The only thing that I care (Tweety and Ame )

[Tweety]

Hello. Eu si cu scumpa mea fiica Ame, am decis sa incepem un nou fic.
Capitolele vor fi narate la persoana I si povestite din perspectiva ambelor personaje.
Asteptam critici si pareri de orice fel.
Primul capitol va fi postat de Ame.
I hope you will enjoy it. >:D<

[Ame]

I.Un oras nou, o lume noua, o noua scoala noua deci, o noua bataie de cap

Stau si privesc absenta, pe geamul taxiului cerul care ,desi azi-dimineata era de cel mai pur albastru, acum este intunecat si mohorat, pregatindu-se sa verse lacrimi reci. Oare de ce vrea sa planga? Imi pun cea mai stupida intrebare care mi-a aparut in minte in acel moment. Eram trista doarece acum cateva minute mi-am parasit casa in care am crescut, casa in care am copilarit. Dar in inima mea simtem si fericire, fiindca , desi locul in care mi-am petrecut intreaga viata, era presarat de cea mai urata si dureroasa amintire pe care am indurat-o.
Chiar daca eram absenta, nefiind atenta la ceea ce se petrecea in jurul meu, am auzit sunetul de durere al tunetului, asffel revenind la realitate. Ma uit ma atent pe geam si observ cum orasul e inundat de picaturi reci de apa si cum oamenii incearca sa-si gaseasca un adapost.
-Am ajuns! Ma anunta soreful taxiului , un barbat destul de batran , cu par carunt, care nu inceta sa ma priveasca pe ascuns in oglinda retrovizoare. ‘Mos pervers!’ Imi spun, destul de iritata de modul in care acesta ma privea. Urasc cand cineva ma priveste asa. Ma dau jos din taxi nepasandu-mi de faptul ca afara ploua si privesc absenta aeroportul , de pe pista caruia plecau avioane uriase , avand ca destinatie diferite locatii necunoscute. Imi iau bagajul din portbagaj, apoi il platesc pe sofer, care pleaca in viteza imediat ce a simtit in mana banii. Tipic oamenilor. Mereu flamanzi dupa bani!
Merg incet spre intrarea uriasa din fata mea . Nu prea am dat atentie detalilor cladirii , fiind prea ingandurata . Mintea mea era impanzita de de numeroase amintiri frumoase cat si triste, care imi dadeau dureri ingrozitoare de cap. Eram atat de ametita, incat nici nu mai vedeam pe unde merg. Priveam totul in gol.
-Pasaportul, va rog!
-Hmm?
-Am spus ca doresc sa va vad pasaportul, domnisoara! Mi-a spus o doamna cam de treizeci de ani, cu parul tuns bob, blond ca floarea-soarelui si cu niste ochii verzi, mari si blanzi. Era imbracata in uniforma specifica acestui serviciu. Fara a mai spune ceva, ii inmanez pasaportul meu si biletul de avion , dupa care merg la verificarea bagajului. Trec cu bine si de asta si ma indrept sper avion, unde urc scara care ducea inauntrul lui. Acolo o doamna imi indica locul meu , punandu-mi bagajul de mana la loc sigur, eu pastrandu-mi doar mp3-ul , incepand sa ascult muzica imediat ce ma asezasem pe locul meu. Tot nu puteam sa cred ca va trebui sa plec acolo. Era un vis , dar si un cosmar.
Se aude intr-un microfon vocea groasa a unui barbat care ne anunta ca vom decola in cinci minute , rugandu-ne sa ne punem centura de siguranta. Totul pare atat de plictisitor! Fara sa imi dau seama am adormit . Cand m-am trezit deja ajunsesem in aeroportul din Boston. Da. Aici va fi noua mea casa. Imi iau bagajul si incerc sa caut pe cineva cunoscut cu privirea sperand ca acel cineva va fi aici. Ma uit in jurul meu pana il vad pe …
-Tata! Tip cat ma tin plamanii si alerg spre barbatul care ma astepta cu bratele deschise, daruindu-mi o imbratisare calda .
- Mi-a fost dor de tine, micuta mea Helene!
-Si mie, tata! Spun printre lacrimile care nu au incetau sa apara. Dintre parintii mei, cel mai mult seman cu tata. El este un barbat inalt , de vreo patruzeci si doi de ani, cu parul negru, tuns scurt , iar ochii lui sunt verzi ca iarba si foarte blanzi. Nu mi-am mai vazut tatal de trei ani, adica de cand parintii mei au divortat. Eu aveam doar doisprezece ani pe atunci. Mama a castigat custodia mea, refuzand sa il lase pe tata sa ma vada, dupa care s-a casatorit cu cel mai mare monstru de pamant. Acel monstru mi-a distrus intreaga viata.
-Ce mai face mama ta? Ma intreaba in timp ce imi pune bagajul in porbagajul masinii sale, o decapotabila rosie.
-Ma…mama a murit acum cateva saptamani, spun incercand sa imi opresc lacrimile in a se mai scurge. Tata vazand ca a atins o coarda slaba , a schimbat subiectul spunandu-mi ca deja m-a inscris la cea mai buna scoala din oras, daruindu-mi cateva detalii despre ea. Perfect! Iar o sa am colegi care nu vor avea altceva de facut decat sa isi bata joc de mine din cauza notelor mele sau al aspectului meu. Uram astfel de oameni si uram sa imi fac prieteni . Nu am avut pana acum decat o singura prietena care in cele din urma s-a folosit de mine si m-a tradat in cel mai urat mod posibil. Dar nu voi intra acum in detalii. Incep sa observ noul oras in care voi locui. Cladiri uriase , oameni grabititi, copii jucandu-se. Mda. Exact ca si Londra , doar ca diferenta de clima isi spune cuvantul. Tata mareste viteza vazand cat de plictisita eram. Totul este atat de banal! Viata e banala!
In cateva minute, observ ca ne-am oprit in fata unei case uriase de culoare alba, cu doua etaje. In fata casei se intindea o alee de piatra , deoparte si de alta fiind plantate flori multicolore.
-Bun venit la noua ta casa, draga mea! Camera ta este la etajul doi, este in capatul coridorului. Am decorat-o asa cum iti place tie. Imi spune uitandu-se la ceas. Eu trebuie sa plec la servici. Daca iti este foamne , ai tot ce iti doresti in frigider. Daca ai nevoie la toaleta, este pe…
-Tata, numai sunt un copil! spun iritata de comportamentul tatei. O sa fiu bine! ii spun , dupa care imi iau bagajul si urc la camera indicata de el. Urc scarile din lemn de nuc , fara a mai observa incaperea prin care treceam. Doream doar sa dorm. Intru in camera mea ramanand putin socata. Camera vopsita intr-o nuanta de albastru foarte inchis. In mijlocul camerei se afla un pat de doua personae, acoperit de o lenjerie neagra, de satin. Deoparte si de alta a patului se aflau doua noptiere pe care erau instalate doua veioze in forma de trandafir. Pe peretele din dreapta al ferestrei, care era in partea stanga a patului , se afla dulapul cu oglinda si biroul meu cu un leptop negru pe el, iar in partea opusa dulapului se afla usa care ducea la baie, culorile predominante fiind negru si un albastru deschis. Imi mijlocul incaperii se afla o cada mare, intr-un colt se afla toaleta , iar pe peretele din dreapta baii se afla o ghiuveta alba.
Termin de stuidat incaperile si ma trantesc in patul moale, observand pe scaunul de la birou noua mea uniformata. Era formata dintr-o camasa rosie, simpla, o fusta in carouri rosi si negre, o vesta neagra si o cravata tot neagra cu initialele noii mele scoli.
“Deci maine, hmmm? Maine va incepe un nou chin. O moua scoala, noi colegi , o noua durere de cap.” Imi spun in soapta ,privind in gol pe fereasta. Afara se intunecase deja, iar fara sa imi dau seama , am alunecat in lumea viselor, oboseala punad stapanire pe mine.

