O sclipire in intuneric

[RouXiss Đx]

mama da cata comentariul o.o
prima data am crezut ca este un capitol:))
Cred ca Valleee a reactionat la nervi, ca si mie mi se mai intampla. Am o zi rea si cand vad ceva care ma enerveaza cat de putin imi sare tandara. Acum nu ma intelegeti gresit, dar nu ii iau partea nici lui Kayla, dar nici ale lui Valleee. Sper ca sa se rezolve situatia, si sunt sigura ca Valleee isi va cere scuze.

Acum la fic. Mie una imi place. Venus Roseta pune capitolul urmator? Il adstept. Imi place cum descrii Venus, si dialogul este tot ok. Valleee, descrierea este cam.... mmmm.... mie una mi se pare bunicica. Serios, nu glumesc, din punctul meu de vedere desccrierea este chiar bunicica. Acum, actiunea este grabita. Cred ca saraca sa speriat.

Deci astept next, sa ma anuntati va roooog :o3

[hiimera]

Da stiu e ditamai comul.. insa stiu eu de ce l-am scris asa de lung..
Insa nu am intentia de a o enerva sau a o provoca sa renunte, eu una i-am lasat critica si cateva sugestii ca sa se axeze si sa scrie mai bine. Nu am spus ca nu-mi place ficul.. nu ams cris mic ca nimeni sa nu vada ca am specificat ca este o idee chiar geniala si le felicit pe amandoua doar ca una dintre partenere mai are putin de lucrat, poate mai mult.. insa chiar si asa are ceva ceva acolo, stiu sigur doar ca trebuie sa mai retuseze cate ceva. ^^

[Rose ^^]

Va multumesc tuturor de comentarii/ critica. Kayla, imi cer scuze pentru chestia asta. Sotia mea scumpa, mersi de com si sper ca acum e mai bine:* Aveti noroc ca *Black~~Heart* a tras de mine, ca de nu..nu veneam prea curand cu nextu. Lectura placuta.

Cap XII
O singura inima= multa durere...

SAKURA:

Va fi ce? Ce a zis? Ca el imi va fi sot? Nu vreau asta, nu vreau sa ma marit. Abia am saisprezece ani, e prea devreme si de ce tocmai cu el. Nu am nimic personal, dar nu e genu meu, nu arata nici bine si eu..mie..cred, off, dar poate e dragut pe interior, poate chiar e special. Dar ce vorbesc aici, tocmai mi-a dat cineva in cap.
Am crezut ca eu imi voi alege sotul si din dragoste, nu din afaceri si protejare. De ce trebuie sa fie asa dura viata?
Cei din clasa de jos spun ca a fi printesa e usor, dar nu au nici cea mai mica idee de cate sacrificii trebuie facute pentru altii. Trebuie sa-ti sacrifici inima si viata pentru ce? Pentru oameni care nu iti sunt recunoscatori, cand te vad toate bune si frumoase, numai lapte si miere, dar pe la spate te barfesc de zici ca vine acum potopu si nu mai au timp.
Doamne unde se duce lumea asta?
- Draga mea, timp de doi ani va veti cunoaste mai bine, dupa ce implinesti varsta de optsprezece ani va ve-ti logodi, iar la un an dupa logodna v-a veni si casatoria.
- Hinata, valabil si pentru tine. Sotul tau v-a fi Naruto.

Pot sa-mi sap groapa, ma vor rade toti, dar nu asta e important, ce conteaza e faptul ca nu il iubesc si nu il voi iubi niciodata. Bine de Hinata, macar unchiu Yamato a ales bine, la ales pe blond care arata chiar bine si se pare ca cei doi se inteleg, dar eu..eu am cazut in pacat. Eu am aceasta cruce grea si rece, aceasta povara ce trebuie dusa pana la capat. Nu mai e cale de scapre, asta mi-a fost ales: sa sufar in tacere. Sa mi se franga aripile mereu exact ca fluturii, daca le atingi fragilele aripi nu mai pot zbura oricat ar incerca. Asa si eu, incerc dar nu pot sa ma ridic de la sol, sa ating infinitul fericirii.
Insa infinitul fericirii nu exista sau daca exista nu poate fi atins, nimeni nu poate fi complet fericit. Caci mereu vei avea o cazatura si fiecare v-a fi mai dura si durerea cu atat mai mare. Chiar daca spunem ca nu suntem afectati, in interiorul nostru stim prea bine ca e multa durere, ca sunt foarte multi ghetari acumulati.
Oare voi ajunge mai rece ca un ghetar, nu voi mai primi iubirea? Stiu prea bine ca sufletul meu acum e rece si negru, fara nici o raza de lumina. Poate ea a existat, dar a fost stinsa, nu cred ca mai poate cineva sa lumineze acel loc sinistru.

Incerc sa scot macar un mic zambet sa nu para ca nu sunt crescuta cum nu trebuie. Cum as putea zambi cand sotul meu va fi acest print, acest “fat-frumos”? Insa de ce, de ce e si Sasuke aici? Acel brunet ce m-a fermecat numai cu privirea si inca ma priveste cu ochii lui care te absorb si te ratacesti in ei.
Simteam cum o mica flacara incepe sa se aprinda in interiorul meu, iar cel ce ma facea sa simt aceasta imensa caldura era el, brunetul. Inima mea incepea sa bata cu putere, doar pentru o simpla privire, una singura ce m-a facut sa-i cad la picioare.
Tocmai si-a prins prada, m-a capturat, mi-a luat inima si a incuiat-o intr-un cufar ce la dat pe mare sa pluteasca la nesfarsit, pana cand...
El ma controleaza acum, el are cheia salvarii mele, poate sa faca ce vrea: sa ma lase sa mor si sa sufar in tacere, sa ma consum pana in ultima clipa, pana cand ultima bataie a inimi se v-a face auzita in intreaga lume sau poate sa ma salveze si sa fim impreuna pe vecie.
A stiut cum sa-mi patrunda in suflet si si-a lasat o mare amprenta acolo, ce nu o pot face sa dispara, nici cu moartea caci mereu inima mea, tinuta captiva in lanturile lui, va continua sa bata pentru el, pentru o privire si doua cuvinte banale adresate, dar mie si nu altcuiva.

