Reflexia iubirii in gheata

[Assyria]

Hmm.. este chiar frumos. Ai si parti rele dar si parti bune. Partile rele ar fi greselile de tastare, lipsa unor semne de punctuatie, acel " RYOOOO... " ( :)) ) , si am mai vazut ceva. Tu scrii la persoana I, deci personajul tau, Limiere, n- avea de unde sa stie ce face o alta persoana in acelasi timp cu ea. De exempu in capitolul asta ai spus ca plangea, dar defapt plangea degeaba, si dupa ce ne- ai spus ca Ryo era in siguranta, toata " magia" s- a dus, iar noi cititorii ne- am dat seama ca Ryo e bine si ca Lumi plange degeaba. Ar fi iesit ceva frumos daca n- ai fi povestit ce a facut Ryo in ziua in care a pierdut avionul... Descrierea, mie una chiar imi place, mai ales cea sentimentelor...la fel si naratiunea :X . Dialogul este putin cam prea lung... incearca sa- l mai scurtezi;) si nu iti face griji ca nu e deloc sec. Fa ceva cu greselile de tastare si cu semnele de punctuatie...
Actiunea... hmm, poate este putin grabita si brusca. Se cunosc de cateva zile si se indragostesc.. nu spun ca e ceva rau, poate e acea atractie, acea dragoste la prima vedere... Ideea chiar imi place; imi place dragostea ei pentru ghiata; imi place " necunoasterea" ei in dragoste.. adica este foarte draguta cand se intreaba: " Ce este acest sentiment? "
Sarutul dintre cei doi a fost descris destul de amanuntit... chiar mi- a placut; ce mi- a mai placut a fost ca doar s- au pupat, nu sarutat :> .
Am o vaga impresie despre acel incendiu... hmm.. Oricum ai un fic foarte dragut si ideea e chiar buna... corecteaza capitolele inainte sa le postezi si ai mai mare grija cu semnele de punctuatie.. pentru ca daca nu sunt puse unde trebuie devine deranjant.
Astept next- ul... nu- mi vine sa cred ca nu ti- am comentat... vezi? Si eu m- am suparat pe tine! Nici macar nu m- ai anuntat :)) ...

[Mdn.]

Edit
Deci. Capitolul ala mi s-a parut cu mult mai slab decat celelelte doua. >.>
Ai avut cateva greseli.
[...] facandu-i parca sa-mi sa planga de mila[...] => fara sa
stwardesei => stewardesei
Ai avut la virguleee. Si nu isi aveau locul. >.> Ce-i prea mult strica. :]
Ah, tu ai tinut cont de sfatul meu, acela de a pune SPACE dupa punct, virgula etc. Dar m-ai inteles gresit. Uite, sa ma intelegi mai bine: tu ai facut "blablabla [space] . [space] blablabla" eu am zis "blablabla. [space] blablabla
Nu stiu cat de bine m-ai inteles tu, dar na'. :]
Ce inseamna acel " Ryooo~ " ? Inteleg ca sufera, dar nici asa. : ))
Also, si balbaiturile alea nu au ce cauta acolo. Am mai vazut pe undeva " 10 minute" => zece minute.
Nu am inteles mai nimic din capitolul asta, sincer acum.
Astept urmatorul capitol cu ceva mai multe imbunatatiri.
Bafta.

[Turta Dulce]

:D Gomene

poi stii cum am mai spus intr -un comm actiunea pare grebita dar nu este o sa vedeti totul in capitolul 4 si cred ca si 5 am avut un pic de "inspiratie" cat timp am avut probleme cu netu :))

cat despre greseli eu incerc, dar e putin c-am dificil ....

Promit ca o sa fiu un pic mai atenta de acum

si eu sunt suparata pe tine ca nu mai anuntat , eu te -am anuntat ca am pus capitolul 3

[Vero]

Well. Intr-un final am ajuns si aici =P. Prima mea impresie? Mama ce capitol lung >.< N'as putea sa scriu atata nici in vecii vecilor amin! Ce bine imi pare ca Ryo nu a murit ^^ Well descrierea mi-a placut foarte mult la fel si naratiunea. Actiunea nu mi s-a parut grabita si nici dialogul nu a fost sec. Acum sa trecem la critica: Ce mama naibii e cu acel ,,Ryoooo......o"? Sincer puteai sa pui doar un ,,o" si descriai modul in care a strigat >.< Nu mai pune space inaintea semnelor de punctuatie! Se apasa space dupa ele! Si la cuvintele cu cratima ca sa zic asa nu se pune space nici inaintea nici dupa cratima. Greseli de tastare am vazut dar nu sunt grave. De exprimare parca am vazut doar una. Atat am avut de spus. Astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui! Buh bye!:*

[AlerimxD]

Bună. Trec pe aici aşa cum m-ai rugat.

