Traind pentru muzică

[Saravis]

M-am gândit să mai postez încă o "lucrare" sau cum vreti să o numiti. Mie una îmi place cum a ieşit, dar vă aştept cu pareri :D


I. Show Time


Se mai privi încă o dată în oglindă. Parul blond care normal ar ajunge până la şolduri era prins într-un coc dezordonat, iar o rochie albastră îi statea elegant pe talia subtirică. Tremura de emotie, iar broboane reci de sudoare îi umbreau chipul. Ochii caprui cautau exasperati partiturile. Îi era teamă că acum, în fata atâtor persoane, la primul ei spectacol, o va da în baltă. Era un lucru pe care nu şi-l putea permite. Viitorul şi visul ei depindeau de reuşita reprezentatiei ei. Rasufla încet, cu speranta că îşi va mai domoli emotiile şi bataile nebune ale inimii. Mai verifică încă o dată şi încă o dată corzile viorii. Se asigură de absolut tot ce ţinea de materie.
Simtea freamatul multimii crescând. Aerul devenise aproape irespirabil din cauza tensiunii. Şuşote ajungea uneori până la urechea ei. Nu era nimic legat de ea. Nimeni nu ştia de fapt că şi ea va avea o reprezentatie pe scena obişnuită doar cu intrepreti cunoscuti. Reuşise să ajungă aici datorită talentului ei. Se simtea împlinită dacă dadea doar o singură reprezentatie. Tot ce vroia era să fie cineva acolo, în public, care să aprecieze munca depusă. Cânta la vioară doar de patru ani şi se descurca mai bine decât cineva cu experienţă triplă faţă de a ei. Adevarul era că tot timpul liber îl aloca vioarei şi punea în muzică toată pasiunea care îi lipsise în alte activităţi. Tot ce-şi dorea era să cânte.
Îşi strecură nerabdatoare capul prin cortina groasă şi se uită în public. Sala era plină şi în primul rând îl putea vedea pe cel pentru care cânta: tatal ei. Dacă va reuşi să-l convingă pe el cu muzica ei, va putea să meargă la Conservator, pentru a-şi cizela felul de a cânta la vioară. Dacă nu… Nici nu vroia să se gândească la această optiune. Se întoarse şi începu să strabată camera dintr-o parte în alta cu paşi mici, egali. Îşi frîngea degetele în aşteptarea începerii spectacolului. Îi era teamă, dar era şi nerabdatoare.
- Emotionată, Camellie?
Fata tresari, oprită din gândit. Zâmbi celui care-i puse această întrebare şi aprobă din cap dirijorului. El era cel care-i insuflase pasiunea pentru muzică, un fel de al doilea tată. El a fost cel care îi suportase toanele de adolescentă şi ieşirile din fire la cursurile de vioară până când ea împlini 19 ani. Nu era nimeni pe lume caruia să îi poarte un mai mare respect şi recunoştinţă. Era şi acum la fel de fericită ca în prima zi că-l cunoaşte pe acest mare dirijor.
- Ştiu eu un leac perfect.
- Să-i imaginez pe toti din sală în pijamale? Intrebă neîncrezatoare Camellie.
- Nu! Aşa se lucrează în teatru. Tu oricum nu o să-i vezi. Închide ochii şi cântă din inimă, de parcă ar fi ultimul cântec pe care-l va auzi vreodată întreaga lume!
Ea ascultă fascinată vorbele dirijorului. După cele câteva vorbe schimbate cu el se simti mai relaxată şi mai pregatită să cânte. Îşi auzi numele tare, de pe scenă. Suna impunator, deşi era atât de simplu: Camellie Eisen. Îşi înghiti nodul care i se puse în gât, îşi luă protectoare vioara şi ieşi pe scenă. Un ropot de aplauze o întâmpinară şi îi provocară fiori pe şira spinarii. Toate luminile fură atintite asupra ei. Se facu mică, vroia să fugă, dar era deja acolo. Nu mai avea nici o şansă de scapare. Luminile îi deranjau ochii şi emotiile o faceau să tremure. Închise ochii, respiră încet şi îşi imagină că e ultimul cântec pe care-l va interpreta. „ E Show Time” îşi spuse în sine. Sunetele vioarei se împrăştiară în sală, la început tânguitor, pe urmă crescând în intensitate, umplând sufletele ascultatorilor cu fericire.

[Mad Hatter]

Helau, Saravis ! *smile *

În primul rând, sincer şi fară suparare, nu ştiu de ce am intrat să citesc. Nu, nu regret că am facut-o, dar mă refer la titlu. Pare...simplu, poate prea simplu. Idk, puteai să pui alte zece titluri mai bine decât acesta şi sunt sigură de asta, dar fie. Dacă tu ai considerat că atrage şi că are farmec, atunci nu am ce comenta.
În al doilea rând, m-a cam deranjat titlul capitolului. Dacă scrii în română, cu diacritice, cu titlul povestirii tot în româna, de ce capitolul are numele în engleză? Nu înteleg, adică da, unele chestii sună mai bine în altă limbă - şi cel mai des, în engleză - decât în română, dar totuşi, puteai să dai un titlu în română capitolului care s-ar fi potrivit mult mai bine decât acel „show time”. Mno, am înteles legatura, fiindcă tipa a zis la sfârşit că e show time, dar...mă rog. :]
Continutul: Uhmm...sincer, ai un scris frumos şi uşor, citesc repede ce "aşterni tu pe coală". Adică oarecum atragator şi poate cu mai multă muncă, vei scrie mult mai bine.
Ai descris sentimentele fetei, nu mult, dar totuşi ai facut asta. Şi fizicul ei, de altfel. Şi din ce ai scris tu, am înteles că această Camellie era genul pe puştoaică ambitioasă, putin puternică şi o tânară violonistă. Ok, până acum e totul bine.
Totuşi, dialogul a fost putin cam tras de par, uşor sec şi nu a parut deloc natural sau ceva, de parcă bietele personaje n-aveau idee ce să zică or smth. Oh, well....cred că ai mai fi putut descrie cum a decurs concertul şi chestii, dar asta până la urmă ţine doar de tine şi de ideea pe care o aveai în minte. Nu sunt sigură dacă acest dirijor va mai lua parte la poveste, dar mie una mi se pare un personaj aşa de baanaal, putea să zică mai multe şi idk, să se comporte altfel cu tipa noastră. Nu că nu s-a comportat ok cu ea, dar totuşi. XD
Fie, ficul are potential! Sper că nu te-ai suparat pe mine or smth like that...
Spor la scris şi te rog, anunţă-mă când vi cu next-ul! >:d<

