Când nimic nu este ceea ce pare a fi

[Leontina]

@Blac_Tear: Ai o imaginaţie foarte bogată, ţi-am mai spus. Îm plac ideile tale pentru Ryan, dar nu va fi nevoie de astfel de talente, cel puţin nu la cum mi-am imginat eu povestea. O să explic la un moment dat de ce a ştiut el acel lucru.
@andrra: Pe Ryan am încercat să-l conturez astfel încât să inspire încredere prin personalitatea lui. Cred că mi-a reuşit din câte îmi spui tu. Până acum e bine.
Aşa cum se poate observa am schimbat iar titlul. Motivul: ăsta mi se pare mai potrivit. Sper să vă placă şi vouă noul tiltu:x Hai că nu mă mai lungesc, uitaţi capitolul, sper să vă placă ;)

Capitolul 9

Restul săptămânii lucrurile au decurs cât de poate de normal. Asta dacă facem abstracţie de Ryan care ne însoţea în fiecare zi până la şcoală şi înapoi. Într-un fel acest lucru mă enerva deoarece îmi dădea impresia că nu ar crede că ne-am putea purta singure de grijă. Ei bine, probabil că nu ne-am fi putut pune niciodată cu Andrews, dar, chiar şi aşa, tot mă simţeam prost. Mă simţeam ca vedetele alea care nici nu pot ieşi până la magazinul din colţ fără bodyguard. Nu-mi plăcea deloc această comparaţie. Încă de mică am fost obişnuită să merg de colo colo făr să-mi fac griji că aş putea păţi ceva. Iar acum trebuia să suport asta.
Nu-l văzusem pe Andrews toată săptămâna, ceea ce chiar îmi convenea. La un moment dat începusem să mă gândesc că poate, deşi realizam că era puţin probabil, îşi dăduse seama că ce făcea era groaznic şi înapoiase piatra.
Toate speranţele mele au fost năruite vineri când în sala de sport a intrat Andrews purtându-se cât se poate de firesc. Asta dacă nu pun la socoteală privirea plină de subînţeles pe care mi-a aruncat-o imediat ce a intrat.
Nici măcar nu mă mai obosisem să mă schimb pentru oră. Şi aşa nu aveam eu chef de sport în general. Nu mă interesa nici măcar dacă mă sancţiona pentru chestia asta. În momentul de faţă, la ce situaţie şcolară aveam, un avertisment putea trece neobservat.
Spre norocul meu nu a spus nimic, dar a avut un zâmbet de satisfaţie pe faţă aproape toată ora. Nu de puţine ori am vrut să-i vrăjesc şireturile pentru a se lega unele de altele. Ar fi fost foarte distractiv să-l văd căzând în nas. Cu toate acestea am reuşit să mă stăpânesc. Până şi eu realizam că ideea era prostească. Ca să nu mai spun că nu m-ar fi ajutat cu absolut nimic, ci mi-ar fi adus şi mai multe probleme.
Cu douăzeci de minute înainte de încheierea orei domnul profesor ne-a anunţat că are o problemă importantă de rezolvat, motiv pentru care va pleca mai devreme.
A ieşit repede din sală, iar în momentul în care uşa s-a închis în urma lui i-am auzit vocea lui Ryan în minte. O voce cât se poate de serioasă.
Asta e şansa noastră. Trebuie să-l urmărim.
Să înţeleg că ai un plan? A întrebat Chris.
Exact.
S-au schimbat repede, iar după vreo cinci minute şi cu puţin ajutor din partea lui Andy, care se oferise să găsească o scuză pentru noi trei cât lipseam, am reuşit să ieşim din şcoală tocmai la timp pentru a-l vedea pe Andrews dispărând după colţ.
Mă întrebam ce punea la cale. Şi, cel mai important, de ce insistase Ryan să îl urmărim? În orice caz, speram să merite efortul.

