Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Umbra iubirii

#1
Bună, bună. Probabil o surpriză, nu ? Ei bine, eu şi scumpa mea Kira am început un fic. Da, e original * surprizăă * . Heh, sperăm să vă placă şi aşteptăm comentarii cât mai multe. Primul capitol e scris de mine, aşa că să-i dăm drumul ^^ .


Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă.

Edgar Degas



Capitolul 1



Edward :



Ce am face noi toţi fără artă ? Ce am realiza fără pasiunea de a făptui mereu ceva nou şi de inegalat, ceva abstract dar totuşi frumos ? Nimic. Lumea ar fi seacă şi lipsită de viaţă. Probabil toate culorile ar dispărea iar noi am trăi într-un univers alb-negru. Ce s-ar întâmpla cu frumuseţea naturii primăvara, când toate parcă revin la viaţă ? Mă întreb cum ar fi să nu mai pot privi culorile fascinante ce împânzesc bolta cerească pe timp de seară. Probabil lumea ar deveni tristă şi pustie, fără viaţă.


~


Linişte. Camera era plină de studenţi dar toate zgomotele erau parcă încătuşate. Nici un sunet nu îndrăznea să se facă auzit în întreaga încăpere. Înmoi pensula în amestecul de culori de pe paleta din mâna stângă, atingând apoi fin planşa ce stătea pe şevaletul din faţa mea. Diferite linii nesemnificative prindeau contur, reuşind să realizeze împreună un peisaj de toamnă târzie, pe la sfârşit de octombrie. În pictură apăreau şi câteva personaje, desenate în cadrul mai îndepărtat al paginii, arătând că se află undeva în depărtare, între teii plantaţi pe alee.
- Edward, scumpule, acest desen e magnific. Sincer, nici nu mă aşteptam la altceva din partea ta. Aş vrea să mi-l laşi pentru expoziţia pe care liceul nostru o pregăteşte pentru zilele oraşului.
Vocea doamnei Anne era cel mai plăcut sunet din întreg liceul de artă şi poate din întreg New York-ul. Femeia aceea mereu ştia să mă facă să mă simt bine, indiferent de circumstanţe. Deşi o ştiam doar de doi ani şi ceva, era ca şi o mamă pentru mine. Mereu mă lăuda în faţa profesorilor că sunt cel mai bun elev de la secţia de arte plastice din toţi cei patru ani, şi ştiam asta din surse sigure.
Mi-am întors capul spre ea, privindu-mi reflecţia în ochii ei negri, şterşi. Mereu făceam aşa şi dădeam fetele pe spate, deşi eu nu făceam altceva de cât să mă privesc. În tot universul acela ce se ascundea în spatele ochilor săi, îmi vedeam mie ochii albaştri aprins cum licăresc de mândrie.
- E în regulă. am murmurat, luându-mi geanta de jos şi salutând-o politicos.
În capătul celălalt al colidorului se afla cel mai bun prieten al meu, Aiden, ce aştepta bătând nervos din picior. Un zâmbet viclean îmi apăru pe chip instantaneu. Acelaşi zâmbet ce îl aveam mereu şi la care fetele leşinau la loc comanda. Mă opresc puţin în faţa unei oglinzi de pe hol, trecând mâna prin părul negru ce îl aveam, reuşind să îl răvăşesc uşor, aranjând tot odată bretonul ce cădea pe partea dreaptă a feţei.
Da, aveam un aspect de emo, adevărat. Nu puteam spune însă că nu sunt o persoană emotivă, totuşi. Aveam pe mâini răni adânci, provocate de lame. Răni provocate de mine însumi, la furie sau la supărare.
Un tuşit cât se poate de fals mă anunţă că ar trebui să îmi continui drumul spre ieşire şi să termin cu privirea propriului meu chip. Zâmbetul nu îmi pierii nici un moment de pe buzele uşor lineare.
Abia aşteptam să ies din curtea liceului şi să îmi aprind o ţigară. Încă puţin. Încă puţin şi … libertate ! Scot pachetul de ţigări din buzunarul blugilor şi aprind una. Trag lacom din ea şi fumul se ridică uşor în aer, făcându-se nevăzut. Iubitele mele ţigări. Mereu reuşeam să mă simt bine după ce trăgeam dintr-una. Senzaţia ce se trezea în interiorul meu era puternică şi de inegalat.
Mă las uşor pe iarba parcului central, continuând să trag lacom din ţigara bine făcătoare. Ce noroc şi cu liceul acesta. Chiar la intrarea în parc. Când fugi de la ore ai unde să te ascunzi măcar. Păcat de ăia care au liceele în mijlocul oraşului şi pot să meargă doar în cafenelele de lângă institutul respectiv. Asta da nasol.
Un râset cristalin îmi atrase atenţia de undeva din dreapta mea. Ridicând ochii, am reuşit să îmi izbesc privirea de un grup de tinere ce stăteau pe bancă. Însă, am fost impresionat de cea din mijloc. Tânăra părea cam de aceeaşi vârstă cu mine şi Aiden. Roşcată, cu părul lung şi creţ, şi cu nişte ochi verzi superbi. Combinaţia fatală.
Odată ce i-am prins privirea cu a mea, nu a mai reuşit să şi-o schimbe. Simţeam că sunt hipnotizat de frumuseţea acelor ochi ce rar îi întâlneai. Am ridicat uşor colţurile gurii, arătând din nou zâmbetul meu cuceritor, privind cum faţa ei primea o culoare roşiatică, excepţională. Nu ştiu de ce, dar inima începu să îmi bată ca unui puştan la prima iubire. Un nou sentiment îmi invada întreg trupul, ajungând chiar şi în cea mai mică celulă, reuşind să o invadeze.
Am ieşit din acea ’transă’, când fata a fost scuturată de una din cele două prietene ale sale.
- Hai, Eddy, ne aşteaptă Michael şi Justin în Tom. Să nu-i lăsăm să aştepte. spuse Aiden când văzu că încep să fiu vrăjit de tânăra roşcată.
Mă ridic de pe jos, scuturându-mi blugii negrii şi aşezându-mi cămaşa albastră în carouri. Păşind uşor pe alee, trec pe lângă cele trei tinere împreună cu blondul de lângă mine. Ştiam că mă străpungea cu privirea, simţeam asta pe spatele meu.