M-am asezat la masa, iar langa mine a venit viitorul sot, cel ce mi-a distrus viata, ce mi-a marcat copilaria in sens negativ. Simteam ca innebunesc, mai ales ca Sasuke era fix in fata mea, acum nu aveam scapare, fie ca doream sau nu tot il priveam chiar si pentru cateva secunde.
Saracul Lee, el incearca sa vorbeasca cu mine, dar eu ii raspund doar cu un simplu si banal “Da” sau “Nu”. Cum ar trebui sa fiu cand castelul meu s-a “prabusit” peste mine? iar zidurile reci nu ma lasa sa ies la suprafata si sa vad soarele din nou, acel disc ce straluceste pe cer in fiecare zi, numai ca in sufletul meu nu mai straluceste. Candva totul era roz, dar cu moartea mamei el a inceput sa nu mai lumineze asa tare, iar acum deloc pana a lasat o pana definitiva de curent in interiorul meu.
Cerul care il credeam frumos si de neatins, fara o distanta exacta intre noi si el tocmai mi-a demonstrat ca poate atinge pamantu, mi-a picat in cap si doare, dar eu stau si inghit ca o fata cuminte si viitoare regina dura ce va avea in mainile sale viata multor oameni. Daca ma plang acum ce vor spune supusii mei? Ca sunt o fricoasa, nu vor avea incredere in mine si in felul asta voi provoca un haos intre ei.

Nu mai suport atmosfera de aici: Sasuke se uita la mine, iar eu incercam sa-l evit. Lee dorea sa ma cunoasca mai bine, iar Hinata se intelegea de minune cu Naruto. Konan se uita pe sub gene la Itachi, zambesc in sinea mea la acest gand ca ea s-ar indragosti si m-as bucura enorm de mult. Familiile noastre vorbeau despre problemele statului, iar mamele impartaseau experiente sau povesteau despre copii lor, doar a mea lipseste, stiu ca ii placea foarte mult sa vorbeasca despre mine si nazbatiile mele.
Ca sunt printesa nu inseamna ca sunt o papusa controlata, logic ca spargeam lucruri, nu ascultam mereu si multe altele. Tin minte ca odata am dat drumu la cai, iar animalele simtind libertatea au fugit si locul ideal a fost gradina de trandafiri, pentru asta mi s-au dat teme duble.

Mi-am cerut scuze si am plecat de la masa, insa nu cred ca mi-a observat cineva plecarea cu exceptia lui Lee, care sper ca l-am lamurit ca revin imediat, asta sa o creada el.
Ies din castel si incep sa ma plimb prin gradina cu flori. Luna plina straluceste mai puternic in seara asta, iar stelele parca s-au inmultit si fiecare doreste sa-si arate misterul si stralucirea astfel provocandu-se o intrecere cu vecina. Micii greieri isi dreg glasurile si incearca din rasputeri sa ne incante urechile, insa ceea ce imi place este mirosul dulce al florilor ce ma mai indulceste si pe mine, macar pentru cateva secunde, care eu le consider ore.

Gandul mi se duce din nou la Sasuke, of mai rau mi-a facut. Nu putea sa stea acasa si sa se joace de-a cavalerul pe calul alb? Nu, a trebuit sa vina si sa-mi suceasca mie mintile, sa ma duca in prapastia dragostei. Vrea sa ma impinga spre pacat, exact cum sarpele a impins-o pe Eva, iar ea l-a luat si pe Adam in acel noroi si au tradat increderea Tatalui.

De ce tata? Eu trebuia sa intru in altar fericita, sa-i molipsesc si pe altii cu fericirea mea, iar tu sa ma duci mandru la altar si sa ma “predai” iubitului meu sot. Sa zburd ca un copil mic ce alearga dupa fluturii in acea zi in care voi spune acel simplu cuvant “Da” in fata lui Dumnezeu si ne vom jura iubire vesnica. Un simplu cuvant ce ne leaga pentru totdeauna, iar binecuvantarea Celui Sfant sa domneasca peste noi pe vecie.
In acea zi in care totul trebuia sa fie dulce, porumbeii albi zburand la nunta mea si notele muzicale ale pasarilor sa deschida inimile tuturor, iar noaptea luna sa fie partasa la momentul magic in care sotul meu ma v-a avea atat trup cat si suflet si ne vom contopi unul cu celalalt in magie si placere.
Asa trebuia sa fie ziua in care ma voi casatori, cea mai frumoasa zi a vietii mele, insa acum va fi una intunecata, chiar daca rochia va fi alba pentru mine e neagra cum a devenit viata mea in acest moment. Ce e ales de rege nu poate fi schimbat, doar daca el decide si nu cred ca tatal meu va dori.