***

Mergeam de aproximativ douăzeci de minute pe străzile pline de oameni. Planul lui Ryan era destul de simplu, dar, aşa cum zisese Chris, putea fi foarte eficient. Deci, sora mea mergea cu cinsprezece paşi în urma lui Andrews, deoarece ea şti cum să urmărească pe cineva fără să fie observată, iar eu şi Ryan mergeam cu douăzeci de paşi în urma ei. Doar pentru a fi siguri. Şi, bineînţeles, păstram legătura prin intermediul gândurilor.
Oamenii care treceau pe lângă noi păreau destul de ocupaţi. Spun asta deoarece fie erau cu telefonul la ureche, fie scriau mesaje. Aveam nororc că nimeni nu se ciocnise de noi până acum.
Nici măcar nu înţelegeam de ce îl urmăream. Iar băiatul nostru nu ne dăduse nicio explicaţie. Şi mai era ceva. Chris zisese de atâtea ori că nu are încredere în el, dar, cu toate acestea, acceptase propunerea lui fără să se opună câtuşi de puţin. Nu o mai înţelegeam.
Tot mai încercam să-mi dau seama de ce făcuse Andrews tot ce făcuse. Poate că o făcea pentru putere, dar atunci nu vedeam ce rost ar avea să ne dea pe noi două vinovate. Chiar dacă am fi ajuns în situaţia de a fi puse în faţa consiliului până la urmă s-ar fi descoperit că acea piatră nu se afla la noi. Sau cel puţin aşa speram. Dar nu voiam să ajung să aflu acest lucru.
De câteva ori m-am uitat pe furiş la Ryan. Părea mult prea serios şi mult prea concetrat. Oare ce spera să afle? De ce era atât de sigur că a-l urmări era o idee atât de bună?
După încă vreo zece minute am văzut-o pe Chris stând cu spatele sprijinit de o clădire ce părea destul de veche. Am grăbit pasul pentru a ajunge lângă ea fiind curioasă ce aflase. Dacă aflase ceva.
Deci? A întrebat Ryan.
A intrat în clădirea aceea, a zis arătându-ne clădirea ce se afla după colţ
Era o clădire veche de patru etaje. Vopseaua de pe ea începuse să se cojească din cauza vechimii. Uitându-mă cu atenţie mi se părea că era un loc destul de potrivit pentru cineva ca el. Arăta puţin înfricoşător.
După un scurt schimb de replici Chris şi Ryan au ajuns la concluzia că Andrews ar putea ascunde piatra în acea clădire sau ar putea să o ţină în preajma sa tot timpul. Credeau că, dacă aveam puţin noroc şi eram atenţi, am putea să-i luăm piatra de sub nas fără ca el să-şi dea seama.
Eu însă aveam sentimentul că nu va fi nici pe departe atât de uşor precum sperau ei.
Nu aveam nicio idee despre cum am putea să procedăm, iar uneori aveam impresia că nu vom reuşi niciodată să demonstrăm că nu suntem vinovate.
Mi se părea de-a dreptul trist. Dintre toate vrăjitoarele de pe acest pământ tocmai pe noi găsise să ne învinovăţească. Uitându-mă la acea clădire, care mai avea puţin şi ar fi părut părăsită, mi se părea că exact asta exprimă: faptul că noi nu aveam cum să reuşim. Faptul că vom eşua. Iar el ne va râde în nas, fericit de reuşita sa.
Hei, nu te descuraja. Sunt sigur că totul va fi bine.
M-am uitat la el şi am văzut că avea pe faţă un zâmbet înţelegător. Mama îmi spusese o dată că toate sentimentele mi se pot citi pe faţă. Toţi pot şti cum mă simt doar uitându-se la mine.
Are dreptate, surioară. Sunt sigură, a zis Chris punându-şi un braţ peste umerii mei.
Voiam să-i cred, chiar voiam. Dar uneori părea cam greu de crezut.
Nemaiavând ce să facem acolo ne-am întors la şcoală. Când am ajuns acolo am constatat că ora de matematică tocmai se sfârşise. Când am ajuns în dreptul clasei am constatat că uşa era larg deschisă semn că profesoara tocami plecase.
Ei bine, măcar scăpasem de o durere de cap. Nu o prea aveam la suflet pe această profesoară.
Am intrat în clasă şi m-am dus direct la locul meu. Imediat s-a afişat Andy cu un zâmbet imens pe faţă. La cât de descurajată eram nu mai aveam nevoie şi de alte enigme, aşa că l-am întrebat de ce zâmbeşte. Pe un ton destul de vesel mi-a spus că avusesem noroc. Profa nu se arătase aşa că toată ora stătuseră la taclale.
Măcar aveam şi noi o veste bună pe ziua de azi.
Apoi pe un ton jos m-a întrebat dacă aflasem ceva. Folosind magia i-am povestit tot ceea ce se întâmplase. Când am terminat părea puţin dezamăgit. Probabil sperase la mai mult. Şi nu era singurul.
Restul zilei a decurs normal. Eu eram atentă la ore suficient pentru a nu mă alege cu vreo notă mică, nu că ar mai fi contat.
Următorul lucru interesant care s-a petrecut, dacă pot să zic aşa, a avut loc la sfârşitul zilei după ce am părăsit clădirea şcolii. Ryan ne-a zis pe un ton cât se poate de serios că este ceva despre care vrea să ne vorbească.
- Zău? Şi despre ce e vorba? A întrebat Chris pe un ton neîncrezător.
- Credeam că ai trecut peste partea cu neîncrederea.
- Nu tocmai. Mai ai de lucru. Deci, despre ce e vorba?
- E ceva ce ne-ar putea ajuta în această situaţie, a fost tot ce a spus.
Chris l-a privit cu nişte ochi ce trădau nedumerire, dar şi scepticism.
Evident, Andy nu voia să se lase dat deoparte deci a insistat să fie şi el implicat. Asta a părut să-l deranjeze serios pe Ryan. Nu părea că l-ar fi inclus şi pe Andy în planul său. A încercat să-l convingă că nu este atât de important pentru a partcipa şi el, dar Andy nu a vrut să se lase atât de uşor. Asta m-a cam enervat. Nu înţelegeam ce avea împotriva lui.
Toată discuţia a durat până când i-a ţipat Chris puţin în minte. Ştiu că a făcut acest lucru pentru că s-a încruntat, iar apoi am văzut expresia feţei lui Ryan schimbându-se. Chris l-a fixat cu o privire serioasă, iar în cele din urmă a trebuit să cedeze.
Aşa că ne-am îndreptat toţi spre blocul nostru unde urma să discutăm pe îndelete.
Tot drumul a fost petrecut într-o linişte desăvârşită. Ryan părea destul de încurcat de întreaga situaţie.
La un moment dat Andy m-a bătut pe umăr pentru a-mi atrage atenţia. L-am privit şi am văzut că făcea un semn cu mâna spre capul lui. Ăsta era semnul inventat de noi trei pentru momentele în care el voia să ne spună ceva fără ca cei din jur să audă.
Am presupus că vrea să vorbească cu amândouă deci i-am atras atenţia şi lui Chris.
Tipul ăsta nu prea pare că mă place.
Ei bine, tipul ăsta e puţin ciudat, a zis Chris.
Apropo de asta, cum se face că ai acceptat planul lui? Parcă nu aveai încredere în el, am spus eu.
Câştigă puncte în faţa mea. Dar să nu-i spui. Să vedem ce idee are. Dacă e una inteligentă s-ar putea să-mi revizuiesc comportamentul.
Mi-am dat ochii peste cap. Aşa şmecheră putea să fie uneori. Cred că Ryn mi-a văzut expresia feţei pentru că s-a uitat puţin ciudat la mine. Dar nu-mi păsa.
În momentul ăsta voiam doar să ajungem mai repede şi să auzim planul lui Ryan. Speram să fie bun, aşa cum zisese Chris.

[Miss M]

Am ajuns. Multumesc de anunt! >:D<
Capitolul mi-a placut la nebunie, ca si noul titlu, care surprinde exact ideea povestii. Cred ca daca vedeam cladirea aia fugeam de nu ma intrecea nici o masina de curse :)). Oricum, daca acolo locuieste, lasa mult de dorit. Adica... nu e chiar genul de ascunatoare malefica pentru eroul negativ, dar s-a mai modernizat lumea, deh. Alex mi se pare pesimismul in carne si oase, nu vede nimic pozitiv, saraca.
Incep sa nu-l mai suport pe Ryan. E prea misterios. De-abia astept sa vad planul si ce are cu bietul Andy. Nu inteleg in schimb un lucru: Ai zis ca Andy trebuie sa renunte la puterile de vrajitor, dar inca poate vorbi in gand. Era o renuntare partiala sau ceva gen?
Greseli nu am vazut nici macar una mica, si crede-ma am cascat ochii cat se poate :D.
In concluzie, povestea ta imi place din ce in ce mai mult. Pupici si astept next-ul! :*

[crazy little red]

Cum ti-am spus deja, imi place noul titlu, parca se potriveste mai mult cu poveste :P
Descrierea din capitolul asta a fost buna, parca mai mergea in unele cazuri, cand ea era nesigura, dar e bine si asa, tinde sa fie mai buna ca in alte capitole :)
actiunea, la parte asta nu am niciodata ce comenta la tine, nu-i grabita si ca mereu reusesti sa o faci interesanta
greseli, ai avut una parca chiar pe la inceput dar nu o mai gasesc, nimic grav, capitolele tale sunt in general impecabile :P
As vrea sa-i inteleg mai bine sentimentele lui Ryan, ele sunt inca o enigma pentru mine si relatia lui cu Alex nu pare sa se schimbe in vreun fel, totusi ai lasat impresia in ambele capitole ca el ar fi gelos pe Andy... hmmm, poate analizez lucrurile prea in detaliu...
oricum, faci niste capitole frumoase :*
spor la scris :D

