O sclipire in intuneric

[Vero]

Hey Corny ^^ Merci ca m-ai anuntat. Zi-mi doamne ca nu Lee e fiul lui Gai te rooooooog. Ar fi ciudat ca cei doi sa faca un cuplu si vorbesc serios o.o Well mi-a placut capitolul a fost ft frumos. Astept continuarea sa vad ce se mai intampla si cine e viitoru sot a lu Sakura ^^. Ce sa mai vorbesc de descriere, naratiune, actiune si dialog? Nu prea are rost ca totul a fost frumos si in cantitati mari, actiunea nu a fost grabita si dialogul nu a fost sec =P. Greseli de tastare nu am vazu dar ai grija cum folosesti semnele de punctuatie ca unele cam zburda pe unde nu trebuie. S, astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye!

Bisous, Contaagieuse.

[Kayla.]

Bun deci am trecut si eu pe aici, in sfarsit mi-am facut putin timp pentru a trece. Deci, chiar mi-a placut acest capitol, m-ai lasat putin in ceata cu cine este fiul lui Gai, sper ca nu Lee:zuppy06:... Acum, imi voi exprima parerea pe larg despre intreg fic-ul:
Ideea: Mi se pare destul de interesanta si originala, sunt curioasa cum o dezvoltati pe mai departe.
Personaje: Aveti niste personaje destul de complexe, imi place cum le-ati modelat personalitatea, foarte interesanta, Tsunade, chiar e un personaj interesant.
Actiune: Imi place cum se desfasoara, nu este grabita si asta este excelent.
Titlul fic--ului: Destul de bun, e chiar interesant si atrage cititorul.
Estetica: Aveti capitole destul de lungi, dar nu aveti diacritice. Stiu ca e greu cu ele, dar de obicei fac cititul mai usor. Aveti si greseli de tastare, ortografie si probleme cu virgula. Corectati capitolul inainte de-al posta.
Naratiunea: E destul de buna, desi mai puteti lucra la ea.
Dialogul: Uneori e cam mult, uneori cam prea putin, incercati sa gasiti un echilibru.
Descrierea: Ei e destul de bunicica, dar asta nu inseamna ca nu o puteti imbunatatii.
Parerea mea in mare: E un fic destul de promitator, sunt curioasa pe mai departe.
Eu va urez la amandoua multa bafta si sa ma anuntati cand puneti next!*Hugs*

[Valleee]

Capitolul 7
~Tsunade~


Trebuie sa traiesc, dar nu aici.Mai stau luna asta la acest palat frumos, mare, cu multe flori parfumate si frumos colorate, cu pomi minunati, cu o printesa care nu e rasfatata ca celelalte printese, si dupa ce imi primesc banii, o sa plec. Sper doar sa nu ma scap si sa ii spun trecutul meu colegei mele, Shizune. Cat as vrea sa nu ii spun ceva legat de trebutul meu, dar sigur o sa ma scap ca proasta si o sa ii zic. Drace! Mai stau putin si aud niste tipete. Ies din camera foarte speriata, chiar si Shizune se trezi, ea care are un somn profund. Alerg pe hol, si cobor scarile, spre tipetele pe care le auzeam.

Se pare caprintesa Sakura era atacata de o persoana necunoscuta. Cred ca era din mafia, dar ce fac? De ce stau si ma gandesc in loc sa o ajut pe printesa? Alerg cu putere spre acea persoana necunoscuta. Era un barbat, era imbracat tot in necru, si avea chiar si o teaca cu o sabie. Sabia nu era foarte lunga, si mie nu imi era frica de sabii, deoarece trecutul meu le cuprinde.