[σχуgєη]

Helău, scumpa mea noră şi scumpa mea mamă scoarcă! :]]
Am ajuns aici, cu dorinţa de a vă citi şi comenta ficul.
Bine, gata, termin.:]]
AÅŸa...
Titlul: e destul de interesant, însă cam lunguţ. XD Bine, nu prea mă pricep eu când vine vorba de alegerea unui titlu, dovadă fiind chiar ficul meu. :]]
Greşeli de tastare am văzut doar două:
asffel-> astfel
soreful->soferul
Poate mai sunt, dar mie doar astea mi-au sărit în ochi.
Well, dragele mele...mi se pare destul de drăguţ şi reuşit pentru primul capitol. Acţiunea nu mi se pare grăbită, descriere există, dialogul nu e sec şi nici in exces.
So, per total îmi place.
Spor la scris, cât mai multă imaginaţie şi...well, cam atât.:]]

Take careee!

[Camelie.]

Uhm ce avem noi aici? :-? Un fic scris de mama si sora-mea-mai-mica-cu-22-de-zile :)) Anyway, revin la fic.
Titlul.Pai, e in engleza si desi imi place cum suna, ar fi fost mai bine sa alegeti unul in romana 'cuz este un fic in romana.Anyway, imi place cum suna si abia astept sa vad care este singurul lucru de care imi place :>
Continut.Well, imi place ca e lung, am avut ce citii :)) Imi place cum ai descris si cum ai narat.Pervers mosu' si tatal ei cum a plecat asa repede la munca? :O Adica nu a vazut'o de 3 ani si el merge la servici dupa ce o duce acasa? Anyway, partea asta nu mi'a placut, insa in rest este ok.Am vazut cateva greseli, cele de tastare au fost mentionate mai sus, altele nu cred ca am vazut.
Ideea imi place, este interesanta si originala, nu cred ca am mai vazut vreun fic de acest gen.Anyway, va urez multa inspiratie si astept nextu' cat mai curand ^^
Zbye~

P.S. sa ma anuntati cand puneti urmatorul capitol.

[Sho-Yo]

Buna, si merci ca mi'ai zis de fic. Pai vad ca nu este un fic Naruto dar e destul de dragut si vreau sa vad ce se va mai intampla. Actiunea nu e grabita, descrierea este prezenta, dar nu foarte multa dar e destul de bun si atat. Dialogul nu este sec si nici in exces. Greseli de tastatura am vazut foarte putine. Deci, fara alte lungiri iti spun ca mie una imi plashe fic'ul tau si deabia astept sa vad continuarea. Se mai intampla sa gresesti si o sa'ti dau un sfat care mi'l dau si mie alti: SA corectezi capitolul de doua ori inainte sa postezi! Deci sper sa nu te superi pe comm meu si sa ma anunti daca ai timp si pe mine. Spor la scris si muuulta inspiratie!

