Regis de Aeternum: Existenţă duală

[aurelyon]

I – PORTRET DE ÎNGER

Imaginaţi-vă unul din acei prinţi, zugrăviţi în cărţile cu poveşti ilustrate, cu plete negre, foarte lungi şi bogate, ochi de un violet superb, trup viguros şi voce pătrunzătoare. Şi-l veţi cunoaşte pe Doryan Desalonta, ale cărui trăsături combinate printr-o fuziune misterioasă cu cele ale Florenţei, spiritul unui fost vânător ce-i posedă trupul, împlinesc un chip desăvârşit, acea perfecţiune angelică ce nu aparţine niciunui sex.
Răsturnat pe canapeaua din living, Leonard încerca să-i explice băiatului cum e cu personalitatea disociată, verificând în răstimpuri dacă Doryan era atent la ce i se povestea. Acesta îşi continua nestingherit desenul la care lucra încă de la începutul discuţiei, fapt ce-l irita vizibil pe medic, căci omul îşi anunţase vizita şi nu sperase să fie tratat cu aşa răceală.
La cei nici treizeci de ani ai săi, Leo era un om împlinit profesional, un psihiatru de success, dar respectul cuvenit îl ocolea din pricina atitudinii sale neglijente. Practic, de când fusese selectat de compania lui Mariusz Desalonta, fratele lui Doryan, omul devenise un fel de clovn al firmei. Adora să vorbescă până ce te ameţea, iar stilul său vestimentar, mai exact pantalonii aceia strâmţi pe care-i purta in general, îi dădeau un aer foarte comic, dezvăluind privirii mai mult decât era necesar să cunoşti.
Doryan nu putea să-l sufere deloc pe omul acesta şi căutase să-l ignore pe cât posibil, deşi era noul său medic personal. Edgar i-l adusese pe acest dobitoc, scuzându-se că cercetările medicale pentru Mariusz îi ocupă mai tot timpul şi e destul de obositor să îngrijească de amândoi.
Cu toate astea, Edgar nu ezita niciodată să-l ajute pe băiat, fapt pentru care Doryan îi purta o simpatie deosebită, aproape filială.
Masiv, faţă pătrată, păr castaniu, ochii mari, cenuşii, costum de firmă de culoare gri. Nimic interesant, dar femeile il iubeau. Si dacă nu pentru el, sigur pentru banii lui. Lucru care băiatului i se părea deprimant.
- Mă asculţi? Doryan?... întrebă psihiatrul, pentru cine ştie a câtă oară, văzând că tânărul se uită absent spre pantalonii lui.
Băiatul ştia că era aiurea, dar n-o făcea intentionat. Practic, te uitai fără să vrei; poziţia neglijentă în care stătea şi acum, parcă te invita să te holbezi.
Şi mai apoi, nu se uita la el, ci la Florenţa.
Fata, ce până atunci stătuse in faţa lui, clătinând din cap la fiecare afirmaţie, cu o prefăcută seriozitate menită să-l detaseze pe băiat, se aplecă peste Leo cu uimire disimulată şi plină de neruşinare. Apoi, se întoarse spre Doryan, minunându-se.
Băiatul o privi dojenitor, apoi îşi scoase casca stângă din ureche şi zâmbind palid către om, îl rugă să continue. Leo se simţi şi se aşeză într-o poziţie mai decentă. Îl deranja şi pe el situaţia, dar după două vizite la chirurg, hotărase că e cazul să se accepte aşa cum era.
Singura problemă era încăpăţânarea celorlalţi de a-l accepta şi ei, fără să se amuze de înfăţişarea lui.
- Da, am înţeles, spuse Doryan, oprind melodia rock ce se tot repeta la mp3 player. Dar ce legătură are boala asta a dedublării cu discuţia noastră despre Florenţa ? se prefăcu că nu pricepe.
Îşi trase lângă el farfuria cu plăcintă cu brânză dulce şi muşcând cu poftă dintr-o felie, îşi reluă micile retuşuri la îngerul desenat în creion, pe planşa din faţa sa. Observă că Leo nici nu se atinsese de porţia lui.
- Domnule Desalonta, ştiu că eşti o persoană inteligentă şi înţelegi ce-ţi vorbesc. Dumneata ai o problemă de sănătate mentală, care trebuie tratată neîntârziat.
Flor scoase limba la doctor. Doryan îi făcu semn să vină lângă el, căci oricum reacţiile ei invizibile erau inutile.
- Am o problemă mentală… Ai citit, domnule Leonard, dosarele colegului tău de breală ? Iţi recomand să faci lucrul acesta, mai înainte de a-mi veni cu asemenea insulte.
- Nu te insult, zise Leo cu nervozitate în glas, trecându-şi palma peste fruntea lată şi năduşită. Nu-mi permit, exclamă cu fermitate. I-am spus şi lui Edgar şi el mi-a cerut să vorbesc cu dumneata.
Doryan zâmbi uşor şi îi făcu semn să-şi mănânce desertul.

