Vreau să fiu EU

[Ada]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Hello, am revenit cu al doilea fic. Lectură plăcută:].

Disclaimer: Nu deţin niciun personaj din manga/animeul Naruto şi nu fac profit de pe urma lor.

Vreau să fiu EU

Capitolul 1

Ploaia din sufletul meu

Mici stropi de ploaie ating uşor pervazul ferestrei mele. Melodia creată mi se pare maiestuoasă, dar totuşi liniştitoare, asemănătoare unui concert din muzica compozitorilor austrieci. Norii cenuşii plâng cu lacrimi amare din ce în ce mai mult peste un sătuc vesel numit Konoha. Dar soneria ceasului, de pe noptiera din lemn de abanos, mă trezeşte din starea de visare absolută în care mă aflu de peste jumătate de oră. Îmi place să visez cu ochii deschişi- visele sunt unica ieşire din lumea reală şi umbrită de oamenii care îmi doresc răul, un univers numai şi numai al meu în care mă pot refugia de toţi ceilalţi, în care dorinţele şi aspiraţiile mele pot lua naştere. Un loc în care sunt recunoscută.
Mă ridic leneşă din patul cu perne pufoase de un violet pastelat şi privesc în jur. Camera mea este mai întunecată în această dimineaţă, pereţii au căpătat o culoarea movalie în locul unui lila inocent. Oglinda cu rama argintie de lângă pat nu îmi oferă însă o privelişte prea plăcută: ochii mei lila deschis, o nuanţă apropiată de alb, specifici clanului Hyuuga, sunt umbriţi de nişte cearcăne uriaşe. Cu siguranţă se datorează "nopţii albe" petrecute până pe la patru- cinci dimineaţa. Atunci, nimeni şi nimic nu mă putea distrage din gândurile mele despre ceea ce spusese Iruka-sensei cu o zi în urmă:

"Felicitări, de azi sunteţi shinobi ai Satului Ascuns între Frunze. Începând de mâine, veţi forma echipe echilibrate de câte trei persoane îndrumate de un Jounin. Lista cu echipele o veţi găsi mâine dimineaţă la afişierul Academiei."

Mintea mea se concetrează numai asupra unor cuvinte-cheie: trei persoane.
Încerc să ghicesc ce a hotărât Iruka-sensei în privinţa mea şi sper din tot sufletul să nimeresc cu un anumit blond în echipă. Acel băiat m-a fermecat încă de la prima vedere cu zâmbetul său larg şi copilăros, cu felul său inedit şi original de a fi şi a rămâne puternic. Ceilalţi colegi ai mei de la Academie vorbesc foarte rar cu el şi îl resping, nu ştiu din ce cauză. Şi totuşi, de când l-am cunoscut este un model pentru mine. Desigur, niciodată nu am avut curajul necesar să-i vorbesc deschis despre sentimentele mele pentru că am fost, sunt şi voi fi mereu o fire extrem de timidă şi o mare fraieră. Oftez. În fiecare zi încerc din răsputeri să mă schimb, să devin persoana încrezătoare în sine, puternică, sociabilă şi veselă din visele mele. Dar nu e atât de uşor pe cât pare.
Mă îndrept cu paşi mărunţi, de-abia auziţi, spre baie si îmi încep rutina de dimineaţă: un duş lung şi răcoritor, care îmi trezeşte la viaţă fiecare celulă a corpului meu firav, în aroma ispititoare a gelului de duş cu extract de flori de portocal, urmat de un mic dejun consistent. Îmi iau obişnuita mea jachetă de culoare crem şi pornesc într-un ritm alert spre Academie. Nu-mi pasă dacă picăturile minuscule de ploaie îmi udă părul scurt, proaspăt spălat. Vreau să aflu. Trebuie să aflu.
Ajung mai devreme ca niciodată, în doar zece minute. Dar se pare că nu sunt singură- nişte voci foarte cunoscute distrug liniştea dimineţii:
- Sakura-chan! Suntem în aceeaşi echipă!
- Naruto, dă-te imediat jos de pe mine! Eşti aşa un mare idiot! Noroc că îl am pe Sasuke în echipă să mai echilibreze nivelul de inteligenţă.
- Sasuke, Sasuke, mereu Sasuke… Să se ducă dra… Au, Sakura, pentru ce naiba a fost asta?!
Rămân şocată. Naruto e în echipă cu Sakura? O lacrimă cristalină îmi umezeşte discret obrazul stâng. De ce totul trebuie să fie mereu atât de nedrept? Am avut doar o singură dorinţă arzătoare: aceea de a fi colegă cu băiatul pe care îl admir. Sakura nu îl merita. E o fată destul de draguţă, printre puţinele mele amice de la Academie. Părul roz, lung şi strălucitor, ochii mari, de un verde pur, formele feminine dezvoltate îmi provoacă puţina invidie. Dar caracterul ei lasă de dorit- ce motiv are pentru a-l lovi pe Naruto cu fiecare ocazie? De ce toţi îl tratează într-un asemenea mod? Prea multe întrebări şi prea puţine răspunsuri. Oftez resemnată, îmi şterg rapid lacrimile, încerc să schiţez un mic zâmbet pe faţa mea îndurerată şi mă îndrept spre afişier cu o doză mai redusă de curiozitate şi nerăbdare decât înainte.
- 'Neaţa, Hinata! mă salută veselă Sakura, ca în fiecare dimineaţă.
- Bună dimineaţa… reuşesc într-un final să îngân, pe un ton scăzut al vocii. Cu cine eşti în echipă? o întreb, prefăcându-mă că nu am auzit conversaţia anterioară.
- Sunt cea mai norocoasă fată din univers! Sunt cu Sasuke! A da, şi cu idiotul ăla blond, Naruto. Dar cui îi pasă de el…
"Mie!" aş vrea să-i zic. În schimb, aprob din cap în semn de "aha". Închid ochii, trag adânc aer în piept şi mă uit pe listă:

