Sufletul întunericului

[Niska]

Și iată-mă și pe mine aici, o întârziată – ca întotdeauna. Sper să mă iertați că am ratat până acum o poveste așa captivantă și minunată. Păi, să încep cu începutul – haha; în prima instanță, m-a captivat titlul, și asta m-a determinat să citesc Fic-ul vostru. Apoi, prologul mi s-a părut.. genial – da, asta este cuvântul potrivit! Mi-a plăcut că v-ați bazat pe ideea fantasticului și că, în ciuda „modei actuale”, nu a-ți folosit tradițională idee cu vampiri sau vârcolaci, ci a-ți ales demonii – în opinia mea, o idee mult mai interesantă și nu vrea folosită în ziua de azi, ceea ce va aduce un plus de la mine, pentru faptul că dovediți originalitate. Mi-a plăcut de la început jocul de cuvinte dintre „soarta și destin”. Probabil că așa cum spuneați și voi în prolog, totul ține de voia sorții. Niciodată nu vei ști ce te așteaptă. Acum, am să comentez fiecare capitol în parte – la urma urmei e vina mea că am rămas așa în urmă. Deci, o să ajung „la pas” cu voi *hihi*.

--- Primul capitol, scris de Metal mi s-a părut absolut fascinant! Îmi place din start ideea aleasă – anume demoni –. Îmi place modul în care ai descris în detaliu personajele, cât și istoria lor – ca să nu mai zic că, Eric mi se pare cel mai adorabil tip posibil; ochi mov? – Doamneeee! E băiatul perfect! La fel și micuța Juliet, care este pur și simplu adorabilă - să nu mai vorbesc de replica ei amuzant legată de teme, care m-a făcut să râd puţintel. Așadar, descrierea este la locul ei, însă probabil pentru un prim capitol te-ai grăbit cu acțiunea. Eu cred că merita să dai puțin mai mult timp acelui incident, chiar dacă era doar în mintea lui Eric – cel puțin, mie una mi-ar fi plăcut asta, aș fi fost tare curioasă să mai citesc despre trecutul lui. Vorbind despre partea sumbră, cred că m-am cutremurat de-a binelea. Mă fascinează modul în care descrii cu atâta pasiune scenele violente sau înfiorătoare. Poate că e puțin ciudat, însă părțile astea m-au atras cel mai mult – serios vorbind, chiar am făcut ochii mari la citirea lor. Sărind peste sentimentele nostalgice, dezvăluite odată ce am citit partea în care se amintește despre trecutul lui Eric, și peste faptul că mi-a părut foarte, foarte rău pentru pierderea lui, m-a impresionat puterea și forța rațională a lui Eric. Deși a trecut prin atâtea, iată că își dorește să meargă mai departe, nu se da bătut – altfel spus, personajul ăsta are personalitatea bine conturată, și asta îmi place foarte mult!
--- Cel de-al doilea capitol, scris de Mad Hatter, a reușit să mă captiveze la fel de mult. În primul rând, îmi place că descrieți din punctul de unde a început și celălalt personaj. Astfel, e interesant să vezi reacția ambilor protagoniști. Și după cum m-am așteptat, descrierea este foarte detaliată, complexă. Lilly sau L. – ca să o numesc pe scurt – este un personaj feminin care mi-a captat atenția. Roșcată și ochi verzi?! O doamne! Cum faceți alegerile astea așa perfecte? Cred că nici eu nu mă gândeam la una ca asta. Cel puțin, după opinia mea ochii verzi care exprimă puritatea și părul roșcat care reprezintă puterea.. - nu putea fi o alegere mai potrivită de atât! Nu știu dacă aceasta a fost intenția voastră, însă mi se pare că a-ți îmbinat perfect aspectul cu personalitatea fetei – care este o chestie minunată! L. este o fire așa adorabilă, îndrăgostită de fotografie și natura, atât de drăguță, inocentă și firavă, încât e clar că are nevoie de un băiat – și, nimeni nu putea fi mai potrivit pentru ea decât, evident, Eric. Capitolul mi s-ar fi părut perfect dacă ar fi avut și puțin mai mult dialog cât și acțiune. Chiar dacă descrierea este superbă, încearcă să nu te bazezi numai pe ea, pentru că la un moment dat odată ce ea nu mai captează atenția cititorului, acesta are tendința să se plictisească de citit. Nu e cazul și aici, deoarece eram atentă la fiecare reacție a feței, însă ți-o spun pentru a avea acest lucru în vedere, pe viitor.