[aurelyon]

Ok...
Am inteles...
Imi pare rau ca am postat.

[Fără idei]

Hei ! Titlul mi-a atras atenţia şi mi-am zis că ar fi bine să trec pe aici.
Îmi place subiectul , deoarece este diferit şi bine încadrat . De asemenea şi descrierea mi-a trezit interesul , cât şi dialogul care cuprinde replici interesante şi deloc seci .
O singură nemulţumire : dimensiunea capitolului . Mi se pare destul de scurt , dar este bine şi aşa .

"… Ai citit, domnule Leonard, dosarele colegului tău de breală ?" - bănuiesc că era "breaslă" . În rest , nu am mai observat greşeli de tastare .

Aştept următorul capitol ! :victorie:

[aurelyon]

Multumesc pt comm.:)
Ficul este inca in lucru.
Da, acolo am mancat o litera...
( Iti recomand si celalalt fic al meu, e in pagina 2.)
Sper sa citesti in continuare.
Paste fericit!

[aurelyon]

În clipa aceea, avu senzaţia ciudată că lui Mariusz i se întâmpla ceva. Legătura telepatică dintre fraţi era destul de puternică şi dacă se concentra suficient, îl putea simţi de parcă ar fi fost în camera alăturată.
Mariusz se afla totuşi, în cealaltă parte a oraşului, la biroul său şi Doryan nu-l putea ajuta, nici dacă ar fi vrut asta. Putea doar să-l ghideze în vorbe şi în gesturi ca să iasă cu bine din încurcătură. Şi asta, dacă Mariusz nu-i ignora sfaturile.
După ce-a muşcat din prăjitură, Leo a pus bucata înapoi, pe farfurie, împingând-o uşor. Probabil că voia să-l testeze pe băiat, să vadă până unde merge răbdarea lui; Doryan era o fire răbdătoare, dar discuţia asta începuse să-l enerveze.
- E foarte bună plăcinta. Dumneata ai pregătit-o ? Îmi cer scuze, dar eu sunt diabetic şi nu pot…
Băiatul se încruntă uşor, dar nu spuse nimic. Prioritatea lui era arma îndreptată către fratele său, de către una din cele două femei care se găseau în biroul său.
Doryan se concentră puţin şi avu pentru o secundă în faţa ochiilor, întregul tablou. Nu le cunoştea pe femei şi nu-şi putea da seama ce vroiau de la Mariusz.
Nu era sigur dacă Edgar găsise necesar să-i spună noului angajat despre natura lor, aşa că încercă să-şi mascheze îngrijorarea prin compasiune.
- Continuă, îl rugă pe medic, cu un aer plictisit. Sunt tare curios să văd cum ai găsit diagnosticul acesta.
- Dupa cum am zis, personalitatea disociată se dezvoltă ca un mijloc de apărare împotriva unor experienţe traumatice din copilărie. În cazul dumitale, e vorba de o personalitate, un alt eu care ignoră suferinţele provocate de un tată abuziv. Interesant e faptul ca personalitatea asta se comporta feminin, numindu-se Florenţa. Dar având în vedere tratamentul la care te-a supus acest părinte adoptiv, cred ca e vorba şi de o homosexualitate refulată.
Când Leonard vorbea mult şi repede, ca acum, saliva abundant şi îi ţâşneau stropi din gură. Luându-şi seama, se oprea ruşinat şi-şi ştergea buzele cu dosul palmei. Foarte dizgraţios.
Doryan îşi înălţă sprâncenele uimit şi făcu o grimasă de rău augur.
- Ca să vezi… Si asta e grav, nu ? îl ironiză, fără chef.
Dacă nu i-ar fi fost lene să se ridice de pe fotoliu, i-ar fi dat un pumn zdravăn spilcuitului ăstuia. Nu de alta, dar i-o întristase pe Flor.
- Să ştii că am citit dosarele lui Edgar şi nu sunt de accord cu ele, îl avertiză el. Florenţa vorbeşte prin intermediul dumitale – ei bine, ăsta e doar unul din simptomele bolii. Sunt pur şi simplu, halucinaţii auditive, Florenţa asta nu există.
