Angel without soul ( sezonul 2 )

[Aiwendil]

Ce mult a trecut de cand ai postat.Oricum eu am fost plecata la bunicii...Asa ca n-am avut internet.
Kiru,Kiru!A trebuit el sa inceapa sa danseze intr-un mod pervers,apoi i s-au mai alaturat si fetele acelea...[-(
Iar Matsuro s-a suparat.Nu ma gandeam ca chiar o sa-l sune pe Inaru.Eu cred totusi ca Matsuro simte ceva pentru verisorul sau.Chiar daca au trecut trei ani.
Abia astept capitolul urmator.Ce se va intampla?Ce?Mi-ar place sa inceapa iar lupta intre Inaru si Kiru pentru Masturo.Imi lipseste asta.
Bye!

[Flash]

Îmi place cum au evoluat lucrurile acum depinde cum vedeţi voi lucrurile, însă eu nu prea am ceva de comentat. Plotul poveştii m-a atras din prima clipă altfel nu aş mai fi venit să o citesc şi chiar dacă [ poate ] nu am lăsat în viaţa mea vreun comentariu, sau mai mult de unul singur să ştii că aştept să văd ce îţi mai trece prin cap. Nu ştiu dacă există ceva care să nu-mi placă la ficul tău, dar da, nu cred că există fiindcă ţi le-aş fi spus până acum. Keep up the good work, sugar.

[Rain]

Wow, record personal sa intarzii cu capitolul atat de mult. Imi pare foarte rau, dar viata de liceu nu e atat de usoara :)) Well, programul e destul de incarcat si probabil voi mai intarzia si in datile urmatoare. Sper sa nu va suparati PREA mult :(
In orice caz v-am pregatit un capitol din perspectiva unui nou personaj. Va aduceti aminte de telefonul primit catre Inaru? Acum veti stii ce legatura a avut acel apel cu acest capitol. ^^
Scuzati eventualele greseli, cred ca mai lipsesc niste caciulite si virgulite de la ÅŸ-uri, m-am grabit sa il pun mai repede. Lectura placuta.

Vincent:
http://imageshack.us/photo/my-images/38/vincentv.jpg/
http://imageshack.us/photo/my-images/849/vincent3.jpg/
Gin:
http://imageshack.us/photo/my-images/692/ginir.jpg/


~Capitolul 6 Ordinul sefului~
( Vincent )



-Vincent, mi-a spus sefu' ca vrea sa vorbeasca cu tine despre aia. Du-te in biroul lui cat timp e liber, stii ca apoi nu va mai avea timp pentru tine.
-Frate, stii doar ca sefu' are mereu timp pentru cel mai bun angajat al sau, i-am trantit-o fara pic de rusine si am trecut pe langa colegul meu, iesind pe hol. Randuri de scaune care dispareau in intuneric dincolo de cercul de lumina aruncata de lampile vechi imi luminau chipul alb si ii ofereau parului meu violet o stralucire aparte.
Pasii mei se faceau auziti in acea liniste, dar nu pentru mult timp, caci odata intrat in camera unde doream sa ajung, m-am asezat pe un scaun in fata biroului. Covoarele groase dadeau aspectul unei locuinte vechi, de acum sute de ani. La fel si fotoliile neocupate din restul camerei.
La birou era asezat un om inalt, bine lucrat, cu parul ravasit si bretonul pe o parte. Statea cu capul in jos, foarte preocupat de un morman de hartii. Cu un pix in mana, nota pe colile albe diferite litere, neintelegand ceea ce scria. Imi era oricum destul de greu sa descifrez caci literele le vedeam invers, totusi nu ma interesa atat de mult ce nota acolo, cat de ce m-a chemat.
Niciunul din noi nu a scos vreun sunet. Singurul lucru ce se auzea era pixul ce batea in suprafata din lemn a biroului atunci cand Gin se gandea ce sa scrie.
-Bine, daca m-ai chemat degeaba, atunci plec, am spus iritat de situatie, ridicandu-ma de pe scaun.
Stiam ca nu asa vor merge lucrurile, de aceea doream sa-l enervez putin pana cand auzeam din gura lui propozitia ce nu lipsea niciodata.
-Asteapta! Nu te-as fi chemat doar sa te uiti la mine, chiar am treaba cu tine acum.
-Atunci spune de ce m-ai chemat? Si eu aveam treaba inainte sa imi spuna Alecs sa vin in biroul tau.
Mi-am reluat locul pe scaun la semnul facut de el. Mereu se intampla asa, invatasem replicile sale pe de rost atunci cand reactionam in felul asta. Stiam prea bine amandoi ca el imi este seful, iar eu sunt un subordonat oarecare, dar intotdeauna am vorbit cu el de la egal la egal, iar pe el nu l-a deranjat niciodata asta. Sunt o persoana prea importanta in afacerea lui si asta il obliga sa nu ma enerveze prea tare.
-Esti unul dintre cei mai buni angajati ai mei, incepu el.
Isi ridica pentru prima data de cand am intrat in incapere privirea spre mine, oferindu-mi atentie. Sclipirea ochilor sai o vedeam destul de rar, asta pentru ca nu-i ofeream atentie prea des. De data asta ma privea foarte calm, pregatit sa-mi dea un ordin pe care il asteptam de o gramada de timp, dar de fiecare data imi spunea ca trebuie sa am rabdare si ca totul sa mearga comform planului ca sa pot actiona si eu.
-Adica singurul, vrei sa spui, i-am intors-o eu.
-Da, singurul in momentul de fata. Uite, vorbesc serios, esti foarte important in afacerea asta si cum ti-am promis, dupa trei luni de asteptare, vei avea ocazia sa-ti indeplinesti ordinul. De maine poti face o vizita familiei Hudson.
Afisa un zambet, probabil unul dintre cele mai false zambete de pana acum, insa nu conta asta prea mult. Voiam sa termin totul si sa-mi primesc banii promisi, o avere foarte mare, jumatate din cei castigati de el. Stiam ca va dura destul timp, dar daca faceam totul ca la carte, atunci era foarte probabil sa fiu si promovat.
-Spunand asta, inseamna ca au ajuns rudele noului membru al familiei Hudson, Inaru... nu mai stiu cum?
-Akazuke Inaru. Se pare ca ei erau in Paris de mai multa vreme, dar doar acum i-au facut vizita.
Barbatul brunet privi din nou spre foile ce le avea in fata. Ceva imi spunea ca acelea cuprindeau mai multe informatii decat mi-as fi putut da eu seama, dar niciodata nu am avut curiozitatea sa ma uit printre ele, chiar daca am avut ocazia de mii de ori.
-Ciudat, credeam ca nu vor mai explora Parisul si ca il vor vizita pe acel Inaru imediat cum ajung.
-Asta credeam si eu. In orice caz, din cauza intarzierii venirii lor acolo am amanat acest ordin. Acum ca totul e gata sa inceapa, ai putea pleca chiar maine. Sunt sigur ca domnul si doamna Hudson vor fi foarte fericiti sa te revada printre ei.
-Bineinteles, doar sunt un prieten de familie foarte vechi. De asta sunt si cel mai valoros dintre angajatii tai, nu? Pentru ca sunt singurul ce poate indeplini ordinul acesta.
-Nu neaparat, raspunse imediat ce-mi auzi replica. Ci si pentru abilitatile tale de a comunica cu lumea, de a invarti oamenii pe degete si de a-i face sa fie de acord cu tine orice ar fi.
Ma simteam foarte mandru cand primeam atatea laude din partea lui, ma alimenta. Imi inmana cateva hartii dintr-un dosar si-mi oferi cateva informatii in plus, despre cum ar trebui sa ii abordez, ce ar trebui sa le vorbesc si cum sa fiu cat mai politicos cu ei caci la capitolul asta nu ma descurcam prea bine.
-Imi e mila de cei ca tine care dau ordine si totusi depind de angajatii lor mai mult ca orice, a fost ultima propozitie pe care a putut-o auzi inainte ca eu sa ies din biroul sau. Ma simteam mandru ca nu eram ca restul, ca-i puteam da replici peste gura, ca-l puteam face sa taca atunci cand doream.
Inainte de a pleca in camera mea si a-mi face planul pentru maine ca totul sa fie perfect, am trecut pe la cantina si mi-am luat o portie de sushi. Adoram mancarea asiatica, fiind invatat de mic cu aceasta. Din pacate doar o singura persoana putea sa-mi faca acest fel de mancare pe placul meu, insa ea nu se mai afla de mult printre noi.