[Daria v2]

I. Show Time ( ok, din start este deranjant acest lucru. Titlul fic-ului este în română, discut despre el la sfârștit, titlul capitolului în engleză și Kaboom, capitolul este în română. Nu numai că nu este estetic, ci este și neplacut cum sună Show Time, pentru mine, nu-mi plac deloc cum sună, niciodată nu mi-am placut, idk why. Puteai foarte bine să înlocuiești cu ceva gen „Seara spectacolului” sau ceva mai creativ, ăsta-i doar un exemplu amarât )


Se mai privi încă o dată în oglindă. ( Uh, destul de banală chestia asta, nu crezi...? ) Parul blond care normal ar ajunge până la şolduri ( Ăhm... care normal ar trebuii să sune bine dar nu sună )era prins într-un coc dezordonat, ( Asta o întâlnim în toate fic-urile pe aici, coc dezordonat, coadă dezordonată, par dezordonat. Sunt sigură toți de pe aici, chiar și eu, lol, nu-s excepție, doresc să fie printre cei mai buni. Folosind lucruri banale de fiecare dată ca toți ceilalți nu cred că-i o variantă prea bună ) iar o rochie albastră ( Hmm, ăsta-i un lucru bun, culoarea este un lucru bun. Deja credeam că o folosești Rochia neagră cu pantofiorii negrii, asta era chiar enervant ._. ) îi statea elegant ( Ori sunt eu mai batută-n cap, ori nu știu. O haină nu înțeleg cum poate sta elegant pe tine, dacă ar fi, m-ai putea lamurii o.o ? ) pe talia subtirică. ( Sună al naibii de prost, talia subțirică -.-? I will kill myself ._. )Tremura de emotie, iar broboane reci de sudoare îi umbreau chipul. ( Ăsta-i un fel de a spune că-i tremurau chiloții și era ca o cascadă de udă, nope...? )Ochii caprui cautau exasperati partiturile. ( Ochii nu pot cauta ceva, adică nu cred că sar pe podea și caută, puteai spune că ea îi cauta partiturile și evitai și cuvântul ăsta astât de dramatic, exasperați )Îi era teamă că acum, în fata atâtor persoane, la primul ei spectacol, o va da în baltă. ( Eu nu cunosc expresia Să o dai în baltă, eu știu expresia A da cu bâtă-n baltă sau A se îneca ca țiganul la mal și altele, dar asta nu. Cum mi-a spus mie cineva de aici, documentarea-i foarte importantă când vrei să scrii un fic, poveste, one-shot, etc. )Era un lucru pe care nu şi-l putea permite. ( O spui de parcă nu și-ar putea permite o mașină ) Viitorul şi visul ei depindeau de reuşita reprezentatiei ei. ( Ai repetat cuvântul „ei” de două ori în această propoziție și + de asta, sună prea melodramatică faza )Rasufla încet, cu speranta că îşi va mai domoli emotiile şi bataile nebune ale inimii. ( Și acum eu voi urma să zic că nu ai cum să ai speranță că îți vei domoli emoțiile, adică mduh, emoțiile pleacă la fel cum au venit ... )Mai verifică încă o dată şi încă o dată corzile viorii. ( Mai verific și eu încă o dată și încă o dată dacă nu cumva am citit eu greși dar nu, tu ai scris așa. Sună urât acest o dată și încă o dată și la la la ) Se asigură de absolut tot ce ţinea de materie. ( Uhmmm, ce materie? Materia matematică, română o.o ? )
Simtea freamatul multimii crescând. ( Și eu simt cum afară râd copii din ce în ce mai zgomotos ) Aerul devenise aproape irespirabil din cauza tensiunii. ( Dacă devenea așa, ea cred că murea de mult. Nu, acum serios, este ușor exagerat, asta dacă nu personajul tau are probleme cu inima )Şuşote ajungea uneori până la urechea ei. ( Șușote ajungea uneori până... wtf? Ăsa-i un dezacord. Șușetele ajungeau, ok, asta nu cred că-i greșeală din neatenție, dar să zicem că este și eu mă fac că plouă... )Nu era nimic legat de ea. Nimeni nu ştia de fapt că şi ea va avea o reprezentatie pe scena obişnuită doar cu intrepreti cunoscuti. ( Eu una nu știu cum arată o scenă obișnuită și una neobișnuită. Umm, documentare, again. ) Reuşise să ajungă aici datorită talentului ei. Se simtea împlinită dacă dadea doar o singură reprezentatie. ( Personajul tau este cam modest, îi ajunge decât o singură reprezentație. Apropo, mai schimbă cuvântul acesta cu altele, caută sinonime, cred că ar ajuta )Tot ce vroia ( Nu există VROIA, există doar VOIA, Vroia este o formă hibrid )era să fie cineva acolo, în public, care să aprecieze munca depusă. ( Și eu mi doresc ca profa de mate să observe că am șapte de zece și zece-n teză și nada. Uite, când modelezi un personaj, dă-i din fiecare însușire câte puțin, dar tu o faci prea ... nu știu, duioasă, neajutorată, modestă. Pare că personajul pe