Damn it, sister, nu ştiam că scrii aşa bine. Din punctul meu de vedere este foarte frumos, ideea este superbă, nici nu mai vorbesc de titlu, descrierea este cam multă, dar nu mă plictiseşte, iar dialogul este ok. Nici tu nu eşti o fană a lui, nu-i aşa ?
Au spus cei de deasupra despre greşelile de tastare, nu voi repeta. Unele paragrafe sunt foarte mari şi mă dor ochii, trebuie să folosesc mouse-ul ca să nu mă pierd printre rânduri.
Te sfătuiesc să citeşti de câteva ori fiecare capitol înainte de a-l pune pe site şi să pui spaţii între paragrafe, poate să le faci şi mai mici.

Idei ai şi-mi place cum scrii, mă atrage stilul tău, dar dacă ai ţine cont de sfaturile de mai sus şi ai scrie şi cu diacritice ar fi mult mai bine.
Succes la scris şi multă inspiraţie. Şi vacanţă plăcută, darling >:D<
Xoxo, AlermixD.

[Katniss]

In sfarsit am ajuns si eu pe la tine. Aleluia. So ce pot sa zic nu stiu de ce erai asa de suparata adica oricine face greseli iar asta nu e sfarsitul lumii. Mie mi-a placut, a fost un capitol frumos si lung. A avut de toate, descrierea a fost buna, actiunea nu mi s-a parut grabita iar dialogul nu a fost sec. Despre greseli nici nu o sa pomenesc adica sunt sigura ca o sa te perfectionezi cu timpul.
Gomene, ca am venit asa tarziu dar dupa cum ti-am spus am avut probleme cu netu. Arigato pentru dedicatie esti o scumpa.


P.S. Nu uita din greseli se invata.

[Moon princess]

Oh, puisoru" meu, :* merci mult pentru dedicatie ^^ esti o scumpa, semeni cu mama la bunatate.
hmm..deci, ce pot sa spun in afara de faptul ca ai avut un capitol captivant. A fost chiar frumos, am plans nu alta cand l-am citit, fata sufera atat de mult...dar ce m-am bucurat cand am citit ca EL s-a intors inapoi. A fost super ^_^
descrierea, vad ca evoluezi in privinta asta, cu fiecare capitol tot cresti cresti, ma bucur, ai cu cine semana(si eu am evoluat destul de repede cand am inceput primul meu fic) ...dar sa lasam asta si sa trecem mai departe^^
dialogul, nu e mult si nu e nici sec, eu una nu ma plictisesc cand il citesc...
naratiune ca de obicei e ok
ai grija la timpuri ca le cam incurci. Daca e vorba de amintiri scrie: FlashBack (iar dupa ce termini cu amintirea si te intorci in prezent cu descrierea scrii EndFlasBack) , ca sa nu te tot incurci in timpuri, scrii totul la prezent, e mai usor.
Ma bucur ca actiunea nu e grabita, si asta deoarece exista multa descriere.
ai avut si greseli pe acolo, dar trecem cu vederea ca nimeni nu e perfect. :P
pai, cam atat si te astept cu urmatorul capitol^o^ ( un Kiss mare mare pentru scumpa mea fetita)
chu&gambate!

:bye:

[Turta Dulce]

I'm hereee .Cu ajutorul mamicutei mele care m-a ajutat si mi-a corectat capitolul , iata-ma acum zguduind casa de fericire .Capitolul 4 sper sa va placa , este vorba despre trecutul lui Lumiere , sau mai bine spus o parte ca nu am putut scrie tot trecutul intr -un capitol , in care ea afla un trecut un pic diferit de ceea ce stia ea pana acum , dar fara alte discutii Lectura placuta !

