Ce a fost...nu va mai fi !

[Miranda.]

Este o poveste foarte frumoasa dar o sa incep sa detaliez:
Descrierea nu este perfecta, ar trebui sa mai scri la : imbracaminte, sentimente ( exista dar nu foarte multa, nu a trecut prin senzatii foarte bune, sau cel putin nu s-au simtit), peisaj ( locul unde a ajut loc concertul, garderoba, casa unde se aflau).
Ideea este unica ( in momentul de fata). Pana la urma Sasuke este fiul lui Sakura si a lui Itachi, nu? Daca da sa sti ca m-am intrastat, asi fi vrut sa fie cu Sasuke dar nu prea cred.
Dialogul nu este mult si nici sec dar nu i-ar lipsii o lungime mai mare a dimensiunii.
Propozitile sunt cam scurte.

[Moon princess]

Multumesc din suflet tuturor de comuri :*:*:*
Iata ca am venit cu un nou capitol :x lectura placuta! :*



Capitolul 3 - O zi memorabila.



Privesc lenesa pe geamul curat al masinii catre natura intunecata de noapte. E atat de linistitoare privelistea, ca as ramane pe veci aici s-o privesc duios.
Copacii, muntii umbriti de mareata luna, stelele-i fiind slujnici credincioase, toate ma indeamna sa le arat supunere.
Licuricii isi fac de cap zburand haotic de colo-colo stralucind precum felinarele, luminad calea drumetilor rataciti catre un adapost calduros.
Vantul sta, nu bate. I s-au inmuiat narile privind natura aceasta frumoasa, adormita, ca nici nu vrea sa sufle de teama sa n-o trezeasca.
E atat de frumos acest loc...nici nu stiu cum de n-am observat asta pana acum, cu toate ca am trecut de nenumerate ori pe aici.
Gandurile ma duc intr-o lume sacra, a infinitului, ce parca a oprit timpul in loc. M-am imbatat cu aceasta priveliste nemaivazuta, cu aceste stari, cu aceasta traire in suflet, alinandu-l. E o placere sa o tot privesc. Ma face sa-mi doresc a-mi construi o micuta cabana in inima padurii unde sa-mi petrec timpul liber, sa ma fac sora cu acest loc dumnezeiesc. Ah, ce vis frumos!
Ma simt sarutata pe obraz de cineva ce, dupa cate se pare incearca sa ma trezeasca. Se pare ca a reusit. Deschid ochii usor si privesc ametita in jur, dezmeticindu-ma. O, se pare ca am ajuns! Se pare ca am adormit in timp ce admiram peisajul.
Ma uit la Itaci ce-mi zambeste luandu-ma de mana, intelegandu-i intentia. Ii zambesc si-l strang de mana.
< O, Itaci, sarutul tau ma comvins ca tu inca mai tii la mine! Nici nu stii cat ma bucur, cat am asteptat pasul acesta sa-l faci! Niciodata n-am avut curajul sa-ti spun cat de mult te iubesc si cat te doresc. Dar acum nu mai este nevoie sa-mi fac griji pentru acest lucru. Mi-ai arata ca ma vrei, iar eu nu voi indrazni sa te refuz!>
Ma trage de mana spre restaurantul micut aflat pe lacul Rosu din fata noastra. Imi pot da seama dupa mers cat de fericit e, si ma tine strans de mana de parca n-ar vrea sa-l parasesc.
Nici nu mi-am dat seama cand am intrat in restaurant, fiind adancita in micile-mi ganduri. Dar are grija sa ma dezmeticeasca imperialul alb ce domneste in restaurant.
Privesc cu placere in jurul meu observand trandafirii asezati cu multa grija in vase fragile ce arata precum cristalul, pe fetele-i albe de masa ce dau un aer mirific salonului. Ne alegem o masa langa geamurilea imense cu vedere spre padure si munti, si ne asezam pe scaunele moi ce parca sunt facute din puf, dupa care comandam ceva de baut.
Ma uit din nou pe geam spre muntii imensi, cazand din nou in bezna adanca a viselor cu ochii deschisi.
E o seara frumoasa, chiar daca sunt obosita dupa concertul ce l-am sustinut. De fapt, oboseala parca a disparut, si-a fugit in nesfarsitele nisipuri ale Arabiei.
Stau si ma uit la mareata luna, ce straluceste pe cer impreuna cu alte impreuna cu alte mici sclipiri de pe cer numite stele, si ma gandesc departe.
Insa, cineva are grija sa ma trezeasca la realitate. Bineinteles, nu poate fi nimeni altul decat Itachi, ce ma priveste nedumerit.
- Mmmm...ma scuzi, Itachi, ai spus ceva? Imi pare rau, dar n-am fost atenta, sunt un pic distrata in seara asta, incerc eu sa ma scuz.
Acesta incepe sa rada uitandu-se cu dragalasenie la mine, parca intrebandu-ma din priviri la ce ma gandesc. Ii zambesc, dupa care imi indrept privirea spre mifificul luminator al vietilor noastre.
-Ei, bine, ma uit la acesta luna ce parca-mi zambeste, ce sta nemiscata pe bolta cereasca, si seamana cu o scena, care se afla in lumina reflectoarelor, adica a stelelor.
Ea imi aduce aminte de ...mine. Aceasta lumineaza intreaga noapte, scotandu-ne din bezna intunericului in care ne aflam.
Acesta se uita amuzat dar totusi serios la mine, si la modul in care gandesc. Dupa privirea sa imi pot da seama ca e fascinat de vorbele mele, si asteapta sa continui.
- Eu sunt acea luna de pe cer, si-mi indrept ochii catre ea, ce va lumineaza voua vietile zbuciumate. Parca, as fi ...printesa ei!
- Dar esti o printesa, Sakura! Dar bineinteles nu pe luna ci pe scena. La auzul acestor cuvinte nu ma pot abtine si incep sa rad cu pofta.
- Mersi, Itachi. Esti un dragut! ii spun zambind duios. Of, imi pare rau, in loc sa te intreb ce-ai mai facut in tot acest timp cat nu ne-am vazut, eu am inceput sa-ti vorbesc despre obositoarea mea viata de vedeta. Asa ca, te intreb: Ce-ai mai facut? Cum o mai duci acum?

