Vreau sa ma salvezi [yaoi. 16+]

[Lithium-Angel]

tadam! back dupa...o perioada lunga in care n-am zis nici macar buna ziua. scuze pentru asta.
am scris ceva nou, sper sa va placa.
enjoy reading and leave a comment if ya wish. kisses





Mereu m-am intrebat cum se simt cei care pot alerga liber, cei care nu au absolut nici o problema si pot face exact tot ceea ce isi doresc fara a se gandi la consecinte. M-am gandit de multe ori la asta. Inchis aici, in camera mea, uneori nu pot decat sa privesc pe geam si sa ma intreb, cand, unde, cat o sa am voie vreodata sa ma distrez exact ca restul baietilor de varsta mea. Nu e ca si cum sunt infirm total. Problema e ca nu prea am voie pe afara. Nu imi permite sanatatea, corpul acesta ce se poate oricand imbolnavi si sa ma abandoneze complet.
Simt ciuda. Ciuda ca altii pot alerga fara sa se preocupe daca inima le-ar putea juca feste, ca ei nu se preocupa ca o simpla ploaie le poate cauza febra sau ca orice suprasolicitare a trupului ma poate face sa raman in pat aproape o saptamana. Mi-e ciuda mai ales pentru ca nu ma pot vindeca. Nu ma pot vindeca pentru ca nici ei nu stiu ce e in neregula cu mine. Asta sunt eu, asa am fost mereu eu, inca de mic. Spre deosebire de fratele meu care poate alerga cat de mult isi doreste, care poate fuma sau bea, care sta uneori pana noaptea tarziu sau chiar nu vine acasa, eu sunt mereu aici.
Numele meu e Aki, al lui e Shin.El si toti prietenii lui sunt la fel. E mereu energic, mereu da senzatia ca ar fi in stare sa alerge de dimineata pana seara, are un zambet atat de larg ce ii acopera intreaga fata atunci cand e fericit.
Mereu atat de energici incat imi vine uneori sa tip la ei si sa ii rog sa plece. Nu m-ar deranja daca nu ar fi prin preajma mea, insa problema e ca sunt mai mereu langa mine. Vin mereu aici si uneori chiar isi bat joc de mine pentru ca nu pot face toate lucrurile pe care le fac ei.
Dintre ei toti, unul in special este foarte enervant. Numele lui e Natsu.Eu sunt toamna, cand frunzele cad si totul se pierde, el e stralucitor ca soarele si vesel. Pare mereu fericit si din cauza asta l-am urat la inceput. Cand il vedeam, simteam nevoia sa plec din incapere, sa ma duc undeva in alta parte, sa ii pleznesc sau sa ii zic sa plece. E in principiu vina mea. Eu sunt cel care nu poate sa accepte personalitatea lui. E in intregime vina mea si din cauza asta ma simt mereu ingrozitor cand il vad plecand. Din camera mea, vad intreaga curte inclusiv poarta prin care se poate ajunge la usa de la intrare. De aici, il vad mereu cum pleaca. La inceput, mergea drept inainte fara a se uita inapoi si se facea nevazut in doar cateva clipite. Acum, uneori se uita inapoi, isi ridica privirea si se uita la mine, ma vede si imi zambeste.
Nu inteleg, nu reusesc sa inteleg si asta ma face sa ma enervez si mai tare. El, care mereu este atat de fericit, are o privire atat de trista atunci cand se uita la mine. E stresant. Cand ma gandesc ca nu imi pot da seama exact ce se intampla in mintea lui, ma simt frustrat si incapabil sa mai si respir.
La inceput, l-am ignorat la fel de mult ca si pe ceilalti, mi-am zis ca o persoana atat de fericita nu ma poate intelege si nu are nici cea mai mica idee ce inseamna sa nu poti face ceea ce iti doresti. L-am privit de departe, intocmai cum uneori imi privesc si fratele si nu am cerut niciodata sa vorbesc cu el sau sa fiu alaturi de el. Nu am avut nevoie. Nu am simtit nevoia sa am mai mult si nici nu m-am gandit ca o sa vreau vreodata sa am mai mult.
Eu eram baiatul care nu se putea plimba afara, care statea mereu in camera lui si mai niciodata nu radea pe cand el era cel care zambea tot timpul, e obisnuit sa alerge din loc in loc si nu gaseste nici macar un moment de ragaz. Nu mi-am imaginat niciodata ca, fiind atat de diferiti, vom ajunge sa fim prieteni.
De fapt…nu suntem prieteni. Noi…