--- Iată că am trecut iar la Metal, și la capitolul lui, cel de-al treilea. Deja mi s-au umplut ochii de bucurie să văd că Eric o simpatizează pe L. – Simpatizează, puțin spus, după remarca sa, care se deschide capitolul: „O voce suavă şi dulce m-a făcut să înţepenesc”. Mi se pare mie, sau ea îi aducea aminte și de surioară lui? Uf! Ce trist.. În fine, trecând mai departe prin acțiune, mi-a plăcut felul în care vorbeau și jocul lor de-a șoarecele și pisica – nu este evident? Ăștia doi sunt făcut unul pentru celălalt! Cu toate astea, m-am strâmbat odată ce am citit înfățișarea tipului ăluia – nu mă miră că L. nu vroia să iasă cu el, haha! Și, chiar dacă apariția lui nu a fost ceva de bine, orice lucru rău duce într-un final la ceva bun, și anume faptul că Eric i-a salvat viața lui L, renunțând la ceva ce el prețuia foarte mult – lucru ce îmi arată încă o dată personalitatea deosebită a băiatului; avea un suflet bun și în ciuda aparențelor era un tip blând cu o inimă mare – cel puțin eu așa îl văd. Ce nu mi-a plăcut la partea asta a fost acțiunea puțin forțată. Adică.. apare tipul ăsta așa din nimic, și fata este cât pe ce să moară din pricina unui accident atât de mărunțel – dar, probabil așa ar fi trebuit să fie. Cum spuneam și mai sus, şi a-ţi precizat şi voi în prolog, totul ține de soarta fiecăruia.
--- Înapoi la Mad Hatter.. Hei, voi doi chiar faceți o treabă excelentă! Nu numai că vă potriviți voi ca mod de gândire și exprimare, dar personajele voastre sunt atât de legate! Cel mai mult mi-a plăcut partea în care ai descris ceea ce simțea micuța L. Ai dezvălui de data aceasta și personalitatea ei firavă, ușor de rănit și firea ei temătoare. Îmi părea așa de rău când Eric, neputând să-și controleze subconștientul, o rănea cu vorbele și privirile lui ce emanau tristețe. Probabil că în situația ei și eu m-aș fi simțit așa, mai ales știind că pierduse acel obiect din joacă ei prostească, încercând să-i capteze atenția lui. Păcat că el a vrut să pară a fi o persoană așa dură, care nu-i arde de joacă. Cu toate astea, tot îmi place personalitatea lui. La fel pot spune și de L. E o fire care abundă într-un caracter feminin bine conturat. Cred că exact așa mi-aș dorii să fie o fată: veselă la exterior, care nu arata tristețea din interiorul ei.
--- Eh.. Și iată că am ajuns și la ultimul capitol. Bineee, de data asta nu mi-a plăcut atitudinea inițiala pe care a avut-o Eric. Să nu mă spun că mi sa părut atât de înfiorător modul cum o descria pe Juliet – par ars și fata mutilată?! Doamneee! Putea fi ceva mai înfiorător de atât?! Cu imaginea asta pot spune că m-ai făcut atât de curioasă încât am citit acel pasaj cu viziunea pe care o are băiatul, pe nerăsuflate. Și, când nu credeam că poate fi ceva mai macabru de atât - partea când fetița este sfâșiată m-a îngrozit total. Sărăcuța de ea!! Ufff.. Luând în calcul asta, descrierea a fost perfectă. Mi-a plăcut mai departe faptul că Eric a ales să-și asculte sora. Probabil o să încerce să-i demonstreze lui L. ca o iubește. Va fi atât de draguuuut! Să nu mai menţionez faptul că, îmi place modul în care ăștia doi neagă faptul că se plac, deși toți din jur văd asta - şi chiar se vede de la o poștă. Totuși nu m-ar surprinde să vii cu o altă idee macabră – că totul să fie un plan al lui Eric și să aleagă să o omoare pe L. Dar nu, am încredere în personalitatea asta atât de adorabilă a lui Eric; n-ar face el una ca asta. Acțiunea de data asta mi să părut mai răsfirata, ceea ce este ok.


Buuuun, cam asta e tot ce am eu de „comentat”. De fapt, nu prea-i poți spunea „comentat”, dar fie. Sper doar să fie niște idei pe care să le folosiți în scop constructiv. Rezumând, totul mi se pare la locul lui. Ce aș avea de obiectat ar fi faptul că povestea devine ușor banală între cei doi protagoniști. Mi-ar plăcea să îi chinuiți așa puțin, odată ce ajung să-și dea seama că se iubesc. De criticat nu prea am ce critica. Mai sunt greșeli minore, cât și lipsa unor virgule. Cam asta e tot ce am sesizat; totuși nu cred că deranjează. Capitolele sunt medii, ceea ce este foarte bine, iar dialogul este la locul lui. Cred că aș alege să conturez puțin mai mult reacția personajelor în timp ce ele vorbesc. Să schițez un sentiment odată cu ceea ce vor să exprime – altfel, riscați ca în unele părți să devină chiar sec. Îmi pare rău dacă v-am plictisit. Sper să țineți cont pe ici pe acolo, și să nu încetați să mă – (ne) – surprindeți!