[Tweety]

Hello, am venit cu un nou capitol. Ne bucuram mult ca ne cititi ficul. It means a lot for us. >:D<
Multumim pentru commuri si scuzati greselile de tastare.


II O noua colega, O noua provocare.


Imi deschid ochii incet privind buimaca in jur. Razele jucause ale soarelui imi luminau fata, obligandu-ma sa ma trezesc. Incep sa casc zgomotos si sa ma intind linistita. Privesc cu dezinteres ceasul de pe noptiera ce indica ora opt fara douazeci. Iar apoi realizez brusc ce se intamplase, lasand nelinistea sa-mi acapareze sufletul « La naiba, iarasi eram in intarziere » Sar ca arsa din pat alergand catre baie. Ma stropesc cu putina apa pe fata, spalandu-ma mai apoi cu repeziciune pe dinti. Imi iau blugii mei preferati de o culoare albastru deschis, si o bluza rosie cu multe imprimeuri. Parul roscat si buclat mi-l prind intr-o coada de cal, lasand bretonul sa-mi incadreze chipul. Imi conturez ochii caprui si jucausi cu o linie subtire produsa de creionul dermatograf, iar pe buze aplic un glos deschis de culoare roz.
Imi iau geanta de pe scaun si incep sa alerg sperand din tot sufletul sa prind autobuzul. Spre dezamagirea mea, acesta pleca lasandu-ma sa merg la scoala pe jos. Si totusi, o plimbare era bine- venita dimineata, dandu-mi posibilitatea de a ma trezi dupa o noapte lunga petrecuta la o petrecere. Fusese cu adevarat minunat, insa nu imi mai aduceam prea multe aminte. De fiecare data, faceam ce faceam si tot reuseam sa intarzii, iar astazi nu era o exceptie. Poate ca ar trebui sa o las mai moale cu petrecerile, si sa-mi vad de scoala. Insa nu ma caracteriza. Simt ca innebunesc daca stau mai mult de zece minute in casa. Si la naiba, tot timpul ziua de luni era cea mai grea din saptamana. Sa fim seriosi, cine sta in casa intr-o noapte calda de duminica ? Eu in nici un caz, caci consider acest lucru ca fiind extrem de plictisitor. Viata exista pentru a fi traita, si pentru a profita la maxim de ea. Sunt o amatoare de senzatii tari, si uneori ma mir cum de nu mi-am rupt capul pana acum, deoarece incerc cele mai ciudate lucruri. Caci acesta era adevarul…Sunt o ciudata, zvapaiata si hiperactiva, care reuseste de fiecare data sa intre in belele, din care ca prin minune iese de fiecare data basma curata. M-am saturat de toti asa zisii mei prieteni care ma critica, si ma privesc cu dispret. Caci, oricat de optimista si de agitata as fi, nu am reusit sa-mi fac pana acum un prieten care sa tina la mine cu adevarat. Toti s-au dovedit a fii niste persoane false si pline de prejudecati. Cine sunt ei sa-mi judece viata si comportamentul ? Doar pentru ca am ales sa fiu diferita si independenta, nu inseamna ca nu pot fii si o prietena buna. Dar asa e natura umana. Le este frica de ceea ce nu cunosc ; toti sunt niste copii ieftine fara valoare, caci rar mai gasesti in ziua de astazi pe cineva care sa aprecieze originalitatea. Insa, inca nu mi-am pierdut speranta, crezand in continuare ca va aparea cineva, care sa ma respecte si sa ma accepte asa cum sunt eu .
Pierduta in ganduri, nu realizez trecerea timpului, pana cand sunt trezita de vocea iritanta a directoarei, o femeie batrana si scunda cu o privire agera si patrunzatoare. Ochii sai mici si negrii, erau incadrati de riduri marunte. Ma privea amenintator incepand sa strige la mine :
-Lanna Meyer, din nou in intarziere. Ne bucuram ca ne-ati facut deosebita onoare de a lua parte la cursuri. Totusi, comportamentul tau lasa de dorit. Insa, vei avea destul timp sa ti-l revizuiesti in detentie ! Totul fusese spus cu repeziciune si cu multa satisfactie. Aceasta femeie avea ceva malefic in ea, si sunt sigura ca nu sunt singura care crede asta. Am privit-o cu dispret, dupa care am dat afirmativ din cap.
O noua zi de luni, o noua detentie. Eram obisnuita cu un astfel de comportament, si cred ca intrasem in detentie de cel putin zece ori in aceasta luna. Din fericire prima ora aveam dirigentia, asa ca puteam sa-mi refac gandurile si sa ma calmez.
Ma indrept catre sala de clasa, si bat incet la usa, dupa care o deschid, pregatindu-mi o serie de scuze. Raman putin surprinsa cand zaresc in mijlocul incaperii, o adolescenta, pe care nu o cunosteam. Se pare ca aveam o eleva noua.