Am stat si-am vorbit despre numeroase subiecte, unele interesante, altele mai putin.
Am depanat multe amintiri ce le-am dat uitarii, amintiri pierdute, dureroase, ingropate in adancul inimii, altele chiar fiind foarte amuzante. Nu cred ca vreau sa le dau uitarii din nou. Le voi pastra in inima si mintea mea toata viata!
Mi-a povestit ce-a facut el de cand ne-am despartit, ce gogoase i-a mai facut matusii sale enervante, si altele. Glumet ca intotdeauna!
- Dar, Sasuke? Sasuke, ce mai face? Cu ce se ocupa acum?
Se pare ca Sasuke a facut multe de cand nu ne-am mai vazut. Nu pot sa cred ca a ajuns patron la unul din cele mai mari companii de arhitectura din lume! Chiar si-a facut un nume in aceasta lume obosita, fara de viata. Iar ei doi sa fie asociati, imi e chiar imposibil sa cred acest lucru. De cand ii stiu, ei se certa tot timpul din nimicuri, iar acum sunt asociati? Ma rog, poate s-au schimbat in lipsa mea.
Noaptea trece pe nesimtite mai ales ca am asa un partener de discutii, de aceea, trebuie
sa ma duc acasa, deoarece oboseala incepe, in sfarsit, sa-si faca simtita prezenta.
Politicos ca de obicei, ma conduce acasa, unde ma bag direct in patul meu caldut, in care nici nu-mi dau seama cand adorm.
Incet, incet, soarele se inalta mandru ce cerul ce incepe sa se insenineze, ce patrunde prin fereastra, si incepe sa-mi deranjeze ochii obositi. Ma ridic somnoroasa din pat indreptandu-ma catre baie, unde fac un dus energizant. Ma intorc in camera si ma uit pe calendar sa vad daca am ceva programat pe azi. < Uf, am uitat ca am primit zi libera!> Si rasuflu usurata, totusi amintindu-mi de un eveniment trist, ce mi-a marcat intreaga viata, si-mi creeaza multe greutati si suparari. E vorba despre moartea parintilor mei dragi, ce inca nu pot sa cred ca i-am pierdut pentru totdeauna. O lacrima imi strapunge fata ce, adineauri a fost fericita. Imi vine sa plang si sa urlu uneori de durere. Ochii imi sunt tot timpul plini de lacrimi cand ma gandesc la ei. Cate o data, stau si privesc clipele frumoase din viata noastra de familie ce sunt asternute sub forma de fotografii.
De fiecare data plang, fie de fericire, fie de tristete. Durerea din suflet nu-mi da pace, nu ma lasa sa traiesc. Si acum ma gandesc ca daca n-as fi fost eu, ei n-ar fi morti cum.
Imi sterg lacrima de pe obraz, si-mi spun ca trebuie sa fiu puternica, pentru ca asta vor si parintii mei, ce acum se afla undeva unde le este sigur bine.
Ma duc si ma schimb intr-un costum negru, compus dintr-un sacou si-o fusta pana la genunchi. Nu ma machiez pentru a arata respect fata de morti, asa cum cere traditia, iar parul mi-l prind coc la spate.
Astazi se implinesc sase ani de cand ei nu mai sunt printre noi. Ma bucur ca in acele momente grele bunicii mi-au fost alaturi, de asemenea Itachi si Sasuke impreuna cu familia lor. Pe atunci eram impreuna. Dupa un timp de la tragedie, fiecare a luat-o pe calea pe care si-a ales-o. Eu am inceput sa cant, dupa dorinta parintilor mei. Tot timpul si-au dorit ca fiica lor sa intre in lumea muzicii. A fost dorinta lor.
Merg incet pe trotuar indreptandu-ma spre o florarie. < Macar un buchet de crizanteme! Atat pot face si eu. > Sunt florile preferate ale mamei, sigur ii vor placea.
Intru in cimitir sfioasa, cu o durere imensa in piept. Un nod mi s-a pus in gat atunci cand am observat ca cineva sta in fata mormintelor alor mei. Totusi, nu are cine sa vina la ei, in afara de mine. Poate doar o cunostinta pe care eu n-o cunosc, sau poate a gresit cineva mormantul. Dar imi pare cunoscuta persoana, de aceea ma indrept usor catre strain si observ ca a adus si un buchet de flori. Foarte dragut din partea sa, dar cine poate fi? Seamana atat de mult cu cineva, dar nu, cred ca e imginatia mea bogata. Ma apropii de necunoscut, totusi mentinand o oarecare distanta intre noi, si-l intreb:
- Ma scuzati ca va deranjez dar, imi cunosteti parintii?
Doi ochi tristi, batuti de bretonu-i in vant se abat catre ai mei. Ma uit la el, mi-e cunoscut. L-am mai vazut, dar nu stiu de unde sa-l iau.
-Sakura Haruno? se aude o voce calma, cu o oarecare speranta in glas, dinspre baiat.