Echipa numărul 8: Aburame Shino, Inuzuka Kiba, Hyuuga Hinata

Şi încă o dată: dovada pură a ghinionului meu în viaţă. Shino- un băiat mai ciudat. Genul acela misterios, care îşi petrece mai tot timpul singur. Kiba- tipul puternic, sociabil, care se crede foarte cool.
- Hei, Hinata!
Vocea aceea… Oare mă strigă pe mine? Mă întorc instantaneu, asemenea unui robot de ultimă generaţie.
- Da...? singurul cuvânt pe care izbutesc să-l pronunţ în timp ce mă pierd încet, dar sigur în acei ochi albaştri ca cerul unei zile senine de vară.
- M-am uitat pe listă- colegii tăi sunt Shino şi Kiba. Sunt de gaşcă, dar pot fi destul de duri uneori. Să ai grijă.
Naruto îşi face griji pentru... mine. Pentru mine. Pete roşii îşi fac apariţia pe obrajii mei foarte palizi. Încerc să le ascund, dar fără succes.
- Hmm... ai ceva ciudat pe buză.
Naruto îmi atinge delicat buza superioară, iar tenul meu capată o nuanţă de roşu aprins. Închid tandru ochii, în speranţa de a primi primul meu sărut.
-Mmm… Ciocolată cu lapte şi alune de pădure, preferata mea. Ce-ai păţit, Hinata? Esti foarte roşie, cred că ai febră. Poate ar trebui să te duc la cabinet.
Blondul îmi atinge cu întreaga mână fruntea fierbinte. O atingere atât de caldă şi delicată. Inima îmi bate necontrolat, în toate direcţiile posibile. Cu un efort extraordinar, respirând sacadat, reuşesc să spun câteva cuvinte:
- Nu, mulţumesc. Nu e nevoie.
- Naruto, idiotule! Grabeşte-te! Trebuie să ne întâlnim cu Kakashi-sensei la ora nouă, în pădure. Nu mai pierde timpul! se răsteşte Sakura din spatele blondului.
- Trebuie să plec la antrenament. Vreau să devin cel mai puternic ninja din Konoha pentru a obţine într-o zi titlul de Hokage! Ne mai vedem pe aici, Hinata, îmi zâmbeşte Naruto.
- Da, sigur.
Îl văd mergând alături de noii săi coechipieri, pe mine lăsându-mă în urmă. Oftez pentru a treia oară pe ziua de azi. Privesc spre cer- ploaia a încetat, dar ploaia din sufetul meu nu se va opri prea curând.

