[+15] That F***ing Thing Called Love

[Googga]

Accept orice fel de critica.

That Fucking Thing Called Love
Prolog

Dragostea e o minune. Cel mai bun lucru care ti se poate intampla e sa gasesti acea persoana speciala, care te face sa te pierzi atat de usor in ganduri, sa nu mai stii nici cat fac doi plus doi. In acele momente, inima iti bate atat de repede si acea persoana te vede intotdeauna zambind, deoarece pentru tine doar faptul ca te priveste e suficient ca sa fii fericit.
Totul pare grozav pana acum, dar atunci cand iubirea vietii tale iti cere sa te schimbi, sa fii altcineva, e clar ca va iesi rau. De la o astfel de relatie pana la a considera amorul un blestem e doar un pas. Aveti grija ce faceti. Si daca totusi va treziti intr-o asemenea situatie, incercati sa nu pasiti in directia gresita.

Capitolul 1
In templu

Antoine incerca cu disperare sa gaseasca un punct slab al zidului de pietre care bloca iesirea din templu. La inceput se gandise ca va fi usor, dar dupa cateva ore pierdute, era convins ca va muri acolo. Se intreba ce fusese in capul lui cand acceptase sa intre singur acolo si sa mai si ramana trei zile.
Singura lui speranta era ca fetele se vor intorce dupa cele saizeci si opt de ore care urmau sa treaca pana cand el va fi castigat pariul. Pana la urma, din cauza lor era blocat in acel loc. Nu puteau sa-l lase asa. Poate celelalte, dar nu Chloe. Ea era prea buna pentru a se cobori la un asemenea nivel. Si totusi, fusese prea buna si pentru nivelul lui. Daca isi batuse joc de el in tot acel timp? Si el, prostul, avea sa moara pentru distractia ei.
Dar oricat s-ar fi chinuit, nu putea uri acei frumosi ochi verzi. Ochii primei si singurei lui iubiri. N-ar fi putut s-o acuze de nimic. Orice gand rau atragea un alt gand despre el insusi, in care se descria ca un cinic incoerent. Cine era el sa judece perfectiunea incarnata? De la inceput, el era acolo doar ca sa asculte in tacere criticile ei, chiar si pe cele facute pe la spate, si sa se metamorfozeze in persoana pe care o dorea ea. La momentul acela, acest ideal ii parea demn de admiratie: un om incercand sa fie pe placul celorlalti. Dar uitase de propriile vise si iata unde ajunsese.
Era singur, intr-o pestera, simtindu-se de parca nu mai vazuse de ani intregi lumina soarelui. Asta era templul: nu un grup de ruine din vremuri indepartate si nicidecum vreun loc din Orient unde puteai intra in comuniune cu o Divinitate necunoscuta in afara propriilor tale orizonturi lipsite de vastitate, ci o pestera a singuratatii, cu marturiile acesteia vizibile in orice loc unde ar fi putut fi lasate. Artefactele erau variate, caci unii se multumisera doar cu dedicatii de dragoste scrijelite in graba pe peretii de calcar, altii se incumetasera sa lase pliculete cu suvite aurii, in timp ce cativa isi depozitasera in acel loc care radia un romantism terifiant chiar si propriile oase. Nimic ingrijorator pana acum, caci in orice zona din lume s-au vazut nebuni indragostiti.
Templul a fost ignorat mult timp de oamenii care scapasera deja de necazurile primei iubiri. Toata aceasta liniste s-a evaporat insa atunci cand un oarecare logodnic gelos a omorat-o acolo pe cea careia cu nici o luna inainte ii promisese dragoste eterna. De atunci, in acel loc nu s-au mai inregistrat sinucideri, ci morti care de care mai ciudate, pe care nici macar mintea depresiva a unui iubit visator nu le-ar fi putut concepe, cu atat mai putin pune in practica.
Tuturor le era frica sa se aproprie de templu si tocmai acest lucru a facut-o pe Chloe sa aleaga explorarea acestuia ca o prima proba pentru Antoine, care incerca sa-i demonstreze ca, in ciuda aparentelor, este demn de ea. Ii fusese usor sa se joace cu el. Intre ei nu putea exista nimic serios. Erau din lumi diferite. Ea era o diva, el un simplu om. Nu iesea in evidenta prin nimic. Fusese intotdeauna foarte greu de observat, incat daca intrebai pe cineva daca l-a vazut intr-un anumit loc, acea persoana nu-ti putea da un raspuns sigur. Chloe i se parea sansa vietii lui. O intreaga noapte ii rasunasera in minte vorbele ei: “Esti dragut, dar mai e cate ceva ce poate fi schimbat la tine.”. Chloe stia ca el exista…Chloe credea ca el e dragut. Doar asta conta. Trebuia s-o faca pe ea fericita. N-ar fi putut anticipa rezultatul. In viziunea lui, aveau sa formeze cel mai fericit cuplu din lume. Cand ea i-a cerut sa intre in templu, a spus "Da." fara sa se gandeasca. Acum regreta asta.