Aceasta ora de dirigentie, a fost complet diferita fata de celelate ore, in care eu dormeam sau ascultam muzica. De aceasta data, am stat spre surprinderea mea si a dirigintelui foarte linistita si ganditoare. Toata energia mea a fost focalizata in analizarea noii mele colege. Era mai mica de statura de cat mine, aproape cu un cap, iar parul ei era negru ca taciunele. Bretonul sau drept ii acoperea jumatate din fata, iar ochii verzi erau mari si expresivi, incadrati de o pereche de ochelari cu rama subtire. In privirea ei am intalnit o urma de nehotarare si frustrare. Mi se parea o persoana retrasa si calma. Simteam o profunda curiozitate cand o priveam. Mintea mea incerca sa descifreze misterul pe care il ascundeau acei ochii mari si blanzi, de culoarea ierbii. Eram invaluita de o senzatie ciudata, pe care nu o mai avusesem pana atunci. Simteam o oarecare apropiere intre noi, ca si cum o cunosteam de o viata.
Clopotelul suna, anuntand sfarsitul orei. In acel moment singurul lucru pe care il voiam, era sa vorbesc cu ea. Fara sa gandesc prea mult m-am apropiat de banca ei afisand un zambet larg. Ea isi inalta privirea intalnind-o pe a mea. Am incercat sa par calma, insa inauntrul meu o adevarata furtuna de sentimente matura orice urma de ratiune. Fara sa-mi dau seama am inceput sa zic mecanic :
-Buna, numele meu este Lanna. Ma bucur ca esti colega mea. Sper sa ne intelegem bine.
Am spus cuvinte cu adevarat banale, insa le zisesem cu cea mai mare sinceritate pe care o avusesem in acel moment. Acum asteptam emotionata, raspunsul ei, crapand de nerabdare.
Ea ma privi pret de cateva secunde, fiind uimita. Insa acea uimire fu inlocuita de fericire. Imi zambi gingas, zicand la randul ei.
- Eu sunt Helene. Si eu sper sa ca ne vom intelege.
Vocea ei suna ca un clinchet de clopotel. Simteam o uriasa afectiune fata de aceasta fiinta delicata. Vroiam sa o protejez de tot ceea ce este rau, dorind din tot sufletul sa nu treaca prin ceea ce am trecut si eu. Insa, stiam printr-un mod ciudat ca ea trecuse prin multe. Intre noi exista o legatura puternica, peste limitele ratiunii. Ma atasasem de aceasta persoana, care nu-mi exprima decat puritate si inocenta.
O analizam concentrata, privind-o cu ochii mei veseli, caprui. I-am vazut buzele arcuindu-se, iar mai apoi am auzit din nou acel glas subtire.
- Ma gandeam, daca vrei sa imi prezinti scoala, Lanna. As vrea sa-mi prezinti si colegii, daca vrei... Isi impreuna degetele, privindu-ma sfioasa.
- Desigur, am zis , bucuria putandu-se citi in glasul meu. As fi incantata.
In inima mea, crestea un sentiment nou. Eram nespus de fericita, sperand din toata inima mea ca vom putea deveni prietene, si ca ma va accepta asa cum sunt eu. Stiam ca o va face, deoarece era diferita. Am putut citi asta in privirea ei, fiind singura persoana care nu s-a uitat la mine cu ura si dispret. Eram atat de nerabdatoare sa-i arat liceul, si sa o invat toate obiceiurile de aici. Totul, dupa ce voi iesi din detentie…

[Camelie.]

Mum, ma bucur ca nu m'ai lasat sa astept prea mult, te iubesc pentru asta ^^ Si mersi ca m'ai anuntat.
Revenind la fic.E pur si simplu minunat, adica felul in care descrii te captiveaza si te face sa citesti mai departe.Actiunea e buna, dialogul nu e sec si la capitolul descriere nu duci lipsa.Greseli, de orice fel, nu am vazut si asta ma incanta si mai mult xD Ceea ce nu inteleg este cum tipa, Lanna, deja simtea ceva sentiment de prietenie pentru Helene daca atunci s'au vazut pentru prima data.Anyway, lasand asta la o parte, este un fic super.Astept next'ul cat mai repede ^^
Faceti o treaba minunata voi doua :X Sunteti geniale si imi place cum scrieti ^^
P.S: sys cand pui nextu sa ma anunti si pe mine :P
Zbye~

[Ame]

Hi! Ei bine. Am adus al III-lea capitol. Astept multe comentari si va rog sa-mi iertati greselile de tastare.
Spor la citit! ^^