[brunetzika_rebela]

well, i am the 1st! Ideea ficului este una originala, iar sentimentele Hinatei sunt descrise foarte bine! Ar trebui sa descrii locul unde se afla, pentru a stii cum arata acel tablou! ,,Blondul idiot":)) pare destul de amuzant, si deabia astept sa vad cum se dezvolta relatia lor! Sper ca Hinata sa prinda curaj si sa ii marturiseasca lui Naruto ce simte, sau cel putin sa nu mai fie asa de timida!
asta este tot ce am avut de zis! sper ca nu te-au deranjat criticile si sa sti ca nici eu nu sunt perfecta! Spor la scris si astept nextu'! Bye!:*

[Erina Ozaki]

A doua la comm, huh si am ce sa comentez.
In primul rand titlul este obiectiv, bun. Sper sa nai de gand sa te lasi de acest fic, pentru ca din primul capitol am avut ce sa citesc. Ai incercat sa piperezi situatia inca din primul capitol. Asta imi place mult :*. Imi place ca ai descriere multa si te axezi pe sentimente, dar nici fizicul nul lasi balta. Bravo! Scrii la persoana 1 ceea ce e bine si un avantaj. ^_^ De cum am citit am putut sa simt oarecum starea Hinatei si sa stiu prin ce trece.8-> Actiunea nau fugarito afusitele alea de gaste si e sub control =)). Dialogul iasari e destul, nu este sec si este deasemenea pus unde trebuie. Un atuu in plus! ;)
Povestea in sine, presimt ca va fii una draguta si merita citita din cauza ca o scrii cum trebuie. Aboa astept urmatorul capitol si sper sal pui curand. SI TE ROG SA CONTINUI FICUL! Multa bafta :* :-h

[i]Denissu was here. ^_^

[Ada]

brunetzika_rebela: N-ai idee cât de mult mă bucur că îţi place ficul meu:). Sper să te impresioneze următorul capitol şi te mai aştept pe aici cu un comm ;;).

Denissu- chan: Mulţumesc muuult pentru încurajări:*. Şi m-am hotărât: nu mă las de fic indiferent de câte comm-uri sau vizualizări am:P. Aa da, şi mă bucur că gâştele tale sunt satisfăcute de acţiunea mea:)).

Capitolul 2

O nouă provocare

Un peisaj splendid de toamnă târzie se oglindeşte în faţa ochilor mei. Verdele gălbui al ierbii vestejite şi portocaliul vesel al frunzelor, culori specifice acestui anotimp pitoresc, formează un contrast intens, care mă duce cu gândul la un tablou parcă pictat de cei mai talentaţi artişti. Frunzele ruginii se separă încet- încet de crengile goale, împodobite doar cu lumina plăpândă a soarelui obosit. Vântul aspru de toamnă se joacă cu şuviţele mele de păr brunet, în timp ce foşnetul magic al pădurii acoperă cât de cât lătratul nerăbdător al unui caţeluş alb, foarte jucăuş.
Eu şi colegii mei de echipă îl aşteptăm de peste o oră pe noul nostru sensei, în locul stabilit chiar de el. Oare cât mai durează? Ce îl poate reţine atât de mult? În acest moment, vreau doar să fug din luminiş şi să mă opresc doar când voi ajunge în camera mea din capătul scărilor. Este unicul loc din lume unde îmi pot vărsa în voie lacrimile amare stăpânite cu greu şi pot încerca să uit de această zi groaznică. Prevăd deja o noapte lungă. Dar cum mereu e mai uşor să gândeşti decât să pui în aplicare un plan, singurul lucru mai interesant de făcut rămâne cercetarea cu atenţie a coechipierilor mei.
Shino se ascunde parcă de lumina slabă a zilei, stând la umbra unui stejar bătrân. Niciodată nu am putut înţelege cum reuşeşte să vadă clar prin ochelarii lui negri. Îi poartă încă din primul an de Academie. Ochii săi au fost şi rămân în continuare un adevărat mister pentru mine, cel puţin. Mi se pare un băiat destul de ciudat… Dacă eu, Hinata, supranumită de colegi "trista, timida, înfricoşata şi absolut total ciudata din ultima bancă" am dreptul să spun aşa ceva.
Kiba şi căţeluşul său, Akamaru, se joacă împreună prin întregul luminiş şi sunt foarte energici, seamănă cu doi titirezi în mâna unui bebeluş malefic. Chicotesc uşor la acest gând. Îmi face plăcere să privesc cum se înghiontesc unul pe altul, ca între cei mai buni prieteni. Nu-l cunosc foarte bine pe Kiba, singura amintire legată de el e guma de mestecat cu extra-aromă de căpşuni pe care mi-a lipit-o în păr pe vremea când aveam vreo cinci-şase ani. El, Shikamaru si Chouji s-au distrat copios pe seama mea, în timp ce obrajii mei deveniseră roşii aprins. Zâmbesc discret şi melancolic la amintirea acelor zile îndepărtate din copilaria mea şi îmi ridic privirea la nesfârşita boltă cerească. Norii de un gri palid se grupează în formaţiuni ce vestesc o altă ploaie de toamnă.
Ar fi bine totuşi să nu mai stau retrasă, să mă ridic de pe buturugă şi să încerc să socializez cu noii mei colegi. În special cu Shino, el pare genul meu: este mai singuratic, mai misterios. Şi, cine ştie, poate între noi se va lega o prietenie frumoasă. Dar dacă el mă va considera o ciudată, la fel ca toţi ceilalţi? Dacă se va crede superior şi nu va dori sa vorbească cu o fraieră ca mine?
- Bună-ziua, copii! o voce destul de cunoscută mă readuce la realitate. Îmi cer scuze pentru întârziere. Am fost reţinută de Iruka. Se pare că s-a produs o eroare la repartizarea Jouninilor şi am înteles că voi preda la echipa 7, dar iată-mă într-un final aici. Numele meu este Kurenai Yuuhi. Aş vrea ca voi trei să va prezentaţi, să ziceţi ce vă place, ce nu vă place şi ce vise aveţi pe viitor. Să începem cu tine, băiatul care poartă glugă.
- Ok. Păi, numele meu este Kiba Inuzuka, iar el este caţelul meu, Akamaru. Cel mai mult îmi place să mă antrenez şi să mă joc împreună cu Akamaru. Urăsc pisicile şi nu-mi place deloc ca cineva să-mi subestimeze calităţile ninja. Visul meu? Să ajung unul dintre cei mai puternici şi talentaţi shinobi din Konoha.
- Foarte interesant, Kiba. Dacă vei munci şi te vei antrena mai mult, cu siguranţă îţi vei împlini visul, l-a încurajat noul nostru sensei cu un zâmbet dulce. Următorul, cel cu ochelarii negri.