Era ora pranzului si trebuia sa ma pregatesc pentru a merge la familia Hudson. Totul trebuia sa mearga comform planului si sa nu dau nimic de banuit, cum ca as lucra pentru cineva Impotriva familiei doar pentru a capata o suma de bani ai familiei, pe care ei ii datorau lui Gin. Misiunea mea era sa fac rost de acei bani, indiferent cum, si sa-i aduc sefului meu. La inceput parea ceva foarte complicat, ceva ce numai prin furt s-ar putea rezolva, insa ma gandisem tot timpul la o alta metoda, si iata-ma acum conducandu-mi masina neagra sport in drum spre vila, repetand planul ce-l aveam in mine si imi doream sa-l pun in aplicare cu cateva luni in urma.
Portile imensei cladiri din fata mea s-au deschis, lasandu-mi masina sa intre in curte unde am parcat-o. De abia am reusit sa activez alarma caci sotii Hudson deja m-au intampinat ca pe fiul lor mai mare. Am aruncat tigarea pe jumatate fumata, calcand pe ea pentru a o stinge si facand un pas in fata, spre ei.
-Vincent, dragule, de cand nu te-am mai vazut. Imi pare atat de bine ca ai reusit sa vii la timp pentru nunta fiicei noastre.
-Ne bucuram sa te avem printre noi, completa domnul Hudson, afisandu-si zambetul.
Ma simteam usor intimidat de catre aceste doua persoane, dar aveam sa ma obisnuiesc cu ei si cu caracterele lor.
Imbracat intr-un costum negru cu o camasa alba pe dedesupt, acestia ma rugara sa iau loc la masa si sa servesc cina cu ei. In tot timpul cat stateam aici, pana in ziua nuntii, aveam sa analizez locul si persoanele. Un singur pas gresit si totul s-ar fi dus de rapa. Mi-am aranjat cravata si am luat loc pe unul din scaune, servind masa afara. Peisajul era mirific, cerul instelat era la fel de frumos. Atmosfera ma ducea intr-o alta era, la fel si tinuta satenei ce aparu pe usa din spate.
-Buna seara, ma saluta, zambindu-mi intimidata probabil de privirea mea.
Laurence, fata pentru care ma aflam aici datorita sefului meu, ramasese la fel de frumoasa ca in ultimii ani. Rochia alba ii acoperea decat un picior, fiind crapata pe partea dreapta mai sus de genunchi, scotandu-i in evidenta pulpa frumoasa si tenul perfect. Sanii erau perfect conturati cu ajutorul sutienului alb, acoperit si acesta de restul rochiei mulate. Un colier stralucitor ii cadea intre sani si te facea sa iti duci imediat acolo privirea. Ochii se asortau perfect cu cerceii, iar buzele carnoase cu parul ei putin ondulat. Intr-adevar era o femeie minunata, insa nu era genul meu.
-Domnule si doamna Hudson, sunteti foarte norocosi cu aceasta fata, am complimentat-o eu, aceasta zambindu-mi discret si asezandu-se pe un scaun din cealalta parte a mesei.
Deja lucrurile deveneau plictisitoare. Nu era deloc genul meu sa vorbeasc cu lumea pe acest ton dulceag, sa fiu atat de amabil si sa complimentez persoanele. Imi placea sa fac totul in liniste. Cand m-am apucat sa mananc, am facut-o doar din politete, pentru a da dovada de un barbat educat, insa mie nici nu-mi era foame.
Ma simteam intr-adevar ca un agent secret din cauza ca imi schimbasem de tot caracterul meu.
Cu coada ochiului am putut surprinde trei persoane ce se pregateau sa ajunga la masa din curte. Unul dintre ei era un brunet destul de inalt cu un corp bine format. Probabil el era Inaru de care imi tot povestea Gin, viitorul sot al tintei mele.
"Ei ar trebui sa fie Kiru si Matsuro... Din cauza lor munca mi se ingreuneaza. Trebuie sa scap de ei mai repede ca drumul sa fie liber pentru a putea actiona." am gandit, privind acele doua persoane cu coada ochiului, fiind atent si la vorbele doamnei Hudson pentru a nu parea ca sunt foarte nesimtit.
Cel mai apropiat de tinta mea era cu siguranta Inaru. De el trebuia sa scap prima data pentru a-mi lasa cale libera spre planul meu. M-am scuzat si m-am ridicat de la masa cand am simtit in buzunar telefonul cum vibreaza. Acest numar il stia doar Gin si inca un coleg cu care ar fi trebuit sa lucrez, insa am refuzat s-o fac, pretinzand ca ma descurc singur.
M-am indepartat de masa si am ajuns undeva in spatele unui copac. Asigurandu-ma ca nu ma poate auzi nimeni, am raspuns apelului.
-Ai ajuns?
-Cu siguranta, am pronuntat mandru.
-Bine atunci. Cred ca stii ce ai de facut. Elimina-i pe toti ce-i apropiati de fata, apoi adu-o la mine.
Acelea au fost ultimele cuvinte ale lui Gin, dupa care am inchis telefonul si l-am ascuns din nou in buzunarul pantalonilor. Inainte de a ma intoarce la masa, am decis sa ma duc la baie si sa-mi pregatesc urmatoarele replici. Cum imi spusesem mereu: un singur cuvant gresit si toti ar fi dat de banuit.
Am deschis robinetul si mi-am umezit putin fata cu apa rece, apoi am intins mana in cautarea prosopului, insa usa ce se deschise ma facu sa-mi indrept atentia spre persoana ce tocmai intrase. Un zambet imi aparu cand chipul verisorului lui Inaru veni langa mine. Incerca sa nu ma bage in seama si sa se spele si el pe maini.
Stand mai bine sa ma gandesc, el era veriga cea slaba si probabil cu el ar fi trebuit sa incep. Unul in minus si totul ar fi perfect.
Am luat prosopul in mana si mi-am sters fata, apoi palmele si i l-am intins si lui.
-Tu trebuie sa fii Matsuro, nu?
Cu aceasta intrebare imi schimbasem tonul din unul dulceag, in unul gros, fiind foarte auzit in Incapere, ca un ecou ce-ti perturba linistea . Acesta dadu surprins din cap ca da, apoi prinse prosopul si incepu sa se stearga cu el.
-Multumesc pentru pros...
-Presupun ca esti deja futut de Kiru si nu ma pot atinge de tine, l-am intrerupt, bagandu-mi mainile in sacou si sprijinindu-ma cu spatele de chiuveta, privindu-i expresia serioasa a fetei.
Un chicot se facu auzit din gura mea.