Era o zi placuta de vara, o zi ca oricare alta, una in care soarele stralucea cu putere pe cer si copii stateau pe afara si se jucau. O zi normala. O zi in care el statea inchis in camera lui si se intreba cam cum ar fi daca ar putea alerga alaturi de ceilalti. Prin fereastra de la camera sa, o lumina portocalie frumoasa se lasa simtita pana la jumatatea camerei. Ca intotdeauna, Aki statea pe un scaun, cu mainile rezemate pe pervarz, privirea atintita asupra portii. Era singur acasa si isi dorea sa poata merge si el pana afara. Stia ca isi asuma un risc destul de mare daca iesea fara sa aiba grija de sine, insa dorea sa simta aerul cum bate puternic si sa simta sub picioarele lui iarba.
S-a indreptat cu pasi inceti spre usa de la camera lui, apoi si-a amintit ca ar trebui sa isi ia geaca si s-a intors pana la sifonier pentru a o scoate. De indata ce s-a imbracat cu ea, s-a intors la usa de la intrare si a deschis-o larg, zambind fericit. Era ca si cum planuia sa faca ceva pe furis si asta il incanta oarecum. Nu era genul lui sa faca asta si se simtea bine stiind ca iesea uneori din tipare. Odata ajuns la parter, si-a pus o pereche de adidasi ce erau prin apropiere, apoi a deschis usa larg si a pasit afara.
Vantul nu era puternic, soarele la fel, asa ca nu era nici o problema daca statea cateva minute afara si apoi se intorcea in casa. Era placut. De indata ce a facut primul pas afara, a zambit imediat si a inspirit adanc. Era al naibii de placut. Nu era nimeni prin preajma asa ca nimeni nu ii putea spune ce sa faca sau nu. S-a asezat cateva momente pe iarba, apoi a scos din buzunar o poza. Era poza din ultima vacanta pe care au facut-o impreuna, una in care arata foarte fericit si energic. Probabil, daca isi amintea el bine, era ultima data cand a putut alerga liber inainte de a i se spune ca nu mai are voie sa petreaca atat de mult timp afara.
Aki a ridicat poza pentru a o putea vedea mai bine in lumina soarelui, apoi a chicotit usor, amintindu-si cat de fericit a fost. Nu a fost atent timp de cateva momente si poza a zburat cu totul din mana lui.
S-a ridicat rapid de pe iarba si a inceput sa alerge dupa ea, incercand sa o prinda. Era comoara lui si avea nevoie de ea. Era dovada ca si el putea sa faca exact ceea ce faceau si ceilalti. Dovada ca, nu demult, si el putea fi neglijent, nepasator si sa isi vada doar de joaca lui. Atunci avea 11 ani, acum avea 17. Inca putin si devenea adult, desi nimeni nu il trata ca atare.
Curand, dupa ce a alergat cateva minute bune dupa aceea poza, a inceput sa se simta incredibil de obosit. Picioarele il dureau si gatul incepea sa il usture putin. S-a oprit imediat si s-a panicat. Era prima oara cand incalca regulile si facea ceva ce si-a dorit, si acum era atat de neajutorat incat nici macar nu stia ce ar trebui sa faca pentru ca inima sa nu ii mai bata atat de puternic. Era speriat. Nu isi mai amintea cat de normal era acea senzatie, nu stia ca e normala, asa ca s-a panicat si vrut sa tipe, sa ceara ajutorul cuiva.
- Aki! Esti bine?! a auzit vocea cuiva venind din spatele sau, asa ca s-a intors rapid cu privirea spre el si si-a intins mana, cerand ajutor.
Isi simtea trupul greoi, dorea sa se intinda si sa se calmeze, asa ca s-a bucurat enorm cand si-a dat seama ca avea sa cada la pamant. Poate asa isi pierdea constiinta si nu il mai durea nimic.
- Aki!! a auzit din nou, insa nu urmat de sunetul trupului sau, lovind pamantul ci de caldura venita de la imbratisarea cuiva.
Acel cineva care il strigase mai inainte, era acum aproape de el, si reusise sa il prinda in bratele sale inainte de a fi prea tarziu. Nu a durut atat de mult pe cat se asteptase sa doara. De fapt, nu durea absolut deloc. Era ca si cum cazuse pe o perna pufoasa si frumos mirositoare. Mirosea atat de frumos incat timp de cateva secunde bune tot ceea ce a facut a fost sa inspire acel miros placut, ascunzandu-si nasul intre cele cateva fire de par din directia carora venea acel parfum.
Persoana in bratele caruia se afla, a inceput sa tremure usor si sa se imbujoreze, nestiind exact cum sa reactioneze sau ce sa zica in timp ce il lasa pe celalalt sa se incalzeasca.
- Aki…esti bine? a vorbit din nou, de data asta mai sigur pe sine, reusind sa il faca pe baiat sa se ridice si sa il priveasca.
Tanarul s-a ridicat usor, sprijinindu-se in propriile sale maini si si-a indreptat privirea spre celalalt, nestiind exact ce anume se intampla in jurul lui. Se astepta sa fie intins pe pamant, julit pe maini, usor prafuit, insa nici macar o singura zgarietura nu se afla pe corpul lui. In fata lui era singura persoana pe care nu se astepta sa o vada niciodata gata sa ii ofere ajutor.
- Natsu…, a soptit, simtindu-si obrajii inrosindu-se.