Kurenai… singura persoană care mi-a înveselit ziua. O cunosc de foarte mult timp şi mi-a fost aproape în cele mai grele clipe pe care le-am trăit. Încă îmi mai amintesc acea convorbire care a avut un impact imens asupra mea. A fost momentul când propriul meu tată mi-a negat existenţa:

"Te-am chemat să vorbim în legătură cu Hinata. Fiica mea este mult prea slabă şi nu merită să fie moştenitoarea prestigiosul clan Hyuuga."
"Dar, Hiashi-sama, i-am supravegheat cu mare atenţie antrenamentul şi am observat că se străduieşte din greu. Dacă va munci mai mult, cu sigurantă…"
"Niciun <dacă>, Kurenai! Până şi sora ei, Hanabi, mai mică cu doi ani decât ea, este mult mai puternică şi curajoasă! De acum încolo, doresc să ai grija de Hinata, să o antrenezi cum crezi tu de cuviinţă! De acum încolo, nu o mai consider fiica mea!"
"Cum doriţi, Hiashi-sama."

Am ascultat la uşă scurta, dar marcanta conversaţie, încercând cu greu să-mi stăpânesc şiroiul de lacrimi care mă putea da de gol. Sentimentele pe care le-am experimentat în acea zi sunt aproape de nedescris. Tristeţe, singurătate, agonie, nelinişte interioară, toate combinate cu ura pentru propria mea pesoană. Am fugit repede pe scări pentru că doream să petrec câteva momente izolată de cei din jurul meu şi să-mi clarific scopul pentru care trăiesc, dar mai ales sa plâng. Însă o anumită persoană mi-a ghicit intenţiile, iar nişte braţe delicate m-au prins si m-au cuprins într-o îmbrăţişare caldă şi afectuoasă. Era Kurenai. De atunci, ea este sora mai mare pe care n-am avut-o niciodată sau, mai degrabă, o a doua mamă. M-a antrenat în fiecare zi şi mi-a oferit cu generozitate iubirea de care aveam atât de mare nevoie. O femeie puternică, dar totuşi foarte frumoasă: ochii roşii ca focul încadraţi de nişte sprâncene perfecte, pielea albă ca fulgii proaspeţi de nea, părul lung, negru, ondulat…