N.A.: Scuze, stiu ca este un capitol foarte scurt, dar in ultimul timp m-am axat mai mult pe genul dramatic si-mi va lua ceva pana sa ma obisnuiesc cu naratiunea.

[Miss M]

Hey>:D<. Dupa cum am zis am sa trec cu un comm, asa ca iata-ma.
Dupa titlu imi dau seama ca parerea celui din perspectiva caruia povestesti nu vede iubirea tocmai bine. Oricum, ii dau dreptate, ca doar stii si tu cate idiotenii se pot face din dragoste si in ce situatii de tot rasul ajungi.
Prologul a inceput bine, a continuat si mai bine si s-a incheiat intr-un fel cam... prost. Pentru ca ai sfarsit prin a da sfaturi cititorilor:)).
Capitolul a fost frumos, cam scurt, dar te iert avand in vedere proaspat-incheiatul capitol al vietii tale de scriitoare.:)) Ce-am inteles eu:
Tipul a ramas blocat intr-o pestera in urma unei provocari lansate de tipa pe care o iubeste.
Cred ca ai fi putut sa descrii mai bine sentimentele si actiunile lui Antoine, dar si parerea scumpei noastre Chloe despre toate astea, pentru ca se pare ca e doar un joc, din punctul ei de vedere. Faptul ca scrii la persoana a III-a reprezinta un dezavantaj pentru ca se cunosc toate actiunile personajelor, orizontul larg impiedicand crearea suspansului.
Greseli nu ai avut, asezarea in pagina e buna. Totul minunat pentru o incepatoare, nu uita sa ma anunti cand pui next-ul:*.

P.S. Ma sperie istoria pesterii aleia :-s.

[Googga]

In primul rand, imi cer scuze pentru posibilele greseli de tastare. Nu e vina mea ca am inspiratie numai la ore nepotrivite. In plus, mai am de a face si cu corectarea automata. Apropo, ii dedic
acest capitol Mirunei, pentru ca numai ea stie cat s-a rugat de mine sa il postez.
Capitolul 2
Eliberarea

