16-02-2010, 01:19 AM
.Prolog.
Acum zece ani am venit pe pamant in incercarea de a scapa de plictiseala. In a doua iarna de la venirea mea am gasit in fata portii mele un copil abandonat intr-un cos.
- E un fel de gluma?
Am ridicat usor micuta creatura, atat de fragila in mainile mele si am aparat-o de frig tinand-o la pieptul meu... am regretat dupa doua secunde ca am luat-o de acolo.
- De ce nu tace?
- Probabil ii este foame, raspunse Otto luandu-mi copilul din brate. Se plimba cateva secunde cu ea prin camera, iar aceasta tacu.
- Huh, zambeste? Ciudata fiinta.
- Lethe, ce nume ar trebui sa-i punem, ma intreba Otto.
- Vivaldi.
De atunci au trecut cincisprezece ani, timp in care eu nu am imbatranit nici o zi... dar ea a crescut. Sentimenul ca va imbatrani si va muri intr-o zi ma face sa apreciez fiecare secunda petrecuta impreuna. Cea mai mare temere a mea este sa ma gandesc ca intr-o zi va veni momentul in care nu imi va mai zambi, iar momentul acela va dura o eternitate si va fi ca si cum cineva mi-ar smulge carnea. O durere care imi va sfasia inima.
.Capitolul I.
Nu imi placea soarele, asta era clar, dar in fiecare dimineata Vivaldi insista sa servim ceaiul in gradina. Desi avea cincisprezece ani era mai copilaroasa decat fusese la zece ani. Inca aduna flori si se imbufna de fiecare data cand nu ii faceam pe plac. In fiecare zi imi daruia cate o floare, care in mana mea, a unui demon, se ofilea... si totusi ea continua sa mi le daruiasca in fiecare zi cu acelasi zambet pe buze. Urasc soarele!
- Nu te mai plange, Lux. Uite ti-am adus o floare, imi aparu Vivaldi in fata, zambind.
- Multumesc.
De cum am atins-o s-a ofilit pur si simplu in mana mea. Incercam totusi sa ii fac pe plac desi nu intelegeam ce ii placea la flori. Erau trecatoare, ca si viata ei.
- Lux, hai sa mergem inauntru!
- In sfarsit!
Odata ajunsi in hol, Otto o lua pe Vivaldi si o conduse catre camera ei pentru a proba o rochie noua. Imi displacea sa o vad imbracata cu aceleasi lucruri de doua ori. Nu vroiam sa duca lipsa de nimic... oricum intr-o zi avea sa moara.
- Otto! Pregateste trasura!
Otto era slujitorul meu. Unul dintre cei mai de incredere, si singurul pe care l-am tarat dupa mine in lumea aceasta. Il cunosteam inca de cand eram copil, iar bunicul si tatal lui lucrasera ca servitori pentru familia mea dea lungul a sute de ani.
- Unde mergeti?
- O vei duce pe Vivaldi la o scurta plimbare.
- Desigur, dar dumneavoastra?
- Am niste treburi de rezolvat cu Lothar.
- Am inteles, sir.
- Vivi se plictiseste fara Lux! Vivi vrea sa il vada pe Lux!
- Domnisoara, de ce vorbiti la persoana a treia?
- Lui Vivi ii place. Lui Otto nu ii place?
- Lui Otto ii place tot ce ii place lui Vivi.
- Ah, nu ai personalitate Otto. Nu iti plac castravetii murati.
- Bine, poate nu tot ce ii place lui Vivi ii place si lui Otto.
- Vreti sa incetati cu prostiile, imi dati durereri de cap, am spus deschizand usa.
- S-a intors Lux, imi sari Vivaldi in brate. Lui Vivi i-a fost dor de Lux.
- Inceteaza, devine enervant, am afisat o fata care ar fi trebuit sa para iritata de jocul ei.
- Bine, Vivi se duce in camera ei sa doarma. Lux e rau cu Vivi.
- Lux? Asta e o porecla noua Lethe.
Pe usa intra un tanar foarte inalt, cu parul blond si ochii albastri. Purta un costum gri si o palarie. In picioare avea niste incaltari din piele, iar in mana avea un baston asemeni baronilor.
- Ti-am zis sa nu vii dupa mine, am marait eu.
- Haide amice, stii ca imi place lumea oamenilor, iar fetele de aici sunt atat de dragute... iti vine sa le mananci, spuse aruncandu-si privirea catre una dintre servitoare.
- Si tu esti? intreba Vivaldi iritata.
- Felton, incantat sa te intalnesc. Lethe mi-a povesti o multime despre tine.
- Nu, nu am facut asta, am raspuns iritat. Acum vor fi ca un ghimpe in coasta amandoi.
- Otto, pregateste masa pentru doua persoane.
- Si eu, intreba Felton.
- Tu o sa ne onorezi cu iesirea ta grandioasa. Usa e in spatele tau.
- Poate sa stea si el cu noi. Orice prieten a lui Lux este prietenul lui Vivi, raspunse ea zambindu-i lui Felton.
- Vivaldi a adormit, ma informa Otto.
- Acum ca nu mai e in preajma, voi incerca sa te conving din nou sa te intorci in lumea demonilor. De data asta e serios, am fost trimis de batrani. Ai lipsit deja cincisprezece ani. Cat mai ai de gand sa continui sarada asta?
- Pana la ultima bataie a inimii ei.
- De ce te intereseaza atat de mult fiinta muritoare? Gandeste-te ca ai o logodnica care te asteapta.
Niciun raspuns din partea mea. Afara incepu sa ploua.
- De ce iti spune Lux?
- Lumina, am spus eu incrucisandu-mi bratele.
- Poftim?
- Lux inseamna lumina. Lethe este un fluviu in Infern care aduce uitarea. Ea nu vrea sa uite.
- Oamenii sunt ciudati, adauga Felton.
- Ea in special. In fiecare zi imi daruieste flori desi stie ca se vor ofili de cum le ating.
Un fulger sfarteca cerul, dupa care fu urmat si de un tunet. M-am ridicat imediat de pe scaun si am alergat catre camera lui Vivaldi. De cum am deschis usa am vazut-o. Ca de obicei, o gaseam ascunsa sub pat.
- Haide, iesi de acolo. Lux este aici, i-am spus intinzandu-i mana mea. Sa nu-ti fie frica. Voi fi cu tine pe veci. Iti promit.
O promisiune care ma va ucide incetul cu incetul...
Acum zece ani am venit pe pamant in incercarea de a scapa de plictiseala. In a doua iarna de la venirea mea am gasit in fata portii mele un copil abandonat intr-un cos.
- E un fel de gluma?
Am ridicat usor micuta creatura, atat de fragila in mainile mele si am aparat-o de frig tinand-o la pieptul meu... am regretat dupa doua secunde ca am luat-o de acolo.
- De ce nu tace?
- Probabil ii este foame, raspunse Otto luandu-mi copilul din brate. Se plimba cateva secunde cu ea prin camera, iar aceasta tacu.
- Huh, zambeste? Ciudata fiinta.
- Lethe, ce nume ar trebui sa-i punem, ma intreba Otto.
- Vivaldi.
De atunci au trecut cincisprezece ani, timp in care eu nu am imbatranit nici o zi... dar ea a crescut. Sentimenul ca va imbatrani si va muri intr-o zi ma face sa apreciez fiecare secunda petrecuta impreuna. Cea mai mare temere a mea este sa ma gandesc ca intr-o zi va veni momentul in care nu imi va mai zambi, iar momentul acela va dura o eternitate si va fi ca si cum cineva mi-ar smulge carnea. O durere care imi va sfasia inima.
.Capitolul I.
Nu imi placea soarele, asta era clar, dar in fiecare dimineata Vivaldi insista sa servim ceaiul in gradina. Desi avea cincisprezece ani era mai copilaroasa decat fusese la zece ani. Inca aduna flori si se imbufna de fiecare data cand nu ii faceam pe plac. In fiecare zi imi daruia cate o floare, care in mana mea, a unui demon, se ofilea... si totusi ea continua sa mi le daruiasca in fiecare zi cu acelasi zambet pe buze. Urasc soarele!
- Nu te mai plange, Lux. Uite ti-am adus o floare, imi aparu Vivaldi in fata, zambind.
- Multumesc.
De cum am atins-o s-a ofilit pur si simplu in mana mea. Incercam totusi sa ii fac pe plac desi nu intelegeam ce ii placea la flori. Erau trecatoare, ca si viata ei.
- Lux, hai sa mergem inauntru!
- In sfarsit!
Odata ajunsi in hol, Otto o lua pe Vivaldi si o conduse catre camera ei pentru a proba o rochie noua. Imi displacea sa o vad imbracata cu aceleasi lucruri de doua ori. Nu vroiam sa duca lipsa de nimic... oricum intr-o zi avea sa moara.
- Otto! Pregateste trasura!
Otto era slujitorul meu. Unul dintre cei mai de incredere, si singurul pe care l-am tarat dupa mine in lumea aceasta. Il cunosteam inca de cand eram copil, iar bunicul si tatal lui lucrasera ca servitori pentru familia mea dea lungul a sute de ani.
- Unde mergeti?
- O vei duce pe Vivaldi la o scurta plimbare.
- Desigur, dar dumneavoastra?
- Am niste treburi de rezolvat cu Lothar.
- Am inteles, sir.
x x x
- Vivi se plictiseste fara Lux! Vivi vrea sa il vada pe Lux!
- Domnisoara, de ce vorbiti la persoana a treia?
- Lui Vivi ii place. Lui Otto nu ii place?
- Lui Otto ii place tot ce ii place lui Vivi.
- Ah, nu ai personalitate Otto. Nu iti plac castravetii murati.
- Bine, poate nu tot ce ii place lui Vivi ii place si lui Otto.
- Vreti sa incetati cu prostiile, imi dati durereri de cap, am spus deschizand usa.
- S-a intors Lux, imi sari Vivaldi in brate. Lui Vivi i-a fost dor de Lux.
- Inceteaza, devine enervant, am afisat o fata care ar fi trebuit sa para iritata de jocul ei.
- Bine, Vivi se duce in camera ei sa doarma. Lux e rau cu Vivi.
- Lux? Asta e o porecla noua Lethe.
Pe usa intra un tanar foarte inalt, cu parul blond si ochii albastri. Purta un costum gri si o palarie. In picioare avea niste incaltari din piele, iar in mana avea un baston asemeni baronilor.
- Ti-am zis sa nu vii dupa mine, am marait eu.
- Haide amice, stii ca imi place lumea oamenilor, iar fetele de aici sunt atat de dragute... iti vine sa le mananci, spuse aruncandu-si privirea catre una dintre servitoare.
- Si tu esti? intreba Vivaldi iritata.
- Felton, incantat sa te intalnesc. Lethe mi-a povesti o multime despre tine.
- Nu, nu am facut asta, am raspuns iritat. Acum vor fi ca un ghimpe in coasta amandoi.
- Otto, pregateste masa pentru doua persoane.
- Si eu, intreba Felton.
- Tu o sa ne onorezi cu iesirea ta grandioasa. Usa e in spatele tau.
- Poate sa stea si el cu noi. Orice prieten a lui Lux este prietenul lui Vivi, raspunse ea zambindu-i lui Felton.
x x x
- Vivaldi a adormit, ma informa Otto.
- Acum ca nu mai e in preajma, voi incerca sa te conving din nou sa te intorci in lumea demonilor. De data asta e serios, am fost trimis de batrani. Ai lipsit deja cincisprezece ani. Cat mai ai de gand sa continui sarada asta?
- Pana la ultima bataie a inimii ei.
- De ce te intereseaza atat de mult fiinta muritoare? Gandeste-te ca ai o logodnica care te asteapta.
Niciun raspuns din partea mea. Afara incepu sa ploua.
- De ce iti spune Lux?
- Lumina, am spus eu incrucisandu-mi bratele.
- Poftim?
- Lux inseamna lumina. Lethe este un fluviu in Infern care aduce uitarea. Ea nu vrea sa uite.
- Oamenii sunt ciudati, adauga Felton.
- Ea in special. In fiecare zi imi daruieste flori desi stie ca se vor ofili de cum le ating.
Un fulger sfarteca cerul, dupa care fu urmat si de un tunet. M-am ridicat imediat de pe scaun si am alergat catre camera lui Vivaldi. De cum am deschis usa am vazut-o. Ca de obicei, o gaseam ascunsa sub pat.
- Haide, iesi de acolo. Lux este aici, i-am spus intinzandu-i mana mea. Sa nu-ti fie frica. Voi fi cu tine pe veci. Iti promit.
O promisiune care ma va ucide incetul cu incetul...