Vreau sa te citesc in versuri

[Isa-chan]

Capitolul al XI –lea


Sasuke’ s P.O.V :


Mainile mele se plimbam linistite pe spatele ei , iar limba mea se juca in voie cu a ei. Era bine sa o pot simti , sa o pot avea langa mine. O strangeam puternic in brate nedorind sa-i dau drumul , dar chiar cand doream sa o i-au si sa o duc in cabana ei unde sa ne mai petrecem timpul , un glas al naibii de enervant s-a trezit sa ne strice noua buna dispozitie!
- Sasuke, este timpul sa-ti faci bagajele! Am vorbit cu Adachi si am stabilit ca ar fi mai bine sa pleci de aici.
Pur si simplu am ramas blocat. Nu stiam ce sa mai spun ! Bratele mele s-au dezlipit de corpul Sakurei , iar ochii mei ii priveau cu ura pe cei ai fratelui meu. Fara sa realizez ce fac macar am inceput sa urlu la el, nevrand sa incetez.
- Esti nebun! Eu nu plec de aici! Am sa stau aici pana la sfarsitul verii si am tot dreptul asta. Nu imi spui tu mie cand sa plec si cand nu!
Nervii mei deja au luat-o razva. Simteam cum sangele mi se urca la cap si cum doream sa sparg ceva, orice! Sakura nu facea nimic. Statea langa mine cu mainile la piept si ne privea pe mine si Itachi. Nu o puteam intelege deloc. Parea ca se gandeste la ceva , deoarece nu dorea sa spuna absolut nimic.
Fratele meu incerca sa ma calmeze si tot imi spunea ca este mai bine sa merg acasa, dupa ceea ce am patit aici si multe altele insa eu nu doream sa-l ascult. Nu puteam sa plec de aici fara rozalie. Ea acum facea parte din mine si nu puteam renunta la ea atat de usor. Am vrut sa-i dau raspunsul definitiv lui Itachi , insa chiar atunci Sakura si-a deschis buzele.
- Sasuke, du-te acasa!
Pentru a doua oare am incremenit. Asta este culmea! Ea ma alunga? Ma uitam speriat la Sakura , apoi la Itachi care zambea.
- Du-te acasa! Acolo nu vei mai pati nimic!
Imediat ce a spus asta a inceput sa alerge , parasindu-ma pe mine, poate pentru totdeauna…
Nu am alergat dupa ea si nici nu vreau sa stiu de ce nu am facut-o. M-am dus direct la fratele meu dandu-i un pumn de toata frumusetea in stomac. Prins in toata aceasta situatie am uitat ca eram ranit la mana dreapta asa ca fiindca fix pe aceea am ales sa o folosesc am simtit o durere groaznica! Mi-am acoperit instinctiv umarul imediat ce am ajuns in genunchi. Fratele meu a incercat sa ma ajute , insa l-am dat la o parte si m-am indreptat spre cabana mea.
De indata ce am ajuns acolo, micutii au sarit pe mine spunandu-mi ca nu doresc ca eu sa plec. Imi era mila de ei, chiar si de mine! I-am invatat atatea si acum cand mai este doar o luna din tabara eu dispar din peisaj. Imediat ce am lamurit “mica” problema, am intrat in camera mea trantind usa in urma .
Nervii ma acaparasera din nou , insa nu pe Itachi ,ci pe Sakura! De ce dorea sa plec? Vrea sa scape de mine? Bine atunci , am sa-i faca treaba mai usoara disparand fara sa fiu obligat !
Mi-am impachetat hainele cu repeziciune , fiind gata de plecare. Am mai aruncat o ultima privire prin incapera pentru a nu uite ceva si atunci am vazut! Un mic caietel statea pe marginea patului , fiind pregatit sa-si faca loc pe parchet. M-am dus spre el si l-am deschis incepand sa caut ceva anume. Imediat dupa cateva pagini am descoperit melodia. Acea melodie care am scris-o pentru finalul taberei , pe care aveam sa o cantam eu si Sakura! Am citit si recitit versurile pline de atatea sentimente timp de zece minute ca mai apoi sa rup pagina din caiet, sa o mototolesc si sa o arunc undeva prin camera.
Am trantit usa in urma mea si m-am indreptat spre Itachi ce ma astepta in masina. Adio tabara si … Adio Sakura!


Sakura’s P.O.V :


Nu! Nu! Nu si nu! Nu mai aveam voce si de abia ma puteam misca. Stateam lipita de un copac din apropierea cabanei mele , fiind vlaguita de puteri. Lacrimile mele iar au pus stapanire pe ochii mei si nu-mi dadeau pace. De ce am vorbit atunci ?! Daca taceam el nu pleca!
M-a parasit! M-a aruncat ca pe o carpa , de care nu mai avea nevoie , iar eu ca o proasta l-am iubit atat de mult…
Nu mai aveam aer , iar corpul imi devenea greu . Pleoapele doreau cu nerabdare sa se inchida si sa ma duca undeva departe de acest cosmar, cum doream si eu pe de alta parte. Inima imi batea cu repeziciune , iar sufletul meu era pustiu. De ce? Fiindca nu mai aveam cealalta jumatate din mine ! Cel care ma completa , cel care ma iubea … Iar daca ma gandesc care este motiviul disparitiei lui , imi este si mai greu sa suport totul. Eu l-am alungat de langa mine crezand ca pot supravietui fara el , dar m-am inselat! Asa cum fac mereu in toate deciziile pe care le iau. Am crezut ca daca va sta departe de mine nu mai avea sa fie in pericol , dar amenintarea mi se parea si mai mare acum! Aveam nevoie unul de altul pentru a putea supravietui. Intre noi se formase o legatura ce am crezut ca nu va fi rupta niciodata , dar din nou m-am inselat!
Am deschis ochii si am privit cerul ce acum mi se parea lipsit de viata. Pana si soarele parca isi pierduse stralucirea sa vesnica. Trecuse o saptamana de cand Sasuke a plecat. O saptamana de chin pentru mine, fara atingerile tandre si buzele moi ale persoanei iubite. Inca ii mai pot auzi vocea , umbland agale prin urechile mele , dar e doar o imaginatie. Ceva ce nu avea sa se mai intample vreodata, ceva ce va fi de acum inainte doar in mintea si amintirile mele, ceva ce voi pretui mereu!
Cu ultimele puteri m-am ridicat si m-am lasat condusa de picioare spre cabana unde a stat acum ceva timp dragostea mea. Inca nu venise nici un instructor pentru copii abandatonati. Eu si prietenii mei ii mai luam si aveam grija de ei facand cu randul. Bine inteles ca si copii de care avusese grija Gaara erau la fel ca cei ai brunetului. Singuri si tristi! De cand Sasuke a disparut nimeni nu a mai zambit, mai ales eu. Hinata imi statea alaturi, la fel si Naruto, incercand sa ma consoleze, dar doar atingerile lui ma putea linisti in acest moment.
Pasii ma ghidau cu usurinta si inaintau spre camera brunetului. Am pasit cu frica si am inchis in linsite usa. M-am asezat pe covor si am privit incaperea. In aer inca se simtea mirosul parfumului lui Sasuke. Ochii mei erau incetosati si plini de lacrimi , iar cu toate astea am putut sa vad in coltul patului ceva alb. M-am ridicat sfioasa spre acel lucru si l-am ridicat indignata. L-am despaturit si am citit cu atentie fiecare cuvintel.
Atunci brusc totul a devenit atat de bine. Simteam o caldura namarginita in corp numai avand acea foaie in mana. Prin acele versuri il puteam avea pe iubitul meu langa mine!