- Hinata, este rândul tău, m-a trezit din amintiri noul sensei.
Mă uit buimacă prin jur. Se pare că am fost atât de concentrată pe gândurile mele, încât nu am realizat că Shino deja s-a prezentat.
- Numele meu este Hinata Hyuuga. Îmi place să…
Fac o pauză destul de lungă, gândindu-mă ce ar fi potrivit să spun pentru a nu face o primă impresie proastă.
- Da, Hinata, continuă, te rog, mă încurajează Kurenai cu acelaşi zâmbet pe care i l-a oferit şi lui Kiba.
- Îmi place să citesc cărţi de aventură, să scriu poveşti şi să desenez. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu s-ar fi inventat hârtia şi creioanele colorate. Nu pot să zic că îmi displac anumite lucruri. Visul meu este să devin una dintre cele mai puternice kunoichi din sat şi să impresionez două persoane importante din viaţa mea!
M-am surprins plăcut singură. Nu am mai vorbit niciodată cu atât de multă încredere în mine. Poate că acesta este începutul schimbării mult aşteptate. Totul datorită lui Kurenai.
- Ei bine, se pare ca toţi trei aveti planuri de viitor măreţe. Mă bucur că predau unor Genini atât de ambiţioşi. Dar nu vă umflaţi prea tare în pene pentru că, înainte de toate, trebuie să daţi un test şi…
- Un test?! Dar de-abia am absolvit ieri Academia! se plânge Kiba.
- Acel examen nu a avut o importanţă prea mare şi a fost mult prea uşor! Testul de azi constă în dovedirea adevăratelor voastre abilităţi. Fiecare dintre voi trebuie sa găsească o cutie mică de lemn dintre cele trei ascunse strategic în pădure, în direcţii total opuse. Trebuie să-l completaţi în maxim o oră, iar dacă picaţi, vă veţi întoarce la Academie... şi nu cred că vă doriţ aşa ceva. Toate acestea fiind spuse, vă urez succes tuturor!
Kurenai dispare rapid într-un norişor de fum. Îmi privesc uimită colegii de echipă. Şi ei sunt destul de şocaţi de noua provocare.
- Eu personal voi completa misiunea în cel mai scurt timp, zice Shino ca pentru sine şi dispare printre crengile copacilor.
- Dacă te crezi aşa de tare, să nu te aştepţi să ne lăsăm mai prejos, nu-i aşa, Akamaru? strigă Kiba şi pleacă în cealaltă parte a pădurii, lăsându-mă singură.
Cum reuşesc băieţii să fie mereu încrezători, chiar dacă îşi asumă un risc ridicat? Îi cunosc mai bine doar de două ore şi deja ii invidiez. Mă uit dezorientată prin luminiş. Nu ştiu ce să fac, de unde ar trebui să încep. Dar în mintea mea revin cuvintele spuse mai devreme: "Visul meu este să impresionez două persoane importante din viaţa mea!". De această dată, sunt hotărâtă- voi reuşi! Trebuie să reuşesc!

[Erina Ozaki]

Nextul si revin cu un comm. Huh imi place ca ai pus in aplicare toate sfaturile mele, insa nu ma asteptam sa faci un capitol asa de bun intrun timp atat de scurt XD. Se pare ca ai ambitie sa progresezi,bravo si avand in vedere varsta e un realmente atuu. Bravo.
Pai toata actiunea sa petrecut numai in jurul Hinatei, ai avut descriere din plin si frumoasa, dialog lung si pus unde trebuia si nu e nici sec. Foarte bine. Greseli nam vazut mai deloc, si chiar daca o fi fost vreuna neah numi pasa. Actiunea este perfect in toi, gastele nau mai fugarito, siau vazut de treaba =)). In rest totul imi place,lai facut si lung si interesant.
Astept nextul si muuulta inspiratie la el. Te pup diar :* :-h


Denissu was here. ^_^

[Flash]

Aşa deci, doreşti să termini cu ficul şi să fie închis ? Da sau nu ? Cât despre tine Denissu eşti total off de la subiect. Dacă simţi nevoia să te exprimi faţă de acest fic o faci pe mess sau prin PM. So, can i close this thread ? Zi ' mi şi se rezolvă, dacă vrei să ţi ' l redeschid de asemenea Pm şi se rezolvă. Iar pentru ceilalţi dacă mai aveţi posturi dastea de jale rezolvaţi cu autoarea.

[Pustoaica_cu_ochii_verzi]

Mai rugat sa-ti las' un com si iatã-mã ! Pai ... ideea imi place nu am mai vazut una asemanatoare pana acum . Imi place ca scri la persona I . Ai destul dialog si nu este sec . Narezi bine si naratiunea se impleteste bine cu descrierea si dialogul . Ca veni vorba de descriere , mie nu mi se pare ca ai probleme la acest capitol . Capitolul mi se pare putin cam scurt . Nu am vazut greseli de tastare si abia astept nextu . Presupun ca daca m-ai rugat sa las com nu te lsi de fic , right ? Crede-ma nu se merita sa faci prostia asta pentru ca ficul este destul de bun . Si poate deveni si mai bun . Ma rog , faci cum vrei , ai si tu motivele tale probabil ;) . Oricum eu iti urez succes in tot ceea ce vei face . Scuze pentru ca acest comentariu este scurt dar sunt foarte plictisita ... ;)

