***
Kyle ofta multumit. Nici nu-si putea aduce aminte cand dormise ultima oara atat de bine...sau atat de mult. Isi deschise ochii lenes si privi in jurul sau usor confuz. Recunoscu camere aproape imediat. Un zambet satisfacut i se zugravi pe chip. Totul fusese real. El si Rayland chiar...un tremur ii strabatu corpul cand isi aduse aminte exact ce facusera impreuna, apoi, dintr-o data simti cum tot sangele i se strange in obraji, cnd rememora cum se purtase. Totusi, Ray nu se plansese...daca se gandea bine, nici nu ar fi avut de ce sa se planga.
Isi intise bratele, incercand sa-si dezamorteasca muschii incordati, apoi atinse partea cealalta a patului care era...goala. Se incrunta. Oare Ray cand se ridicase? Nu-i venea sa creada ca dormise atat de adanc incat nu il simtise. Pipai cearceaful rascolit, care inca avea impregnat in el mirosul intoxifiant al barbatului, dandu-si seama ca e rece. Sigur trecuse ceva vreme de cand plecase.
Injura si dadu cuvertura cu care era acoperit la o parte. Desigur, daca nu l-ar fi durut tot corpul, poate ar fi reusit sa se si dea jos din pat si sa mearga la baie sa faca un dus.
-Nu glumea deloc, mormai pentru sine. Chiar ma doare! Ofta si se lasa inapoi printre perne. Putea sa mai ramana un pic in pat. Oricum nimeni nu urma sa-i duca lipsa...oricum toata lumea se astepta sa nu apara...oricum toti stiau sau macat banuiau ce ganduri avea Rayland cand l-a carat pana in casa...
Dintr-o data se simti prea obosit. Isi acoperi ochii cu mana, incercand sa nu se gandeasca la privirile care il vor intampina cand va iesi afara. Banuia ca la cat de bland fusese Rayland, nu va reusi sa mearga drept...
Ofta, ajungand la concluzia ca isi jucase cartile foarte prost. Nu putea sa ia in considerare ceea ce-i spusese Rayland in acea dimineata. Probabil nici nu-si dadu-se seama ce ii spusese. Nu avea niciun rost sa-si faca sperante, caci, pana la urma, tot el se va intoarce acasa cu inima franta.
-Sunt un prost, indragostit si mult prea sentimental. Chicoti. Nu mai avea niciun rost sa-si faca sange rau. Ce era facut ramanea bun facut. Acum trebuia doar sa gaseasca o modalitate de a nu lasa chestia asta sa-l doboare la final. Da, exact asta avea de facut. Ray nu-l afecta deloc, din niciun punct de vedere...nu...chiar deloc, isi repeta intr-una sperand ca pana la urma va ajunge sa o si creada. Insa, exact atunci usa ce ducea spre baie se deschise, lasand aburul sa patrunda in camera. Ray iesi, avand doar un prosop in jurul taliei si unul in cap.
Pentru un moment Kyle crezu ca viseaza.
Niciodata nu vazuse ceva mai frumos. In ciuda inaltimii sale neobisnuit de mare, trupul lui Rayland era la fel de gratios ca cel al unei feline. Pielea bronzata de pe care se scurgeau inca picaturi de apa se intindea peste muschii proeminenti si lunguieti, oferind privitorului un tablou demn de admirat. Kyle urmari cu privirea miscarile febrile ale bratelor lui Ray in timp ce acesta incerca sa-si usuce parul. Era hipnotizat. Cu mainile alea il atinse pe el. Bratele acelea il tinusera pe el in brate in urma cu catev ore...il dezmierdasera...il facusera sa-si piarda capul...il...
La dracu! In ciuda durerii, se excita. Corpul sau raspundea doar pentru ca il privea.
-Buna...vocea sa suna neobisnuit de tare in tacerea care domnea in camera. Ar fi vrut sa spuna ceva mai inteligent, dar neuronii lui se decisera sa ia o pauza, asa ca trebuia sa se descurce pe plan local.
Ray tresari si-si intoarse privirea spre el. Kyle isi dadu seama ca nu se asteptase ca el sa fie treaz. Incerca sa-i zambeasca, dar cand ochii sai ii intalnira pe a lui Rayland simti ca ii ingheata sangele in vene.
Orice urma a pasiunii, a caldurii din ei, disparuse ca si cum nici nu ar fi existat. Ochii aia erau reci. Mult prea reci pentru cineva care facuse ceea ce facusera ei doi. Incerca sa-si inghita nodul din gat, dar esua. Presimtea ceva rau.
Rayland lasa prosopul sa cada. Ii mai arunca o privirea baiatului ce parea usor confuz, apoi se apleca si incepu sa-si culeaga metodic hainele de pe jos.
-Ray...?
Nu-i scapa tonul aproape strangulat pe care ii fusese rostit numele, nici nesiguranta din vocea lui Kyle, dar pur si simplu nu stia ce sa-i spuna...sau ce sa creada. Recunoscu emotia pe care o simtise in acea dimineata. Ar fi trebuit sa fie un adevarat idioat ca sa nu o recunoasca, dar nu era inca pregatit sa o accepte. Nu putea sa se desprinda de Philipe...nu vroia sa o faca. Nu inca, cel putin. Avea nevoie de timp si de spatiu ca sa poata sa-si puna gandurile in ordine. Se uita cu coada ochiului la Kyle. Inca astepta.
-Am pierdut prea mult timp. Trebuie sa ma intorc la munca.
Ok, asta nu sunase chiar asa de bine, recunoscu Rayland. Faptul ca pielea lui Kyle trecuse de la o nuanta de rosu aprins la una de alb, nu facu decat sa-i confirme banuielile. O daduse in bara. Din nou.
-Poti sa mai ramai aici daca...nu te simti bine, adauga dupa o scurta ezitare. Isi trase boxerii si pantalonii pe el, apoi camasa si se indrepta spre usa.
Se astepta ca baiatul sa-i raspunda intr-un fel...in orice fel, dar cand nu primi nicio replica, isi dadu seama ca vorbele lui facusera mai mult rau decat intentionase. Inainte de a deschide usa, isi intoarse privirea spre Kyle. Capul lui nu era plecat asa cum se asteptase, iar ochii sai nu contineau ura pe care stia ca o merita. Din contra, Kyle zambea. Dar oricine si-ar fi putut da seama ca nu era zambetul lui.
-Sper sa poti recupera timpul pe care l-ai pierdut. Sa ai o zi buna. Zicand acestea, se intinse din nou si se acoperi aproape de tot. Ray astepta, dar, intr-un final isi dadu seama ca asta era finalul conversatiei, deschise usa si iesi din camera, aproape lovindu-se de Helen.
-Ray! Suspina femeia surprinsa, ducandu-si mana la piept si inspirand o data adanc. M-ai speriat! Il cerceta pe Ray cu o singura privire, dandu-si aproape imediat seama ca ceva nu e in regula. Chiar daca Ray parea un om rece, lipsit de sentimente, ea putuse tot timpul sa-l citeasca ca pe o carte deschisa. Doar era baiatul ei.
-Imi pare rau. Ii puse mainile pe umeri ca sa o sprijine si ii zambi. Nu am fost atent. Dadu sa treaca pe langa ea cand ii auzi din nou vocea.
-E totul in regula?
Atunci se opri. Nu putea sa-i spuna ca facuse probabil a doua cea mai mare prostie din viata lui, dar nici nu putea sa o minta.
-Nu, raspunse simplu si se intoarse cu spatele la ea, nedorind sa-si arate chipul.
-Nu are niciun rost sa-l respingi. Te iubeste cu adevarat. Tresari cand ii simti mana pe umar, dar nici atunci nu o privi.
-Acum nu o mai face, zise si se indeparta, lasand-o pe femeie singura pe holul mare.
Helen privi mult timp in urma lui. Apoi, auzi usa de la camera deschizandu-se in spatele ei si de intoarse, doar pentru a-l zari in prag pe Kyle. Parul baiatului era ciufulit, hainele sifonate, iar ochii rosii. Nu trebuia sa fi un geniu ca sa-ti dai seama ce se intamplase intre cei doi.
