Dragostea este magia iluziei

[IceCat]

Dupa o indelungata absenta... *tobele* am aparut eu, din nou. Da da stiu, a fost o absenta destul de lunga, dar nu prea ma dau in vant dupa cititul la calculator.
Pe de alta parte, pot spune ca am fost surprins placuta de "capodopera" voastra. Pot sa spun stilurile voastre sau contopit destul de bine, desi in viziunea mea totul a iesit, si sper sa nu il jignesc pe Metal, un fel de shoujo, nu ca ar fi ceva rau.
Oricum eu am fost prinsa de poveste si m-am lasat in voia naratiunii, deci nu prea au fost greseli care sa ma scoata din transa asta. A fost bine si chiar sunt curioasa ce se va intampla pentru ca pare ca totul va lua o intorsatura action, sau, ma rog, un pic mai multa actiune. Sper doar sa nu o transformati intr-o telenovela, asta ar fi foarte trist, dar am increderea ca nu o veti face.

Sper sa puteti posta cat mai repede nextul si succes:X

Ja ne!

[Me�al.]

Scuzaţi întârzierea. Şi vă mulţumim pentru comentarii :) . Acesta este capitolul cel nou şi vă aşteptăm părerile (:.
Lectură plăcută!

Capitolul 9



Am plecat cu rapiditate din casa Dianei ştiind că nu mai rezistam încă câteva momente închis acolo cu ea. Nu că mi-ar fi plăcut scena aceea romantică, ca de film, însă detestam ca cineva – oricine – să se joace cu sufletul meu într-un asemenea fel. Nu ştiam dacă eram atât de rănit pe cât credeam, însă pieptul mă durea, iar inima îmi bătea cu rapiditate. De ce o plăceam?, mă întrebam încontinuu, iar răspunsul întârzia să apară. Nici măcar nu înţelegeam de ce mă duceam să mă întâlnesc cu curva aia ordinară. Nu aveam chef de „ nebunii” şi mi se părea o tâmpenie să mă duc să-i spun că nu am nevoie de ea. Dar, de la un timp, se pare că mă pricep numai la făcut idioţenii.
Cu rapiditate, am ieşit din scara de bloc şi am început să alerg pe stradă către... nicăieri. Alergam repede, gâfâind şi pierzându-mă prin mulţimea de oameni, ce mă priveau mult prea ciudat. Poate mă credeau nebun. Şi...? Nu îmi păsa de părerea lor, îmi era indiferent. M-am oprit din alergat într-un parc, aflat la două staţii de metrou de casa Dianei. Atât de mult am alergat fără oprire? Răvăşit şi obosit, m-am trântit pe o bancă. Starea de ameţeală revenea şi, probabil, era din cauza drogurilor. Parcă doctorul spusese ceva despre efortul fizic, nu? Oricum, nu mai conta fiindcă mai importantă era Dia decât orice altă problemă de sănătate de orice fel posibil.
Zece minute mai târziu, după ce mi-am revenit, m-am uitat la ceas. Trebuia să mă văd cu curva aia în parcul respectiv în vreo cinci minute. La fântâna arteziană, parcă spusese. Da, acolo. Oftând, m-am ridicat de pe bancă şi mi-am târşâit picioarele spre locul de întâlnire aflat în centrul parcului.
Ajuns acolo, am văzut o fată sumar îmbrăcată, cu haine scurte şi mulate. Blondă. Acum câteva săptămâni, aş fi sărit pe ea pentru a o săruta într-o secundă şi aş fi devorat-o, poate, chiar acolo. Însă acum, privind-o, am simţit doar greaţă şi repulsie. Mă întrebam ce căutam acolo, întâlnindu-mă cu tipa aceea şi dorind să o refuz într-un mod politicos. Mda, şi lumea spunea că oamenii nu se pot schimba în câteva săptămâni. Să o creadă ei.
- Michael! sări tipa, alergând înspre mine, dând să mă îmbrăţişeze.
Probabil, am refuzat-o în cel mai oribil mod posibil, dar nici că-mi păsa. Astfel de fete erau doar nişte târâturi, doreau să satisfacă oamenii pentru a primi bani. Nu le păsa dacă rămâneau însărcinate că era uşor să faci un avort, nu? Nu puteam concepe o astfel de gândire. Cum puteai să omori o fiinţă ce... creştea înăuntrul tău? Mda, probabil era un mister pentru mine. Aşa că, pentru a nu mă mai stresa, le-am numit fiinţe fără inimă.
- Ce ai păţit, iubire? De ce eşti aşa de supărat? Lasă că-ţi trece după o partidă uluitoare cu mine...
- Nu, mulţumesc. Nu vreau să fac sex cu tine aşa că, te rog frumos, cară-te de aici. Am vrut să te refuz într-un mod frumos, dar se pare că este imposibil.
Nu am privit-o încă o dată, ci m-am întors şi am plecat spre apartamentul Diei. Nu ştiam de ce mă duceam acolo, dar aşa doreau picioarele mele şi, se pare, că eram în imposibilitatea de a refuza ce cereau.