~Flashback~

-Tsunade! Ridicate! In modul asta nu o sa inveti nici o data arta sabiilor! Tu, eleva mea care nu ma dezamageste niciodata, chiar acum? acestea sunt crudele vorbe ale ''dulcelui'' meu maestru de la care am invatat arta sabiilor
-Nu mai pot maiestre! tip eu printre mii de lacrimi. De ce nu ma intelegi? Nu mai pot! Vreau sa plec de aici, nu sunt buna in arta sabiilor!
Maestrul era intodeauna calm cu mine, dar acum, chiar avea motive sa tipe din toate puterile la mine. Locul unde invatam eu arta sabiilor, era un loc ascuns, unde nimeni nu il stia, inafara de cei care se antrenau. Inca imi amintesc cum am fost atacati in timpul antrenamentului. Eram acolo de trei ani, iar acum aveam varsta de trei spre zece ani. Eu am fost abandonata la vrageda varsta de sase ani. Imi amintesc chipul mamei mele, pana a venit ziua cea dureroasa. Casa mea si a mamei a fost atacata, iar mama mea sa sacrificat pentru mine. Cand am vazut acel moment, cand sabia a strapuns pielea, ajungand pana la inima ei. Am fugit unde am gasit, dar pe drum maestrul ma gasit. Mia oferit o mana de ajutor, iar eu nu o sa permit sa i se intample ceva. Cand era vorba sa fie o lupta intre noi, cei de la templu, o lupta amicala desigur, eu eram ''Legendara Fraiera''. Nu vroiam sa imi folosesc sabia.
Dar acum, imi scot sabia si ma indrept spre un atacator, si il lovesc cu putere cu sabia ascutita, care acum era acoperita de sange. El, cu ultimele puteri ramase, ma ranit grav. Nu am fost atenta la sabia pe care o avea in mana, si in momentul cand m-am intors, sabia mia intrat in picior. Dar asta nu ma oprit. Acum nu mai puteai sa ma opresti. Sa imi pierd maestrul din cauza unei mici sabiii in picior? Nici gand!
Eu aveam un frate, el era tot cu mine la templu. Din fericire, el s-a ascuns, dar sora mea mai mare, Miranda era foarte curajoasa. Ea nu a patit nimic, doar ca a fost rapita. Si de atunci nu am mai vazuto nici o data.

~EndFlashback~

~Miranda~

Ma gandesc la Tsunade, sora mea. Nu am mai vazut-o de mult timp. Acum cred ca are treizeci si patru de ani. Cu sinuranta o voi revedea. Eu sunt acum pe strada, deci cred ca o pot cauta. Dar imi ajund oare banii pe care i-am strans? Sper ca da si sper ca nu a patit nimic. Ma voi duce pe la fiecare regat, ca sa o pot cauta. Dar daca nu o sa ma mai recunoasca? Cred ca are si o familie. [/b]

~Tsunade~

Alerg si parca nu mai ajund la destinatie. Parca as alerga pe loc. Dar insfarsit ajung, iar pumnul meu bine strans isi loveste tinta. El scoate sabia, si in cateva secunde pielea mea este strapunsa de sabia ascutita si stralucitoare. Bratul meu era ranit, iar eu am cazut jos si ma vaitam de durere. Dar simteam ca trebuie sa fac ceva, alfel printesa Sakura v-a muri. M-am ridicat, si chiar daca ma lovea, nu as fi renuntat. Nu stiu de ce, dar imi pasa de printesa ca si cum ar fi copilul meu. Primesc o lovitura in burta, dar nu ma opresc. Daca nu o sa ma mai pot ridica? Daca asta este sfarsitul meu? Intrebari de genul asta imi bantuie capul. Ma indrept cu viteza, dar cand barbatul a vrut sa ma loveasca iar cu sabia, am prins-o in mana, si i-am luat-o. O mica dara de sange incepu sa imi iasa din gura, iar eu am inceput sa tusesc. Imi incordez mana si ma indrept cu mare viteza spre barbat, si il lovesc. M-am prabusit. Eram rezemata de perete. O sa mor. Mai aveam multe de facut. Inchid ochii care mi se tulbura de apa mortii, si in mintea mea era totul negru. Aud doar o voce inceata, era vocea surorii mele care imi spunea: ''Surioara, rezista! O sa ne intalnim. Rezista, vei fi bine.'' Deschid usor ochii si o fat pe printasa in fata mea care plangea si spunea:
-Tsunade! TSUNADE! tipa si ma lua in brate. Parul ei rozaliu precum florile de cires capata o culoare rosiatica, era sangele meu. Ii spun usor printre buze ca sunt bine, si schitand un zambet mic.