care-l conturezi nu are prea mult caracter, se mulțumește cu așa de puțin. Asta da femeie -. -)Cânta la vioară doar de patru ani şi se descurca mai bine decât cineva cu experienţă triplă faţă de a ei. ( Hmm... și acum ai introdus personajul tau într-o sferă a talentului mult prea exagerată. Deci tipa este un fel de Maică Teresa ultra-talentată în așa ceva, să vedem ce mai apare ._. ) Adevarul era că tot timpul liber îl aloca vioarei şi punea în muzică toată pasiunea care îi lipsise în alte activităţi. Tot ce-şi dorea era să cânte. ( Care-i lipsise în alte activități. Este oarecum nașpa să zici așa ceva, sună forțat, sună prea forțat. În rest este ochei că-i dai fetei/femeii/ce-o fi ea calități )
Îşi strecură nerabdatoare capul prin cortina groasă şi se uită în public. ( Cortină groasă... asta ține de material, puteai spune din ce era facută cortina, gen, bumbac sau matase. Acum iar intervine documentarea )Sala era plină şi în primul rând îl putea vedea pe cel pentru care cânta: tatal ei. ( Cât de înduioșător o.o )Dacă va reuşi să-l convingă pe el cu muzica ei, va putea să meargă la Conservator, pentru a-şi cizela felul de a cânta la vioară. ( „a-și cizela felul de a cânta” sună groaznic )Dacă nu... Nici nu vroia să se gândească la această optiune. ( Se pun câte trei puncte de suspensie și + de asta, trebuia cu literă mică „nici” ) Se întoarse şi începu să strabată camera dintr-o parte în alta cu paşi mici, egali. ( Este un detaliu cam absurd, nimeni nu-i masoară pașii. Știu că este FICȚIUNE, dar nici chiar așa )Îşi frîngea degetele în aşteptarea începerii spectacolului. Îi era teamă, dar era şi nerabdatoare. ( Asta deja este o idee repetată. Doar asta ai transmis până acum, teama și nerabdarea ei, next ideea, please? )
- Emotionată, Camellie? ( Îmi place numele ei )
Fata tresari, oprită din gândit. ( Nimeni nu se poate oprii din a gândi .___. )Zâmbi celui care-i puse această întrebare şi aprobă din cap dirijorului. ( Cică celui care-i puse această întrebare și după spui că dirijorului, ceva nu se leagă aici, nu? ) El era cel care-i insuflase pasiunea pentru muzică, un fel de al doilea tată. El a fost cel care îi suportase toanele de adolescentă şi ieşirile din fire la cursurile de vioară până când ea împlini 19 ani. ( nouaspreceze, cu litere ) Nu era nimeni pe lume caruia să îi poarte un mai mare respect şi recunoştinţă. Era şi acum la fel de fericită ca în prima zi că-l cunoaşte pe acest mare dirijor.
- Ştiu eu un leac perfect. ( a spus cine ? )
- Să-i imaginez pe toti din sală în pijamale? Intrebă neîncrezatoare Camellie. ( Întrebă trebuia cu literă mică. Ai mai citit carți până acum sau macar povești pentru copii =.= ? Este o idee tare faza cu pijamaua, poate o să-mi trebuiască cândva xD )
- Nu! Aşa se lucrează în teatru. ( Umm... nicaieri nu se procedează așa, unii fac asta, nu toți și iarăși documentarea )Tu oricum nu o să-i vezi. Închide ochii şi cântă din inimă, de parcă ar fi ultimul cântec pe care-l va auzi vreodată întreaga lume! ( Un sfat bun, oarecum, dar prea înduioșător, nu crezi ._. ? )
Ea ascultă fascinată vorbele dirijorului. După cele câteva vorbe schimbate cu el se simti mai relaxată şi mai pregatită să cânte. Îşi auzi numele tare, de pe scenă. Suna impunator, deşi era atât de simplu: Camellie Eisen. ( Parcă-i un nume prea pompos pentru o mironosiță, da, mie așa mi se pare personajul pe care l-ai conturat ) Îşi înghiti nodul care i se puse în gât, ( Sună foarte urât ) îşi luă protectoare vioara şi ieşi pe scenă. ( Nu ai cum să-ți iei protectoare vioara, nu ai cum să ieși pe scenă protejându-ți vioara... )Un ropot de aplauze o întâmpinară şi îi provocară fiori pe şira spinarii. Toate luminile fură atintite asupra ei. Se facu mică, vroia ( voia ) să fugă, dar era deja acolo. Nu mai avea nici o şansă de scapare. Luminile îi deranjau ochii şi emotiile o faceau să tremure. Închise ochii, respiră încet şi îşi imagină că e ultimul cântec pe care-l va interpreta. „ E Show Time” îşi spuse în sine. ( Mdea, un mod clișeic de a reprezenta titlul capitolului + de ata, între ghilimele și text nu se lasă spațiu )Sunetele vioarei se împrăştiară în sală, la început tânguitor, pe urmă crescând în intensitate, umplând sufletele ascultatorilor cu fericire. ( Cu fericire, puteai folosi altceva, ceva mai creativ ).