Am ajuns rapid în faţa blocului de un gri şters, atât de trist şi am intrat în scară, fiind învăluit de un miros de mucegai. Acolo, în faţa liftului, am văzut o fată cu părul brunet, lung, atât de cunoscută mie. Purta o fustă neagră şi o cămaşă roşie, iar în picioare avea nişte balerini. Instinctiv, s-a întors cu faţa spre mine, privindu-mi chipul. Şi atunci am recunoscut-o, era verişoara mea ce plecase în New York pentru a deveni celebră. A alergat înspre mine, îmbrăţişându-mă strâns, afectuos. Ce-i drept, nu ne mai văzusem de zece ani, un interval de timp destul de lung. În acel moment, uşa blocului s-a deschis şi, în fugă, a trecut Dia cu lacrimi în ochi. Am rămas şocat, iar, pentru o secundă, inima mi s-a oprit în loc. De ce plângea? Din cauza... mea? Oftând, m-am desprins din îmbrăţişarea verişoarei mele, iar ea m-a privit cu ochii de un verde strălucitor.
- Ce ai păţit, Michael? a întrebat, faţa devenindu-i tristă. Probabil că aveam o expresie dezamăgită, supărată fiindcă Autumn şi-a dat seama imediat ce aveam. Haide, mai bine, să bem un ceai la mine pentru a-mi explica.
Am acceptat imediat oferta lui Autumn şi am mers cu liftul până la ultimul etaj al imobilului. Acolo, am înţeles, că îşi închiriase apartamentul pe durata şederii ei în oraş. Şi, ce-i drept, casa ei arăta frumos. Pereţii erau vopsiţi de curând, iar mobilierul era nou, modern. Plăcută şi primitoare. Ne-am aşezat la masa din bucătărie, iar Autumn a pus de ceai, timp în care eu stăteam gândindu-mă la Diana. Niciodată nu mă mai gândisem atât de mult la o fată. Oare înnebunisem?
- Aşa, deci, scuipă tot, spuse ea, zâmbind şi sprijinindu-se de bufet.
- Păi... fata asta, Dia, ei bine, mă place, presupun. Şi se tot joacă cu mine – ba e îndrăgostită de un tip, ba mă place pe mine – şi azi ne-am cam certat. Ea plângea să nu plec pentru a mă întâlni cu o curvă, iar eu am plecat val vârtej şi i-am spus nişte cuvinte cam... aspre, cred. Şi ai văzut cum a reacţionat când ne-a văzut îmbrăţişaţi în hol... Cred că am cam greşit... am spus ezitând.
- Ai cam greşit, Michael?! Ai greşit în adevăratul sens al cuvântului! Nu aşa te porţi cu o fată îndrăgostită lulea de tine!
- Ştiu asta, Autumn Faith Brothegart, am răspuns acru, ferindu-mi privirea de a ei.
- Ţi-am mai spus să nu îmi spui tot numele! Autumn e de ajuns, a spus nemulţumită, lovindu-mă uşor cu pumnul în braţ.
Cât despre numele lui Autumn, pot spune că domnul şi doamna Brothegart au fost cam neinspiraţi la alegerea lui, dar fetei îi plăcea primul prenume destul de mult. Desigur, acesta a ajutat-o foarte mult în cariera ei fiind foarte interesant. Nu mulţi oameni au nume de anotimpuri, excepţie făcând sora ei, al cărei nume era Summer. Era clar, doamna şi domnul Brothegard adorau vara şi toamna!
Am analizat-o pe verişoara mea mult timp, fiind uimit de cât de mult se schimbase. Părul îi crescuse, se înălţase destul de mult şi devenise mult mai frumoasă. Desigur, comportamentul ei rămăsese la fel de copilăros, dar atât de plăcut. Tot timpul îmi făcea plăcere să stau cu ea, era o companie extrem de plăcută. Asta spre deosebire de agitata Summer, care nu putea sta locului. Sora lui Autumn era mult mai diferită decât ea fiindcă Summer era copilul rebel, primul născut, ce făcea tot ce voia. În plus, era băgăcioasă şi egoistă, dar tot o iubeam. Făcea parte din familie şi membrii acesteia se iubesc necondiţionat.
- Dar, chiar, Dia e cea mai bună prietenă a ta, nu? Ţin minte că mi-ai scris un mail de cinci pagini în care îmi povesteai numai despre ea... Stai puţin, şi tu ţii la ea? a întrebat Autumn, dându-şi o palmă peste frunte.
Am aprobat, iar bruneta a scăpat un oftat lung, teatral. Apoi, m-a îndemnat să mă duc şi să îi explic toată situaţia, să îi spun că o iubesc. Uşor de zis, greu de făcut aşa ceva!
Următoarele două ore, am vorbit despre cariera ei, despre cum a devenit celebră pe Brodway şi despre Summer. Am aflat că a fost aleasă, prima dată, de un teatru pentru un rol într-o piesă numită „Regina Toamnei” şi că prenumele ei a fost cel ce i-a hotărât pe regizori să o aleagă. A fost foarte apreciată şi, de atunci, a apărut în multe producţii, fiind foarte plăcută. Şi cine n-ar simpatiza-o pe Autumn? Avea nişte trăsături fine şi un apect atât de cald şi era frumoasă.
Am aflat şi că Summer rămăsese cu părinţii lor în Chicago fiindcă nu a vrut să devină celebră, precum Autumn. În prezent, am înţeles că se duce la Universitatea de Artă, secţia fotografie. De mică fusese pasionată de fotografie şi, se pare, că şi-a urmat pasiunea, iar pentru asta o admiram.