Antoine era cufundat intr-un amalgam de sentimente, cand o voce stearsa, ca un ecou al unei lumi indepartate, l-a trezit la realitate:
-Vrei sa iesi?
Baiatul s-a intors speriat. Era sigur ca nu se mai afla nimeni in templu. Acum avea doua variante: sa ignore intamplarea si sa se gandeasca in continuare la el si la Chloe, sau sa fie mai practic si sa se mai uite odata in jur. Daca se gandea la Chloe, urma sa fie trist. Daca se uita in jur, vedea ca locul e pustiu, exact ca inainte, credea ca a innebunit si tot la tristete ajungea. Totusi, in al doilea caz ar fi trecu mai mult timp pana la atingerea dezamagitorului rezultat, asa ca s-a hotarat sa-si ridice capul si sa priveasca peretii goi. Nici o speranta. Credea ca halucinatiile incepeau mai tarziu. Sau nu mai percepea corect trecerea timpului? Oare asta se intampla cand stii ca o sa mori? Fixeaza in continuare zidul acoperit de coduri, sperand sa gaseasca o lumina cat de slaba, sau macar o umbra greu de observat. Avea nevoie de dovada ca gandirea sa era inca lucida. Nu o vroia doar pentru propria liniste, dar si pentru ca odata cu ea, ar fi aparut si siguranta ca nu este singur in acel altar al suferintei. Cerea doar un semn. Era prea mult sau chiar nu era acolo cineva care sa i-l poata da? Probabil ca nu-l merita el. Dar nu putea accepta asta. Ar fi reusit sa traiasca cu ideea ca este considerat un gunoi chiar de catre fata pe care o iubeste. Cu greu, dar ar fi supravietuit. Dar sa-si lase orgoliul calcat in picioare de niste stalactite? Asta era putin peste limitele lui. Putea sa moara fara sa stie adevarul, sau putea cauta in continuare.
-E cineva acolo?
-Tu chiar nu ma vezi? Sunt langa tine.
Si chiar era langa el. Sidefie si translucida, dar avea nevoie de ea. Dar daca nici ea nu-l putea scoate de acolo? Pana la urma, ea ar fi plecat de mult daca putea. Asta ar fi facut oricine. Si-a amintit deodata ca entitatea care il privea nu era oricine. Era salvatoarea lui. Datorita ei, urma sa traiasca in continuare. Nu avea sa moara intr-o pestera, asistat doar de pietrele reci si indiferente. Urma sa-i fie dator pe viata si el nu-i stia nici macar numele. Ce avea mai bun de facut decat sa-l afle?
-Eu sunt Antoine Dris.
-Olivia Tillens. Acum ar trebui sa spun ca sunt incantata, nu?
-Pai da. Cred ca ar trebui. Pentru ca eu chiar sunt incantat. Spune-mi te rog ca poti sa ma scoti de aici.
-Bineinteles ca pot.
Antoine sare spre ea, incercand sa o imbratiseze, dar se loveste de peretele din fata lui. Se ridica si incearca sa adopte o pozitie cat de cat demna.
-Multumesc. Nici nu stii cat iti sunt de recunoscator.
Olivia incepe sa rada.
-Imi imaginez, dar vreau sa-ti spun ceva. Ar fi bine sa ma asculti si sa retii acest lucru. E politicos sa intrebi pe cineva daca vrea sa faca un lucru. Intrebandu-l daca poate sa-l faca, nu faci decat sa-i pui la indoiala abilitatile si libertatea. In plus, raspunsul nu va reprezenta decat confirmarea sau infirmarea indoielilor tale. Nu te va ajuta cu nimic, caci interlocutorul tau ar putea sa nu fie dispus sa faca ceva pentru tine, mai ales dupa ce ai si incercat sa-i contesti capacitatile.
-Scuza-ma. Stii, sunt blocat intr-o pestera! a urlat Antoine, continuand apoi cu un ton usor ironic. Am considerat ca in situatia de fata nu va fi necesar sa imi aleg cu mare atentie cuvintele. Va rog frumos sa binevoiti sa-mi oferiti acces spre exterior.
-Nu te mai prosti! Daca te scot din templu, eu ce primesc?
-Recunostinta mea vesnica.
-Ma gandeam de fapt la ceva care sa-mi foloseasca.
Ce isi putea dori? Orice chestiune materiala era exclusa. Ce ar fi putut face o fantoma cu astfel de lucruri? Era clar ca avea sa-i ceara o favoare. Mai trebuiau aflate detaliile. A privit-o pe Olivia in ochii de gheata. A incercat sa vada in interiorul ei, sa afle ce ar fi trebuit sa faca pentru ea, dar fara folos. Tot ce a descoperit ar fi putut vedea dinainte. Era draguta. Probabil ca in timpul vietii fusese chiar mai mult de atat. Acum era cenusie, dar daca ar fi fost intrebat despre culoarea naturala a parului ei, ar fi pariat pe blond. Asa si-o inchipuia el. Firava, cu ochi aproape albi care ascundeau multe si cu bucle blonde conturandu-i fata. Asta ar fi insemnat ca era o frumusete, dar pentru Antoine nu conta acest lucru. Standardul lui era Chloe, careia nu-i gasea nici o asemanare cu stafia pe care o analiza.
-Uite ce e…Antoine, nu? Inainte sa te conduc afara, vreau sa stiu de ce ai venit aici. Nimeni nu a mai intrat de cand am murit.
-Exact de cand ai murit tu?
-Da. Am fost omorata aici. Probabil ca ai auzit povestea.
-Imi pare rau. Putem iesi acum?
-Nu. Inca nu mi-ai spus nimic.
-M-a provocat cea mai frumoasa femeie din lume.
-Le-ai cunoscut tu pe toate, ca sa stii care e cea mai frumoasa?
-Nu, dar pot sa banuiesc.
-Gresesti in mod sigur. O femeie cu adevarat frumoasa nu te-ar fi lasat aici.
-Poate ca ai dreptate. Acum zi ce vrei sa fac si hai afara.
-Promite-mi ca nu te vei intoarce la ea.
-Nu pot.
-Atunci nu vei iesi.
-Bine, promit ca nu ma voi intoarce la ea. Oricum nu m-ar vrea ea pe mine.
-Daca incalci promisiunea…
-Ce o sa se intample?
-Vei vedea cand vei risca.
Antoine ameteste. Cade. Ultimul lucru pe care il vede este o inima franta, desenata pe perete. Se trezeste afara, intins pe iarba umeda. Cerul e plin de stele. Credea ca nu il va mai vedea vreodata. Admira timp de cateva minute constelatiile, dupa care se ridica. Olivia, aflata in picioare langa el, emana un sentiment situat intre plictiseala si dezgust. Dar nu-i pasa de asta acum. E liber.