Fata isi scoase un colier de la gat. Era un cristal verde si frumos. Lumina se reflecta in el, precul soarele intr-un lac. La strans in mana, dupa care mi la pus la gat. In scurt timp, veni Shizune, Konan, regele Kakashi si inca vreo cinci servitoare, dintre care doua erau asistente medicale. Se pare ca iar o sa am o ''intalnire'' cu cabinetul medical. Regele se uita ingrozit la baltile de sange, care se mareau. Dar era fericit in acelasi timp, pentru ca fiica lui nu a patit nimic. Cele doua asistenta ma luara si ma ingrijira, si de graba ma duse in sala de operatii, iar barbatul se pare ca nu mai avea nici o sansa. Nu mai avea puls.
-Tata, zimi ca va fi bine! Zimi ca nu o sa moara! spune Sakura in timp ce plangea cu lacrimile ei precum perlele.



Dupa o ora, un medic iesi din cabinet si zise:
-A fost un chin. Pacienta a ..., ea a ...

~Kurenai~

Ma gandesc sa ii fac o vizita la palat prietenei mele, Tsunade. Nu am mai vazut-o de cand a plecat. ii voi da si un cadou. Ei ii placeau mult crinii albi. Alb, culoarea puritatii. Chiar, sa il prezint pe varul meu, Dan. Sunt de aceeasi varsta. Sper sa nu se supere pe mine, dar intr-o zi o sa imi spuna ca am avut dreptate cu privire la imbatranire. Dar pe cine pacalesc? Ea arata ca la 20 de ani! Abia astept sa ii revat ochii ei precum caramelul, pielea ei fina si alba de printesa si parul ei auriu.
Fata lua un cos, si in el puse un niste crini foarte frumosi.

~Miranda~

Un fior trece prin mine. Simt ca si cum sora mea ar fi..., nu nu are cum! Acum cred ca am gasit-o, deoarece am vorbit cu o persoana de la palat, care si-a luat liber, si mia zis ca este o fata pe nume Tsunade, care lucra ca bucatareasa, dar acum e asistenta medicaala. Cateodata m-a gandesc la faptul ca nu prea semanam. Dar lumea ma contrazice, toti spun ca parca am fi gemene. Biata de ea, daca ar sti ca mama traieste. Ea este foarte frumoasa, si arata ca la douazeci de ani. Ea si matusa, adica sora mamei mele, traiesc. Vor veni si ele cu mine, vom fi o mica parte familie.



http://s306.photobucket.com/albums/nn274...f&newest=1 Miranda

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http:...sch&itbs=1 sora mamei lui Tsunade si Mirand
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http:...sch&itbs=1 mama fetelor[posturi unite]
Sper sa va placa cap meu :o3 am incercat sa respect ce mi-ati impus, mai ales cu virgula :)) Si am facut cap mai lung pt voi

[*Black~~Heart*]

Salut am venit si eu cu un comentariu si merci ca m-ai anuntat. Pai descriere ai, dar ai mai putea sa adaugi, actiunea mi-se pare si mie grabita, incearca sa o incetinesti, naratiunea e buna, greseli de tastare sau de exprimare nu am vazut, repetitii nu am vazut deci pot spune ca capitolul e foarte bun dar nu extrem de bun, ar mai trebui sa lucrezi cu descrierea. Pai mi-se pare ca adaugat cam multe personaje in acelasi capitol si vroiam sa vad ce se va intampla cu Sakura si cu nunta stabilita de Kakashi dar lasa...deci cum am spus un capitol foarte bun si il astept si pe urmatorul si va rog sa ma anuntati. Bye :*

[LonelySoul]

Capitolul a fost bun. Mi-a placut. Greseli nu prea cred ca ai. Sunt curioasa de starea lui Tsunade, dar nu vreau sa cred, in nici un caz ca a murit. Descrierea a fost ok, cu actiunea, ai luat-o cam repede. In plus, mi se pare prea mult ca intr-un singur capitol sa scrii din punctul de vedere a 3 personaje. Oricum per ansamblu e bunisor. Merci ca m-ai anuntat. Astept next- ul si spor la treaba.

[Rose ^^]

Bun, deci dupa o absenta indelungata am revenit. sper sa va placa. Lectura placuta:*

Cap 8 Fara speranta...

SAKURA:

Mergeam pe holurile lungi cu tablouri si mocheta rosie. Destinatia era biblioteca, doream sa citesc ceva si ce e mai bun decat o carte de dragoste.
Deschid usa mare maronie si un miros de carti vechi se loveste de mine. Trec usor printre rafturile de carti pana ce ajung la cartile de dragoste, romantice. Atentia imi este atrasa de o carte cu coperta rosie si doua dungi aurii. Indind mana spre acea minunata carte ce parca ascunde un mister. “Romeo si Julieta” de William Shakespeare mi-e aleasa.