In acel moment am simtit o mana rece, dar totusi calda aterizand pe umarul meu. Ma intorc fara nici o problema si intalnesc o pereche de ochi negri ce ma privesc. Stam in tacere cateva clipe si privindune in ochii adanc. Incer sa-l citesc insa nu pot, vreau sa stiu ce simte. Daca ma iubeste sau se joaca cu mine.
Respiratia mi se accentueaza cu fiecare minut, imi vine sa-i sar in brate si sa-i spun ca nu pot trai fara el, sa-i simt buzele dulci peste ale mele. Simt ca si el vrea acelasi lucru. Respiratia lui e plina de dorinte arzatoare, iar ochii incep sa-i cedeze.
- Sakura, ma iertati, printesa Sakura ce a-ti patit? De ce fata dumneavoastra exprima numai tristete? Ar trebui sa radiati de fericire ca va veti casatori. –vocea lui era una blanda, insa se putea citi usor urma de regret combinata cu gelozia. El e gelos, pe Lee?-
- Nu-i necesar sa-mi vorbesti asa, poti sa mi te adresezi cu “tu”. Zimi tu cum ar trebui sa fiu eu cand tatal meu, propriul meu tata mi-a spus ca peste trei ani ma voi marita, iar ce e cel mai important e faptul ca nu-l iubesc si nu cred ca voi ajunge sa-l iubesc vreodata. Te rog eu mult, hai mai in spatele gradinii, stiu eu un loc. Nu as vrea sa ne vada cineva.

Am plecat cu brunetu in spatele meu spre un loc mai retras. Doream sa nu fim vazuti, nu vreau sa stiu ce ar putea interpreta altii. Gura lumii e foarte acra si plina de venin.
Acum sunt cu el, cu paznicul inimii mele. Persoana ce ma tortureaza in fiecare clipa a vieti, fericirea pentru mine e o camera de tortura, iar cel ce se ocupa e Sasuke.
Vrea sa ma vada cersind libertatea pe care stiu ca nu o voi obtine.
Ne asezam la tulpina unui cires, razele lunii patrund printre crengi dand un aer misterios si magic. Luna, craiasa noptii, e martora la drumul nostru, la acest moment in care stam doar noi doi. Nu conteaza ca nu ma tine de mana sau ca nu ma saruta, ceea ce conteaza e ca e aici cu mine, chiar si ca amic, dar e cu mine.
- De ce? De ce e viata asa dura cu noi si nu ne permite sa ne bucuram de ea?
- Sakura...imi pare sincer rau. As vrea sa pot face ceva, dar ce? Sunt prins la fel ca tine intr-un univers negru si plin de asteroizi ce ma lovesc din moment in moment pana cad epuizat la pamant fara nici o forta de a ma mai ridica, insa nu renunt si incerc mereu. E adevarat nu intotdeuna ne iese ce dorim insa trebuie sa pretuim ce avem.
- Sasuke, fericirea mea e luata. Mai intai imi pierd mama, am incercat sa ma ridic, am reusit cu greu, dar am fost pe picioarele mele, iar acum am fost lovita din nou si nu stiu daca ma mai pot ridica. Inima mea nu ii apartine lui Lee, ea e luata de o singura persoana ce voi fi mereu prizoniera lui.
- Pot sa stiu cine e?
M-am indreptat ochii sticlosi spre el, doream sa-si dea singur seama de acea “misterioasa” persoana care era chiar el. Statea langa mine si ii auzeam fiecare bataie a inimii, iar cu fiecare minut aceasta accelera si mai mult, mi-era frica sa nu sara din piept, dar daca se intampla asta si inima mea pleca cu ea. De mana amandoua si impreuna pentru totdeauna.
Vad cum isi apropie capul de al meu, parca ii e frica sa nu il refuz sau sa-l pocnesc insa daca ar sti ca si eu astept acelasi lucru. Fara voia mea sau poate ca este voia mea ma apropii si eu de el. Pe la mijlocul drumului buzele noastre s-au atins, dar nimic mai mult, deoarece ne-am retras repede si nu inteleg de ce.
Cu toate astea am simtit o mare dorinta venind din partea lui de a ma saruta, de a-mi gusta buzele trandafirii, iar eu le ale lui. Sa-mi pun pana in parul sau negru si sa ne dezmierdam fara oprire, pana cand bataile inimi inceteaza, iar apoi sa o luam de la capat.
Insa nu, ne chinuim reciproc, vrem sa suferim si mai mult. Ne place ce ne facem, suntem exact ca soarecele si pisica sau cainele si pisica.

Ma ridic de pe banca si ii spun brunetului ca eu ma retrag in apartamentul meu. Da usor din cap dupa care ma fac nevazuta. L-am lasat acolo, dar nu mai puteam sa stau langa el.
A fost doar la un pas de a ma saruta, insa prostia noastra ne-a facut sa ne retragem ca niste lasi.
Drumul pana in camera mea mi sa parut infernal si parca peste tot erau obstacole ce ma impiedicau sa ajung sus in patul meu si sa ma culc. Fara a mai face vreo baie sau macar sa am intentia de a ma schimba ma “izbesc” de pat in speranta de a gasi linistea si pacea macar in vise.

***

Priveam cerul albastru cu cativa norisori albi pe alocuri. Trilul pasarilor imi dadea o oarecare stare de euforie si liniste, in timp ce fluturii ma duceau cu gandul la libertatea ce eu nu o am. Eu sunt prinsa in spinii vietii, sangerez, dar nimanui nu-i pasa.
A mai trecut o saptamna dura, plictisitoare si plina de ganduri amare exact ca pelinul. In toata aceasta saptamana care a trecut pe nesimtite pe langa mine asa cum trece apa printre pietre, ele raman, iar ea pleaca mai departe asa si cu mine, m-am gandit doar la brunet si la acel sarut al visului, al dorintei ce nu a fost sa fie.
Lee a incercat sa ma cunoasca, a mai venit pe la mine, insa eu eram total absenta.
Eram bolnava, dar de dragoste, mereu priveam in gol si doar ma gandeam unde am gresit. Defapt poate ca eu sunt o greseala a naturii, poate ca eu nu am ce cauta in acest loc, sunt menita sa sufar fara macar un pic de bucurie.