[Leontina]

Ma bucur ca va place noul titlu :x Cat despre Andy se pare c anu am facut lucrurile atat de evidente pe cat as fi vrut, asa ca am explicat cum de poate face acest lucru in acest capitol.
Astept parerile voastre :P

Capitolul 10

Ajunşi acasă ne-am făcut comozi în sufragerie profitând de faptul că eram din nou singuri. Ori mama chiar avea treabă ori pleca intenţionat de acasă pentru că ştia cumva că aveam multe de discutat şi ne era mai simplu dacă eram singuri. În orice caz, mie îmi convenea.
Eu şi Chris stăteam împreună pe canapea, iar băieţii separat. Andy îi arunca priviri urâte lui Ryan din când în când. Părea supărat, iar eu nu-l învinovăţeam. Ryan nu se purtase tocmai frumos cu el.
Andy a făcut din nou semn spre capul lui, iar eu l-am întrebat în gând ce mai era. Îmi plăcea că deşi nu mai era vrăjitor dacă cineva stabilea contactul mental cu el puteam discuta fără probleme. Singurul inconvenient era că uneori se întâmpla să aud anumite gânduri de-ale lui pe care el nu voise să le aud. Pentru mine era amuzant, dar lui nu-i plăcea întotdeauna.
Poţi să-l vrăjeşti pentru mine, te rog?
Nici nu mă gândesc. Nu ar fi frumos din partea mea.
Nici modul în care mă tratează el nu e prea frumos. Tu de partea cui eşti?
Părea destul de supărat.
Evident că sunt de partea ta. Dar să fim serioşi, ştim amândoi că el e singurul care ne poate ajuta să ieşim din încurcătura asta. Hai să ne purtăm frumos.
Nu că ar merita-o. E atât de misterios şi îi place să pară că ştie totul. Cine se crede? Fiul vreunui tip important?
Când a realizat ce prostie tocmai zisese era cam târziu. Ne-a bufnit pe amândoi râsul. Am încercat să mă abţin, dar nu prea reuşeam.
Asta ne-a atras privirile nedumerite ale lui Ryan ÅŸi Chris.
- Mă bucur să văd că vă distraţi şi pe mine mă lăsaţi pe dinafară, a zis Chris pe un ton ce se voia a fi supărat.
- Scuze surioară, am zis încă chicotind.
Ryan ne privea pe toţi trei nedumerit. Asta mi-a plăcut foarte tare. Ce credea, că numai el poate să fie misterios? Poate că nu eram cea mai indicată persoană care să se creadă misterioasă, dar în momentul acela nu conta.
Ryan tocmai voia să ne spună care era planul lui când mi-a sunat telefonul. Mi-am cerut scuze şi m-am dus în camera mea pentru a răspunde. Apelul era de la mătuşa mea, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la faptul că poate mă suna pentru a-mi spune că tocmai se întorsese. Ar fi fost o veste minunată în momentul acesta.
Elanul mi-a dispărut când am aflat că de fapt mă sunase pentru a-mi spune contrariul. Se pare că în locul unde se afla ea aveau loc nişte furtuni destul de puternice şi niciun avion nu putea părăsi solul. M-am simţit descurajată cu adevărat. Mă bazasem mult pe faptul că ea se va întoarce curând şi că ne va putea ajuta. Mi-a sesizat tonul dezamăgit şi m-a întrebat ce se întâmplase. I-am povestit totul până în cele mai mici detalii. Când am terminat la telefon nu am mai putut auzi decât o mare linişte. Oare la ce se gândea?
Cum liniştea părea că nu se mai sfârşeşte am decis să o rup eu.
- Mătuşă, ştii ceva despre toate acestea care ne-ar putea ajuta?
- Nu... nimic. Aveţi grijă, bine? Ar putea deveni periculos.
I-am spus că vom avea după care am încheiat conversaţia. Tonul cu care îmi zisese să am grijă era unul extrem de îngrijorat. Nu o mai auzisem niciodată vorbind aşa. Mi se părea foarte ciudată toată situaţia, dar cum nu mai aveam ce să fac m-am întors în sufragerie unde ceilalţi mă aşteptau. Le-am dat vestea după care am luat loc.
Eram destul de descurajată acum. Până la urmă noi nu eram decât nişte copii. Cum puteam noi să venim cu un plan destul de bun pentru a-l opri pe Andrews? În momentul ăsta mi se părea imposibil. Îmi pierdusem până şi ultima fărâmă de speranţă rămasă.
- Despre ce voiai să ne vorbeşti? A întrebat Andy.
- Este vorba despre o vrajă. Este ceva ce n-ar putea ajuta să ne dăm seama când unul din noi se află în pericol. Chiar dacă distanţa dintre noi este foarte mare.
- Asta ai folosit tu în ziua în care ai salvat-o pe Alex? A întrebat Chris.
- Nu. ÃŽn ziua aceea am ÅŸtiut pur ÅŸi simplu.
- Ştii, eu cred că ar trebui şi noi să aflăm cum de ai ştiut. Dacă tot vrei să avem încredere în tine nu ar trebui să ai astfel de secrete. Sau ai ceva de ascuns? a spus pe un ton tăios.
- Dacă asta va ajuta, cu toată plăcerea.
Mă aşteptam să continue imediat însă nu a făcut-o. Un timp a tăcut pur şi simplu. M-am gândit că poate se gândea cum să ne spună. Poate îşi căuta cuvintele. Când în sfârşit a vorbit vocea îi era puţin nesigură. Asta m-a surprins. Nu am crezut că ar putea fi vreodată nesigur.
- Am ştiut că va încerca să-i facă ceva deoarece... ei bine, cam ştiu cum gândeşte. Şi acest lucru se datorează faptului că, până de curând, el a fost cel care m-a învăţat cam tot ce ştiu.
Când a terminat de vorbit Chris a sărit ca arsă în picioare, moment în care am realizat că ce va urma nu va fi de bine. A ţipat la el întrebându-l cum de credea că am putea avea încredere în el acum că ştiam acest lucru. Teoria ei era destul de simplă: cum să ai încredere în ucenicul celui care ne băgase în toată povestea? De mult nu am mai văzut-o atât de furioasă. Ryan încerca să o îmbuneze asigurând-o că nu ar putea fi niciodată de partea lui, pe un ton cât se poate de calm, dar Chris nu e genul care să se lase convinsă prea uşor.
La un moment dat cred că l-a scos şi pe el din sărite pentru că s-a ridicat la rândul lui de pe canapea şi a întrebat-o pe un ton mai ridicat ce ar trebui să facă pentru a o convinge că e de partea noastră.