Masina lui Vincent: http://media.photobucket.com/group/image...r.jpg?o=10

[Deeh]

Heii^^
Stiu ca nu am mai comentat pana acum dar ti`am citit si primul sezon, iar acum al doilea..mi se pare superb:x
Tocmai pentru ca nu am mai dat vreun comm pana acum, as dori sa spun in mare parerea mea despre intregul fic..
Mi`a placut foarte mult, si offf il iubesc pe Inaru :chuu:, desi a fost el cam rau cu micutul Matsuro, dar pe parcurs si`a dat seama ca a gresit, dar pacat ca abia cand i l`a luat Kiru :cry:...nu stiu de ce dar nu il suport pe Kiru, poate ca il face fericit pe Matsuro dar mie tot nu imi place! :die:.
Eu il vreau pe Matsuro cu Inaru!
Si nu vreau ca Inaru sa se casatoreasca cu acea Laurence!
Asa...cam astea sunt "cererile" mele..:pls:
Revenind la acest capitol, a fost frumos, desi fara actiune tot mi`a placut, dar ultima parte cand Vincent i`a adresat o fraza cam urata bietului Matsuro..
Si nu! nu vreau sa ii omoare sau orice altceva..bine poate sa le faca ce vrea, Vincent, celorlalti, dar lui Inaru si Matsuro, nimic!!
Per total, iti ador ficul si dupa mine ai putea face si sezonul 3 ca nu m`ar deranja chiar deloc!

Well..spor la scris in continuare si ai grija ce faci cu personajele :perv: !
Si sa aduci si next`ul mai repede!
Si daca m`ai putea anunta cand il postezi, te rog!

Bbye! :bye:

[Addeh]

'my fuckin' god .__. Cât am întârziaaaat o.o

Deci, încep *laughs*
Nu-mi vine să cred ce replică i-a dat Vincent bietului Matsuro - mai mult decât şocat nu cred că este :]] E şi normal de fapt.

-Presupun că eşti deja futut de Kiru şi nu mă pot atinge de tine

Mda.
Asta spun prin Ş O C total =]] Şi totuşi, iată că am descoperit cevaa :> Până la urmă, Vincent vrea să i-o tragă lui Matsu', dar se pare că este oprit cumva; am impresia că nu pentru mult timp...
ah şi btw, legat de Laurence . Cred că am dreptate când spun că cei doi tipi noi în peisaj o vor pe fată - ceea ce nu înţeleg e de ce... :-? Posibil ca unul dintre ei să-l fi ameninţat în seara aia pe Inaru în legătură cu Laurence o,o
God, devine ÅŸi mai complicat ! ._.