P.S Acest capitol este dedicat tuturor prietenilor mei zupari , pe care ii iubesc enorm de mult
(in prieteni intra si mamiiii , surioarele tre la numar si ultima dar nu cea din urma nepotica mea iubita)

Reflexia iubirii in gheata

Capitolul 4 Petale de amintiri -

-Nici eu nu imi amintesc prea multe, dar am stiut de la inceput...
Dupa aceste cuvinte ma ia de mana si ma ridica de pe gheata. Nu stiu incotro ne indreptam , nu a mai scos nici un sunet de ceva vreme si incepe sa mi se faca frica . Oare la ce se gandeste?
Suntem inca in parc, sau cel putin asa cred . Zapada moala si pufoasa se amesteca cu picaturile fragile de ploaie. Nu stiu ce se imtampla, dar deodata cerul nu mai plange, pare atat de serios . Din cer cad sclipiri argintii care refac covorul naturii readandui albul pur.
Suntem in padure acum, o padure adormita , pribejita . In fata mea un cires batran isi scutura crengile impodobite cu florile sale roz. Acel roz care te duce cu gandul la trecut, la copilarie. E atat de fragil, de special si totodata atat de bizar . Cum poate acest copac sa fie inflorit in Februarie ? Afara e ger cumplit, vantul face ca albinutele de gheata sa zboare ca intr-un abis. Cum se poate asa ceva! Nu exista, toti copacii infloresc in luma aprilie sau cel mult in mai. Cum poate acest copac sa indure frigul? Pentru ce ? Ce este acest miros mirific care il imprastie?


Ryo ma ridica in brate si ma aseaza sub acea ploaie de petale ale ciresului. Un zbuciun al petalelor trecutului. Inchid ochii si in minte am o senzatie de nedescris . Simt cum in mine renaste trecutul de mult uitat, sau cel putin fragmente ale trecutului meu indurerat . Sunt eu si o camera in flacari! Plang si sunt singura, ma uit la mine cea din trecut si nu imi vine sa cred! Atat de mica, de plapanda si singuratica , efemera. Sunt asa de...
Dintr- o data in incaperea plina de amintiri ce ard intra un copil care se lupta cu aripile focului . Intr-un final ajunge la mine si imi sopteste "Nu vreau sa mai plangi, totul va fi bine o sa vezi. Te voi proteja mereu, sa nu uiti asta !"
Cine este el ,de ce nu vrea sa ma vada plangand , si de ce imi sprijin capul de umarul sau? Baiatul imi intinde mana si imi zambeste. De pe chipul sau senin se scurg mii de lacrimi. Din noi imi sopteste "Imi pare rau Lumi, te-am lasat singura desii ti-am promis ca voi fi langa tine, te-am dezamagit! Te rog iarta -ma, sora mea nu ma lasat sa plec mai repede din casa, o face mereu pe sora mai mare chiar si cand nu e nevoie. Te rog, hai sa iesim, altfel o sa ramanem blocati aici pentru totdeauna! Te rog Lumi, fa-o pentru mine, promit ca nu o sa te mai las singura, promit ca vom fi doar noi doi. Acum te rog, da-mi mana si sa iesim!


Mana mea atinge usor mana lui ce ma strange puternic. Incercam sa iesim din incapere, insa o parte din tavan incepe sa se prabuseasca. Copilul ma impinge in fata iar intre noi acum sta focul ca i bariera care incerca sa ne desparta. Lesin si cad, aud doar vocea lui disperata care striga dupa ajutor. Pompierii ajung imediat, copilului ii da doar o masca de oxigen, iar pe mine ma urca intr-o ambulanta. In drum spre spital imi revin, il vad pe el langa mine si ii spun ca nu vreau sa ma intorc la spital, ca nu vreau sa mai fiu singura in acei patru pereti, in albul lor care ma fac sa inebunesc .

Ambulanta se opreste in fata spitalului, sora baiatului apare ingrijorata si ii da o palma peste obrajii sai palizi. O ia in brate si ii spune ca nu vreau sa mai raman aici. Intre timp eu sunt dusa din nou in acea camera care era atat de infricosatoare . Baietelui isi face aparitia imediat si imi spune ca trebuie sa fugim. Eram slabita, dar continuam sa alerg. Ajungem intr-un parc, mergem prin peisajul pustiu si ajungem la un cires ale caror crengi sunt inflorite. Nu inteleg, e cea mai cumplita iarna pe care o stiu, de ce e ciresul inflorit? De ce acest miros mirific ma imbata si ma face sa uit cine sunt? De ce imi dispar toate amintirile cu acel baiat?...


