[Ino.O_Me]

Heii Dude!! Ce pot sa spun...paii 1.faina ideea.Mi se pare originala, adica majoritatea ficurilor sasusaku sunt pe tema aia cu Sasuke o uraste pe Sakura...si e nu stiu eu ce bal...si Sasuke se indragosteste de ea si Happy End. 2.Nu prea ai greseli...sau poate ai..nu stiu ca nu prea am fost atenta... 3.Hai cu nextuu'!!Pentru ca desi nu prea sunt asa o fana sasusaku, imi place ca a intrat Charlotte in peisaj si cam enerveaza pe toata lumea.
BAFTA LA SCRIS!! Ja neee!!![posturi unite]
Si am si o intrebare...Mai continui Nebunie adolescentina?:o3Imi place...si m.ai si lasat in suspans...MA URASTI?!?!...Just jockin'..dar totusi..il continui? Te rog dulce ca o savarinaaa!!

Mod edit:
Daca vad iarasi atatea emoticoane incep sa tai in carne vie. Uita-te si tu te rog la regulile sectiunii asteia si respecta-le.

[Sasha.]

Salut! Imi pare rau pentru intarziere, dar iata ca am venit cu continuarea.
Acest capitol e necorectat, nu mai am timp sa-l mai citesc o data, asa ca va las pe voi sa-mi spuneti greselile.
Lectura placuta!!!

Capitolul 8

-Sasuke...

Acel cuvant ce-mi facea sufletul sa tresalte de speranta a spart lnistea din incapere, auzindu-se ca un ecou. Cel ce statea in fata usii nu era nicidecum Sasuke. Zambetul acela linistitor, acei ochi de un verde cald imi erau foarte cunoscute, insa nu stiam de unde.

Incerc sa ma ridic, insa in zadar, corpul neraspunzandu-mi la comenzi. Ma lipesc de perete atunci cand acesta se apropie de mine. Nu parea ca si cum ar vrea sa-mi faca vreun rau, insa aparentele pot fi inselatoare asa ca mai bine sa fiu in garda.

-C-cine esti? il intreb in timp ce ma ridic in picioare ajutata de el. Nu-mi raspunde, in schimb, ma analizeaza intens, privirea devenindu-i din ce in ce mai blanda.

-Ai devenit o tanara incantatoare, Sakura! spune pe neasteptate, ceea ce ma face sa ma incrunt. Cum adica? De unde ma cunoaste? Adica, imi pare cunoscut, insa nu imi pot aminti de unde.
Imi mijesc ochii si il privesc intrebatoare. Astept cu nerabdare un raspuns, insa barbatul doar se uita la mine si imi zambeste. Devine enervant, mai ales pentru ca ma tine ca pe ace. Inchid ochii si ma sprijin de perete, acum fiind in picioare, scotand un suspin amar printre buzele intredeschise. Pentru un moment am si uitat de tot ce mi se intamplase.

-Ah, draga mea! Imi pare asa de rau pentru tot ce ti s-a intamplat, dar mai ales pentru ce ai aflat despre parintii nost... tai. spune... ezitand la ultimul cuvant.

Maresc ochii si il privesc cu teama. De unde stia el ce mi s-a intamplat. Daca e un criminal obsedat care vrea sa ma omoare? Deschid gura pentru a pune ceva, insa satenul mi-o ia inainte. Mai intai, ma apuca de mana asezandu-ma pe un scaun.

-Ei bine, stiu ca vei fi... socata, cred, cand vei afla, insa... mi-a fost asa de dor, incat nu ma mai pot ascunde de tine. Mai ales acum ca... m-am schimbat. se opreste cateva momente si ma priveste atent, asteptand sa zic ceva, insa eu nici nu ma miscam, voiam sa aflu cat mai repede despre ce e vorba, deoarece, trebuie sa recunosc, sunt foarte curioasa.

-Sunt fratele tau, Sakura!

Peste cateva minute, un hohot de ras perturbeaza linistea din incapere. Barbatul isi indreapta privirea spre mine si ma priveste intrebator. Adica, cum ar vrea sa reactionez daca el imi spune o asemenea aberatie. Dintr-o data, ma opresc din ras, fata mea devenind sumbra. Ma ridic in picioare si ma apropii de el.

