23-04-2011, 06:24 PM
Helăăău :]
Well, după cum vedeţi, m-a lovit o altă idee, din plin, aş putea spune. I know, titlul poate părea banal or smth, dar sper să vă placă, sau măcar ca primul capitol să vă lase o impresie plăcută, încât să continuaţi să citiţi. Genul este poliţist, bazându-se pe crime, dar în acelaşi timp şi romance; cred că toate poveştile mele trebuie să aibă aşa ceva. *laughs* Accept orice tip de critică, şi sfat / părere, dar să nu fie nici una în batjocură.
Lectură plăcută !
Personajele:
Luke McKee
Rasmus Ledin
Eva Hope.
Tonia Petrovici.
Luke P.O.V .
Îl privea în ochii tăcută, fascinată de culoarea albăstruie a irisului şi genele dese, negre, ce-i înţesau ploapa. Avea tenul măsliniu, pefect, fără vreo urmă de punct negru sau orice altă imperfecţiune a pielii.
Din când în când, lent, îşi cobora privirea spre buzele lui. Apetisante, roşii, uşor subţiri, dar te îndemnau ca un pahar de apă rece într-o zi toridă.
Niciunul dintre ei nu scotea o vorbă. Probabil doreau doar să se privească, doar să se admire unul pe altul în tăcere. Poate că pentru ei asta era iubirea, poate. Doar presupunem, nu suntem siguri.
Cu mişcări încete, întinse mâna şi îi înlătură o şuviţă de păr brunetă de pe frunte. El schiţă un surâs şi ea la fel, doar că mai delicat, făcându-l pe acesta să-şi îmbete privirea cu imaginea lor.
Ea încă îl 'studia' cu atenţie, îi privea linia uşor arcuită a sprâncenelor, nasul drept, frumos construit şi bărbia uşor ascuţită.
El făcea la fel, doar că i se părea că auzea bătăile inimilor. De parcă s-ar fi contopit una cu alta, bătând la unison şi transformând totul într-o melodie fină, plăcută auzului.
Soarele strălucea puternic pe cer, iar razele acestuia coborau spre amândoi, în timp ce câteva păsărele cântau, luându-şi zborul în aer.
Ea îşi pictă pe chipul frumos, pe buzele roşii, cărnoase, un zâmbet gingaş, un zâmbet unic, ce pe el îl fascina.
Tânărul zâmbi şi el, nu putea să nu facă asta când o vedea pe ea.
- Luke ! Mă auzi sau le vorbesc pereţilor , din nou ?
Glasul plăcut, blând îmi inundă urechile. Clipesc des, ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un vis şi mă uit confuz în jurul meu. Living-ul cu canapeaua din piele, cu ferestrele din podea până în tavan, luminat puternic de soarele dogoritor de-afară. O femeie în vârstă, cu ochii ciocolatii şi pielea măslinie mă privea atentă, având buzele subţiate într-un mod nervos. Părul lung, întunecat, îi cădea pe umerii drepţi. Ah, era mama. Scumpa, iubita, şi draga mea mamă. Care, în momentul de faţă, emana nu mai energie negativă.
- Da, te aud. Doar că - i-au o pauză, pentru a-mi căuta cuvintele potrivite, dregându-mi glasul după - mă gândeam la ceva. Nu-i important, oricum. Dar poţi continua !
Pe chipul femeii se iveşte un zâmbet, brusc mulţumită. Bea puţin din paharul cu apă şi îşi ridica privirea spre a mea. Bun, acum era calmă.
- Îţi spuneam despre ce i s-a întâmplat Toniei, scumpule. Ştii tu, fata aceea drăguţă, a familiei Petrovici. Mama ei a fost ucisă ! Acum o săptămână, tu erai plecat la munte din câte ştiu eu.
Aprob, dând din cap şi-o ascult atent pe mama. Obişnuiam să merg cu Tonia la liceu, într-un timp, dar cum ea refuzase într-un fel sau altul să mă mai bage în seamă şi să meargă cu mine, nu mai ştiam nimic de ea. Decât că era premianta clasei, pe lângă colega cea nouă. Dar să-i fie ucisă mama ? Sincer să fiu, nici nu-mi venea să cred aşa ceva.
- Cum ? întreb pe-un ton uşor răguşit, neluându-mi privirea de la femeie.
- Mutilată. A fost găsită în grădină. răspunse mama scurt, la obiect şi se ridică, aranjându-şi bluza.