PS: Hot băieţii noi <3

[Aiwendil]

Capitol nou! :D
Postez cam tarziu,dar scoala e de vina. :D
Ai introdus doua personaje noi in poveste.Imi place asta.Insemna aventuri noi.
"-Presupun că eşti deja futut de Kiru şi nu mă pot atinge de tine, l-am întrerupt, băgându-mi mâinile în sacou şi sprijinindu-mă cu spatele de chiuvetă, privindu-i expresia serioasă a feţei.
Un chicot se făcu auzit din gura mea."Acest Vincent o sa fie o bataie de cap pentru Matsuro.Cum sa-i vorbesca asa satenului meu?A lui Kiru,vroiam sa zic.. :-".De ce cred ca Vincent o sa-i faca ceva raul lui Matsu?Nu vreau sa-l violeze.Vreau sa vina Kiru sa-l salveze sau Inaru.In caz ca se va intampla asta.Mi-ar fi placut daca s-ar fi reluat lupta dintre Inaru si Kiru,dar se pare ca nu o sa fie asa cu noul personaj.O...Dar stii sa imbarligi foarte bine.Meriti medalia de aur.
Astept capitolul urmator!
Bye!

[Rain]

Ghiciti cine a venit aici? Da, chiar eu... Si am adus un nou capitol. Sper ca va mai aduceti aminte ce s-a petrecut ultima oara xD
Astept pareri, caci as vrea sa stiu daca se observa o schimbare a stilului meu.

~ Capitolul 7 Boboc de trandafir ~
( Matsuro )



-Multumesc pentru pros...
Nu am apucat sa-mi termin fraza caci interveni el cu o replica ce ma lasa fara cuvinte. Credeam ca tipul acesta este unul serios, un vechi prieten al familiei Hudson, insa dupa aceste cuvinte mi-am schimbat imediat parerea.
-Cum indraznesti sa vorbesti asa? m-am rastit eu la el, privindu-i silueta inalta din cap pana in picioare.
Nu-i vorbisem pe un ton foarte grav, insa i-o spusesem destul de tare incat sa vada ca sunt nervos.
Intinse mana spre mine, dar eu m-am ferit si i-am aruncat prosopul in fata, intorcandu-i spatele si iesind din baie. Ma framantau acele cuvinte, chair daca incercam sa nu le mai bag in seama. Tipul ala chiar era nesimtit, in ciuda aspectului de bogatas, limbajul sau lasa de dorit. Vocea lui inca imi facea timpanele sa tremure. Am dat cu piciorul intr-o pietricica ce-mi iesi in cale, apoi m-am indreptat spre masa, luand loc langa Kiru. Aburii din mancare aratau ca aceasta inca era fierbinte, asa ca am asteptat pe scaun sa se raceasca, pierdut in ganduri. Blondul realiza nelinistea mea si incerca sa-mi atraga intr-un fel atentia, insa neobservand. Intr-un final ma calca pe picior si am tresarit, fixandu-l cu privirea. Nu scoase niciun sunet de frica sa nu faca prea multa galagie si sa dea o impresie proasta, doar ridica o spranceana ce ma facu sa inteleg ca era ingrijorat pentru starea mea. I-am facut semn sa astepte pana vom termina de mancat, ceea ce a si facut.
Supa fierbinte se raci imediat si am reusit s-o termin, ca mai apoi sa trecem cu totii la felul urmator. Dupa terminarea cinei ne-am ridicat de la masa, parinttii plecand in camerele lor, iar eu cu Kiru ramanand cateva secunde afara.
Atmosfera era foarte placuta si linistita.
-Ce s-a intamplat? Nu esti deloc in apele tale.
-Vincent…. Tipul ala ma sperie. Inaru nu mi-a povestit nimic despre el inainte.
Blondul rase slab si isi duse mana dupa umarul meu, privind spre cer.
-Din cate am inteles nici familia Hudson nu l-a mai vazut de mult, spuse pe un ton serios. In orice caz, in afara faptului ca e cam tacut, cu ce te-a speriat?
Am ezitat in a-i raspunde si totusi in el puteam avea incredere, asa ca am inceput :
-Inainte sa vin la masa m-am intalnit cu el in baie. Parea un tip normal, un om increzator si cu care poti purta o discutie normala, dar mi-a dat una dintre cele mai dulci replici. E cam nesimtit, am spus eu ca un fel de concluzie.
- Nu toti oamenii sunt la el iar aparentele inseala cam de multe ori, din pacate, veni raspunsul lui prompt. Ar fi bine sa te intelegi cu el atata timp cat Inaru va face parte din familia Hudson de acum incolo iar noi vom veni mult mai des pe aici. Nu cred ca brunetul va fi prea fericit daca suntem intr-o continua cearta.
-De ce te pui si pe tine in asta?
-La ce te referi?
Ridica o spranceana.
-Ai vorbit la plural. Tu si eu. De ce?
Rase din nou. Modul in care buzele lui se arcuiau in acel zambet ma fascina. L-am privit cu chipul meu cald, strangandu-i mana intra mea.
-Ce tot zaboviti acolo? ne intrerupse sunetul unei voci groase foarte cunoscute mie.
Sunetul pasilor mici se auzeau din spatele nostru, asa ca ne-am intors amandoi si am privit spre Inaru printre razele de lumina ale lunii. Brunetul se opri nu cu mult in fata noastra si isi scoase mainile din hanorac, asezandu-le pe umerii nostri.
-Haideti in casa la ceai. E mult mai cald ca aici!
Am acceptat amandoi fara sa mai intervina vreo replica ce ar fi putut strica toata atmosfera pana am trecut de pragul usii. In livingul de la parter erau toti asezati pe canapele crem cu perne moi in jurul unei sobe imense ce emana o caldura pura. In ciuda zilelor destul de calduroase, noptile erau reci si uneori ploioase. Ne-am luat cescutele de ceai si ne-am asezat langa ei, auzind frumoasele povesti din tineretea domnului Hudson, sau prima dragoste a sotiei lui, ori despre nunta frumoasei Laurence.
Dupa doua ore de zaboveala, ne-am instalat comod in camerele noastre si am adormit imediat, cel putin eu; eram foarte obosit.