-Asculta! Nu stiu cine esti sau ce vrei, insa nu-ti permit sa te mai joci cu sentimentele mele. Eu am avut un singur frate iar el a murit cand eu aveam doar zece ani. Adevarat, m suferit foarte mult, il iubeam foarte mult, insa asta nu inseamna ca ma poti minti. Te rog sa pleci imediat din casa mea si sa nu mai apari niciodata in viata mea! spun pe un ton rastit, insa cand imi ridic ochii, ii observ privirea blanda si zambitoare. Omul asta vrea cumva sa ma scoata din minti.

Ma mai priveste cateva secunde, dupa care, brusc, ma apuca de incheietura si ma trage in bratele sale. Isi apropie buzele de urechea mea vorbindu-mi pe un ton bland.

-Stiu ca tu asa ai crezut, defapt, asa a crezut toata lumea, ca am murit, insa nu a fost asa. Eu am vrut doar sa va protejez, sa nu va fie rusine cu mine. face o pauza si ma indeparteaza putin de el. Stii, draga mea, desi mi-e rusine s-o spun, de la saisprezece ani am inceput sa consum droguri, dupa care am devenit traficant. treburile au mers bine doi ani, insa intr-o zi, in timp ce livram marfa spre un client, ne-a prins politia. Am fost arestat, iar sentinta a fost de cinci ani de inchisoare. M-am dat mort pentru voi, dupa cum am mai spus, pentru a nu va face de rusine. Cat timp am fost inchis, neavand alta solutie m-am lasat de droguri. Tot timpul cat am stat acolo m-am gandit la ei, dar mai ales la tine, la surioara mea frumoasa pe care o iubeam cel mai mult pe lume. Dumnezeu mi-e martor la cat de mult am regretat faptul ca m-am apucat de droguri. Trebuia sa ma gandesc la consecinte. N-am sa mi-o iert niciodata ca te-am facut atat sa suferi. se opreste cateva secunde privindu-ma, dupa care continua. Dupa ce am iesit din inchisoare, am aflat ca parintii nostrii au murit si ca tu te-ai mutat din oras si nimeni nu stia unde te-ai dus. Te-am cautat cu disperare timp de doi ani. Cand, in sfarsit, am dat de tine, nu stiam, eram in cumpana despre felul in care sa te abordez si te-am privit din umbra. Dar acum, cand am vazut cat suferi, nu am putut sa mai stau deoaparte.

Eu, in tot acest timp n-am zis nimic, asteptand sa-si termine discursul.

-Si acum presupun ca te astepti sa-ti sar in brate si sa plang, fericita ca n-ai murit?! Ei bine, afla ca nu te cred. spun si-l privesc sfidatoare cu un zambet ironic pe buze. In acel moment, el a inceput s fredoneze un cantec de leagan, acest lucru stergandu-mi incet, incet zambetul de pe buze. Acel... acel cantec era compus de fratele meu si mi-l canta mereu pentru a ma adormi. Dar noi doi stiam despre acest cantec.

Nu mi-am dat seama ca imi curgeau lacrimile pana cand barbatul n-a intins mana stergandu-mi-le. Il privesc in ochi, dintr-o data devenindu-mi cunoscut.Da, acum nu mai aveam nicio indoiala ca e fratele meu.

Dintr-o data simtindu-ma fara vlaga, ma prabusesc in bratele lui suspinand incet. Simt cum mainile sale imi cuprind mijlocul spijinindu-ma. Inca nu-mi venea sa cred ce mi se intamplase. Nu ma gandisem niciodata la posibilitatea ca fratele meu sa nu fi murit. Imi pare asa de bine ca m-a cautat. Acum nu ma mai simt asa singura. Acum imi am fratele ce l-am adorat, aproape.
Deodata, aud un zgomot in spatele meu si ma ridic incet din bratele fratelui meu. In pragul usii statea Sasuke, privindu-ne uimit. Ii zambesc, dupa care imi infasor mainile in jurul mijlocului satenului, inca privindu-l pe brunet.

-Sasuke, el e Akira, fratele meu.