Life in your green eyes

[What sky scrapers]

Doar Toamna...


Aerul rece imi invaluia fata rigida si mainile firave deja inghetate. Vantul batea facandu-ma sa imi doresc sa ma pot ghemuii inauntrul meu unde stiam ca era bine si cald. Parul imi era usor incurcat din cauza ca era suflat incet de colo colo. Ochii imi erau semi deschisi iar capul plecat pentru a nu lasa raceala sa ii biciuie , uitanduse la cimentul ud de sub picioarele mele.
Gatul imi era cufundat in gulerul gecii, dar nu intelegeam de ce, acesta era rece, la fel ca atmosfera din jurul meu. Baschetii negrii, care imi placeau atat de mult, tocmai pentru ca erau destul de ponositi, calcau pe frunzele galbejite cu pete verzui, facand un usor zgomot. Incepea sa imi para rau pentru frunze, ele stateau in copaci, bruscate de vantul atat de rece, unele nu rezistau, si cadeau, apoi erau nevoite sa se stinga pe cimentul inghetat. Umezeala din aer se simtea cu usurinta, facandu-mi respiratul un chin. Aerul ce imi iesea usor din gura, fosnetul frunzelor si vantul suierind, atat se auzea in parc.
Pe bancile galbene puse pe marginile drumului se observau nenumarate picaturi de apa, care se prelingeau pe lemn, contopindu-se unele cu altele, pana cand sfarseau zdobite brutal de sol. Copacii pareau suparati pentru ca frunzele iar i-au parasit si i-au lasat sa sufere in frig. Cat egoism.
Incep sa regret ca trebuie sa dau afara aerul cald, macar de mi-ar incalzii nasul rosiatic. Ochii nu inceteaza sa ma intepe, facandu-ma sa lacrimez. Mainile imi sunt bagate in buzunarele gecii pe cat de adanc posibil, insa degeaba, tot reci ca apa ploii abia cazute sunt. Se spune ca cei ce au mainile reci deobicei sunt mincinosi nu? Ma intreb cat de adevarat este asta, cel putin in cazul meu.
In cele din urma se observa iesirea din parc. Urc treptele, punandu-mi mana stanga pe bara uda, cu vopsea verde scorojita pe alocuri, senzatia era extraordinara. Modelul bancilor cat si a barilor acestora era foarte frumos, intortocheat, dar te lasa sa ii descifrezi modelul. Mi-am sters mana pe pantalonii albastri inchis si mi-am continuat drumul spre scoala.
Pe strada se observau masini de toate modelele si culorile trecand peste micile baltoace aflate aproape de trotuar, facand pietonii sa se fereasca. Fetele tuturor erau asemanatoare cu expresia mea, serioasa, vazandu-mi de drumul meu. Ghiozdanul destul de greu din spate imi aminteste ca este acolo la un moment dat, cand un barbat imi loveste usor bratul cu mana sa destul de mare.
-Scuze.
-Nu e nimic.
Asta e singura conversatie care am avut-o de cand am plecat de acasa. Trag mult aer in piept si il expir relaxata afara cand vad scoala. Imi inclestez pumnii pentru a fii constienta ca nu mi-au amortit si ii imping simai mult in fundul buzunarelor, fiind constienta insa ca mai mult nu se poate. Intru pe porta scolii oftand usor, vazand doar cativa copii stand in picioare si vorbind despre cine stie ce.
Ajung in fata usii de termopan si trag usor de manerul mare, intrand in scoala. Mirosul vopselei inca se simte destul de puternic in aer. Admiram peretii proaspat vopsiti, pe jumatatea de jos a acestora erau puse placi de lemn, ce le dadea un aspect ingrijit.
Urc scarile gri, pana la etajul doi si ma indrept spre clasa mea. Odata ajunsa acolo, ma uit deasupra acesteia sa fiu sigura ca nu gresesc.
-A zecea C, e bine.
Am tras aer in piept, tinandu-l doua secunde in mine, poi expirandu-l afara, inchizandu-mi ochii si reluandu-mi respiratia normala. Am deschis ochii, am mai privit o data usa alba de termopan, am pus mana pe manerul rotund din fier si am deschis-o.


EDIT
Putin mai sus a fost scris "a noua" in loc de "a zecea" va rog sa ma scuzati, mintea mea era alt undeva

[SnowFlake.]

" uitanduse " - uitându-se
" zdobite " - zdrobite

" Se spune ca cei ce au mainile reci deobicei sunt mincinosi, nu? " - eu știam că cei cu mâinile reci sunt sinceri. =]].
" il expir relaxata afara " - nu mai trebuia să spui și " afară "; spusesei deja că îl expiri, e pleonasm.
" pantalonii albastri " - pantalonii albaștrii ; doi " i "
" Imi inclestez pumnii pentru a fii constienta ca nu mi-au amortit si ii imping simai mult in fundul buzunarelor, fiind constienta insa ca mai mult nu se poate. " -> " Conștientă " doar o singură dată era de ajuns. Sună destul de urât repetiția ( și mai este prezentă și în aceiași propoziție ;-l ] A, da: " simai " - și mai
" apoi expirandu-l afara " -> pleonasm iar, identic cu cel de mai sus.