Totul...asa a inceput.

[Claribel]

Hey...
Ce dor mi-a fost de povestile tale. Sunt foarte bucuroasa ca nu te-ai lasat. Apropo, ai putea sa-mi spui daca mai continui celelalte ficuri? Imi placeau enorm si ar fi pacat sa le lasi neterminate. Le am salvate in calculator si cateodata le citesc din nou si din nou si tot asa. Acum, in legatura cu fic-ul:
Pentru inceput trebuie sa spun ca ai gresit sectiunea. Trebuia pus Yaoi/Yuri. Cred ca se va ocupa un moderator de aceasta mica problema.Imi place foarte mult cum ai inceput fic-ul. Imi este atat de mila de Aki. Seamana cu o pasare careia i-au fost frante aripile si nu mai poate zbura. Sper sa depaseasca acest hop, desigur alaturi de Natsu. Personajele sunt tare dragute. Nu sunt prea multe informatii despre ele, insa sigur apar pe parcursul celorlalte capitole. Nu-mi prea place de fratele lui Aki, Shin (sau asa am inteles eu, ca el este fratele lui). Adica, ar trebui sa fie aproape de el si sa-l sprijine nu sa se distreze pe seama lui. Este o idee foarte interesanta, ca toate celelalte, desigur.Greseli nu am observat. Deci totul este ok.Abia astept celalalt capitol si sper sa le continui si pe celelalte.Spor la scris!pwp ^_^

[Mitus]

Neata.Hmm:-? pai nu o sa incep sa ma manifest pe aici ca sa iti spun cat de mult ma bucur ca te-ai hotarat sa postezi pe zup pentru ca banuiesc ca stii deja.
E deja ora 2 dar totusi ti-am promis ca o sa citesc si eu nu imi incalc promisiunile. E minunat(ca de obicei) ador deja povestea asta. Nu stiu de unde iti vin tie toate aceste idei in minte, dar eu nu ma supar atata timp cat le imparti si cu mine :]]
The first chapter is perfect. Nu ai avut nici o greseala si crede-ma capitolul nu e scurt deloc(bine eu nu ma suparam nici daca era mai lung).Mi s-a facut un pic mila de Aki... Nu e corect! De ce sa stea el singur si sa nu poata face nimic>.<" gaseste si tu ceva medicamente sa se faca bine.Mintea mea bolnava deja prevede ceva intre el si Natsu... Vreau continuarea cat mai repede posibil (daca nu te bat la cap din cinci in cinci minute pe mess ca sa scrii:

[Lithium-Angel]

am o rugaminte mica. in ultima vreme am scris doar in engleza asa ca ar putea suna ciudat ceea ce scriu in romana. poate nu ma puteti intelege, insa chiar te da peste cap: sa scrii si sa vorbesti intr-o alta limba pentru mai mult timp.
Am inceput sa citesc cate putin in romana din nou pentru ca ceea ce scriu sa nu sune ... stiu si eu...nelalocul lui.
enjoy reading.
Yumeka Thanks for telling. Nu am mai fost pe aici de mult si nu stiam de noile schimbari. Ma bucur ca iti place ceea ce ai citit. Stateam oarecum cu sufletul la gura, intrebandu-ma oare cine ma mai stie si cine imi va mai citi/comenta ficurile. Mersi
Mitus Daca ma deranjezi in legatura cu KAT-TUN...nu ma supar deloc. in alte situatii..pot iesi de pe mess :))) glumesc.
ma bucur ca iti place. after all...m-am animat sa mai scriu si pe aici..si in romana...doar din cauza ta. kisses :*


Chapter 1


Aki nu isi putea indeparta privirea de la poarta ce ducea direct spre curte si apoi spre usa de la casa lor. Inima ii batea cu putere numai la gandul ca acea persoana ar putea veni si l-ar putea saluta. Era prima oara cand se simtea asa. Pana atunci, de fiecare data cand se gandea ca fratele sau si-ar putea aduce prietenii acasa, se enerva imediat si dorea sa se evapore, insa de data asta era cu totul diferit. Dupa acel mic incident, parerea sa despre un anume baiat s-a schimbat complet. Asta se intampla cam acum o saptamana.

Flashback

Aki si-a ridicat privirea si imediat apoi s-a lasat pe spate, putin speriat de ceea ce vedea. Ultima persoana pe care se astepta sa o vada acolo era Natsu. Chiar nu intelegea de ce el se afla acolo. Tanarul venea acolo doar impreuna cu restul prietenilor fratelui sau, asa ca nu se putea convinge ca era pe bune. Putea sa isi imagineze asta, insa de ce s-ar imagina in fata lui o persoana fata de care nu simte absolut nimic si nici nu vrea sa o vada?
S-a frecat putin la ochi, apoi l-a privit pe celalalt si a clipit de cateva ori, de data asta chiar neintelegand ce se intampla.
- Natsu…, a vorbit usor, vocea sa ajungand la celalalt aproape ca o soapta, asa ca tanarul a trebuit sa se apropie mai mult de baiat pentru a il auzi mai bine.
- Esti bine? Te-ai lovit? a fost intrebat rapid, frica simtindu-se in tonul folosit.
- Uhm..da.., bine. Ce…ce faci aici? s-a balbait putin, incercand sa se aseze intr-o pozitie mai comfortabila.
Tot ceea ce a reusit sa faca a fost sa adopte o pozitie politicoasa, folosita de japonezi cand se aflau intr-o situatie serioasa. Parea cumva jenat, nestiind ce sa faca iar comportamentul sau l-a amuzat enorm pe Natsu caruia un chicotit usor i-a scapat inainte de a isi acoperi gura cu palma si a isi indeparta privirea de la celalalt.
Cum era si normal, Aki s-a simtit foarte jenat de atitudinea celuilalt si a incercat sa se ridice. Din pacate, miscarea a fost prea brusca si a fost cat pe ce sa ameteasca, motiv pentru care Natsu a sarit in ajutorul lui imediat. Afara devenea din ce in ce mai intuneric iar lumina soarelui schimba complet culoarea parului si a ochilor. Parul negru ca abanosul al lui Natsu incepea sa capete o nuanta de castaniu, in timp ce ochii sai negrii deschisi mai aveau putin si bateau inspre caprui. Parul castaniu al lui Aki batea inspre portocaliu, iar ochii sai caprui straluceau mai puternic ca niciodata. Timp de cateva momente, Natsu a continuat sa il priveasca fix in ochi. Se aflau intr-o pozitie oarecum ciudata, Natsu tinandu-l pe Aki de brat, parca nedorind sa ii dea drumul.
- Am venit sa il vad pe Shin, tanarul a raspuns in cele din urma, amintindu-si doar atunci intrebarea pe care baiatul i-a pus-o cu doar cateva minute inainte.
- Shin nu e acasa!
Replica a fost aproape tipata, insa nu pentru ca Aki era suparat sau ceva de genul. Era doar jenat pentru ca a fost vazut tocmai cand se facea de rusine ca un copil mic care nu putea merge corect si se impiedica la fiecare pas. De abia atunci a realizat ca Natsu i-ar putea spune lui Shin ca l-a gasit afara.
- Shin! de data asta a reusit sa se ridice in picioare, amintindu-si de fratele sau.
Imediat apoi, s-a asezat in genunchi si l-a prins pe celalalt de umeri, strangand cu forta de ei.
- Aki?! Natsu s-a speriat putin, acum el complet confuz.
- Shin…nu ii spune lui Shin. De fapt…nu spune nimanui ca m-ai vazut afara!
End flashback