- Eşti pur şi simplu, nebun, rosti băiatul, impulsionat de Flor şi zâmbi uşor. Există oameni care au cunoscut-o pe Florenţa şi sunt convinşi că spiritul ei se află în corpul meu. Deci, nu e vorba de dubla personalitate, amice, ci de posedare.
Medicul îl privi cu indulgenţă.
- Dacă eşti sigur ca eşti posedat, de ce nu mergi la un exorcist? întrebă el cu blândeţe.
Erau vânători, acum înţelegea bine. Ce căutau la Mariusz era uşor de ghicit, atâta timp cât acesta nu era tocmai o fiinţă obişnuită. Mai mult ca sigur că el era urmatorul pe lista lor, numai că lui Doryan nu-i era teamă. Îi aştepta spăşit. Poate că avea chiar să iasă frumos dinspre partea lui.
Mariusz începea să se enerveze şi atunci, se dădea de gol repede. Era şi cazul să se afle despre povestea lor, trecuse mult prea mult timp şi în zadar. El unul ştia că se săturase de intrigile Rymnotech-ului. Îşi voia soţia înapoi. Şi mai voia linişte, indiferent ce însemna asta.
Necesită peste o secundă ca să-i poată răspunde medicului.
- Pentru că n-am chef, d-aia ! replică Doryan şi se ridică, semn că din partea lui, discuţia se încheiase.
- N-ai chef sau ţi-e teamă că am dreptate şi ţi se va zice să mergi la doctor ?... spuse el pe un ton insinuant. Adică, la mine… Nu trebuie să-ţi fie teamă, domnule Doryan Desalonta, eu am o grijă deosebită faţă de pacienţii mei, adăugă cu un zâmbet fin, menit poate să-l sperie.
Doryan îşi mută privirea pe cravata în dungi negre şi roşii. Se întrebă cât îl costase oare sau dacă fusese cadou. Dar nu asta îl interesa cu adevărat. Zâmbi amar şi-l înjură pe Mariusz, rugându-l să nu-l mai ajute.
Flor începu să suspine. Îl înconjură cu braţele ei diafane şi-şi sprijini fruntea de umărul lui. Apoi, se îndepărtă, fără o vorbă.
Era o perioadă cu probleme pentru toţi trei, iar a Florenţei i se părea complet nepotrivită. Ea se necăjea că nu-i ţinea partea în faţa lui Mariusz, dar el nu făcea asta din răutate, ci pur şi simplu, uitase să-i mai pese.
Iar idiotul ăsta credea că îi poate da fiori cu vorbele lui. Era chiar simpatic.
- Domnul Leo, dar ce periculos sunteţi, domnule! zise cu un zâmbet sardonic. Nemaipomenit! Ia zi, domnule, când ai venit la Rymnotech ţi s-a zis că ai intrat într-o lume nouă, care n-are a face cu realitatea pe care o ştiai tu?
- Da, Edgar mi-a spus că vă ocupaţi cu paranormalul, dar am crezut că o dă în s.f.-uri. Stai liniştit, că nu sunt pe dinafară. M-am informat suficient despre tumultoasa dumitale viaţă şi o găsesc destul de interesantă ca să vreau să te salvez din ea.
- Poftim?...
Doryan se lăsă înapoi, pe fotoliu, uimit. Începea să-l placă pe omul ăsta, pe bune. Însemna că Edgar chiar îl instruise pe doctoraş şi dacă nu se înşela, putea găsi în el un prieten de nădejde.
- Ştiu că e un lucru la care dumneata nu te-ai gândit până acum şi s-ar putea să-ţi pară imposibil, zise Leonard. Vreau să te gândeşti prin absurd, dacă n-ar fi mai bine ca totul să fie într-adevăr o boală de care să poţi scăpa. Totul depinde de tine.
Leonard vorbea de neutralizarea spiritului Florenţei, de a o ucide, Doryan auzise bine.

[Fără idei]

Îmi pare rău că de abia acum am reuşit să citesc cel de-al doilea capitol .
Pur şi simplu , ador subiectul . Ţi-am spus acest lucru şi în comentariul anterior .
Personajul Leonard mă amuză atât prin înfâţişarea sa , cât şi prin comportamentul său , chiar dacă în primul capitol mi-a fost antipatic . De asemenea Doryan este un personaj interesant .