Ma trezesc incet din acea amintire, nu stiu daca urata sau frumoasa, nu stiu daca vis sau realitate, nu inteleg de ce ardea camera aceea si de ce eu nu faceam nimic ca sa scap din acel razboi al flacarilor, de ce eram indiferenta. Ce este cu acest copac , de ce apare in farama aceasta de "aducere aminte " ?Ce rol joaca el in scena vietii mele, ce este in neregula cu mine, cine este acel copilas? Ii vad chipul lui Ryo si ochii sai mari. Acel albastru intens care reflecta cerul ma fac sa imi amintesc tot, tot adevarul despre cruda mea viata. Prima zi de iarna, atunci au murit bunicii mei amandoi, eram atat de trista, imi era frica de ceea ce se va intampla.
Vazandu-i pe amandoi acolo in patul rece, parca tristi pentru ca m-au parasit si ei, mi-am pierdut constiinta pentru un moment. Trupul meu pasea in intunericul fioros care ma facea sa ma tem, dar m-am lovit de un perete. Un tablou cu mama si tata cade pe mana mea, spargandu-se. Acum vedeam doar sangele care se scurgea de pe mana mea ranita, facuta de sticla tabloului. Cu ochii intr-o mare de lacrimi afundati vad jos sub palma mea o hartie. O ridic, era plina de sange dar inca se intelegea scrisul. Era o scrisoare de la bunicii care acum dormeau pe vecie in patul mort . In scrisoare scria:

"Draga noastra nepotica,
Ne pare rau ca te-am lasat singura, ne pare rau ca ne-am despartit atat de curand . Speram ca o sa intelegi ce iti vom spune si ca acum cand citesti scrisoarea aceasta esti destul de matura. Ne pare rau ca toata viata te-am facut sa traiesti intr-o minciuna! Tatal tau nu este mort, intradevar a facut acel accident cu masina, dar nu a murit. Yuji era in stare grava la spital. Intr-o zi cand mama ta s-a dus in vizita la el, la gasit tinandu-se de mana cu o femeie blonda care avea langa ea un copilas, un baietel de vreo cinci anisori. Yuji a zarit-o pe mama ta, a vrut sa ii explice totul, dar a fost prea tarziu. Mama ta intrase in travaliu, nasterea a fost ingrozitor de dureroasa, se simtea atat de vinovata, credea ca tatal tau o insela, insa nu era asa, aceea femeie era sora lui Lumiere. Amintindu-si acestea zambi, cand, deodata doctorul a pus-o sa aleaga intre viata ta si a ei.

A ales ca tu sa ai sansa de a trai, de a iubi si de a fi iubita. Ca sa nu il faca pe tatal tau sa simta ca din vina lui a murit, ti-a pus numele acesta si ti -a soptit la ureche ce inseamna , numai tu stii cu adevarat cine esti si ce se va intampla cu tine . Daca esti dezamagita si crezi ca viata e dura, ca destinul te chinuie, schimba-l, croieste-ti propiul tau drum, destinul ce ti-l doresti. Nu uita, daca ai nevoie de ajutor cauta-l pe tatal tau, el nu te-a parasit! Este doar vina mea si a bunicului, noi am hotarat sa ii spunem ca ati murit amandoua, am crezut ca te protejam , dar intr-un final am inteles ultimele cuvinte ale mamei tale. Tatal tau s-a invinovatit pentru tot. De aceea te rugam, noi bunicii tai, daca ai nevoie de ajutor nu ezita, cauta-l, spunei adevarul si va intelege. Te va iubi si iti va fi alaturi mereu, la bine si la greu. Numele sau este Lamada (Ïamada ) Yuji, chiar daca numele tau este Fujiki Lumiere dupa mama ta, sunteti tata si fiica! Nu uita ca oriunde vom fi, mereu te vom iubi!
Cu multa iubire, bunicii tai Marry & Marc "