M-am ridicat din pat si am iesit afara, respirand aerul curat de sub cerul Parisului. Privind in jur cu atata dorinta am avut impresia ca aceasta calatorie pana aici a fost un vis frumos, dar totul era real : peisajul, cantecele pasarilor si minunata casa a familiei. De multe ori ma intrebam cum se simtea Inaru aici, cat de bine se intelege cu acea fata sau cat de mult ii lipsesc eu… Multe intrebari imi aduceau aminte de clipele agitate de acum cativa ani cand locuiam cu el.



Flashback


-Matsuro, crezi ca am fost mandru de ceea ce am facut in acea seara? Crezi ca-mi e dor de acele momente in care isi puteam citi suferinta din ochi cu usurinta? Tu chiar crezi ca sunt un animal ce merita inchis intr-o cusca?
Scutura din cap trezit dintr-un vis, tigara cazandu-i dintre buze. O lua repede de pe masa si o aseza la loc, tragand fumul cu putere, aratandu-si nervii. Expresia si tonul pe care il folosea era totusi calm, lucru ce-mi opri tremuratul.
-Poate ca ai dreptate… Poate ca…


End Flashback


Nu faceam decat sa-l ascult si sa-l aprob de fiecaredata, chiar daca stiam ca minte sau nu spune tot adevarul. Vocea acelor amintiri imi rasunau cu putere in cap, neauzind pasii din spatele meu.
-Nu ti-am spus cat de suparat sunt ca nu am apucat sa te sarut aseara in baie?
Am tresarit si m-am intors cu fata spre barbatul sumbru si inalt de landa mine. Purta in mana un trandafir frumos, cu petalele descoperite si un boboc mic langa acesta. Ochii imi fura atintiti asupra rosului ce-l tinea in mana, apoi asupra chipului sau infiorator de pervers.
Ajunse in fata mea in scurt timp, apoi rupse trandafirul, lasandu-i un spin sa-i intre in deget. Sangele se prelungi pe unghia acestuia, apoi cobori mai jos pana la inceietura, ce o misca rapid spre gulerul tricoului meu, unde aseza crenguta cu trandafirul cu tepi.
-Ce faci? Ustura! am spus pe tonul unui judecator nervos.
-Te impodobesc cu boboci de trandafir, rase batjocoritor, prinzandu-mi barba intre cele doua degete ale sale. O ridica astfel incat privirile ni s-au intalnit. Chipul lui si ranjetul demonic ma secau de orice scrupule.
Am inchitit in sec cand i-am observat expresia plina de dorinta placerilor trupesti. Nu-mi putea exprima nimic altceva chipul lui nepamantesc.
Ma impinse pana ma sprijini cu spatele de primul copac ce-mi veni in cale, tintuindu-ma acolo cu propriul lui trup. Era foarte inalt si infricosator, iar urmatoarele gemete nu stiu din cauza cui le-am scos: a spinilor ce-mi intrau in pielea gatului si-mi provocau usturime, ori a genunchiului sau ce ajunse intre picioarele mele pentru a ma imobiliza.
Furnicaturile resimtite imi zguduiau nervii, tulburandu-ma peste masura.
Barbatul apuca sa-si linga lichidul rosu de pe deget, apoi isi presa buzele de ale mele, incercand sa-si creeze propriul sarut vulgar. Din rasputeri ma feream de mana sa ce nu-mi dadea voie sa-mi intorc capul, ori de limba lui ce aluneca printre buzele mele. Nu putea trece insa de dintii mei ce nu-i permiteau de nicio culoare sa patrunda in cavitatea mea bucala.
-Inceteaza! am incercat a spune, dar el ignora orice murmur.
-Pustiule, nu ma face sa te lovesc mai tare decat am de gand s-o fac daca nu-ti deschizi dracului gura aia.
Ma prinse de incheietura mainii si o ridica deasupra capului meu, oferindu-mi una dintre cele mai incomode pozitii. Ma simteam prost, asaltat, si probabil un imbecil daca unul din sotii Hudson m-ar fi vazut cu acest barbat in gradina din spatele casei in aceste ipostaze. Din pacate linistea predomina in jurul nostru, ramanand doar cu speranta ca va aparea cineva la timp inainte sa dea in mine. Isi ridica pumnul si-l vari spre obrazul meu, in timp ce mi-am inchis ochii.
Ma gandeam ca acest gest amelioreaza durerea, asa ca am asteptat sa-mi dea pumnul in obraz mai repede, pentru a reusi apoi sa prind ocazia sa fug, dar acea lovitura intarzia cam mult.
Cand am deschis ochii, imaginea lui Kiru statea victorioasa in fata mea, prinzand bine bratul lui Vincent. Venise la timp inainte de a ma lovi sau, mai rau, inainte de a ma saruta brutal. Am rasuflat usurat, alunecand mai apoi pe tulpina tare a copacului. Il priveam vesel si jucaus, cu toate ca blondul avea una din expresiile pe care nu le vedeam prea des.