Îmi place felul în care decurge acţiunea , nu este grăbită , ci echilibrată .

Aştept capitolul trei cu nerăbdare !

[aurelyon]

Welcome back. Nu/i nimic, ca bucur ca ai revenit. Credeam ca ficul a fost inchis, nu ma asteptam la un comm. Thx.


Florenţa se uita la el cu un amestec de ură şi disperare, dar băiatul îi susţinu privirea autoritară. Ochii ei îi promiteau o viaţă de coşmar, dacă el o trăda, dar băiatul nu se sperie, nici când respiraţia ei deveni şuierătoare.
Îşi înălţă fruntea, cu o tristeţe nemărginită în priviri, apoi işi plecă ochii, spăşit şi-şi aplecă capul, ca şi cum ar fi recunoscut în mica lui prietenă o putere pe care n-o putea tăgădui şi se abandona acum în voia ei.
Dacă Leonard ar fi înţeles această dispută mută, ar fi putut crede că Florenţa îl şantaja pe Doryan, dar nimeni nu i-ar fi putut spune şi care era greşeala pentru care plătea băiatul de atâta amar de vreme.
Împuşcătura răsună în mintea băiatului, ce-şi trecu încet mâna peste faţă, oftând. Se miră că mai erau încă unii ce credeau că pot ucide un Regis.
Fata se apropie de măsuţa de cafea şi, cu un gest, făcu ca pachetul de cărţi de joc de pe marginea ei, să se împrăştie prin cameră de parcă ar fi trecut peste ele o furtună. Leonard tresări uşor şi se aşeză mai confortabil în fotoliul său, cu ochii ţintă la Doryan.
Florenţa şezu pe canapea. Îşi strânse genunchii la piept şi după ce-şi aranjă cu grijă rochia de voal peste ei, şi-i înconjura cu braţele. Pentru înfăţişarea ei fantomatică, fata alesese involuntar rochia albastră pe care o purtase cu o zi înainte de a muri, ci nu pe cea de mireasă, cu care fusese îngropată, după ritual.
Oftă adânc şi-şi lăsă fruntea pe genunchi, suspinând.
Leonard nu era sigur dacă gestul acesta fusese al spiritului sau al lui Doryan, prin puterile lui telekinetice. Tristeţea din ochii băiatului îl convinse de existenţa ei şi atunci, omul zâmbi încurajator.
Era o nebunie. Doryan îşi ridică ochii către medic :
- Nu, răspuns cu fermitate în glas, deşi era conştient că renunţa poate la partea lui de fericire.
Omul oftă şi se sculă de pe fotoliu. Se apropie de el şi îi zise cu simplitate:
- Sunt ÅŸi alte metode de a te vindeca de ea.
Doryan nu voia să se “vindece“ de ea. Flor nu era un virus, chiar dacă câteodată îi dădea motive să vrea s-o alunge.
- Nu, repetă el, cu voce moale.
Îşi ridică ochii către om, cu un zâmbet vag aşternut pe buze.
- Dar ce vrei tu, atunci?! îl întrebă Leo, cu un amestec de indignare şi amărăciune. Nu înţelegi că aceasta e una din căile ce duc spre libertate?...
Doyan nu-i răspunse. Îl uimea cât de simplu părea totul din afară. Scăpăm de Florenţa şi totul e ok. Adio, Rymnotech, adio profeţii, o viaţă normală.
Băiatul oftă, studiind imaginea fantomatică a fetei.
- Există şi alt mod de a scăpa, dar mai întâi, trebuie să rezolv ceva important, explică Doryan.
Omul încuviinţă.
- Mi-ai spus că nu-ţi plac şedinţele clasice, cu stat pe canapea şi privit în tavan.
Băiatul negă, zâmbind.
- Uite ce vreau să faci atunci, îi zise pe un ton intim. Vreau să mergi în camera ta, să-ţi iei laptopul şi să-mi scrii într-un e-mail etapele vieţii dumitale.
- Hm, e cam acelaşi lucru, zise cu o grimasă de neplăcere.
- Nu, nu este, insistă omul. Gândeşte că eşti singur, fără întrebările mele inopinante, care te-ar putea tulbura. Aşa îmi răspunzi ce vrei tu.
- Şi, am vreun termen de trimitere a mailului?... întrebă uşor amuzat.
- Nu, îmi trimiţi pe măsură ce scrii. Cred că fiecare întrebare va avea un răspuns de vreo pagină sau două. Adică, asta cred, căci ştiu despre viaţa dumitale, că a fost foarte aventuroasă până acum.
Leo se îndreptă către uşă, culegându-şi în drum, geanta diplomat pe care o lăsase pe un scaun. Când ajunse la ieşire, deschise geanta pe genunchiul ridicat şi din grămada aia de foi, scoase un post it roşu, pe care i-l intinse.
În timp ce omul îşi închidea înapoi geanta, Doryan îşi trecu ochii peste conţinutul biletului, constatând că erau cinci întrebări, destul de simple la prima vedere. Zece pagini… Eh, asta s-o creada el, că n-avea să-şi piardă vremea cu prostiile astea.
Florenţa studie şi ea biletul, uitându-se peste umărul băiatului.
- Mariusz are probleme, nu-i aşa?... întrebă omul, fixându-l cu privirea.
Doryan şovăi o secundă, uimit, apoi zâmbi şi clătină din cap.
- Niciuna pe care n-o poate rezolva. Deci... , ştii tot? zise, muşcându-şi uşor buzele.
- Bineînţeles. Toată discuţia noastră ai stat ca pe ace, era normal să înţeleg. Hai, ai grijă de dumneata şi spor la scris! îi ură psihiatrul, apoi dispăru dincolo de uşa neagră din lemn de stejar.

[Budinca]

De caaaaand nu am mai dat o critica la proza. Me hungreh owo.

Ca un bonus, pe langa ce dau de obicei, o sa zic de ce comentez: imi place stilul. Este usor de citit(iei asta cum vrei, pentru mine, la ora asta matinala si pe stomacul gol de proza si mancare, e un +). Naratiune frumoasa, draguta, mai greu gasesc ceva pe placul meu XD.

Dupa metoda proprie, incep cu partile rele.
1. Mmmm....nu..stiu..daca...(pdv personal only) accept sau sunt tentata sa citesc o povestre cu "vanatori". Mmm...nu stiu daca o sa dai suficienta forta actiunii (daca se va ajunge acolo o.0, nu stiu, era o ipoteza, aberez :))). Nu, asta nu e un lucru rau, e un lucru de care ma tem XD, pentru ca ideea de la care pornesti este..aaa...in dezvoltare si ea (nu? o.o).

...incerc sa imi dau seama ce am vrut sa zic mai sus. In fine. Nu ai o parte rea-rea, nici macar una rea, dar era ceva la care nu ma asteptam. O sa vad eu pe parcurs daca evolueaza spre bine sau spre rau.
Oh, si inca ceva: fii mai optimista XD, oamenii citesc.

Partile bunee(si speram ca si mai logice):
1. Am mai spus, imi place naratiunea, are ceva exersat in ea, nu e prea multa, se imbina bine cu descrierea (daca nu imi place ceva, acel lucru este paragraful separat pentru descriere intr-o poveste). Oh, si foloseai diacritice? Nu vazusem..A-anyway, asta este si mai bine XD. Te respect pentru aceasta rabdare.
2. Dialogul este..este..real ;w; (mai emotional, este lucrul la care lucrez si eu acum). Nu pare rupt din carti (desi nu stiu de explicatiile medico-psihiatrice ale tipului, dar hey, cand vorbesc doctorii, toti fac totul sa para o recitare XD), are logica, nu am vazut mood-swings care nu aveau ce cauta(ca doar omul nu este nebun, nu?:))..saracul.) si...da..e bine. Plus de la Budinca.

Ma opresc aici, nu vreau sa il disec prea mult cand are doar trei capitole(ma rog..parti...postari...ai inteles tu). Un sfat(sau mai mult cerere? o.0) pentru viitor, daca il accepti sau nu, daca vei avea nevoie de el sau nu : Please, pleaaase, nu face partea de trecut prea melodramatica ;_;. (daca ar fi dupa mine, as lasa-o asa, dar nu asculta ce zice un mosneag budincos :)))

In the end (finally), have fun si..continua, o sa incerc sa ma tin de el. ^^

[aurelyon]

Thx.
Ideea este deja finisata si am destule capitole scrise din acest fic. N/ai de ce sa te temi, chestia cu vanatorii nu e ceva de durata, nu merg pe linia asta. Regis era fiinta, creatura vanata, dar care nu putea fi vanata, de fapt. N/am sa descriu lupte sau o vanatoare in desfasurare, povestea e cu totul alta.
Ce vrei sa spui cu " parte rea " ? Sa nu fie melodramatic... Nu cred ca e melodramatic, cat.... diferit. Sper sa mai treci pe aici sa citesti.


CAPITOLUL II - CONIAC SI AROMA DE PORTOCALE



R
egis de Aeternum, ultimul şi cel mai de temut. Asta ştiau toate creaturile supranaturale create vreodată, deopotrivă cu vânătorii cărora nu le era permis să ucidă această creatură desăvârşită.
Regis nu era diabolic în esenţa cuvântului. În caracterul său duplicitar se îmbinau răutatea şi bunătatea întregului univers, iar aceste trăsături, aflate la antipozi, vieţuiau într-un calm nedisimulat în sufletul aceleiaşi persoane.
Asemeni unui Lelial, îngerul ce se confundă uneori cu un demon, Mariusz avea tendinţe pioase, care l-ar fi înălţat spiritual, oferindu-i chiar avântul spre o carieră monahală, în vreme ce tendinţele eretice, l-ar fi aruncat în cea mai neagră mizerie, transformându-l într-o zdreanţă umană.
Poate că altul s-ar fi frământat în permanenţă, dar el îl avea pe Doryan care să se îngrijoreze de asemenea lucruri.
În realitate, nu era decât cu tânăr de o frumuseţe adonisiană, cu păr şaten spre auriu, tuns scurt şi ochi de albastru marin, aproape incandescent. Cei care nu-l cunoşteau suficient vedeau în el un gentleman fără cusur şi poate că asta era de fapt, dacă ignorau partea lui negativă. Dacă s-ar fi întâmplat ca partea asta să-l domine vreodată, ar fi fost îndepărtat de la preşedenţia Rymnotech-ului şi evident, ucis.
Delectându-se cu un pahar de coniac, Mariusz aştepta terminarea programului ca să poată ieşi în oraş. Dacă ar fi fost după voia lui, n-ar fi venit deloc la muncă, mai ales că era vineri şi numai la treabă nu-i stătea mintea. Dar simţea aceeaşi nepăsare faţă de toate, ca şi fratele lui; ca să plece aşa, dintr-o dată, isca bănuieli şi certuri de care nu avea nicio poftă.
Adevărul era că nici el singur nu ştia la ce-i stătea mintea în zilele alea. În orele ce precedau administrarea tratamentului, Mariusz ajungea să se abrutizeze, fapt de care era lucid, însă nu-i păsa.
Ca să-şi potolească nerăddarea, băiatul intră pe un forum literar cu fan-ficuri erotice. Aproape imediat, se trezi cu Liviana în biroul său. Mariusz lăsă capacul laptopului şi se concentră asupra fermecătoarei lui secretare.
Blondă, subţirică şi sprintenă, cu plete semi-lungi, încreţite natural, ochi de culoarea smaraldului şi un surâs provocator, de-l făcea pe şeful ei să vrea s-o devoreze ca pe cea mai apetisantă prăjitură. Tânărul ce-i zâmbea admirativ, îi mulţumi frumos pentru expresso, iar când femeia se aplecă peste masă ca să pună ceaşca, se întrebă dacă nu cumva sânii ei pe care abia îi cuprindea decolteul adânc, erau mai mari decât cu o zi în urmă.
Liviana îşi îndreptă spatele, zâmbind cu satisfacţie. O amuza teribil că micile ei trucuri funcţionau ca într-un scenariu de film prost. Îşi şi închipuia ce fantezii trebuie să fi străbătut acum creierul şefului ei. Mariusz nu era nici pe de parte bărbatul care trebuia să ceară, dar femeii îi era teamă să facă ea primul pas, ştiind că uneori acesta avea toanele lui, ce lăsau de dorit.
- Te caută cineva, îi spuse ea, cu neplăcere în glas.
Femeia se întoarse spre uşă şi introduse două tinere, în ţinută casual, una blondă si cealaltă brunetă, ambele cu tunsori simple, băieţeşti. Apoi, ieşi ca să mai aducă cafea.

[Andrei.]

Aaa si m-am decis sa comentez si eu ( nu ca ar face cine stie ce diferenta).
In primul rand vreau sa iti spun ca ma uimeste vocabularul pe care il folosesti in scris. Pe langa vocabular mai ai si cunostiinte psihologice foarte bune, nu cred ca toata lumea stie sa descrie fenomenul de dubla personalitate asa cum l-ai descris tu.
Imi place enorm modul foarte detaliat in care descri personajele si nu numai aspectul fizic , ci si ticurile si tot.
Astept sa citesc urmatoarele capitole.