III. O prietena?


~Unde sunt?~ Ma intreb , sperand ca voi primi un raspuns la intrebarea mea. Tacere , doar atat. Nu este nimeni in acest loc al celor mai intunecate ganduri , nimeni care sa ma ajute. Totul era numai intuneric si liniste. Asta pana cand , in acea bezna infricosatoare se aude o vocea unui copil cereand in zadar ajutor de la cineva. Am ramas socata , ascultand acel glas nevinovat. Nu stiam ce sa fac , cum sa reactionez.Am inceput sa tremor , dar oare de ce? Poate motivul era teama care se citea in glasul nevinovat al celui copil. Pasesc incet incercand sa imi dau seama de locul suferintei acelui suflet de om. Nu am vedeam nimic. Pana cand, in acea bezna de nepatruns apare o mica luminita.Incet aceasta a devenit mai mare, transformandu-se intr-una dintre amintirile mele , care nu as fi dorit sa mi-o reamintesc vreodata. In micul film derulat era prezanta o fetita de doisprezece anisori, cu ochii verzi ca algele marii , mari si inlacrimati si cu parul sau negru ca smoala prins in mainile unui barbat , de treizeci si cinci de ani, parul avandu-l roscat precum focul si ochii sai albastri stersi exprimand o dorinta nebuna care putea fi ‘indeplinita’ doar fetita. Ochii sai verzi varsau siruri de lacrimi pline de durere , implorand libertatea . Dar din privea ‘bestiei’ , se intelegea ca acesta nu o va lasa pana nu isi va satisface poftele trupesti.
Vad cum se apropie de acea micuta innocenta ,ea facand cativa pasi in spate cu speranta ca va scapa de cel mai mare cosmar pe care l-a trait vreodata. Insa totul era inevitabil. Simt cum respiratia mi se opreste , iar ochii mei incep sa verse lacrimi amare. Ma simteam neputinciosa. Nu puteam sa fac nimic , stiind sigur ce va urma. Acel monstru o prinde iarasi de pari pe fetita spunandu-i ca totul va fi bine, astfel rupandu-i violent rochita verde de vara pe care aceasta o purta. Numai resist sa privesc acest lucru. Trebuie sa fac ceva. Dar ce? Tremuram mai rau ca o gelatina. Plangeam neincetat. Era atat de dureros sa privesti in urma, in trecut. In urmatorul moment ii vad chipul indurerat, ochii ei cerand ajutor….-NU!
Imi deschid ochii speriata de tot ce am vazut in acel loc. Inima imi batea nebuneste , de parca dorea sa iasa afara din piept. Respiram greu, luand guri mari de aer , in speranta de a ajunge la modul normal de respiratie al unui om. <Un cosmar?!> Mi-am spus uitandu-ma confuza prin camera . In acest moment ea este luminata de razele jucause al soarelui de dimineata , alungand intunericul. M-am ridicat din pat, Cu gandul de a deschide fereastra lasand aerul proaspat al diminetii sa patrunda in incapere. Astrul diurn era sus pe cerul fara nori , anuntand o noua zi frumoasa. Ciripitul pasarelelor inunda intreaga liniste. Vantul adia usor , fluturandu-mi parul negru , inca incalcit dupa o noapte de cosmar. Cosmar…Acel cuvant imi reveni in minte, ea deruland cosmarul de seara trecuta. Incep sa tremur. De ce a trebuit sa mi se intample mie asta? De ce a trebuit sa ma o viata de… cosmar?
Pierduta in ganduri, nu am observat cand tata a intrat in camera.
-Iubito, esti bine? Ma intreaba, astfel facandu-ma sa ma intorc cu fata sper el si readucandu-ma la realitate. Pe chipul lui si in glasul sau se citea ingrijorarea care l-a cuprins cand a vazut starea in care ma aflam. Pe chipul meul alb se puteau observa usor cateva cearcane , semnul unei noptii albe.
-Da, tata! Sunt bine. Sunt doar putin emotionata. Atata tot! I-am spus, privindu-l innocent si sperand ca il voi pacali. Acesta ma saruta parinteste pe frunte , asigurandu-ma ca totul va fi bine.
-Masa este aproape gata! Imi zice , lasandu-ma sa ma pregatesc pentru scoala. Mda. Azi este ziua cea mare, voi merge la noua mea scoala si toti vor incepe sa ma critice. Minunat! Sincer , chiar m-am obisnuit cu asemenea comportament.
Numai zabovesc mult si merg spre dulap pentru a-mi alege o tinuta pentru acea zi. Nu ma prea incanta idea cu uniforma , deci ma imbrac cu ce vreau. Imi aleg din dulap un tricou albastru cu un fluture roz pe piept si o pereche de blugi negri , mulati pe picior. Imi iau hainele alese si ma indrept spre baie pentru a-mi face un dus. In douazeci de minute am fost gata. Parul negru ca abanosul era lasat liber , iar bretotul imi incadra fata alba ca laptele. Ochii mei verzi erau incadrati de o linie subtire , trasa cu creionul dermatograf , iar pe buze am aplicat un glos transparent. In picioare mi-am luat o pereche de adidasi negri cu cativa fluturasi albastri pe ei. Mi-am laut geanta , continutul ei fiind cateva caieti , doua pixuri si ochelarii mei de vedere , telefonul si mp3 , apoi am iesit din camera , indreptandu-ma spre bucatarie. Cobor incet scarile, intrand in hol, ai carui pereti erau vopsiti in culoarea caramelului si impodobiti cu diverse tablouri sau portrete . De-a lungul lui se aflau cateva usi maronii , fiecare ducand intr-o incapere inca necunoscut mie.
Aud vocea tatei care ma stiga sa vin la masa. Deschid prima usa de langa iesire si intrun in bucatarie. Era spatioasa. Masa , pe care erau asezate doua portii uriase de clatite cu ciocolata , se afla langa geam. Aragazul , frigiderul si dulapioarele de culoare maro deschis se gaseau in partea dreapta a ferestrei.