( Ok, am comentat tot, poate am spus numai bazaconii și poate am exagerat, dar sper că nu mi-o vei lua în nume de rau. Este ok tot ce ai scris la o primă vedere, dar dacă te uiți mai atent, Surpriză!. Încearcă să te documentezi foarte bine. Cineva care cântă la vioară și încântă ascultatorii ar trebuii să fie o persoană ce se comportă ca atare, sunt sigură că o fii tânară fata, dar nici chiar așa. Tot capitolul te-ai axat pe aceste emoții care vad că nu s-au terminat nici când a început să cânte. Modelează-ți personajul într-un mod firesc, nu o fă prea sensibilă sau în celalalt caz - ceea nu cred - prea insensibilă. Ai o exprimare în unele parți ciudată, serios. Citește-ți capitolul și spune-mi ce parere ai o.o... Am vazut câteva virgule puse aiurea, cred că una sau două, dar mi-a fost lene să le mai subliniez și pe alea. Capitolul este cam mic, poate data viitoare o fi mai mare. Titlul fic-ului nu cred că este prea special, este ochei, dar doar atât. Încearcă să fii originală și să abordezi idei surprinzatoare și conturează-ți personajul într-un mod frumos, treptat. Ai sarit prea repede la unele chestii. Oricum, numai zic nimic :)). Baftă în continuare, nu știu cât te-am ajutat, dar oricum, spor, mult spor. Sunt sigură că se poate și mai bine, mereu este loc de și mai bine, ai potențial ^^” )

[Rain]

Buna! Sunt aici pentru a oferi critica promisa. Well, am incercat sa nu citesc cele doua comentarii de sus pentru a nu fura aceleasi idei in caz ca observ si eu aceleasi greseli. Nu am un stil propriu de a critica, mereu o fac diferit, dar voi incerca sa fiu cat de cat originala.

[Titlul]
Este cam neinspirat, prea comun. Pentru a atrage multi cititori, titlul este prima optiune. Fa-l sa explodeze, sa te faca curios si sa te puna pe citit.
[Estetica]
Am vazut doar doua greseli, insa nu erau de tastare, cred ca mai mult de gramatica. Well, asezarea in pagina e buna, nu am ce comenta aici. Titlul capitolului este cu bold, liniile de dialog sunt la locul lor, virgulele si spatiile la fel. E bine aici! ^^
[Ideea]
Dintr-un prim capitol nu pot spune prea multe, dar pare interesant, insa poate nu e. As vrea sa surprinzi cititorul cu alte momente ce apar fara voia personajelor in actiune. Acum depinde, poate ne-ai pregatit altceva pe parcurs. Ficuri cu si despre muzica sunt multe, asa ca fa-l pe al tau unul unic *wink*
[Personaje]
Un lucru pe care-l apreciez, mai ales din primul capitol, este ca ai reusit sa ii creezi personajului principal un caracter stabil. I l-ai format bine, astfel incat noi, cititorii, sa stim cu cine avem de aface. Vreau sa vad pe parcurs la fel in descrierea personajelor.
[Descriere]
Descrierea e bunicica, chiar daca pare mana unui copil. Ma refer ca nu folosesti prea multe figuri de stil incat sa impresionezi cititorul, ci spui totul pe fata. Nu este din abundenta, mai ales la inceputul capitolului, dar nici seaca nu e. Ar trebui sa lucrezi mai mult la figurile de stil, mai ales la epitete. Socheaza-i pe cititori cu imaginatia ta!
‘o va da în baltă’ … De expresia asta imi pare rau, dar nu am auzit. Ori ai vrut sa zici ‘in bara’ ori ai inventat tu alta xD De multe ori faci repetitii… Inceaca sa sari peste ele, sau sa inlocuiesti cuvintele cu sinonimele lor. De exemplu, am vazut ca ai folosit de multe ori ‘dirijor’ si ‘ea’. In rest stai bine cu descrierea, nu sunt probleme mari, doar ca mai trebuie putin lucrat aici.
[Exprimarea]
Nu lasa de dorit, insa e cam seaca. Incearca sa adaugi, pe langa momentele ce se petrec de-a lungul capitolului, idei ce intrerup actiunea, astfel parand mai interesanta. La tine totul decurge lent, pe un drum prestabilit.
[Per ansamblu]
Este bine, insa mai lucreaza cu exprimarea. Greseli nu prea ai avut. Vreau sa apara mai multe personaje sa vad cum te descurci cu mai multi.

Bafta! ^_^
Sper ca nu te-a deranjat critica mea in vreun fel si ca nu am fost prea dura.

be special, be you.
Fani forgot her stamp here! ^w^

[hiimera]

Here!

Deci am să încep cum începeam eu cândva cu critica. <3
Titlul Ficului: pai de acord, sunt de acord cu colegele mele de sus, au dreptate în privinta numelui. E destul de comun şi simpluţ, aceste trei cuvinte pot fi rostite de orice şi oricând.
Însă în acelaşi timp este complex, reflectă poate opusul a ceea ce vei dori tu să povesteşti.
Am o întrebare: va fi o poveste de dragoste la mijloc?