Trebuie sa-i spun tatei, nu mai suport, adica a trecut doar o saptamana si eu am impresia ca au trecut milenii. Poate ca va intelege, dar sincer prefer sa raman fata batrana decat sa fiu cu unul pe care nu il iubesc si sa ma faca a lui fara ca eu sa simt acea placere interioara, dar si trupeasca.
Merg incet pe holul lung, in timp ce rochia visinie lunga pana in pamant cu o bretea aurie sub sani si un micut decolteu intr-un “v” mai despicat se uneste cu mocheta rosie. Tablourile de familie sau cu natura parca imi arata incotro sa o iau.
Ajung in fata unei usi negre, iar de dincolo aud doua voci: a tatei si a lui Tsunade.
Vorbeau despre un copil, se pare ca blonda vrea sa-si gaseasca “ingerul”. Stie ca inca traieste, doar e mama, vreau sa ajut. Stiu acest sentiment ca cele doua parti sa fie despartite, in memoria mamei trebuie sa fac ceva.

Deschid usa brusc, iar cei doi se uita putin speriati la mine, e hai ca nu arat asa rau.
- Tsunade, iti vom gasi copilul. Te voi ajuta chiar eu, vreau acest lucru. Hai sa-l cautam.
- Draga mea, Tsunade se referea la...
- Sakura, multumesc de entuziasm si sustinere. Ma lasi te rog sa vorbesc cu regele, dupa promit ca vin sa-ti vorbesc si tie.

Ii las in pace si plec in gradina, am si uitat de ce m-am dus, ce scop aveam, dar nu m-ai conteaza.
Soarele straluceste puternic pe cer, in timp ce miile de flori stau drepte ca la armata. Cand te gandesti la ea iti vine sa zambesti.
O simpla samanta ce este pusa in pamant si i se ofera apa, se pliveste, iar peste putin timp creste mare, alaturi de semenele sale. Totul e aranjat de mana omului, dar oferit de Bunul Dumnezeu ce a creat aceasta lume, numai ca noi nu stim sa o pretuim si incepem sa o distrugem cu ura noastra, iar acest lucru il raneste si pe Tatal. Faptul ca fii Lui uita de El si de tot ce face pentru noi, insectele care nu au pic de recunostinta.

Fara sa vreau am ajuns la acel cires in care eu si brunetu am fost asa aproape. Atentia imi este atraga de doua initiale mai spre stanga. Fac doi pasi si sunt surpinsa sa vad initialele noastre intr-o inima. Acesta e cel mai frumos lucru, zambesc usor, dar totusi sufletul meu nu se lasa si varsa cateva lacrimi. Nu stiu daca sunt de dor, de fericire sau suferinta, insa stiu ca eu chiar il iubesc. Foarte mult, asa cum nu am mai iubit pe nimeni in viata mea si nu voi mai iubi pe nimeni.
Imi duc mana la acea opera, iar trei cuvinte ies fara voia mea din gura.
- Te iubesc, Sasuke...

~Vallee succes cu nextu si incearca sa nu te grabesti la actiunea ca ma grabesti si pe mine si ma incurci. Mersi ^.^ deci imi cer iertare daca am fugit cu actiunea la un moment dat, insa trebuia sa o ajung pe Vallee:D ca altfel va zapaceam si nu mai intelegeati nimic. Sper ca va placut:* ^.^" ~

[*Black~~Heart*]

Hey merci ca m-ai anuntat si ca l-ai adus in sfarsit :*. Pai sa vedem ce avem aici...un capitol luuung de tot chiar imi place marimea lui, tine-o tot asa ;). Actiunea nu ai grabit-o, nu mi-se pare grabita deloc. La descriere, pai..o ador:x nu am cuvinte :x, ai accentuat foarte bine sentimentele Sakurei, saraca cat sufera :( parca imi vine si mie sa plang. Greseli de tastare am vazut, dar nu multe deci e ok, iar repetitii nu sunt. Dialogul nu este sec si nici mult :x. Capitolul dupa parerea mea este reusit imi place mult :x. Ok altceva nu stiu ce sa mai zic, bafta in continuare si sper sa apara next cat mai curand :*.

[Kayla.]

Hey, mersi ca m-ai anuntat, si nu ai de ce sa-ti ceri scuze, cel putin nu tu trebuie sa faci asta. In fine :-j, sa revenim la capitol.
A fost un capitol bun, ca de obicei. A fost lung si din fericire am avut ce citi. Imi place cum ai descris sentimentele Sakurei, le-am simtit chiar foarte bine, de parca ar fi fost ale mele. Naratiunea a fost buna, si dialogul la fel, desi ai mai fi putut lucra putintel la ele. De aceasta data au fost ceva mai multe greseli decat in capitolele precedente, atat de tastare cat si de ortografie, ar fi trebuit sa fi ceva mai atenta. La actiune nu am ce sa-ti reprosez, a fost ok. Cam atat am avut de zis.
Va urez bafta cu next-ul. Spor la scris! *huuugs*

Edit: Valleee, stai linistita. Nu m-am suparat deci nu am de ce sa te iert. Stiu ca poate nu ai fost intr-o dispozitie prea buna si ai reactionat la nervi, mi s-a intamplat si mie, deci stai linistita, fiindca erai iertata de mult.

[Valleee]

Kayla, imi cer scuze pentru ce am zis, si sper sa ma ierti :o3 :o3 :o3
Deci, imi pare rau pentru ce am sa va anunt, dar nu pot pune next din cauza unor probleme :(, deci next cred ca il pune Venus, daca vrea. Va anunt de acum pentru ca mai tarziu nu o sa am timp.
Si inca o data, Kayla imi cer scuze.

