Imaginaţie stocată în versuri.

[Evvie.]

Poezia I

O zvâcnire a creionului lasă în urmă
Pete gri şi firave fărămiţi de brumă
Încercând să sece o minte, de tortură.
Fără reuşite, mintea priveşte foaia cu ură.

Încă o zvâcnire. Creionul zboară iute
Peste-o lume rece, lăsând în foaie cute.
Mintea se luminează, deşi rătaceşte,
Pe măsură ce mina gri se topeşte.

Poezia II

Te gândeşti la o culoare
Când totul în jur păleşte.
Mă uit absentă la un soare
Parcă timpul nu clipeşte.

Şi îngheaţă focu-n tine
Când te străbate vântul rece
Åži arde frigu-n mine
Când, uscată, vara trece.

Şi-ţi zboară mintea-n zare
Când frunza cade cu tristeţe
Şi-mi plânge cerul gri licoare
Când totu-i numai bătrâneţe.

Şi-ţi cântă scoarţa de copac
Imnuri mult prea sumbre
Ce te lasă rece, fără leac,
Căzând orb printre penumbre.

Un zbor surd de păsări sure,
Un negru croncănit de cioară,
Parcă toamna vrea să mă conjure,
Ca să nu o las să moară.

Tu-mi spui cu disperare
Să te trezesc când noiembrie o fi mai blând.
Eu îţi spun cu nepăsare
Să nu mă mai trezeşti nicicând.

Coming with more soon. Comment, pwease.

[kat2108]

Wow wow! Cât de bine te pricepi la cuvinte! Îmi place muzicalitatea ce le-ai dat-o versurilor :X
Prima poezie este la prima vedere simplă, dar apoi, prin unicitatea cuvintelor și a sensurilor date, reușești să trezești sentimente cunoscute omului. Un adevărat har, bravo! Prima poezie parcă trage de cititor să creeze și să devoreze versuri (prin relația poezie - desen) . Foarte frumos ți-ai exprimat ideile, și în plus ador poeziile legate de arte plastice.
A doua poezie este și mai abstractă, am impresia că eul liric este în ipostaza unui anotimp, poate vara (din cauza ultimul vers, care invocă sentimente de melancolie și de supărare). Un pastel reușit, deși aș sugera o alternanță mai rezervată a imaginilor vizuale cu cele auditive, căci în jumătate din poezia aceasta predomină cele vizuale, iar în a doua parte îs auditive. Aici mergea oleacă modificat (așa ajutai și la originalitate și la o bună transmitere a stărilor și sentimentelor). Oricum, parcă și mai frumoase versuri avem aici: „Şi îngheaţă focu-n tine/Când te străbate vântul rece”. Ador acest oximoron :x Ah, am găsit o chestiuță care îmi neagă faptul că eul liric ar fi vara: „Când, uscată, vara trece.” Dar asta nu înseamnă că nu ar putea fi primăvara xD Abstract, am mai spus. Ok, m-am prins, nu-i niciun anotimp: „Parcă toamna vrea să mă conjure,/Ca să nu o las să moară.”. Deci, este un simplu privitor. Dar mă intrigă versul: „Tu-mi spui cu disperare”. Cine este acest „tu”? O iubire pierdută (după ultimul vers)? Un sentiment (având în vedere melancolia)? Sau poate chiar natura? Nu se știe, d-aia îmi place să zic că poezia a doua este abstractă. Ah, dar atât de frumoasă și de specială!
Îmi place mult cum scrii și te mai aștept și cu alte poezii:*