Asta cred că a luat-o prin surprindere. Spun asta deorece a tăcut brusc, parcă neştiind cum să continue. Momentul nu a durat mult deoarece a început să-i spună tot felul de chestii pentru a-i demonstra că putea fi de partea acelui Andrews.
Curând eu nu am mai putut să suport toate ţipetele şi acuzaţiile. M-am ridicat şi eu în picioare atrăgându-i atenţia surorii mele.
- M-am săturat! Ce crezi că vei rezolva cu toată această neîncredere? Din câte ştiu eu el ar putea fi singurul care ne-ar putea ajuta. El mi-a salvat viaţa din câte îmi pot aminti. Eu una vreau să îl cred. Vreau să cred că e aici pentru a ne ajuta. Poate că ai motivele tale să crezi contrariu, dar, sincer, deja exagerezi! Nu mai suport chestia asta!
Zicând acestea am plecat de acolo şi m-am dus direct în camera mea trântind uşa după mine.
M-am aşezat pe jos sprijinindu-mi spatele de tăblia patului şi mi-am înconjurat genunchii cu braţele. Şimţeam că mai am puţin şi-mi dau lacrimile. Nu mi se întâmpla foarte des să răbufnesc aşa. Dar pur şi simplu simţeam că nu mai pot să suport toate acestea.
Îmi doream doar o viaţă normală. Atât. Oare chiar ceream prea mult? Aş fi zis adio atât de uşor acestor puteri în momentul ăsta. Nu aş fi regretat absolut deloc. Nu mai voiam să am toate aceste griji şi probleme. Mi-aş fi dorit să pot şterge tot ceea ce se petrecuse cu un burete şi să mă prefac că nimic nu se întâmplase cu adevărat. Că totul nu fusese decât în mintea mea.
Dacă aş putea... Am gândit cu tristeţe.
M-am frecat puţin la ochi deoarece începuseră să mă înţepe.
Am auzit uşa camerei deschizându-se, dar nu m-am uitat să văd cine e. Ştiam mult prea bine. Chris s-a aşezat lângă mine şi şi-a pus braţul în jurul umerilor mei. Nu m-am uitat la ea, eram încă supărată.
- Chiar atât de mult contează pentru tine să ai încredere în el? M-a întrebat pe un ton jos.
Am dat din cap în semn că da. M-am uitat la ea şi am văzut că se gândea intens la ceva anume. Apoi mi-a spus că dacă eu am încredere în el atunci va încerca şi ea să aibă. S-a ridicat în picioare aşteptând ca eu să fac acelaşi lucru.
Nu mai înţelegeam. Acum câteva minute ţipase la Ryan şi îi spusese că nu se poate încrede în el. Iar acum îmi zicea că va încerca să-şi schimbe comportamentul?
Am întrebat-o de ce, eram complet derutată. Răspunsul ei m-a surprins, dar în acelaşi timp m-a făcut să mă simt mai bine.
- Am încredere în intuiţia ta.
Acestea fiind spuse ne-am îndreptat amândouă spre sufragerie. Mă simţeam destul de prost acum pentru scena creată mai devreme, dar era cam târziu să dau înapoi acum. Cel mai simplu lucru pe care puteam să-l fac acum era să merg înainte.
Am fost surprinsă să constat că uşa de la sufragerie era aproape închisă. M-am uitat la Chris, iar ea a dat din umeri. Deci nu ea fusese cea care închisese uşa.
Curioasă fiind m-am apropiat de uşă încetişor încercând să nu fac prea mult zgomot.
Chris m-a bătut la mine şi m-a privit cu nişte ochi dezaprobatori. Mi-am dat ochii peste cap. Ştiam că nu e tocmai frumos să ascult pe furiş pe la uşi, dar, aşa cum am mai spus, sunt o fire foarte curioasă. Şi apoi chiar ea zisese că nu ar trebui să existe secrete între noi.
Am mai deschis uşa puţin pentru a fi sigură că-i pot auzi. La început nu s-a auzit foarte bine, vorbeau în şoaptă. Cât de enervant putea să fie. Evident, Andy mă cunoştea mult prea bine.
M-am uitat la Chris care avea un zâmbet plin de satisfancţie pe faţă. De când tot încerca să mă dezveţe de această curiozitate. Dar nu aveam eu să mă las atât de uşor.
Din nefericire pentru mine peste zece minute mă aflam în acelaşi loc fără să fi fost în stare să aud nimic. Tocmai voiam să mă las păgubaşă, spre amuzamentul surorii mele, când, deodată, am auzit ceva. Părea a fi vocea lui Ryan.
- Crezi că va fi bine? După tot ce s-a întâmplat, vreau să spun, crezi că va rezista până la sfârşit?
Am fost suprinsă de tonul cu care o zisese. Părea sincer îngrijorat şi chiar părea că-i pasă. M-am întrebat despre cine vorbeau oare. Am primit răspunsul când i-am auzit voce lui Andy.
- Nu ştii despre cine vorbeşti. Poate părea foarte vulnerabilă uneori, dar e mult mai puternică decât crezi. Nu-ţi face o părere despre ea doar din cauza scenei de azi. Vei vedea. Va fi bine, sint sigur.
Deci vorbeau despre mine. Modul în care îi vorbise Andy despre mine, m-am simţit bine să ştiu că cineva are totuşi încredere că pot să fac faţă.
Dar Ryan mă deruta tot mai mult. Păruse sincer îngrijorat, iar eu mă întrebam de ce. Aş fi zis că se datorează faptului că era responsabil pentru noi de când ne lăsase să ne implicăm în toată povestea, dar ceva îmi spunea că nu era asta. Că era ceva mai mult de atât.
Mi-aş fi pus mai multe întrebări, dar Chris mi-a întrerupt şirul gândurilor. A deschis uşa şi a intrat în sufragerie. Am urmat-o şi am constatat că băieţii stăteau în aceleaşi poziţii în care îi lăsasem. Dacă nu aş fi auzit acel schimb de cuvinte nici nu mi-aş fi dat seama că discutaseră vreun pic.
Când ne-a văzut Andy s-a ridicat în picioare şi ne-a anunţat că el trebuie să plece. Când ne-a văzut privirile nedumerite a zis că Ryan îi povestise despre ce vrajă e vorba şi că avusese dreptate să nu vrea să-l implice şi pe el. Şi-a cerut scuze pentru tot deranjul şi s-a îndreptat spre uşă. Nu-mi venea să cred. Atât se luptase să nu fie dat la o parte, iar acum pleca pur şi simplu. După ce am auzit uşa închizându-se m-am uitat la Ryan şi, pe un ton cât se poate de hotărât, l-am întrebat ce-i făcuse săracului băiat de se răzgândise atât de brusc.
- O să afli după ce vă voi spune despre ce vrajă e vorba.
Acesta a fost singurul lui răspuns. Mai nedumerite ca niciodată am luat loc aşteptând ca Ryan să ne lumineze şi pe noi.

[Miss M]

Multumesc ca m-ai anuntat! :*
Capitolul asta m-a lasat masca. A fost genial! :X In primul rand mi-a placut mult de tot cum i-ai descris sentimentele lui Alex. Biata fata, mi-e mila rau de tot de ea. Dupa ce am citit capitolul asta am inceput sa ma gandesc serios daca mi-ar placea sa fiu vrajitoare:)).
Ryan a fost socant de mai multe ori. Intai, cand a zis ca Andrews l-a invatat tot ce stie, ceea ce m-a facut sa trec de partea lui Chris, apoi cand a vorbit cu Andy, de unde am dedus iar cat o place pe fata noastra. Tipul ma innebuneste. E cand dragut, cand misterios, cand nesimtit.
De-abia astept ce fel de vraja are in plan, ca sa inteleg de ce a renuntat Andy asa usor. A, si multumesc mult pentru lamurirea legata de puterile lui, a priceput si creierasul meu despre ce e vorba, in sfarsit :D.
Greseli nu am vazut decat vreo doua, nimic batator la ochi. Cum am zis, in capitolul asta parca ai descris ce simte Alex mai bine ca niciodata.
Spor la scris si nu uita sa ma anunti cand postezi next-ul! >:D<

[crazy little red]

da, chiar ne-ai dat mai multe informati despre Andy, am impresia ca au pus ei doi au pus la cale ceva mult mai complex, abia astept sa vad de ce este in stare Alex si ce vraja au de gand sa foloseasca, mi-a placut faza in care radeau numai ei doi :)
descrierea a fost bunicica, mai mergea atunci cand s-a revoltat sau cand a inceput sa planga si sora ei i-a aratat ca are incredere in ea, nu trebuie descriese doar sentimentele de iubire pentru ca genul ala inca nu si-au facut prezenta in fic, dar fiecare traire trebuie descrisa, furia, dezamagirea, chiar si amuzamentul, macar putin, astfel ne facem o parere mai complexa despre personaje si despre personalitatea lor, nu doar din reacyile lor sau din parerea celorlalte personaje despre Alex de exemplu... sper ca ai inteles la ce ma refer :P

dialogul a fost putin, nici nu l-am observat prea tare, asta e bine dupa mine
actiunea e buna, nu sa intamplat nu stiu ce miraculos dar imi place faptul ca nu grabesti lucrurile, si-ar pierde din farmec daca totul s-ar intampla foarte repede

greseli, nu am zarit nici macar una, good job like always :P

cam atat, nu mai am ce comenta, succes la scris :P

[Leontina]

Va multumesc pentru cometarii >:d< Nu prea mai am ce sa zic despre acest capitol, deci lectura placuta ;)

Capitolul 11

- Vraja despre care vreau să vă vorbesc este probabil ceva mai complexă decât cele cu care sunteţi voi două obişnuite. Aceasta va creea o legătură între noi trei, dacă pot să spun aşa.
Aici a făcut o pauză căutându-şi cuvintele. Au trecut câteva minute înainte de a continua.
- În lipsa unor cuvinte mai potrivite, voi spune că este o legătură sentimentală.
Ok, devenea din ce în ce mai interesant. Nu înţelegeam prea bine la ce se referă. Mie îmi veneau în minte nişte chestii care cel mai probabil nu aveau nici cea mai mică legătură cu ce ne spusese el când mă gândeam la această vrajă. Trebuia să ne mai dea nişte detalii altfel toată chestia asta suna foarte ciudat. Suna ca una din scenele siropoase pe care le văzusem o dată într-un film.
- Cred că sunteţi puţin nedumerite deci vă voi da un exemplu. Dacă, să zicem, unul din noi ar fi foarte speriat dintr-un anumit motiv ceilalţi îşi pot da seama de acest lucru imediat. Şi vor putea sesiza şi motivul pentru care respectivul este speriat.
- Adică putem să ne dăm seama ce simte respectiva persoană, a zis Chris.
- Da, cu menţiunea că se pot simţi doar acele sentimente care sunt foarte puternice.
- Acum am înţeles de ce a plecat Andy atât de brusc, a zis ea cu un zâmbet amuzat pe faţă. Andy şi sentimentele. Nu prea se potrivesc.
Ne-a mai spus că pentru ca vraja să poată fi pusă în practică toţi cei implicaţi trebuie să fie de acord cu această, aşa zisă, legătură. Altfel nu va funcţiona. Ne-a mai spus de asemenea că trebuie făcută la miezul nopţii. Asta mi s-a părut a fi o problemă. Trebuia să găsim un mod pentru a o face fără să-i atragem atenţia tatei.
Chris a venit cu soluiţia salvatoare. Ryan ar urma să doarmă la noi în seara asta urmând ca noi să găsim o scuză destul de bună. În felul ăsta totul ar fi fost ok.
El nu mi s-a părut a fi complet de acord cu planul surorii mele. A spus că s-ar putea strecura înăuntru pe la miezul nopţii şi totul ar fi decurs la fel.
- Iar dacă tata va auzi ceva vom avea ceva bătăi de cap încercând să-i explicăm de ce te strecori în casa noastră la o asemenea oră târzie, a zis Chris pe un ton ironic.
Nu a părut să-i convină, dar în cele din urmă a acceptat. Exact la timp aş putea spune deoarece peste cinci minute s-a auzit uşa de la intrare deschizându-se, iar în sufragerie a apărut tata.
A rămas suprins să ne vadă acolo. I l-am prezentat pe Ryan, iar eu, datorită imaginaţiei mele atât de bogate, i-am spus că el se află aici deoarece noi trei trebuia să ne ocupăm de un proiect pentru ora de fizică. I-am spus că este destul de important şi că am vrea ca Ryan să rămână la noi peste noapte pentru a putea discuta despre detalii. A acceptat după ce i-am spus că este un proiect destul de important.
Mă simţeam prost pentru faptul că a trebuit să-l mint din nou. Mi-aş fi dorit să nu fie necesar. Mi-aş fi dorit să-i pot spune adevărul.
În curând a apărut şi mama care mie una mi s-a părut destul de obosită. Asta mi s-a părut ciudat. Nu o mai văzusem niciodată aşa. De obicei venea acasă ca şi cum ceea ce trebuise să facă nici măcar nu era atât de complicat.
Când i-am spus ceea ce voiam noi trei să facem nu a părut prea încântată. Dar, cu toate acestea, nu s-a opus.
Ce se tot întâmpla? De când cu toată această poveste mama era chemată tot mai des la locul de muncă.
I-a spus lui Ryan că singurul loc disponibil era pe canapea, iar el a spus că nu este nicio problemă.
A plecat să-şi ia câteva lucruri de acasă timp în care eu şi Chris ne-am făcut temele. Nu că mi-ar fi ars mie de teme. Nu mă puteam gândi decât la acea vrajă. Nu eram aşa sigură dacă era o idee bună. Într-un fel îmi era teamă. Nu voiam să fac vreo prostie pe care să o regret mai târziu. Ce ridicolă eram. Eu eram cea care insistase să avem încredere în el, iar acum tot eu eram cea care nu era sigură dacă ideea lui era bună sau nu.
Am scuturat din cap sperând să scap de aceste gânduri. Trebuia să am incredere. Făcea asta pentru a ne ajuta până la urmă.
Cina a fost petrecută în linişte, asta dacă îl excludem pe tata care l-a interogat pe săracul Ryan tot timpul. L-a întrebat cam de toate, începând cu familia lui şi sfârşind cu şcoala. Când a ajuns la acest subiect a întrebat brusc despre aşa zisul nostru proiect la fizică. Sperasem să nu aducă vorba despre el. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce să-i spun despre el. Nu eram bună la fizică. Nu puteam şi eu să înventez un proiect la orice altă materie?
Din fericire pentru noi Ryan o fost destul de inventiv şi i-a dat tatei o explicatie conform căreia trebuia să exemplificăm câteva experimente care erau explicate în manual. A făcut totul să pară atât de complicat încât tata nu a mai ştiut ce să zică la final.
Şi credeam că eu inventez chestii complicate...
Puştiul ăsta mă surprindea din ce în ce mai mult. Şi, mai mult, tata părea să-l placă chiar destul de mult. Nu am crezut că va fi aşa. Cu Andy fusese dezastru. Chiar dacă acum râdem de acea întâmplare atunci nu ne-am distrat prea tare.
În schimb mama părea destul de încordată. Îl privea destul de insistent pe Ryan ca şi când ar fi aşteptat ca el să spună ceva ce nu ar fi trebuit să zică. Nu o mai văzusem niciodată aşa. Ştiam că e probabil îngrijorată pentru noi, dar modul în care îl privea pe Ryan trăda o oarecare neîncredere în forţele pe care le avea. Acest lucru mi se părea cel mai ciudat. Adică, ea fusese cea care ne spusese că el este într-adevăr fiul celui care conduce consiliul. Asta nu însemna oare că este destul de puternic şi de abil pentru a ne ajuta să rezolvăm această problemă? Şi, dacă asta era adevărat, atunci de ce părea mama că nu ar crede acest lucru?
Tata a sesizat încordarea mamei, dar ea a pus-o pe seama slujbei. Pentru prima oară în viaţa mea aveam împresia că mama nu ne spusese adevărul într-o anumită privinţă. Voiam să aflu de ce. Dar nu acum. Acum aveam alte lucruri la care trebuia să mă gândesc.
După cină toți trei am stat în sufragerie discutând despre, așa zisul, proiect. Ryan împreună cu sora mea tot spuneau niște chestii pe care mă îndoiam că le înțelegeau chiar și ei. Mie îmi mai spunea Chris prin intermediul gândurilor ce să mai adaug pe acolo pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee ce aș putea zice.
Pe la zece seara m-am băgat în pat cu gândul că poate reuşesc şi eu să dorm până la miezul nopţii. Dar, cum era de aşteptat, nu reuşeam.
Am tot schimbat canalele la televizor sperând să găsesc ceva interesant la care să mă uit, dar după vreo cinci minute m-am plictisit şi l-am închis. Mi-am luat mp3 player-ul şi am început să ascult muzică în speranţa că-mi va distrage atenţia de la orice altceva. A funcţionat, iar pe la a patra melodie am început să devin destul de somnoroasă.

***

Am simţit vag cum cineva mă scutura de unul dintre umeri şi am auzit vocea lui Chris. Abia peste vreo câteva minute am realizat că ea încerca să mă trezească.
M-am încruntat puţin apoi am deschis ochii. S-a uitat la mine amuzată înainte de a-mi spune că Ryan ne aşteaptă în camera ei.
M-a ridicat cu greu din pat de somn ce-mi era şi am urmat-o. După ce am intrat Chris a închis uşa în urma ei. L-am zărit pe Ryan pe scaunul de lângă biroul surorii mele. după ce am clipit de câteva ori mi-am dat seama că avea o privire cât se poate de serioasă în ochi.
Brusc, m-a încercat o stare de nelinişte. Mi-am amintit de acea vrajă şi mi s-a făcut puţin frică. Nu eram sigură dacă doream să merg până la capăt cu acest lucru. Nu pentru că nu aş fi crezut că e pentru a ne ajuta, ci pur şi simplu deoarece nu ştiam la ce să mă aştept. Nici măcar nu eram sigură dacă el ştie ce face.
Linişteşte-te. Doar e fiul celui care conduce consiliul. Sunt sigură că va fi bine.
Vocea lui Chris m-a mai liniştit puţin. Avea dreptate. Trebuia să mă liniştesc. Şi până la urmă nu-mi folosea la nimic dacă mă speriam de una singură. Aveam eu un talent în a-mi face sigură sânge rău. Mă gândesc la tot felul de scenarii cu sfârşit prost cu toate că în adâncul minţii mele există ceva care îmi spune că nu trebuie să mai fac asta. Că toate aceste gânduri negative îmi fac rău şi că nu e cazul să intru în panică.
Am inspirat adânc încercând să alung toate acele gânduri negativ. În schimb m-am gândit la cât de mult ne-ar fi putut ajuta această vrajă. În câteva minute deja mă simţeam ceva mai bine.
- Deci, vă întreb pentru ultima oară: sunteţi sută la sută sigure că doriţi să mergeţi până la capăt cu această vrajă?
Am dat amândouă afirmativ din cap moment în care mi s-a părut că Ryan s-ar fi relaxat puţin. Deci fusese îngrijorat că ne-am putea răzgândi.
Ne-a spus că pentru a face vraja era necesar să ne aşezăm în cerc şi să ne ţinem de mâini. Ne-am aşezat pe podea unindu-ne mâinile într-un cerc. Mi s-a părut destul de ciudat, dar mi-am amintit că trebuie să cred că ştie ce face. Ne-a zis să închidem ochii şi să ne gândim la acestă legătură sentimentală pe care urma să o creăm între noi şi la faptul că eram de acord să mergem până la capăt.
I-am urmat instruncţiunile, iar la un moment dat am simţit nişte furnicături în tot corpul, dar nu am lăsat ca atenţia să-mi fie distrată şi am continuat să mă concentrez. Nu voiam ca totul să iasă prost din cauza mea. Îmi doream ca totul să iasă bine.
La un moment dat am simţit cum Ryan a dat drumul mâinii mele.
- Gata. Asta e tot.
Am deschis ochii şi l-am privit nedumerită. Asta fusese tot ceea ce trebuia să facem? Dar zisese că era o vrajă mai complexă.
Mi-a văzut figura de pe față și a spus că este mai complexă deoarece durează o vreme până când devine complet activă.
- Mai exact cât? A întrebat Chris.
- Cred că până dimineață ar trebui să se rezolve
Acestea fiind spuse am lăsat-o pe Chris să se culce și m-am dus în camera mea. M-am întins pe pat sperând că această vrajă va avea efectul dorit de Ryan.
Când m-a luat somnul deja eram mult mai relaxată decât fusesem toată ziua. Și, mai mult ca oricând, eram convinsă că totul se va sfârși cu bine.

[Miss M]

Am sosit, multumesc de anunt! >:D<
Am o vaga presimtire ca vraja asta o sa-i aduca belele fix lui Ryan, din anumite motive, mai ales ca e invatata de la Andrews(probabil) :>. M-a amuzat rau de tot faza cu "Andy si sentimentele", mi-l si inchipuiam ce fata a facut cand i s-a explicat. Mama fetelor ma cam baga la banuieli, nu cred eu ca are probleme la serviciu. Devine din ce in ce mai ciudata, plus ca se comporta asa cu Ryan, care, bietul de el, incearca doar sa ajute. Alex si Chris zici ca au facut schimb de personalitati, asta legat de incredere, pentru ca eroina noastra ramane tot cu minunatul ei pesimism.
Despre modalitati de expunere n-am ce sa zic, imi place ca de obicei cum descrii toate situatiile. Greseli n-am vazut deloc, deja nu ma mai mira.
Stiu ca n-am zis cine stie ce, dar mi-e atat de somn ca de-abia imi tin capul :">.
Astept next-ul! :*

[crazy little red]

here I am :D
pai, un capitol interesant, se vede ca imaginatia ta a avut de lucru :P
si eu ma gandeam initial la ceva siropos, dar eu ma gandesc tot timpul asa ca... trecem peste
mi-a placut ideea, deja si mintea mea o ia pe alte carari si am chesti de genu "daca o sa..."
altfel spus, m-ai facut curioasa, am impresia ca vraja asta va face mai mult decat sa le arate sentimentele de frica, sau poate doar visez eu :))
oricu, actiunea nu e grabita, descrierea e buna iar greseli deloc
nu ca-s eu foarte atenta, eram prinsa in poveste :D

cam atat, spor la scris si vreau next-ul cat mai repede (nu ca nu le-ai pune deja foarte repede dar acuma ne-ai invatat prost :)))

:*

[Leontina]

Multumesc pentru comentarii :x Ma bucur ca va place povestea mea. Intr-adevar acea vraja va avea si cateva efecte neasteptate. Bine, cam unul singur mai important. Veti vedea voi la ce ma refer.
Daca tot v-am invatat prost o sa o tin asa in continuare :P Uitati capitolul 12 sper sa va placa >:d<

Capitolul 12

Când m-am trezit nu pot spune că am simțit ceva diferit la mine. Ryan zisese că ar fi trebuit să-și facă efectul până dimineață, dar asta nu înseamnă că nu se putea înșela totuși. Dar am decis să nu mă mai gândesc la asta. Până la urmă voi vedea ce se întâmplă și gata.
M-am îndreptat spre bucătărie, iar când am ajuns am observat că numai eu lipseam de acolo. Am luat loc la masă fără să am de fapt poftă de mâncare. M-am uitat în jur și am observat că mama nu era acolo. Am privit ceasul ce stătea atârnat pe perete. Arăta ora nouă și treizeci de minute dimineața.
- Unde e mama? Am întrebat.
- Se pare că a fost chemată la locul de muncă, a zis tata.
- Sâmbăta?
Ca răspuns a dat din umeri. Cred că nici el nu știa prea bine unde lucra mama de fapt. Asta era ciudat. Nimeni din familie nu știa prea multe detalii despre ceea ce făcea ea.
Ryan s-a ridicat de la masă anunțându-ne că trebuie să plece acasă. Ne-a mulțumit pentru ospitalitate înainte de a ieși pentru a-și lua lucrurile. Cu ocazia asta m-am gândit că aș putea să mă duc până la magazin. Aveam poftă de o cola rece.
I-am cerut tatei niște bani care, evident, nu m-a putut refuza. Mi-am luat mobilul și exact când voiam să ies pe ușă a apărut și Ryan. A propus că dacă tot plecăm în același timp ar putea să mă însoțească până la magazin. Nu l-am refuzat. Și, mai mult, nu m-ar fi deranjat compania cuiva.
Am ieșit amândoi din bloc și am început să mergem încet spre magazin. Se pare că era în aceeași direcție cu stația unde trebuia să ajungă. Nu îl credeam. Știam mult prea bine că o face special, dar nu am încercat să-l conving să renunțe. Știam că nu am nicio șansă.
La un moment dat m-a întrebat dacă i-aș putea da un sfat. Nimeni nu îmi mai ceruse sfatul de mutl timp. Nu eram tocmai cea mai bună în acest domeniu. L-am întrebat despre ce este vorba și mi-a zis că este o fată pe care o place și că nu știe cum să-i spună. Asta chiar că m-a băgat în ceață. Nu eram bună la astfel de chestii așa că i-am propus să o întrebe pe Chris mai bine. Ea i-ar fi dat un sfat de o sută de ori mai bun ca mine. Cu toate astea a insistat să audă ce am de spus.
- Of, bine. Despre cine e vorba?
- Aș prefera să nu-ți spun. Dar îți voi da un indiciu. Este în aceeași clasă cu noi.
Asta chiar m-a pus pe gânduri. De la noi din clasă? Pe cine oare ar fi putut să placă. Nu de alta, dar fetele mi se păreau cam superficiale. Nu toate. Majoritatea. Dar, până la urmă, de ce mi-ar păsa? Gusturile nu se discută.
- De ce nu-i spui pur și simplu?
Mda, foarte bună propunerea. Bravo, Alex.
Mă simțeam cât se poate de aiurea. Dintre toate persoanele tocmai mie se găsise să-mi ceară sfatul. Parcă mă și vedeam spunându-i vreo prostie.
- Nu sunt sigur că e o idee așa de bună. E mai, cum să zic, aeriană de felul ei. Nu cred că și-a dat seama că o plac și nu aș vrea să o șochez.
- Nu și-a dat seama? Înseamnă că nu merită efortul.
Am zis acest lucru destul de hotărât. În următoarea secundă l-a pufnit râsul. Știam eu că voi spune o prostie. Mi-a mulțumit pentru minunatul sfat, deși știam amândoi că nu îl ajutasem cu absolut nimic.
Mi-am luat sucul moment în care ne-am luat rămas bun fiecare plecând pe drumul lui. Pe drumul înapoi spre casă am trecut pe lângă o fetiță moment în care am avut un presentiment destul de ciudat. M-am oprit și pentru câteva momente am urmărit-o în timp ce se îndepărta. Singurul lucru pe care l-am putut zări cu claritate a fost părul de un șaten roșcat ce îi depășea foarte puțin umerii.
În mod normal m-aș fi gândit că e doar imaginația mea, dar după toate cele petrecute decisesem că poate ar trebui să am mai multă încredere în simțurile mele. Nu aveam chef de alte surprize neplăcute. Nu voiam decât ca totul să se sfârșească mai repede. Ca lucrurile să fie din nou ca înainte.
Mi-am continuat drumul sprând să nu se întâmple nimic ciudat. Nu azi cel puțin.
În rest totul a decurs cât se poate de normal. Păi, cu excepția mamei, care a lipsit aproape toată ziua.
Când a ajuns într-un final acasă părea la fel de epuizată ca în ziua precedentă. Poate că ar fi trebui să o întreb ceva, dar într-un fel știam că nu avea să-mi spună adevărul. Așa că am decis să o las baltă.
Toată ziua am fost pusă la treabă de tata, căruia îi venise geniala idee de a se apuca de curățenie. Numai de curățenie nu-mi ardea mie. Dar nu prea aveam de ales.
În conluzie ziua a fost petrecută ștergând praful prin casă, dând cu aspiratorul, spălând vasele și alte asemenea. La un moment dat eu și Chris ne săturasem să facem totul așa cum ar fi fost corect și am decis să trișăm puțin. Sau puțin mai mult.
La un moment dat l-am trimis pe tata până la magazin sub pretextul că nu mai avem spray de praf. I s-a părut ciudat, dar nu ne-a refuzat. Mai ales după ce ne-am plâns puțin de faptul că noi nu știm de care să luăm, iar mama e prea obosită să meargă.
După ce a aplecat voiam să ne apucăm să facem totul cu ajutorul magiei, dar am fost prinse în fapt de mama.
- Nu e prea frumos să trișați.
- Știm asta. Dar să fim sinceri. O să ne ia o veșnicie să terminăm de curățat toată casa și sincer am cam obosit, i-a răspuns Chris.
- Are dreptate. Doar de data asta. Te rugăm, am zis eu afișând niște ochi de cățeluș nevinovat.
În cele din urmă a acceptat cu condiția să nu ne obișnuim așa. Fericite că am scăpat de un chin în plus am pus în aplicare toate vrăjile pentru curățenie pe care le știam, iar când tata s-a întors casa era lună. A rămas destul de șocat, dar l-am aburit puțin până a renunțat.
Când m-am pus în pat în acea seară eram de-a dreptul epuizată. Mă dureau toate oasele de la atâta treabă. În concluzie am adormit destul de repede. Bine, poate că nu e cel mai bun mod de a mă exprima. De fapt eram undeva între a fi trează și a dormi. Atunci mi s-a întâmplat un lucru cât se poate de ciudat. Am avut un vis în care era prezent Ryan. Partea ciudată era reprezantată de faptul că eram convinsă că acel vis nu îmi aparține. De ce? În primul și în primul rând deoarece eu nu aveam de ce să-l visez. Nu mă gândeam la el chiar atât de mult. Și eram sigură că nu era nici visul lui Chris deoarece ea nici măcar nu era prezentă. De aici am dedus că visul îi aparținea lui Ryan. Nu mi se părea tocmai frumos să trag cu ochiul la visele altora, ca să zic așa, dar cum nu reușeam să-l fac să dispară am sfârșind prin a-l urmări până la final.

Ryan stătea în picoare pe o pajiște destul de frumoasă. Se afla lângă un copac ce părea destul de bătrân. Lângă el se afla o fată: Alex. Stăteau amândoi acolo privind apusul de soare. Ryan s-a întors spre ea și pe un ton puțin nesigur i-a spus că este ceva ce ar vrea să-i zică de ceva timp. Ea s-a uitat spre el și l-a întrebat ce anume ar dori să-i spună.
- ÃŽmi placi... ÃŽmi placi mult...
Fata a roșit și și-a îndreptat privirea spre pământ neștiind ce ar putea spune.

Am deschis ochii ridicându-mă într-un cot. M-am frecat la ochi fiind destul de somnoroasă.
Deci Ryan mă place... Ce drăguț...
Am căscat și m-am întins din nou pe pat. Apoi, realizând despre ce este vorba, am sărit în sus ca arsă. Nu-mi venea să cred ce văzusem.
Ryan mă place. Și a avut un vis în care îmi spunea acest lucru într-un mod cât se poate de romantic...
Ia stai. A zis că vraja arată doar sentimentele foarte puternice. Asta înseamnă că mă place chiar foarte mult. Altfel nu cred că aș fi văzut acel vis. Părea destul de logic. Întrebarea era: și eu ce ar trebui să fac cu această informație? Doar nu era să-i spun pur și simplu că îi văzusem visul.
Am simțit sângele urcându-mi în obraji și am lăsat un oftat greu să-mi scape printre buze. Asta însemna de asemenea că fata despre care-mi vorbise eram eu. Și, ca o zăpăcită ce sunt, i-am spus că nu merită efortul. Cu alte cuvinte, i-am spus că eu nu merit efortul.
M-am întins din nou pe pat gândindu-mă la tot ceea ce făcuse el până acum. Toate acele priviri îngrijorate...
Deci de aceea...
Nu-mi venea să cred. Cum de-mi scăpase? Oare de ce îmi mai puneam astfel de întrebări? Răspunsul era cât se poate de evident. Nu eram niciodată suficient de atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Poate dacă aș fi fost mi-aș fi putut da seama. Numai eu puteam să omit astfel de lucruri.
Problema cea mai mare acum era însă alta. Eu ce simțeam pentru el? Nu voiam să-i rănesc sentimentele. Am încercat să mă concentrez. Voiam să-mi dau seama cum stăteau lucrurile din punctul meu de vedere. Dar era inutil. Cum nu fusesem atentă la el prea mult nu știam ce simt pentru el. Sigur, îi eram recunoscătoare pentru tot ceea ce făcuse: pentru că ne ajuta, pentru că-mi salvase viața și lista poate continua. Dar asta nu mă ajuta. Nu era suficient.
Acum chair că dădusem din lac în puț. Asta mi se părea mai rău decât ceea ce ne făcuse Andrews. Poate din cauza faptului că în acest caz nu mă putea ajuta nimeni.
Of, de ce trebuie să mi se întâmple astfel de chestii mie?