ZEI ÅŸi OAMENI

[YamaMina]

Axxa.no.angel-ma bucur ca'ti place si aceasta povestire a mea*hugs her*...multumesc mult ptr ca te'ai deranjat sa'mi corectezi scrierea...am tinut cont de ele si am modificat...ms inca o data:)
Zyspar-am modificat acolo unde ai spus tu...multumesc mult ptr observatie...si nu m'ai deranjat, dimpotriva, imi face placere sa stiu ca cineva mi'a citit scrierea si chiar a apreciat ce'am scris acolo^_^....in alta ordine de idei, da, intradevar da impresia ca nu mai are continuare, pentru ca intr'un fel capitolele sunt scrise in asemenea fel incat fiecare in sine parca ar fi un oneshot...dar se leaga intre ele si sper sa'ti placa si continuarea:)

[center]Cap. II: Dis(trugere)-preţ(uire)-frumos[/center]

Stătea şi privea tavanul, pufăind alene dintr-o ţigară, deja aproape fumată.
Prietenul lui demult îl abandonase, căutându-şi un partener mai entuziasm de conversaţie. Era singur în micul dormitor, toţi ceilalţi strângându-se în sufrageria unui apartament de două camere, pentru a se juca inutilităţi, cum ar fi: adevăr şi provocare. Nu-l deranja singurătatea, ba chiar o îmbrăţişa, fiindcă îi aducea o pace vindecătoare.
Deodată, în cameră pătrunse un miros dulce-acrişor, iar totul în jurul lui se îmbrăcă în lumină , fericire şi jocuri pişichere. Îşi păstră privirea aţintită pe tavanul ce parcă acum îi zâmbea, de frică, că dacă s-ar fi mişcat, toată această iluzie s-ar fi prăbuşit peste el dureros. Nu era fan al chestiilor prea vesele şi drăgălaşe, dar în mod sigur ceea ce simţea îl făcea fericit. În colţul ochiului drept, observă o siluetă albă asemenea unei fantome ispititoare, ce bântuia lumea lui, momentan ireală şi roz
Îşi fixă încruntat privirea asupra fantomei, care-l privea indiferentă.
- Îmi spui ce dracu vrei, sau ai de gând să mă contempli până mâine?
Cuvintele ieşiră dur şi tăios şi le regretă de cum le rosti, dar nu vroia cu nici un preţ să arate cât de mult îl afecta prezenţa ei.
Ea îl privea la fel de degajat, doar ochii naivi de copil, trimiteau sclipiri uimite.
Ar fi vrut s-o apuce de mână şi s-o tragă în propriul univers întunecat. Să-i simtă răceala şi frustrarea, iar ea să-i dea inocenţă şi zâmbet. Dar îşi ţinu în frâu orice pornire posesivă, întrucât cei din sufragerie îl urmăreau ca nişte prădători înfometaţi, fiecare gest, fiecare vorbă.
- Am primit provocare să te conving să te joci cu noi.
Vocea ei se auzi clară, uşor melodioasă, fără nici o urmă de tremur. Era mai ameninţătoare şi totodată mai copilăroasă, decât îşi amintea el. În orice cuvânt parcă îi trimitea un atac subtil, sunând mai mândră şi mai puternică decât fusese cândva. Acest lucru îl înfurie şi mai mult, ştiind că ea nu mai avea acea rezonanţă idolatră faţă de el. Părea acum un luptător deghizat în preot, un asasin ce se furişează învăluit în cuvinte dulci şi zâmbete false.
- Şi văd că te-ai străduit mult să mă convingi...
Răspunsul lui veni sarcastic, dorind să pedepsească atitudinea ei trufaşă.
Ea zâmbi periculos şi se îndreptă în paşi măsuraţi către o geantă aruncată neglijent pe covor. Îşi aprinse o ţigare şi se aşeză pe pat lângă el, dar având grijă să o facă total banal, păstrând o oarecare distanţă între ei, distanţă firească de altfel. Părea ademenitoare ca un şarpe veninos, radiind siguranţă şi jocuri rele. Îl bulversa atitudinea ei. Nici un tremur, nici o fâstâcire, nici o frază aiurită, dar dulce şi plăcută... Acum era perfidă şi serioasă într-o mască de indiferenţă şi veselie ca o bombă cu ură învelită într-un ambalaj de dragoste.
- Dacă ţi-aş fi zis: ”fac orice ca să vii în sufragerie şi să te joci cu noi”, ar fi fost mai plăcut? Ai fi acceptat?
Îl privea serios, dar având totodată un rânjet zeflemitor în ochi. Îl testa, jucându-se cu reacţiile lui, el fiind precum un cobai într-un laborator de cercetare, angrenat într-un experiment sortit pieirii.
Ar fi vrut să-i zdrobească capul în mâini, buzele între dinţi şi sufletul între coaste. Ar fi vrut să-i şteargă masca falsă de pe faţă care o purta şi s-o facă să devină, din nou, visul lui. Ar fi vrut să fie iar un zeu....zeul ei.
