Regis de Aeternum : Existenta duala [aventura / dragoste / shounen-ai]

[aurelia chircu]

I

Am intrat in scara blocului si m-am indreptat instictiv catre lift. Usa acestuia era deschisa si doi muncitori reparau cu spor. Am injurat in gand aceasta iscusita masinarie si dupa ce mi-am deschis mp3-ul si o melodie care sa-mi tina companie pana la etajul sapte, am inceput sa urc scarile, fredonand distrat.
Asta era una din serile bune caci o data, vorbind la telefon cu Narcis, n-am fost atent pe unde calcam si as fi cazut in casa liftului, daca nu ma prindea de picioare unul din muncitori.
Cum am ajuns acasa, am incuiat cu grija usa si am mers in bucatarie, curios sa vad ce pregatise de mancare fratiorul meu aka domn director Desalonta.
Pe masa din bucatarie, o farfurie goala si un plic cu supa de rosii. Dar eu urasc supa asta, iar Mariusz stie asta mai bine ca oricine. Atunci, de ce ma chinuie ?... Stie cineva ?
Ok, n-am nevoie de explicatii, doar suntem telepati. Practic, lâncezise până după prânz în mica noastră garsonieră si realizand apoi ca n-o sa am ce papa, cand ma voi intoarce, îi venise geniala idee de a mă şantaja cu acest plic, asigurându-mă că seară vom merge la restaurant.
Aici se punea întrebarea despre care seară era vorba, căci era déjà şapte şi el nu dădea semne că s-ar fi întors acasă. Cumparaturi nu facusem, bazandu-ma pe el si frigiderul era mai gol decat o minte seaca.
În concluzie, îmi era destinat să mor de foame.
Drept răspuns tânguielii mele surde, Mariusz pe care-l puteam simti si de la distanta si care in clipa aceea era ingropat intre dosarele de pe biroul sau, îmi ceru sa ma calmez. Don’ soara secretara isi facea de lucru pe acolo si ii aminti sa-mi dea un sms.
Am intrat în folderul cu mesaje şi am citit următoarele rânduri, ce mă indispuseră, pe moment:
“N-o să mori de foame... Comandă nişte paste, căci rămân peste noapte la birou. Scuze... “
Vai ce dragut !... Pentru orice eventualitate, voiam sa lipesc pe usa frigiderului un mesaj ca sa nu mai trezesc pe viitor cu surprize gen ‘” papa de vampiri ” .
Am ieşit din bucătărie, fără să strâng masa şi am intrat în dormitor, gândindu-mă la pastele milaneze, pe care aveam să le comand mai târziu, de la restaurantul de peste drum.
Ne intrase în reflex ca cel care ajungea primul acasă să desfacă draperiile roşii de la ferestre. Mie imi placea sa admir orasul noaptea, dar fratele meu voia intimitate. Ete na, cum sa nu ?... Sa si le stranga el, cand o sa vina dimineata.
Ziua acea trecuse lejer, fara stres. Rufio ma trimisese intr-o calatorie de afaceri la o companie din Londra, asa ca mi-am pierdut timpul pe acolo, vizitand expozitii si muzee. A fost dragut domnul si n-a sunat dupa mine, lasandu-ma sa ma recreez.
Prin urmare, trasesem chiulul in acea zi si acum venisem acasa inaintea lui Mariusz, care acum trebuie sa fi fost cel putin invidios pe norocul meu.