[Rose ^^]

Hey lume, da stiu..au trecut secole de cand nu am mai trecut pe aici. Aduc eu nextul pentru ca Valleee nu poate, iar urmatorul tot eu il voi pune. Capitolul e povestit din perpectiva lui Kakashi, o sa descopiriti noi chestii si poate actiunea unor fapte. ;) Lectura placuta

Cap XIII.
Amintiri. Durere. Ganduri.

KAKASHI:

Stateam si ma uitam la… sincer nici eu nu stiu la ce. Doar priveam spre un anumit punct, insa fara a vedea vreun detaliu. Defapt priveam in gol si ma gandeam. Ma gandeam la viata si la cat de dura e ea cu mine, cu Sakura, cu toti. De ce? Toti ne intrebam, dar nimeni nu are nici un raspuns si ce raspuns ai putea avea? Doar Dumnezeu ne stie drumul vieti, doar El stie cand murim, cand zambim, cand suferim.
Nici macar nu stiu ce imi rezerva ziua de maine. As putea sa mor in seara asta sau peste doua secunde, timpul e foarte pretios si trebuie sa-l apreciezi.
Trebuie sa-i aducem multumiri bunului Dumnezeu, insa noi il ranim si mai mult si nu suntem recunoscatori de ceea ce avem. Mereu privim partea intunecata si ne plangem si de cel mai minuscul lucru care nu e al nostru. Pentru ce? Pentru faptul ca suntem niste egoisti, niste vanatori de putere si avutie, dar nimic nu e vesnic.

Eu nici macar nu vreau sa mor, nu pot sa o las pe Sakura singura in acest razboi. Cica e pace, dar de unde, in fiecare zi exista razboi intre oameni, sentimente, orice. Raul e prezent peste tot si ne incolteste, iar noi inloc sa-l indepartam il primim cu bratele deschise si ii oferim protectie, hrana si iubire. Il ajutam sa creasca si sa se dezvolte, iar dupa ii devenim sclavi. Ii oferim totul pe gratis, victime ce urla in marea lor disperare sau cauta moartea. Vom arde cu toti in focul Iadului si atunci sa vezi urlete de durere si disperare. Vom cersi o picatura de apa sau mila, macar o privire sau un simplu deget, dar nu vom primi asa cum noi nu oferim nu primim cand avem nevoie.
Lumea e dura si tot ce face e pentru binele sau. Trebuie sa-i intelegem, au familii care trebuie protejate, au guri ce trebuie hranite, dar uneori e prea exagerat. Munca nu e o rusine, e o mandrie. Faptul ca muncesti e un adevarat dar, indiferent de ce post ai. Fata de criminali, hoti si multi altii tu esti un adevarat zeu.

Petala mea de cires nu trebuie sa indure toata aceasta durere si minciuni, dar nu ma pot opune, nu am cum sa-i schimb destinul. A fost blestemata de la nastere sa traiasca in foc si intuneric, iar fiecare flacara sa-i lase urme adanci si ea sa taca si sa sufere in tacere. Cine stie de cate ori a fost suparata, de cate ori a varsat lacrimi amare? Eu nu ma pot descurca cu toate, nu ma pot imparti, incerc sa-i fiu alaturi, insa daca ea nu doreste nu o pot obliga sa imi spuna. Daca ar sti ea, numai daca ar sti ca nu e fata mea, ca e adoptata, iar sangele ei nu este unul regal. Insa, nu imi pasa, ea e mostenitoarea mea. As putea sa-i spun, dar i-as omora inima, mi-as ucide propia fiica si nu as suporta si o a doua pierdere.

May, scumpa mea, tu ai fost prima si singura pe care am iubit-o cu foc si ardoare. Singura ce ma facut sa zbor si sa lupt pana la capat. In razboaie luptam pentru tine, pentru ca noi sa traim fericiti, pentru satul ce-l aparam, insa tu, tu dragostea mea, tu erai cea care imi dadea forta necesara.
Mereu cand veneam acasa ajungeam sub scut, cum trebuia. Iar tu ma intampinai cu bratele deschise si mii de sarutari fierbinti. Buzele tale, cat imi lipsesc. Dulceata unica in lume, parfumul ce ma facea sa innebunesc numai cu o inspiratie, ochii mov ce ma priveau mereu cu cea mai mare iubire, pasiune si foc, iar parul rosu ca jarul cu miros de trandafir. Aratai ca o zeita adevarata, erai zeita inimii mele, cea ce ma pazea ca ochii din cap, persoana ce putea sa-mi scoata inima din vene si artere si sa o savureze la orice ora, orice moment.
Inca tin minte ziua in care ne-am casatorit. Atatea amintiri si emotii, ma faceai sa vibrez la fiecare moment, iar in acea noapte in care ti-am luat ce ai avut mai de pret si te-am facut a mea. Ne-am contopit unul cu altul, am atins ceva ce nu poate fi atins, eram stapani peste intreaga lume.
Imi lipsesc acele nopti fierbinti si gemetele tale care ma incalzeau, buzele ce le plimbai pe corpul meu pana ajungeai la ale mele si le capturai, jocurile pe care le faceam. Ne razboiam si mereu cand pierdeai doreai o revansa, iar eu bucuros ti-o ofeream.

Dar toate astea au disparut acum mult timp, atunci cand tu ai decis ca mai bine e sa pleci si sa zbori alaturi de ingeri. Ne-ai lasat singuri aici, dar stiu ca ne veghezi, ca te asiguri ca totul e bine. Sincer, cred ca m-ai ucide chiar in acest moment daca printesa ar suferi prea mult.
Mereu ti-au placut copii, de asta ai luat-o pe roza sub aripa ta si ai crescut-o, am crescut-o si am iubit-o.