Răspunsul ei mă cutremură, simţind cum pe şira spinării îmi treceau fiorii reci. În grădină, mutilată...deci fusese ucisă seara. Iar mama, fiind criminalistă, insepcta cazul. Dacă era aşa, atunci nu era deloc frumos ce se întâmpla, ţinând cont de faptul că ea punea suflet, iar doamna Petrovici fusese o femeie plăcută.
- Oricum, Luke, ce te rog este să-ncerci să te împrieteneşti cu Tonia. E foarte greu să-şi piardă mama în felul ăsta, şi-are nevoie de sprijin. îmi spuse femeia, întorcându-se spre mine, cu mâinile încrucişate la piept.
Nu ştiam ce să-i spun. Îmi părea rău, e adevărat, dar să-i fiu prieten Toniei nu prea doream. Îmi era indiferentă, deloc priteneoasă, şi să ajung la ea însemna muncă socială, într-un fel. Dar doar ca să-i fac pe plac mamei mele, am aprobat, murmurând un „da†scurt, în timp ce mă ridicam de pe fotoliu.
Mi-am aranjat tricoul albastru şi cum niciunul n-a mai scos un cuvânt, am urcat la etaj, unde-mi era dormitorul.
Îmi închid ochii şi mă arunc în pat, oftând lung. Toată discuţia cu mama mă obosise, nevrând măcar să-mi aduc aminte ce se întâmplase în acea aminitire, sau vis, căci nici eu nu eram sigur de ceea ce văzusem cu ochii deschişi. Cât de penibil părea totul ! Visasem cu ochii deschişi, eu, cel care le deschideam ochii la mulţi. . . Dar oare . . . care fusese nenorocitul de motiv pentru care făcusem asta ?
Renunţ la a-mi mai pune întrebări prosteşti, la a mă mai gândi la toate tâmpeniile ce-mi treceau prin minte şi întind mâna spre telefon. Îl deschid şi surâd involuntar, observând că Eva mă sunase. Cine era ea ? Cred că cea mai bună prietenă. O fată prea inocentă, cu un zâmbet ce atrăgea mii de priviri şi-o strălucire rară în ochi ciocolatii când râdea. Eva era unică, simplă, şi-n acelaşi timp, specială.
Îi formez numărul repede, punându-mi mobilul la ureche, încă cu gândul la tânăra şatenă.
- Aici e Eva . Da ? spuse ea , tonul ei fiind melodios şi dulce, parcă răsfăţându-mi urechile cu tot ceea ce zicea ea.
- Am văzut că m-ai sunat. Am fost puţin ocupat, scuze că nu ţi-am răspuns. Oricum, ce voiai ? o întreb pe fată, ciufulindu-mi părul brunet şi-mi dres glasul, ridicându-mă în şezut.
- Să dorm la tine în seara asta. Mama şi tata au plecat, nu - ştiu - unde, şi-mi e frică să stau singură la vilă. Pot ? îmi spuse pe-un ton rugător, auzind-o cum închidea uşa.
- Eh, da, da. Sigur că poţi, Eva. Vin eu să te i-au sau iei un taxi ? o mai întreb, în timp ce mă ridicam de pe pat şi mă îndrept cu paşi grăbiţi spre uşă, dar mă opresc brusc când îi aud ţipătul.
- Eva ?! Eşti ? spun alarmat, mâna rămânându-mi suspendată în aer, căci mai înainte dorisem să deschid uşa.
- Luke, eu . . . mă doare.
Am auzit un murmur şi-apoi sunetul ce rămânea după conversaţia încheiată. N-am mai scos un cuvânt, telefonul îmi rămăsese în mână, iar ochii aţintiţi asupra clanţei. Eva, un ucigaş , iar eu la trei străzi depărtare de ea. Ce-aveam să facă ? Toate simţurile îmi paralizaseră, îmi simţeam inima bătând cu putere, mai-mai să-mi sară din piept doar din simplul fapt că fata iubită putea păţi ceva, iar eu nu mai ştiam cum să mă mişc. Nu putea să moară ! Nu acum, nu mutilată, sau în cine ştie ce fel.
Nu ea. Nu Eva.
____
Well, sper să vă placă. Titlul, din nou spun, poate n-o să fie în concordanţă cu conţinutul prin primele capitole, dar veţi afla mai încolo la ce mă refer cu ' încă nescris ' .