-Vincent iti zice tie? Numele tau ma dezgusta.
Brunetul nu arata nici un fel de interes fata de replicile fratelui meu. Eram jos, la pamant, ascultand ceea ce aveau de vorbit. Ma simteam atat de usurat, incat am reusit cu greu sa ma ridic de jos.
-Pot sa-mi dau seama dupa sclipirea diabolica din ochii tai ca nu e nimic in regula cu tine. Cred ca te-ai saturat sa ti se spuna ca esti un imbecil, de aceea eu iti voi gasi alt sinonim perfect numelui tau...
Nu apuca sa termine propozitia, caci Kiru se trezi cu un sut in stomac din partea lui. Brunetul nu era cu mult mai inalt decat Kiru, insa muschii se conturau mai bine pe bratele sale, pe pulpe si pe abdomenul lui. Era imbracat din varful degetelor pana la gat, dar ma simteam de parca am ochelari cu raze X, vazandu-i fiecare patratica din corp. Am tresarit si m-am ridicat in picioare cand fratele meu mai primi unul putin mai sus de burta.
-Stai! Opreste-te! Nu da in el! am tipat cand am vazut cum Kiru incepuse sa gafaie.
Vincent ma dadu la o parte cu brutalitate si-l prinse de incheieturile mainilor, rasucindu-le la spate. Pozitia era foarte incomoda, mi-am dat seama de asta dupa sunetul de durere scos de fratele meu. Priveam ingrijorat toata scena, ramanand cu gura cascata cand brunetul inalt privi spre poarta de la iesire, apoi ii dadu drumul si-l provoca din privi sa dea in el. Kiru, nestapanindu-si nervii, sari pe el fara mila si incepu sa dea cu pumnii si picioarele unde nimerea. Spre surprinderea mea si a blondului, barbatul isi accepta pedeapsa si scotea sunete infundate la fiecare lovitura, nedorind deloc sa se fereasca. Nu-l cunosteam deloc, dar nu mi-as fi putut imagina niciodata ca ar renunta atat de usor la genul acesta de batai, mai ales cand era cu mult in avantaj.
Cand prinsesem curaj si m-am apropiat de ei pentru a-i opri si a le spune din nou sa inceteze, o voce din spatele meu ma facu sa-mi indrept privirea inainte si sa fac liniste, oprindu-mi chiar respiratia pentru scurt timp.
-Ce se petrece aici, domnilor?
Cand am intors capul, un om solid imbracat intr-o uniforma albastra cu cateva insigne se prezenta rapid, spunand ca este de la politie si ca a vazut toata scena de afara, apoi a intrat alarmat fara permisiune in gradina.
-Se pare ca avem un vinovat aici.
Accentul lui frantuzesc ma ingrozea si mai mult, mai ales cand am privit spre cei doi barbati ce se batusera cu cateva secunde inainte, caci Vincent arata in starea cea mai proasta, avand semne, vanatai si picaturi de sange pe fata si maini.
”A facut-o intentionat” am gandit stupefiat cand i-am vazut ranjetul diabolic atunci cand politistul i se adresa fratelui meu, spunandu-i sa-i dea o explicatie. Din pacate nu putea iesi niciunul din cuvantul lui, asa ca vinovatul a fost Kiru.
-Tinere, trebuie sa-ti ispasesti pedeapsa. Vii cu mine la sectie, dupa care stabilim cate zile vei sta inchis. Ma tem ca tu, domnule, spuse si arata spre Vincent, trebuie sa vizitezi cat mai repede un medic. Imi e tare frica ca ai vreun os rupt la pumnii pe care i-ai primit.
Rase scurt catre mine, apoi aproba din cap catre domnul politist, de parca exact asa avea sa faca dupa ce va placa dansul. M-am apropiat de Kiru si l-am privit cu ochii aproape in lacrimi. Ma temeam tare mult daca el nu mai era, indiferent daca ar fi stat inchis doar o singura zi, timpul petrecut cu Vincent nu ma pasiona in nici un fel.
-Stai linistit, micutule, totul o sa fie bine! spuse trist si totusi afisa un zambet calm in timp ce-mi ciufuli parul.
-Nu pot sta aici cu el…
-Nu-ti face griji, mai e si Inaru cu voi. Spune-i ca-l rog sa aiba grija de tine. Crede-ma, va fi bine!
Se apleca spre mine si-mi oferi un sarut fugitiv pe buze cand domnul politist nu a fost atent, apoi pleca, urcand in masina alba si plecand din fata casei. In urmatorul minut, am primit un mesaj pe telefon de la el, anuntandu-ma din nou ca o sa fie bine.
” Vorbim aici pana ma intorc. O sa vin repede, vei vedea. Imi voi face eu dreptate ! „