În unele locuri ai ratat virgule; ca de exemplu înaintea lui " iar ". După linia de dialog lasă spațiu, arată mai estetic așa. Ai folosit descrierea din plin, din câte am observat; e bine așa. Iar acțiunea mie nu mi s-a părut grăbită.
Totuși capitolul l-ai fi putut face puțin mai lung. Și din nou, originalitatea până acum nu prea există. Liceu din nou. .-. *acum ar veni: eu vorbesc? Da, vorbesc degeaba despre asta, căci toată lumea scrie despre așa ceva, inclusiv eu, însă abordez tema în stilul meu, sper că asta vei face și tu*

Îmi place titlul ficului. Dar dacă narezi la persoana întâi, de ce nu ai scris: " Life in my green eyes " ?

Păi.. succes cu next-ul și fă-l puțin mai lung.

[What sky scrapers]

Ei bine... sperand ca al doilea e cu noroc.

Noutati


- Varsator. Stateam sprijinita cu mainile de catedra si corpul proptit de acestea, raspunzand la intrebarile noilor mei colegi. Imi placea de ei, vorbeau cu mine fara jena, ma intrebau tot ce le trecea prin cap. Nu ma asteptam nici sa fie tensionati si sa nu vrea sa vorbeasca cu mine, insa nici sa imi acorde timp sa ma cunoasca asa cum vad ca planuiesc.
- Unde ai locuit inainte, Alle? Alle... asa imi spuneau si la vechea scoala, nu ca mi-ar fii prea dor de fostii mei colegi, insa chestiile astea lasa o amprenta asupra mintii umane. Nu poti sa uiti un baiat ce te-a luat de mana confundandu-te cu prietena lui in tren, ai schimbat cu el doua vorbe si un ras ametit insa te vei gandii la el pentru putin timp, imaginea lui iti va venii in minte, chiar daca nu il cunosti. Asta ma enerva, nu vreau sa ma gandesc la ceva ce nu ma ntereseaza. Deci probabil ma intereseaza putin soarta vechilor mei colegi.
- New York.
- De ce ai venit aici? Ma intreaba un tip cu par saten ciufulit si ochii caprui mari si sticlosi.
- Revenit, ii aduc eu la cunostinta zambind. M-am intors pentru ca tatal celui cu care locuiesc l-a trimis aici sa aiba grija de o firma ce ii apartine iar eu ma bucur nespus, aici m-am nascut.
- De ce nu stai cu parintii tai?
- Ai mei au murit. Urmeaza compatimirile...
- Oh, imi... pare rau nu am vrut sa te...
- Hei, sa nu ma compatimesti sau ceva de genul, nu iti face griji, nu ma afecteaza sa vorbesc despre asta.
Cred ca biata fata s-a simtit rau pentru ca m-a intrebat asta, nu are de ce sa isi faca griji totusi.
- Serios, nu ma supara sa vorbesc despre ei, nu te posomora, oke? Ii spun lasandu-ma pe vine in fata bancii ei si ridicandu-i capul. Parul ei auriu mai jos de umeri facut bucle iar buzele rosii, la propriu, o faceau sa arate ca o papusa. Imi zambeste si face ochii mari de fericire.
- Ce hobby-uri ai? Un tip destul de solid cu parul brunet tuns scurt ma intreaba pe un ton ce vroia sa para smecher, stand cu puxu-n gura bataindu-se cu scaunul in fata si in spate.
- Dansez. Spun uitandu-ma le el cu o fata gen: "Duude ce-i cu atitudinea asta? ".
- Ce gen iti place? Fata de mai inainte ma intreaba parand destul de interesata de ce auzea.
- Hip-hop, street dance, dar si altele daca trebuie.
I-am auzit exclamand de uimire, le placea ce au auzit.
- Stii ca scoala noastra permite infiintarea de cluburi nu? Ma intreaba profesoara, o femeie blonda si cam grasuta, dar cu o sclipire in ochi ce arata ca e o persoana buna.
- Nu am vorbit cu directorul despre asta inca, dar o voi face dupa ce ma voi acomoda aici. Spun reluandu-mi locul sprijinita de catedra. Ma pregateam sa raspund in continuare la intrebari cand clopotelul a sunat, facandu-ma sa tresar usor.
- Roaga pe cineva din clasa sa iti prezinte scoala. Adauga profesoara pregatindu-se sa iasa din clasa tinand in mana stanga catalogul maro care parea sa nu mai fie in uz multa vreme, dovada era scociul cu care era lipit.
-Nu este nevoie. La ce sa fie nevoie? Nu sunt un catel abandonat casa ma pierd pe aici. Totusi, pot sa explorez si eu scoala, cu ocazia asta pot studia elevii care banuiesc, invata aici.
Mi-am primit cartile de ieri, doar ca orarul pauza, asa ca mi-am pus in ghiozdan ce mi-a picat la mana. Se pare ca ora ce tocmai trecuse era Latina.