Cum nu mai am ce spune, vă urez sărbători fericite şi again, lectură plăcută !:]
Well, după cum vedeţi, m-a lovit o altă idee, din plin, aş putea spune. I know, titlul poate părea banal or smth, dar sper să vă placă, sau măcar ca primul capitol să vă lase o impresie plăcută, încât să continuaţi să citiţi. Genul este poliţist, bazându-se pe crime, dar în acelaşi timp şi romance; cred că toate poveştile mele trebuie să aibă aşa ceva. *laughs* Accept orice tip de critică, şi sfat / părere, dar să nu fie nici una în batjocură.
Lectură plăcută !
Personajele:
Luke McKee
Rasmus Ledin
Eva Hope.
Tonia Petrovici.
Still unwritten
1
1
My life began when you died for me.
Luke P.O.V .
Îl privea în ochii tăcută, fascinată de culoarea albăstruie a irisului şi genele dese, negre, ce-i înţesau ploapa. Avea tenul măsliniu, pefect, fără vreo urmă de punct negru sau orice altă imperfecţiune a pielii.
Din când în când, lent, îşi cobora privirea spre buzele lui. Apetisante, roşii, uşor subţiri, dar te îndemnau ca un pahar de apă rece într-o zi toridă.
Niciunul dintre ei nu scotea o vorbă. Probabil doreau doar să se privească, doar să se admire unul pe altul în tăcere. Poate că pentru ei asta era iubirea, poate. Doar presupunem, nu suntem siguri.
Cu mişcări încete, întinse mâna şi îi înlătură o şuviţă de păr brunetă de pe frunte. El schiţă un surâs şi ea la fel, doar că mai delicat, făcându-l pe acesta să-şi îmbete privirea cu imaginea lor.
Ea încă îl 'studia' cu atenţie, îi privea linia uşor arcuită a sprâncenelor, nasul drept, frumos construit şi bărbia uşor ascuţită.
El făcea la fel, doar că i se părea că auzea bătăile inimilor. De parcă s-ar fi contopit una cu alta, bătând la unison şi transformând totul într-o melodie fină, plăcută auzului.
Soarele strălucea puternic pe cer, iar razele acestuia coborau spre amândoi, în timp ce câteva păsărele cântau, luându-şi zborul în aer.
Ea îşi pictă pe chipul frumos, pe buzele roşii, cărnoase, un zâmbet gingaş, un zâmbet unic, ce pe el îl fascina.
Tânărul zâmbi şi el, nu putea să nu facă asta când o vedea pe ea.
- Luke ! Mă auzi sau le vorbesc pereţilor , din nou ?
Glasul plăcut, blând îmi inundă urechile. Clipesc des, ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un vis şi mă uit confuz în jurul meu. Living-ul cu canapeaua din piele, cu ferestrele din podea până în tavan, luminat puternic de soarele dogoritor de-afară. O femeie în vârstă, cu ochii ciocolatii şi pielea măslinie mă privea atentă, având buzele subţiate într-un mod nervos. Părul lung, întunecat, îi cădea pe umerii drepţi. Ah, era mama. Scumpa, iubita, şi draga mea mamă. Care, în momentul de faţă, emana nu mai energie negativă.
- Da, te aud. Doar că - i-au o pauză, pentru a-mi căuta cuvintele potrivite, dregându-mi glasul după - mă gândeam la ceva. Nu-i important, oricum. Dar poţi continua !
Pe chipul femeii se iveşte un zâmbet, brusc mulţumită. Bea puţin din paharul cu apă şi îşi ridica privirea spre a mea. Bun, acum era calmă.
- Îţi spuneam despre ce i s-a întâmplat Toniei, scumpule. Ştii tu, fata aceea drăguţă, a familiei Petrovici. Mama ei a fost ucisă ! Acum o săptămână, tu erai plecat la munte din câte ştiu eu.
Aprob, dând din cap şi-o ascult atent pe mama. Obişnuiam să merg cu Tonia la liceu, într-un timp, dar cum ea refuzase într-un fel sau altul să mă mai bage în seamă şi să meargă cu mine, nu mai ştiam nimic de ea. Decât că era premianta clasei, pe lângă colega cea nouă. Dar să-i fie ucisă mama ? Sincer să fiu, nici nu-mi venea să cred aşa ceva.
- Cum ? întreb pe-un ton uşor răguşit, neluându-mi privirea de la femeie.
- Mutilată. A fost găsită în grădină. răspunse mama scurt, la obiect şi se ridică, aranjându-şi bluza.