Admirând imaginea fulminantă a barului de noapte, spre a cărui faţada dădea fereastra camerei, am aprins veioza cu abajur portocaliu şi m-am aşezat la măsuţa din faţa geamului.
Am deschis laptopul şi o pagină de editare e-mail. Leonard, noul meu doctor personal, voia să-i compun un soi de jurnal, în care să-mi descriu etapele vieţii mele, în cât mai puţine rânduri posibil. O chestie stupidă, după părerea mea, mai ales că în cabinetul fostului medic, ce mă tratase în ultimul deceniu, exista îndosariat profilul meu clinic şi psihologic. Însă, Edgar insistase să ascult cererile colegului său de breaslă şi cum eu sunt băiat finuţ, am acceptat...
Oricum, nu-mi programasem nimic pentru acea seară, şi cum Mariusz se întorcea în zori, puteam să fac orice voiam. A nu se înţelege că frăţiorul meu m-ar fi deranjat, dar mă simţeam mai bine, ştiind că sunt singur, doar eu şi gândurile mele.
M-am uitat în lista de messenger şi l-am găsit online. Avatarul lui, cu îngeraş anime, desenat de mine, mă amuză întotdeauna. Nu faptul că era al meu, ci fiindcă îl alese tocmai pe acela pe care, nemulţumit, îl aruncasem în Recycle Bin. Era reuşit desenul, dar nu-mi mai plăceau culorile pe care le folosisem.
Am vrut să-i scriu, dar m-am răzgândit şi am închis aplicaţia. Am deschis winamp-ul şi din boxe s-a revărsat în încăpere vocea lui Farinelli. De fapt, acel mixt dintre o soprană şi un contra tenor, ce izbutise să aducă ceva din registrul vocal al lui Carlo Bronschi, cel mai mare dintre " castraţi".
Ador vocea Evei Godleska şi compoziţiile lui Handel, mai ales “Rinaldo “.
Mi-am luat apă caldă de la dozator şi după ce mi-am pregătit cu cappuccino ciocolată în cana mea albă cu imprimeu Dracula, mi-am tras scaunul la măsuţa, aşezându-mă.
Am scos din buzunarul sacoului post it-ul, pe care mi l-a dat psihologul. Conţinea cinci întrebări, notate cu cerneală roşie.[/i][i]

[Hetalia]

buna buna, in primul rand bine ai venit, si dak tot ai venit, ne-ai adus si un cadou :D, o poveste minunata :X.
Am citit capitolul tau si povestea promite multe, am ghicit asta mai ales din titlu, care pare sa fie foarte original si totodata captivant. Nu stim inca numele personajului narator, dar imi plac numele celorlalte personaje. M-a amuzat faza cu mancarea, saracul, mereu trebuie sa comande? groaznic T_T.
Mi s-a parut draguta chestia cu ingerasul anime, mai ales ca fusese aruncat la recicle bin.
Cam atat cu actiuea ficului, imi place cum ai proportionat-o, nu este deloc grabita.
Acum, partea literara. Stai binisor la ea, daca asta e primul tau fic, atunci te descurci destul de bine. Sunt convinsa ca vei evolua cu timpul si vei ajunge sa descrii un pic mai mult, creand un raport bine definit intre descriere si naratiune. Dialog, vad ca n-ai pus deloc, dar asta nu e o problema, poate ca va aparea pe parcurs, oricum ai facut o treaba excelenta :D.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol si sper sa-l pui cat poti de repede, ficul asta e foarte interesant si deloc previzibil.
ja ne and kisu :*:-h

[Zăpă]

Heya(*.*)

Am ajuns si p`aci.Un nou fic se pare...
Hmm..Sa incepem.
Descriere-slaba,cred ca poti mai mult de atat.Incearca sa descrii sentimentele personajului,si lucrurile din jur,caci tu nu ai descris nimic.
Naratiunea-este bine si narezi la persoana I,dar cred ca trebuie sa mai lucrezi
Actiunea-usor grabita,insa nu foarte rau.In mare parte nu am inteles despre ce este vorba in acest fic,dar probabil o sa inteleg dupa cateva capitole.
Dialogul-nu ai avut deci nu am ce comenta
Idea este draguta si imi place ca ne ti in suspans avand in vedere numele personajului.Celelalte nume sunt foarte interesante si diferite.In rest nu mai am ce zice,totul este bine.Sper sa ti cont de criticile de mai sus si sa evoluezi.

Cam atat.Astept nextu`

Ja ne` si multa inspiratie:*

[aurelia chircu]

Mai incerc cu un next. Daca tot nu e bun, ficul poate fi sters.



Prima intrebare, “ Cine si ce sunt “ , m-a pus pe ganduri. Si asta din cauza ca nu stiam la care dintre noi se referea, odata ce in trupul meu salasluiesc doua persoane, cealalta fiind Florenta, un spirit al unei fete ce murise cu mult timp in urma.
“ Prezinta-ma frumos, da?... se baga ea in seama. Florenta Anghelon, fiica bancherului din Aeternum… “
“ Flor ! Uite, eu sunt convins ca Leo vrea sa stie doar dspre mine, posesorul acestui corp ; altfel, intrebarea ar fi fost formulate la plural, nu crezi ?... “
Am soptit un “ Doamne-ajuta ! “ si am inceput sa tastez.
< Cine si ce sunt ? > Hm... Grea întrebare... O întrebare cu multe răspunsuri, aşa cum e normal, doar că răspunsurile mele nu se aseamănă deloc cu cele la care te-ai putea aştepta.
Sa spun ca sunt un simplu om, as minti. As vrea sa fiu un simplu muritor, poate totul ar fi mai simplu pentru mine, dar dupa atatia ani, nu cred ca as mai suporta asta. De fapt, imi place sa fiu ceea sunt sunt, chiar daca e o afirmatie de om nebun... Spun asta, fiindca am o existenta duala, in mine sunt doua vieti, doua destine ; port in mine samanta nefericirii mele. Un singur trup si doua suflete, ancorate intr-o realitate incerta.
Ma numesc Doryan. Nu, nu Grey… Toata lumea ne confunda, desi prenumumele meu se scrie diferit fata de cel al personajului lui Wilde. Sincer, nu stiu de ce m-au botezat asa ai mei, dar imi place la nebunie numele meu.
Nu-mi stiu adevarata mea identuitate, am uitat-o, dar pe parcursul vietii mele, am avut diferite nume patronimice. Sperand sa nu-ti incarc memoria, domnule Leonard, voi enumera aceste demumiri fara lamuririle de rigoare. De altfel, sunt convins ca matale le sti déjà ; am observat ca te-ai pus in tema cu unele lucruri legate de existenta mea.
So, this diary is for… ca sa nu zica cineva ca ai sta degeaba. Mda…
Cand am fost adus de la internat la castelul parintelui meu adoptiv, ma numeau Doryan Galba, caci acesta era numele prolificului bancher din Aeternum, iar daca amintea de cel personajului desfranat din poemele lui Horatiu, coincidenta nu era deloc intamplatoare. Apoi, cand Galba a fost decazut din drepturi, am fost adoptat de maestrul Desalonta, unchiul lui Mariusz, care nutrea o iubire parinteasca pentru amandoi. Mai tarziu, in vremea cand am considerat ca viata mea alaturi de acest frate vitreg putea fi periculoasa, am incercat sa fug si mi-am luat denumirea Roxolan.
Ca o paranteza, in caz ca n-ai aflat, aceasta este derivarea de la de Roxa-Lhea, numele directorului tau.
Acum, sunt totusi, Doryan Desalonta, director la Rymnotech, compania mea si a lui Mariusz. care oficial e firma de avocatura. In realitate are preocupari cu mult mai sinuoase.
Cine sunt ? Un biet gardian, pastrat in organizatia asta, ce dainuie de cateva secole, doar pentru a-i purta de grija lui Mariusz, a-l apara de o profetie gasita in niste carti ale unui vrajitor si care s-ar putea indeplini sau nu, intr-un viitor nesigur. Practic, asta e singura explicatie pentru care inca supravietuiesc.
Usor patetic, nu ?... Si totusi, nu sunt atat de slab pe cate s-ar crede. Practic, intreaga firma se invarte in jurul meu, pot sa fac orice vreau, fara pic de teama.
Vârsta mea ar uimi pe oricine, dar cred ca tu ma vei intelege. Poate ai mai auzit de numarul doua sute saisprezece, dar nu stiai ca reprezinta si varsta mea, nu ?... Hm... Cred ca e haios sa auzi acest numar si mai apoi, ca omul care o poseda sta cuminte langa fratele lui, fără a încerca să-si faca propria mea viaţă. Eh, obisnuite-te cu asta, caci vei auzi lucruri si mai ciudate de atat...

[Flash]

Hm , în mare parte mi-a plăcut a avut înţeles, iar asta mi-a plăcut, dar ce nu înţeleg este diferenţa de la primul text la al doilea. E one - shot cumva ? Nu prea am definit aşa clar , dar în marte parte înţeleg cum stă treaba. Dacă stăm să ne luăm după modurie de expunere , po tspune că sunt bine îmbinate , mă bucur că nu ai folosit dialog. Arată mai estetic cred şi stările interioare ale personajelor sunt bine relatate în descriere. Mă bucură faptul că nu este unul dintre acele texte clişeice banale care nu mă atrag, chiar mi-a plăcut descrierea pe care ai folosit-o. A fost simplă şi a atras prin simplitatea , prin frumuseţea stilului pe care l-ai abordat.

