07-09-2007, 06:48 PM
eh, povestirea asta nu e prea lunga..... e putin sadica, dar numai putin.... mai am ceva de scris la ea si, la fel ca si cealalta, mai este postata si pe alte forumuri. sper insa sa va placa.....
enjoy!!!
Un mesaj din necunoscut
Ploua�. intotdeauna i-a placut ploaia�.. Elize se gandea cu disperare la faptul ca aceea era ultima ei zi la orfelinat... ploaia ii linistea gandurile, desi sufletul ei ardea mocnit pe dinauntru....
Toata viata si-o petrecuse in manastire, alaturi de maicute si alti orfani. Iar acum, cand implinea 18 ani, avea doar doua variante: sa plece de capul ei sau sa se calugareasca.
Prima varianta ii suradea mai mult, dar in egala masura o inspaimanta. Nu iesise niciodata din manastire. Nu stia cum e viata din afara lacasului in care isi petrecuse intreaga viata.Stia ca parintii sai o abandonasera, renegand-o pentru totdeauna, dar fusese invatata sa ierte greselile altora si sa treaca peste ele... cu toate aceastea, insa, nu isi putuse niciodata reprima ura aceea profunda catre cei care i-au dat viata. Prefera sa-i stie morti decat sa traiasca in urma unui astfel de abandon.....
Statea acum, singura, in ploaie, in curtea manastirii. La picioarele sale crescuse o balta uriasa. Copacii pareau pustiiti in mijlocul naturii. Banca pe care statea Elize avea o scandurica rupta, care scartaia la fiecare adiere de vant.
Era prin anii 1800...
Sufletul lui Elize era la fel ca ploaia de calm... prea linistit ca sa nu ascunda ceva... stia ca in jurul sau se petrec multe lucruri ciudate, pe care niciodata nu si le-a putut explica pe deplin. Spunea ca �e vointa Domnului�, dar nici ea nu mai credea de multa vreme acest lucru.
Un fulger scapara din senin si despica salcamul de langa ea, in doua. Dar ea nici nu tresari. Niciodata nu patise nimic, fusese ocolita de pericole...
O bufnita veni din vazduh si se aseza pe umarul ei. Elize isi lasa capul pe spate si ploaia o lovi drept in fata.
- Nu ne-am mai vazut de mult, sopti ea.
- Totul se va schimba in curand, ii raspunse bufnita, cu un glas pitigaiat, de femeie. Trasura te asteapta.
Elize ofta si privi pasarea in tacere. Era neagra toat, mai putin pe gat, unde avea penele de un alb imaculat. Pe piept avea doua pene albastre, care formau un �V�. Avea un ochi negru si unul portocaliu... era o bufnita mai speciala.
- Acum o sa pot vedea cine te-a trimis, Arsz? intreba fata.
- Toate la timpul lor, copila...
- Dar cine e...?
- Cand va decide sa ti se arate...
- El m-a vazut vreodata? Ne cunoastem? Este si el orfan, ca si mine?
- Nu am voie sa-ti spun asta.... eu sunt doar un mesager.
- Un mesager! Credeam ca am devenit prietene!!! Arsz, te rog, spune-mi cine e!
- Numele lui nu iti va spune nimic. Nu trebuie decat sa sti ca vrea sa te ajute.
- Sa ma ajute! Pentru mine e doar un necunoscut!
- Daca nu ar fi el, acum nu ai mai avea unde sa te duci...
- Ah, dar ce vrea de la mine? de ce ma ajuta? Ce vrea in schimb?
- Nici la asta nu pot sa iti raspund, mormai pasarea. Eu trebuie doar sa iti treansmit mesajele lui.
- Si ce mesaj mai ai pentru mine de data aceasta?
Bufnita isi drese vocea si rosti in soapta 3 cuvinte neintelese de Elize:
- Seo guva auntast.
In momentul acela, in mainile fetei cazu un pergament... de nicaieri. Il deschise cu mainile tremurande si incepu sa citeasca, in timp ce ploaia ocoli pergamentul:
- Domnita Elize, a sosit momentul sa va infruntati destinul. Va voi fi alaturi in aceasta incercare grea, si sper doar sa imi acordati sansa sa va insotesc... ma veti cunoaste la ceasurile doisprezece ale noptii, cand clopotele vor anunta primele tresariri ale zilei de maine... va urez un sincer �la multi ani� si sper sa imi scuzati manierele care au lasat de dorit si nu m-am prezentat. La trasura ce va va astepta la intalnire, voi fi si eu, impreuna cu valetul meu personal... ca sa intrati, nu este nevoie decat sa spuneti ca doriti sa luati ceaiul cu mine.... cu drag, Contele de Lorrain. P.S. va trimit sincerele mele sarutari cordiale si sper sa acceptati sa imbracati umila rochie pe care v-am trimis-o impreuna cu acest mesaj.
In momentul acela, Elize isi ridica privirea si o cerceta uimita pe Arsz. Bufnita batu fericita din apripi si mai pronunta trei cuvinte doar de ea intelese:
- Cast seo seni hasito ume!
Chiar in secunda urmatoare, Elize fu imbracata cu o rochie neagra, deosebit de frumoasa, din catifea. Faldurile rochiei se unduiau placut, iar ploaia ocolea pe tanara fata, ramanand uscata.
- Sameo teni isattio!!! adauga pasarea.
Si disparu in noapte..... asa cum aparuse. Elize privi uimita in jurul sau, sperand sa o mai zareasca, dar, intr-un sfarsit, renunta si se intoarse in manastire. Astepta nerabdatoare miezul noptii. Spera sa afle cine este necunoscutul care o ajuta.
enjoy!!!