Tom era, ca de obicei, plin ochi. Nu era chiar un bar, ci mai de grabă o terasă, deschisă la începutul primăverii şi închisă cândva toamna, spre sfârşit, înainte de prima ninsoare. Mesele erau, cum era de aşteptat, pline până la refuz. Exceptând masa noastră obişnuită, la care stăteau doar două persoane. Iau de la bar un cola de la gheaţă, îndreptându-mă spre cei doi amici ce tocmai primiseră un pachet de cărţi de joc.
- Eddy, omule, credeam că nu mai ajunge-ţi! Sau ce ? Profa de pictură iar a ţinut o predică întregii clase cât de bun eşti ? începu Justin să râdă, făcându-mă iar, să zâmbesc.
M-am aşezat singur, pe banca din faţa celor doi, aruncându-mi ochii prin lume, încercând să recunosc pe cineva sau, să cunosc o eventuală nouă pradă.
- Auci. am auzit brusc, ca şi cum cineva l-ar fi înjunghiat pe Michael. Îndreptându-mi privirea spre locul ce îl privea el, am rămas şocat. Cele trei domnişoare din parc stăteau lângă poarta terasei, privind după o eventuală masă liberă pentru ele. Intru în acţiune. adăugă roşcatul şi se ridică fără să-mi dea şansa să ripostez.
Michael se îndrepta spre cele trei, invitându-le să stea cu noi la masă. Pe măsură ce roşcata înaintă spre mine, sentimentul ce îmi invada mai devreme tot trupul iar începea să mă bântuie. În faţa ochilor mi-a apărut o mână albă, cu nişte unghii îngrijite de culoare roşie.
- Nicole. a fost tot ce am putut să aud când fata mi se prezenta cu zâmbetul pe buze şi uşor rumenă în obraji. Am putut să observ că era mai scundă decât mine cu un cap. Vocea îi era plăcută ca melodia a o mie de viori pe aceeaşi partitură.
- Edward. i-am apucat mâna, iar un fior rece dar plăcut reuşi să îmi străbată într-o clipă corpul.
Nu ştiu cât timp am stat acolo, pierdusem cu tot noţiunea timpului. Cert era că toată atenţia pe care o aveam se îndrepta spre persoana ce stătea aşezată în stânga mea. Nici nu mă uitasem la prietenele ei, tot ce mă interesa era să aflu mai multe despre fata asta.
În capul meu erau amestecate atâtea lucruri şi sentimente, încât nu reuşeam să le dau de capăt. Pentru prima oară îmi era frică să nu fiu respins, să nu dau greşi. Tot ce ziceau prietenii mei îmi intra pe o ureche şi ieşea pe cealaltă. Eu, doar aprobam tăcut din cap, zâmbind uneori ca şi cum chiar aş fi fost atent la ce vorbeau ei acolo.