~Flashback~

Eram in gradina plina cu flori parfumate, iar in bratele mele statea scumpa mea sotie. Ii mangaiam incet parul fierbinte, iar din cand in cand e mai furam un mic sarut. Ne placea si eram fericiti, radiam. Totul era lapte si miere, iar armonia domina peisajul. Insa, totul a fost intrerupt de o servitoare ce parea a fi foarte agitata. In acea clipa mi-a trecut prin minte faptul ca satul e atacat, dar imediat apele s-au linistit, pe aproape.
- Rege Kakashi, regina May, imi cer iertare ca va intrerup, dar a fost gasit un bebelus la poarta palatului. Nu stim cine l-a lasat, paznicii au spus doar ca au auzit un planset, iar cand au ajuns acolo au vazut un copilas intr-o fasa alba.

In acea clipa, Mey a zbughito direct spre camera micutului/ micutei, iar eu o urmam in deaproape. Serios, cine ar fi atat de crud, fara inima ca sa o lase aici?
Din spatele usii de auzeau doar cuvinte dulci si alintaturi, iar vocea era a reginei. Intru si eu, iar imaginea era una minunata: iubirea mea tinea in brate un prunc nou-nascut si ii zambea in timp ce ii canta un cantec de leagan. Vocea ei superba imi inanta auzul, dar defapt ea insasi ma incanta si ma facea sa o iubesc din ce in ce mai mult.
Nu stiu ce m-as face fara ea, e aerul meu. E scopul meu in viata, e sageata ce ma impinge de la spate, ea imi da sfaturi si mereu imi aduce soarele in ziua mea noroasa.
- Regele meu, scumpul meu Kakashi, nu imi pasa ce doresti tu, insa eu vrea sa-i devin mama acestui copil. Cine a lasat-o aici nu a avut inima, daca l-as avea in fata mea l-as ucide cu sange rece. Fara sa stau sa clipes i-as infinge sabia in inima.
- Scumpa mea, nu am nici cea mai mica obiectie. E un adevarat inger si noi vom fi parintii ei. Deci ce nume vrei sa ii punem?
- Mereu mi-a placut numele Sakura, dar si Sayuri. Deci numele ei este Sakura Sayuri Hatake.

~End Falshback~

Sakura Sayuri Hatake, numele ce ti la ales mama ta si singura ce te striga Sayuri, asta doar uneori, de aceea unii nici nu mai stiu ca mai ai si un al doilea nume. M-am gandit sa-ti zic adevarul, mai ales ca am aflat si cine e mama ta, dar ceva ma retine. Aceea ar putea fi chiar May, daca destinul vrea ca alta persoana sa fie cea ce-i spune adevarul asa sa fie.
Tsunade ti-o las tie, tu esti cea ce trebuie sa dezvaluie acest secret, insa in acel moment eu voi sta ascuns ca un pradator si voi asculta tot, daca e necasar sa intervin o voi face.
Iti voi ramane recunoscator toata viata mea ca ai salvat-o pe Sakura din mainile acelei persoane, acea persoana ce a incercat sa-i ia viata si inca nu stiu motivul. Mi-e frica ca ar putea incerca din nou si nu el, pentru ca sunt sigur ca el era doar o sluga, iar adevarata persoana sta ascunsa in spate. Un lucru e ciudat aici...de ce printesa? De ce ea? Putea sa ma omoara pe mine. Aici e adevarata dilema. Tocmai de asta o marit cu printul Lee, pentru ai oferi protectie, daca cele doua state se unesc atunci protectia ei e si mai mare. M-am gandit la tanarul Uchiha, mai exact Sasuke, insa destinul nu ii vrea impreuna pentru ca tanarul are promisa o logodnica, iar Itachi e mult prea mare.
Iar in acel moment mi-am adus aminte: moartea reginei May si a lui Kiria, sotia lui Yamato si mama Hinatei.
Amandoua odata au fost ucise cu sange rece, s-au nascut impreuna si au murit impreuna. Destinul a vrut ca cele doua surori gemene sa plece impreuna. A vrut sa fie mai multe lacrimi varsate, dar mai bine odata sa simti durerea ca ai pierdut pe cineva decat de doua ori.
Am incercat sa ascund asta fata de Sakura., nu doream ca ea sa caute razbunare. Singurii care stiu sunt eu, Yamato si Hinata. Am fi dorit sa o scutim si pe Hinata de aceasta durere, sa afle ca mama ei a fost ucisa, dar nu am reusit.

Flashback:

Eram ingrijorat, la fel si Yamato. Ne plimbam amandoi prin birou cu mainile la spate si capul aplecat. Credeam ca o sa facem gaura in podea, dar nu asta era important acum. Important este ca May si sora ei Kiria au disparut. Nici nu stim unde sa le cautam, cei ce le-au vazut au spus ca se duceau spre padure. Daca le-a atacat vreun urs, lup ceva...mii de ganduri infricosatoare imi treceau prin minte.
Toata ziua May a fost agitata si nu inteleg de ce, ce mi-ar ascunde... insa orice ar fi stie si Kiria, pentru ca au plecat amandoua. Ceva se petrece si eu nu stiu.
Eram din ce in ce mai nervos, imi venea sa urlu ca lupul la luna noua in speranta de a ma racori, dar nu puteam. Daca o faceam o trezeam pe Sakura si Hinata, ele doua stiu ca mamicilor lor sunt plecate cu o mica problema la spital.
Nu mai rezistam, imi venea sa sparg totul, sa fac dezastru. Stateam rau cu nervii si abia ma abtineam. Innebuneam acolo, nimeni nu mi-a adus vreo veste. Eram mai ceva cand era razboi, fierbeam de nervi, sangele imi clocotea in vene.
Nu am mai rezistat si am dat cu pumnul in perete, iar Yamato a venit rapid la mine. Incerca sa ma calmeze, imi facea iluzii ca vor fi gasite, dar de unde. Iluzii in vant, vorbe in vant.
Nu doream sa cred in ele, puteam sa ma insel foarte bine si sa sufar si mai mult. Vreau realitatea, vreau acum sa le gasesc, dar unde... uneori e mai bine sa zici ca totul e bine si ele sunt bine, dar pentru ce? Ca sa suferi mai mult si sa te mustre constiinta?