- N-aş fi jucat asemenea imbecilităţi puerile, nici dacă mi-ai fi adus cea mai frumoasă femeie din lume să fie a mea.
Zâmbetul din ochi îi ajunse la buze şi chicoti uşor, lăsându-l să vadă două şiruri de dinţi mici şi perfecţi. Doar o mică ciobitură pe dintele de pe şirul de sus în faţă, aducea o notă discordantă, dar ciudat de potrivită gurii sale. Un zâmbet naiv, real, ce parcă revărsa lumea prin el, prin ciobitură...
- Şi vrei să te cred? Nu poţi refuza femeia visurilor tale, dacă ţi-o aduc, doar pentru un capriciu.
- N-am zis femeia visurilor mele, am zis cea mai frumoasă femeie din lume. Femeia visurilor mele poate să fie şi urâtă, dacă are ce-mi doresc.
Se priveau intens, el- uşor încruntat şi rece, ea- pişicher şi curios.
- Femeia visurilor tale ar fi cea mai frmoasă femeie din lume pentru tine, nu ar conta cum o văd ceilalţi. îi râspunse ea, jumătate amuzată.
- Femeia cea mai frumoasă din lume ar fi frumoasă pentru toţi sau majoritate, pe mine nu mă interesează părerea lumii. Nu e aceeaşi cu femeia visurilor mele. N-am nevoie de o femeie la care toţi tâmpiţii salivează.
Ea chicoti tot mai tare, acoperindu-şi gura cu o mână mică, de copil.
- Nu te cred... Dacă e femeia visurilor tale, o să ţi se pară şi cea mai frumoasă din lume. N-o să te deranjeze când va fi fluierată de tâmpiţi, vei fi mândru că e a ta.
O privi cu furie şi pentru o clipă era gata să o tragă spre el şi s-o sărute violent. Vroia s-o pedepsească pentru hotărârea ei de a-l contrazice, pentru felul în care îi bătea inima de când intrase în cameră şi mai ales pentru tonul cu care îi vorbea. Îşi muşcă limba violent, înnăbuşind o înjurătură. Nu putea să facă nimic. Era urmărit din cealaltă cameră, şi nu că i-ar fi păsat lui de ce-ar fi gândit celelalte persoane, dar bârbatul visurilor ei din sufragerie ar fi reacţionat nervos dacă ar fi atins-o chiar şi cu un gând mai deocheat.
- Dacă ţie îţi place să fii fluierată de toţi zarzavagiii, să-ţi fie de bine. Asta nu înseamnă că toate femeile sunt la fel.
Postura ei se schimbă de la glumă la serios într-o secundă. Acum emana o avertizare cruntă de pericol iminent. Părea nervoasă şi nu se sfia s-o arate.
- Ce legătură are discuţia noastră cu mine?!
Tonul îi era încă neutru, dar cu slabe tente ameninţătoare.
- Nu ÅŸtii nimic...
Cuvintele lui sunară spart şi obosit în liniştea camerei.
- Dar tu ÅŸtii ceva???
Se ridicase în picioare şi arunca pumnale vizuale către el, care purta aceeaşi mască uşor iritată, pe faţă.
Văzând că el nu se sinchisea să-i dea un răspuns, se îndreptă hotărâtă către ieşire.
- Mă scuzi de deranj...Am uitat că intelectul tău superior se simte complexat de noi, fiinţele inferioare, ce ne jucăm aiureli copilăreşti. Rămâi nederanjat în lumea ta pustie şi rece, Luceafăre! Şi trânti uşa după ea, fără vreo altă privire.
El înjură cu sete şi aruncă pachetul de ţigări departe de el, ciocnindu-l cu şifonierul.
Cine se credea ea, să-i dea lecţii lui? Să-l ia în batjocură şi sarcasm? Nu era decât o piticanie, nu prea drăguţă, cu gura mare şi proastă. De ce să-i placă lui de ea? De ce să-i bată inima ca un montagne-russe, la vederea ei? De ce să i se umple fiinţa de lucruri cu care nu avusese contact niciodată înainte, şi care acum îi erau vitale? De ce să ducă dorul buzelor ei, zâmbetului şi vocii ei? De ce să vrea din nou, admiraţia ei nedisimulată? De ce să aibă nevoie de un copil visător, ce vorbeşte mult, cu o minte idioată? De ce să o vrea numai pentru el, orice altă privire sau atingere bărbătească şi nu numai, provocându-i gelozie? De ce i se părea atât de frumoasă. când era de departe drăguţă?
Îşi îngropă capul într-o pernă ce zăcea abandonată lângă el şi începu să urle, sperând că aşa va arunca orice lucru legat de ea, din fiinţa lui. O fi ea femeia visurilor lui, dar asta nu însemna că el era al ei. Poate cândva fusese, dar se îndoia şi de acest lucru.
Urletul lui se pierdu în voci energice, răsete calde şi melodie gravă de pian...