Vocea lui Ryo ma face sa ma trezesc la realitate, ma vede cum plang, vede ca din nou imi amintesc trecutul groaznic. Dar vreau sa imi amintesc tot, vreau sa aflu totul despre Ryo . Despre mine si el, si tot ce avem in comun. Din nou inchid ochii si ma uit in cartea cu amintiri. Deschid aceasta carte si o rasfoiesc din nou ca prima data.
(Reintoarcerea in trecut ) Sunetul alarmei ambulantei care tipa ma inspaimanta, nu imi mai simt mana! Orice ar fi nu vreau sa ma mai intorc la spital. Iar acel doctor, din nou aceeasi camera, acelasi drum, aceeasi anemie care pe zi ce trece ma face sa ma sting ...
Dupa trei saptamani, doctorul ma lasa sa plec acasa, cu conditia ca voi manca echilibrat , ca voi fi cuminte si ca nu voi face mult efort. Ma reintorc acasa. Totul pare rece, trist, si fara viata. Atat de frig! Curand ma pregatesc de scoala, merg pe aleea coplesita de pasii copilariei mele, brodata de lacrimile-mi de catifea, reci dar totusi atat de calde!

Merg ingandurata, parca sufletul a parasit corpul, totul pare atat de banal, fara sens. Ajung intr-un final la scoala. Are culoarea crem deschis, cu ferestre mari prin care se vad fetele vesele a copiilor mai mici. In curtea in care tocmai intru sunt multe bancute de culoarea maro inchis inconjurate de mii de floricele colorate in culorile curcubeului. Le privesc cu dispret, si ma intreb ce este atat de important pentru ele, pentru ce stralucesc zi de zi, de ce se straduiesc atat de mult sa fie pline de viata, de culoare? Ce rost au toate astea, daca oricum cand va venii vremea vor muri?

Ma aflu in biblioteca mare, unde totii elevii sunt atat de fericiti incat ma fac sa ii dispretuiesc. In aceea zi un copil nou pe nume Ryo isi face prezenta. E foarte comunicativ, rasul sau cristalin ma face sa plang si imi da o senzatie de melancolie. El este atat de fericit, mereu cu zambetul pe buze, nu inteleg ce motive poate avea ca sa zambeasca? Iar zambetul sau atat de frumos .... Se apropie de mine, asezandu -se pe scaunul din fata mea. Il ignor dar simt cum trupul meu ma tradeaza. Cad in bratele sale, totul se intuneca. Imi simt pleoapele din ce in ce mai grele, ochii imi sunt obositi, simt nevoia sa ma odihnesc.

In curand ma trezesc intr-o camera plina de chestii de-ale baietilor. Niste ochii blanzi ma inconjoara, ii privesc confuza, nu stiu ce caut eu acolo si nici cum am ajuns. Privirile acelea erau a parintilor lui. Era familia lui Ryo. O familie atat de fericita, atat de unita, inconjurata de atata iubire ... A doua zi vine in zbor si plecam la scoala impreuna, sau mai bine spun toti trei, eu, Ryo si nu in ultimul rand Satsuki. O fata de vreo doisprezece, treisprezece ani, cu parul lung brunet si moale care ii ajungea pana in apropierea coapselor care acum era prins in doua codite . Inalta, subtirica si foarte vioaie. O fata foarte draguta, care invata evident absolut impecabil. Pasea cu gratia unei printese, cu pantofii ei cu toc.

Uniforma ei era diferita de a mea. Ea e superioara, de aceea uniforma ei are fustita de o culoare rosu aprins , camasa neagra, sacoul de aceeasi culoare ca si fustita si cravata . Pe cand a mea are camasa rosie iar fustita cravata si sacoul sunt albe. Timp de mai multe zile aceasta actiune s-a repetat. La scoala, acasa la Ryo, acasa si din nou acasa la Ryo .. Ma simteam bine in prezenta lor, iar zambetul lui Ryo devenise ceva de care eram dependenta. Eram dependenta de acest copil care este ma mare decat mine cu un an. Intr-o zi Helena statea de vorba cu Ryo. Eram geloasa, m-am simtit tradata! Orele trec, toti pleaca acasa , iar pe baiatul cu ochii albastrii l-am gonit, ma tradat si el, iar asta imi era de-ajuns. Tata, mama, bunicul, bunica iar acum si el! Nu mai suport, ma ascund intr-un dulap pana bibliotecara se hotaraste sa paraseasca " tinutul cartilor". Adorm, dar ma trezesc de zgomotul facut de pasarile negre de afara care impanzesc cerul mahnit.