Titlul capitolului: nu ştiu de ce dar când am citit prima dată şi am reluat aceste două cuvinte în mintea mea tot "snow time" ieşea, se auzea. o__O Nu mă întreba, am recitit de patru ori titlul şi la fel de greşit îmi suna. *rolling on the floor*
Acum opinia mea este contrară celorlati critici, why? Cuz`: tu eşti autoare, deci faci ce doreşti cu personajele, titlurile tale, noi doar trebuie să te coordonam bine. Acum nu este nimic greşit în titlul tau şi pe lângă asta este înconjurat de o complexitate uriaşă, doar că textul lasă de dorit cel mai mult, nu se află în armonie cu numele capitolului. -.- E un alt fel de preparat, care se manâncă cu alte tacâmuri şi de care o să-ţi vorbesc imediat.
Nu te speria, sincer eu am vazut multe ficuri în care numele capitolelor erau ba în spaniolă, ba în franceză sau latină... mai ştiu eu ce altă limbă extraterestră pe care eu nu o ştiu.
Ştii ce îi intrigă şi întarâtă pe critici cel mai mult la titlul tau? Este faptul că ei deja ştiu traducerea şi li se pare absurd şi nepotrivit ca tu, autor român să pui titlu englez la roman. Mda... aiurea, consider eu. Cândva credeam că e greşit, dar sincer nu este, nu îţi interzice nimeni să faci astfel de chestii - adică să pui un titlu în altă limbă. xD
Propozitia care încadrează întregul fir al poveştii/ al ideilor în acest text este foarte bine aleasă, chit că este în engleză. Da sună fain, puteai să scrii şi în română ceva de genul: "Începe spectacolul"- pare absurd, nu? Însă din contră dacă stai să te gândeşti mai bine titlul se ramifică în multe idei fundamentale şi multe idei secundare, la fel şi cel din engleză, ales de catre tine, scumpa. E perfect. Pentru asta te felicit, ai facut ceva diferit, cu atât mai bine. Sparge gheata.

Aşezarea/Aspect: titlul trebuia la mijloc pus, cu bolt este super, dar la mijloc de acum în colo, e cel mai indicat pentru tine şi pentru toti.
Îţi sugerez, este un efor în plus pentru tine, dar te-ar ajuta enorm de mult. Nu multi fac asta... eu tot cred că sunt, cam... singura persoană şi încă câteva persoane de pe aici care punem propozitii sau fragmente din amintiri, scrisori, etc cu italics. XD
Uite - cum am spus şi mai spus e foarte bine dacă anumite amintiri, plasmuiri şi mai ales gânduri spuse şi reamintite de catre personaj, să fie puse cu ghilimele şi italics.
Nu doar că arată bine, dar aşa se pune în general şi ţi-aş sugera să încerci. Nu te oblig, doar îţi sugerez. <3
Deci aici e ok, inafară de titlu - aspectul şi aşezarea sunt ok. Nu ai probleme aici.

Idee/Descrierea/Actiune/Dialogul: mda... aici mai ai de lucru.
Titlul este complex, textul nu.
Există o idee fundamentală - spectacolul - buuun... însă sunt putine ramificatii (idie secundare) + lipsă de actiune şi dinamizm + slab dezvoltat + descrierea aproape transparentă.
Ce e bine, este fluiditatea cu care ai scris. Începutul pare ok, e cam obişnuit de felul lui şi sigur putea fi dezvoltat foarte mult, dar am observat că te-ai redus la simplu. <3
Nu este nimic rau în aste, te asigur eu, doar că mai ai de parcurs etape de evolutie.
E scurt şi foarte, foarte încetoşat. Ai încurcat în unele locuri timpurile, exemple:
♦ "El a fost cel care îi suportase toanele de adolescentă şi ieşirile din fire la cursurile de vioară până când ea împlini 19 ani." - "El a fost cel care îi suportase toanele de adolescentă şi ieşirile din fire la cursurile de vioară până când ea împlinise 19 ani." + că cifrele se scriu în litere, doar anii care sunt mai mari poti să îi scrii în cifre. : )
Acum, pe lângă acestea, am mai gasit greşeli de exprimare + ai provocat confuzie, exemple:
♦ "Se asigură de absolut tot ce ţinea de materie." - aici ce urma să spui?? Eu nu înteleg. o.O
♦ "o va da în baltă" - "o va da în bară" sau "nu dorea să-şi lase baltă audienta, deoarece..."
Şi altele, încearcă să fii ceva mai atentă pe viitor, aceste greşeli mutilează povestea şi sensul initial al propozitiilor. Încearcă să gândeşti de două ori, să citeşti cu voce tare şi vei vedea că nu vei mai face astfel de greşeli.
Deci cum spuneam, cu descrierea o ai aşa şi aşa, însă âncearcă putin mai mult să fii ceva mai concretă cu sentimentele personajului tau şi nu strică dacă vei mai adauga substanţă la acestea.
Actiunea este slabă, iar dialogul chiar este tras de par...
Ex: "- Să-i imaginez pe toti din sală în pijamale?" -replica aceasta îmi pare cunoscută, doar un lucru diferă, în loc să spui gol, ai spus pijamale. De unde îmi vine ideea aceasta traznită, de la Shake It Up, când Sisi la început a spus că şi imaginează pe toti goi, că aşa îi dispar emotiile, asta era în primul episod. ( şi da m-am uitat la acest serial :)) )
În fine, o să închid ochii de data aceasta. ^^ Poate este doar o coincidenţă, cine ştie.

Cred că atât pentru acum... ideea este să încerci să conturezi bine personajul şi încearcă ca de acum în colo să dinamizezi, să îndrazneşti şi să pui şi mare accent pe actiune şi dialog. Este esenşial.
Succes! :3

[Saravis]

Multumesc că ati venit cu o critică! Am încercat să ţin cont de ele. Sper că acest capitol va fi mai bun. Într-adevar, vroiam să zis " a da cu bâta-n baltă" dar când am scris capitolul, eram cam obosită şi pe urmă când l-am recitit nu mi s-a parut că sună aşa de rau. Oricum, sper să fie mai bine:


II. Refuz. Amintiri




- Papa, te rog! Ai vazut că mă pricep!

- Nu mă interesează! Am spus „nu” şi „nu” ramâne! Cât timp eu sunt în viaţă voi face tot posibilul ca tu să nu calci în Conservator!

- Dar nu poti face asta! Pe Albert de ce l-ai lasat?