Iesisem din birou, aproape am darmat totul in calea mea. Aveam directia grajdi, trebuia sa o caut eu, pentru ca daca mai stateam mult acolo ma sufocam in propriul aer.
- Kakashi, stai! Kakashi nu ma auzi! Ce-i cu tine? Zi-mi si mie unde ai sa te duci? Unde vrei sa le cauti acum, la ora asta? Nici macar nu stim in ce directie au luat-o. Treci in palat si sa asteptam vesti. Ce vor zice fetele cand se vor trezi si vor vedea ca nu esti? Gandeste inainte sa actionezi.
- Yamato, inceteaza! –am tipat, mai bine zis urlat la el.- Imi zici sa ma calmez, sa stau in palat si sa astept. Nu pot intelege-ma, cand ma gandesc ca May ar putea fi singura, undeva, iar pericolul o paste la orice colt. Nu pot sa stau si sa astept, ar putea fi prea tarziu si asa am pierdut destul de mult timp. Imi zici sa gandesc inainte sa fac ceva, ei bine eu gandesc, dar nu cu creierul ci cu inima. Ea ma indeamna la asta, uneori e mai bine sa te iei dupa suflet, e chiar mai sigur.
- Asteapta! Vin cu tine, imi cer iertare. Nici nu ma gandesc bine.

Ne-am urcat pe cai si am pornit la drum ca doi zmei. Ne aventuram ca doi tineri in cunoastere, insa eram experimentati, stiam sa ne aparam. De asta am facut armata cu generalul Danzo, Domul sa-l aiba in pace. Ce-l mai dur om, dar si cel mai bland. Cand aveai o problema te asculta si iti dadea sfaturi, era un al doilea tata pentru mine si fratele meu.

Mergeam la galop, curentul provocat se izbea de noi cu putere. Crengile uscate se rupeau cand copita cailor le atingeau si acolo isi dadeau ultima suflare. Parca le auzeam strigand un vad “aa”, insa era doar imaginatia mea. Luna ne facea lumina, insa crengile copacilor parca se incapataneaza sa ne lase sa trecem sau sa vedem, dar numi pasa. Fie zi, fie noapte eu o voi cauta pe May si in gaura de sarpe.
Voi munta muntii daca e necesar, doar pentru ea. In aceiasi situatie era si Yamato.
Incet, incepeau sa ma ia caldurile, picaturi de transpiratie isi faceau aparitia pe fruntea mea usor intruntata. Le mai stergeam cu maneca hainei, acum nici ca imi pasa de asta. Caii gafaiau, dar nici noi nu eram mai brezi. Intr-un timp am mers pe jos, pentru a mai odihni animalele, dar si pentru a ne uita prin tufisuri. Da stiu, sadic..dar trebuie sa le gasim.
- Yamato! –si acesta venise de urgenta la mine-. am cautat aproape prin toata padurea, dar intr-un loc nu am fost. E posibil sa fie la cascada, dar nimic nu e sigur. Stii drumul spre cascada?
- Kakashi, eu il stiu...insa ar fi existant varianta sa ne fi invartit in cerc si sa nu fi cautat toata padurea. Nu-i mare diferenta intre locuri.
- Frate, spui abureli. Crede-ma nu ne-am invartit in cerc. Cunosc padurea si iti zic sincer ca am cautat peste tot. Cascada e singurul loc, iar tu stii mai bine cum se ajunge la ea, pentru ca stii pesterile care-s scurtaturi. Sa mergem.