Nu a fost mare lucru, este doar primul capitol.

#2
Vai mersi ca mi-ai zis. Cum nu-i mare lucru? e chiar foarte frumos.
Titlu si tema: nu ma pot pronunta despre tema, dar titlu chiar imi place..si ma atras fara sa citesc macar un cuvant din capitol

Descrirea si actiunea: frumos, mai ales descrierea..cum ai descris arta, zici ca e esti o adevarata experta, chiar mi-a placut si la fel si restul capitolului. Greselute am vazut doar 1..actiunea e cumintica, exact cum trebuie. Mi-a placut mult citatul de la inceput, foarte bine ales si plasat bine.
Dialogul e ok si nu cred ca mai am ce zice.. va fi ceva interesant..

Spor la scris..sa ma anunte cineva de next ;;)
[Imagine: h8v.gif]
 

#3
Hello, hello.
Recunosc că titlul ma atras, dar când am început să citesc mi-am zis că trebuie să văd despre ce este vorba. Despre idee nu îmi pot da cu părerea aşa că voi aştepta next-urile, dar pot spune că acest capitol a fost bun. Descrierea a fost nice, dialogul şi acţiunea ok. Despre Edward again nu mi-am format încă o opinie. Am văzut că atunci când treci de la vorbirea directă la cea indirectă pui punct, dar continui tot cu literă mica ai putea să desparţi prin virgulă ( pe care am observat că ai uitat să o pui pe ici pe colo). Apreciez faptul că scrii cu diacritice şi că aşezarea în pagină este bună, deşi ai putea să laşi spaţiu între dialog şi descriere ar fi mult mai uşor de citit. Well cam atât aştept nextu bye, bye.

#4
Helăău.
Well, ar fi trebuit să fiu eu prima, fiindcă mă apucasem să comentez, dar...superbul- inegalabilul - genialul - meu calcutor s-a gândit că-i mai bine să facă 'pa' . :]] Eh, lasă-lasă, că la al doilea capitol voi eu prima. Şi dacă nu, la al treilea şi tot aşa. xD
Eniuei, să trecem la comentat.
Deci. Titlul m-a atras prima dată. Încă nu mi-am dat seama dacă se potriveşte cu conţinutul, dar sunt sigură că pe parcurs voi găsi legătura. Oricum.
Perosnajele~
Edward - God! Tipul e genial. Şi mai e şi pictor. <3 Cum să nu-l adori? Din câte i-ai descris fizicul, arată bine. Deci e pictor şi e bun. :] Hăhă, băiatul perfect.
Nicole - Nu prea am aflat multe despre superba roşcată ce well, se pare că i-a 'furat' sufletul lui Eddy. That's cute. Aşa. Tipa mi se pare frumuşică, chiar drăguţă, şi sunt sigură că-mi va plăcea mai mult de ea în al doilea capitol.
Conţinutul~
Nu am observat greşeli de tastare or smth, nu cred că au fost. Replicile n-au fost seci, deşi cred că puteai fi mai dezvoltate. Cu descrierea sentimentelor and stuff like that, stai foarte bine! Chiar îmi place felul în care descrii. Aşezarea în pagină e ok, deşi cred că se putea mai bine. :]
Păi...aştept continuarea şi sper că Kira se va descurca la fel de bine sau chiar mai bine decât tine. ^^
Spor la scris şi vă rog frumos să mă anunţaţi când postaţi continuarea. *smile*
*hugs from me*

XoXo, Mad Hatter.
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.