Intru in dormitor si ma asez langa geam pentru a incepe sa ma delectez cu ceea ce e scris aici. Ochii imi umbla pe paginile usor galbui acoperite cu litere negre. Totul devine din ce in ce mai intens si nu cred ca am de gand sa o abandonez prea usor. Orele trec usor pe langa mine, iar seara se lasa destul de repede ceea ce inseamna ca e timpul sa ma culc. Ma ridic de pe scaun destinatia fiind baie.

Aud un sunet destul de ciudat, ca si cand cineva e pe balconul meu. Nu ii dau importanta si imi continui micul drum, dar chiar atunci am auzit cum cineva a intrat in dormitorul meu. Ma uit spre usa: nimic, imi duc privirea la balcon: din nou nimic. As putea sa jur ca am auzit pe cineva intrand. Ma intorc, dar nu fac decat doi pasi si simt doua brate in jurul taliei mele. In acel moment inima mi-a ajuns in gat. Nu stiam ce avea de gand sa-mi faca. Putea sa ma omoara in doua secunde, putea sa ma violeze, sa ma rapeasca si multe altele.
- Tu, printesa scumpa, vii cu mine. Mai bine ai coopera ca de nu... nu cred ca e necesar sa iti explic.

Tremuram din toate incheieturile, dar nu puteam sa stau asa. Trebuia sa ma apar, sa incerc ceva, orice. Dar cum? Acum chiar imi pare rau ca nu am cerut sa invat sa ma lupt sau macar sa ma apar. Ce sa fac? Mama, te rog apara-ma si da-mi forta necesara. Totusi trebuie sa incerc ceva si la tot ce pot sa ma gandesc este sa il calc pe picior. Patetic stiu, dar nu am ce face altceva. Noroc ca am tocuri. Imi ridic usor calcaiul si poc. In urmatoarele secunde imi simt corpul liber. Nu mai stau si ma indrept spre usa, dar nu prea am noroc. Mana alba imi este prinsa. Incep sa ma zbat si sa tip. Simt o usturime pe obrazul alb. Am fost lovita si inca cum. Lacrimile incep sa iasa din ochii mei, usturandu-ma si mai tare. Vad cum isi scoate sabia din teaca si o indreapta spre mine.
- Eu am vrut sa fiu dragut, sa nu te ranesc si sa nu folosesc violenta, dar se pare ca nu imi dai de ales.

Sabia lui rece a facut contact cu pielea mea calda. In acest moment imi vad toata viata prin fata ochilor: copilarie, certuri, primul meu cal si prima lectie de calarie, iar cel mai dureros moartea mamei mele. Inchid ochii si imi astept sfarsitul linistita, prefer sa mor. Macar asa stiu ca ma voi duce la mama mea si vom fi impreuna. Stiu ca ma asteapta cu bratele deschise. Parca o aud cum imi spune sa vin la ea ca ma asteapta. Ii vad chipul sau angelic, parul rosu in bataia vantului, iar ochii sai violeti ce exprima iubire, dor, dar si tristete ma cheama la ea. “Mami, vin la tine.”
- Omoara-ma ce mai astepti!-am urlat la el si inca urlu- Nu voi merge cu tine, asa ca omoara-ma!

Cu ochii in lacrimi vad lama argintie cum se ridica la cer. Cer, sper ca acolo sa ajung. Sa ajung in Rai, la mama mea. Astept acea sabie rece sa imi strapunga corpul cald, dar nu se intampla. Mi-e frica sa deschid ochii, dar nu am de ales.
Raman socata la imaginea din fata mea. Tsunade, ea...ea mi-a salvat viata. De ce? De ce se sacrifica? Nu i-am cerut. In fond daca ma omora imi facea o favoare, imi vedeam mama. Incepe sa se lupte cu acel mascat. Stai! De unde stie ea sa lupte si inca bine? Ii urmaresc cu atentie miscarile gratiosoase desi e foarte greu, nici nu-mi imaginez cate a indurat. Intr-un moment de neatentie, blonda a fost ranita destul de tare la picior, dar nu s-a lasat pana nu l-a invins platind un pret mare, deoarece sabia rece si plina de venin i-a strapuns corpul.
- TSUNADE! Am alergat spre ea si i-am luat capul in bratele mele. Ii mangaiam usor chipul sau palid. Nu pot sa cred. Mi-a salvat viata. O lacrima scapa din inchisoare urmata de inca una. Stai, plang? De ce ma simt asa afectata? Vars lacrimi amare, de durere si suferinta. De ce? Plang exact ca atunci cand mi-a murit mama, nici chiar, dar aproape.
- Voi fi bine... da sa-mi mangaie chipul, dar ii este prea greu. Nu mai rezisita. Mana alba ii cada usor pe langa corp asemenea unei pene, iar ochii ei se inghid trepatat.
- TSUNADEEE! Tip si vars lacrimi in acelasi timp strangand cu o mana colierul de la gata. Il iau de la gat si il pun ei. Acel cristal verde luceste usor dand o impresie ca ar fi un inger in bratele mele, dar poate ca asa este. Ea e un inger. Mi-a salvat viata, nu multi fac asta. E demna de admirat.