[Peppers]

Am venit si eu pe-aici, iti citesc ficul de la inceput, de cand nu aveam cont. Mi se pare mult prea dragut... Dar acel Vincent, e chiar nesuferit. Replica din capitolul 6, ce pot zice, un adevarat nesimtit:)). Dar acum, sa-l intepe pe Matsu... si mai ales, cat de malefic, imbecil si ciudat poate fi incat sa insceneze toata chestia, numa' pt. a intra Kiru in inchisoare...:| oo, si deja cred ca stiu motivul, cat o sa stea Kiru in inchisoare, nu cred ca Vincent se va abtine si nu se va atinge de Matsu, chiar nu cred asta...
Foarte tare capitolul,ca si celelalte, spor la scris, in continuare.>:D<

[Rain]

Am cam intarziat. Woops!

~Capitolul 8 Locuri ciudate ale Parisului ~
( Kiru )


Mi-am linistit iubitul frate printr-un sms simplu, spunandu-i ca il iubesc si ca voi veni cat de repede pot. N-am putut continua sa discut cu el prin mesaje caci unul din politisti ma vazu si se incrunta, obligandu-ma sa las aparatul jos si sa nu-l mai folosesc.
In mai putin de douazeci de minute peisajul deja se schimbase. Cladiri inalte ale Frantei imi invadau ochii sub marele si frumosul Turn Eiffel. Norii se stransesera deasupra orasului cu indrazneala, pregatiti sa se revarse oricand.
Masina se opri brusc dupa o curba violenta, desfacndu-se usa. Un om imbracat in uniforma albastra imi facu semn sa ies.
-Pe aici, monsieur, spuse cu acel accent care deja devenise enervant de la o vreme incoace.
Am iesit din masina, fiind obligat sa-mi tin mainile la spate si sa-mi lege incheieturile cu o pereche argintie de catuse.
- Pe dracu! Pentru „daruirea” unui pumn voi imi puneti blestematele astea de catuse?
Puteam sa tip cat vreau, ei tot nu ma intelegeau, ori nu ma bagau in seama. Cert era ca se uitau foarte ciudat atunci cand incercam sa scot vreun cuvant. Desigur, ei nu inÈtelegeau japoneza, probabil si din aceasta cauza imi priveau ochii tipici asiatici asa de ciudat; pentru ei eram un criminal.
M-au impins, facand cativa pasi, apoi unul din politai i-a facut un semn celuilalt, acesta tinandu-ma strans de umar si obligandu-ma sa merg incotro dorea el. In fata mea se afisa imaginea unei cladiri mari, murdare, cu tencuiala cazuta in unele locuri si peretii sparti in altele. Era inconjurata cu un gard de fier pe o portiune dreptunghiulara. La fiecare colt era cate un gardian cu un caine ce statea de paza. Inchisoarea era bine securizata, mai ales cand am observat cu ochiul liber destul de departe un turn cu doi oameni imbracati in albastru inchis, purtand binoclu.
Holurile erau groaznice, iar la fiecare pas facut auzeam tipete si injuraturi. Trupul mi se cutremura cand, cu coada ochiului am reusit sa surprind o celula mica, luminata doar de un bec in jurul caruia se invarteau musculite, in care doi detinuti se bateau agresiv pentru o farfurie cu cartofi fierti. Incepusera sa isi dea pumni si chiar sa se muste de incheieturile mainilor pana le dadea sangele. Am inghiti in sec. Locul meu nu era aici, trebuie sa imi fac dreptate si sa ajung mai repede acasa.
Acest gand imi disparu cand cinci minute mai tarziu ma aflam intr-o incapere cu un birou plin de hartii si doua scaune cu spatarul de lemn. Ramasesem doar eu cu un politist, impreuna cu un domn imbracat neglijent intr-un costum fara cravata, inalt si foarte solid, cu trasaturi dure. Incerca sa scoatÄa cateva cuvinte din gura mea, la fel si eu din a lui, dar se pare ca niciunul nu intelegea ceea ce spune.
-Nu vorbeste franceza. Ia-l de aici si adu-mi mai repede un translator, spuse omul imbracat in costum, fara a intelege insa ceea ce spusese.
Accentul era cel frantuzesc, asta era clar, dar nu intelegeam o iota din cele spuse. Chipul lui era incruntat, iar expresia faciala fusese la fel de cand intrasem pe usa.
-Dar…
-Fa ce ti-am zis! inchide-l intr-o celula singur si adu-l inapoi cand isi spun eu. Acum!
Ma uitam cand la unul, cand la celalalt, in speranta ca voi ajunge sa inteleg un singur cuvant, ca mai apoi sa ma leg de acela si sa inteleg ce se petrece. Cand ma concentrasem mai tare, politistul ma scoase cu forta din incapere si ma duse din nou pe acel hol mizerabil.
-Nu intelegem ce spui, avem nevoie de un translator… O sa stai inchis in celula cateva ore. Dar de ce dracu vorbesc? Tu oricum nu intelegi nimic.
Imi desfacu catusele si ma inchise intr-o celula, apoi pleca.
-Stai, am rostit, prinzand barile aurii, patate cu vopsea verde pe alocuri, strangand de ele. Politistul disparu dupa primul colt, lasandu-ma cu o gramada de nervi .
Eram prea ocupat sa privesc barile ce inca le tineam strans, uitand de faptul ca sunt inchis intr-o celula. M-am uitat inapoi, privind cu gura cascata. Noroc ca vazusem multe filme cu prizonieri, criminali si inchisori, stiind astfel ce ma asteapta. Un pat era prins cu lanturi groase in peretele varuit cu alb, sau mai bine zis cu galben murdar. Tavanul era acoperit cu un strat subtire, negru, de fum de tigara presupun. O chiuveta murdara se afla in stanga, foarte putin prinsa in perete, stand sa cada. Din robinetul ruginit curgeau cateva picaturi de apa, care si aceea era murdara. O patura era neglijent aruncata pe jos, rupta, la fel ca si perna ce era pusa in pat. In colturi, pe pereti, era mucegai, fiind clar ce era acel miros groaznic ce se simtea in aer.
Voiam sa iau un loc pe pat, ori langa perete, dar nu ma simteam deloc in largul meu acolo. Defapt… Cine s-ar fi simtit comod aici?
Era groaznic.
M-am asezat jos intr-un loc putin mai curat decat celelalte, nestiind cat voi avea sa stau aici. Brusc isi facu prezenta un zgomot infundat, scrasnit si totusi infricosator. Am indreptat capul in directia din care credeam ca venise zgomotul, straduindu-ma sa-mi tin privirea acolo. Ma fortam sa privesc prin intunericul celeilalte celule, insa uitandu-ma mai atent in acea diretie am reusit sa vad conturul unei siluete inalte si bine facute. Cate un bec era prezent in fiecare celula, dar acolo era intuneric.
Acea persoana se apropie de usa, intinzand mainile afara. Expresia lui faciala imi dadu fiori pe sirea spinarii, mai ales cand ma fixa cu privirea, am crezut ca tocmai voi fi gatit si servit pe farfuria lui. Omul gemea cu fiecare pas facut si cu fiecare particula de oxigen trasa in piept. Nu era singurul care facea galagie. Dintr-un moment in altul auzeam alte zgomote din alte celule. Atmosfera ma infiora pe masura ce tipetele se auzeau din ce in ce mai tare. Ma simteam ca la gradina zoologica, inconjurat de animale feroce sau pe un camp cu mine, asteptand ca eu sa fiu detonatorul.
Nu avusesem curajul pana acum sa privesc in celelalte incaperi, dar curiozitatea ma rodea cu fiecare secunda petrecuta acolo.
M-am uitat discret in restul celulelor. Majoritatea erau ocupate de doua personae, cel putin asta reuseam sa vad. De obicei unul era mai slab si celalalt mai bine cladit. Cel slab avea o privire trista, melancolica si foarte ganditoare, iar trupul de abia se tinea pe perechea de picioare. Incheieturile erau inconjurate de pete vinete, probabil de la lovituri. Cei mai norocosi, adica cei bine claditi, aveau priviri perverse, rautaciose si dure. Stateau pe marginea patului si isi muscau si lingeau buzele cu lacomie, ceradu-le colegilor sai din priviri sa le satisfaca poftele. Ce gesturi oribile! Ma bucuram c sunt singur in celula.
-Ala e nou, ma. Nu l-am mai vazut. Cica a venit azi, se auzi o voce intr-o engleza perfecta.
Macar asta puteam intelege.
-Da? De unde stii, ma? raspunse unul din detinuti care isi avea celula fata in fata cu a mea.
Se lasa o tacere infricosatoare, punctata doar de respiratia mea grea. Brusc toti isi intorsera privirea spre mine.

