[Terminat] I just wanna love you!

[Lexxu]

Cum spuneam, e bine ca dimineata sa ai ce citii . Capitolul asta mi s-a parut minunat, ca celelalte de altfel. A fost lung, plin de sentimente si incapatanarea lui Ray! Bine ca a aparut Jesse (mersi ca l-ai bagat si pe el in capitol *mi-a lipsit*) care sa-i dea cateva sfaturi. P a murit, dar R nu si merita o viata si el. J are dreptate, insa R e mult, dar mult prea incapatanat pentru a crede asta sau pentru a recunoaste ca-l place pe micutul Kyle. Ei bine roscovanul nu prea a putut dormi si s-a apucat de munca (tipic lui). Intr-un final s-a intalnit si cu amicul sau si i-a marturisit adevarul. In fond, daca nu facea asta sigur ajungea la spitalul de nebuni (parerea mea). Si amicul sau nu a putut decat sa-i spuna ca sunt incapatanatii amandoi si ca trebuie rabdare. Mi-a placut mult ultima replica a lui Kyle. A fost... un sfarsit de capitol minunat! Si inca sper totusi sa aduci un capitol cu un yaoi cu J si B . De asemenea astept sa vad ce se intampla in continuare cu K si R (incapatanatii- huaa). Sa vii cat mai repede cu nextul MiraA. Pana atunci bafta la tastat si pupici. Ja nee!

[MiraA]

***

Ray era ingropat in acte. Din nou. Nu era inca sezonul taxelor, dar asta nu-i usura deloc munca. Desigur, nu avea niciun motv sa se planga. Ii placea sa aiba mintea ocupata cu ceva. Asa nu era nevoit sa se gandeasca la baiatul cu parul de foc, ce probabil inca era la el in apartament.
Se lasa pe spate cu scaunul de piele si isi intinse mainile incercand sa-si relaxeze muschii incordati. Privirea lui obosita scana camera de obicei ordonata, dar care acum arata ca dupa un razboi. Teancurile de hartogaraie ii ocupau canapeaua ce, in ultima saptaman ii devenise pat, o parte din podea si scaunul din fata biroului sau care era si el plin ochi.
Cauta acul in carul cu fan. Era perfect constient de asta, dar nu vroia si nici nu putea sa se opreasca. Raspunsul pe care el si Jesse il cautau de atata timp trebuia sa fie acolo pe undeva. Nimeni, absolut nimeni nu putea sa faca asemenea manevre financiare fara sa lase o urma cat de mica.
Si totusi, daca urma exista, de ce nu o gasisera niciunul dintre ei?
Ofta si-si muta privirea spre fereastra care era partial deschisa, lasand aerul caldul al acelei dupamieze sa-i mangaie trasaturile obosite. Poate era obsedati. Poate cautau ceva ce nu exista. Nu mai stia nimic sigur. Oare chiar exista posibilitatea ca ura lor pentru Duncan sa se transforme in timp in aceasta obsesie ce nu facea altceva decat sa-i macine pe dinauntru?
-Nu, imi pare rau, dar nu va pot lasa sa intrati! Domnul Newcrest este foarte ocupat. Nu va poate primi fara o programare.
Vocea lui Camil isi facu sa-si lase gandurile deoaprte si sa-si indrepte privirea spre usa.
-Nu ma intereseaza. Vreau sa vorbesc cu el si indiferent ce imi veti spune eu voi intra.
-Dar...
-E important. Orice alta treaba mai mare distinsul domn Newcrest poate sa mai astepte pana termin eu cu el, zise vocea barbateasca, care i sa parea vag cunoscuta, chiar daca nu stia carui chip sa i-o atribuie.
Aproape imediat dupa ce astea cuvinte au fost rostite, usa de la biroul sau se deschise si un baiat aproape la fel de inalt ca el intra cu Camil in urma lui.
-Imi pare rau, domnule. Nu l-am putut opri. Se scuza femeia impacientata.
-Nu-i nimic, Camil. Ma descurc. Ray il masura pe tanar din cap pana-n picioare, inainte de a-si privi secretara. Poti sa te retragi.
Camil il aproba si iesi, lasandu-i pe cei doi singuri.
-Cu ce te pot ajuta? Rayland se aseza mai bine in scaun, inregistran scartaitul lui obisnuit, care il facea sa se simta oarecum mai bine.
-Nu stiu daca ma mai tineti minte. Sunt Derik, prietenul lui Kyle, tanarul facu o pauza apoi continua, ne-am cunoscut in acel restaurant cand...lasa propozitia in aer. Era sigur ca Rayland isi aminteste incidentul.
-Stiu cine esti. Nu stiu, insa ce vrei de la mine.
Undeva in cel mai intunecat ungher al mintii sale se isca o teama ca, poate, Kyle patise ceva, dar semnele de pe fata lui Derik nu aratau durere...doar enervare.
-Kyle nu se simte bine si banuiesc ca tu esti vinovat pentru asta. Derik se apropie de el, lua actele pe scaun, le arunca pe jos si se aseza. Il privi pe Rayland drept in cohi inainte de a continua. L-ai vazut cum arata in ultimele zile? Trupul i fusese strabatu de un fior pe care nu incerca sa-l mascheze. Ochii i se ingustara.
-Ce...ce are? Lui Ray nu-i placea sa recunoasca, dar vocea ii tremurase putin, in timp ce temerile sale cele mai mari iesira la suprafata. Kyle chiar patise ceva.
-Se va prabusi. Ma mir ca nu a facut-o pana acum, avand in vedere in ce hal e. Tacu un moment ca si cum s-ar fi gandit cum sa-i explice barbatului din fata sa mai bine situatia. Probabil nu ai observat, zise intr-un final, dar Kyle sufera de insomnie. Uneori nu poate sa doarma nopti intregi, iar cand o face, somnul sau se datoareaza doar epuizarii. Sunt nopti in care reuseste sa adoarma, dar atunci e trezit de cosmaruri, care il fac sa prefere nesomnul alternativei.
Derik se opri si astepta raspunsul celuilalt, dar cand isi dadu seama ca Rayland nu are de gand sa zica nimic, vorbi mai departe.
-Pentru o vreme a fost mai bine. Prinsese in greutate si nu mai parea atat de obosit ca de obicei. Asta s-a intamplat in perioada cand te-a cunoscut pe tine. Derik zambi. Ma gandeam ca esti o influenta buna asupra lui. Te vedea ca pe o provocare si crede-ma, lui Kyle ii plac provocariile. Baiatul ofta. Dar lucrurile s-au schimbat in urma cu cateva zile. Kyle...e mai rau. Niciodata nu l-am vazut atat de...se opri si trase adanc aer in piept. Nana mi-a povestit mai demult cat de rau a reactionat Kyle dupa moartea mamei si a surorii sale. Eu nu il cunoastea atunci, dar nu imi e prea greu sa ghicesc ca probabil arata asa cum arata acum.
-Nu...nu stiu ce vrei sa fac eu, zise Ray intr-un final. Stia ca Derik avea dreptate. Stia ca el era vinovat pentru tot, dar ceea ce vroia Kyle de la el...nu putea sa-i ofere dragoste. La dracu', nici macar nu mai stia ce e aia dragoste! Si era perfect constient ca daca s-ar baga in asa ceva, pana la urma tot Kyle ar fi avut de suferit. Poate ar fi fost mai bine sa sufere acum un pic, decat sa nu faca fata durerii mai tarziu. Asta trebuia sa fie cel mai mic rau din toate.
Dar de ce ii ingheta sangele in vene cand il privea pe Derik? De ce avea impresia ca tanarul din fata sa nu exagereaza deloc? Daca Kyle se simtea cu adevarat rau? Daca avusese nevoie de cineva, iar el...iar el daduse bir cu fugitii in loc sa faca fata situatiei asa cum ar fi trebuit?
-Kyle te iubeste! Derik se ridica in picioare si lovi cu pumnul in birou. Nu ii statea in fire sa fie violent, dar in situatia de fata nu se putea abtine. Ai idee cat l-a costat sa-si deschida sufletul in fata cuiva?! Sa-si deschida sufletul in fata TA?
-Nu pot sa-i ofer ceea ce vrea, zise Ray calm. Nu pot sa-l iubesc. Nu cand...
-Nu-i oferi nici macar o sansa. Philipe Lavoisier a murit!
La auzul numelui lui Philipe, Ray se ridica in picioare cu ochii scanteindu-i de manie.
-Sa nu indraznesti! Viata mea particulara nu e un loc unde un mucos ca tine poate sa-si bage nasul! Amenintarea evidenta trecu pe langa Derik, acesta nebagand-o deloc in seama.
-Tu nu sti ce insemna suferinta, Newcrest! Daca ai impresia ca, macar pentru o secunda, suferinta ta e mai mare decat a lui, esti un prost! Ai idee cum s-a simtit cand si-a vazut mama si sora murind in fata lui? Cand si-a dat seama ca nu-i destul de puternic ca sa le salveze? Cand s-a vazut scos cu forta din masina, inainte sa ia foc? Inca traiau, sa sti. Nu au murit din cauza impactului. Au murit arse de vi, iar Kyle a fost nevoit sa vada totul si sa le auda tipetele.
Ray simti imediat cum furia lui se evapora, locul ei fiind luat de ingrijorare. Se aseza inapoi in scaun si trase adanc aer in piept de cateva ori, inainte de a-l privi din nou pe Derik, care paruse a se calma intre timp.
-Stiam ca au murit intr-un accident, dar niciodata nu mi-am imaginat...
-Kyle nu vorbeste despre asta. Mi-e mi-a spus totul cand l-am trezit dintr-un cosmar. De atunci nu a mai deschis subiectul si nici eu nu am facut-o. Dar stiu ca asta e o parte din problema.
-Cealalta parte e relatia cu tatal sau, zise Ray ganditor.
-Da, il aproba Derik. Kyle niciodata nu s-a inteles cu domnul Lancaster. Nici macar inainte de accident. Dupa, lucrurile au mers din rau in si mai rau. Nu stiu, dar uneori am impresia ca Lancaster il considera vinovat pentru tot.
-Asta e o prostie. Indiferent ce relatie ar fi intre ei, un tata nu ar putea sa faca una ca asta.
-Si totusi, poate. Iar Kyle e perfect constient de asta. Tocmai de aceea a incercat atat de mult sa-i faca pe plac. Vroia sa-si rascumpere pacatele, ca sa zic asa.
Derik parea deranjat de notiune. La fel si Ray. Amandoi stiau ca baiatul nu are pacate de rascumparat.
-Nu sunt pacatele lui. Accidente au loc tot timpul. Asta nu insemna ca trebuie sa ne consideram vinovati pentru ele.
-Poate ar trebui sa-ti urmezi propriul sfat, Newcrest.
-Poate ar trebui...
Derik se ridica dintr-o data si se uita impacientat la ceasul de pe mana.
-Uite ce e, nu am niciun drept sa ma bag in viata ta sau in cea a lui Kyle, dar e prietenul meu cel mai bun si nu vreau sa-l vad asa. Banuiesc ca nici tu nu vrei. Nu-ti cer sa-l iubesti. Nu sunt prost. Doar incearca sa-i dai o sansa cat inca mai poti. Cat inca el iti mai da voie sa o faci. Sub invelisul ala de copil rasfatat, vei gasi unul dintre cei mai buni oameni pe care eu i-am cunoscut.
Derik se indrepta spre usa. Inainte sa iasa ii facu cu ochiul barbatului mai in varsta.
-Crede-ma, Newcrest, Kyle nu e nici de departe asa cum il crezi tu. Apoi iesi si inchise usa in urma lui, lasandu-l pe Ray poate si mai confuz decat inainte.

*

Apartamentul era cufundat in liniste si in intuneric. Ray inchise usa in urma lui, incercand sa nu faca prea mult zgomot in cazul in care Kyle adormise.
Toata ziua se gandise la ce ii spusese Derik. Era absurd. Kyle se simtea bine. Trebuia sa se simta bine, altfel el ar fi stiut, nu-i asa? Kyle l-ar fi anuntat.
"Da, cum sa nu te anunte. Dupa ce ai plecat asa sigur ti-ar mai fi spus ceva! Pe cine naiba incerci sa pacalesti?"
Ray ofta si intra in living. Isi arunca sacoul de la costum pe spatarul canapelei si privi in jurul sau cu luare aminte. Totul arata la fel...nimic schimbat. Era ca si cum nimeni nu statuse aici de cand plecase el.
Apoi un gand nu prea placut ii ingheta sangele in vene. Daca Kyle plecase pana la urma?
Cu asta inca in cap, merse repede pana la el in dormitor si deschise usa brusc, dar nici acolo nu era nimeni. Injura printre dinti si se indrepta spre celalalt dormitor pe care nu credea ca il folosise nici macar o data de cand el si Philipe cumparasera apartamentul.
Deschise usa si imediat se linisti. Kyle adormise pe jos cu capul pe laptopul ce statea pe masuta. Parul zburlit ii cadea peste ochii si ii ascundea partial cearcanele intunecate.
Rasufla usurat si se apropie de el. Se lasa pe vine si ii privi indeaproape chipul. Pistruii ce ii acopereau pielea palida pareau aproape la fel de rosii ca si parul sau, iar unghiurile ascutite ale fetei il facusera sa ajunga la aceeasi concluzie ca Derik. Kyle nu se simtea bine. Ii atinse fruntea cu mana. Ardea.
Ray inchise laptopul si il puse deoparte, apoi isi trecu o mana pe sub genunchii lui Kyle il timp ce cu cealalta ii sprijini spatele si il ridica cu usurinta in brate. Capul baiatului cazu pe umarul sau. Colturile gurii lui Ray se ridicara intr-un zambet.
La dracu cu toate! Ii fusese dor de caldura baiatului, de greutatea linistitoare care acum se afla in siguranta la el in brate, de rasuflarea calda care ii mangaia pielea gatului. Ii fusese dor de KYLE.
Cu el in brate, iesi din camera micuta si se indreapta spre propriul dormitor. Odata ajuns inauntru, il aseza pe Kyle in pat si-l acoperi cu plapuma subtire. Se uita pentru un moment la el, lasandu-i imaginea sa i se imprime in memorie.
De ce locul lui parea a fi acolo? In patul sau? Langa el?
Isi scutura capul, incercand sa alunge, macar pentru o noapte, toate gandurile care nu-i dadusera pace in ultimele zile si se aseza langa el. Nu era obosit. Vroia doar...vroia sa-l priveasca...sa-l simta. Va ramane o vreme asa, apoi se va ridica si-l va suna pe Jesse.
Dar patul era comod, iar mirosul lui Kyle era ametitor. Rayland isi inchise ochii cu adevarat multumit si in doar cateva minute adormi.

[Sushi]

Am reuşit să mă loghez!
Forța Derik! Deștept baiatul, intră peste el fară programare, îi rascolește sentimentele, dezgroapă trecutul, apoi plecă. Saracul Kyle, atât de obosit încât adoarme la calculator, dar macar l-a gasit Ray. Cât de idiot poate să fie barbatul ăsta, continuă să nege că-l iubește când este atât de evident.
Apropo, am observat că Jesse şi Blake nu prea mai apar. O să revină şi ei cu iubirea lor plină de peripeții, nu?
Oricum, un capitol minunat, aştept nextul.
Te-am pupat, baftă la tastat.

[MiraA]

Salut, am revenit cu un nou capitol. va multumesc pentru comentarii si ma bucur ca va place. Stiu ca Jesse si Blake nu prea si-au mai facut aparitia in ultima vreme, dar chestia asta va fi remediata peste cateva capitole. Din acel punct, nu o sa mai scapati de ei pana la sfarsit. Multumesc inca o data si spor la citit!

***

Mirosul de sunca prajita si oua amestecat cu izul inconfundabil al cafelei patrundea prin usa intredeschisa a camerei. Kyle ofta multumit si-si deschise lenes ochii. Privii in jurul sau confunz pentru cateva momente pana sa-si dea seama unde se afla. Dormitorul lui Ray...
Nu-si aducea aminte sa fi venit aici. Ultimul lucru pe care stia ca il facuse cu o seara era mica munca de cercetare prin baza de date a imperiului Newcrest. Apoi...il apucase o durere groaznica de cap si ...nimic. De aici nu-si mai amintea nimic.
Dar daca din bucatarie venea miros de mancare...asta nu putea sa insemne decat un lucru: Ray se intoarse acasa.
Cu gandul asta in cap, dadu repede plapuma subtire la o parte si sari in picioare, blestemand camera ce se invartea. Isi scutura capul si astepta cateva clipe pana cand mobila din jurul sau nu se mai misca, apoi iesi repede din incapere si se indrepta spre bucatarie.
Insa se opri imediat ce il vazu.
Ray era imbracat intr-o pereche de pantaloni de treining uzati si un tricou alb, un pic prea lung, chiar si pentru el. Din parul negru i se scurgeau picaturi de apa, care se pierdeau in bumbacul alb. Pe umarul stang avea un prosop ce, probabil, cunoscuse zile mai bune. Nu il vazuse inca. Era prea ocupat cu mancarea. Kyle zari tigaia de pe aragaz si cojile de ou si bucatelele de sunca de pe insula. Zambi.
Niciodata nu si-l imaginase pe Ray ca un barbat casnic. Se sprijini de perete il mai privi pret de cateva momente. Nu stia cand va mai avea o ocazie ca asta. Trebuia sa profite de situatia.
Insa, ca si cum i-ar fi ghicit gandurile, Rayland se intoarse. Privirile lor se incrucisara pentru cateva secunde, pana cand Kyle isi pleca ochii in podea si lasa parul sa-i acopere fata ce incepu sa se inroseasca. In ultimele zile se gandise ce ar fi putut sa-i spuna cand se va intoarce, dar nu gasise niciun raspuns multumitor. Oare ar fi trebuit sa-si ceara scuze? Sa-si retraga cuvintele?
Inghiti in sec, simtindu-se dintr-o data cel mai prost om de pe intre Pamantul. De ce dracu' nu putea gasi un subiect de conversatie frumos si neutru, care sa-l enerveze pe Ray? Nu ar fi trebuit sa fie asa de greu? Barbatul se enerva indiferent ce zicea el, deci, de ce nu era in stare sa-si deschisa gura?
-'Neata. Nu ma gandeam ca te vei trezi asa de repede.
Cand ii auzi glasul calm, Kyle isi ridica privirea. Ray...ii zambea?!
-Vroiam sa termin micul dejun. Cum ai dormit?
Kyle clipi de cateva ori, apoi incerca sa-si faca mintea sa functioneze normal. Rayland era dragut? Pamantul era plat? La naiba, venea sfarsitul lumii si el nu ajunsese la DisneyLand!
-Kyle...? intreba Ray ingrijorat. Lua tigaia de pe aragaz si se apropie de el. Ii duse mana la frunte si se incrunta. Nu, nu mai ai febra. Te simti rau? Te doare ceva?
Kyle il privi perplex. Asta era un vis. De cand se comporta Ray atat de frumos cu el?
Nestiind ce sa zica, se multumi sa dea din cap in semn ca nu.
-Ma bucur. Barbatul repira usurat, apoi ii facu semn sa-l urmeze. Hai sa mananci pana nu se raceste. Nici acum nu stiu exact ce prefer la micul dejun, dar am facut niste oua cu sunca. Puse o parte din oua pe o farfurie si adauga doua bucatele de sunca prajita inainte de a pune farfuria in fata baiatului. Daca nu-ti place, banuiesc ca am pe undeva si niste cereale.
Kyle se uita la farmurie, apoi la Ray si din nou la farfurie si pana sa apuce barbatul sa-si continue lista cu chestii bune de mancat dimineata, fata i se lumina intr-un zambet sincer.
-Multumesc. Lua furculita si se apuca sa manance, abia atunci dandu-si seama cat de foame ii era. Oare cand mancase ultima oara?
-Daca nu iti plac, nu trebuie sa mananci. Sti, gatitul nu e unul din punctele mele forte. Daca vrei un mic dejun exceptional, Jesse ar fi cea mai buna...
-As manca, indiferent ce ai gati.
-Indiferent? Chiar daca ti-as fi dat mancare arsa si fara niciun gust?
Kyle incepu sa chicoteasca cu toate ca nu prea ii statea in fire.
-As manca si as mai cere inca o portie.
-De ce?
Kyle se gandi pentru un moment inainte de a raspunde.
-Cand eram mic, mama imi spunea ca trebuie sa intampinam esecurile celor dragi cu acelasi entuziasm cu care le intampinam reusitele. Asa le aratam ca suntem alaturi de ei, indiferent de situatie.
-Mama ta a fost o femeie inteleapta.
-Nu a fost doar inteleapta. Era buna, zambea tot timpul si stia mereu ce sa spuna ca sa te faca sa te simti mai bine. Nu prea aveai cum sa fi suparat cand erai in preajma ei. Kyle ofta si se opri in mancat. Mi-ar place sa seman mai mult cu ea in privinta asta.
-Cred ca semeni cu ea mai mult decat iti poti imagina, pustiule. Ray se apropie de el si ii ciufuli parul ce si asa nu statea nicicun. Mananca, pana nu se raceste de tot.
Ray se intoarse si se indrepta spre cafetiera. Isi puse o ceasca plina de cafea si tacu. Dimineata se dovedea a fi una interesanta. Era pentru prima oara cand el si Kyle purtasera o conversatie normala, fara sa simta nevoia sa-si sara unul altuia la gat. Nu era mult...dar conta. Cu pasi mici strabati distante mari, isi aminti el.
Cand isi ridica ochii din cana isi dadu seama ca baiatul il priveste si, spre deosebire de data trecuta, nu-si fereste privirea de a sa. Poate vorbise prea repede...
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat cand...Kyle ezita. Nu stia cum sa continue. Nu-mi retrag cuvintele pe care ti le-am spus, dar stiu ca ar fi trebuit sa tac.
-Kyle...
-Nu, lasa-ma sa termin cat inca mai am curajul sa o fac. Trase adanc aer in piept si isi puse in ordine putinele idei pe care le avea. Nu stiu cand s-a intamplat. Nu am vrut sa ma gandesc la tine asa. Nici macar nu stiu daca te plac. Adica, nu ma intelege gresit, poti sa fi si de treaba, dar de cand m-ai cunoscut nu ai facut decat sa urli la mine sau sa-mi vorbesti de sus.
-Nu o fac intentionat, Kyle. Pur si simplu...
-Te enervez, completa baiatul propozitia. Incepu sa rada, insa rasul sau era amar. Acelasi lucru il patesc si eu cand e vorba de tine...insa...nu stiu. Asta simt. Kyle ridica din umeri si incepu sa se joace cu mancarea pe care o mai avea in farfurie.
-E gresit.
-De ce e gresit sa iubesti pe cineva?
Ray ofta si puse deoparta cana de cafea. Conversatia asta se dovedea mai grea decat si-ar fi imaginat.
-Nu e gresit sa iubesti pe cineva. E gresit sa ma iubesti pe mine. Eu...
-...inca il iubesti pe el.
-Da si nu stiu daca voi mai fi in stare sa iubesc pe altcineva vreodata.
-Sunt constient de asta. Kyle impinse farfuria din fata sa. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca eu te iubesc.
-Te voi face sa suferi. Vei ajunge sa ma urasti intr-o buna zi. Ray se cutremura. De ce aceasta perspectiva il inspaimanta?
-Ma indoiesc ca te-as putea uri vreodata. Kyle se ridica de la masa, lua farfuria, o puse in ghiuveta si dadu drumul la apa calda peste ea, apoi, dupa ce termina, se intoarse spre Ray si se apropie de el. Ii puse mana pe piept si ii zambi. Nu-mi esti dator cu nimic. Nu o sa te urmaresc, nu o sa te agasez cu sentimentele mele. Nu o sa plang cand o sa ma respingi. Vroiam doar sa sti.
-Imi pare rau, Kyle...eu...
-Nu e usor sa traiesti singur. Poate sunt doar un pusti enervant pentru tine, dar sunt aici. Si voi fi aici, atunci cand vei avea nevoie de mine.
Ray il privi drept in ochi. oare unde disparuse baiatul acela cu care se certa el? caci, in fata sa nu se mai afla un copil, ci un om, care, poate, stia mai multe decat el despre durere si singuratate. "Kyle nu e asa cum crezi". Cuvintele lui Derik ii rasunau in minte.
-Eu nu am de gand sa te las singur, Rayland. Kyle isi ridica mana si ii atinse obrazul. Ray tresari. Isi ridica propia mana si o acoperi pe cea a baiatului. Pentru cateva momente ramasesera asa, bucurandu-se de sentimentul straniu de intimitate pe care il incercau amandoi. Apoi Ray se apleca si ii cuprinse buzele intr-un sarut usor, aproape cast. Buzele lui Kyle se intredeschisera si il primira, mulandu-se dupa ale lui. Inima ii bubuia atat de tare in piept incat putea sa-i auda bataile in timpane.
Dar totul se termina prea repede. Ray se indeparta aproape imediat. Insa, isi inconjura bratele mari si puternice in jurul trupului mic si-l aduse mai aprope de el. Kyle nu se impotrivi. La randul sau, isi incolaci bratele in jurul taliei lui Ray si-si sprijini capul de torsul sau, ascultandu-i respiratia linistita si bataile repezi ale inimii.
-Multumesc, ii sopti Rayland la ureche dupa ceea ce paruse a fi o vesnicie.
Acelea erau cuvintele pe care vroia sa le auda de atat de mult timp din gura cuiva. Vroia sa stie ca exista cineva careia sa-i pese destul de mult, incat sa nu plece. Nu credea ca ar mai suporta sa vada pe cineva plecand...adevarul era ca nu mai vroia sa fie singur. Nu din nou. Ii....ii era frica.
Stransoare sa deveni mai puternica, dar pe Kyle nu parea sa-l deranjeze. Se multimi sa zambeasca. Trebuia sa se bucure de asta, caci stia ca nu va dura mult. Iar cand totul se va termina si Rayland nu va mai avea nevoie de el, stia ca doar amintirile astea il vor face sa mearga mai departe.

*

-Si chiar ai de gand sa pleci in Texas pentru o vreme?
Kyle statea asezat pe insula din bucatarie si il privea pe Ray cu curiozitate. Era pentru prima oara cand il vedea atat de agitat. Primul sau gand a fost ca s-a intamplat ceva rau cu familia lui, dar cu cat privea mai mult, cu atat era mai sigur ca barbatul ii ascunde ceva. Intrebarea era ce ii ascundea?
-Da. Am fost anuntat de intendent ca mama vrea sa cumpere cateva hectare de pamant de la un vecin si sa extinda teritoriile mosiei. E de parere ca ar fi mai bine sa fiu de fata cand partile vor semna contractul.
Ray era intors, astfel Kyle nu reusi sa-i vada decat spatele. Neavand ce altceva sa faca, isi concentra privirea pe jocul muschilor ascusi de bumbacul tricoului. I-a zis lui Ray ca nu-l va agasa cu sentimentele sale si urma sa se tina de cuvant. Dar asta nu insemna ca nu putea sa admire. Chiar daca o facea de la distanta.
-Cat insemna defapt " cateva hectare"?
-Doua sute.
Asta il puse un pic pe Kyle pe ganduri.
-Crezi ca e o afacere buna? Avand in vedere economia de acum, vreau sa zic.
Ray ofta. Si el se gandise mult si bine la asta, dar inca nu luase o decizie finala. Mama sa il anuntase in urma cu doua saptamani de noile sale planuri privind dezvoltarea viitoare a podgoriei pe care o detinea familia ei inca din urma cu doua generatii. Ii ceruse parerea, dar nici atunci, la fel ca nici acum, nu stia daca este bine sau daca existinderea asta va fi inceputul sfarsitului.
-Nu stiu, recunoscu intr-un final. Tocmai de aceea cred ca e o idee buna sa merg acolo si sa supraveghez lucrurile indeaproape. Nu ne putem permite sa facem nicio greseala cand e vorba de pamantul pe care il achizitionam. Daca el nu e bun, strugurii nu vor fi buni. Iar fara struguri, nu obtinem vin.
-Si asa toata munca pe care oamenii au depus-o pana acum se duce pe apa sambetei, concluziona Kyle il locul lui. Ai dreptate. Ar fi mai bine sa mergi.
Ii zambi.
-In plus, sunt sigur ca famila ta se va bucura sa te vada. Ai zis ca nu ai mai fost de mult in vizita.
-Nu stiu ce sa zic de asta. Ray ofta. Vezi, tu, familia mea nu e tocmai cea mai normala familie din lume.
Kyle incepu sa rada. Sari jos de pe insula, o inconjura si se aseza pe unul dintre scaunele inalte. Isi puse un pahar de suc de portocale si il savura inainte de a-l privi pe Ray amuzat.
-A cui familie e normala zilele astea? Sa zici ca ai o familie normala e ca si cum ai fi de acord ca Pamantule plat.
-Da, ai dreptate, dar crede-ma cand iti spun, ca familia mea nu se incadreaza nici macar in limitele asa zisei normalitati acceptate acum.
Kyle isi termina sucul si puse paharul pe masa.
-Si asta e atat de rau? Nu stiu cum sa-ti spun, dar normalitatea e plictisitoare. Desigur, poate cei de varsta ta nu mai apreciaza lucrurile interesante, adauga Kyle, oferindu-i lui Ray unul din zambetele sale provocatoare.
-Ce naiba vrei sa zici cu "unul de varsta ta"? Nu sunt cu mult mai in varsta decat tine.
-Probabil daca vei mai repeta asta de cateva ori, o sa te si cred.
Ray se incrunta si bombani ceva ce in urechile lui Kyle suna ca "pustii din ziua de azi nu stiu ce e ala respectul". Kyle chicoti. Da, putea sa vorbeasca normal cu Ray, dar asta nu insemna ca nu ii placea sa-l enerveze din cand in cand. Zilele ar fi prea plictisitoare daca ei doi s-ar intelege perfect tot timpul.
-Deci, cand vei pleca? schimba baiatul subiectul. Era bine sa-l enervezi pe rayland, dar trebuia sa sti cand sa te opresti.
-Am rezervare pentru zborul din seara asta.
Kyle ar fi vrut sa zica ceva, dar vestea il lua pe nepregatite. Chiar avea de gand sa plece asa de repede?
-Si nu sti cand te intorci?
-Nu. S-ar putea sa stau doar cateva zile, dar, la fel de bine, as putea sa raman cateva saptamani. Depinde cum merg treburile acolo.
Ray lasa tot ceea ce facuse pana atunci si se apropie de Kyle. Ii spusese aproape tot. Acum urma partea dificila. Isi inclesta maxilarul si incerca sa-si aduca aminte ca trebuia sa fie dragut, daca vroia sa obtina ceea ce isi dorea.
-Inteleg. Atunci, banuiesc ca ar fi mai bine daca as pleca de aici.
-Nu esti nevoit sa pleci, Kyle.
-Dar nici nu pot sa raman. Nu ar fi corect. In plus, cred ca ti-am cauzat destul de multe necazuri pana acum. Kyle ii oferi in zambet linistitor, dar care lui Ray i se paruse al naibii de fals.
Kyle se dadu jos de pe scaun si se intoarse cu spatele. Nu mai avea niciun rost sa amane inevitabilul. Cel mai bine era sa mearga si sa-si strnga lucrurile, apoi sa-l sune pe Derik si sa-l intrebe daca nu poate sa ramana la el pentru cateva zile, pana cand isi va da seama ce sa faca in continuare.
Totusi, cand dadu sa plece, Ray de incheietura si il intoarse cu fata spre el.
-Defapt, incepu barbatul ezitand putin, ma gandeam ca ai putea sa vi cu mine.
-Poftim? Unde sa vin cu tine? il intreba baiatul perplex.
-In Texas. Unde altundeva?
-La ai tai acasa?
-In niciun caz nu am de gand sa dorm la un hotel daca ma duc acolo.
Kyle tacu. Oare Ray intelegea ce ii propusese cu doar cateva secunde in urma? Toate astea venisera din gura unui barbat ce se chinuise o dimineata intreaga sa-i explice ca nu e in stare sa se implice intr-o noua relatie. Iar acum il intreba daca nu vrea sa mearga cu el acasa pentru a-i cunoaste familia?
Adevarul era, ca nu trebuia neaparat sa mearga in Texas pentru a verifica nimic. Atat mama lui, cat si intendentul era oameni cu un simt al afacerilor dezvoltat. Stiau cum sa-si poarte de grija si stiau si cum sa faca mosia sa prospere fara ajutorul lui. Da, era indicat sa fie acolo, dar, pana la urma, era alegerea lui.
O alegere pe care a facut-o in acea dimineata cand s-a trezit si a vazut claia de par roscat de pe perna sa. Chiar si dupa o noapte de somn bun, Kyle paruse extenuat. Statuse aproape o ora privindu-l cum doarme linistit pana sa ia o hotarare. Apoi, il sunase pe Jesse si il anuntase ca isi ia un concediu. Ar fi putut sa puna pariu pe 100 de dolari ca Jesse a cazut din pat cand l-a auzit. Trebuia sa-l intrebe pe Blake cand se va intalni cu el data viitoare.
Urma sa-l duca pe Kyle in Texas. Nu pentru ca el trebuia sa fie acolo, ci pentru ca baiatul parea a avea nevoie de o mica vacanta cat mai departe de L.A. si de tot ce insemna acest oras.
-Cred ca mi-ar place sa merg cu tine, zise intr-un final Kyle, facandu-l pe Ray sa revina cu picioarele pe pamant. Nu am fost niciodata in Texas.
-Perfect, zise Ray cu jumatate gura.
Apoi, realitatea situatiei in care se bagase il lovi din plin.
Urma sa-l duca pe Kyle la el acasa si sa-l introduca familiei sale nu foarte conformiste, care probabil va pune sute de intrebari si ii va incolti de indata ce vor pune piciorul pe mosia aia.
Ce naiba fusese in capul lui cand ii venise idee asta?!

[Sushi]

Parinți, deja îmi e milă de saracul Kyle. Nu-mi pot imagina ce se va întâmpla în mica lor excursie. Oare parinti ştiu că a murit Philipe?
Ador capitolul acesta, a atât de intens, iar Ray atât de idiot. Mi-l şi imaginez stând în fața oglinzii şi repetând „Nu-mi place de Kyle, nu-l pot iubii pe Kyle, nu simt nimic pentru puştiul ăla. Încă îl iubesc pe Philipe.” Şi modul în care a vorbit Kyle mi-a atins inimioara, atât de matur şi sensibil.
Mira, sufletelul meu cel malefic îţi multumeşte şi se bucură enorm de acest capitol.
Aştept nextul, spor la tastat şi multă inspiratie. >:d<
Apropo, sunt prima .

[Ai_4ever]

Cata minte are Ray… eu credeam ca mai intai gandesti si dupa aceea vorbesti, dar se pare ca la el e invers. Abia astept sa vad cum ii vor reactiona parintii cand il vor cunoaste pe Kyle. Oricum, baiatul trebuie sa fie foarte derutat. Adica e ca si cum ti-ar spune cineva ca slabesti de la ciocolata, iar peste o ora ar veni sa-ti spuna sa nu mai mananci ca te ingrasi de la ea.
Capitolul mi-a placut foarte mult si il astept cu drag si nerabdare pe urmatorul. Spor la scris in continuare!

[rali2009]

deci: capitolul este super super (ca si restul de altfel), R chiar nu stie in ce se baga K plus parinti egal super interesant. am impresia ca incepe sa isi recunoasca niste sentimente pentru roscatul nostru nu de alta dar ar fi chiar pacat pentru ca saracul K chiar merita sa fie iubit. astept cu nerabdare urmatorul cap si sincer iti spun: ma bucur ca nu postezi odata pe luna as innebunii. te pupacesc si scrie scrie scrie...sunt multi care apreciaza ceea ce faci u.bye bye

[Beatrix LaVey]

Mrrr, incepe sa fie interesant!
O excursie inseamna ce cred eu? Mhm, sincer, ma cam tem. Te stiu pe tine, il vad pe Kyle cum e, vad ce caracer are Rayland, asa ca incep sa ma agit deja - o vizita la parintii lui nu prea suna bine, sa fiu sincera.
In viziunea mea, miroase a probleme. Si, sincer, problemele parca se tin scai de cei doi.
Stii, Ray e chiar.... Praf. Ciudat, nu inteleg. Imi place cum reactioneaza, adica... Tu ma cunosti, stii ca la fel reactionez si eu si de aceea ii acept prostiile, dar, gandind la rece, nu e deloc OK ceea ce face... Si mi-e mila de Kyle.
E foarte interesant noul capitol, sunt curioasa cum vor evolua lucrurile.
Te pup, spor la scris!

[Rain]

Buna, MiraA! Oh, stiu ca nu am mai trecut pe aici.
Btw, voiam sa iti spun ca imi e asa dor de celala cuplu, Blake si Jesse, si chiar vreau sa-i mai prind prin capitole, insa trebuie sa avem rabdare. Oricum, de Ray si Kyle nu m-am saturat si nu ma voi satura niciodata, este cuplul meu favorit si iubesc modul incet de a evolua relatia lor. Nu e deloc plictisitor, din contra, e mult prea bine. Imi place modul placut in care ma/ne surprinzi cu comportamentul lor. Foarte bine lucrat! *smile*
Daca nu era Derick, ei nu ar fi ajuns sa se inteleaga asa cum nici calatoria in Texas nu ar fi avut loc. M-a surprins Ray cu schimbarea lui de comportament *laughs* dar ii sta bine in aceste noi haine si, totusi, imi e dor de tachinatul ala al lui. Well, nu pot scrie prea multe acum, dar o sa revin intr-un alt com, alta daca cand nu o sa fiu la tara. Chuu!

[MiraA]

***
Kyle se uita la micutul geamantan ce continea aproape toate hainele lui. Nu erau multe, dar era sigur ca ii vor ajunge. In plus, era destul de realist ca sa-si dea seama ca majoritatea hainelor pe care le folosea in L.A. nu ii vor folosi la nimic in Texas.
Se mai uita inca o data prin camera asigurandu-se ca totul e in regula, inainte de a-si inchide laptopul si de a-l baga in rucsac, apoi isi lua si geamantanul, iesi si inchise usa in urma sa.
Ray il astepta langa usa de la intrare cu propriul geamantan in mana. Kyle observa ca nici el nu-si impachetase foarte multe, dar concluziona ca barbatul are haine mai potrivite in Texas. Era sigur ca nu avea de gand sa poarte costume de 12 mii de dolari in mijlocul pustietatii.
-Esti gata? Ray se uita nerabdator la ceasul de pe mana. Suntem in intarziere. Nu vreau sa pierdem avionul. Naiba stie cand e urmatoarea cursa si sincer, nu am niciun chef sa conduc mai mult de 1000 de mile pana acasa.
-Gata, il asigura Kyle indicandu-i geamantanul pe care il avea in mana.
-Esti sigur ca vrei sa iei cu tine doar atat? Sti ca s-ar putea sa ramanem mai mult pe acolo, nu?
-Si daca as vrea sa iau mai multe, nu prea am ce. Ma gandeam ca as putea sa-mi cumpar cate ceva cand ajungem in Odessa. Sti, garderoba mea nu e tocmai potrivita pentru o vacanta in Texas.
-Nici a mea, recunoscu Ray zambind. Dar eu m-am invatat minte si mi-am aprovizionat dulapurile de la ferma cu tot ce as putea sa am nevoie cat timp sunt acolo. Deschise usa de la aprtament si ii facu lui Kyle semn sa iasa inaintea lui. Oamenii de acolo, continua el in timp ce inchise usa, nu apreciaza lucrurile ostentative. Cu cat iesi mai mult din multime, cu atat te vor trata mai mult ca pe un...
-...strain? in completa Kyle, in timp ce asteptau sa se deschida usile liftului. Asta e un fel de avertisment?
-Nu chiar, dar...
-Stai linistit. Stiu ca nu voi fi primit cu zambetul pe buze de catre toti.
Usile liftului se deschisera si cei doi intrara inauntru. Nu dura mult si ajunsera in parcarea subterana. Imediat ce ajunsera in dreptul masinii. Ray deschise portbagajul, iar Kyle ii dadu geamantanul sau.
-Kyle, vreau doar...
-Sa am grija si sa nu enervez pe nimeni inafara de tine cat timp suntem acolo, nu-i asa?
-Daca se poate, nici pe mine. Ray porni masina si se indrepta spre aeroport.
-Daca nu te-as enerva pe tine, probabil m-as plictisi. Kyle ofta. Dar stai linistit. Nu o sa fac nimic necugetata. Ma crezi sau nu, dar si eu am nevoie de o perioada de liniste si pace.
Probabil nici nu o sa-ti dai seama ca sunt acolo.
Ma indoiesc, gandi Rayland, dar se abtinu de la alte comentarii. la cat de bine il cunostea pe Kyle, putea sa intuiasca ca sejurul in Texas nu va fi unul extrem de linistiti. Dar se lasa pe mana destiului...indiferent ce insemna asta.
De un lucru era insa sigur, urmatoarele zile vor fi al naibii de interesante.



Au ajuns in Odessa dimineata devreme. Soarele inca nu rasarise, dar lumina aurie a primelor sale raze se putea observa dinspre est. Micutul aeroport nu era deloc aglomerat. Doi barbati erau la casa de bilete in timp ce alte cateva persoane stateau linistite pe scaunele puse la dispozitia lor in sala de asteptare. Un copil ce nu parea a avea mai mult de 5 ani dormea cu capul in umarul mamei sale, care pare si ea pe punctul de a adormi. Aerul din mica cladire era incins in ciuda orei matinale. Afara batea un vant la fel de cald care patrunde inauntru prin doua gemuri semideschise.
Kyle isi apuca geamantanul fara sa zici niciun cuvant si il urma pe Ray spre iesire, unde stia ca ii astepta o masina. Imediat ce se asezara in masina si Ray dadu drumul la aerul conditionat, respira usurat si se afunda in scaunul comod. Se descalta si isi puse picioarele amortite pe bord, incercand sa se faca comod. Ar fi vrut sa mai doarma. Zborul nu fusese lung, dar pentru o persoana careia nu-i place sa zboare, se dovedi al naibii de obositor. Pufni in sinea sa si ii multumi oricui il asculta in acel moment ca avusese destul de multa stapanire de sine incat sa nu scedeze in fata inceputului atacului de panica pe care il avusese in momentul in care avionul trecut prin asa numitele goluri de aer. Cu coada ochiului il observa pe Ray. Barbatul arata ca si cum atunci iesise de la dus. Hainile de pe el aratau la fel de bine ca si cu o seara inainte, ochii sai erau la fel de ageri ca de obicei, iar miscarile la fel de sigure. Apoi se uita in oglinda retrovizoare si isi vazu propriul chip: parul ii cadea peste ochii rosi sub care incepusera sa se vada deja doua pete negre ce semanau din ce in ce mai mult cu niste vanatai. Pielea alba parea aproape translucida in lumina rasaritului de soare, iar pistruii erau mai proeminenti decat de obicei. Pe scurt: arata ca naiba.
-Pana la ferma mai facem inca doua ore. Incearca sa dormi putin pana atunci. Nu ai inchis un ochi in timpul zborului.
-Sunt bine, il asigura Kyle, dar corpul sau se hotara sa-l ignore asa ca nu-si putu stapani un cascat.
-Observ. Rayland nu-si lua ochii de pe drum, dar intinse mana si o trecu pe dupa umerii lui Kyle, aducandu-l mai aproape si indemnandu-l sa-si aseze capul pe umarul sau. Dormi putin. Nu e nimic de vazut aici. O sa te trezesc cand ne vom aproapia.
Kyle ii oferi o privire suspicioasa, dar nu refuza invitatia. Isi aseza capul cat mai confortabil, inhala mirosul masculin al barbatului de langa el si-si inchise ochii. Caldura pe care o emana trupul lui Ray, in combinatie cu aerul conditionat si cu leganatul lenes al masinii il facura sa se relaxeze si sa adoarma aproape imediat.

-Kyle, trezeste-te. Imediat ajungem.
Vocea soptita il facu sa deschida ochii. Clipi de cateva ori pana cand se obisnui cu lumina ce era mai puternica decat atunci cand adormise. Se uita in jurul lui confuz, avand nevoie de cateva clipe ca sa-si dea seama unde se afla. Isi intinse bratele incercand sa le dezamorteasca inainte de a se departa de tot de Ray. Privi curios pe geamurile laterale, dandu-si seama ca peisajul sterp fusese inlocuit de niste campuri verzi, incadrate in departare de munti ce inca avea piscurile albe.
-Unde suntem? intreba inainte de a deschide geamul si de a lasa aerul incins sa-i mature fata transpirata.
-Suntem deja pe pamanturile familiei mele. Uita-te un pic acolo, ii zise si-i arata o mavila situata la cativa kilometrii in fata. Kyle isi intoarse privirea spre directia indicata si putut sa observe in varful movilei ceea ce parea a fi un mic...orasel?
-Chestia aia e a familiei tale? Ai zis ca ai o mosie aici, nu un intreg oras.
-Nu e un oras. Ceea ce vezi tu acolo e casa principala si dependintele. Cand o sa ne apropiem o sa-ti dai seama ca nu e cine stie ce. Cateva case in plus, grajduri, o biserica.
-Biserica?
-Locul asta are mai mult de 200 de ani vechime. Cand stramosul mamei mele l-a construit, a vrut sa formeze o intreaga comunitate. Majoritatea oamenilor care lucrau la ferma, locuiau acolo. Pe langa casa mare, mai sunt in jur de 30 de casa mai mici, care au fost special construite pentru muncitori si familile acestora.
-Loialitate si unitate?
-Poti sa o numesti si asa. in orice caz, stra-strabunicul meu a fost de parere ca daca ii oferi unui cowboy sansa de a-si intemeia o familie, fara a fi nevoit sa renunte la ceea ce-i place, atunci el va isi va ramane loial. Si, nu stiu cum sa-ti spun, dar a avut dreptate. Pentru o vreme , pe langa biserica, acolo a functionat si o scoala.
-Si acum nu mai functioneaza? il intreba Kyle curios.
-Nu. Acum toti copiii merg la scoala din orasul cel mai apropiat. Ray ii arata un drum lateral. Daca mergi pe acolo, ajungi in oras in 15 minute. Stiu ca locul ti se pare izolat, in comparatie cu L.A.-ul, dar nu e chiar asa de rau sa traiesti aici.
Kyle isi intoarse capul spre el si il privi cu luare aminte. In urma cu cateva ore nu si-i l-ar fi putut imagina pe Ray traind intr-un loc ca asta, dar acum...se vedea nevoit sa recunoasca ca barbatul parea mai la locul lui aici, in mijlocul pustietatii, decat intr-un birou luxos din centrul Los Angelesului.
-Imi place. E liniste.
-Multi l-ar detesta. mai ales daca si-ar fi petrecut toata viata in agitatia in care am trait noi.
Kyle privi casa de pe deal de care se apropiau din ce in ce mai mult, inainte de a-i raspunde.
-Locul asta imi aduce aminte de tine.
Asta il facu pe Ray sa se incrunte si sa-si intoarca privirea intrebatoare spre el.
-La o prima vedere pare neprimitor si arid, dar daca te uiti mai bine o sa fi in stare sa-i vezi frumusetea si sa-l apreciezi la adevarata lui valoare.
Kyle ii sustinu privirea si ii zambi.
Nestiind ce sa zica, Ray isi muta din nou atentia pe drumul ce incepuse sa serpuiasca in sus. Nu dura mai mult de doua minute si ajunsera in varful movilei. Trecura de portile mari deasupra carora era trecut numele CroSsRoadS Ranch, si-si continuara drumul ce acum era incadrat de diferite cladiri toate vopsite in alb, pana ce ajunsera in fata unei case ce era la fel de mare ca a lui Kyle din L.A.
Imediat ce Rayland opri masina, usa de casa fusese deschisa de o femeie care cobori repede cele cate trepte, urmata indeaproape de un barbat ce parea la fel de binefacut ca si Ray, dar ceva mai in varsta si de o fetita mica ce in opinia lui Kyle nu putea sa aiba mai mult de 4 ani.
-Si incepe distractia. Ray se intoarse spre Kyle si ii facu cu ochiul. Orice ai face nu-i lasa sa vada frica in ochii tai. Animalele de prada simt frica si ataca.
Kyle se incrunta, deschise usa de la masina si se dadu jos.
-Iti compari familia cu o haita de animale de prada?
Ray cobora si el din masina si se uita la el pe deasupr capotei.
-O sa intelegi pana la urma la ce ma refer.
Pana sa-l intrebe exact la ce se refera, femeia ajunsese deja in fata masinii. Isi puse mainile in solduri si il privi pe Ray de jos in sus cu o privire atat de agera, incat Kyle facu din instinct un pas in spate.
-Rayland Newcrest, te-ai hotarat sa vi acasa dupa 5 ani si nici macar nu te-ai obosit sa suni? A trebuit sa ma anunte Betsy? Daca nu te-ar fi vazut in Odessa si nu m-ar fi anuntat, sunt sigura ca tie nu ti-ar fi dat prin cap sa pui mana pe telefon si sa suni!
-Da si mie mi-a fost dor de tine, mama. Rayland se apleca si o saruta pe obraz, inainte de a-i oferi unul din zambetele sale rare. Ma bucur sa vad ca esti la fel de plina de viata ca de obicei.
Isi ridica privirea si o indrepta spre barbatul din spatele mamei sale.
-Frank, ce mai faci? Nu te-ai mai vazut de mult.
-Imbatranesc, baiete. Cu o sotie ca mama ta, e cam greu sa tin pasul. Se incrunta cand femeia il lovi cu cotul in coste.
-Sa vezi ce greu o sa ti pasul, daca va trebui sa dormi in camera de oaspeti in seara asta. Barbatul ii zambi si ridica din umeri deloc intimidat de amentitare. Probabil nu era prima oara cand o auzise, cocluziona Kyle, in timp ce urmarea scena de langa portiera sa.
-Tu cine esti?
Kyle tresari si se uita in jos la fetita ce il privea cu ochi mari suspiciosi si il tragea de pantaloni. Dori sa-i raspunda, dar nu apuca caci fetita se intoarse spre Rayland.
-Unde e Philipe? El de ce nu a venit cu tine? Mi-a promis ca ma va invata sa fac poze. Si cine e el? intreba fetita aratand cu degetul spre Kyle.
Pentru un moment se lasa peste toti linistea. Privirile lui Kyle si ale lui Ray se incrucisara, iar baiatului nu-i placu ce vede. Parintii lui Ray ii oferira o privirea prin care el banuia ca incercau sa se scuze.
Femeia veni langa fetita si ii ciufuli parul.
-Maria, ti-am spus ca Philipe a plecat intr-o calatorie si ca nu se va mai intoarce, ii explica femeia cu o voce blanda. Si nu e frumos sa-l arati pe prietenul fratelui tau cu degetul. Cere-i scuze.
-O sa faca poze? fetita isi ridica ochii inocenti spre mama ei si astepta raspunsul. Deaia a plecat?
-Da, iubito. Philipe o sa faca cele mai frumoase poze.
-Dar de ce a plecat fara Ray? Nu s-a gandit ca Ray o sa se simta singur?
-Nu a avut incotro. A facut ceea ce a trebuit sa faca.
Fetita ofta, apoi il privi inca o data pe Kyle. Acesta se lasa pe vine ca sa fie la acelasi nivel cu ea si ii zambi, chiar daca nu vroia altceva decat sa devina invizibil.
-Buna, Maria. Eu sunt Kyle. Ii oferi mana. Imi pare bine sa te cunosc. Fetita i-o accepta fara sa ezite, continuand sa-l priveasca la fel de intens.
-Tu sti sa faci poze?
-Nu la fel de bine ca si Philipe, dar...
-Bun, zise fetita dintr-o data. Lasa ca atunci te voi invata eu. Nu e greu, dar trebuie sa ai rabdare si sa incerci sa vezi nu doar sa...
-...privesti, o completa baiatul amuzat.
-Da. Vezi ca deja inveti? Cateva zile cu mine si vei face cele mai grozave poze.
-Sunt sigur de asta.
-Dar trebuie sa ma asculti. Pentru ca eu stiu ce trebuie sa faci.
Kyle se chinui sa ramana serios, chiar daca il bufnea rasul. Privindu-l cu coada ochiului pe Ray, observa ca si el incerca sa-si pastreze mina serioasa a fetei.
-Desigur, doamna profesoara.
-Domnisoara, il atentiona fata, incruntandu-se.
-Poftim?
-Nu sunt maritata inca. Cand vazu ca baiatul o priveste ciudat, continua. Nu am gasit inca omul potrivit.
Kyle o aproba printr-o miscare a capului nestiind ce sa zica.
-Gata, Maria, nu-l mai inebuni pe prietenul fratelui tau. Nu e frumos. Femeia ii oferi lui Kyle in zambet. Bine ai venit la CroSsRoadS Ranch. Eu sunt Helen Sue, iar el e sotul meu Frank, zise aratand spre barbatul ce inca se afla langa Ray. Iar domnisoara asta mica ce nu mai stie ce sunt alea manierele, este Maria.
-Imi pare bine de cunostiinta, doamna Helena. Eu sunt Kyle Lancaster. Stranse mana ce ii fusese oferita si incerca sa zambeasca, chiar daca nu se simtea tocmai la locul lui. Imi pare rau daca v-am luat pe nepregatite. Daca stiam ca Ray nu v-a sunat...se opri in mijlocul frazei si se intoarse spre barbatul ce il privea amuzat.
-Daca nu ai sunat si nu ai mai venit pe acasa in ultimii 5 ani, cum ai vorbit cu intendentul mosiei despre afacerea asta?
-Ce afacere? intreba Frank. Rayland, despre ce e vorba? Eu sunt intendentul si nu...
-Cred ca ar fi mai bine daca am merge inauntru, il intrerupse Ray repede, deschizand portbagajul masinii si luand de acolo cele doua geamantane micute. Nu esti de aceeasi parere, mama. E cam cald afara si Kyle nu e tocmai obisnuit cu caldura asta arida...
-Da, cum sa nu. O cert pe Maria ca nu are maniere, dar nici eu nu-s mai buna decat ea. Imi cer scuze ca v-am tinut aici afara. Hai, draguta, il indemna pe Kyle. Nu are rost sa ramanem in soarele asta.
Kyle ii oferi lui Ray o privire ce insemna vom discuta mai tarziu despre asta. Sa nu crezi ca ai scapat, dar tacu si ii urma pe ceilalti inauntru.