Tocmai a castigat o lupta cu un infractor, dar a pierdut lupta cu moartea. Nu, stai ce spun. Ea nu v-a muri. Te rog Doamne, te rog mama, va rog nu ma abandonati. Ascultati-mi rugaciunea: salvati-o de la moarte. Pe usa a intrat tata impreuna cu Konan, Shizune si cateva servitoare in spatele lor. Le-a luat cam mult sa vina, cred ca eram moarta de mult daca nu era Tsunade. Tsunade!
Tata imi pune mana pe umar si se uita la mine cu mult regret, dar si ingrozit de ceea ce vede. Sange, doar sangele este langa mine. Traiesc intr-o balta rosie. Ma ridic de jos, iar garzile sosesc si ele imediat. Cativa o iau pe blonda si pleaca spre operatie, iar restul se indreapta spre mascat ce pare a fi mort.
- Tata, zi-mi ca va fi bine! Zi-mi ca nu o sa moara! Plangeam pe umarul lui, iar el incerca sa ma calmeze. Nu pot accepta, ma simt inutila. Vreau sa o ajut, dar cum. Tocmai am vazut moartea cu ochii mei, am vazut cum cineva isi pierde viata in bratele mele, dar nu vreau asta. La gandul ca ingerul meu ar putea muri izbucnesc si mai tare in plans. Simt cum totul se invarte, iar picioarele nu ma mai tin. Imi las capul usor pe spate, iar ochii mei verzi se inchid treptat.
- Sakura, Sakura. SAKURA! ROZALIO...atat am putut auzi.

Am fost inghitita de intuneric. Totul e negru. E asa frig aici. Mii de fiori imi strabat corpul asemenea acelor. O briza puternica isi face aparitia de nicaieri si imi strapunge corpul, defapt e o sabie, dar nu sangerez, iar acum cad. Cad, cad in gol... nu stiu unde ma opresc. Vreau sa ma opresc undeva, dar mi-e frica. Mi-e frica sa nu ma lovesc, sa nu sufar din nou. Mi-e frica, acesta e singurul sentiment ce este in inima mea. Inima, stai eu nu mai respir, dar totusi traiesc, sunt constienta de tot. Ce se intampla? Sunt asa confuza. Aud ceva, slab, dar aud. Nu mai vreau nimic. Incep sa-mi las corpul moale, nu mai lupt. Ce rost ar avea? Nu vad cale de scapare. Acele voci nu au disparut, chiar se intensifica si o durere de cap isi face aparitia. Doare..doare asa tare. Dau sa tip, dar sunetele nu vor sa iasa. Mai incerc, dar nimic. Acelasi rezultat. Sunt panicata, exact ca o gaina la taiere. Incep sa ma zbat, sa caut o cale de scapare, dar nimic.
- Ha-ha-ha-ha-ha...ha-ha-ha. Rasete, doar rasete aud si ca sa fie si mai ciudat: din intuneric incep sa-si faca contur buzele, mii si mii de guri se vad si rad, iar eu inca cad in gol, ma zbat, incerc, tip, dar nu pot. Sunt slaba.
- Da esti slaba. Ha-ha-ha-ha. Din nou si din nou. Opriti-va! Nu mai suport. Incep sa plang, plang fara nici un sunet. O lumina isi face aparita in acest intuneric. E slaba, dar e o lumina, dau sa o apuc, dar trec prin ea. M-am speriat. Da sigur, pentru a nu stiu cata oara. Sunt speriata de cand sunt in acest abis, iar eu inca cad, parca nu ar avea fund, dar daca stau bine si ma gandesc acest intuneric se compara cu durerea si singuratatea. Da. Nu stii cand se va sfarsi sau daca se va sfarsi, daca are fund sau nu. Aici nu stii. Te lasi doar in voia sortii. Poate ca asa ar trebui sa fac si eu, dar daca fac asta atunci ce rost ar mai avea sa traiesc? As deveni o papusa controlata de destin, fara ca macar sa lupt, sa spun ceva.
- Nu totul e frumos in viata. Viata ta e asemeni unui trandafir cu spini. Ai trecut prin durere, dar abia incepi. Multi spini se vor ivi in drumul tau. Albul, culoarea puritatii..ai grija.