asta a fost capitolul...sper ca va placut :*:* :x

[Moon princess]

Mda se pare ca n-am noroc deloc cu acest fic....nici-o critica...accept orice...vreau sa continui
acest fic cu ajutorul vostru dar se pare ca nu vreti asa ca probabil il voi inchide, inseamna ca nu-i bun de nimik. asta e ...am sa mai astept un pic ...daca nu il inchid si asta a fost. imi pare rau...dar nu ma pot perfectiona singura fara ajutorul vostru...cam atat am avut de spus :cry:
=((

[Hachiko]

Hai ca ma bag prima la comm:)). Sa vedem : descrierea e ok, e la locul ei, desi a fost un pic prea multa:)). Dialogul e ok, nu mi s-a parut sec, iar actiunea nu este grabita. Greseli de tastare nu am vazut. Cred ca cel din cimitir era Sasuke:>. Sakura ar trebui sa aiba un caracter mai puternic. Abea astept urmatorul capitol si nu cred ca ar trebui sa inchizi fic'ul;). Spor la scris!;)

[Heaven]

Buna! Pai... imi place ficul tau. Nu comentez toate capitolele ca imi e prea lene. Ma voi rezuma la ultimul.
Descrierea e buna, doar ca, nu stiu, mi se pare cam prea mult. Sa fiu sincera, peste unele paragrafe chiar am trecut deoarece ma plictiseau. Intr-un fic, mereu mi-a placut sa fie mai multa actiune. Cele cu descriere multa m-au plictisit. Oricum.. se vede ca te-ai imbunatatit fata de primele capitole.
naratiunea e buna, iar dialogul la locul lui. Marimea capitolului e buna doar ca, m-as fi multumit si cu unul mai mic, dar macar sa fi fost mai interesant.
Pai... imi pare rau daca te-a suparat comentariul meu, dar ai spus ca primesti orice fel de critica.
Astept continuarea!

[•нąкü•]

So....I love your fic mult mult mult.Am vazut ca esti supara asa ca am trecut si eu pe aici.Mi-am dat seama ca am mai citit odata fic-ul(nu pe tot evident)dar pe atunci nu aveam cont pe Zup.:)).Ce rau imi pare de Sakura..fara paritnti..trist..asta este:)).Stai sa ghicesc..cel din cimitir e sigur Sasuke,nu:))?Zi-mi ca n-am dreptate.Astept next-ul si nu uita sa ma anunti..si..fetita,nu fii suparata...zambeste..viata e frumoasa,merita sa o traiesti..asta i-asi zice'o si Sakurei:)).Spor la scris.

[Xandra iubire14]

Ai un fic asa frumos si eu nu l-am citit? Ce nesimtitam sunt. Nu? Imi pare ffffffffffff rau dar nu l-am vazut pana acum sau l-am vazut si nu am avut timp sa il citesc. Imi pare sincer foarte rau. Te rog sa ma ierti!:...::eto: Kkkkk. Ficul e super TARE. imi place mult. Defapt il ador. Nu mai am ce sa iti spun decat bafta si abea astept next-ul. Te rog sa cat de repede se poate. Multi pupici.
Bey bey bey:bye:

[Who said i have to be normal]

Hey, după ce lenea mi+a dat drumu să pot respira m-am gândit să-ţi las un comentariu. Având în vedere că nu ştiu când o să mai postezi încep. Descrierea este bună, naraţiunea la fel, dialogul nu e sec. Bravo. Succes şi sper să vină nextu mai repede! >:D<. Nu ştiu când o să mai trec pe la ficul tau, mai este puţin aşa că. Merry Christmas dear! >:D<

[Miranda.]

Pot sa spun ca ai mai multa descrire, dar nu ai descris locul, trebuie sa inveti ca descrierea nu inseamna doar sentimente, dar si spatiu. Camera lui Sakura, restaurantul in care a fost cu Itachi, cimintirul, si altele ( cam astea au fost). Ai grija la acest aspect.
Cat despre cimintir presupun ca persoana este: Sasuke, fratele lui Sakura pe care nu l-a cunoscut niciodata, o ruda, dar prima cred ca este cea mai buna.
Sper ca aceasta poveste este Sasusaku.

[Moon princess]

Deci, dragele mele, iata ca vin cu un nou capitol, care sper sa va placa. Astept critici si pareri.
Lectura placuta!


Capitolul 4 - Cruda realitate.



Ma uit in ochii acestia negri, tristi, ce ma pierd in ei. Sunt atat de ... intunecati. Iar parul acesta in vant ii da un aer superior tipului. E chiar dragut!
Totusi, parca il cunosc de undeva, de acum mult timp in urma. Il privesc sfioasa, dar imi iau inima in dinti si-i spun surazand:
- Da, eu sunt Sakura Haruno. Nu-mi spuneti ca vreti autograf!?
Imi zambeste dupa care spune pe un ton pritenesc, totusi vorbindu-mi in soapta de parca mi-ar spune un secret.
-Nu. Eu iti sunt fan de acum 10 ani in urma, de cand tu cantai pe scena aceea inflorata din spatele casei batranesti.
Ma uit la el ca la felul paisprezece. Ce vrea sa spuna prin acestea? Dar mai important, de unde stie de scena aceea veche din gradina? De acea scena stim doar eu, Itachi si Sasuke, de unde stie el de acea amintire veche? Ori, s-ar putea ca acest brunet sa ma puna la incercare. Imi scutur un pic capul incercand sa ma dezmeticesc.
Cred ca glumeste! Cum sa-mi stie secretul? N-are de unde!
Ia stai asa! Nu e cumva un paparazzi neindemanatic, ce incearca sa ma traga de limba ca sa-mi afle trecutul misterios? Adevarul e ca, am ascuns orice parte a trecutului meu de curiosii reporteri. Ei vor doar un subiect de barfa, prin care sa-si castige existenta, distrugand de multe ori vietile multora. Niciodata nu mi-a placut sa fiu urmarita de cineva, si sa n-am intimitate ca un om normal. E jalnic! Ce prostie! Tot timpul fug de oameni nebuni dupa o mazgalitura, dar mai ales de acesti paparazzi. Nu am mai vazut nebuni ca astia! Urmarec vedetele si le pozeaza din toate pozitiile posibile, de parca ar fi la "Tradati in Dragoste". Ar ma trebui dresati un pic. N-au auzit nici-o data de intimitate? Dar de fapt, ce sa le ceri de la acesti amarati, daca atat ii duce mintea...

Isi intinde mana dreapta de parca ar dori sa facem cunostinta, si adauga:

- Asociatul companiei de arhitectura Binyapi. Incantat sa te reintalnesc, Sakura draga!

-P-Poftim?!
Stai un pic cum vine asta? Din cate mi-a spus Itachi, Sasuke e asociatul sau...atnci cum se explica...? Stai asa, nu e cumva...

-Sasuke?! tip bucuroasa aruncandu-ma in bratele sale, strangand-ul puternic. De cand nu ne-am vazut prietene drag! Brunetul se uita la mine de parca as fi gresit persoana, asa ca ma uit nedumerita.

-De ce ti-a luat atat de mult timp sa ma recunosti? Chiar m-am schimbat fizic atat de mult? se uita un pic suparat la mine facand niste ochi de catelus, facandu-ma sa izbusnesc in ras.

-Scuza-ma, dar te-ai schimbat mult... Dar, si ma uit un pic suspicioasa la el, de unde stii ca azi se implinesc sase ani de cand...? si ma opresc indurerata de amintirea ce ma facut sa fiu o alta persoana, intristandu-mi-se fata palida.

-In fiecare an am adus flori si i-am vizitat, deci mi-e imposibil sa uit data, cum i-as putea uita pe cei care mi-au fost ca si parintii? spune acestea cu o tristete in glas indreptandu-si privirea catre pietrele de amintire.

Oh, Sasuke, cat te-ai schimbat! Si tu si Itachi v-ati schimbat atat de mult, ca nici nu va mai recunosc. Ai devenit mult mai atent la sentimentele altora, si asta imi place.
Te-ai maturizat mai mult decat am crezut, esti minunat! Chiar esti un alt om! Daca acum 10 ani in urma erai doar o fire retrasa, de la care nu scoteai un sunet, acum insa lucrurile s-au schimbat. Scoti cuvinte magice ce denota inteligenta innascuta, tu nu esti om, esti un inger al binelui.
Sincer, ma bucur enorm ca te intereseaza parintii mei, ce altii au dat uitarii amintirile ce le aveau cu ei. Tu esti printre putinele persoane ce mi-a fost alaturi la necaz, toti ceilalalti au fost niste prefacuti. S-au prefacut ca-mi sunt prieteni, ce-i drept numai pentru bani, iar cand am dat de necaz m-au uitat. Tot timpul aia avut un suflet mare, dragastos, ce arata compasiune si mila fata de suferinzi. Tu ai fost unul dintre cei care mi-au alinat sufletul piedut pentru totdeauna, esti un adevarat prieten, si te respect pentru pentru aceasta mareata calitate, iubirea. Tot timpul mi-ai aratat ca-mi esti alaturi indiferent de ce s-ar putea intampla, aratandu-ti iubirea ce mi-o porti. Semeni mult cu fratele tau...

Insa sirul gandurilor mi-au fost intrerupte de vocea lui Sasuke.

- Daca ai nevoie de ceva, doar sa-mi spui, bine? Stii ca eu am timp pentru tine, mai ales
ca acum te-am gasit in sfarsit. si afiseaza o fata blanda, plina de dragoste.

-Multumesc, multumesc mult Sasuke! Stii ca apreciez asta... ii zambesc linistita de cuvintele imbietoare ce tot ttimpul ma calmeaza.
acesta a fost capitolul astept comuri precum am spus la inceput...daca nu gasesc niciun com am sa plang...vreau sa ma ajutati ^^ mutumesc !