Aprind un bat de chibrit si il scap pe covorul rosu ca sangele. Covorul se aprinde intr -o fractiune de secunda, inainte sa imi dau seama, camera este acoperita de flacarile arzatoare ale focului. Parca si acesta este trist. Pana si cartile care erau prietenele mele pe care ma putean baza ardeau in jocul focului. Eu stau in mijlocul flacarilor si plang, flacarile nu ma ard, nimic nu ma doare. Nimic in afara de inima! Tip, sunt atat de furioasa, sunt atat de trista, ma simt atat de confuza, de rece, vreau ca viata mea sa se termine. Ce rost mai are? Singuratatea doare, simt cum corpul imi este sfasiat de aceasta singuratate ! Simt ca ma asfixiez ... incet incet imi pierd si vocea. Fumul imi face ochii sa planga si mai tare ca inainte, acum chiar ma dor, iar din ochii mei se scurg acum lacrimi de sange. Imi pierd constiinta, cand deodata cineva deschide usa. Ryo se lupta cu flacarile , care par ca ii fac rau. Reuseste sa se strecoare cu trupul sau micut printre florile de foc. Ma strange puternic de mana si imi saruta fruntea, dupa care imi sopteste "Nu vreau sa mai plangi, totul va fi bine, o sa vezi.

Te voi proteja mereu, sa nu uiti asta! Imi pare rau Lumi, te-am lasat singura desi ti-am promis ca voi fi langa tine, te-am dezamagit! Te rog iarta -ma, Satsuki nu ma lasat sa plec mai repede din casa, o face mereu pe sora mai mare chiar si cand nu e nevoie. Te rog haide sa iesim afara, astfel o sa ramanem blocati aici pentru totdeauna! Te rog Lumi fa-o pentru mine, promit ca nu o sa te mai las singura, promit ca vom fi doar noi doi, promit ca totul va fi bine, ca nu mai trebuie sa plangi. Vom fi cu totii fericiti si vom uita trecutul acesta ingrozitor. Vom zambii si vom privii fara griji ziua de maine, ai incredere in mine. Acum te rog da-mi mana si sa iesim!


Va urma!

Sper ca va placut , sau cel putin ca nu am facut din nou vreo traznaie prea grava. :help: :pls: :bye:
Ja ne, pe data viitoare!

[Mdn.]

Edit.
Dă-mi voie să te felicit. Acesta cred că-i primul capitol care-mi place în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă faptul că-i destul de mare este şi foarte frumos ordonat. :]
Am văzut câteva greşeli.
moala => moale
imtampla => întâmplă
readandui => redându-i
zbuciun => zubucium
baietelui => băiatul
Descriere ai avut. Naraţiunea s-a îmbinat destul de bine cu dialogul. Unele fraze au fost de-a dreptul foarte frumoase.
Also, ai mai avut ceva scăpări la unele semne de punctuaţie, dar na'. Chiar am rămas plăcut surprinsă de acest capitol.
Sper că şi următoarele să fie la fel de bune ca ăsta, dacă nu, şi mai bune. :]
En fin. Spor la scris dear. Multă imaginaţie şi baftă.

[Moon princess]

Eu prima, eu prima! asa as fi vrut sa fie, dar mi-a luat-o inainte Coo.
^^ cat ma bucur! Ai un capitol foarte lung si captivant! Oh, bebe meu ai facut un capitol asa frumos! Imi vine sa plang, precum am scris in comentariul precedent, tu continui sa cresti cu fiecare capitol scris. Ma faci sa ma sint mandra ca am asa o fetita harnica!
dah, ce sa mai zic, descrierea e asa cum trebuie...sentimente si toate alea.
dialogul, nu e sec, nici gand.
naratiunea si ea e superca de fiecare data...
greseli de data asta n-am vazut...nici nu au cum sa fie...doar esti fata harnica si asculti toate sfaturile.
actiunea n-ai grabit-o, ai descris totul cu incetisorul, l-ai lasat pe mainile calme ale vantului ce adie in nestire.
N-ai facut nici-o trasnaie, stai linistita, daca faceai te atentionam eu, nu te lasam sa postezi asa capitolul. Cu privire la timpuri, a fost un pic de incurcatura, dar te invat eu cum sa scapi si de problema asta.
pai, sincer nu mai stiu ce sa spun in afara de faptul ca astept urmatorul capitol ^^
chu&gambate!

:bye: