22-04-2011, 12:19 AM
Accept critici,nu am probleme cu ele atat timp cat nu sunteti rautaciosi sau superiori. Eu ma stradui sa scriu dragut, dar am unele probleme, pentru ca limba romana nu e limba mea. In general, nu sunt din Romania.
Prima mea proza, asa mai serioasa (de obicei scriu doar ficuri).
[center]Tabloul[/center]
"Sunt gata să fac orice pentru visele mele, chiar să mor" (D.D.)
"Tot ceea ce realizezi este mai întâi un vis" (Carl Sandburg)
Întunericul a pătruns în sat, iar vântul puternic a speriat păsările, făcându-le să se ascundă grabnic în cuiburile sale. Probabil avea gânduri rele, mai ales că era mijloc de iulie. Tobias își strânse pensulele de jos și le lăsă să cadă în ghiozdanul domnișoarei Marie. Fata zâmbi blând și îl întrebă:
- Mâine din nou?
- Da, răspunse el cât se putea de serios și îi mângâie părul auriu.
În ultimul moment, înainte ca ea să intre în casă, băiatul privi atent tabloul aproape terminat. De acolo se arăta un unicorn alb, frumoasa creatură din povești, înconjurat de copaci falnici pe care cântau sute de pasări multicolore. Parcă era viu tabloul, într-atât îi reușise de bine. A lucrat cinci ani la el, cu multă atenție și îndeajunsă răbdare, iar acum era aproape gata. Mărețul Dumnezeu din ceruri l-a înzestrat cu talent, dar nu în ultimul rând cu închipuirea despre frumos. Fantezia lui era bogată, cusută cu fire smaraldii și brodată cu culori de toate felurile. Mai trebuia să-i deseneze cornul, să-l picteze fin și cu mare grijă, căci era cel mai important detaliu. Anume asta deosebea inocenta creatură de calul nărăvaș.
Tobias îi înmână iubitei lui tabloul și își luă rămas bun. Până maine. Ei se întâlneau în fiecare zi la ea acasă, chiar dacă băiatul trăia la câțiva pași de fată. Ambii erau singuri, dar niciodată nu s-au gândit să-și unească casele, să distrugă gardul înalt, acea barieră nedorită. El era prea ocupat să deseneze - ea prea încântată să-l privească. Desigur, se mai întâmpla să petreacă timpul împreună și altfel. Mergeau pe câmpul plin de flori și el le culegea pe cele mai frumoase, apoi i le prindea în păr. Ea îl mulțumea cu un sărut fin pe obraz, sau în creștetul capului. Erau fericiți și niciodată nu au simțit rutina, cum se întâmpla cu alții.
Timpul trecea foarte repede. Cum era deja miezul nopții, băiatul adormise. Era ca un copil frumos când dormea, căci fața albă era liniștită și câte un zâmbet visător îi apărea. La un moment dat deschise larg ochii săi albaștri și în următorul moment auzi un bubuit, de parcă a explodat ceva enorm. Sări din pat și în câteva clipe se pomeni în curte, ca să vadă cum arde casa ei. Rămase stupefiat, neînțelegând ce se petrece. Cum? Când? De ce? Atâtea întrebări clare fără nici un răspuns! Își reveni rapid din acea stare neînțeleasă și fugi într-acolo. Sări gardul înalt și se pomeni în ograda iubitei sale. Trebuia să o salveze, să o scape de primejdie, căci i-a promis că o va proteja întotdeauna. Viața ei era prea scumpă, mai mult, fata era ca o parte din el. I s-ar rupe sufletul dacă s-ar întâmpla lucruri rele cu dânsa.
A reușit să intre în casă, chiar să o găseasca, speriată și ghemuită într-un colț. Nici ea nu înțelegea ce se întamplă, fiind într-un șoc profund. O apucă de mănă fără ezitări și o trase spre ieșire. I-au atins pe ambii flăcările nepăsătoare, provocându-le arsuri, dar au scăpat cu bine. Pomenindu-se în curtea sigură, el o întrebă îngrijorat:
- Ești bine, Marie, scumpa mea?!
- Mi-e frică, Tobias, nu înțeleg ce s-a întamplat!
- Marie, unde e tabloul?! exclamă baiatul, cu ochii extrem de măriți, parcă ieșiți din orbite.
Ea își ceru iertare în gol și lăsă capul în jos, lăsând lacrimile amare să ude pământul. Tobias nu mai dori să audă nimic, se izbi într-acolo, fără să-și dea seama ce face. Nu mai conta că era periculos, că nu mai izbutea să scape de intra în casa cuprinsă de foc. Nu mai însemnau nimic nici rugămințile ei disperate, căci tot ce conta la momentul de față era tabloul, cel mai scump pe lume. A lucrat prea mult la el, ca să îl piardă astfel! Era visul lui!
Marie văzu cum iubitul ei dispare în flăcări, înainte să-și piardă cunoștința. Ultimul ei gând a fost adresat lui Dumnezeu - o rugăminte sinceră și plină de speranță.
Dar nu a fost să fie, era imposibil să scape și el știa asta bine. L-a găsit repede și l-a privit cu ușurință. Fără să aștepte prea mult, a scos un cuțit mic din buzunarul de la blugi și s-a taiat cu el la mână. A desenat ultimul detaliu cu lacrimi în ochi, ignorând fierbințeala ce se apropia. Da, focul se apropia ca să-i închidă ochii pe veci, poate asta a fost voia Domnului, dar trebuia să-și termine munca cu orice preț! A murit repede, ce-i drept în chinuri groaznice, dar nu striga ca să nu o sperie. Îi va fi dor.
"Iartă-mă, Marie..."
Și numai unicornul privea cu jale.
Prima mea proza, asa mai serioasa (de obicei scriu doar ficuri).
[center]Tabloul[/center]
"Sunt gata să fac orice pentru visele mele, chiar să mor" (D.D.)
"Tot ceea ce realizezi este mai întâi un vis" (Carl Sandburg)
Întunericul a pătruns în sat, iar vântul puternic a speriat păsările, făcându-le să se ascundă grabnic în cuiburile sale. Probabil avea gânduri rele, mai ales că era mijloc de iulie. Tobias își strânse pensulele de jos și le lăsă să cadă în ghiozdanul domnișoarei Marie. Fata zâmbi blând și îl întrebă:
- Mâine din nou?
- Da, răspunse el cât se putea de serios și îi mângâie părul auriu.
În ultimul moment, înainte ca ea să intre în casă, băiatul privi atent tabloul aproape terminat. De acolo se arăta un unicorn alb, frumoasa creatură din povești, înconjurat de copaci falnici pe care cântau sute de pasări multicolore. Parcă era viu tabloul, într-atât îi reușise de bine. A lucrat cinci ani la el, cu multă atenție și îndeajunsă răbdare, iar acum era aproape gata. Mărețul Dumnezeu din ceruri l-a înzestrat cu talent, dar nu în ultimul rând cu închipuirea despre frumos. Fantezia lui era bogată, cusută cu fire smaraldii și brodată cu culori de toate felurile. Mai trebuia să-i deseneze cornul, să-l picteze fin și cu mare grijă, căci era cel mai important detaliu. Anume asta deosebea inocenta creatură de calul nărăvaș.
Tobias îi înmână iubitei lui tabloul și își luă rămas bun. Până maine. Ei se întâlneau în fiecare zi la ea acasă, chiar dacă băiatul trăia la câțiva pași de fată. Ambii erau singuri, dar niciodată nu s-au gândit să-și unească casele, să distrugă gardul înalt, acea barieră nedorită. El era prea ocupat să deseneze - ea prea încântată să-l privească. Desigur, se mai întâmpla să petreacă timpul împreună și altfel. Mergeau pe câmpul plin de flori și el le culegea pe cele mai frumoase, apoi i le prindea în păr. Ea îl mulțumea cu un sărut fin pe obraz, sau în creștetul capului. Erau fericiți și niciodată nu au simțit rutina, cum se întâmpla cu alții.
Timpul trecea foarte repede. Cum era deja miezul nopții, băiatul adormise. Era ca un copil frumos când dormea, căci fața albă era liniștită și câte un zâmbet visător îi apărea. La un moment dat deschise larg ochii săi albaștri și în următorul moment auzi un bubuit, de parcă a explodat ceva enorm. Sări din pat și în câteva clipe se pomeni în curte, ca să vadă cum arde casa ei. Rămase stupefiat, neînțelegând ce se petrece. Cum? Când? De ce? Atâtea întrebări clare fără nici un răspuns! Își reveni rapid din acea stare neînțeleasă și fugi într-acolo. Sări gardul înalt și se pomeni în ograda iubitei sale. Trebuia să o salveze, să o scape de primejdie, căci i-a promis că o va proteja întotdeauna. Viața ei era prea scumpă, mai mult, fata era ca o parte din el. I s-ar rupe sufletul dacă s-ar întâmpla lucruri rele cu dânsa.
A reușit să intre în casă, chiar să o găseasca, speriată și ghemuită într-un colț. Nici ea nu înțelegea ce se întamplă, fiind într-un șoc profund. O apucă de mănă fără ezitări și o trase spre ieșire. I-au atins pe ambii flăcările nepăsătoare, provocându-le arsuri, dar au scăpat cu bine. Pomenindu-se în curtea sigură, el o întrebă îngrijorat:
- Ești bine, Marie, scumpa mea?!
- Mi-e frică, Tobias, nu înțeleg ce s-a întamplat!
- Marie, unde e tabloul?! exclamă baiatul, cu ochii extrem de măriți, parcă ieșiți din orbite.
Ea își ceru iertare în gol și lăsă capul în jos, lăsând lacrimile amare să ude pământul. Tobias nu mai dori să audă nimic, se izbi într-acolo, fără să-și dea seama ce face. Nu mai conta că era periculos, că nu mai izbutea să scape de intra în casa cuprinsă de foc. Nu mai însemnau nimic nici rugămințile ei disperate, căci tot ce conta la momentul de față era tabloul, cel mai scump pe lume. A lucrat prea mult la el, ca să îl piardă astfel! Era visul lui!
Marie văzu cum iubitul ei dispare în flăcări, înainte să-și piardă cunoștința. Ultimul ei gând a fost adresat lui Dumnezeu - o rugăminte sinceră și plină de speranță.
Dar nu a fost să fie, era imposibil să scape și el știa asta bine. L-a găsit repede și l-a privit cu ușurință. Fără să aștepte prea mult, a scos un cuțit mic din buzunarul de la blugi și s-a taiat cu el la mână. A desenat ultimul detaliu cu lacrimi în ochi, ignorând fierbințeala ce se apropia. Da, focul se apropia ca să-i închidă ochii pe veci, poate asta a fost voia Domnului, dar trebuia să-și termine munca cu orice preț! A murit repede, ce-i drept în chinuri groaznice, dar nu striga ca să nu o sperie. Îi va fi dor.
"Iartă-mă, Marie..."
Și numai unicornul privea cu jale.