Acele cuvinte, acele fraze. Le-am mai auzit, dar unde. Unde? Lumina se intensifica, iar intunericul dispare. Lumina invinge. Nu mai vad nimic, ma orbeste. Imi duc mana la ochii, iar un sunet fara vlaga a iest din gura mea. M-am oprit, adica am cazut, dar pe ceva moale si pufos. Imi deschid ochii si privesc buimaca in jurul meu. Il vad pe tata, unchiul Yamato, Konan si Hinata. Stop! Hinata?! Ce face ea aici? Nu mai conteaza, dau sa ma ridic, dar vocea blanda a tatei ma opreste.
- Draga mea, doctorul a spus sa te odihnesti. Ai avut parte de prea multe, plus ca ai suferit un soc, sa zicem asa, vazand-o pe Tsunade in starea aia.
- Cum e? E bine? -Vad cum isi lasa privirea in jos. S-a intamplat ceva de rau. Incep sa tip la el.- Spune-mi! Nu sta asa! A murit?
- ...nu i se dau multe sanse.

Am ramas blocata. Tsunade ma pararesti? Nu poti face asta, te rog. Nu fi o lasa. Ai luptat cu ala si acum... Te voi uri daca pleci din lumea asta. Dar de ce imi pasa asa mult de ea? Nu cred ca daca imi salva viata un paznic imi pasa asa mult. Bine, imi pasa ca s-a riscat, dar nici chiar. Aud niste sunete, sunt cuvinte spuse de tata. Nu ii dau multa importanta si ii rog pe toti sa ma lase singura, dar inainte sa iasa o rog pe Konan sa ramana cu mine.
- De ce? –se uita cu semne de intrebare la mine- De ce trebuie sa fie viata asa cruda cu noi? –da sa raspunda, dar ii tai vorba- Asta imi va fi si mie destinul? Sa mor sub sabia altora sau sa mor alaturi de “regele meu”?
- As vrea sa iti raspund, dar nu am ce sa-ti spun. Nimeni nu poate raspunde, iar in privinta mortii tale...nu ar trebui sa te gandesti la asta. Schimband subiectu: peste trei zile vine la noi un rege. Nu stiu pentru ce vine. Parca il cheama Gai, asa ca incearca sa fii pregatita si odihnita. In privinta lui Tsunade, te voi tine eu la curent cu tot. Sa speram ca nu va muri.

KAKASHI:

Ma doare sa imi vad fata suferind, ma doare enorm. As vrea sa-i mai vad odata acel zambet gingas si plin de fericire. Din pacate a disparut acum mult timp. De cand May ne-a parasit, micuta rozalie, nu a mai fost fericita cu adevarat. May, scumpa mea sotie, te rog din toata inima mea, nu o lasa pe Sakura prada durerii. Salveaz-o pe Tsunade, nu merita sa moara. Te rog, iubita mea.
- Rege Kakashi! –ma uit sa vad cine m-a solicitat si observ ca e unul din paznici dupa care ii fac semn ca poate vorbi- Imi pare rau sa va spun, dar Tsunade, servitoarea a...din pacate nu mai sunt sanse, se poate spune ca a murit deja. Ma iertati.

Sakura, draga mea fetita, imi pare rau.

~sper sa va placa si inca odata scuzati-mi intarzierea:D~

[hiimera]

Din pacate am sa comentez acest capitol.. caci asa nu prea cred ca pot sa cometez toate capitolele.. oricum, am sa incerc treptat. ^^ Cand au sa apara urmatoarele. ^^

MY love, iteresant capitol ai creat tu, dar tot nu scapi de critica, fiindca ai avut anumite greseli, pe care consider ca sunt din neatentie sau din nestiinta.. dar mai mult din neatentie. pentru ca in mare parte ai scris "său" in loc de "ei".
Adica ai pus forma de masculin, in loc de feminin a pronumelui si asta a cam stricat acele parti ale ficului, pe langa aceste minoritati ai mai avut cateva de tastare.. ai grije, sa nu uiti sa te corectezi de doua ori daca este necesar.
Oricum lasa, ca toti gresim, pana si eu gresesc, nimeni nu-i perfect.
Capitolul a fost plin de emotii, actiune coplesitoare.. deci Sakura s-a atasat asa de mult de Tsunade..ceva interesant.. iar lupta a fost dura vad, insa blonda a fost ranita doar la picior, dar dupa cum ai descris tu, parca i-ar fi taiat ala piciorul, de a pierdut atat de mult sange.. in fine.
La capitolul descriere stai bine.. insa mai trebuie sa mai adaugi in anumite parti, caci in rest capitolul a fost trist, captivant si plin de intamplari si plin de sentimente.
Ma mai leg de un lucru, ce rege ? Asta chiar ma face curioasa.. :>
Dar pentru a afla, va trebui sa astept nextul ^^

[Alle]

Buna mami, am ajuns si eu pe aici in sfarsit. Ma bucur ca ai pus continuarea, chiar daca a durat ceva, tot a venit:yes:Capitolul a fost foarte dragutz, chiar foarte interesant. Stii ca eu nu prea ma pricep la critica, eu de obicei spun ce-mi place, nu ce nu-mi place, dar la tine nu prea as avea ce sa zic ca nu-mi place. Am mai vazut eu cateva greseli, dar nu sunt grave. Imi place foarte mult cum descrii, dar cred ca stiai asta deja. In rest nu prea cred ca as mai avea ce sa spun, decat ca astept nextul si ca spre sa ma anuntati si pe mine cand vine. Pupici dulci :*

[Kayla.]

Bun, deci am ajuns si eu in sfarsit pe aici. Imi cer scuze de intarziere, dar la cat sunt de uituca, mai am putin si-mi uit si capul. Anyway, sa revenim:
Mi-a placut capitolul. Ai facut o treaba minunata. Am vazut mici greseli, dar nu au fost grave, se pot remedia pe parcurs. Sunt foarte curioasa daca totusi Tsunade va murii, fiindca ai spus ca inca nu a murit, deci totusi mai e o mica mica sansa. Mi-a placut mult descrierea, naratiunea si dialogul, in special descrierea. Te descurci bine la capitolul asta, bravo. So, nu mai am ce spune decat ca astept cu nerabdare next. Bafta fetelor si sa ma anuntati cand puneti next.>:D<

[Valleee]

Bun, deci am adus next-ul si sper sa va placa. Si apropo, va urez un Paste fericit!

CAPITOLUL 9 Minune

~Tsunade~

Totul e negru. Nu ma pot misca. Oare inca traiesc? O durere ma apasa puternic, mai ales la cap. Imi deschid usor ochii, ca sa pot vedea lumina zilei. Dar, stai asa, ce e cu aceast lantisor la gatul meu? E un cristal foarte frumos, verde. As vrea sa imi mai vad o data familia, inainte sa mor. Dar o sete de razbunare nu imi da pace. Vreau sa ma razbun pe Sasori.Doare. Ma doare inima cand ma gandesc la acel sufletel ratacit. Dar sufletul meu de mama imi spune multe, poate chiar mai multe. In mintea mea e doar intuneric, o furtuna de ganduri posomorate care nu imi mai dau pace.Dar vad o lumina, o sclipire in intunericul mintii mele. Dar aud usa deschizandu-se, si imi deschid ochii. Ciudat, cred ca am halucinatii. Ce cauta sora mea aici imbracata in costum de doctor? O vad ca se indreapta sppre mina. Imi puna mana pe fata si imi spune cu o voce calda:
-Tsunade, o sa fii bine! O sa vezi!
-Ce? Ce cauti aici? Ce vrei sa-mi faci? spun eu pe o voce tremurata
-''Vad ca isi revine, asta e de bine, trebuie sa o operez chiar acum, daca sia iesit din coma, si poate sa si vordeasca e chiar bine. Sansele de reusita a operatiei sunt de 55% acum.''zice Miranda in gandul ei
Asistentele o anesteziaza, dupa care incepe operatia.