[Miss M]

In primul rand, multumesc pentru dedicatie ;;). Se speram ca nu va mai fi nevoie de alte saptamani in care sa ma rog de tine pentru urmatorul capitol.
In al doilea rand, nu-mi pasa ce crezi, ai talent la descriere. La scena cu stalactitele am inceput sa rad.
Revenind, cred ca ai cam grabit actiunea. A fost ceva de genul omul vede fantoma si fantoma il scoate pe om afara cu o conditie. Cred ca puteai accentua ceva mai bine ce simte Antoine cand o vede pe Olivia, ca de, nu vezi zilnic fantome. Dupa aceea ar mai fi dialogul, cam mult in unele parti. N-am nimic cu faptul ca bietul baiat s-a prezentat stafiei, dar ea i-a raspuns de parca ar fi fost cel mai natural lucru din lume. S-au luat si la cearta din cauza bunelor maniere. Serios acum, s-a luat la cearta cu fantoma.:))
Presupun ca din dorinta ta de a face actiune nu te-ai putut abtine si ai facut totul intr-un singur capitol. Chiar nu puteai sa mai astepti un capitol ca sa-l scoti pe tip afara din pestera? Inteleg ca firul narativ trebuie sa atraga, dar cand e prea grabit totul ramane in ceata.
In legatura cu "pactul" lor... Uite, aici chiar aveai dreptul sa folosesti dialogul, dar nu chiar asa cum ai facut-o. Stiu ca bietul baiat era dornic sa iasa din locul ala, dar chiar nu s-a intrebat cu ce o ajuta pe Olivia faptul ca el nu se va intoarce la ea? Eu una sunt chiar curioasa de raspuns.
Greseli nu ai, chiar n-am vazut niciuna, ceea ce ma bucura, avand in vedere ca ai scris la 11 noaptea.
Per total, capitolul a fost interesant, asa ca fa ceva ca sa-ti mai vina o data inspiratia;).

[Leontina]

Okey, am ajuns si eu pe aici din pura curiozitate si cum sunt doar doua capitole m-am gandit ca as putea sa le citesc.