Succes

[aurelia chircu]

Nu e one-shot. Si da, stilul de la primul post, unde nara personajul si cel din al doilea, unde scrie e-maiul difera. Mi s-a mai spus asta, ca par doua personaje diferite. Nu stiu ce sa zic, asa l-am simtit pe Doryan, exprimandu-se in jurnal.
Dialogul va veni la momentul potrivit, cand personajul va expune o scena mai importanta. Pana atunci, e naratiune.
Thx ca ai trecut pe la ficul meu.:)


Adevarul e ca boala ce ma ruineaza, nu-mi permite sa am o viata. Racila asta face din mine un handicapat ; depind de cei din jurul meu si asta ma deranjeaza.
Mmm…Nu suport sa fiu neputincios... Desi ar trebui, Mariusz nu e dezgustat de mine, din contra, se poarta ca un frate mai mare, desi avem aceasi varsta. iar eu nu prea suport sa fiu cocolosit. Scene in care ma trezesc dimineata, dupa o noapte cu febra mare si-l gasesc adormit, la capataiul meu sunt deja banalitati...
Intrebarea nr. 2. Unde m-am nascut si familia mea.
Copilaria mea… Mama, deci exact acolo vreau sa ma intorc, stii asta , nu ?!... Atunci, esti sadic, nene ; o sa-ti pun o placuta cu “ marchizuletul de Sade “ pe capota masinii, ca poate te simti si matale sa nu ma intrebi asemnea lucuri.
M-am nascut intr-o satra de tigani.Ai cazut de pe scaunul rotativ ?.. Daca nu, atunci, continui.
Partea aceasta a vietii mele e destul de vaga in mintea mea. Ma manifest uneori, cand sunt cu Mariusz la vreun concert rock. In frenezia acelor clipe, ma vad in jurul unui foc de tabara, imens, alaturi de alti copilasi ca si mine, batand din palme, in ritmul glasului de alauta… Doar atat. Si Mariusz, care-mi stie inima, rade de mine, enervandu-ma.
M-am nascut cu o pielea foarte deschisa, de gagiu, lucru care a creat oarece dispute in satra.Tata vedea in mine rodul adulterului si se purta ingrozitor cu mama, care ajunsese sa ma urasca. Asa ca nu i-a fost greu sa ma daruiasca intr-o zi, unei bogatase care venise la ghicitoare tocmai pentru un leac de infertilitate.Dar batrana l-a anuntat imediat pe bulibasa, lamurindu-l ca destinul meu nu e legat de satra lor si daca imi vor face rau, se va abate asupra lor un mare blestem.
Se pare ca pana la urma, blestemul ma atinsese pe mine, dar nu mai comentez acum…
. Am deschis din nou messenger-ul, pentru a-i trimite un mesaj lui Narcis, secretara mea. O chestie incurcata cu niste dosare… pierdute. De ce nu ma mira defel ?!… Ok, revin la e-mailul meu.
Destinul avea sa mi se schimbe intr-o noapte de decembrie. Aveam cinci ani, dar deja intelegeam totul ca un adult, caci in mediul acela neprielnic, jocul insemna munca, iar munca insemna chiar si furtul.
Imi amintesc ca eu eram cel care agita spiritele in locurile aglomerate, pentru a inlesni eforturile puradeilor cu degete iscusite. Ai mei ma purtau in cele mai bune haine pe care le aveau, caci ma pricepeam la vorbe si ii pacaleam pe bogatasi asa cum voiam. Eram un smecheras de cartier, cum s-ar zice acum.
Se intelege ca hainele erau doar pentru " serviciu " si nu primeam nimic in urma prestatiilor mele, nici macar o modicare in meniul cinei. Da, asa se chema masa acea intotdeauna extrem de modesta, iar eu eram totusi, in crestere si nu-mai ajungea portia aia pentru pisoi lesinati... Dar daca comentam, bataia devenea felul doi, iar somnul in curte, printre stafiile copacilor alora vesnic desfrunzitii, inlocuia desertul.
Dar nimic nu e vesnic pe lumea asta. Si asta e foarte bine, intr-un fel , caci ce e mult strica sau te duce in pragul nebuniei.
M-am oprit, privind intrebator catre Mariusz, cel din lista de messenger. Fara el as fi innebunit sigur, practic nici un om nu putea sa treaca prin cate am trecut noi si sa mai aiba mintile intregi...