Inca de atunci, singurul lucru la care se putea gandi era daca Natsu avea sa ii spuna lui Shin despre mica lui aventura in afara casei, sau daca i-a spus deja. Nici nu dorea sa isi imagineze ce se putea intampla daca fratele sau afla ca a iesit afara fara a cere permisiunea lor sau fara a avea companie. Parintii lui cu siguranta aveau sa faca scandal si sa il certe pentru asta. Inca isi amintea strigatele tatalui sau de ultima data cand a uitat sa isi ia esarfa atunci cand s-a dus la spital pentru controlul medical lunar. Shin avea sa ii tina o predica de o ora si ceva daca afla, asa ca trebuia sa evite asta cu orice pret.
Era atat de speriat inca de fiecare data cand vedea poarta deschizandu-se, tresarea putin si se ridica de pe scaun pentru a vedea mai bine cine a venit. In fiecare zi din aceea saptamana a stat lipit de pervarz si s-a dus la culcare oarecum fericit, insa mereu cu teama ca a doua zi secretul avea sa ii fie dezvaluit. Dimineata era mai rau decat seara. De cum se trezea, singurul lucru la care se gandea era la acel secret al sau. Din fericire, a reusit sa scape de el timp de o saptamana si apoi inca un pic, dar nu pentru mult. Intr-un final, Natsu si-a facut aparitia, zambind la fel de fericit ca intotdeauna.
Aki si-a muscat putin buza de jos in momentul in care si-a vazut fratele si prietenii, pe Natsu. Acum era acum. Daca individul avea sa il dea de gol, totul era terminat.
Natsu parea ca nu avea nici o grija pe lume. El era doar cu patru ani mai in varsta, insa arata de parca avea mult mai mult de 21 de ani. Era bine facut, cu un trup probabil lucrat la sala, chipes si puternic, motiv pentru care multe fete il placeau si se dadeau la el. Bineinteles, Aki nu avea de unde sa stie de asta “first hand”, cum se spune, pentru ca nu iesea din casa si nu isi petrecea timpul liber cu ei, insa aflase de la fratele sau care se lauda incontinuu cu zecile de cuceriri pe care ei le faceau.
Aki a tresarit putin si si-a indreptat privirea spre usa in momentul in care a auzit cateva batai scurte venind dinspre ea. Usa s-a deschis incet, prea incet, bagand frica in baiat. Avea senzatia ca se afla intr-un film horror si oricine se afla de partea cealalta a usii avea orice fel de intentii, numai bune nu.
Cand usa s-a deschis complet, Natsu si-a facut aparitia in incapere, purtand un zambet la fel de lipsit de griji ca intotdeauna. S-a facut comod, miscandu-se prin camera ca si cum era a lui, fara a ii spune macar un singur cuvant lui Aki. Baiatul se simtea din ce in ce mai jenat si speriat. Nu stia ce anume putea sa ii spuna celalalt si nici ce anume cauta in camera lui. Natsu ar fi trebuit sa fie impreuna cu fratele sau, in sufragerie, alaturi de ceilalti, fumand sau facand orice faceau ei de obicei.
- Nu te-ai plictisit? Natsu a intrebat in cele din urma, oprindu-se brusc in mijlocul incaperii.
- Huh?
- Am intrebat: nu te-ai plictisit? tanarul a repetat, de data asta asezandu-se pe scaunul de la biroul lui Aki.
- Nu…nu chiar, s-a balbait putin, mutandu-si locul de la pervarz pe pat.
Se astepta la ce era mai rau. Daca Natsu era acolo, fara fratele sau sau prietenii lui, insemna ca dorea ceva anume. Primul lucru care ii trecea prin minte era daca tanarul avea de gand sa negocieze termenii pastrarii acelui secret.
- Te comporti de parca am sa te mananc. N-am sa fac asta, Natsu a chicotit usor, zambindu-i baiatului.
- Nici nu am zis ca ai face asta. Ce cauti aici? Ce vrei? a intrebat rapid, hotarand sa ignore zambetul celuilalt.
Timp de o saptamana si putin, in fiecare zi, singurul gand a fost ce anume avea sa se intample atunci cand aveau sa se reintalneasca. Acum amandoi se aflau in fata faptului implinit si Aki tremura, asteptand sa afle consecintele faptelor sale.
- Cred ca esti plictisit. Tu stai mereu aici. Shin si baietii, noi mereu ne petrecem timpul pe afara si ne distram impreuna, insa tu stai mereu aici.
Cumva, felul in care a spus asta suna foarte ciudat. De ce trebuia sa declare ceva ce era de la sine evident si sa o spuna pe acel ton de parca era atat incredibil sau de rau? Suna de parca e un pacat sa stea in camera sa si sa nu iasa afara. Bine, si lui i se parea grozav de gresit pentru ca isi dorea sa iasa afara din camera si sa se distreze la fel ca ceilalti, insa asta nu insemna ca trebuia sa il auda pe Natsu, vorbind aproape pe un ton superior, de parca isi batea joc de el.
Aki a inghitit in sec, apoi si-a lins putin buzele si si-a indreptat privirea spre podea. Il ranea, chiar il ranea sa auda un astfel de adevar venind de la celalalt, insa ce anume putea sa faca?
- Nu cred ca te priveste…, aproape a soptit, inainte de a isi ridica capul. Sunt obisnuit sa stau aici. Cu ce te deranjeaza?
Era putin rautacios din partea lui sa ii vorbeasca pe acel ton, insa se simtea jgnit si credea ca avea tot dreptul sa ii raspunda cu putina rautate. Avea dreptul, dar tot se simtea prost pentru ca facea asta.
- Cu nimic…doar ca…uneori ma plictisesc si eu…si ma gandeam. Ce ar fi sa petrecem timpul impreuna atunci? Cand nu ies cu Shin si restul, pot veni aici si..,
Natsu nu a reusit sa termine tot ceea ce avea de spus pentru ca Aki s-a ridicat imediat in picioare, speriindu-l putin pe tanar.
- Sa inteleg ca asta e pretul pe care trebuie sa il platesc ca sa imi pastrezi secretul?
Probabil era mai bine sa fie direct si la subiect, pentru ca situatia ciudata si jenanta sa poata lua sfarsit cat mai repede posibil. Se simtea ciudat aflandu-se in aceeasi camera cu Natsu si chiar isi dorea sa poata scapa de el cat mai curand.
- Daca asa iti face placere…, Natsu a zambit, deloc deranjat de atitudinea fratelui prietenului sau cel mai bun. Ne vedem maine, bine? a facut cu mana, indreptandu-se spre usa, facandu-i cu ochiul tanarului.
Aki nu a avut timp sa raspunda la cele spuse pentru ca in doar cateva momente a fost lasat singur. Asezandu-se inapoi pe marginea patului, a oftat adanc si s-a lasat pe spate. Timp de cateva minute, atat cat Natsu a stat in camera lui, totul parca avea brusc viata. Nu mai era atat de plictisitor, avea cu cine sa faca conversatie si nu se mai simtea deloc abandonat. Daca tot trebuia sa isi petreaca timpul cu Natsu, macar putea profita de acele momente pentru a isi petrece ziua intr-un mod mai distractiv. Nu dorea nimic altceva decat sa nu cauzeze altora probleme asa ca putea rezista timp de o saptamana, poate doua, in preajma celuilalt.
Suna foarte usor, insa nu era asa. Nu avea sa fie doar o saptamana, poate doua, si cu siguranta nu avea sa fie doar distractie si amuzament. Din cauza acelui mic incident, totul incepea sa se schimbe. Problema era daca se schimba in bine sau in rau.

[adyna_45]

Bine ai revenit! Mi-a fost dor sa mai vad ceva scris de tine, dar acum ca esti aici, e mai bine. Viata e, brusc, mai luminoasa. :D

Acum despre fic... Nu am vazut greseli de niciun fel, doar ca uneori te exprimi ciudat... spre exemplu, in primul capitol, ai scris "mai niciodata fericit". Nu zic ca e incorect, ci doar ca mie nu imi suna bine. Puteai sa scrii "mai mereu nefericit". Mie mi se pare ca suna mai bine, dar e parerea mea.
In rest nu prea am ce obiecta. Imi place ideea si stii ca iubesc felul in care scrii. Abia astept sa intri in actiunea propriu zisa, dar vorba aceea: "lucrurile bune sunt pentru cei ce asteapta", deci voi avea rabdare :)

Cat despre personajele tale... imi place personalitatea lui Natsu, desi privirile triste pe care i le arunca lui Aki spun ceva, un secret. Imi place ca e o fire vesela si colorata, da viata povestii si e ceva diferit. Contrasteaza mult cu Aki, care e mereu trist si monoton... Dar sunt curioasa in legatura cu boala lui Aki. Nu ar fi surprinzator ca Natsu sa il vindece sau sa o diminueze, insa as fi curioasa sa aflu ce e... Banuiesc ca ai sa-i gasesti un remediu la un moment dat, nu? Cat despre Shin... de ce presimt ca ceva nu miroase bine? (si nu, nu au cum sa fie pantofii lui) Va fi el cumva "the over-protective brother" type? Sper sa gresesc, ma enerveaza stresatii astia. Si parintii lui Aki ma enerveaza chiar daca nu au facut nimic inca. Toata panica asta... If it was meant to be like that, it will be like that either if you want it or not.

Stiu ca am vorbit ingrozitor de mult si inutil, dar cred ca am terminat sa-ti comunic cam tot ce aveam de zis. Abia astept continuarea si stii deja ca ador felul tau de a scrie.

Ja ne!

[Mitus]

Hello
Am intarziat... Gomene>.<" Am fost asa de ocupata incat nu am avut timp sa intru prea des pe zup.
Inca un capitol minunat^__^ Mie nu mi se pare ca scrii ciudat. Am citit si ce ai scris in engleza si e la fel de frumos:-j Greseli nu ai avut nici de data asta. Natsu asta e un tip ciudat(seamana cu celalalt Natsu;)) ) dar cred ca este persoana potrivita pentru a avea grija de Aki. Imi place foarte mult felul in care descrii ceea ce simte Aki. Ii este frica sa nu afle parintii sai despre mica lui aventura, dar ar putea pur si simplu sa le spuna ca isi doreste sa iasa pe afara... mie nu stiu de ce, dar imi da impresia ca este un baiat destul de puternic, adica nu mi se pare genul ala de persoana care sa se tot planga la altii despre problemele sale>.<" Personajele tale sunt complexe si interesante. Sunt foarte curioasa sa aflu ce vrea Natsu defapt de la Aki. Vreau continuarea te log eu sa te glabesti Spor la scris

[HanniGram]

Hye.Imi place la nebunie ficul,iar Aki este foarte dragut si imi inspira compasiune,stiu cum este sa stai mult in casa si cam nemiscatsi sper sa se insatatoseasca.Presimt ca Natsu va avea o uriasa contributie.Sper ca "motivul" asta sa dispara si asa oricine face greseli si ce se puteau astepta de la un tip care nu a simtit aproape nimic timp de 6 ani?app ce boala are Aki?sunt foarte curioasa"?Presimt ca va fi cam multa drama,dar asta este o presimtire:)
Te-ai procopsit cu o fana succes la next.Bye

[Yaku-chin]

Hey....uii, a trecut ceva timp de cand nu am mai citit ceva scris de tine, dar ma bucur ca ai reinceput sa scrii:X
Povestea e interesanta , imi place si ma bucur ca am din nou ocazia sa citesc ceva creat de tine. Natsu mi se pare putin misterios...adica nu stiu cum sa ma exprim, imi place de el dar si nu imi place...nush daca ma intelegi, are ceva de nu si da :)) . En fin....nu pot explica prea bine ce simt fata de el,mi se pare asa..rau da bun
Iar Aki e super dragut, pare asa inocent si naiv si deodata bum, iese la iveala un caracter superb..imi place.
Sunt curioasa cum o sa continuie povestea asa ca spor la scriss!