Banca mea era a treia de la fereastra, banca de langa pervaz.
M-am dus sa socializez Dorian, colegul meu de banca.
- Dod, poti sa imi spui Dod. Pare un tip de treaba, cu o constitutie atletica, saten inchis, iar ochii lui sunt de un albastru inchis ce batea spre negru.
M-am asezat pe scaun, punandu-mi piciorul pe acesta si tinandu-l cu mainile. Il priveam cum imi vorbea despre colegii ce erau prin clasa, chiar daca nu l-am rugat sa faca asta. Ii alalizam ascultand un scurt sinopsis despre fiecare. Pana la urma si eu si el ne-am plictisit, asa ca el si-a sprijinit capul in maini bagandu-si castile in urechi, iar eu am facut acelasi lucru uitandu-ma pe geam. Avea sa ploua. Buzele mele mimau versurile melodiei Not again-Sunrise Avenue, simtind ritmul in intreg corpul, facandu-l sa se bataie usor. Era ca si cand un bass era inauntrul meu iar undele melodiei imi impingeau corpul spre a se misca dupa unduirea lor masurata.
Ma gandeam cum ar fii sa il reintalnesc. Daca l-as avea in fata, cum as reactona? As mai putea sa ii vorbesc, dupa atatia ani? Nici nu stiu daca mai este aici in Londra. Cum pot spera ca poate el ma mai tine minte? Poate daca m-ar vedea ar trece pe langa mine nepasator habar nu avand cine s-a oprit din mers si se uita lung dupa el, cu ochii inlacrimati. Sperand ca brusc s-ar intoarce si s-ar uita la m... la mine, doar eu stiu cat de dor imi e de el.
De imbratisarile noastre atat de stranse, simtind ca mainile lui imi prelucrau corpul dupa cum dorea. De toate alergaturile, de toate juliturile provocate de acestea, de lacrimi varsate aiurea din cauza unor sperieturi minore. Isi batea joc de mine cand plangeam si radeam in acelasi timp, iar el, ingerul meu, ma tinea strans la piept pana cand adormeam amandoi pe iarba. El era tot ce vroiam pe atunci, mai ca respiram acelasi aer, defapt eu il respiram pe el. Imparteam pana si certurile parintilor, mereu insistam sa ne certe cand suntem impreuna, daca eram impreuna nici unul nu ar fii inceput sa planga. Ne tineam de mana privind fiecare unde putea, doar sa nu ne uitam in ochii mamelor noastre ce erau nervoase. Curios este faptul ca atunci cand ne vedeau strandoarea mainilor si privirile aruncate din cand in cand se mai calmau.
Ahh... ce dor imi e. De ce am fost fortata sa plec de langa el? A da, din cauza tampitului de tata! De aia! Sa se duca dracu' ziua in care am plecat de langa cel pe care il iubeam atat de mult! Atatia ani in agonie si ganduri acaparate de o singura persoana, atat de departe de mine. Nu ii voi ierta, pe nici unul ca m-a luat de langa lumea mea sub forma umana.
Flashback
- De ce sa plecam? Unde? Ii intreb confuza, sperand sa ne intoarcem rapid.
- In New York. Imi raspunde tata, parul saten aranjat, asa cum trebuie sa fie al unui domn trecut prin viata cu privirea sus.
- Si cand ne intoarcem?
- Nu ne intoarcem.
Pur si simplu, am crezut ca mi-a cazut cerul in cap, si cat durea! Durea al naibii de tare, inima... ma durea.
- N...nu! Eu nu plec! Ce sa mai zica o piticanie de noua ani? Nu eram in stare decat sa tip, sa neg, si sa dau din picioare cu ochii rosii de la plans.
- Ba da, vom pleca, si asta maine. Cat de rece sa fie o femeie? Nu, defapt, o mama. O mama sa fie atat de rece si calma cand vede ca fetitei ei ii este smulsa fericirea cu tot cu inima, aruncata undeva departe, si asta cu acordul ei.
- Va urasc! Nu sunteti oameni! Tipam, ce alt ceva sa fac? Puteam face alt ceva? La cat de mica eram, mergeam de buna voie, sau eram luata pe sus intr-o mana si pusa pe scaun in avion. Orice as fii facut, tot acolo ajungeam, insa asta nu inseamna ca nu puteam sa ripostez. Dar... Eric... ce aveam sa fac, fara el nu traiam, nici nu incercasem pentru a vedea daca aerul mi-ar fii traversat plamanii in continuare daca el era plecat prea mult de langa mine. Doar asta imi doream, doar pe el, restul puteau face ce vroiau. Eu simteam ca pot traii numai uitandu-ma in ochii aia verzi prea perfecti pentru tot deauna.
End Flashback