- A fost ultima dorinţă a mamei tale. Dorinta mea este ca tu să mergi la Facultatea de Economie şi să-mi iei locul în capul firmei!

- Asta nu voi face niciodată! Nu mă poti obliga!

Camellie urcă furioasă treptele care ducea spre camera ei. Decorul atât de familiar i se înfățișă. Camera micuță, mobilată doar cu un pat mare, un șifonier și o oglindă urma să-i fie loc de refugiu şi de această dată. Tatal ei îi dadu un refuz categoric. Era sigură că dacă mama ei mai traia, şi-ar fi putut împlini visul. În urmă cu trei ani, chiar înainte să moară, îl ajutase pe fratele ei, Albert, să ajungă la Conservator, pentru a deveni compozitor.

„ Au mers împreună cu tatal lor la spitalul unde era internată mama lor. Suferea de leucemie, în ultimul stadiu. Imediat, Albert a rugat-o cu lacrimi în ochi să-i permită să meargă la Conservator. Bineînteles că mama lor, Julliete, acceptase. Ea era zâna lor cea bună. Pe vremea aceea nici tatal lor nu a zis nimic. Pe atunci era mai blând şi mai iubitor cu familia lui. Din pacate aceea urma să fie ultima vizită la mama lor. A doua zi a murit. Şi cât timp au fost acolo, a zâmbit tot timpul şi nu şi-a aratat deloc durerea.

Acest lucru l-a marcat pe tatal lor. S-a închis în camera lui şi nu a fost prezent nici la înmormântare. Camellie, care pe atunci avea doar 14 ani, a început să simtă frică faţă de propriul tată. Abia când a venit unchiul pe la ei şi a discutat ore în şir cu domnul Eisen, acesta a ieşit din nou în lume. Însă se schimbase radical. Era un tiran, o persoană rea şi autoritară. Se departă de proprii copii.

De atunci, din cauză că Albert plecase la Conservator, Camellie ramasese singură, înconjurată de nişte slujitori care nu îndrazneau să-i adreseze vre-un cuvânt din cauza tatalui ei.”

Se ridică hotarâtă şi formă numarul fratelui ei. Dacă exista o persoană care să o scape din situatia în care se afla, respectiva persoană era Albert. Aşteptă cu sufletul la gură să audă vocea caldă a fratelui ei la celalalt capat al firului.

- Alo?

- Albert! Poti vorbi?

- Sigur! Ce s-a întâmplat?

- Ştiu că va suna egoist, dar te rog întoarce-te acasă! Trebuie să-l convingi pe tata să mă lase şi pe mine la Conservator.

- Bine. Sâmbată voi veni. Până atunci să nu îndrazneşti să faci vreo prostie!

Albert îi închise surorii lui. Camellie realiză cât de bine o cunoştea fratele ei. Ea mereu pica în depresie mult prea uşor. Dar cum să nu se întâmple asta dacă primise cea mai grea lovitură? Visul i se spulberase la un simplu „nu”. Se trânti în pat, în timp ce lacrimi îi umezeau obrajii.

[Diz]

(10-01-2012 02:42 PM)Saravis Wrote: Multumesc că ati venit cu o critică! Am încercat să ţin cont de ele. Sper că acest capitol va fi mai bun. Într-adevar, vroiam să zis " a da cu bâta-n baltă" dar când am scris capitolul, eram cam obosită şi pe urmă când l-am recitit nu mi s-a parut că sună aşa de rau. Oricum, sper să fie mai bine:


II. Refuz. Amintiri




- Papa, te rog! Ai vazut că mă pricep!

- Nu mă interesează! Am spus „nu” şi „nu” ( nu cred ca erau necesare ghilimele aici. Puteai sa lasi si fara ) ramâne! Cât timp eu sunt în viaţă voi face tot posibilul ca tu să nu calci în Conservator!

- Dar nu poti face asta! Pe Albert de ce l-ai lasat?

- A fost ultima dorinţă a mamei tale. Dorinta mea este ca tu să mergi la Facultatea de Economie şi să-mi iei locul în capul firmei!

- Asta nu voi face niciodată! Nu mă poti obliga!

Camellie urcă furioasă treptele care ducea ( "treptele ce duceau" suna mai bine, si ai mancat un "u" ) spre camera ei. Decorul atât de familiar i se înfățișă. Camera micuță, mobilată doar cu un pat mare, un șifonier și o oglindă urma să-i fie loc de refugiu şi de această dată. Tatal ei îi dadu un refuz categoric. Era sigură că dacă mama ei mai traia, şi-ar fi putut împlini visul. În urmă cu trei ani, chiar înainte să moară, îl ajutase pe fratele ei, Albert, să ajungă la Conservator, pentru a deveni compozitor. ( bine, inca nu stiu care sunt circumstantele, de ce e tatal ei asa de pornit, etc etc, dar cumva, mi se pare ca la varsta ei ar putea sa isi bage picioarele si sa plece pur si simplu, daca ea vroia neaparat sa mearga la Conservator, atunci ar fi facut orice numai sa mearga nu? Ar trebui sa explici putin situatia, de ce nu pleaca, de ce sta si se roaga de tatal ei sa o lase, intelegi tu. )

„ Au mers împreună cu tatal lor la spitalul unde era internată mama lor. Suferea de leucemie, în ultimul stadiu. Imediat, Albert a rugat-o cu lacrimi în ochi să-i permită să meargă la Conservator ( ehm...mi se pare putin cam prea egoist gestul. Adica mama lui era pe moarte si el nu se putea gandi decat la dorintele lui? Cred ca ar trebui sa regandesti putin scena ). Bineînteles că mama lor, Julliete, acceptase. Ea era zâna lor cea bună. Pe vremea aceea nici tatal lor nu a zis nimic. Pe atunci era mai blând şi mai iubitor cu familia lui. Din pacate aceea urma să fie ultima vizită la mama lor. A doua zi a murit. Şi cât timp au fost acolo, a zâmbit tot timpul şi nu şi-a aratat deloc durerea.