Răspunsul ei mă cutremură, simţind cum pe şira spinării îmi treceau fiorii reci. În grădină, mutilată...deci fusese ucisă seara. Iar mama, fiind criminalistă, insepcta cazul. Dacă era aşa, atunci nu era deloc frumos ce se întâmpla, ţinând cont de faptul că ea punea suflet, iar doamna Petrovici fusese o femeie plăcută.
- Oricum, Luke, ce te rog este să-ncerci să te împrieteneşti cu Tonia. E foarte greu să-şi piardă mama în felul ăsta, şi-are nevoie de sprijin. îmi spuse femeia, întorcându-se spre mine, cu mâinile încrucişate la piept.
Nu ştiam ce să-i spun. Îmi părea rău, e adevărat, dar să-i fiu prieten Toniei nu prea doream. Îmi era indiferentă, deloc priteneoasă, şi să ajung la ea însemna muncă socială, într-un fel. Dar doar ca să-i fac pe plac mamei mele, am aprobat, murmurând un „da†scurt, în timp ce mă ridicam de pe fotoliu.
Mi-am aranjat tricoul albastru şi cum niciunul n-a mai scos un cuvânt, am urcat la etaj, unde-mi era dormitorul.
Îmi închid ochii şi mă arunc în pat, oftând lung. Toată discuţia cu mama mă obosise, nevrând măcar să-mi aduc aminte ce se întâmplase în acea aminitire, sau vis, căci nici eu nu eram sigur de ceea ce văzusem cu ochii deschişi. Cât de penibil părea totul ! Visasem cu ochii deschişi, eu, cel care le deschideam ochii la mulţi. . . Dar oare . . . care fusese nenorocitul de motiv pentru care făcusem asta ?
Renunţ la a-mi mai pune întrebări prosteşti, la a mă mai gândi la toate tâmpeniile ce-mi treceau prin minte şi întind mâna spre telefon. Îl deschid şi surâd involuntar, observând că Eva mă sunase. Cine era ea ? Cred că cea mai bună prietenă. O fată prea inocentă, cu un zâmbet ce atrăgea mii de priviri şi-o strălucire rară în ochi ciocolatii când râdea. Eva era unică, simplă, şi-n acelaşi timp, specială.
Îi formez numărul repede, punându-mi mobilul la ureche, încă cu gândul la tânăra şatenă.
- Aici e Eva . Da ? spuse ea , tonul ei fiind melodios şi dulce, parcă răsfăţându-mi urechile cu tot ceea ce zicea ea.
- Am văzut că m-ai sunat. Am fost puţin ocupat, scuze că nu ţi-am răspuns. Oricum, ce voiai ? o întreb pe fată, ciufulindu-mi părul brunet şi-mi dres glasul, ridicându-mă în şezut.
- Să dorm la tine în seara asta. Mama şi tata au plecat, nu - ştiu - unde, şi-mi e frică să stau singură la vilă. Pot ? îmi spuse pe-un ton rugător, auzind-o cum închidea uşa.
- Eh, da, da. Sigur că poţi, Eva. Vin eu să te i-au sau iei un taxi ? o mai întreb, în timp ce mă ridicam de pe pat şi mă îndrept cu paşi grăbiţi spre uşă, dar mă opresc brusc când îi aud ţipătul.
- Eva ?! Eşti ? spun alarmat, mâna rămânându-mi suspendată în aer, căci mai înainte dorisem să deschid uşa.
- Luke, eu . . . mă doare.
Am auzit un murmur şi-apoi sunetul ce rămânea după conversaţia încheiată. N-am mai scos un cuvânt, telefonul îmi rămăsese în mână, iar ochii aţintiţi asupra clanţei. Eva, un ucigaş , iar eu la trei străzi depărtare de ea. Ce-aveam să facă ? Toate simţurile îmi paralizaseră, îmi simţeam inima bătând cu putere, mai-mai să-mi sară din piept doar din simplul fapt că fata iubită putea păţi ceva, iar eu nu mai ştiam cum să mă mişc. Nu putea să moară ! Nu acum, nu mutilată, sau în cine ştie ce fel.
Nu ea. Nu Eva.
____
Well, sper să vă placă. Titlul, din nou spun, poate n-o să fie în concordanţă cu conţinutul prin primele capitole, dar veţi afla mai încolo la ce mă refer cu ' încă nescris ' .
Cum nu mai am ce spune, vă urez sărbători fericite şi again, lectură plăcută !:]
The stolen kisses are always the sweetest
Thx, MimiÅŸor <3
True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.