#5
Aşa. În primul rând, helău.

Titlul nu m-a atras în mod special fiindcă, de obicei, titlurile ce conţin cuvântul "iubire" sunt toate cam la fel. Însă nu vreau să o luaţi ca pe o jignire, doar părerea mea. Îmi place partea cu "umbră" totuşi. Am o vagă idee despre ce se va întâmpla în poveste, după titlu, desigur, dar sper să fie ceva la ce nu mă aşteptam.

Personajele sunt destul de okay, deşi nu îmi pot pronunţa cine ştie ce părere despre ele. Edward mi se pare... cam ciudat. În primul rând, un om emotiv nu poate să fie atât de plin de sine şi să fie Don Juan al unei şcoli. După părerea mea, un emotiv este mai retras, timid şi aşa mai departe. Totul, dar nu un Romeo. Însă, nu am ce comenta fiindcă e personajul vostru. Îmi place însă roşcata căreia i-am uitat numele : - ? . En fin, pare drăguţică. Oricum, o să revin cu o părere mai amplă şi mai detaliată despre personaje.

Acţiunea, descrierea şi dialogul sunt bunicele. La acţiune nu am ce comenta deloc. La descriere pot spune că te pricepi, deşi puteai să mai adaugi puţine detalii despre parc, terasă etc. Şi dialogul e bun, dar pare puţin cam sec. Replicile, de fapt, par cam seci.

GreÅŸeli

Am văzut câteva în timp ce citeam şi nu pot să nu le spun fiindcă eu vreau ca voi să progresaţi.
În primul rând, am văzut că, pe la început, nu ai pus virgulă în faţa lui dar. Dar e conjuncţie coordonatoare adversativă şi e obligatoriu ca tot timpul să se pună virgulă în faţa lui. Însă cred că e din neatenţie.

Citat:desenate în cadrul mai îndepărtat al paginii, arătând că se află undeva în depărtare, între teii plantaţi pe alee.

Aici una din părţile subliniate ar trebui să dispară. Ai spus că sunt desenate în cadrul cel mai îndepărtat în primul loc subliniat, deci a doua parte subliniată nu îşi are deloc rostul. Chiar şi un om ce nu a făcut desen niciodată ar considera că explicaţia dintre virgule nu este necesară.

Citat:E în regulă, am murmurat, luându-mi geanta de jos şi salutând-o politicos.

De fiecare dată după replica enunţiativă a unui personaj se pune virgulă şi după aceea explicaţia. Nu punct.

Citat:Da, aveam un aspect de emo, adevărat

Unul dintre cele două cuvinte trebuie să dispară. Da are acelaşi sens cu adevărat. Şi ambele în aceeaşi propoziţie nu sună prea bine. Citeşte cu voce tare asta şi ai să-ţi dai seama.

blugii negrii - blugii negri [ de neatenţie, probabil ]

Cam atât. Sper că nu v-aţi supărat pe mine fiindcă eu încerc să vă ajut, nu să vă critic degeaba.
Vă urez succes şi vă rog să mă anunţaţi şi pe mine când vine continurea * hugs * .
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#6
Am observat ca titlul , pana acum , nu are legatura cu continutul ficului dar totusi imi place si sunt sigura ca in urmatoarele capitole va avea .
Estetica ficului este destul de ok dar se poate si mai bine .
Actiunea nu este grabita si cand incepi cu o idee o dezvolti cat mai mult .
Te pricepi sa descrii atat sentimentele personajelor cat si aspectul lor , mie una imi place foarte mult cum descrii . Desi am observat ca nu prea ai descris si locul unde se afla , in fine . Dialogul nu este sec si ador faptul ca nu prea il folosesti .
Greseli de tastare sau de ortografie nu am vazut , sa fiu sincera nu prea m-am uitat sa vad daca ai sau nu .
Personajele sunt interesante mai ales Edward , imi place stilul lui si mai ales pentru ca este putin ciudat , faptul ca el este emotiv dar nu este timid mi se pare ciudat .
Despre Nicole nu prea am ce spune pentru ca nu prea ai descris-o , pot spune ca imi place aspectul ei si ca este timida .
Spor la urmatorul capitol .
B.I.T.C.H ( Beautifull.Intelligent.Talented .Charming and Hot !)
________
|FuuFuu~|

#7
Hei.! :] Eh, vezi Ancule? Tot am ajuns aici! :]] Doar că..mi-a cam luat o zi, ieri chiar n-am mai avut cum să intru. Ok, revenind la fic.
Îmi place titlul. Iubire şi umbră..umbra acesteia, sună bine. Asezarea în pagină este şi ea fost ordonată, la fel ca şi textul. De greşeli nu mă leg, nu obişnuiesc doar unde chiar sunt greşeli foarte mari şi ma deranjează, dar tu ai avut vreo două care sunt mai mult din neatenţie, ceea ce este de înteles, suntem oameni.
Descrierea este super ok, îmi place cum descrii sentimentele personajelor. Actiunea nu este grăbită, ceea ce mă încântă nespus. Dialogul nu este exagerat şi nici sec.
La început, când am citit edward, m-am speriat că iar e ceva cu vampiri! M-am cam săturat de dramele din Twillight, fară supărare pentru fani. Toată lumea e acum cu acel film şi deja începe să devină enervant. În fine, că deja încep să deviez şi nu e de bine. Buun, deci nu e Twillight (o dat Dumnezeu!) e ceva mult mai interesant.-Un băiat duuulce, foarte talentat şi foarte popular. Se pare că este în graţiile profesorilor, dar din câte am reuşit să înteleg, şi în graţiile fetelor. Păi, la ce comportament are, de băiat şmecher, la cum arată, nu e de mirare ca majoritatea fetelor îi cad la picioare. Se pare că tipa asta, Nicole, i-a cam pus beţe-n roate.:]]
Ok, eu mă cam opresc aici cu comentatul şi aştept next. ;;]
Baftă la scris fetelor! :]
.
Where is the love?
[Imagine: 14uuh6x.gif]
Does love have a reason?

#8
Hey lume ^^. Imi cer scuze ca vin atat de tarziu cu nextul dar am avut examenul azi si nu prea am avut cand sa scriu din cauza invatatului. Eu si partenera mea va multumim mult pentru comentariile primite si speram sa va placa nextul asta desi mie mi-a cam iesit scrisul din mana dar sper sa fii iesit ceva. Aaa si Metal, o cheama Nicole :-w. So, fara alte introduceri, nextul. Letura placuta!


Nicole:

Nu stiam ce se intampla cu mine. Pur si simplu acea Nicole indrazneata si rasfatata se inmuia sub privirea albastruie a baiatului. Era oare posibil asa ceva? De cand ajunsesem in parc si l-am vazut, parca ceva s-a schimbat. Nu mai eram insumi.
Prietenele mele, Katherine si Danielle, vorbeau cu prietenii lui Edward despre diferite lucruri incercand sa ma includa si pe mine in conversatie, insa fara folos. Eu doar dadeam din cap si mai zambeam. Se pare ca si brunetul facea la fel, sau cel putin asa parea. Din cand in cand ne mai intersectam privirile, dar le intorceam rusinati la loc. Ce dracu e cu mine? Din fata rebela si nepasatoare am devenit timida, lucru care nu era normal. Nu pentru mine cel putin.
La un moment dat aud sunetul enervant al unui telefon, iar in secunda urmatoare, Eddy, cum ii spuneau prietenii, impreuna cu Aiden s-au ridicat de la masa indreptandu-se spre iesirea din parc. Din cate am inteles eu, un prieten de-al lor s-a bagat intr-o problema cu niste derbedei si s-ar putea sa iasa urat. Dupa ce au plecat, mi-am scuturat capul si am revenit la realitate. Ar trebui totusi sa aflu mai multe despre baiatul asta. Poate cine stie, o iesi ceva intre noi. Cel putin mie mi s-a aprins scanteia, insa nu stiu daca si pentru el e la fel. Ma uit catre Justin si Michael si ma gandesc ca ei s-ar putea sa stie destul de multe despre el. Ii intreb unde invata si aflu ca la liceul de arta si ca pasiunea lui este pictura. ,,Hmm, pictor deci? Interesant.” imi spun in minte dupa care iau o gura din sucul din fata mea.
Terasa era printre cativa tei infloriti, care risipeau un parfum imbietor si in acelasi timp adormitor. Cand si cand mai vedeai o floare cazand lin pe iarba din jurul meselor.
Nu mai dura mult ca baietii revenira la mese, putin cam sifonati. Ma uit putin speriata la ei dupa care ii intreb:

-Ce s-a intamplat?
-Nimic prea grav. Doar o mica bataie, spune Aiden zambind.

Nu mai zic nimic si ii las sa isi continue discutia, iar eu ma uit prin jur. Chiar nu inteleg ce e cu mine. Pana sa il intalnesc pe baiatul asta eram bine merci, iar acum? Parca mi-a luat valul mintile si nu mai stiu nici pe ce lume traiesc. Simt cum fluturii imi zboara prin stomac si respir destul de repede. Respir adanc si observ in ghiozdanul lui un tub de desen. Prind putin curaj si il rog sa imi arate si mie desenele. El imi intinse zambind tubul, iar eu incep sa ma uit peste ele in timp ce Katherine, o fata cu parul brunet, tuns scurt si cu ochii caprui, il invita in oras, insa fara un raspuns satisfacator ei. Ma uitam peste desenele lui si ramaneam pur si simplu inmarmurita. Avea talent ce-i drept. Imi placea deosebit de mult o pictura cu un apus de soare.

Ai talent, sa stii, spun zambind si atingand usor pictura.
Iti place? Poti sa o iei tu daca vrei, spune pe un ton cald si afisand un zambet fermecator totodata.

Ii multumesc si pun pictura intr-o parte dupa care termin sucul din pahar. Chiar imi place tipul asta. Are un zambet fermecator si niste ochii de-a dreptul superbi. Mi-ar face placere sa ies o vreme cu asta. Poate o sa imi treaca starea asta de moleseala si poate chiar o sa ma distrez cu el, cine stie.
Trecura vreo doua ore de atunci si se facu deja sapte seara. Cand o fi trecut asa repede timpul nu stiu. Prietenii mei au inceput sa vorbeasca de o petrecere maine seara unde se pare ca vine si brunetul. E clar, o sa vin si eu. Poate atunci nu o sa mai fiu asa timida si reusesc sa ma mai imprietenesc mai bine cu el.

Vad cum brunetul se ridica de la masa pregatindu-se sa plece. Se scuza si in mai putin de doua minute era la iesirea din parc. Eu, prietenele mele si cu prietenii lui mai ramanem cinci minute, timp in care tot incercam sa fac rost de numarul lui Eddy, dar nimeni nu voia sa mi-l dea, pe scuza ca lui nu ii place ca cineva sa il aiba fara permisiunea lui. Cat de sec. Oftez putin iritata si ma ridic si eu de la masa luandu-mi la revedere. Mergeam cu pasi repezi spre apartamentul in care stateam cu parintii mei si cu sora mea mai mica. In momentul asta tot ce voiam era sa stau cu nasul in perna si sa dorm, chiar daca era saptea seara. Tot drumul m-am gandit la baiatul acela asa ca nu mi-am dat seama cand am ajuns acasa. Deschid usa si ma duc direct in dormitorul meu unde ma trantesc in pat. Am adormit foarte repede cu gandul tot la el. [/align]

_____________________________________________________________________________________________
Sper ca v-a placut!
[Imagine: EnvYQ.png]

#9
Aşa, helău. Mulţumesc că m-aţi anunţat.
Deci, în primul rând, capitolul ăsta văd că nu are titlu. Trebuia să îi scri ceva la început, nu să începi direct cu povestitul. Also, vă sfătuiesc să renunţaţi la " Nicole : " sau " Edward: " - găsite la început - fiindcă nu prea are rost. Deja cititorii ştiu cine din punctul cui narează.
Am observat că nu ai pus liniuţele de dialog când au început să vorbească. Sincer, nici nu mi-am dat seama dacă era sau nu dialog fără ele :]] . nu ştiu, probabil e din cauză că te-ai grăbit, dar să fii mai atentă.
Am văzut că tu nu ai diacritice, pe când partenera ta are. Dacă nu le foloseşti, măcar roag-o pe Shadow să le pună şi după îl postezi. Spun asta doar pentru că este cam inestetic ca un capitol să aibă diacritice, iar altul nu.
Acţiunea este puţin grăbită, dar era normal să fie aşa dacă ai concentrat-o într-un capitol atât de scurt. De fapt, mi se pare că prea repede s-au întors Edward şi prietenul lui de la opritul cerţii. :]]
De asemenea, ai grăbit cam mult sentimentele lui Nicole. I mean, suntem abia la al doilea capitol, iar ea se gândeşte deja la o cuplare. E mult prea rapid. Usually, vezi o persoană, îţi place şi începe să te fascineze treptat, apoi îţi doreşti o relaţie cu ea/el. Părerea mea e că trebuie să o mai lălăiţi puţin, să nu fie împreună atât de rapid.
Păăăi, cam atât. Vă urez succes şi, vă rog, să mă anunţaţi şi pe mine. :]]
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#10
Hellău fetelor.;*
Îţi mulţumesc încă o dată că m-ai anunţat! Uu..love:> Se pare ca si Nicole s-a cam îndrăgostit. Dragoste? Eh, încă nu-i sigur, dar cred că da. Sigur nu ar reacţiona aşa dacă pur şi simplu i-ar fi simpatic. Observ că nu doar el e cel adorat de persoanele de sex opus. Doar n-o să fie o iubire între doua persoane populare? Ar fii interesant. Sunt sigură că o groază de lume s-ar băga între ei şi asta ar face povestea destul de picantă, dar ar trebui să mai puneţi si de-ale voastre, că sunt cam multe fic-uri între persoane populare:]]. Ok, oricum sunt sigură că nu o să ne daţi ceva plictisitor, aşteptaţi voi momentul când să săriţi pe noi cu ceva.
Greşeli nu ai sau cel puţin nu am remarcat şi oricum, am mai spus-o, dar mă repet..nu le am cu corectarea greşelilor. Descrierea şi dialogul sunt ok. Acţiunea e la locul ei deşi tinde să fie grăbită, dar probabil vreţi să ajungeţi voi undeva sau pur şi simplu neatenţia.
În rest nu ştiu pe ce aş mai putea să mă axez.:]] mi-a plăcut mult.
Aştept next! Baftă la scirs fetele.
Edit: Oh`, credeam că voi fi prima, dar m-am înşelat:[. Trist.:]]
.
Where is the love?
[Imagine: 14uuh6x.gif]
Does love have a reason?



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dusmanul din umbra Dark Angel 0 1.862 13-06-2013, 06:12 PM
Ultimul răspuns: Dark Angel
  Asasinul din umbra MiraA 48 30.641 03-04-2013, 08:26 PM
Ultimul răspuns: Kira's Scarlet
  Omoara-ti umbra Storymaker 1 2.354 20-06-2012, 06:33 PM
Ultimul răspuns: Storymaker
  Obscurul vietii, traind in umbra. crazy little red 20 12.097 21-01-2012, 10:22 PM
Ultimul răspuns: Abbeh.
  Asasinul din umbra Aniella 0 2.009 06-09-2011, 10:46 AM
Ultimul răspuns: Aniella
  Criminalul din umbră AyumiHamasaki 3 2.739 22-07-2011, 09:39 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Un trandafir ascuns in umbra Zuzy Is Angell 4 3.865 26-06-2011, 02:38 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Umbra Demonului yaoi (+18) Grella. 50 32.119 22-03-2011, 04:27 PM
Ultimul răspuns: Liar
  Doar o umbră .Anne 5 3.271 09-01-2011, 11:12 PM
Ultimul răspuns: Amélie
  In umbra soarelui Setsumi. 3 3.917 08-11-2009, 01:47 PM
Ultimul răspuns: Teh


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)