Un mesaj din necunoscut
Ploua�. intotdeauna i-a placut ploaia�.. Elize se gandea cu disperare la faptul ca aceea era ultima ei zi la orfelinat... ploaia ii linistea gandurile, desi sufletul ei ardea mocnit pe dinauntru....
Toata viata si-o petrecuse in manastire, alaturi de maicute si alti orfani. Iar acum, cand implinea 18 ani, avea doar doua variante: sa plece de capul ei sau sa se calugareasca.
Prima varianta ii suradea mai mult, dar in egala masura o inspaimanta. Nu iesise niciodata din manastire. Nu stia cum e viata din afara lacasului in care isi petrecuse intreaga viata.Stia ca parintii sai o abandonasera, renegand-o pentru totdeauna, dar fusese invatata sa ierte greselile altora si sa treaca peste ele... cu toate aceastea, insa, nu isi putuse niciodata reprima ura aceea profunda catre cei care i-au dat viata. Prefera sa-i stie morti decat sa traiasca in urma unui astfel de abandon.....
Statea acum, singura, in ploaie, in curtea manastirii. La picioarele sale crescuse o balta uriasa. Copacii pareau pustiiti in mijlocul naturii. Banca pe care statea Elize avea o scandurica rupta, care scartaia la fiecare adiere de vant.
Era prin anii 1800...
Sufletul lui Elize era la fel ca ploaia de calm... prea linistit ca sa nu ascunda ceva... stia ca in jurul sau se petrec multe lucruri ciudate, pe care niciodata nu si le-a putut explica pe deplin. Spunea ca �e vointa Domnului�, dar nici ea nu mai credea de multa vreme acest lucru.
Un fulger scapara din senin si despica salcamul de langa ea, in doua. Dar ea nici nu tresari. Niciodata nu patise nimic, fusese ocolita de pericole...
O bufnita veni din vazduh si se aseza pe umarul ei. Elize isi lasa capul pe spate si ploaia o lovi drept in fata.
- Nu ne-am mai vazut de mult, sopti ea.
- Totul se va schimba in curand, ii raspunse bufnita, cu un glas pitigaiat, de femeie. Trasura te asteapta.
Elize ofta si privi pasarea in tacere. Era neagra toat, mai putin pe gat, unde avea penele de un alb imaculat. Pe piept avea doua pene albastre, care formau un �V�. Avea un ochi negru si unul portocaliu... era o bufnita mai speciala.
- Acum o sa pot vedea cine te-a trimis, Arsz? intreba fata.
- Toate la timpul lor, copila...
- Dar cine e...?
- Cand va decide sa ti se arate...
- El m-a vazut vreodata? Ne cunoastem? Este si el orfan, ca si mine?
- Nu am voie sa-ti spun asta.... eu sunt doar un mesager.
- Un mesager! Credeam ca am devenit prietene!!! Arsz, te rog, spune-mi cine e!
- Numele lui nu iti va spune nimic. Nu trebuie decat sa sti ca vrea sa te ajute.
- Sa ma ajute! Pentru mine e doar un necunoscut!
- Daca nu ar fi el, acum nu ai mai avea unde sa te duci...
- Ah, dar ce vrea de la mine? de ce ma ajuta? Ce vrea in schimb?
- Nici la asta nu pot sa iti raspund, mormai pasarea. Eu trebuie doar sa iti treansmit mesajele lui.
- Si ce mesaj mai ai pentru mine de data aceasta?
Bufnita isi drese vocea si rosti in soapta 3 cuvinte neintelese de Elize:
- Seo guva auntast.
In momentul acela, in mainile fetei cazu un pergament... de nicaieri. Il deschise cu mainile tremurande si incepu sa citeasca, in timp ce ploaia ocoli pergamentul:
- Domnita Elize, a sosit momentul sa va infruntati destinul. Va voi fi alaturi in aceasta incercare grea, si sper doar sa imi acordati sansa sa va insotesc... ma veti cunoaste la ceasurile doisprezece ale noptii, cand clopotele vor anunta primele tresariri ale zilei de maine... va urez un sincer �la multi ani� si sper sa imi scuzati manierele care au lasat de dorit si nu m-am prezentat. La trasura ce va va astepta la intalnire, voi fi si eu, impreuna cu valetul meu personal... ca sa intrati, nu este nevoie decat sa spuneti ca doriti sa luati ceaiul cu mine.... cu drag, Contele de Lorrain. P.S. va trimit sincerele mele sarutari cordiale si sper sa acceptati sa imbracati umila rochie pe care v-am trimis-o impreuna cu acest mesaj.
In momentul acela, Elize isi ridica privirea si o cerceta uimita pe Arsz. Bufnita batu fericita din apripi si mai pronunta trei cuvinte doar de ea intelese:
- Cast seo seni hasito ume!
Chiar in secunda urmatoare, Elize fu imbracata cu o rochie neagra, deosebit de frumoasa, din catifea. Faldurile rochiei se unduiau placut, iar ploaia ocolea pe tanara fata, ramanand uscata.
- Sameo teni isattio!!! adauga pasarea.
Si disparu in noapte..... asa cum aparuse. Elize privi uimita in jurul sau, sperand sa o mai zareasca, dar, intr-un sfarsit, renunta si se intoarse in manastire. Astepta nerabdatoare miezul noptii. Spera sa afle cine este necunoscutul care o ajuta.