Destin scris

[LonelySoul]

So, that`s my first fic. Sper să ma ţin de el, deşi am anul ăsta testări şi bla, bla, bla->înţelegeţi voi.
Tip de critică: orice fel
Capitolul unu



Merg liniştită pe o alee oarecare din parc, amic fiindu-mi doar întunericul ce pare a fi din ce în ce mai crud cu mine. Inspir visătoare mirosul mălinilor proaspăt înfloriţi, ce dă un farmec aparte acelei seri racoroase de primăvară. Totul pare desprins din cel mai frumos basm. Asta, până când simt o mână puternică cum îmi apucă braţul, obligându-mă să mă întorc cu faţa la posesorul acesteia. Ochii mei, de culoarea ciocolăţii, întâlnesc nişte ochi de un albastru marin superb, ce emană in mod constant doar răceala sufletului. Mă măsoară atent, din cap până în picioare, după care îşi întinde pe faţa, care pe parcurs capătă o expresie monstruoasă, un zămbet pervers. Mă strânge posesiv de încheietura mâinii, şi constat cu stupoare că la cei şaisprezece ani ai mei, nu pot face nimic pentru a mă apăra de el. Separă o şuviţă de restul părului meu, de culoarea cărbunelui, şi şi-o dă dupa deget, ducând-o la nas pentru a o mirosi. Inspiră lacom mirosul şamponului meu, după care îi dă drumul şuviţei, şi îşi lipeşte trupul de al meu. Îmi aşez podul palmelor pe pieptul acestuia, încercând să-l împing, însă în zadar. Mă aruncă în cel mai apropriat tufiş,iar eu încep să ţip, însă nu mă aude nimeni. Sufletul îmi este sfâşiat în momentul în care el începe să mă dezbrace pe rând de toate obiectele vesimentare şi, din fericire, chiar atunci când vroia să treacă la ,,treabă”, am fost salvată de fratele meu care se pare că era îngrijorat de întârzierea mea.
Din nou acel vis stupid pe care nu-l pot îndepărta sub nici un chip. Din nou viaţa vrea să-mi mai dea o lovitură sub centură, dar nu mă las aşa de uşor, ci continui. Acele momente pe care oricât aş vrea, nu le pot uita.
A trecut un an de la acel eveniment şi cu toate că nu mi-am pierdut virginitatea, am suferit, sufăr, şi probabil că voi suferi o depresie. Pe lângă toate acestea, acele scene din seara aceea blestemată, îmi bântuie în fiecare noapte mintea, bineînteles că sub formă de vis. În decrusul acestui an, mulţi medici psihiatrii au încercat să mi-l scoată din minte, însă fără nici un rezultat. Eu rămăsesem aceeaşi fată arogantă pe dinafară, dar şi pe dinăuntru, însă uneori simţeam că din cauza acelor momente viaţa mea este total ruinată. De ce? Pentru că de fiecare dată când un băiat încerca să mă atingă, îl respingeam, cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Nimeni, înafară de mine, fratele şi părinţii mei nu ştiam asta, şi nici nu doream să ştie.
Mă trezesc scoţând un ţipăt de disperare, şi în secunda doi, la uşă a apărut fratele meu ce sa năpustit asupra-mi pentru a-mi oferi o îmbrăţişare, ca de fiecare dată când aveam acel vis. Consider cu stupoare, ca pijamaua îmi este lipită de corp din cauza transpiraţiei, la fel ca şi părul ce îmi ajunge cu uşurinţă cu o palma deasupra fundului. Îmi dă drumul din strânsoare, după care mă priveşte trist.
-Tu chiar ai de gând să vii aici de fiecare dată când visez ,,urât”? Îl întreb eu, iritată din cauza faptului că datorită mie, se trezeşte în miezul nopţii pentru a se comporta aşa se siropos. Nu vreau să mă înţeleagă greşit, îl iubesc, dar uneori simt că-i mult prea protectiv cu mine.
-Da, pentru că eşti sora mea, şi nu voi lăsa ca nimic rău să ţi se întâmple. Spune el, în timp ce s-a făcut confortabil în patul dublu cu o lenjerie de satin de culoarea roşu-sângeriu.
-Bla, bla, bla. Ce pot să păţesc de la un vis? Îi spun eu, după care îi scot jucauş limba. Nu-mi mai răspunde nimic, ci doar îmi arata cu degetul spre baie în timp ce-şi inchide ochii. Ooo da, chiar aveam nevoie de o baie fierbinte. Îmi îndrept paşii spre şifonierul dublu din lemn de mahon, şi scot de acolo haine de schimb, după care păşesc în baie, simţind fiori la contactul picioarelor subţiri cu gresia de culoarea fulgilor de nea. Mă bag sub duş, lăsând ca pentru douăzeci de minute, trupul subţire, însă cu forme apetisante, să-mi fie alintat de apa călduţă în amestec cu gelul de duş cu miros de lavandă. După ce termin, mă usuc şi mă îmbrac, după care mă întorc la patul meu, aproape plutind. Se pare ca Ştefan nu s-a mai obosit să se întoarcă in camera lui, ci a adormit aici. Dau indiferentă din umeri, nefiind prima dată cand dorm cu el, după care ma aşez in pat, cuibărindu-mă in braţele scumpului meu frate. Ne zvârcolim amândoi până ce ne găsim o poziţie convenabilă.
-Noapte bună, Cristina. Îmi şopteşte el după care îi aud sforăitul ,,de milioane”. (Mda aşa îi mai spuneam eu pentru a-l tachina)
-Noapte bună...Spun eu ca pentru mine, după care sunt furată de somn.