~Kakashi~


Sakura, draga mea fetita, imi pare rau. Tsunade, semeni atat de mult cu sakura. Amandoua la fel de frumoase. Ce am zis? Tsunade e chiar foarte frumoasa daca ma gandesc bine. M-am indragostit de o servitoare? Si acum chiar imi dau seama, mia salvat si copilul, este si frumoasa, face totul bine. Acum, sper doar sa traiasca, si ca Sakura sa fie fericita. Oare de ce tine asa la ea? Daca era alcineva, nu ar fi fost lafel.

Imi iau cartea mea preferata, Romeo si Julieta, o carte veche. Incep sa o citesc, iar dupa aproximativ cinci minute aud un ciocanit la usa. Ii zic sa intre, si pe usa intra un medic care imi spune:
-Domnule, am vesti bune pentru dumneavoastra. Pacienta Tsunade sia revenit din coma, si am putut sa o operam.
-''O minune? Mey, multumesc ca mi-ai ascultat rugaciunea!'' isi zice regele in gand.

Imi iau cartea in mana, dupa care incep sa citesc, desi gandurile imi sunt departe de realitate.



Dupa 2 ore in sala operatiei

~Tsunade~

M-am trezit, si ma simt mult mai bine.As vrea sa ma ridic, sa ma plimb, sa vorbesc cu cineva. Dar nu, trebuie sa stau asa timp de 3 zile. Cam putin, dar totusi e mai bine asa decat nimic. Imi deschid ochii pana cand se vede caramelul di ei. Ma ridic usor din pat, dar sunt oprita de o mana. Era Sakura. Ma bucur ca e aici. Am si eu putina companie.
-Tsunade, ma bucut ca ti-ai revenit. zice Sakura zambind
-Sakura, de ce? De ce vii aici, la mine? M-am sacrificat pentru tine, cum ar face si alcineva.
-De unde stii sa lupti? Am vazut acele miscari gratioase, si nu mi le mai pot scoate din cap. Dupa ce iti revii, nu vrei sa ma inveti si pe mine?
-Sakura, trecutul meu este foarte trist, am pierdut un copil, am avut o copilarie la un templu, nu am avut dragoste parinteasca! Am avut doar o sora. Si despre lupte acum, te voi invata, dar la momentul potrivit. Cand ma voi face bine, voi incepe imediar sa te antrenez. Dar nu trebuie sa te menajez pentru ca esti fata sau printesa. Dar daca nu vei face fata la prima ora, nu am cum sa te invat nimic. Sper sa intelegi, primaa ora este si cea mai usoara.
-Bine, acum vreau ca sa te odihnesti. Dar te rog, nu ma parasi ca mama mea!
Sakura se ridica, ma mai privi o data cu caldura si bunatate, dupa care pleca.

Acele cuvinte mi-au ramas imprimate in minte ''Nu ma parasi ca mama mea!'' nu pot sa cred asta, ii sunt chiar atat de importanta? Acum vreau sa dorm, ma gandesc maine la asta.




Noaptea se lasa rapid cu pasi de dans peste regat. Tsunade isi inchise ochii, dar nu pentru un somn de opt sau noua ore, pentru un somn etern. Inima batea din ce in ce mai slab, dupa care se lasa batuta. Doar cateva batai ii mai mentineau respiratia. Isi ridica mana dreapta si cu greu reusi sa rastoarne o sticla pe jos. Intra o asistenta, care ramase socata.
-''Ce inteligenta! A dat o sticla pe joc ca sa vedem ca aproape moare, si sa o salvam'' zice asistenta in gand
Se duce la ea si ii pune o carpa uda pe frunte, dupa care ii da o pastila si il chiama pe doctor.
-Cine trebuia sa ii deie pastilele? Nu le-a luat! Nu stii ca trebuie sa ii dai pastilele in fiecare zi? tipa medicul la asistenta, care aproape incepea sa planga.
-Se pare ca nu este nimic prea grav. Cred ca trebuie sa ii dau niste pastile mai puternice si mai multe zile medicale.



Stiu ca e scurt dar nu am avut mult timp la dispozitie. :( Dar sper sa va placa :D