Il urmam pe frate’miu indeaproape si in acelasi timp ma rugam sa le gasim intregi si vii. Insa parca ceva nu ma lasa sa cred asta, ceva ma indemna sa man calul mai repede de atat, dar ce si de ce?
Intram in perstera, iar copitele cailor se aud ca un ecou aici. Bine nu e chiar o pestera. In timpul unui razboi s-a sapat un tunel cu mai multe cai. Unele inca mai sunt bune de folosit, dar altele nu si sincer nici nu vreau sa stiu ce e in ele, pentru ca nu au mai fost folosite de ani buni. Asta ramane utilizat pentru ca e scurtatura spre cascada.
Nici nu observasem ca ramasesem in urma, iar deodata auzisem vocea lui Yamato strigand cu putere numele celor doua: “Kiria, May”. Lovisem calul si din nou o luasem la galop, cand am iesit am fost intampinat de o mare rosie. Sotia mea zacea intr-o balta de sange la fel si Kiria. Am coborat de pe cal, nici nu am asteptat sa se opreasca.
- May, iubirea mea, cine ti-a facut asta?
Am cazut in genunchi langa trupul ei acum fara vlaga. Ochii ii erau intredeschisi, fata era usor vanata, iar corpul rece. Inima nu se mai auzea cum batea, a murit. Lacrimile tasneau din ochii mei ca acea cascada, nici Yamato nu era intr-o stare mai buna. S-au dus amandoua, ne-au lasat prada intunericului. Ne-au impins spre pierzanie. Doream sa mor cu ea, pentru ce sa traiesc.
Ii imbratisam corpul fara vlaga si strigam numele incontinu alaturat cu cateva cuvinte de alint. Strigam la Dumnezeu sa faca o minune si sa mi-o readuca inapoi, il intrebam “de ce?” stiam ca nu imi raspunde, dar preferam sa-mi fac rau sau imi descarcam sufletul.
Plangeam, doream ca macar o lacrima de-a mea sa mi-o aduca inapoi chiar si pentru doua minute. Sa aflu cine ia facut asta, dar era imposibil.
Dorinta de viata nu mai exista, sunt doar un trup fara suflet, umblu ca o mumie printre oameni, fara ea eu nu mai sunt om, nu mai sunt acel barbat cu mana de fier.
Inchisesem ochii, iar capul eu era pe pieptul ei, mai exat pe inima. Mainile noastre erau impreunate. Dormeam amandoi, dar diferenta era ca ea isi dormea somnul de veci, iar eu cautam alinare, o cale de scapare. Tot acest intuneric a noptii ma inabusea, doream lumina, doream ca totul sa fie un cosmar, dar nu era.
Realitatea e cruda si te loveste puternic.
- Kakashi..-am tresarit cand i-am auzit vocea ragusita si cu putina viata. Inima ii batea foarte incet, abia o auzeai, dar era o speranta, o minune. I-am pus degetul pe buzele vinetii, in semn sa stea linistita ca imediat o duc la un doctor, dar nu ma lasat. Nu pricepeam de ce- iubirea mea, e timpul ca eu sa mor. Ma bucur...c..ca am fost ala..alaturi de tine si ca tu..tu esti ultimul ce-l vad. –abia mai putea vorbi, respira din ce in ce mai repede, iar uneori tusea si sangele izbucnea pe gura ei- Asculta-ma, eu mor, nu mai am timp de trait. Asta e o minune ca am revenit, dar Domnul a vrut. Trebuia sa-ti spun ceva, numai asa ma pot odihni in pace. Tu, iubirea mea ai un dusman...periculos. Nu stiu cine e si ce vrea de la tine, dar clar te loveste unde te doare mai tare. Cel ce mi-a facut asta e un subordonat de al sau, ucis de mine. Al doilea e ucis de sora mea. Ai grija de Sakura Sayuri, ea ar putea fi urmatoarea tinta. Yamato, Kiria vrea sa stii ca te iubeste si..si..te...te va veghea. Ea a..a dorit..sa..vina cu mine...iar-t-o.
- Iubirea mea, nu mai vorbi. Lasa-ma sa te duc..cine e acel om ce ma vrea mort?
- Nu mai plange si..nu ii..spune Sayurei ca am fost ucisa. Te rog, e dorinta mea si as mai vrea sa-ti simt inca odata buzele tale dulci si cand vei gasi pe cineva care sa te faca fericit sa fii alaturi de ea, sa te insori din nou. E dorinta mea.

Ii prinsesem buzele vinetii intru ale mele, iar lacrimile noastre se impletau. O mana de a ei a aterizat pe pieptul meu si ma simtit cum imi face un semn. O sarutam cu foc, doream sa-i dau aerul meu, sa o trezesc la viata, dar nu a fost asa. Sa dus. M-am desprins de ea. Ii priveam ochii inchisi si desi buzele ei erau arcuite intr-un zambet, stiam ca plange, iar in acel moment o lacrima i sa scurt pe sub pleoapa inchisa si imediat au urmat lacrimile cerului.

~End flahback~

Nu am gasit acea persoana, dar e posbil ca ea sa fie in spatele acestor atacuri. Insa de ce si ce doreste? Initiala scrisa cu sange de degetul firav al sotiei mele pe bluza mea atunci nu ma ajutat. Acel “S”...

~asa lung cum il fac. Nu imi pierd indemanarea ;))...sper ca va placut ~

[Kayla.]

Hello :] Am trecut si eu pe aici. Sorry pentru intarziere, doar ca nu prea am avut mult timp la dispozitie sa citesc/comentez fic-uri. In fine, sa revenim la capitol. Mi-a placut si spre fericirea mea a fost lung, deci am avut ce citii. Descrierea a fost prezenta ca de obicei, am simtit bine sentimentele, atat de bine incat mi-au si dat putin lacrimile la partea cu moartea, a fost chiar dureros si ador modul cum ai descris acea parte. Naratiunea si dialogul au fost bune si ele. N-am observat greseli de nici un fel, dar sincera sa fiu nu le-am dat atentie, fiind prea ocupata sa citesc next-ul, iar actiunea nu a fost deloc grabita. So, cam atat am avut de spus. Spor la scris si nu uitati sa ma anuntati cand postati next-ul. Bafta! >:d<

[RouXiss Đx]

Buna buna :D
Ce capitol O.O Luuuung
Descriere este din plin, sentimentele nu am cuvinte :| uimitor, imi venea sa plang cand citeam, :(( ce trist a fost...
Actiunea nu e grabita, greseli de taste nu cred ca ai, scz da nu mam uitat prea atent dupa ele,
SUper next-u` asta, sa ma anunti cand pui next , app, sa va trazneasca ideile :D

[Miranda.]

heloo
Frumos fic fetelor, este foarte bun. Cand ma citit prima oara capitolul lui Venus nu m-am uitat ca este altcineva, dar mai ales, cine ar putea fi. Capitolul lung, deascriere multa, dialog cu replici frumoase, iar eu nu intelegeam de unde aceasta schimbare :)) , si pana la urma ma uit sus si o vad pe verisoara mea :d . Imi plac mult povestile din timpuri pierdute, au un farmec aparte. Dar pentru a fi un fic bun din aceasta perioada, eu cred ca actiunea ar trebui sa fie lina, sa nu se grabreasca, farmecul medieval vine din actiune si descrierea fragila si multa.

:bye: