[Terminat] I just wanna love you!

[October]

My god! Daca ma gandeam la capitolul anterior ca a fost fucking brilliant, de asta ce sa mai zic! Nu cred ca am mai citit vreodata ceva asa de... nu stiu cum sa-l descriu! Pur si simplu mi-a luat mintile. Sa zic mersi daca apuc sa dorm in noaptea asta pentru ca vreau sa-l citesc din nou si din nou si din nou si din nou.
Dar trebuie sa recunosc ca a fost neasteptat. Finalul ultimului capitol nu m-ar fi dus nici pe departe cu gandul la asa ceva... Inca o dovada a geniului tau (cele anterioare netrebuind mentionate, felul in care scrii vorbeste de la sine). Ray a parut la inceput oarecum brutal, pus pe pedepse, dar s-a rupt ceva in el, instantaneu si totul s-a dat peste cap. Intr-un mod perfect si uimitor. Cat despre Kyle, a fost atat de... din nou, imposibil de descris in cuvinte. Indraznet ar fi mult prea putin spus. A apucat fraiele si sper sa nu le dea drumul, mai ales acum ca Ray a renuntat la masca si i-a aratat se simte.
Nu stiu ce sa mai zic, practic e imposibil sa-ti las un comentariu coerent cand sigurul lucru la care ma gandesc e ca vreau sa recitesc pana imi aduc aminte fiecare cuvant, fiecare sentiment, pe de rost. Vreau sa-mi pot aduce aminte tot oricand imi doresc. Atat de mult mi-a placut. Si desi stiu ca nu prea are valoare, ma simt datoare (fucking rhyme! >.<) sa-ti spun ca, desi nu ti-am lasat decat probabil vreo 5 comm-uri de cand scrii tu ficul asta, mereu sunt prezenta pe-aici si ma delectez cu el. Basically I'm stalking it. You make it just so good.

Cam atat am avut de batut campii ^.^' . Mult succes si abia astept urmatorul capitol.

[Sushi]

Felicitari, felicitari, felicitari! Un capitol minunat, il ador :X
Am aterizat si eu, tarziu ce-i drept, dar am venit. Numai 130 de pagini ca sa ajunga aici, nici nu-i mult .
Am citit ultimul capitol de fiecare data cand intram pe Zup, dar lene nu m-am lasat sa comentez si eu. Acum ca am scapat de lene, poate din cauza scolii, pot spune ca ador capitolul.
Dupa ce roscatul a fost aruncat de cal Ray e un doctor numa bun. Am citit de doua-trei ori replica pe care i-a spus-o Ray cand o auzit de despartire, atat de romantic. Cel mai mult m-a surprins comportamentul lui Kyle, destul de pervers copilul.
Astept nextu, si sper ca Ray n-o sa regrete acum ce s-a intamplat.
Bafta la tastat

[Rain]

Esti un geniu. Nu am cuvinte. Sa scrii o carte maaare, cu o multime de pagini... Nu ma intereseaza daca va fi yaoi sau nu, eu tot as citi, caci nu numai scena din ultimul capitol m-a fascinat, ci toate ultimele capitole de cand nu am mai comentat. Actiunea e minunata, ideile tale ( calaritul , ferma, locurile ) sunt nemaipomenite si modul prin care ai ales sa ne documentezi este foarte bun. Chiar nu am cuvinte. Am citit ultimele trei capitole ieri si am lasat comentariu de abia acum caci, perioada cu tezele ne omoara pe toti. In fine, vreau doar sa te felicit. Am numai cuvinte de lauda caci descrii minunat. Imi place din ce in ce mai mult stilul tau.
Yaoiul? Nemaipomenit si el. M-a surprins Kyle intr-un mod foarte placut cu toate replicile sale. Si eu si Ray am ramas cu gura cascata, nu? Si nu numai eu, mai stiu eu alti cititori. *smile* Roscatul este un mic pervers. Se vede cata dorinta a zacut in el atata timp. Minunat!
Astept urmatoarele capitole si cu toate ca vreau sa ii reintalnesc pe Jesse si Blake, nu m-as mai staura de astia doi.

[MiraA]

***

Kyle ofta multumit. Nici nu-si putea aduce aminte cand dormise ultima oara atat de bine...sau atat de mult. Isi deschise ochii lenes si privi in jurul sau usor confuz. Recunoscu camere aproape imediat. Un zambet satisfacut i se zugravi pe chip. Totul fusese real. El si Rayland chiar...un tremur ii strabatu corpul cand isi aduse aminte exact ce facusera impreuna, apoi, dintr-o data simti cum tot sangele i se strange in obraji, cnd rememora cum se purtase. Totusi, Ray nu se plansese...daca se gandea bine, nici nu ar fi avut de ce sa se planga.
Isi intise bratele, incercand sa-si dezamorteasca muschii incordati, apoi atinse partea cealalta a patului care era...goala. Se incrunta. Oare Ray cand se ridicase? Nu-i venea sa creada ca dormise atat de adanc incat nu il simtise. Pipai cearceaful rascolit, care inca avea impregnat in el mirosul intoxifiant al barbatului, dandu-si seama ca e rece. Sigur trecuse ceva vreme de cand plecase.
Injura si dadu cuvertura cu care era acoperit la o parte. Desigur, daca nu l-ar fi durut tot corpul, poate ar fi reusit sa se si dea jos din pat si sa mearga la baie sa faca un dus.
-Nu glumea deloc, mormai pentru sine. Chiar ma doare! Ofta si se lasa inapoi printre perne. Putea sa mai ramana un pic in pat. Oricum nimeni nu urma sa-i duca lipsa...oricum toata lumea se astepta sa nu apara...oricum toti stiau sau macat banuiau ce ganduri avea Rayland cand l-a carat pana in casa...
Dintr-o data se simti prea obosit. Isi acoperi ochii cu mana, incercand sa nu se gandeasca la privirile care il vor intampina cand va iesi afara. Banuia ca la cat de bland fusese Rayland, nu va reusi sa mearga drept...
Ofta, ajungand la concluzia ca isi jucase cartile foarte prost. Nu putea sa ia in considerare ceea ce-i spusese Rayland in acea dimineata. Probabil nici nu-si dadu-se seama ce ii spusese. Nu avea niciun rost sa-si faca sperante, caci, pana la urma, tot el se va intoarce acasa cu inima franta.
-Sunt un prost, indragostit si mult prea sentimental. Chicoti. Nu mai avea niciun rost sa-si faca sange rau. Ce era facut ramanea bun facut. Acum trebuia doar sa gaseasca o modalitate de a nu lasa chestia asta sa-l doboare la final. Da, exact asta avea de facut. Ray nu-l afecta deloc, din niciun punct de vedere...nu...chiar deloc, isi repeta intr-una sperand ca pana la urma va ajunge sa o si creada. Insa, exact atunci usa ce ducea spre baie se deschise, lasand aburul sa patrunda in camera. Ray iesi, avand doar un prosop in jurul taliei si unul in cap.
Pentru un moment Kyle crezu ca viseaza.
Niciodata nu vazuse ceva mai frumos. In ciuda inaltimii sale neobisnuit de mare, trupul lui Rayland era la fel de gratios ca cel al unei feline. Pielea bronzata de pe care se scurgeau inca picaturi de apa se intindea peste muschii proeminenti si lunguieti, oferind privitorului un tablou demn de admirat. Kyle urmari cu privirea miscarile febrile ale bratelor lui Ray in timp ce acesta incerca sa-si usuce parul. Era hipnotizat. Cu mainile alea il atinse pe el. Bratele acelea il tinusera pe el in brate in urma cu catev ore...il dezmierdasera...il facusera sa-si piarda capul...il...
La dracu! In ciuda durerii, se excita. Corpul sau raspundea doar pentru ca il privea.
-Buna...vocea sa suna neobisnuit de tare in tacerea care domnea in camera. Ar fi vrut sa spuna ceva mai inteligent, dar neuronii lui se decisera sa ia o pauza, asa ca trebuia sa se descurce pe plan local.
Ray tresari si-si intoarse privirea spre el. Kyle isi dadu seama ca nu se asteptase ca el sa fie treaz. Incerca sa-i zambeasca, dar cand ochii sai ii intalnira pe a lui Rayland simti ca ii ingheata sangele in vene.
Orice urma a pasiunii, a caldurii din ei, disparuse ca si cum nici nu ar fi existat. Ochii aia erau reci. Mult prea reci pentru cineva care facuse ceea ce facusera ei doi. Incerca sa-si inghita nodul din gat, dar esua. Presimtea ceva rau.
Rayland lasa prosopul sa cada. Ii mai arunca o privirea baiatului ce parea usor confuz, apoi se apleca si incepu sa-si culeaga metodic hainele de pe jos.
-Ray...?
Nu-i scapa tonul aproape strangulat pe care ii fusese rostit numele, nici nesiguranta din vocea lui Kyle, dar pur si simplu nu stia ce sa-i spuna...sau ce sa creada. Recunoscu emotia pe care o simtise in acea dimineata. Ar fi trebuit sa fie un adevarat idioat ca sa nu o recunoasca, dar nu era inca pregatit sa o accepte. Nu putea sa se desprinda de Philipe...nu vroia sa o faca. Nu inca, cel putin. Avea nevoie de timp si de spatiu ca sa poata sa-si puna gandurile in ordine. Se uita cu coada ochiului la Kyle. Inca astepta.
-Am pierdut prea mult timp. Trebuie sa ma intorc la munca.
Ok, asta nu sunase chiar asa de bine, recunoscu Rayland. Faptul ca pielea lui Kyle trecuse de la o nuanta de rosu aprins la una de alb, nu facu decat sa-i confirme banuielile. O daduse in bara. Din nou.
-Poti sa mai ramai aici daca...nu te simti bine, adauga dupa o scurta ezitare. Isi trase boxerii si pantalonii pe el, apoi camasa si se indrepta spre usa.
Se astepta ca baiatul sa-i raspunda intr-un fel...in orice fel, dar cand nu primi nicio replica, isi dadu seama ca vorbele lui facusera mai mult rau decat intentionase. Inainte de a deschide usa, isi intoarse privirea spre Kyle. Capul lui nu era plecat asa cum se asteptase, iar ochii sai nu contineau ura pe care stia ca o merita. Din contra, Kyle zambea. Dar oricine si-ar fi putut da seama ca nu era zambetul lui.
-Sper sa poti recupera timpul pe care l-ai pierdut. Sa ai o zi buna. Zicand acestea, se intinse din nou si se acoperi aproape de tot. Ray astepta, dar, intr-un final isi dadu seama ca asta era finalul conversatiei, deschise usa si iesi din camera, aproape lovindu-se de Helen.
-Ray! Suspina femeia surprinsa, ducandu-si mana la piept si inspirand o data adanc. M-ai speriat! Il cerceta pe Ray cu o singura privire, dandu-si aproape imediat seama ca ceva nu e in regula. Chiar daca Ray parea un om rece, lipsit de sentimente, ea putuse tot timpul sa-l citeasca ca pe o carte deschisa. Doar era baiatul ei.
-Imi pare rau. Ii puse mainile pe umeri ca sa o sprijine si ii zambi. Nu am fost atent. Dadu sa treaca pe langa ea cand ii auzi din nou vocea.
-E totul in regula?
Atunci se opri. Nu putea sa-i spuna ca facuse probabil a doua cea mai mare prostie din viata lui, dar nici nu putea sa o minta.
-Nu, raspunse simplu si se intoarse cu spatele la ea, nedorind sa-si arate chipul.
-Nu are niciun rost sa-l respingi. Te iubeste cu adevarat. Tresari cand ii simti mana pe umar, dar nici atunci nu o privi.
-Acum nu o mai face, zise si se indeparta, lasand-o pe femeie singura pe holul mare.
Helen privi mult timp in urma lui. Apoi, auzi usa de la camera deschizandu-se in spatele ei si de intoarse, doar pentru a-l zari in prag pe Kyle. Parul baiatului era ciufulit, hainele sifonate, iar ochii rosii. Nu trebuia sa fi un geniu ca sa-ti dai seama ce se intamplase intre cei doi.
-Helen. Kyle isi pleca capul in semn se salut, apoi trecu pe langa ea, fara sa mai zica nimic. Femeia putu sa observe ca schiopata un pic, dar nu facu niciun comentariu. Indiferent ce se intamplse intre cei doi, ei singuri trebuiau sa gaseasca o cale de a se apropia unul de altul.
Femeia ofta. Planul era bun. Singura problema era fiul sau. Nu putea decat sa spere ca Kyle va avea destul de multa rabdare pentru a-l astepta pe Ray. Altfel...ei bine, altfel Ray chiar va ramane singur...si de data asta, poate pentru totdeauna.

*

Restul zilei trecuse repede, mult mai repede decat s-ar fi asteptat. Ray isi ridica privirea spre cer si scruta orizontul nelinistit. Afara era o caldura inabusitoare chiar daca era aproape ora 7 seara. Umezeala atinsese cote maxime, facandu-i parul sa se increteasca l varfuri. Un vant fierbinte batea dinspre nord-est, aducand cu el mirosul de ploaie. Ciudat, gandi Rayland. Nu vedea niciun nor pe cer, dar atmosfera era atat de tensionanta incat stia ca urma sa vina o furtuna. Probabil nu in seara aceea, dar dimineata singur...
Ofta, isi scose palaria pe care Frank i-o indesa pe cap mai devreme si isi sterse fruntea cu dosul palmei. Avea nevoie de o pauza. Si de o baie...
In plus, ii promisese lui Kyle ca vor merge la petrecerea aia si avea de gand sa se tina de cuvant. Asta, daca Kyle inca mai vroia sa mearga cu el.
Era destul de sincer cu el insusi, incat sa recunoasca ca toata ziua il cautase cu privirea, dar nu-l vazu nici macar o data. Nu putea sa nu se intrebe daca nu cumva Kyle era inca in pat. Poate adormise dupa ce plecase el...poate...
-Ray!
Barbatul se intoarse in directia de unde auzi glasul. Glasul la care se gandise toata ziua. Glasul care il facu sa-si piarda mintile in acea dimineata...glasul persoanei de care era indragostit.
Baiatul parea la fel de sprinte ca de obicei. Parul ce de obicei ii intra in ochi, era acum legat intr-o coada mica la spate, lansad doar cateva fire din breton sa i se rasfranga pe fruntea ingusta.
Ray observa ca isi schimbase hainele. Acum purta o pereche de blugi spalaciti si o camasa ce se asemana mult cu a sa. Renuntase la adidasi in favoarea unor cisme tipice texane, care pareau prea mari pentru el. Imaginea noua ii era completata de o palarie de cowboy maronie, pe care insa o tine in mana.
-Te cauta Frank, il informa Kyle fara nicio alta introducere. Zicea ceva de o petrecere si de faptul ca o sa intarzii. Ridica din umeri ca si cand nu intelegea despre ce era vorba.
Ray se incrunta. Urmau sa mearga impreuna, nu-i asa? Discutasera despre asta in acea dimineata. Nu credea ca Kyle uitase...dar...
-Ce s-a intamplat? De ce te uiti asa la mine?
-Vi si tu, nu-i asa? Ray isi aseza palaria inapoi pe cap si privi peste capul lui Kyle, la barbatii ce se stransesera in fata casei principale. Il numara rapid. Erau aproape 12. Asta nu prevestea nimic bun.
-Bineinteles. Nu am fost niciodata la o petrecere texana.
Privirea lui Rayland cazu pe chipul baiatului din fata sa si, pentru un moment, inlemni. In ciuda tonului voios, Kyle nu zambea. Corpul sau era prea drept, prea teapan pentru cineva atat de coleric ca si el. Era vina lui? El cauzase asta?
-Plecam intr-o ora. Stiu ca inca ai mult de lucru, dar poti sa continui si maine. Frank a spus ca nu ar da bine daca am intarzia.
Din dreptul casei se auzira niste voci agitate. Kyle se intoarse in acea directie si incerca sa asculte.
-Ma intreb ce naiba s-a intamplat? Ray isi freca absent ceafa, simtindu-se dintr-o data prea obosit pentru a merge la o petrecere de care nu avea chef sau de a pune intrebari unor oameni cu care nu vroia sa vorbeasca. Ar fi preferat sa-l ia pe Kyle in brate si sa-l tarasca in casa, sa-i ceara scuze, apoi sa faca dragoste cu el pana la ivirea zorilor.
-Ar trebuie sa intrebam. Orice ar fi, nu cred ca e ceva de bine. Zicand asta, Kyle il parasi pe Rayland si porni in directia casei principale.
Barbatul injura printre dinti si pleca dupa el, incercand in van sa-l prinda din urma.
Cand ajunsera destul de aproape cuvintele incepusera sa prinda contur.
-...foc...a ars totul.
-Nici nu e de mirare pe vremea asta.
-Nu putem ramane aici. Daca se extinde...
Restul propozitie fusese inghitita de zgomotul colectiv.
Kyle se opri langa un barbat mai in varsta si il intreba ceva ce Ray nu reusi sa auda. Cand vazu privirea sa ingrijorata, ghici ca ceva in mod cert nu era bine.
-Ce e cu toata agitatia asta? De ce nu munciti?
Toate privirile se intarsera spre Rayland si unul dintre cei prezenti incepu sa vorbeasca.
-La 30 de mile spre sud a izbucnit un incendiu. Aproape jumatate din pamanturile lui Sean au fost parjolite. A pierdut mai bine de 100 de capete. Au incercat sa opreasca focul, dar s-a extins si, barbatul ezita pentru un moment, se indrepta spre noi. Daca vantul nu-si va schimba directia in curand...se auzi un oftat colectiv.
-Nu s-a gandit sa sune cineva la pompieri?
Rasetele barbatilor destinsera un pic atmosfera. Cel mai in varsta se intoarse spre Kyle.
-In mijlocul pustietatii pompierii nu prea au ce face, baiete. Aici suntem invatati sa ne descurcam singuri.
-Si atunci de ce mai stam aici? Nu ar trebui sa facem ceva? Trebuie sa ne organizam.
Ray interveni.
-Nu, noi trebuie sa ne organizam. Tu trebuie sa-l gasesti pe Frank si sa-si spui sa adune si restul oamenilor. Se pare ca petrecerea aia va trebui sa mai astepte.
Ray se intoarse cu spatele la el si reincepu discutia cu ceilalti. Kyle ramasese pe loc pentru un moment. Nu stia cum sa reactioneze.
-Va voi ajuta si eu. Nu am de gand sa raman aici.
-Nu, raspunse Rayland inca cu spatele la el. Vei sta cu mama si cu Maria aici.
-Vrei sa ma lasi aici cu femeile si copiii? Kyle isi ridica un pic tonul, chiar daca nu vroia sa faca o scena. Asta nu era momentul potrivit pentru o confruntare.
-Din punctul meu de vedere, Kyle, esti un copil.
In acel punct, Kyle renunta. Cuvintele ii ramasera in gat si-si pleca ochii. Nu din cauza ca ar fi rusinat, ci, pentru ca nu vroia sa vada mila din privirile celorlalti. Putea sa puna ramasag ca toti observasera ca tine la Rayland...ei bine, iar acum il vazusera respins. Nu, nu vroia sa-i priveasca. Vroia sa plece acasa, cat mai departe de locul asta si, poate, cat mai departe de Rayland.
Se intoarse si intra in casa. Nu se mai uita in urma sa. Daca ar fi facut-o ar fi observat privirile incruntate ce ii erau aruncate barbatului pe care il iubea.

*

-Au trecut deja trei ore si nu am primit nicio veste. Helen se ridica de pe canapea si se apropie de genul inchis. Privi pentru cateva momente in noapte, incercand sa discerne macar o silueta. Insa afara nu era nimeni. Era pustiu. Toti barbatii erau plecati. Ei bine, aproape toti, gandi ea in timp ce se intoarse pentru se uita la Kyle. Baiatul nu scosese niciun sunet dupa ce vorbise cu Frank si, imediat ce ceilalti barbati plecasera, lasandu-l pe el in urma, Helen putu ghici de ce era asa tacut.
-Ray nu a vrut sa te puna in pericol. Stie ce e acolo. Pentru noi nu e prima data cand se intampla, de aceea de cele mai multe ori suntem pregatiti.
Nu primi niciun raspuns.
-Cred ca te iubeste, continua Helen pe acelasi ton de conversatie, dar nu stie cum sa ti-o spuna. Niciodata nu s-a priceput la cuvinte.
Nu se astepta sa primeasca un raspuns nici de acesta data, insa intr-un tarziu auzi vocea lui Kyle.
-Nu ma trateaza ca pe un barbat. Pentru el sunt doar un copil si nu cred ca asta se va schimba vreodata.
-Sunt sigura ca te inseli. Fiul meu te respecta si Dumnezeu stie ca pentru el majoritatea oamenilor sunt niste gandaci. Nu exista prea multi care au reusit sa-i castige respectul pana acum.
-Philipe a fost unul dintre ei, ghici Kyle.
-Da, Philipe. Jesse...Blake. Uneori credeam ca doar pe ei ii respecta cu adevarat, in timp ce pe mine si pe Frank doar ne tolereaza. Femeia ofta, apoi se intoarse si se aseza inapoi pe canapea. Vezi tu, de cele mai multe ori, copiii incearca sa gastige respectul parintilor, dar aici a fost exact invers. Rayland are niste standarde foarte ridicate. Mi-a trebuit mult si multa munca pentru a-l face sa ma priveasca ca pe un egal.
Kyle o aproba, nestiind ce altceva sa zica. Daca Ray se comporta asa fatade propria lui mama, atunci ce sanse avea el sa-i castige respectul? Cum il va determina sa-l priveasca ca pe un egal?
-Dar pe tine deja te priveste ca pe un egal.
Kyle tresari.
-Poftim?
-Ai auzit foarte bine ce am zis. Esti egalul lui. Esti singurul care e in stare sa-l infrunte si el te respecta pentru asta mai multe decat crezi. Daca nu ar fi facut-o nu te-ar fi adus aici.
-Te inseli.
-Nu cred.
Discutia ar fi continuat, daca telefonul nu ar fi sunat. Helens se scuza si raspunse, plecand in biroul ce era de obicei folosit de Frank si inchizand usa in urma ei, lasand pe Kyle singur.
Aceste se ridica si se duse in locul unde statuse Helen pana atunci, dar, spre deosebire de ea, el privi cerul. In ciuda locului deshis, nu putea sa vada nicio stea. Era sigur ca, daca ar fi deschis geamul ar fi putut sa simta mirosul de ploaie din aer. Urma sa vina o furtuna. Una mare. Se intoarse cu spatele la geam, tocmai cand un fulger despica cerul in doua, luminand curtea din fata si camere, ce se scufunda in bezna.
-La dracu’! Helen? Striga, pentru a se asigura ca femeia e in regula.
-Sunt bine. E de la furtuna.
Auzi usa biroul deschizandu-se, apoi pasii ce se apropiau de el. Nu se misca din loc nedorind sa o sperie.
-Si acum ce facem?
-Avem un generator de urgenta. E batrans de cand e lumea si probabil de aceea nu a pornit. O sa caut o lanterna si ma duc sa-l verific.
Cand simti ca baiatul vrea sa protesteze, continua repede.
-Nu sti unde este si nici ce sa-i faci ca sa porneasca. Ma descurc.
Kyle isi inchise gura. Se pare ca nici aici nu era de niciun ajutor. Ce mai barbat era si el!
O simti pe Helen indepartandu-se. Injura in surdina si se sprijini din nou de pervazul geamului. In linistea care domnea peste casa putu auzi vantul ce incepuse sa bata afara si ramurile copacilor care se loveau de geam.
Rezista impulsului de a tremura. Se pregatea sa se indeparte de geam, cand auzi alti pasi in camera, insa acestia era prea repezi si nu sunau atat de apasat incat sa fie a lui Helen. Asta nu mai ramanea decat...
-Mami? Esti aici?
Maria.
-Va veni imediat inapoi. Kyle isi mentinu tonul vocii jos pentru a nu o speria pe fetita.
-Kyle? Tu esti?
-Da. Baiatul se duse in directia din care se auzi vocea, inaintand cu pasi mici pentru a nu se lovi de ceva. Aproape imediat o auzi pe fetita apropindu-se de el, apoi simti cu manutele ei mici se agatara de pantalonii sai.
Zambi, se apleca si o lua in brate. In ciuda intunericului din camera, reusi sa-i distinga conturul fetei. Parea speriata.
Cu ea in brate se apropie de fotoliu si se aseza jos. Maria isi rezema capul pe umarul sau.
-Totul va fi bine, ii sopti Kyle, mangaind-o pe spate si sperand ca asa va adormi la loc.
-Toata lumea e plecata. Mi-e frica. Nu vreau sa pateasca ceva...
Kyle nu stiu ce sa-i raspunda.
-Nu vreau ca Ray sa moara...asa cum a facut Philipe, zise dupa o scurta ezitare.
Kyle o indeparta un pic si se chinui sa-i vada fata.
-Stiai?
-Ray a fost trist. Nu mai zambea. Nu vorbea niciodata de Philipe. Fetita ridica din umeri. Mi-au zis ca a plecat...dar am stiut ca s-a intamplat ceva. Philipe nu l-ar fi lasat pe Ray singur. Apoi ai venit tu...si Ray a inceput sa zambeasca din nou.
Maria isi incolaci mainile in jurul gatului lui Kyle si il pupa pe obraz.
-Ray e un idiot, dar multumesc ca l-ai facut din nou sa rada.
-Maria...eu...
-Te iubesc, Kyle, zise fetita, luandu-l prin surpindere. Kyle nu reusi decat sa-si incolaceasca mainile in jurul trupului ei micut si sa-si tina in frau lacrimile. Niciodata nu-si dorise mai mult in viata decat sa fie iubit si acceptat. Cine si-ar fi imaginat ca va primi acest dar din parte unui copil de 4 ani?
-Multumesc.
Luminile se aprinsera brusc. Kyle clipi de cateva ori pana ce ochii i se obisnuira din nou cu lumina. Aproape imediat o auzi pe Helen urcand scarile. Nu dura mult si femeia intra in camera tinand inca lanterna in mana.
-Sper ca porcaria aia sa reziste pana dimineata sau...
Se opri cand ii vazu pe cei doi si zambi. Maria nu se atasa usor de oameni. Faptul ca statea acum lipita de Kyle arata ca il placea si ca il acceptase. La fel ca Ray, gandi usor amuzanta. La fel ca toti. Nu stia daca baiatul era constient de asta sau nu, dar in mai putin de doua zile ii facuse aproape pe toti sa-l accepte.
-Scumpo, ar trebui sa mergi in pat. E tarziu. Se apropie si dori sa o ia pe fetita din bratele lui Kyle, dar acesta protesta.
-Vreau sa raman cu voi. Mi-e frica.
Pirvirile lui Kyle si alea femeii se incrucisara si cazusera de acord in mod tacit de a o lasa pe Maria sa ramana.
-Nu ai de ce sa-ti fie frica, o incuraja Kyle. Totul va fi bine. Frank si Ray se vor intoarce acasa.
-Dar...
-Uitate-te la mine, o indemna baiatul pe un ton domol, dar, in acelasi timp ferm. Fetita il asculta. Nu ar indrazi sa ne lase sa asteptam. Se vor intoarce.
-Kyle are dreptate, iubito. Daca adormi acum, cand te vei trezi vor fi aici.
Fetita de uita de la unul la altul, dar intr-un final isi trase nasul si aproba printr-o miscare aproape imperceptibila a capului.
-Va fi bine...totul va fi bine, ii sopti Kyle, dar isi dadu seama intr-un final ca incerca sa se incurajeze pe sine. Trecusera deja 4 ore de cand nu primisera nicio veste. Desigur, asta putea sa fie si un lucru bun. Daca nu auzisera nimic, atunci probabil nu se intamplase nimic rau, dar...asta nu-l facea sa se simta mai bine.
Batandu-si capul cu toate gandurile astea, nici nu-si dadu seama cand Maria adormise la el in brate. O simti numai pe Helen cand o ridica si o aseza langa ea pe canapea.
-Stiu sa se descurce, zise femeia intr-un tarziu.
Kyle isi ridica privirea pe care o avusese atintita pe covor si se uita la ea.
-E chiar atat de evident ca sunt ingrijorat?
Femeia insa nu-i raspunse.
-Nu ai fi avut la ce sa-i ajuti acolo.
-Nici aici nu am la ce sa ajut. Nu pot sa fac nimic pentru nimeni. Kyle isi propti coatele pe genunchi si-si sprijini capul in palme. Inchise ochii si ramasese asa pana cand din birou se auzi un bazait distinct. Tresari si privi dezorientat in camera.
-Ce se aude?
Helen se ridica si ocoli canaeaua, indreptandu-se spre incaperea din spate.
-Statia. Cineva o foloseste.
-Poate au ceva vesti. Kyle o urma.
Imediat ce intrara in incapere Halen dadu drumul la transmitator.
-Aici casa principala.
-S..sunt J..Ja..ck, bazaitul se auzea mai tare ca vocea.
-Spune, Jack.
-F...cul a ajuns...la...gr..ni..ta estica. Am...pierdut doua...adaposturi si 20 de cape...te...prima ...toare. Se intinde...mai am nevoie...oameni...
Helen se incrunta.
-De ceilalti sti ceva?
-Nu...
Bazaitul se auzi din nou aproape asurzindu-i.
-Oameni...acum...
-Jack, nu mai am oameni disponibili. Voi incerca sa iau legatura cu ceilalti. In cel mai rau caz voi chema FEMA. Rezista pana cand ajunge cineva!
-In...cer...sefa!
Helen inchise statia. Se intoarse si se uita la harta de pe peretele opus biroului.
-Daca focul continua sa se intinda, vom avea probleme. Va ajunge aici.
Kyle se uita si el la harta. Nu-i era greu sa o dezluseasca. Casa principala era foarte aprope de granita de est a proprietatii. Daca focul ajungea pana la ei...baiatul inghiti in sec. Nu vroia sa se gandeasca la asta.
La dracu'! Nu vroia sa ramana acolo ca un las, fara sa faca ceva. Trebuia sa-l ajute.
-Ma duc eu.
-Poftim? il intreba Helen luata pe nepregatite. Nu poti sa mergi!
-Nu mai este nimeni altcineva. Asta daca nu vrei sa trimiti femeile! Nu am de gand sa ma ascund! Nu sunt nici un copil, nici un las!
-Nu am zis ca esti, dar, Kyle...
-Incearca sa dai de ceilalti. Kyle se mai uita o data la harta, apoi continua. Furtuna e pe cale sa inceapa. Trebuie sa tinem sub control focul pana cand incepe sa ploua. Va fi bine.
-Ce naiba pot sa faca doi oameni?
-Si un om ce poate sa faca? Daca nu reusim sa tinem cu control focul, atunci sa scoatem macar cireada de acolo.
-Dar...
-Uita-te la harta. Daca reusim sa trecem cu ea peste Devils River va fi in siguranta.
-Daca va incepe furtuna, tot locul va fi inundat.
-Da, ai dreptate. Dar vom avea o sansa sa le ducem pe teren inalt. Nu e departe.
-Ai idee cat de greu e sa mani o cireada ce 100 de capete pe o vreme ca asta?
Kyle zambi.
-Nu, dar sunt pe cale sa aflu.
Iesi din incapere fara sa mai zica nimic.
Helen il urma indeaproape pana la iesirea din casa. Cand baiatul deschise usa, il prinse de brat, facandu-l sa se intoarca spre ea.
-Kyle...ai grija. Intoarce-te repede acasa.
-Asa voi face. Promit.
Deschise usa si pleca.


Ps: multumesc de commuri, fetelor. Lucrurile abia de acum se complica Spor!!

[rali2009]

buuuunnn... ce dumnezeu mai are Ray acum? il iubeste, a facut dragoste de Kyle de ce ii este atat de greu sa se deschida,sa ii spuna ce simte? Pt ca nu este de ajuns doar ca a realizat ce sentimente are pt Kyle trebuie sa ii spuna si saracului baiat. Imi vine sa il strag de gat. Glumesc (de fapt nu prea). Acum urma partea in care te certam pe tine draga mea, pt ca ai intarziat un pic (ne-ai invatat prost ), dar nu o fac pentru ca ne-ai adus un capitol la fel de superb si mai ales foarte lung asa ca in schimb imi plec capul in fata ta si zic simplu MULTUMESC. Sper ca Kyle va fi in siguranta, sa nu se intample vreo tragedie. te pup si mult succes in continuare si astept cu sufletul la gura next-ul. App ESTI UN GENIU .bye bye

[Sushi]

O da, super capitol. Am spus cumva ca-l ador pe Kyle? Nu, nu cred, dar o spun acum pentru ca este preferatul meu ( alaturi de Jesse bineinteles ). Acum, revin la capitol si-ti spun, pentru a nu stiu cata oara ca Ray mi se pare pe zi ce trece mai idiot. Inteleg ca-l iubeste inca pe Philipe, dar , la naiba, nu se mai intoarce la el. Si , in cele din urma, a realizat ca-l iubeste pe roscat.
M-am oprit din citit cand am vazut cum il obliga sa stea acasa cu femeile si copii, ce crede el, ca femeile nu pot sa-i ajute.
Forta Kyle! Aratale tu ce poti, spre ca nu o va face lata. Acum ca gandesc putin lucid, foarte putin, realizez ca nu-i chiar o idee buna ca un baiat de la oras sa incerce sa conduca o cireada de 100 de vite. Primul motiv ar fi ca ele vor simti pericolul si vor scapa de sub control, e o trasatura fireasca a animalelor, iar al doilea motiv este simplu, Kyle sigur o sa-l enerveze pe Ray.
Astept nextu, sigur va fi unul exploziv ( si ceea ce va exploda va fi capul brunetului )
Bafta la tasta si multa inspiratie.
App: Cand apar Jesse si Blake? Imi e dor de ei.
Te-am pupat.

[Rain]

Bineinteles, Kyle nu e un las. Si Ray ar trebui sa nu-l mai considere prea copil. Prea protector e si el. Eh, de parca nu mi-ar placea, dar ce sa mai zic? Trebuie sa ii iau roscatului apararea. ^^ Imi place familia lui Ray. Mama lui e atat de draguta cu nou-venitii, la fel si Maria. Daca ar stii Kyle...
Capitolul urmator va fi plin de actiune dupa ce am stat atat in suspans pentru nenorocitul ala de semnal venit de la statie. Dupa ce am citit mi-am dat seama ca situatia este destul de grava. Sper ca totul va fi in ordine si nu vor exista raniti. Ahh, Mira, grabeste-te cu nextul!

[Beatrix LaVey]

Ca de obicei, ne condimentezi capitolele, cum sa nu iti admire cineva stilul?
Stii, asta se presupune a fi un fic. Nu pot sa nu admir tenta de carte pe care o ia fiecare capitol. Desigur, exista mici retusuri pe-ici, pe colo, ca la fiecare, insa, per ansamblul, atat ideea, cat si modul cum redai prinde o tenta de roman. Un roman de dragoste, siropos si real.
Personaje conturate bine, actiune la fel de bine definita. Am intalnit in ficul asta multe personaje-tip .De altfel, desi e abordata o tema ''necomerciala'', sa zicem asa, ai stiut cum sa arati si partea buna a lucrurilor, placutul din "neplacut", sa zicem astfel.
Ai complicat enorm lucrurile prin existenta trecutului tumultos, iubirilor secrete si detaliilor ascunse din viata fiecaruia.
Ce pot spune?
Capitol peste capitol, ma uimesti mai tare, iar ficul imi creeaza una dintre cele mai bune impresii, se numara printre favoritele mele .

[MiraA]

Am venit cu nextul, insa inainte de a va lasa sa cititi am o mica precizare de facut. Nu am renuntat la niciun fic (fie ca scriu singura, fie ca scriu impreuna cu Gabi). Vor veni nexturile si la ele (mai repede la cele cu Gabi si un pic mai incolo la Vengeful desire din simplul motiv ca mi s-a aglomerat atat de mult programul incat nu am timp sa scriu) Imi cer scuze pentru inconveniente si sper ca se vor remedia cat mai repede.
Spor la citit!


***
Inca nu ploua. Dar Kyle nici nu se astepta sa inceapa furtuna atat de repede. Nu avea el norocul asta. Isi ridica gulerul gecii si alerga spre grajd. Ar fi preferat o masina, dar stia ca nu va ajunge acolo decat calare. In plus, nu avea cum sa mane niste vite cu o masina.
Deschise usa de la grajd si intra inauntru. Injura cand isi dadu seama ca nu vede nimic. Se apuca sa caute o lanterna. Stia ca is acolo. Le vazuse in dimineata aceea cand Frank il scoase pe Wild afara.
Rasufla usurat cand o gasi. O aprinse si se indrepta spre boxa lui Wild. In ciuda experientei din acea dimineata, nu avea incredere sa-l calareasca decat pe el. Spera doar sa nu faca vreo greseala.
Cand il simti, calul incepu sa dea din picioare agitat.
-Gata, baiate. Nu-ti fac nimic rau. Am doar nevoie de o favoare.
Kyle se apropie cu grija de el si-l mangaie pe cap. Imediat ce il mirosi, Wild se linisti, ca si cum si-ar fi adus aminte de el. Kyle profita de situatie si ii puse seaua pe el si o lega. Nu stia daca face bine ce face, dar nu avea timp sa stea sa se gandeasca.
Imediat ce stranse toate cataramele, prinse haturile si il scoase pe Wild din boxa, apoi din grajd.
-Te rog, baiete, nu ma dezamagi. Isi mai trecu o data palma peste coama lui deasa, apoi se ridica in sea. Wild necheza, dar nu facu nicio alta miscare, parca ghicind disperarea calaretului.
-Bun. Hai sa mergem, baiete! Trebuie sa-i scoatem din belea. Zicand astea isi infipse calcaiele in burta lui, facandu-l sa o ia la galop in directia indicata.
Imediat ce lasara casa principala in urma, un fulger despica cerul in doua, apoi incepu sa ploua. Vantul batea mai tare decat atunci cand plecase, dandu-i un presentiment prost. In adancul sau spera ca Helen sa reuseasca sa dea de Ray, caci, indiferent ce spusese, nu stia daca va fi in stare sa se descurce singur si nu vroia sa o dea in bara. Nu acum cand atat de multe depindeau de acesta mica operatiune de salvare...nu acum cand cineva efectiv in astepta pe el sa se intoarca acasa. Ma voi intoarce, isi promise, inainte de a-l face pe Wild sa mareasca pasul.
Cand ajunsera la jumatate drumului, Kyle era deja ud leoarca. Hainele i se lipisera de piele si nu mai putea sa vada nimic in fata sa din cauza perdelei dense de ploaie.
Totusi, cand ajunse in dreptul unei vai si auzi mugetul vitelor si vocea disperata a barbatului, intelesese ca nimerise unde trebuie.
Stranse haturile, indemnandu-l pe Wild sa coboare panta alunecoasa. Adevarata distractie abia acum incepea.

*

Ray isi ridica privirea spre cer si multumi in gand oricui il asculta. Incepuse, in sfarsit sa ploua. Focul fusese deasemenea stins. Mai mult de ploaie decat de ei, dar nu asta conta acum. Toti erau teferi si, in cel mult o ora vor ajunge acasa. Pierdusera aproape20 de capete, dar in conditiile alte trebuiau sa fie bucurosi ca scapsera atat de usor. Se urca in singurul Jeep disponibil impreuna cu alti patru barbati. El era conducea. In ciuda bucuriei, toti erau tacuti. Peseme incepea sa se instaleze oboseala. Porni motorul si demara in forta, improscand in drepta si in stanga cu noroi. Cativa ramasesera inca acolo, urmand sa-i vina dupa ei mai tarziu cand vor fi siguri ca totul e in regula.
Ray conducea cu grija. Ploua atat de tare incat stergatoarele nu mai faceau fata. Daca la asta se adauga faptul ca nu exista un drum propriu-zis...lucrurile nu era tocmai favorabile si ultimul lucru pe care il voia era sa ramana blocat acolo.
Nu-si dorea decat sa ajunga acasa, sa faca un dus fierbinte si sa-l impace pe Kyle. Nu stia cum exact sa faca asta, dar spera sa se descurce la fata locului. Nu fusese niciodata omul cuvintelor. Nu stia cum sa-si ceara scuze sau cum sa fie dragut. Prefera sa-si foloseasca trupul pentru a spune ceea ce simtea. Totusi, vocea lui interioara pe care si-o redescoperise imediat ce-l cunoscuse pe Kyle il avertiza ca o partida buna de sex nu va rezolva nimic de data asta.
Kyle era furios. Atat de furios incat nu s-ar fi mirat daca si-ar fi facut bagajele si ar fi luat primul avion disponibil spre L.A. Bine, daca nu ar fi fost ploaia asta. Nimeni intreg la minte nu ar fi zburat pe o vreme atat de rea.
Ofta si-si concentra din nou atentia pe asa numitul drum ce se profila serpuit in fata sa. Cu coada ochiului se uita la ceasul din bord. 2:46. Era tarziu...
Tresari cand sunetul strident al statiei il scose din transa. Ridica emis-receptorul cu mana drepta, cu stanga tinand strans volanul pentru a mentine masina in linie drepta.
-Da, zise peste bazaitul infernal/
-Aici casa principala, se auzi vocea feminina de la capatul celalalt al firului.
-Mama?
-Ray?! In sfarsit! Pe masura ce se apropiau de casa principala bazaitul se atenua si vocea devenea din ce in ce mai limpede. Trebuie sa mergeti la granita de est, continua repede Helen. Kyle a plecat deja de o ora jumate si nu ma reusit sa...
-Stai, o intrerupse repede Rayland. Kyle a facut ce?!
-A plecat acolo acum o ora jumate, exact inainte sa inceapa furtuna. Focul se intindea. Jack era sngur si avea nevoie de oameni.
-La dracu'! Ray simti cum ii creste tensiunea. Focul nu mai era acum o problema, dar toata zona aia era probabil deja sub apa. In mod cert Jack incercase sa mane vitele de acolo inspre teren inalt...dar Kyle nu stia cum sa faca asta. Crescuse In L.A pentru numele lui Dumnezeu. Nu stia ce pericole se ascund in locul asta!
-Ray, mai esti?
-Da. Ray trase de volan in drepta, facand masina sa se incline intr-o parte. Acum mergem acolo. Terminat!
Puse emis receptorul inapoi si apasa pedala de acceleratie pana in podea. Va ajunge la timp! Trebuia sa ajunga la timp!

*

Ploaia ii biciuia fata. Nu mai vedea nimic. Nu mai simtea nimic. Isi aduse aminte ca in urma cu o ora tot corpul il durea...acum se simtea doar inert. Sau, poate catrecuse mai mult de o ora. Pierduse deja notiunea timpului. Nu mai era constient decat de vitele speriate ce fugeau in toate partile daca nu erai atent, se strigatele lui Jack ce se auzeau din cand in cand si de muschii lui Wild ce jucau sub el. Era bucuros ca isi alesese acest cal. in ciuda firii sale naravase, facea ceea ce trebuia. Facea ceea ce el nu stia: mana cireada spre teren inalt. Kyle ajunsese la concluzia ca nu e decat o alta povara in spatele animalului. Nu el facea treaba. Treaba se facea singura. El doar era pe punctul de a pica din sea si de a se face una cu pamantul.
Calul necheza. Kyle il batu usor cu palma pe gat.
-Merci, baiete, ii sopti, inainte de a apuca din nou haturile cu ambele maini. Nu mai aveau mult. Inca un pic. Trebuia sa mai reziste putin.
Cu asta in minte isi ingusta ochii, incercand sa-l vada pe Jack, care se presupunea ca e undeva in fata lui. Nu-l zari, dar ii auzi intr-un tarziu glasul.
-Am ajuns! Da-i bataie, pustiule!
Wild reactiona inaintea lui Kyle. Incepu sa alerge in jurul vitelor speriate, facandu-le sa intre in ceea ce parea a fi un tarc. Kyle nici macar nu il observase decat dupa ce prima bovin trecu de poarta larg deschisa. Restul o urmara indeaproape si, in mai putin de cateva minute, baiatul reusi sa le inchida. Il opri pe Wild si privi in jurul sau. Jack se afla in drepta lui. Nu stia cand ajunsese acolo, dar nici nu-i pasa. Ii simti mana batandu-l pe umar si isi intoarse capul spre el.
-Buna treaba, pustiule! Hai sa mergem!
Jack isi intoarse armasarul si-l indrepta in directia de unde venisera.
-Unde? Locul e inundat.
-E un adaposta la cateva sute de metrii. Sau era...toamna trecuta. Puteam sa ne adapostim de ploaie pana dimineata.
Kyle il aproba din cap. Ii dadu pintei lui Wild si il urma cat de aproape putu pe Jack. Cand vazu ca incetineste, nu se putu abtine sa nu zambeasca. Ajunsesera. Acum puteau sa se odihneasca si, poate, sa se usuce.
Insa, o fractiune de secunda mai tarziu, auzi nechezatul nervos al celuilalt cal, inainte ca acesta sa dispara din raza lui vizuala, luandu-l pe Jack dupa el. Pentru un moment privirile celor doi barbati se intersectara, inainte ca Jack sa se prabuseasca o data cu calul sau in namolul ce ii inconjura.
Kyle injura si sari de pe cal, dezechilibrandu-se si aproape cazand si el. Isi ignora muschii amortit si alerga spre Jack ce era intins pe spate. Kyle observa ca, din fericire, nu fusese prins sub cal.
-Jack! Se lasa in genunchi langa barbat, neluand in seama apa din jurul sau sau noroiul ce i se lipi de hainele si asa murdare. Intinse mana. Da-mi mana, Jack. Trebuie sa plecam de aici!
Barbatul clipi pentru cateva clipe, dezorientat, dar imediat ce un nou fulger despica cerul in doua, se dezmetici si prinse mana ce ii era oferita.
Inchise ochii si injura cand isi lasa greutate pe piciorul drept. Kyle se incrunta si incerca sa-l sprijine cat mai bine.
-Esti ranit?
-Cred ca e rupt. Kyle incerca sa-si ascunda groaza din priviri. Erau intr-o zona deschisa care se inunda, deasupra lor furtuna nu parea a se potoli, iar Jack era ranit. Asta nu era una din serile lui bune. Uitandu-se spre calul ce era inca la pamant, isi dadu seama ca si el avea cel putin un picior rupt. Nu va reusit sa-i ajute acum.
Un nou fulger lumina zarea, urmat indeaproape de un tunet ce ii asurzi. Le urmara alte rafoale de ploaie. Kyle ii trecu mana lui Jack peste umarul sau si-l prinse de talie.
-Stiu ca te doare, dar trebuie sa plecam de aici. Daca unul din fulgerele alea atinge pamantul, ne vom praji.
Zicand asta incepu sa mearga, mai mult tarandu-l pe celalalt barbat dupa el, dar nu avea incotro. Nu putea sa-l lase acolo si sa fuga. Nu putea nici sa ramana pe loc. Nu vroia sa moara carbonizat. Se uita in jurul lor. Nu reusea sa distinga decat contururile intunecate ca arborilor.
-Cat mai e pana la adapostul ala? intreba intr-o doara, fiindu-i frica defapt de raspunsul pe care stia ca il va primi.
-Prea mult.
-Perfect. Daca mergem mai sus sau ne ascunde sub un copac vom fi tinte sigure, loc mai jos decat asta nu gasim pentru a totul e sub apa. Kyle incremeni. Realitatea era foarte simpla. Suntem morti. Isi intoarse fata spre Jack sperand ca il va contrazice, dar barbatul nu facu decat sa-i sustina privirea tacut.
Statu un moment pe ganduri. Ce naiba ar face Ray acum? Ce ar face Philipe? Trebuia sa existe o solutie. Tot timpul exista.
-Sa ne indepartam de apa, zise intr-un final.
-Kyle, vocea barbatului era obosita, nu are rost.
Kyle il ignora si incepu sa urce mica movila de pamant. Daca reusea sa gaseasca un loc mai jos intre doua locuri inalte...un loc unde apa nu avea cum sa ajunga, atunci ar fi putut sa stea acolo pana se va opri furtuna.
Picioarele i se afundau in noroi, ingreunandu-i urcarea. Stranse din dinti si continua. Spre fericirea lui, Jack incerca sa-l ajute. Aproape ajunsera sus. Pamantul era baltit, dar cismele lor nu mai era afundate in apa pana deasupra gleznelor. Inca un pic, se incuraja Kyle.
Cand ajunsera sus, nu se opri, ci continua sa mearga. Piciorul lui Jack ceda de tot. Ar fi cazut daca, Kyle nu l-ar fi prins mai bine.
-Haide, Jack. Seara asta imediat e gata.
Barbatul rase, chiar daca situatia nu era tocmai buna. Kyle se enerva. Se opri si-l masura pe Jack din priviri. Nu era foarte mare. Nici foarte greu. Ar fi putut sa mearga.
-Asta s-ar putea sa te doara, Jack, dar nu aveam timp de zabovit, zise repede, inainte de a se apleca un pic si de a-l ridica pe barbat pe umarul sau.
-Ce naiba! Pustiule, o sa ma scapi! O sa...
-Taci!
Kyle se dezechilibra pentru un moment, dar isi reveni repede si mari pasul, trecand de primii arbori si sperand ca directia in care a luat-o e buna. Se gandea la harta. Nu erau foarte departe de casa principala. Stia ca nu vor ajunge pana acolo, dar la fel de bine stia ca daca sunt aici, in apropiere, exista sanse mai mari sa fie gasiti. In plus, daca isi aducea aminte corect harta, pantul de aici era accidentat...destul de accidentat incat sa le ofere un oarecare adapost.
Nu isi dadu seama daca parcursese o distanta mare sau doar cativa pasi, pana cand umarul ii amorti de tot si picioarele ii se inmuiasera sub el. Se vazu nevoit sa-l lase pe Jack jos pentru a-si trage sufletul. Barbatul il privi ingrijorat.
-Ai ceva stamina in tine. Daca cineva mai zice vreodata...
-Nu ma intereseaza ce zic altii in momentul asta, i-o taie Kyle. Lasa vorba. Trebuie sa mergem. Trase adanc aer in piept si privi in fata, inainte de a se intoarce spre barbat. Nu stiu ce parere ai tu, dar eu vreau sa prind ziua de maine...si cea de poimaine.
Barbatul il aproba din cap.
-Perfect. Atunci putem continua. Kyle trase adanc aer in piept, pregatindu-se mental pentru inca o fuga, insa exact atunci cerul se lumina din cauza fulgerelor. Erau multe. Erau frumoase. Kyle admira privelistea pentru o secunda, inainte ca simturile sale sa inregistreze ceea ce nu era bine.
Unul dintre fulgere atinge pamantul. Un altul atinse arborele de langa ei. Totul se derula cu incetinitorul. Vazu fugerul, apoi scanteia care facu arborele sa se incline periculos de mult spre ei. Kyle actiona din instinct. Il impinse pe Jack intr-o parte pentru a-l feri de impact, insa nu avusese destul de mult timp pentru a face si el acelasi lucru.
Trunchiul il lovi in piept. Cazu la pamant, expirand tot aerul pe care il avea in plamani. Cand spatele sau atinse solul, deschise ochii larg, apoi ii inchise imediat inapoi. Durerea ii exploda in toti porii.
-KYLE! auzea clar vocea lui Jack, insa nu-si gasea propria voce pentru a-i raspunde. Constata ca ii era greu sa respire si ca ceva cald i se prelinge la coltul guri. Isi ridica mana pe care o avea libera si atinse lichidul fierbinte.
Sange.
Ala nu era in niciun caz un semn bun. Se gandi pentru un moment la o solutie, dar nu gasi niciuna. Simti apoi o mana. Deschise din nou ochii.
-Nu te misca.
Ar fi vrut sa-i spua ca nu poate sa o faca nici daca ar fi vrut, dar asta insemna ca ar fi trebuit sa ia o gura mare de aer, ceea ce nu-l prea incanta.
-O sa incerc sa te scot de aici. Doar...rezista.
Vocea parea in pragul disperarii, constata Kyle. Ciudat, dar mintea ii era deosebit de limpede. Era constient de imprejurarile sale si de faptul ca indiferent ce ar face, Jack nu va reusi sa-l scoata de acolo de unul singur.
Asa cum se asteptase, indiferent cat de mult incercase celalalt barbat, trunchiul nu se misca.
Un nou fulger braza cerul. In acea fractiune de secunda, Kyle putu sa observe groaza din privirea celuilalt.
-Sunt mort, constanta dintr-o data, incercand cu greu sa respire.
-Nu...nu esti. Barbatul ii atinse fata. Vei fi bine.
Kyle avu puterea sa zambeasca. Il prinse pe Jack de mana.
-Spune-i lui Ray...ca..im...i pare rau.
-Poti sa-i spui tu singur asta! Pustiule? Jack ii atinse umarul si-l scutura. Kyle? KYLE?
Insa nu mai primi niciun raspuns.

*

Conducea ca un nebun. Era o minune ca nu se rasturnasera pana atunci. Nimeni nu zicea nimic. Nimeni nu indraznea. Ray isi inclesta maxilarele. Avea o presimtire proasta. De ce naiba nu statuse Kyle acasa? De ce trebuise sa se implice? Nu era problema lui. Nu fusese niciodata. De ce alesese sa-si puna viata in pericol pentru un necunoscut?
Intrebarile erau de prisos pentru ca deja stia raspunsul.
Asa era el. Asa fusese tot timpul, chiar daca uneori incerca sa ascunda asta. Kyle era acel gen de persoana...la fel ca Philipe. Simti ca sangele ii ingheata in vene. Nu vroia ca istoria sa se repete. Nu vroia sa ajunga din nou prea tarziu...
Ceva ii atrase atentia. Lua picioarul de pe acceleratie si apasa frana brusc, aproape lovind armasarul ce sari in fata masinii.
-Ce mama dracu’ cauta Wild ai...
Tacu.
Kyle il calarise pe Wild. Daca Wild era aici, Kyle nu putea sa fie departe, Doar daca nu cumva...inlatura acel gand si deschise usa masinii, iesind in ploaie.
Ceilalti barbati il urmara tacuti.
Se apropie incet de Wild nedorind sa-l sperie. Cand ajunse destul de aproape il prinse de haturi. Calul nu facu nicio miscare brusca.
-Unde e? Unde l-ai lasat, Wild?
Evident nu primi niciun raspuns.
Se uita in jur, dar nu vazu nimic.
-Despartiti-va si incepti sa cautati. Nu cred ca-s departe.
Barbatii il ascultara si incepura cautarea. In curand in toate valea se puteau observa fascicole de lumina.
-KYLE!
-JACK!
Vocile se auzeau atat de tare incat reuseau sa acopere sunetul ploii.
Ray isi inchise ochii pentru o secunda, inainte de a se alatura celolalti.
O jumatate de ora mai tarziu inca nu gasisera nimic. Toate urmele fusesera sterse de ploaie. Acoperira un perimetru destul de lar, indepartandu-se mult de masina, dar nu gasisera nimic. Apa inghitise totul. Ceva in interiorul lui Ray se rupse. Poate gresise. Daca oprise unde nu trebuie, pierdusera timp pretios...timp in care ar fi putut sa-i ajute.
-KYLE! Striga din nou, de acesta data manat de disperare.
-Jack!
-AICI!
Ray tresari. Pentru un moment se gandi ca doar i s-a parut, dar apoi auzi vocea din nou. Nu era a lui Kyle, dar daca Jack era acolo...la fel trebuia sa fie si Kyle.
-Sus pe colina! Urla spre cei care erau langa el, inainte de a alerga in directia din care se auzea vocea.
Imediat ce incepu sa urce simti cum namolul de sub picioare il trage inapoi, insa nu-l baga in seama. Absent isi dadu seama ca picurii de ploaie nu mai erau atat de mari si ca vantul nu mai batea la fel de tare. Furtuna trecuse.
Cand ajunse in varful colinei privi in jurul sau, asteptandu-se sa-l vada pe Kyle, insa nu-l zari decat pe Jack care se apropia de el schiopatand. Simti ca inima i se opreste si inghiti in sec. Kyle...Unde era Kyle? De ce nu era acolo? Ce se intamplase cu el?
Ridica lanterna si lumina fata lui Jack. Arata...groaznic. Se apropie de el si-l sprijini cand simti ca e pe cale sa cada.
-Jack...unde e?
Barbatul isi feri privirea de a sa.
-Jack! Unde dracu’ e Kyle? Trebuia sa fie cu tine!
-Un fulger...trunchiul a cazut si Kyle e prins sub el. Nu-l pot scoate! Jack ii indica directia cu mana tremuranda. Ray nu mai astepta. Alerga in acea directie pana cand ajunse langa trunchiul cazut. O parte a mintii sale inregistra detaliile practice: trunchiul nu era foarte mare asa ca vor reusi sa-l ridice fara a fi nevoie de o masina. Insa, cea mai mare parte a creierului sau se bloca cand il zari. Aproape nici nu se zarea. Era ca si cum trupul sau mic fusese inghitit de copac.
-Kyle...? se lasa in genunchi langa el si ii atinse fata cu mana. Era rece. Kyle... vocea incepuse sa-i tremure. Vag ii auzi pe ceilalti in spatele sau. Cineva dadea ordine pentru a ridica copacul. Altcineva il prinse de brat si-l forta sa se ridice.
-Ajuta-ne! Nu vom reusi fara tine!
Ca prin vis, inregistra comentariul. Aproba. Prinse trunchiul mare cu bratele si la comanda celorlalti incerca sa-l ridice. Operatiunea dura mai mult decat s-ar fi asteptat la inceput. Abia la a treia incercare reusira sa miste trunchiul destul de mult pentru ca trupul lui Kyle sa fie scos de sub el.
Apoi dintr-o data se lasa tacerea. Pana si ploaia se opri.
Cine ii puse mana pe umar. Nu se intoarse. Nu-si putea lua ochii de la chipul lui Kyle, dar nici nu avea curajul de a-l atinge. Daca era...
Cine i-o luase inainte. Barbatul atinse pielea lui Kyle in dreptul carodtidei si ii lua pulsul.
-Stabil si puternic, zise dintr-o data.
Asta il scose pe Rayland fin transa. Se apropie si incepu sa-si plimbe mainile pe pieptul baiatului. Nu avea rani exterioare. Nu putea exclude posibilitatea unei sagerari interne...
Cand mana sa urca in sus pe gat, apoi pe obraji, ochii lui Kyle se deschisera usor. Se privirira, apoi Ray uitand de toata audienta il ridica pe Kyle si il apropie de trupul sau. Isi ingropa fata in parul roscat si umed si il stranse in brate de parca viata lui numai de asta ar depinde.
-Ray...? Ce s-a...? Ai grija, ma doare...
Dar Ray puse capat protestelor sale cand ii acoperi gura cu sa, devorandu-i buzele. Kyle isi ridica mainile si se agata de umerii lui. Ar fi zambit daca ar fi putut. Era in siguranta. Era acasa.
-Sunt bine, ii zise cand barbatul se indeparta. Ai ajuns la timp, ii sopti, ghicindu-i gandurile. Ar mai fi vrut sa-i spune ceva, dar barbatul i-o lua inainte.
-Te iubesc! Niciodata sa nu mai faci ceva atat de stupid si de nasabuit. Daca ai pati ceva, nu stiu ce...Esti un idiot!
-Si totusi, ma iubesti...
-Da, te iubesc.
Kyle se trase mai aproape de el, ignorand durerea si ii inspira mirosul.
-Esti cam incet, Newcrest, ii sopti la ureche. Ma gandeam ca nu-ti vei dea seama niciodata.
Ray se retrase destul de mult pentru a-i analiza chipul, dar nu putu sa vada decat un zambet jucaus si ochii mari in care se oglindea un sentiment pe care acum il recunostea si-l accepta.
-Pramatie, zise si incepu sa rada cu pofta. O sa incaruntesc prematur din cauza ta!
-Si eu te iubesc. Luandu-l prin suprindere Kyle il prinse de gulerul camasii si il trase spre el, panandu-i stapanire pe buzele ce se intredeschisera pentru al primi. Celelalte cuvinte care pluteau intre ei, ramasesera nerostite pentru moment...

[rali2009]

Prima (sper sa nu par obsedata ). O scena mai emotionanta ca asta nici nu puteam sa imi imaginezi. A fost pur si simplu senzational...Ador cuplul Ray-Kyle (chiar mai mult decat Jesse - Blake). In sfarsit a zis-o si Ray, a trebuit saracul Kyle sa fie ranit ca zapacitul ala sa zica doua cuvinte. Urat din partea lui. Ador curajul, bunatatea, sinceritatea lui Kyle; este atat de mic ca ani dar atat de matur (el este maturul in relatia asta). Sper sa nu te apropii de final acum ca sentimentele au fost scoase la iveala, sper sa te mai gandesc la ceva incitant ca sa continui sa ne uimesti cu talentul tau. In rest nu am ce comenta: greseli nu am vazut, capitolul lung ca de obicei cu o actiune foarte bine descrisa, foarte bine structurata. App daca vreodata te gandesti sa lansezi vreo carte (in viitorul apropiat sau mai indepartat) anunta-ma si pe mine chiar as fi curioasa sa citesc si altceva decat yaoi, ceva ce merita lansat pe piata. Multam ca te tii sa postezi regulat la acest fic (desii inca astept next la inca unu sau doua, but no problem) this is my favorite. te pup si spor la scris. astept next-ul