Te pup :*:*
Mata ne ! :-h

[Ada]

Helloooo >:D<...
După o pauză cam lungă (doh), am revenit în sfârşit cu capitolul al treilea. Nu prea am avut timp de scris... ştiţi voi: teme, şcoală, examenele stupide dintr-a 8-a despre care nu încetează babacii să vorbească:]]. Ideea e că am lucrat destul de mult la acest capitol, ştiu că e cam scurt, dar sper să vă placă... Şi să mai băgaţi şi voi nişte comentarii, vă roagă Ada frumos ;;).
Brunetzika_rebela, Denissu-chan şi Pustoaica_cu_ochii_verzi, mulţumesc foarte muuuuult pentru comentarii!!:*. Sunteţi foarte drăguţe:*
Fără să mai lungim vorba iaaatăăă *drums* capitolul 3 în avanpremieră:)):

Capitolul 3

"- Eşti atât de slabă..."

- Mult prea uÅŸor...
Tresar la auzul acestor simple cuvinte. Vocea mi se pare atât de cunoscută- calmă, dar totuşi exprimă discret o notă de îngâmfare. Seamănă cu cea a lui Shino. Dar cum de a terminat misiunea într-un timp atât de scurt? Nu prea ştiu să apreciez, dar sunt sigură că nu au trecut mai mult de zece-cincisprezece minute de când a început examenul final. Zâmbetul şi atitudinea mea optimistă de mai înainte dispar la fel de repede cum au luat naştere. Îmi cobor privirea- mă simt total descurajată. Nu degeaba Shino a fost numit de către Hokage-sama unul dintre studenţii Academiei cu cel mai mare potenţial. Mereu a fost muncitor şi inteligent: s-a descurcat excelent la practicarea noilor jutsuri predate de Iruka-sensei şi a obţinut aproape toate notele maxime la teste de-a lungul celor patru ani. În schimb, Shino a fost întotdeauna o fire retrasă şi nu cred că şi-a făcut prea mulţi prieteni la Academie. Măcar avem un lucru în comun; când vine vorba de capitolul "putere", trebuie să recunosc: sunt total în direcţia opusă lui.
Puternic, singuratic, foarte deştept... Toate aceste cuvinte conturează în mintea mea chipul unei singure persoane, odată extrem de specială pentru mine: Sasuke Uchiha. Ochii mari şi negri ca două lacuri întunecate, în spatele cărora se ascunde o poveste parcă de nedescris, şi părul brunet, cu reflexii albăstrii. Este băiatul care a reuşit să frângă inimile tuturor fetelor din Konoha cu o simplă privire, încă de la o vârstă fragedă. Iar eu, din păcate, nu am fost o excepţie. L-am văzut mereu singur, plin de mistere, am vrut să-l ajut, să discutam despre problemele noastre şi poate ne-am fi simţit mai bine împreuna. Dar acea zi... a schimbat absolut totul, de atunci nici nu mai am curajul să-l privesc în ochi. Îmi amintesc atât de clar: o superbă seară de vară târzie, la lumina unui foc de tabără călduros. M-am apropiat de acel băiat fermecător, iar el... Dar nu, nu este timpul potrivit să-mi amintesc- trebuie să şterg aceste imagini din minte şi să-mi îndepărtez gândurile negre pentru că, în situaţia în care mă aflu, nu este vorba de Sasuke. Este vorba de o singură persoană şi de un singur lucru: eu şi viitorul meu.
- Byakugan!
Activez tehnica secretă a clanului Hyuuga. Ochii îmi devin albi, simt cum adrenalina în forma sa pură îmi curge prin sânge, iar eu capăt o doză în plus de putere. De când n-am mai trăit acest sentiment… Kurenai-sensei nu a menţionat nimic în legătura cu anumite tehnici speciale. A spus doar sa ne dovedim adevăratele abilităţi, iar Byakuganul este ceea ce mă deosebeşte de ceilalţi, acel ceva care mă transformă într-o persoană unică.
Bingo! Cu ajutorul lui, reuşesc să identific ceea ce căutam: două puncte distincte de chakra. Unul dintre ele se află în centrul pădurii. Probabil este Shino, care o aşteapta în linişte pe Kurenai. Ce uşor este totul în cazul lui… Al doilea, în nord-vest, undeva pe la capătul pădurii, unde începe şirul de munţi stâncoşi. Se pare că nici Kiba nu a găsit înca cutia şi o caută în continuare împreună cu Akamaru. Iar al treilea… Al treilea?! Cine ar putea fi în pădure într-o simplă după-amiază de sâmbătă, mai ales în timpul unei ploi torenţiale? Încerc să mă liniştesc, nu merită să îmi fac atât de multe griji pentru nimic. Este posibil ca profesoara să ne verifice, să vadă dacă am progresat sau nu, la fel ca şi în cazul unui examen obişnuit, corect? Dar totuşi...
