16-03-2011, 07:22 PM
Bună.
Te rog frumos să mă ierţi că nu am mai trecut pe aici, deah. Timpul + şcoala. Nici nu vrei să ştii *laughs*. Aşa. Să ne întoarcem la poezie.
Well, well, well. . .
„Dar aceleaşi sentimente, inima lui le conţine?
Acele sentimente unice în lume†- Asta mă cam deranjează. Poezia în sine este chiar frumoasă, şi ai ales o temă la fel de bună. Dar e repetiţie, şi cred că puteai pune altceva. E bine , totuşi, că le-ai pus în strofe diferite, altfel ar fi sunat şi mai rău. Acum, când scrii poezile, citeşte-le de mai multe ori, apoi schimbă unele cuvinte, ca strofele să se potrivească oarecum între ele. Cam atât am avut de spus şi sper că nu te-ai supărat pe mine or smth. Aştept şi alte lucrări şi să nu uiţi să mă anunţi.
*hugs*

The stolen kisses are always the sweetest
Thx, MimiÅŸor <3
True love is like ghosts, wich everybody talks and few have seen.