Ma asez la masa usor amuza de felul in care arata tata. Este foarte haios sa il vezi cu sort si cu parul plin de faina. Termin de mancat, observand ca este inca opt jumatate. Peste jumatate de ora incepe calvarul. Imi iau geanta , ii dau tatei un pupic , iesit ca o tornada din casa. Merg incet pe trotoarul prafuit , total plecata pe alta planeta. Ma tot gandeam la ziua de azi. Eram putin emotionata . O noua scoala si , desigur, noi dusmani. Niciodata nu mi-a placut intr-un colectiv, fiindca stiam cat de rai pot fi oamenii. Pierduta in ganduri nu mi-am dat seama cand am ajuns la scoala. Exact in momentul in care am intrat pe poarta scolii, sunetul clopotelului a perturbat galagia provocata de elevii acestui liceu , acestia intrand pe rand in uriasa cladire alba cu trei etaje si cu ferestre uriase, stralucind de curatenie.
M-am bucurat ca nimeni nu m-a remarcat cu exceptia unei batranici , si anume directoare, care astepta sa sosec.
-Domnisoara Louis , sunt incantata sa va cunosc! Bine ati venit la scoala noastra! M-a intampinat calduros, inmanandu-mi orarul si spunandu-mi din ce clasa voi face parte. Ciudata batranica. Doar atat? Nu trebuia sa imi tina un discurs de cat de bun este acest liceu, cat de norocoasa trebuie sa fiu deoarece fac parte dintr-un colectiv atat de stralucit? Nimic? Oricum, chiar nu aveam chef de asa ceva.
Ma departez usor de doamna directoare , intrand in cladire si incep sa imi caut sala de clasa. Sper surprinderea mea am gasit-o destul de repede si se pare ca eram asteptata. Noua mea diriginta , o femeie de aproximativ douazeci si opt de ani , cu parul blon si prins intr-un mic coc la spate, ma priveste bland cu niste ochii albastri precum cerul dimineata. Aceasta ma roaga sa ma prezint, spunand cateva lucruri despre mine. In timpul mici mele prezentari, pe usa clase apare o fata cu un cap mai mare decat mine, parul sau roscat fiind prins intr-o coada de cal, bretonul incadrandu-i fata , iar ochii sai caprui ma priveau uimiti. Se aseaza in banca ei, urmand-o si eu, singura baca libere fiind pe randul din mijloc , in ultimul loc.
Dupa aceasta ora , in care am simtit ca fiecare pas al meu era urmarit , a sosit si pauza . Insa , surpriza ! Noua mea colega , cea intarziata, a venit la mine. Simteam cu inima imi sare din piept. O privesc cu uimire , timp in care astept sa vorbeasca.
-Buna, numele meu este Lanna. Ma bucur ca esti colega mea. Sper sa ne intelegem bine.
Am ramas total socata. Nu stiam ce sa ii spun. Ma simteam ciudat. Confuza? Nu. Fericita ? Da. Asta este pentru prima data cand cineva ma baga in seama si imi vorbeste cu atata caldura in glas.
-Buna! Eu sunt Helene. Si eu sper ca ne vom intelege. I-am spus foarte rusina, lucru ce nu imi sta in fire. Ma studia. O perioada scurta de tacera s-a lasat,eu continuand sa o privesc cu un zambet micut pe chip. Hmm...Ai vrea sa imi prezinti si mie scoala si sa ma ajuti sa imi cunosc noii colegi si poate...ai vrea...Eram total rusinata. Pentri prima data in viata mea ma simteam asa. Ma simteam bine . Dar m-am simtit si mai bine cand aceasta mi-a acceptat bucuroasa, cererea.Din pacate, planurile noastre trebuiau sa mai astept , deoarece , Lanna a primit detentie. Insa am intrebat-o daca pot sa stau si eu cu ea la detentie.Mi-a confirmat ceea ce doream , in timpul detentiei am reusitind sa ne cunoastem mai bine. Ii puneam mii si mii de intrebari. Doream sa o cunosc. Stai! Eu nu sunt asa. Niciodata nu mi-a placut sa cunosc persoane noi. Ce e cu mine?
Dupa mica detentie primita pentru intarziere ei, mi-a facut turul intregii scoali. Nu prea eram atenta la ce imi zicea fiind iarasi visatoare. Nu imi placea sa petrec mult timp in aceasta lume, realitatea.
-Hey! Vorbesc cumva singura? Imi atrage atentia roscata , pe un ton destul de amuzat. Ochii sai de ciocolata ma priveau blanzi, iar buzele sale erau arcutie intr-un zambet urias, contagios, trasmintandu-mi
si mie , o parte din fericirea sa , pe chipul meu mea aparand un zambet micut. Am ras putin de starea mea de visare. Pe parcursul turului , desigur ca i-am adresat din nou , numeroase intrebari. Imi placea sa vorbesc cu ea si simteam ca pot sa-i spun orice. Insa veselia noastra a fost distrusa de un baiat inalt cu un cap fata de Lanna, saten, tuns scurt, ochii sai de culoare verzi precum rubinul, ne priveau sfidator.
-Iate uita pe cine avem aici! Domnisoara hiperactiva si noua colega. Dupa ochelarii pe care ii purtai in clasa, pot spune ca esti o micuta tocilara. Corect? Ne-a vorbit cu un glas plin de batjocura. Eram obisnuita cu asta, dar acum simteam un sentiment de inferioritate dorind sa intru in pamanat, sau orice alt ceva pentru a putea scapa de privirile sale.
-Termina , Kay! Nu ai niciun drept sa o necajesti! O aud pe noua mea prietena cum imi ia apararea , fiind destul de suparata datori vorbelor pe care mi le-a adresat.
-Oo, Lanna! De cand aperi o necunoscuta? Ii raspunde acesta la replica, razand cu pofta.
-De cand ea este prietena mea. Sa mergem Helene, nu avem timp de persoane cu mintea cat un bob de mazare! Imi spune , luandu-ma de mana si lasandu-l pe Kay total socat de cele spuse de prietena mea! Ajungand la o distanta destul de mare , de acel baiat, Lanna incepe sa rada cu pofta de fata afisata de colegul nostru ,cand ea i-a raspuns la intrebare, la randul meu incepand sa rad si eu. I-am multumit politicos pentru ce a facut.
-Hey! Doar pentru asta exista prietenele, corect? Imi zice cu un zambet urias pe fata. Am ezitat un moment sa ii raspund la intrebare, dar...
-Da, pentru asta exista prietenele! Am spus hotarat , in ochii mei citindu-se bucuria de a avea , pentru prima data, o prietena pe care te poti bizui. Da. In sfarsit am sentimentul ca pot avea incredere in cineva. Este un sentiment foarte placut. Oare aceasta este inceputul unei prietenii de durata?