[Rain]

Capitol scurt, i know, dar sper sa fie bun. ^^

~Capitolul 9 Ganduri nestapanite~
( Inaru )



-O sa fie bine, o sa vezi. Va veni mai repede decat te astepti.
Nu schita niciun zambet, nicio expresie fericita pe acel chip minunat si vioi pe care il vedeam in fiecare zi de cand venise aici. Fusese pur si simplu adorabil in acele momente, dar acum era schimbat, mult prea schimbat pentru a-l recunoaste.
Mi-am intins usor spatele pe lungimea patului, privind in celalalt colt spre saten.
-Stii ce mi-a zis? Sa iti spun sa ai grija de mine, vorbi brusc, calm, privind in gol. Stii cum a sunat asta, nu? De parca va intarzia mult de acum inainte.
Se intrista si mai mult. Buzele subtiri nu mai erau ridicate si nu schitau niciun zambet. isi acoperi fata cu ambele palme si ofta exasperat.
-Matsu, nu mai fi asa pesimist.
Il priveam atent, neputand sa imi iau ochii de la el. Intr-un final isi descoperi minunatul si angelicul chip, privindu-ma atat de trist incat m-am ridicat si m-am dus spre el. Mi-am asezat o mana dupa umarul sau, zambindu-i discret.
-Sunt si eu aici, am zis cu o usoara ezitare de teama unei eventuale respingeri. Pana la urma Matsuro era cu fratele sau vitreg, Kiru, iar eu urmam sa am o sotie si o familie frumoasa, nu trebuia sa ma mai bag intre ei ca in trecut. Dar imi era atat de imposibil. Simteam ca ceva trebuie sa fie al meu si nu este.
Era mult prea mult, dar am facut-o.
I-am luat chipul intre palmele mele ce incepusera usor sa tremure. Fata mea se apropia incet de a lui, asteptand ca in orice clipa sa ma indeparteze, dar nici macar nu incerca asta. Simteam cum inima ii trepideaza si trupul incepuse sa ii vibreze cand buzele mele moi i le atinsera usor pe ale lui. Le masam cu tandrete si calmitate, neputand sa mai dau inapoi acum. Tentatia era imensa; ma simtisem prea mult strans in lanturi, iar acum eram liber si imi puteam arata afectiunea fata de el.
Simteam cum incearca sa se elibereze de emotie si sa isii desprinda buzele pentru a ma primi. Ochii ii avea inchisi, dar eu nici macar nu imi doream sa clipesc pentru a nu pierde acest moment intim. Pluteam… da, chiar pluteam cand am simtit dulcea irezistibila a gurii sale.
Cu rabdare si exploram gura fierbinte, executand un dans de imperechere cu propria sa limba.
Cand eram langa el, simteam cum imi creste in inima sentimentul de iubire, acel sentiment care pecetluieste soarta oamenilor.


-Chiar sunt curios cum v-ati intalnit.
Eram amandoi in curtea din spatele casei, plimbandu-ne pe langa fantana arteziana. Stropii de apa reiesisera la suprafata dupa inghet. L-am privit amuzat, nevenindu-mi a crede cat de repede trecuse de la o stare la alta.
-Nu e chiar atat de complicat cum sunt filmele sau cartile romantice. Terminasem orele de lucru si am facut pregatirile pentru gala de premiere a sponsorilor. Multa lume se afla acolo printre care si ea. Am inceput sa lucram impreuna, sa ne imprietenim apoi sa iesim. La doar patru luni ne-am decis sa facem nunta, ne intelegeam de minune.
-Si inca va intelegeti, ma intrerupse jucaus, afisand unul dintre cele mai frumoase zambete dupa care tanjisem atatia ani.
Continuam sa mergem fara sa ne privim unul in ochii celuilalt; ne uitam doar in fata.
-Da, asa e, doar de asta ne aflam aici, am zis cam nesigur dupa un moment lung de tacere.
-Si o iubesti, nu? intreba el repede pe acelasi ton curios si amuzant.
Era imposibil sa nu-ti aduca o stare de bine, insa gandurile mele erau si asa incurcate, nu ma prea puteam concentra asupra lui.
-Da! am tresarit, oprindu-ma in loc. O iubesc foarte mult.
Am continuat sa merg pas la pas cu el pana am ajuns in fata portilor.
- Pe cine pacalesc? Matsuro, aici e… Nu pot, nu stiu cum sa o iubesc. Defapt nu o iubesc. Nu simt nimic cand o vad, nu-mi curg ochii dupa ea, nu imi bate inima repede, nu am fluturasi in stomac... Nu mi se scoala, nu … nimic.
“Cu tine e altfel… Dar asta e altceva” Am spus in gand, neavand curajul sa-i spun asta personal. Ar fi fost prea urat din partea mea, el era cu Kiru. Nu stiu de ce ma legam mereu de asta, dar simteam nevoia sa o fac.
Incepu sa rada si sa ma priveasca cu ochii mari. Probabil ultima mea replica il amuza foarte mult. Deveni insa repede foarte serios.
-Pai… Cred ca e o problema cu asta.
-Chiar crezi? am rostit mai indiferent.
-Da…Nunta… Cum se va mai tine?
-Nu stiu, Matsu. Sunt un las. Nu am curaj sa ii spun nimic. Sper doar sa se intample o minune si sa scap mai repede din asta.
Drumul principal era si de data asta pustiu. Totusi din departare se vedea o masina patinand pe sosea. Il priveam pe micutul de langa mine, avand o vaga senzatie ca il voi pierde prea curand.
-Kiru, am soptit.