Prolog
Hmm, interesant. Imi place ideea si banuiesc ca pe asta se va baza in mare parte ficul tau. Ai transmis o chestie destul de adevarata prin acest prolog si anume ca daca cineva te iubeste cu adevarat atucni iti va accepta si defectele si nu va incerca sa te schimbe. Sau cel putin eu asta am inteles. Oricum, mie imi place prologul si pot spune ca ma face curioasa in legatura cu ce va urma.

Capitolul 1
De mult nu am mai citit ceva scris la persoana a treia, deci cred ca va fi interesant. Asa, din acest capitol am inteles ca baiatul nostru, Antoine, este atat de indragostit de acea fata, Chloe, incat ar fi in stare sa faca orice pentru a-i demonstra ca este demn de ea. Toate bune si frumoase pana aici, dar baiatul nu prea s-a gandit inainte de a accepta acea provocare, iar acum nu ii e prea bine.
Descrierea - hmm, exista, nu e rea, dar parca mai mergea. Mai puteai adauga ceva atunci cand se povestea despre fata de care este el atat de indragostit, poate ceva mai multe detalii. Oricum, banuiesc ca vom afla pe parcurs mai multe despre personaje, deci n-are nimic.
Greseli - sincer nu am vazut, dar nici nu m-am uitat dupa ele.
O chestie pe care am observat-o, parca ai trecut prea repede de la acea fata la povestea templului. Cred ca mai mergea adaugat ceva cum ar fi mai multe detalii despre cum ajunsese el sa accepte acea provocare, ce se intamplase inainte, nu stiu, ceva mai multe detalii sau ceva prin care sa faci legatura cu povestea templului.

Capitolul 2
Asa, deci eroul nostru a dat de fantoma acelei fete ce fusese ucisa acolo cu mult timp in urma. Interesant, la asta nu ma asteptam. E bine sa surprinzi cititorul. ^^
Dar parca nu a simtit nimic baiatul cand si-a dat seama ca sta de vorba cu o fantoma. Nici un pic de teama, spurprindere, soc, nimic. Pur si simplu a inceput sa vorbeasca cu ea. La fel la partea cu lesinul, puteai descrie mai mult ce a simtit in acel moment, nu doar ca a lesinat si ca s-a trezit afara si etc.
Dialogul dintre cei doi, pai, a fost destul de amuzant, mai ales cand fantoma l-a luat cu lectii despre bunele maniere. Chiar m-a facut sa rad, iar daca asta era intentia, atunci e bine.
A, da, si legat de acea intelegere dintre ei, nu prea ai dat multe detalii despre ea. Mai puteai spune ceva. Plus ca a acceptat parca prea usor intelegerea fara sa puna niciun fel de intrebari.

Asa, legat de descriere, stiu ca la persoana a treia descrierea sentimentelor nu este atat de ampla precum la cele la persoana intai, dar ceva descriere din aceasta trebuie sa existe. In capitolul intai a fost putina si in capitolul doi la fel, dar parca mai mergea si ti-am spus unde anume.

De asemenea ai mai putea adauga detalii cum ar fi: inflexiunile vocii, tonul, mimica, gesturi, ca sa intelegem mai bine cum anume se comporta acele personaje, cum vorbesc etc. Cred ca asta ar ajuta la o intelegere mai buna a celor ce se intampla in poveste si de asemenea la ceea ce vor personajele sa spuna. De exemplu daca sunt ironice sau serioase etc etc.

De titlu nu ma voi lega deoarece banuiesc ca este in stransa legatura cu ficul, sau cel putin pana acum asa pare. Cred ca va fi o poveste interesanta. Imaginatia mea deja a luat-o putin pe aratura si astept sa vad ce se va mai intampla, deoarece banuiesc ca lucrurile se vor mai complica putin pe parcurs, iar acea fantoma are si ea rolul ei, nu doar sa-l scoata pe baiat din pestera si gata.

Pe mine m-ai facut curioasa, deci astept continuarea si daca ai timp ma poti anunta si pe mine cand o pui, te rog? ^^