- Gata, ştiu de unde să încep! exclam extrem de fericită, în timp ce mă îndrept în direcţia de sud-vest.
Las copacii cu frunze colorate în urma mea cu o viteză încântătoare, care mă uimeşte pâna şi pe mine. Picăturile de apă asemănătoare unor mici diamante fine mi se preling pe chip. Simt cum frigul aspru de toamnă îşi spune răspicat cuvântul, cum fiori de gheaţă îşi pun amprenta pe întreaga mea fiinţă- nu ştiu sigur dacă sunt din cauza vântului, sau, mai degrabă, a nerăbdării şi a extazului.
Vremea aceasta tipică lunii noiembrie, îmi provoacă mereu sentimente de nelinişte, poate chiar de frică. Observ în treacăt un mic cuib din paie lângă un stejar tânăr, răsturnat din cauza furtunii. Mă gândesc cu groază la bietele păsări, nişte fiinţe atât de firave şi delicate, care au trebuit să-şi părăsească acel loc numit "acasă" în căutarea unor meleaguri mai bune. Urăsc toamna. Este momentul în care toată frumuseţea naturii văratice dispare atât de repede şi uşor ca şi cum ai stinge o lumânare de ceară. Ca şi cum ai şterge speranţa unui vis...
Cred că deja caut de foarte mult timp. Trebuia să ajung demult la râul din sudul pădurii... sau poate doar l-am trecut cu vederea. Nu, nu e posibil aşa ceva. Cunosc această pădure mult prea bine. Este un loc special pentru mine, unde veneam şi mă antrenam intens după orele de curs de la Academie. Atunci l-am văzut pentru prima dată pe Naruto, care încerca să-şi controleze chakra în mâinile sale mici de copil pentru a sparge câţiva buşteni. Nu l-am băgat în seamă la început şi m-am antrenat singură în voie. Când seara a pus stăpânire pe întreg satul, m-am hotărât să plec, dar nu înainte de a-l mai verifica încă o dată pe micuţul blond. Era la acelaşi nivel, dar, după patru ore, tot nu se dăduse bătut. Am fost total impresionată.
- Ah! În ce naiba am mai călcat şi eu acum?!
Privesc nervoasă la picioarele mele şi descopăr stupefiată un cuib de păsări, aparent nesemnificativ. Acelaşi ca şi acela pe care l-am văzut acum ceva vreme… Nu e posibil să mă fi rotit în cerc, mai ales după ce am străbătut o bună bucată din drum. Asta nu poate însemna decât un singur lucru.
- Eliberare!
Cu câteva semne ale mâinii, reuşesc să dezactivez jutsul aplicat asupra mea. Dar rămâne totuşi o întrebare importantă: cine l-a aplicat?
- Inteligent…
Acest cuvânt, spus cu atât de multă răutate şi ignoranţă. Tremur involuntar. Cine poate fi? Sau poate e doar mintea mea obosită, folosită şi refolosită la rezolvarea prea multor probleme, care îmi joacă feste din nou. Încerc să mă liniştesc, însă nu am parte de niciun rezultat favorabil. Calmează-te, Hinata, în numele lui Dumnezeu, nu e nimic serios!
Sânge… roşu, cu un miros îngrozitor şi de nesuportat. Cadravrul unui mic iepuraş alb, chiar lângă mine. Omorât cu un kunai. Mă sperii la gândul că nu el trebuia să fie ţinta atacatorului. Nu mai e simplă imaginaţie, e realitatea inevitabilă. Acum înţeleg- al treilea punct de chakra! Cineva periculos se află chiar acum în spatele meu. Nu vreau să mă uit la faţa acestui animal fără pic de inimă. Încep să fug disperată în direcţia opusă, sleită de puteri, sperând să scap şi să ajung cât mai repede în luminiş. Vreau să uit tot ce s-a întamplat acum câteva minute, să nu fi venit azi la Academie, să nu fi picat în echipa asta blestemată! De ce eu? De eu eu sunt atacată, de ce eu sunt mereu acea oaie neagră, care are parte numai de ghinion? Întrebări inutile fără niciun răspuns. Există doar o soluţie: să fug cât de repede reuşesc.
- Eşti atât de slabă… îl aud pe acel animal râzând ironic.
În câteva secunde, apare în faţa mea. Privesc înspăimântată chipul demonului, dar nu reuşesc să-i desluşesc nicio trăsătura. Mintea mea e epuizată, trupul la fel, ştiu că nu mai am cale de scăpare. Cu ultimele puteri, reuşesc să îngân câteva cuvinte:
- C-cine eÅŸti...?