Cam atât ar fi pentru pentru primul capitol. Sper să vă placă. Şi ştiu că e cam scurt, dar a ajuns lenea şi pe la mine în ultimul timp.
Edit: Merci susţinătoarei.(se ştie ea)

[Katniss]

Hello dear.
Am venit şi eu pe la ficul tău şi m-am gândit să îţi las şi un comentariu.
So, let's see.
Ideea nu mă pot pronunţa încă asupra ei, aştept următoarele capitole pentru a-mi putea forma o opinie clară. Titlul este drăguţ, dar nu pot spune că ma atras în mod special.
Am văzut că nu ai lăsat spaţiu între ceea ce ai spus tu şi capitol ceea ce arată destul de urât poate o să o faci data viitoare. Începutul mi se pare nu neapărat banal, dar cred că ar fi fost multe alte feluri de a începe.
Descrierea este prezentă, dar ar mai merge şi ţinând cont prin ce a trecut Cristina ai fi putut să te legi mai mult de asta, iar acea întâmplare să nu o dezvălui dintr-o dată, ci să o faci pe parcurs ai fi dat mai mult suspans.
Dialogul mi s-a părut cam mult pentru un prim capitol şi cu o uşoară tentă de a deveni sec. Acţiunea puţin grăbită, iar naraţiunea ok. Greşeli de tastare au existat, la fel şi cele de exprimare, arătau destul de ciudat.
Nu mai scrie 5, 10, etc ci cinci, zece, ar da mult mai bine la estetică. Deasemenea încearcă să împarţi capitolul în mai multe paragrafe şi să laşi spaţiu între dialog şi descriere.
Per total a fost un capitol drăguţ, dar mai ai mult de lucrat.
Încă un sfat încearcă să descrii mai mult sentimentele, să încerci să transmiţi ceea ce scrii.
Bye, bye dear,

[LonelySoul]

Partea a doua


-Oh, haide, Cristina! Ce naiba! Te cred că te-ai săturat, dar mai vreau încă o şansă. E un prieten foarte bun, încă student. Are recomandări foarte bune de la profesorii lui, de i-ai vedea şi notele...Iată-mă prinsă într-o discuţie al naibii de urâtă cu fratemiu pentru că voia să mă prezinte unui prieten care-i, vezi-tu-Doamne, psiholog. Iar eu, eu mă săturasem de persoanele de genul, care te urmăresc peste tot şi îşi notează într-un carneţel fiecare chestie pe care o faci. Până acum a fost bine că am avut parte doar de persoane de vărsta a doua, dar acum pot să zic c-am dat de dracu`:un băieţaş de vreo nouăsprezece- douăzeci de ani, despre care habar nu am nimic şi cine ştie ce pretenţii o avea şi el. Mai iau o gură din ceaşca de cafea, după care o trântesc nervoasă pe masă.

-Mă voi gândi la propunerea ta, dar nu promit nimic. Spun eu tunând şi fulgerând. Mă ridic de la masă şi urc in grabă scările spre camera mea. Trântesc uşa după ce intru, şi îmi dau nervoasă halatul jos, urmând să mă pregătesc pentru şcoală. Luând în considerare vremea toridă de afară, că deh, era spre sfârşitul lui mai, am optat pentru o cămaşă albă, lăsând-o descheiată la primii doi nasuri şi o pereche de blugi skinny, negrii, completaţi de o pereche de sandale, tot negre cu un toc destul de marişor si cercei în formă de stea. Îmi iau geanta şi plec fără a saluta pe nimeni.

Ajunsă afară, un val de căldură mi-a străbătut corpul. Peisajul era mirific. Copacii înverziţi şi totodată înfloriţi, serveau drept suport păsărelelor ce cântau venirea verii. Cerul albastru, pătat pe ici, pe colo de nori ce la prima vedere păreau nevinovaţi, de-abia mai suporta infinitul de raze ale soarelor, neiertătoare cu primăvara. Pornesc spre şcoală, care era imediat după colţul străzii pe care locuiam. În ultimul timp, gândurile îmi sunt străbătute de idei nenumărate, ce nu fac nimic altceva decât să mai rupă cate o bucată din inima, care este şi aşa terminată de acea întâmplare. Uneori mă întreb de ce mi s-a întâmplat chiar mie asta, însă presupun că am meritat-o, căci nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Păşesc pe trotuarul uscat şi plin de praf aproape plutind, lăsându-mă cucerită de razele şi căldura soarelui, ce păreau mai intense cu fiecare minut ce trecea.

Treptat, cheful şi buna dispoziţie cu care am plecat de acasă, s-au transformat în lene, paşii mei încetinind considerabil. Într-un momet de slăbiciune, o lacrimă s-a strecurat din lăcaşul ce-i servea drept casă în ultima vreme, acesta fiind udat foarte des de micile cristale sărate, ce pe chipul meu păreau adevărate perle. O şterg repede, din reflex, şi îmi continui drumul.

Nu după mult timp, mă vad în faţa porţii de la intrarea în şcoală, o clădire crem, cu trei etaje, ce era pretutindeni înconjurată de un parc mare, a cărui umbră adăpostea băncile pe care elevii erau aşezaţi. Incoştientă de faptul că majoritatea băieţilor şi-au fixat privirea pe mine, mă îndrept păşind graţioasă şi cu capul drept, privind înainte, la fel ca de fiecare dată. Mă gândesc la propunerea făcută de Ştefan. După mine nu aş accepta, dar niciodată nu mi-a mai vorbit cu atâtă convingere şi siguranţă. Şi pe deasupra, nu cred că convingerea aia îi venea din burtă sau ceva de genul ăsta. O să accept, dar doar după ce termin cu şcoala, ca să scap de o grijă. Trag statisfăcută aer în piept, observănd că am ajuns în faţa clasei din care fac parte- 11 B. Întind mâna spre clanţă, dar chiar în momentul acela, ea este apăsată de cineva de dincolo de uşă şi odată deschisă, face contact cu corpul meu, trântindu-mă la pământ.

-La dracu! Şuier eu printre dinţi, în timp ce mă uit la faptaşă, care nu era alta decât colega mea de bancă, cu care mă înţelegeam binşor, Dana. Murmură o scuză, iar eu o accept, în timp ce majoritatea colegilor se uitau la noi îngrijoraţi. Le zâmbesc în semn de lăsaţi-mă-naibii-în-pace-şi-nu-vă-mai-holbaţi, în timp ce încerc să mă pun pe picioare. Nu sunt lăsată însă, de o durere cruntă, avântată asupra piciorului drept. Nu era rupt, poate doar scrântit (sper) . Un „dă-mi voie să te ajut”, urmat de o mână care m-a adunat de pe jos, venit din partea unui coleg, Mihnea, un tip foarte de treabă, după mine, este tot de ce am avut nevoie şi, evident, am primit. Ochii lui de un verde crud, mă cercetează, oprindu-şi privirea asupra piciorului rănit. Se uită mai întâi serios, după care grijuliu, terminând cu o privire tristă. Ahh, serios-grijuliu-trist, serios-grijuliu-trist. Simt cum îmi pierd echilibrul, însă două mâini se strecoară la timp pe sub corpul meu, aducându-mă la poziţia iniţială. Pleoapele mi se par din ce în ce mai grele, iar întreg corpul mi-a amorţit. Ameţeala sfârşeşte odată ce leşin, lăsându-mă moale în braţele colegului, şi capul să se odihnească pe piepul lui.

Nu după mult timp, mă trezesc cu o durere îngrozitoare de cap, acompaniată de răsuflările de uşurare ale colegilor. Da, erau toţi acolo petru mine, căci întotdeauna am fost cea mai unită clasă din cadrul promoţiei noastre. Mă ridic privind buimacă în jur, privirea fiindu-mi încântată de zâmbetele călduroase venite din partea colegilor. Nu erau chiar toţi, dar eram mulţumită de câţi erau şi de faptul că le păsa de mine. Nu mai rezist mult timp, şi-mi împrim pe buzele-mi rozalii unul din acele zâmbete sincere şi pline de speranţă. Colegii o iau înainte, în timp ce eu mai rămân să mai discut câte ceva cu asistenta. După ce îi mulţumesc, îmi iau tălpăşiţa sperând ca aceasta să fie ultima dată când voi călca într-un astfel de loc. Ajunsă în clasă, observ că ceilalţi au plecat, aşa că fac şi eu la fel.

Cât timp stătusem la şcoală, au avut loc schimbări majore în natură. Cerul, ce atunci strălucea din cauza albastrului pur în care era pictat, era acum încărcat de nori cenuşii ce împiedicau lumina soarelui. Vântul bătea cu putere, rupând frunzele copacilor, mai dezgoliţi cu fiecare minut. Aceştia nu renunţă cu una cu două, ci încearcă să îşi acopere goliciunea cu crengile. Din aceste lucruri nu se putea desprinde decât un singur lucru: furtună. Mă cutremur la acest gând şi-mi grăbesc paşii către casă.

Ajunsă în faţa locuinţei, am încercat să mă pregătesc sufleteşte pentru discuţia cu Ştefan. Ştiam că este în sufragerie aşteptându-mă şi mai ştia că n-am să mă las aşa de uşor, deşi decizia era luată. Mdaa, complicata de mine. Îmi îngreunez pasul, special pentru cel ce mă aştepta, astfel sperând să-l ţin în suspans căci era al naibii de calm deobicei. Ei bine, poate asta va fi o excepţie. Ajung în cele din urmă la uşă şi apăs ezitant pe clanţă, după care intru şi închizând-o, îmi lipesc spatele de aceasta şi trag adânc aer în piept. Ştefan era acolo, cu mâinile poziţionate încrucişat în zona pieptului, bătând nervos din picior.


-Deci? Întreabă el ridicând sceptic dintr-o sprânceană. Nu-i spun nimic, ci doar mă descotorosesc de încălţări, după care mă duc în bucătărie să iau un pahar de suc de portocale. Ahhh, şi al naibii dacă am măcar un pic de dispoziţie necesară pentru o ceartă. Mă resemnez şi îi răspun că sunt deacord, răspunsul meu fiind urmat de un încurajator „Nu vei regreta!”. În timp ce mă aşez turceşte pe canapeaua neagră din piele, frăţiorul meu face ochii cât cepele. Oooops, se pare că nu mi-a reuşit ideea de a ascunde zona în care piciorului era lovit de el. Ridică din mâini gen mă-predau, iar eu pufnesc în râs în timp ce urc scările către camera mea.

Precizez că este necorectat.

[Katniss]

Hello dear ţi-am zis că o să trec deci am venit. Îmi place ideea care începe să se contureze cât de cât, aştept să văd în continuare ce se va întâmpla, deşi am o vagă bănuială nu vreau să fiu eu cea care să strice misterul. Aş fi vrut să văd mai multă descriere, să văd că te axezi mai mult pe sentimente, după cum am mai spus ai putea să profiţi de ceea ce a păţit Cristina şi să descrii totul mult mai intens. La dialog cred că ai mai putea lucra. Naraţiunea a fost ok, acţiunea uşor grăbită. Am văzut câteva greşelide tastare, de exprimare câteva repetiţii şi câteva fraze care nu sună atât de bine fii mai atentă pe viitor, a da şi mai lucrează la aşezarea în pagină. Cam atât aştept nextu şi sper că nu te-a supărat comentariul meu bye, bye.

[hiimera]

Eu una nu cred ca mai trebuie sa las critica foarte multa. Nu prea mi se pare primul tau fic.. adica sunt sigura ca ai mai scris si ca asta ar fi primul postat aici. Eu una te felicit si chiar iti multumesc ca ai postat, chiar m-am delectat cu cele doua capitole, interesant de frumoase. ;)

Pe langa faptul ca inca ar mai trebui sa conturezi mult mai amplu si mult mai profund sentimentele ce ii inconjoara inima Cristinei.. si faptul ca actiunea cateodata este grabita si de la capitolul unu la capitolul doi ai sarit destul de repede, nemai povestind scena de trezire din somn a celor doi, in rest totul este creionat frumos si ordonat, ca sa spun asa.
Insa nu mai lasa atatea spatii intre randuri, mai bine spus bucati. Lasa doar atunci cand stii ca treci de la o atiune la alta, doar can scrtezi putin.. :-)
Greseli sincer ai avut doar cateva, nu multe in primul capitol. 2 sau 3 .. nu mai stiu exact.. insa chiar mai bagat in poveste si stii de ce fiindca ai folosit o maniera interesanta de a-ti dezvolta ideea produsa. ;;)
Titlul m-a atras sa fiu sincera, acum nu stiu de ce pe Miss Sensation nu.. dar fiecare cu ce ii place, nu ?
Dar sa speram ca se va relata totul si la titlu si ca nu vei iesi din sfera lui.. --"
Oricum chiar imi place, este interesant si daca nu te superi as dorii sa imi spui cand mai pui nextul
Si la faza cu scoala, te inteleg perfect.. nici nu mai trebuie sa pomenesti de ea ..:-j
Ca oricum si eu trec acum prin multe, cu toate ca am terminat tezele urmeaza o groaza de lucrari.. in fine. God Damn ! Why am i telling al this crap ? >.<

Deci ca sa te lamuresc, trebuie sa te axezi extrem de mult pe personajul tau, care l-ai conturat bine, insa are o complexitate mare, deci fi atenta cu descrierea sentimentelor si modul comportamental pe care il abordeaza. > v <