[Camelie.]

Ufff, ufff da' cred ca iti era foarte foame cand ai scris acest capitol, ai cam mancat litere sau grupuri de litere #-o .Greseli de gramatica nu am vazut, insa cum ziceam, ai cam mancat literele >.< Si ar trebui sa fii mai atenta pe viitor 'cuz devine destul de greu de citit >.< Insa, lasand asta la o parte, imi place ideea in jurul careia se centreaza actiunea, desi cred ca prea repede au devenit cele doua prietene ~.~ [parerea mea]. Mi'a placut faza cu Kay si ceea ce i'a spus Lanna.Asa, deci dialogul e ok, iar actiunea e bunicica, desi mi se pare putin grabita pe alocuri -.-". La capitolul descriere stai destul de bine, desi mi'ar placea sa descrii putin mai mult [uhm... parerea mea]. Asa, deci per total e un capitol reusit si astept nextu' cat mai curand.
Cum ziceam, faceti treaba buna impreuna ^^
Zbye~

[Tweety]

Stiu ca a durat cam mult, insa intr-un sfarsit am adus continuarea.
Multumim mult pentru comentarii! >:D<
Scuzati eventualele greseli de exprimare si tastare.

IV. O viata tulburata .

Totul era prefect in acea zi. Viata mea capatase un nou sens, un strop de culoare , care sa imi lumineze viata, si sa imi deschida portile spre o noua cale. Ma simteam fericita isi implinita ,dar mai mult decat atat eram inteleasa. Niciodata nu avusesem un prieten, iar aceasta senzatie noua si unica ma captiva si intriga in acelasi timp. Eram sigura ca in acel moment nimic rau nu se putea intampla, fiindca ea era alaturi de mine si in sfarsit aveam curajul de a impartasi trairile si sentimentele pe care le tineam adanc ascunse in inima mea.

Vroiam sa ii arat lucruri noi si sa o familiarizez cu imprejurimirile si cu orasul in care avea sa locuiasca, asa ca m-am hotarat sa ii fac un tur al acestuia. Incantarea i se citea pe chip, iar in ochii ei am putut zari o scanteie de fericire inecata de amarul si nefericirea acumulata in tot acest timp.

Si brusc mintea mi se incetosa, iar imaginea Helenei era acum neclara. O durere ingrozitoare de cap ma facu sa-mi pierd simtul ratiunii. Inima imi batea cu putere, simtindu-mi sangele pulsand prin vene, ma despartisem de lumea reala si tot ce vedeam in fata ochilor era un intuneric dens.. Tipete disperate imi inundara urechile si tot cea ce puteam simti sau percepe era o durere sfasietoare atat de profunda si intunecata, incat intrecea limita simturilor umane. O bubuitura puternica ma facu sa tresar, facandu-mi pielea ca de gaina. Simteam cum mi se ridica parul la ceafa, incepand instantaneu sa tremur. Un miros ciudat se simtit in aer, un miros sarat si putin metalic. Sange… Mirosesa cu adevarat a sange de om. Realizam cu groaza ca nu eram singura in acea incapere, si apoi am putut zari ceva. Prin intunericul dens, am putut deslusi o silueta zacand pe jos. Priveam impietrita acea sceana. Nu aveam curajul sa raman, dar nici puterea necesara pentru a fugi. Stateam privind dezgustata tot ce era in jurul meu, nerealizand ce se intampla cu mine. Si apoi o voce se auzi straigandu-mi numele, trezindu-ma astfel din transa. Si apoi totul disparu, totul mai putin vocea ,care continua sa ma strige, reprezentand in acel moment singura mea farama de spranta. Mi-am inchis ochii asteptand ca totul sa se termine. Intr-un fel sau altul, stiam ca aceasta poveste va avea urmari dezastruase in viata mea.

Stateam intinsa pe jos, respirand cu greu. Nu ma puteam misca si nu puteam scoate nici un sunet. Simteam cum firicele de transpiratie curgeau pe corpul meu. Aerul rece imi inunda plamanii, provocandu-mi durere. Imi era frica sa deschid ochii. Si totusi, parca ceva ma indemna sa o fac. Pentru ca, atunci cand ai ajuns la fundul prapastiei, nu mai ai cum sa te afunzi. Nu mai aveam nimic de pierdut. Ce a fost mai rau a trecut. Sau poate nu ? Nu ma puteam concentra, si nici nu reuseam sa gasesc o solutie logica pentru a iesi din aceasta incurcatura. Zaceam pe pamantul umed ca un pui de pasare cazut din cuib, nestiind cum sa reactionez. Dar imprejurarea in care ma aflam, nu imi dadea de ales. Moartea nu era o obtiune, asa ca singura decizie era sa lupt, iar aceasta era cu siguranta decizia corecta. Si ca o dovada de curaj, ca un impuls destinat fiintei mele, am deschis ochii. Si m-am simtit mult mai bine. Ma aflam intr-un parc inconjurata de zeci de persoane necunoscute. Soarele apunea incet, dand o nuanta rosiatica cerului. Percepeam totul diferit, bucurandu-ma de aceasta lume precum un orb ce a vazut pentru prima data lumina.