Acest lucru l-a marcat pe tatal lor. S-a închis în camera lui şi nu a fost prezent nici la înmormântare. Camellie, care pe atunci avea doar 14 ani, a început să simtă frică faţă de propriul tată. Abia când a venit unchiul pe la ei şi a discutat ore în şir cu domnul Eisen, acesta a ieşit din nou în lume. Însă se schimbase radical. Era un tiran, o persoană rea şi autoritară. Se departă de proprii copii.

De atunci, din cauză că Albert plecase la Conservator, Camellie ramasese singură, înconjurată de nişte slujitori care nu îndrazneau să-i adreseze vre-un ( se scrie legat ) cuvânt din cauza tatalui ei.”

Se ridică hotarâtă şi formă numarul fratelui ei. Dacă exista o persoană care să o scape din situatia în care se afla, respectiva persoană era Albert. Aşteptă cu sufletul la gură să audă vocea caldă a fratelui ei la celalalt capat al firului.

- Alo?

- Albert! Poti vorbi?

- Sigur! Ce s-a întâmplat?

- Ştiu că va suna egoist, dar te rog întoarce-te acasă! Trebuie să-l convingi pe tata să mă lase şi pe mine la Conservator.

- Bine. Sâmbată voi veni. Până atunci să nu îndrazneşti să faci vreo prostie!

Albert îi închise surorii lui. Camellie realiză cât de bine o cunoştea fratele ei. Ea mereu pica în depresie mult prea uşor. Dar cum să nu se întâmple asta dacă primise cea mai grea lovitură? ( cred ca cea mai grea lovitura era moartea mamei ei, nu ca nu putea sa ajunga la Conservator ) Visul i se spulberase la un simplu „nu”. Se trânti în pat, în timp ce lacrimi îi umezeau obrajii.

Imi place ca nu dramatizezi situatia, felicitari pentru asta. In afara de ce am specificat, nu ai greseli de gramatica, asa ca te mai felicit si pentru asta.

Ai fi putut sa povestesti mai mult din scena cu mama ei si cu cearta cu tatal ei, asa ar fi avut un impact mai mare, dupa parerea mea. Si de asemenea, descrie mai mult scenele, nu le face telegrafice. Descrierea folosita bine poate sa schimbe mult o poveste. Oricum, bafta in continuare.

[hiimera]

Saravis ai un capitol mic, dar destul de bun încât să te felicit! Putine greşeli de exprimare, nici una de tastare, într-o manieră simplă şi la obiect. Pe placul meu deja.
Cu toate acestea acolo când mama ei era pe moarte puteai dramatiya ceva mai mult sau să dai câteva detalii, ceva mai amanuntit. Oricum poate nu doreai să scoti în evidenţă durerea, ci doar schimbarea pe care o suporta tatal ei. E bine că te-ai axat şi pe altceva, într-un fel ai reuşit să scoti asta în evidenţă. <3
Faţă de primul capitol eu spun că e mai bun, chiar şi aşa puteai să te lungeşti, e mult prea scurt.
Puteai orcând să combini mai multe idei pentru ati ieşi un capitol dezvoltat şi lung... dar dacă atâta ai dorit, aşa să fie. Tu eşti autoarea, tu trebuie să ne faci pe noi să întelegem că aşa ai vrut să scrii. Destul de multe fragmentari, iar la dialog nu era necesar. Faza cu fragmentarile nici eu nu le mai înteleg.... : )) Ideea este urmatoarea, ele se fac doar atunci când treci de la o idee principală, la o alta, nu de la una secundară la alta. : ) Sper că întelegi ce vreau să spun.
Ce mă încântă foarte tare este că ai pus partea de amintire cu italics, foarte bine. *hug*
--

Şi acum să vorbesc şi putin de ceea ce tocmai s-a petrecut, caci de la atâta critică mi s-a acrit sincer, uit complet de poveste aproape.
Tatal fetei este destul de rau cu ea, nu mi se pare corect să se gândească doar la ale lui.
Are o familie, acum fiica lui are mare nevoie de sprijinul sau şi el ce îi dă în schimb - "refuzuri".
Poate reuşeşte fratele ei să o scoată din "balta" asta.

[Saravis]