-Helen. Kyle isi pleca capul in semn se salut, apoi trecu pe langa ea, fara sa mai zica nimic. Femeia putu sa observe ca schiopata un pic, dar nu facu niciun comentariu. Indiferent ce se intamplse intre cei doi, ei singuri trebuiau sa gaseasca o cale de a se apropia unul de altul.
Femeia ofta. Planul era bun. Singura problema era fiul sau. Nu putea decat sa spere ca Kyle va avea destul de multa rabdare pentru a-l astepta pe Ray. Altfel...ei bine, altfel Ray chiar va ramane singur...si de data asta, poate pentru totdeauna.
*
Restul zilei trecuse repede, mult mai repede decat s-ar fi asteptat. Ray isi ridica privirea spre cer si scruta orizontul nelinistit. Afara era o caldura inabusitoare chiar daca era aproape ora 7 seara. Umezeala atinsese cote maxime, facandu-i parul sa se increteasca l varfuri. Un vant fierbinte batea dinspre nord-est, aducand cu el mirosul de ploaie. Ciudat, gandi Rayland. Nu vedea niciun nor pe cer, dar atmosfera era atat de tensionanta incat stia ca urma sa vina o furtuna. Probabil nu in seara aceea, dar dimineata singur...
Ofta, isi scose palaria pe care Frank i-o indesa pe cap mai devreme si isi sterse fruntea cu dosul palmei. Avea nevoie de o pauza. Si de o baie...
In plus, ii promisese lui Kyle ca vor merge la petrecerea aia si avea de gand sa se tina de cuvant. Asta, daca Kyle inca mai vroia sa mearga cu el.
Era destul de sincer cu el insusi, incat sa recunoasca ca toata ziua il cautase cu privirea, dar nu-l vazu nici macar o data. Nu putea sa nu se intrebe daca nu cumva Kyle era inca in pat. Poate adormise dupa ce plecase el...poate...
-Ray!
Barbatul se intoarse in directia de unde auzi glasul. Glasul la care se gandise toata ziua. Glasul care il facu sa-si piarda mintile in acea dimineata...glasul persoanei de care era indragostit.
Baiatul parea la fel de sprinte ca de obicei. Parul ce de obicei ii intra in ochi, era acum legat intr-o coada mica la spate, lansad doar cateva fire din breton sa i se rasfranga pe fruntea ingusta.
Ray observa ca isi schimbase hainele. Acum purta o pereche de blugi spalaciti si o camasa ce se asemana mult cu a sa. Renuntase la adidasi in favoarea unor cisme tipice texane, care pareau prea mari pentru el. Imaginea noua ii era completata de o palarie de cowboy maronie, pe care insa o tine in mana.
-Te cauta Frank, il informa Kyle fara nicio alta introducere. Zicea ceva de o petrecere si de faptul ca o sa intarzii. Ridica din umeri ca si cand nu intelegea despre ce era vorba.
Ray se incrunta. Urmau sa mearga impreuna, nu-i asa? Discutasera despre asta in acea dimineata. Nu credea ca Kyle uitase...dar...
-Ce s-a intamplat? De ce te uiti asa la mine?
-Vi si tu, nu-i asa? Ray isi aseza palaria inapoi pe cap si privi peste capul lui Kyle, la barbatii ce se stransesera in fata casei principale. Il numara rapid. Erau aproape 12. Asta nu prevestea nimic bun.
-Bineinteles. Nu am fost niciodata la o petrecere texana.
Privirea lui Rayland cazu pe chipul baiatului din fata sa si, pentru un moment, inlemni. In ciuda tonului voios, Kyle nu zambea. Corpul sau era prea drept, prea teapan pentru cineva atat de coleric ca si el. Era vina lui? El cauzase asta?
-Plecam intr-o ora. Stiu ca inca ai mult de lucru, dar poti sa continui si maine. Frank a spus ca nu ar da bine daca am intarzia.
Din dreptul casei se auzira niste voci agitate. Kyle se intoarse in acea directie si incerca sa asculte.
-Ma intreb ce naiba s-a intamplat? Ray isi freca absent ceafa, simtindu-se dintr-o data prea obosit pentru a merge la o petrecere de care nu avea chef sau de a pune intrebari unor oameni cu care nu vroia sa vorbeasca. Ar fi preferat sa-l ia pe Kyle in brate si sa-l tarasca in casa, sa-i ceara scuze, apoi sa faca dragoste cu el pana la ivirea zorilor.
-Ar trebuie sa intrebam. Orice ar fi, nu cred ca e ceva de bine. Zicand asta, Kyle il parasi pe Rayland si porni in directia casei principale.
Barbatul injura printre dinti si pleca dupa el, incercand in van sa-l prinda din urma.
Cand ajunsera destul de aproape cuvintele incepusera sa prinda contur.
-...foc...a ars totul.
-Nici nu e de mirare pe vremea asta.
-Nu putem ramane aici. Daca se extinde...
Restul propozitie fusese inghitita de zgomotul colectiv.
Kyle se opri langa un barbat mai in varsta si il intreba ceva ce Ray nu reusi sa auda. Cand vazu privirea sa ingrijorata, ghici ca ceva in mod cert nu era bine.
-Ce e cu toata agitatia asta? De ce nu munciti?
Toate privirile se intarsera spre Rayland si unul dintre cei prezenti incepu sa vorbeasca.
-La 30 de mile spre sud a izbucnit un incendiu. Aproape jumatate din pamanturile lui Sean au fost parjolite. A pierdut mai bine de 100 de capete. Au incercat sa opreasca focul, dar s-a extins si, barbatul ezita pentru un moment, se indrepta spre noi. Daca vantul nu-si va schimba directia in curand...se auzi un oftat colectiv.
-Nu s-a gandit sa sune cineva la pompieri?
Rasetele barbatilor destinsera un pic atmosfera. Cel mai in varsta se intoarse spre Kyle.
-In mijlocul pustietatii pompierii nu prea au ce face, baiete. Aici suntem invatati sa ne descurcam singuri.
-Si atunci de ce mai stam aici? Nu ar trebui sa facem ceva? Trebuie sa ne organizam.
Ray interveni.
-Nu, noi trebuie sa ne organizam. Tu trebuie sa-l gasesti pe Frank si sa-si spui sa adune si restul oamenilor. Se pare ca petrecerea aia va trebui sa mai astepte.
Ray se intoarse cu spatele la el si reincepu discutia cu ceilalti. Kyle ramasese pe loc pentru un moment. Nu stia cum sa reactioneze.
-Va voi ajuta si eu. Nu am de gand sa raman aici.
-Nu, raspunse Rayland inca cu spatele la el. Vei sta cu mama si cu Maria aici.
-Vrei sa ma lasi aici cu femeile si copiii? Kyle isi ridica un pic tonul, chiar daca nu vroia sa faca o scena. Asta nu era momentul potrivit pentru o confruntare.
-Din punctul meu de vedere, Kyle, esti un copil.
In acel punct, Kyle renunta. Cuvintele ii ramasera in gat si-si pleca ochii. Nu din cauza ca ar fi rusinat, ci, pentru ca nu vroia sa vada mila din privirile celorlalti. Putea sa puna ramasag ca toti observasera ca tine la Rayland...ei bine, iar acum il vazusera respins. Nu, nu vroia sa-i priveasca. Vroia sa plece acasa, cat mai departe de locul asta si, poate, cat mai departe de Rayland.
Se intoarse si intra in casa. Nu se mai uita in urma sa. Daca ar fi facut-o ar fi observat privirile incruntate ce ii erau aruncate barbatului pe care il iubea.
*
-Au trecut deja trei ore si nu am primit nicio veste. Helen se ridica de pe canapea si se apropie de genul inchis. Privi pentru cateva momente in noapte, incercand sa discerne macar o silueta. Insa afara nu era nimeni. Era pustiu. Toti barbatii erau plecati. Ei bine, aproape toti, gandi ea in timp ce se intoarse pentru se uita la Kyle. Baiatul nu scosese niciun sunet dupa ce vorbise cu Frank si, imediat ce ceilalti barbati plecasera, lasandu-l pe el in urma, Helen putu ghici de ce era asa tacut.
-Ray nu a vrut sa te puna in pericol. Stie ce e acolo. Pentru noi nu e prima data cand se intampla, de aceea de cele mai multe ori suntem pregatiti.
Nu primi niciun raspuns.
-Cred ca te iubeste, continua Helen pe acelasi ton de conversatie, dar nu stie cum sa ti-o spuna. Niciodata nu s-a priceput la cuvinte.
Nu se astepta sa primeasca un raspuns nici de acesta data, insa intr-un tarziu auzi vocea lui Kyle.
-Nu ma trateaza ca pe un barbat. Pentru el sunt doar un copil si nu cred ca asta se va schimba vreodata.
-Sunt sigura ca te inseli. Fiul meu te respecta si Dumnezeu stie ca pentru el majoritatea oamenilor sunt niste gandaci. Nu exista prea multi care au reusit sa-i castige respectul pana acum.
-Philipe a fost unul dintre ei, ghici Kyle.
-Da, Philipe. Jesse...Blake. Uneori credeam ca doar pe ei ii respecta cu adevarat, in timp ce pe mine si pe Frank doar ne tolereaza. Femeia ofta, apoi se intoarse si se aseza inapoi pe canapea. Vezi tu, de cele mai multe ori, copiii incearca sa gastige respectul parintilor, dar aici a fost exact invers. Rayland are niste standarde foarte ridicate. Mi-a trebuit mult si multa munca pentru a-l face sa ma priveasca ca pe un egal.
Kyle o aproba, nestiind ce altceva sa zica. Daca Ray se comporta asa fatade propria lui mama, atunci ce sanse avea el sa-i castige respectul? Cum il va determina sa-l priveasca ca pe un egal?
-Dar pe tine deja te priveste ca pe un egal.
Kyle tresari.
-Poftim?
-Ai auzit foarte bine ce am zis. Esti egalul lui. Esti singurul care e in stare sa-l infrunte si el te respecta pentru asta mai multe decat crezi. Daca nu ar fi facut-o nu te-ar fi adus aici.
-Te inseli.
-Nu cred.
Discutia ar fi continuat, daca telefonul nu ar fi sunat. Helens se scuza si raspunse, plecand in biroul ce era de obicei folosit de Frank si inchizand usa in urma ei, lasand pe Kyle singur.
Aceste se ridica si se duse in locul unde statuse Helen pana atunci, dar, spre deosebire de ea, el privi cerul. In ciuda locului deshis, nu putea sa vada nicio stea. Era sigur ca, daca ar fi deschis geamul ar fi putut sa simta mirosul de ploaie din aer. Urma sa vina o furtuna. Una mare. Se intoarse cu spatele la geam, tocmai cand un fulger despica cerul in doua, luminand curtea din fata si camere, ce se scufunda in bezna.
-La dracu’! Helen? Striga, pentru a se asigura ca femeia e in regula.
-Sunt bine. E de la furtuna.
Auzi usa biroul deschizandu-se, apoi pasii ce se apropiau de el. Nu se misca din loc nedorind sa o sperie.
-Si acum ce facem?
-Avem un generator de urgenta. E batrans de cand e lumea si probabil de aceea nu a pornit. O sa caut o lanterna si ma duc sa-l verific.
Cand simti ca baiatul vrea sa protesteze, continua repede.
-Nu sti unde este si nici ce sa-i faci ca sa porneasca. Ma descurc.
Kyle isi inchise gura. Se pare ca nici aici nu era de niciun ajutor. Ce mai barbat era si el!
O simti pe Helen indepartandu-se. Injura in surdina si se sprijini din nou de pervazul geamului. In linistea care domnea peste casa putu auzi vantul ce incepuse sa bata afara si ramurile copacilor care se loveau de geam.
Rezista impulsului de a tremura. Se pregatea sa se indeparte de geam, cand auzi alti pasi in camera, insa acestia era prea repezi si nu sunau atat de apasat incat sa fie a lui Helen. Asta nu mai ramanea decat...
-Mami? Esti aici?
Maria.
-Va veni imediat inapoi. Kyle isi mentinu tonul vocii jos pentru a nu o speria pe fetita.
-Kyle? Tu esti?
-Da. Baiatul se duse in directia din care se auzi vocea, inaintand cu pasi mici pentru a nu se lovi de ceva. Aproape imediat o auzi pe fetita apropindu-se de el, apoi simti cu manutele ei mici se agatara de pantalonii sai.
Zambi, se apleca si o lua in brate. In ciuda intunericului din camera, reusi sa-i distinga conturul fetei. Parea speriata.
Cu ea in brate se apropie de fotoliu si se aseza jos. Maria isi rezema capul pe umarul sau.
-Totul va fi bine, ii sopti Kyle, mangaind-o pe spate si sperand ca asa va adormi la loc.
-Toata lumea e plecata. Mi-e frica. Nu vreau sa pateasca ceva...
Kyle nu stiu ce sa-i raspunda.
-Nu vreau ca Ray sa moara...asa cum a facut Philipe, zise dupa o scurta ezitare.
Kyle o indeparta un pic si se chinui sa-i vada fata.
-Stiai?
-Ray a fost trist. Nu mai zambea. Nu vorbea niciodata de Philipe. Fetita ridica din umeri. Mi-au zis ca a plecat...dar am stiut ca s-a intamplat ceva. Philipe nu l-ar fi lasat pe Ray singur. Apoi ai venit tu...si Ray a inceput sa zambeasca din nou.
Maria isi incolaci mainile in jurul gatului lui Kyle si il pupa pe obraz.
-Ray e un idiot, dar multumesc ca l-ai facut din nou sa rada.
-Maria...eu...
-Te iubesc, Kyle, zise fetita, luandu-l prin surpindere. Kyle nu reusi decat sa-si incolaceasca mainile in jurul trupului ei micut si sa-si tina in frau lacrimile. Niciodata nu-si dorise mai mult in viata decat sa fie iubit si acceptat. Cine si-ar fi imaginat ca va primi acest dar din parte unui copil de 4 ani?
-Multumesc.
Luminile se aprinsera brusc. Kyle clipi de cateva ori pana ce ochii i se obisnuira din nou cu lumina. Aproape imediat o auzi pe Helen urcand scarile. Nu dura mult si femeia intra in camera tinand inca lanterna in mana.
-Sper ca porcaria aia sa reziste pana dimineata sau...
Se opri cand ii vazu pe cei doi si zambi. Maria nu se atasa usor de oameni. Faptul ca statea acum lipita de Kyle arata ca il placea si ca il acceptase. La fel ca Ray, gandi usor amuzanta. La fel ca toti. Nu stia daca baiatul era constient de asta sau nu, dar in mai putin de doua zile ii facuse aproape pe toti sa-l accepte.
-Scumpo, ar trebui sa mergi in pat. E tarziu. Se apropie si dori sa o ia pe fetita din bratele lui Kyle, dar acesta protesta.
-Vreau sa raman cu voi. Mi-e frica.
Pirvirile lui Kyle si alea femeii se incrucisara si cazusera de acord in mod tacit de a o lasa pe Maria sa ramana.
-Nu ai de ce sa-ti fie frica, o incuraja Kyle. Totul va fi bine. Frank si Ray se vor intoarce acasa.
-Dar...
-Uitate-te la mine, o indemna baiatul pe un ton domol, dar, in acelasi timp ferm. Fetita il asculta. Nu ar indrazi sa ne lase sa asteptam. Se vor intoarce.
-Kyle are dreptate, iubito. Daca adormi acum, cand te vei trezi vor fi aici.
Fetita de uita de la unul la altul, dar intr-un final isi trase nasul si aproba printr-o miscare aproape imperceptibila a capului.
-Va fi bine...totul va fi bine, ii sopti Kyle, dar isi dadu seama intr-un final ca incerca sa se incurajeze pe sine. Trecusera deja 4 ore de cand nu primisera nicio veste. Desigur, asta putea sa fie si un lucru bun. Daca nu auzisera nimic, atunci probabil nu se intamplase nimic rau, dar...asta nu-l facea sa se simta mai bine.
Batandu-si capul cu toate gandurile astea, nici nu-si dadu seama cand Maria adormise la el in brate. O simti numai pe Helen cand o ridica si o aseza langa ea pe canapea.
-Stiu sa se descurce, zise femeia intr-un tarziu.
Kyle isi ridica privirea pe care o avusese atintita pe covor si se uita la ea.
-E chiar atat de evident ca sunt ingrijorat?
Femeia insa nu-i raspunse.
-Nu ai fi avut la ce sa-i ajuti acolo.
-Nici aici nu am la ce sa ajut. Nu pot sa fac nimic pentru nimeni. Kyle isi propti coatele pe genunchi si-si sprijini capul in palme. Inchise ochii si ramasese asa pana cand din birou se auzi un bazait distinct. Tresari si privi dezorientat in camera.
-Ce se aude?
Helen se ridica si ocoli canaeaua, indreptandu-se spre incaperea din spate.
-Statia. Cineva o foloseste.
-Poate au ceva vesti. Kyle o urma.
Imediat ce intrara in incapere Halen dadu drumul la transmitator.
-Aici casa principala.
-S..sunt J..Ja..ck, bazaitul se auzea mai tare ca vocea.
-Spune, Jack.
-F...cul a ajuns...la...gr..ni..ta estica. Am...pierdut doua...adaposturi si 20 de cape...te...prima ...toare. Se intinde...mai am nevoie...oameni...
Helen se incrunta.
-De ceilalti sti ceva?
-Nu...
Bazaitul se auzi din nou aproape asurzindu-i.
-Oameni...acum...
-Jack, nu mai am oameni disponibili. Voi incerca sa iau legatura cu ceilalti. In cel mai rau caz voi chema FEMA. Rezista pana cand ajunge cineva!
-In...cer...sefa!
Helen inchise statia. Se intoarse si se uita la harta de pe peretele opus biroului.
-Daca focul continua sa se intinda, vom avea probleme. Va ajunge aici.
Kyle se uita si el la harta. Nu-i era greu sa o dezluseasca. Casa principala era foarte aprope de granita de est a proprietatii. Daca focul ajungea pana la ei...baiatul inghiti in sec. Nu vroia sa se gandeasca la asta.
La dracu'! Nu vroia sa ramana acolo ca un las, fara sa faca ceva. Trebuia sa-l ajute.
-Ma duc eu.
-Poftim? il intreba Helen luata pe nepregatite. Nu poti sa mergi!
-Nu mai este nimeni altcineva. Asta daca nu vrei sa trimiti femeile! Nu am de gand sa ma ascund! Nu sunt nici un copil, nici un las!
-Nu am zis ca esti, dar, Kyle...
-Incearca sa dai de ceilalti. Kyle se mai uita o data la harta, apoi continua. Furtuna e pe cale sa inceapa. Trebuie sa tinem sub control focul pana cand incepe sa ploua. Va fi bine.
-Ce naiba pot sa faca doi oameni?
-Si un om ce poate sa faca? Daca nu reusim sa tinem cu control focul, atunci sa scoatem macar cireada de acolo.
-Dar...
-Uita-te la harta. Daca reusim sa trecem cu ea peste Devils River va fi in siguranta.
-Daca va incepe furtuna, tot locul va fi inundat.
-Da, ai dreptate. Dar vom avea o sansa sa le ducem pe teren inalt. Nu e departe.
-Ai idee cat de greu e sa mani o cireada ce 100 de capete pe o vreme ca asta?
Kyle zambi.
-Nu, dar sunt pe cale sa aflu.
Iesi din incapere fara sa mai zica nimic.
Helen il urma indeaproape pana la iesirea din casa. Cand baiatul deschise usa, il prinse de brat, facandu-l sa se intoarca spre ea.
-Kyle...ai grija. Intoarce-te repede acasa.
-Asa voi face. Promit.
Deschise usa si pleca.
Ps: multumesc de commuri, fetelor. Lucrurile abia de acum se complica
Spor!!