[Erina Ozaki]

Hehe sunt prima ^_^ Ma bucur foarte mult ca lai continuat si ai pus nextul. Si sankyu ca mai anuntat. :* Acum sa vedem. Pentru inceput sati zic ce ma deranjat efectiv la ochi. Eu inteleg ca incerci sa dai un efect de ala dramatic specific Hinatei, dar iti recomand sa nu mai pui atetea semne de suspensie la fiecare enunt ''...'' Da senzatia nu stiu a gol.
Acum partea buna, imi place cum a evoluat povestea, sunt curioasa cine este acel demonas cred ca e gaara :->, sau ceva de genul. Ai descriere frumoasa, actiunea nu e fugarita de gaste :)). Naratiunea se impleteaste cu descrierea si povestea si dialogul. Hmm dialog , mergea un pic mai mult, dar decat sa fie sec e mai bine asa. ^_^. Greseli de ortografie chiar nu am gasit si ma bucur. Pe scurt mia placut foarte mult acest capitol. Sunt multimita si bravo ca, continui ficul. Bye si succes mult la nextu' :] :*

Denissu was here ^_^

[Miss Serenity]

Ei bine, am citit si eu in sfarsit povestea ta... si sunt surprinsa cum de nu am dat de ea pana acum.
Trebuie sa recunosc... prima impresie buna mi-a facut-o faptul ca este o poveste despre Hinata. Si ai acel mod ambiguu de a prezenta lucrurile... adica ai spus ca ii place de Naruto dar ai prezentat-o si ca o admiratoare a lui Sasuke... inca nu mi-am facut o idee cu cine va ramane in povestea ta si asta e un lucru bun.
Imi place modul cum prezinti, se vede ca esti foarte atenta la detalii, genul de perfectionista care nu scapa nimic din vedere.
Unele exprimari mi s-au parut putin fortate, dar numai putin si au fost chestii minore.
Per total esti o naratoare foarte buna, descri totul atat de placut. Se vede ca sti sa incadrezi naratunea intr-un decor adecvat si de asemenea pot observa cu usurinta ca stapanesti toate cele trei tehnici: naratiune, dialog si descriere.
Sunt cateva lucruri care mi-au sarit in ochi, niste virgule puse aiurea pe acolo, dar nu au fost greseli... cel putin eu nu le-am sesizat si per total estetica este un placuta.

Povestea ta pare interesanta, Hinata este exact asa cum o stim noi si chiar vreau sa vad cum te-ai gandit sa o modelezi mai departe.
O singura precizare... ai spus prea mult "blondul" incearca sa ii mai gasesti sinonime... nu stiu daca sinonime e cuvantul potrivit, dar ai prins tu ideea.

Legat de titlu... o sa fiu sincera: Nu e ceva tocmai spectaculos... adica e o dorinta a ei, a Hinatei si banuiesc ca povestea va fi un anevoios drum de formare a personalitatii. nu e urat, sa nu intelegi asta, dar s eputea si mai bine. Oricum s epotriveste intr-un fel, caci cum ti-am zis, imi transmite telul ei. (Recunosc ca prima data cand am vazut povestea ta, m-am gandit ca e tot despre Sakura, dar cand am citit ochii lila, ahh... fericire suprema :)))

Pana acum este interesanta, merge pe calapodul anime-ului si astept sa vad ce ne rezerva viitorul.
Ah... tin sa te felicit pentru nota de mister, eu una chiar am simtit-o.
Mult succes si sper sa pui in curand continuarea.

P.S:
Se pare ca amandoua ne-am gandit sa scriem despre cu totul alte personaje decat celebrii Sakura si Sasuke :)) Tu ai ales fata timida, iar eu fata superficiala. Frumos... interesanta combinatie :)) o sa urmaresc povestea ta cu atentie sa vad unde ajungi cu Hinata :>

Mult Succes!