III. Şi doare...

Ceva o sfâşia pe dinauntru. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că refuzul categoric al tatalui ei o va face să se simtă atât de neputincioasă. Era deja obişnuită cu tratamentul rau primit de tatal ei, dar şi-ar fi dorit, ca macar acum, când chiar ăşi dorea să facă ceva cu viata ei, să aibă sprijinul familiei.
Muzica a fost întotdeauna cea care o ajuta să scape de realitate. Muzica a fost cea care a ţinut-o în viaţă pentru atâta timp. Dacă va pierde şi ultima farâmă de fericire? Ce va face atunci?
Nu a deranjat niciodată pe nimeni. Nu a facut niciodată nimic rau şi nu a ieşit din cuvântul tatalui ei. Atunci de ce tocmai ei i se spulberaseră visele? Nu cerea mult. Vroia doar întelegere şi persoane care să-i fie alaturi. La ce mai e bună familia, dacă nu la asta? Familia trebuie să-ţi fie mereu alaturi, indiferent de alegerile pe care le iei. Asta întelesese cel mai bine mama Camelliei. Îşi crescuse copiii la fel. Îi lasase să-şi aleagă singuri drumul şi să învete din propriile greşeli. În schimb, tatal lor era mult prea protectiv şi egoist în alegerile pe care le lua.
Blondina cercetă cu atentie fiecare loc din cameră. Orice obiect trezea în ea amintiri. Pe podea erau înşirate partiturile de la primul ei concert. Probabil şi ultimul, având în vedere circumstantele date. Tresari când auzi uşa de la intrare dată de perete. Tatal ei pleca. Mereu pleca la fel: grabit, furios şi în cele mai rele toane. Macar acum ştia că e singură, cu gândurile ei.
Camellie a avut parte de multe dezamagiri în viaţă. Mama ei a murit pe când ea avea o vârstă fragedă şi pe urmă schimbarea bruscă a tatalui ei a avut influente şi asupra ei. S-a închis în ea şi a renuntat la tot ce avea: prieteni şi o viaţă fericită la şcoală. Totul pentru a se închide în pasiunea ei: muzica. Tot ce a convins-o să meargă mai departe erau visele pe care le avea. Şi din nou, dezamagiri.
Ea nu a înteles niciodată cum tatal odată iubitor şi grijuliu cu familia sa s-a transformat într-un tiran. În adâncul ei, spera ca acel tată să se reîntoarcă şi să fie din nou la fel de fericiti.
Coborî încet cele câteva trepte. Era mai calmă şi mai împacată cu soarta pe care o aşteptă. Dintr-o poză, o femeie zâmbea blând. Dacă pe tatal ei îl durea aşa de mult amintirea sotiei sale, de ce mai pastra fotografiile cu ea? Probabil îi era frică să nu o uite.
Blondina se aşeză pe un fotoliu şi privi absentă pe fereastră. Vântul puternic facea câteva crengi să bată în geam. Deşi era abia început de toamnă, natura deja lepadase toată viata din ea. Acum totul parea gol şi sumbru.
De ce tot trebuie să-i aducă aminte de soarta ei? Credea că va reuși să se opună deciziei tatalui ei, dar defapt nu putea. Camellie a fost mereu mielușelul cel blând al familiei. Nici macar nu ştia cum să ţipe la cineva. Abia de-şi ridicase tonul ca să-şi spună punctul de vedere. Dar cine ar asculta-o, oricum? Când eşti copilul cel mic în familie, nimeni nu te bagă în seamă când vine vorba de decizii serioase.
Se sperie de-a binelea când uşa a fost din nou trântită. Asta nu era de bine. Dacă tatal ei venea într-o astfel de dispozitie acasă, ceva grav îl framânta. Camellie îl privea cu ochi mari, nedumeriti.
- Ce vrei? o întrebă taios.
Camellie nici nu-i raspunse. Se ridică şi se grabi spre uşă. Avea nevoie de aer proaspat. O sufoca tensiunea ce plutea în aser de fiecare dată când era în aceeaşi încapere cu tatal ei.
Acelaşi vânt a facut-o să realizeze că nu a fost o idee prea bună. Era îmbracată doar în nişte blugi şi un tricou, iar afară era frig. Începu să meargă lent, ca un om lipsit de griji. Era absentă de tot ceeea ce se întâmpla în jurul ei şi nici nu realiză unde o duc paşii. Abia când într-un sfârşit îşi ridică capul din pamânt observă unde se află. Era acelaşi parc binecunoscut. Se aşeză pe o bancă veche şi inspiră cu nesaţ aerul.
" - Mami! Hai să ne jucam! o strigă.
Dar nu primi nici un raspuns. Mama ei continua să stea pe bancă şi să privească cerul. Nu întelegea exact ce se întâmplă, aşa că se aşeză lângă femeia ce îi dadu viaţă şi privi şi ea cerul. La început nu i se paru cu nimic special. Era ca o vacă albastră cu pete albe. Dar cu cât era mai atentă. cu atât observa că acele pete nu sunt la întâmplare.
- Uite, mami! Acolo e o ciupercă! Şi acolo o pisică!
Râsul cristalin al femeii umplu universul copilului. La auzul unui foşnet, atentia fetitei a fost imediat acaparată. Vazându-şi fratele mai mare şi tatal venind, alergă în întâmpinarea lor, în timp ce cerul le era strajer."
De ce nu mai puteau fi la fel? De ce tocmai ei au fost despartiti de catre soartă? Privi din nou cerul, aşa cum facu în acea zi. Era la fel ca atunci. Cu durere în suflet, şopti ca să fie auzită numai de inima ei ranită:
- Uite, mami! Acolo e o ciupercă! Şi acolo o pisică...

[hiimera]

Ceau! Vad că ai adus un capitol trist şi destul de bun, consider eu. La fel de simplu scris, pe alocuri înflorind cu noi cuvinte mai de care frumoase, ce îmbogăţesc povestea. <3
E la fel de scurt ca celelalte dou, dar mult mai bun, ai descris ceva mai bine şi ai dezvoltat fiecare propozitie în parte. Ai revenit de multe ori la aceiaşi problemă, care în mare parcă lucrurile se repetau de fiecare dată, oricum cel mai mult mi-a placut finalul, chiar melancolic şi trist.
Am putut simti întreaga natură care fremata odată cu sufletul tinerei Camellia. Iar dialogul de la final a fost foarte bine pus, chiar dacă la început poate aş fi dorit dialog, acum dacă citesc mai bine vad că aşa te-ai descurcat şi bine ai facut că l-ai plasat jos.
Îmi pare rau pentru ea şi sper ca lucrurile să se îmbunatăţească, comportamentul tatalui ei lasă de dorit, chiar s-a transformat în piatră...

Pai cam atât, aştept nextul. Succes! *hug*