Helene alerga spre mine, avand cateva lacrimi in ochii. Fata ei era alba ca varul, iar parul sau brunet era ciufulit si rasfirat in toate partile. Ma imbratisa, privindu-ma ingrijorata. M-a analizat pret de cateva secunde asigurandu-se ca sunt bine, dupa care zise cu o voce joasa si stinsa :
- Ce s-a intamplat ?
Nu stiam ce sa-i zic, pentru ca nu doream sa o sperii sau sa o ingrijorez in vreun fel.
- Doar o mica ameteala. Nu am dormit prea bine noaptea trecuta.
Ezitam sa o privesc in ochii, desi stiam ca ea si-a dat seama ca ii ascundeam adevarul. Niciodata nu am fost buna la mintit, insa nu ma simteam in stare sa formulez o propozitie mai complexa.
Ea nu zise nimic. Ma prinse de mana, ajutandu-ma sa ma ridic. Mergeam schiopatand, sprijinindu-mi toata greutatea pe Helene. Ea se opri, dupa care isi intoarse capul privindu-ma suspicioasa.
- Stiu ca ma minti Lanna. Spune-mi ce s-a intamplat cu adevarat.
Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa-i spun, iar ea avea sa ma inteleaga. Insa nu ma ajuta cu nimic faptul ca acest moment sosi mai devreme.
Incercam sa-mi gasesc cuvintele, sperand ca nu voi arata ca o nebuna. Dar luand in considerare starea mea, acest lucru era aproape imposibil.
Am inspirat adanc, dupa care am inceput sa vorbesc, gandindu-ma la fiecare detaliu din infioratoarea mea experienta.


- Nu e un semn bun, spuse Helene intr-un sfarsit, dupa un moment lung de gandire.
Avea dreptate. Simteam ca ceva extrem de rau avea sa mi se intample, insa nu puteam descifra unde si cand se va intampla.
- Crezi ca vor fi mai multe victime ? intreba Helene, in vocea ei putandu-se citi groaza.
- N-am nici cea mai vaga idee.
Si chiar nu aveam. Nu aveam nici un indiciu si nu vazusem pe nimeni suspect. Nu stiam daca victima va fi unul dintre colegii nostrii sau si mai rau, cineva din familiile noastre.
Da, familiile noastre. Asta era un indiciu. In presimtirea mea nimic nu avea legatura cu scoala sau cu unul dintre colegi. O groaza nebuna ma cuprinse. Trebuia sa ajung neaparat acasa. Apoi am privit in jurul meu. Era intuneric, exact ca in scena oribila din mintea mea. Si parca se simtea ceva in aer si nu mirosea a bine. Poate eram paranoica, insa un impuls nebun imi zicea ca nu e asa. Am inceput sa tip, tensiunea putandu-se citi in glasul meu.
- Trebuie sa mergem acasa Helene ! Grabeste-te ! Fugi !
Tipam ca o nebuna, atragand privirile tuturor celor din parc. Helene nu mai astepta un alt indemn. Incepu sa fuga, iar eu i-am urmat exemplul.
Alergam sperand din tot sufletul ca familia mea sa fie bine. Mai bine zis tatal meu, deoarece mama era la o intalnire importanta. Tata era singur. Singur, in intuneric…

Calatoria spre casa mi se parea lunga si dureroasa. Drumul mi se parea presarat cu mii de carbuni incinsi ce imi ardeau picioarele, dorind sa ma impiedice sa ajung la destinatie.
Luna mare si rosiatica veghea asupra pamantului ca un ochi demonic ce ascundea dorinte intunecate.
Vantul incepu sa sufle puternic, imprastiindu-mi parul roscat. Dupa clipe de oroare, mi-am vazut casa. Luminile erau aprinse si se vedea ceva miscand in bucatarie. Ma gandeam la ce era mai rau. Am deschis usa, intrand ca o vijelie in incapere, unde l-am zarit pe tata stand linistit, band o cana de ceai, citind ziarul. Am rasuflat usurata, insa inainte de a-l saluta, becul ce lumina incaperea se sparse cazand in cioburi marunte pe podea. O bubuitura ingrozitoare imi lovi urechile ca un bici de foc. Nu stiam ce se intampla, nu puteam accepta situatia in care ma aflam. Eram speriata, inlemnita, o senzatie puternica de déjà-vu punand stapanire pe mine. Si apoi am recunoscut tot. Frica fu inlocuita de groaza. Tipam, plangeam si loveam cu pumnii de pamant. Lumina slaba a lunii, dezvalui trupul fara viata si plin de sange al tatalui meu. Inima imi batea nebuneste. Viata mea se sfarsise in acel moment. Pentru mine nu mai exista viitor. Nu imi mai pasa de trecut. Tot ce traisem sau indurasem vreodata, toate rautatile si cele mai ascunse cosmaruri ale mele se revarsara asupra mea ca o avalansa ce matura tot in calea ei. O avalansa ingrozitoare care fura viata tatalui meu…