Am plecat de la Autumn pe seară, bucuros că o întâlnisem după atâta amar de timp. Fireşte, plănuisem să ne revedem a doua zi pentru că ea avea să petreacă doar o lună în oraş şi doream să recuperăm, oarecum, cei zece ani pierduţi. Nu îmi venea să cred că atât de mult timp am vorbit doar prin mailuri trimise ocazional şi că nu ne-am sunat niciodată.
Când am vrut să bat la uşa apartamentului lui Dia pentru a-i cere scuze şi pentru a-i explica – asta dacă avea să mă lase să intru – am primit un mesaj. Mi-am scos celuralul din buzunarul blugilor şi am constatat că era de la Dia. Îmi cerea să ne vedem în parc. Aşa că, făcând un sacrificiu şi înfruntând lenea, am mers pentru a doua oară în acel loc. Era seară, iar oraşul era mult mai aglomerat decât crezusem. Şoferii maşinilor claxonau nervoşi, oamenii erau încruntaţi, obosiţi după o zi lungă de serviciu.
Ajuns în parc, am început să o caut pe Dia şi am fost surprins să observ că era foarte gol pentru ora aceea. Şi, am realizat că majoritatea ocoleau zona skate park – ului. Oare de ce? Am mers relaxat înspre zona din skate park în care îmi petreceam timpul cu James.
James Kutcher era un fost coleg de generală ce îmi devenise un bun prieten. Îmi era ca un frate, acest lucru fiind foarte clar. Ne înţelesesem foarte bine în şcoala primară şi am păstrat legătura fiindcă aveam pasiuni comune, iar destinul ne adusese în acelaşi liceu. Desigur, îmi plăcea să pierd vremea cu James fiindcă, ei bine, puteam discuta despre orice fără inhibiţii şi subiectele noastre favorite erau legate de fete.
Acolo, am văzut două siluete stând în picioare pe iarbă în poziţii incomode. Am descoperit că o persoană era Dia, iar cealaltă persoană părea a fi un bărbat. Oare ce avea să se mai întâmple acum? Lent, m-am apropiat de locul respectiv, ascunzându-mă după copaci pentru a nu fi observat. Ştiam că se întâmpla ceva, dar încă nu îmi dădeam seama ce. Însă, când am văzut ce se petrecea, am împietrit. Un tip necunoscut mie, ţinea un cuţit la gâtul Diei şi tocmai îi crestase puţin pielea. La vederea sângelui, am înnebunit. Cum îşi permitea cineva să se atingă de ce este al meu? Fără a gândi, m-am aruncat către cei doi, prinzând lama cuţitului cu o palmă, iar cu cealaltă împingând-o pe Dia într-o parte. Ştiam că era speriată şi o simţeam tremurând puternit.
- Cine dracu’ eşti tu? Şi ce vrei să faci tu, idiotule, aici? am întrebat nervos, încă ţinând lama cuţitului strânsă-n pumn.
- Dă-i drumul! exclamă, trăgând cuţitul din pumnul meu, iar sângele a început să picure de pe el. Sunt fratele tipei pe care ai lăsat-o însărcinată acum o săptămână şi ceva.
Când l-am auzit, am rămas perplex. Nu mai făcusem sex cu cineva de aproximativ o lună şi acum venea cineva şi mă anunţa că am lăsat-o pe soră-sa însărcinată. Cât de amuzant! Însă, nefiind atent, am ajuns în poziţia în care se afla Dia puţin mai devreme – cu cuţitul la gât.
- Tipule, ţin să te anunţ că nu mi-e frică de sânge, vezi, am spus, arătându-i palma rănită. Şi nici de tine. În plus, trebuie să fii anunţat că nu am mai făcut sex de o lună. Dacă soră-ta e o curvă proastă şi îşi imaginează anumite rahaturi făcute cu frumosul de mine, atunci bine. Dar lasă-mi naibii prietenii în pace. Apoi, m-am întors înspre Dia ce stătea sprijinită de un copac, fără vlagă, întrebând: eşti bine?
Aceasta aprobă şi m-a privit îngrijotată, vocea tremurându-i precum tot corpul. Am auzit, câteva secunde mai apoi, un râset isteric şi am auzit paşii unei persoane pe iarbă. Era tocmai curva blondă de mai devreme, cea pe care am refuzat-o în parc. Ea ce naiba mai căuta aici? Am râs, întrebând ce dorea. Mă privi sceptic, iar eu am ridicat din sprâncene, aşteptându-i răspunsul.
- Oh, Mika, Mika, chiar credeai că aveam să te las să rămâi cu Diana? Credeai că o să renunţ aşa de repede la tine? se încruntă şi tuşi, probabil aşteptând să spun ceva, însă nu am făcut-o. Pur şi simplu, nu ştiam ce aş putea pălăvrăgi. Aşa că am aşteptat să continuie, dar nu a mai spus nimic.
Am stat cinci minute privindu-ne, parcă aşteptând să spună cineva ceva. Apoi, s-a postat în spatele Dianei, punându-i un pistol la tâmplă. De unde mai făcuse rost de el? Am tresărit privind scena şi aproape că am sărit înspre Dia. Însă tipul mă prinsese de braţ şi îmi împinse puţin cuţitul în pielea gâtului. Nu am simţit, dar am auzit-o pe Dia ţipând la vederea sângelui ce curgea pe pielea mea.
- Dă-i drumul sau... te omor, blondă proastă! am ţipat, strângându-mi degetele în pumn.
- Poftim? Dacă ai uitat, Michael, pistolul e la mine, a spus, punând presiune pe trăgaci. Şi o să trag dacă aşa aş putea să te am.
A pus şi mai multă presiune pe trăgaci şi în acel moment am văzut-o pe Dia strângând din ochi. Nu mi-a trebuit mai mult de o secundă pentru a înnebuni şi pentru a alerga către blondă. Nu mi-a mai păsat de nimic altceva, o voiam doar pe Dia în siguranţă – cu orice preţ. Nici nu am realizat cum s-au desfăşurat lucrurile, dar, într-o fracţiune de secundă, mă aflam întins pe iarbă cu Diana sub mine şi cu o pată de sânge pe tricoul ei.
- Eşti în regulă? Ai păţit ceva? am sărit ca ars, privindu-i tricoul pătat de sânge.
- E sângele tău! Eşti bine? a întrebat şi ea, privindu-mă mai mult decât îngrijorată. Ei bine, eu nu simţeam nimic şi am şi asigurat-o de acest fapt îmediat.
Imediat după aceea, ne-am întors amândoi către blondă. Ea ne privea şocată, iar în mâna tremurândă ţinea pistolul din care ieşea fum. Trăsese? Nici măcar nu ştiam. Apoi, când m-am ridicat de pe jos, ajutând-o şi pe brunetă, blonda tresări. Nu înţelegeam de ce se comporta atât de bizar, dar am aşteptat să vorbească.
- Trebuia să fii mort! Am tras, ţipă înnebunită.
- Glonţul i-a atins puţin obrazul, a spus Dia, prinzându-se de braţul meu. Mai gravă e rana de la gât, adăugă.
- Nu am terminat cu tine, Diana! ţipă blonda, dar nimeni nu a băgat-o în seamă.
Nici pe mine şi nici pe Dia nu ne interesa subiectul respectiv. În momentul de faţă, eram atât de fericit că era în siguranţă încât nu mai simţeam nimic. Ne uitam unul la altul, îmbrăţişaţi, dar nimeni nu spunea nimic. Nici nu ştiam ce ar fi fost de zis în acel moment. Pur şi simplu amuţisem fiindcă eram beat de bucurie.

[Abbeh.]

Ow, nu mă aşteptam să nu fie nici măcar un comentariu micuţ. ;(



[center]Capitolul 10[/center]


Atitudinea lui Mika din acea seară mă uimise complet, dar ce conta ? El venise, pentru că îl chemasem, deci îi păsa. Îi păsa de mine ! Oh, Dia, înghite-ţi cuvintele de copil idiot şi aminteşte-ţi că e cel mai bun prieten al tău de opt ani de zile – sigur că ţine la tine şi la siguranţa ta, dar asta nu înseamnă că ţine la tine în acel mod. Dar, oare, nu-mi dovedise că mă iubeşte aşa cum sunt ? În seara în care avusesem parte de primul sărut – o seară de neuitat de altfel; o seară care voiam să se repete, fără să-l mai resping. Aveam atât de multă încredere în el şi-l iubeam într-atât, încât dacă ar fii spus cineva să încasez un glonţ pentru el, aş fii făcut-o fără să mă gândesc de două ori. Nu-mi păsa de calităţile lui, ştiu că avea multe, nu-mi păsa de defectele lui, le iubeam şi pe acelea; îl iubeam necondiţionat. Era totul pentru mine, dacă el zâmbea, eu zâmbeam, dacă el plângea, eu plângeam – cu mici excepţii semnificative, desigur.
- Deci vii la mine acum, nu ?
- Nu prea ştiu ce să spun, mi-a răspuns evitându-mi, pentru o clipă, privirea.
Am oftat, conştientă fiind că n-am nici cel mai mic motiv pentru care să-l învinovăţesc; în ultima noapte în care stătuse la mine mă sărutase, îmi îndepărtase tricoul şi când l-am oprit părea de-a dreptul trist şi dezamăgit şi, parcă, nici eu nu aş fii vrut să se oprească, dar simţeam că e greşit şi îmi era teamă – teamă că apoi nu m-ar mai fii dorit nici măcar ca simplă amică. Îl cunoşteam pe Mika, foarte bine chiar, şi ştiam cât de egoist şi arogant putea fii; adevărat, cu mine nu fusese niciodată aşa, din contră chiar: era dulce, săritor şi o companie extraordinar de plăcută. Trebuie să recunosc că, de-a lungul timpului, a devenit tot mai atrăgător şi mai fascinant – tragic este că nu doar eu observasem asta; toate fetele din jur îl sorbeau din priviri, lucru care mă deranja foarte mult, deoarece Mika era al meu şi numai al meu. În orice caz, acum voiam doar să vină cu mine acasă, să ne uităm la un film oarecare, să mă ţină în braţe şi să adormim aşa; nu doream nimic altceva.
- În regulă, Dia, să mergem către casă, a spus el încet.
- Să înţeleg că vii la mine ? l-am întrebat, lăsând un zâmbet sincer să-şi facă loc pe chipul meu.
- Păi, trecem pe la pizzerie, nu-mi pasă care, să luăm ceva să mănânci, căci sunt sigur că n-ai mâncat nimic, mergem la tine, ne uităm la un film şi dormim. E bine aşa ? m-a întrebat zâmbindu-mi.
- E perfect, am murmurat fericită.
Dacă filmul acela ar fii siropos şi tu m-ai ţine în braţe, mi-am adăugat în gând, fără s-o spun cu voce tare, nu doream să întind coarda şi, eventual, să devin penibilă. Tot drumul a fost cufundat într-o atmosferă tăcută şi apăsătoare – nici unul dintre noi nu vorbea. El a spus ceva, totuşi, când am ajuns la pizzerie, pentru a comanda, dar nu m-a întrebat – ştia deja ce-mi place şi ce vreau. Nu m-a ţinut de mână sau de mijloc sau ceva de genul acesta, dar a mers foarte apropiat de mine, aproape lipit, temându-se, probabil, să nu mai păţesc ceva. Oh, da, Dia cea neajutorată ce se băga doar în probleme, mi-am spus în gând dându-mi ochii peste cap.
- Uite Mika, îmi pare tare rău, am rostit la un moment dat.
- Pentru ce ? m-a întrebat nedumerit şi, oarecum, rece.
- Pentru faza cu tipa blondă, cu toată drama de acolo şi tot. Dacă ştiam că toate alea aveau să se întâmple, nu te mai chemam, pe bune; o lăsam să-mi facă ce voia să gata, am spus dând din mână.
- Nu, nu-ţi cere scuze pentru greşeala mea. Meritam să trec eu prin toate acele momente, nu tu, dar uite că nu s-a putut; se răzbună pe tine pentru că eu n-am vrut să … ştii tu …
- E absurd, poate că nu mă suferă nici pe mine, cine ştie ? În fond, sunt arogantă şi toate cele – doar semănăm.
- E o curvă, Dia, n-are sentimente şi nu-i pasă de tine – are prea puţin creier. Totuşi, cu puţinul pe care-l are, loveşte unde doare mai tare. Tu eşti cea mai mare slăbiciune a mea, înţelegi ? Ai fost, eşti şi vei fii, chiar dacă nu-mi place să recunosc.
N-am răspuns, eram uimită şi zâmbeam ca o idioată, la drept vorbind. I-aş fii spus şi eu ceva, dar am tăcut, apoi el a adăugat:
- Doar suntem cei mai buni prieteni de opt ani, zilele nu ar fii la fel fără tine.
Da, sigur, trebuia să strici tu totul, mister ticăloşenie. Îl iubeam pe Mika, dar îl şi uram în acelaşi timp: putea fii dulce, iar apoi strica totul atuncând vorbe despre „bla bla, cei mai buni prieteni, bla bla”. Oare se vedea deja cu cineva ? Imposibil, mi-ar fii spus, dar nu înţeleg. Nu înţeleg când trecuse timpul şi când mă îndrăgostisem aşa de tare de el. Mi-am impus mereu reguli, am încercat să fiu o persoană normală – exceptând faptul că eu nu aveam o cea mai bună prietenă, aveam un cel mai bun prieten, dar prima regulă a mea era să nu mă îndrăgostesc de cel mai bun prieten al meu şi, uite aici, nu o respectasem. Inimii nu-i poţi dicta, din păcate, decidea singură şi nu sunt sigură că acum decidea corect.

Am ajuns curând acasă, am urcat pe scări şi-am descuiat – eram încă singură acasă, părinţii mei erau, aşa cum mă aşteptam, plecaţi pentru o perioadă mai lungă de timp decât promiseseră. M-am descălţat şi i-am spus că merg să fac un duş, luându-mi haine de schimb. Adoram să stau în pantaloni scurţi în casă, erau atât de comozi, iar tricourile largi erau adorabile. Cred că am stat un sfert de oră sub stropii calzi de apă şi aş fii stat mai mult dacă foamea nu era aşa de supărătoare; m-am şters şi mi-am aruncat pe mine pantalonii şi tricoul, mi-am prins părul într-o coadă şi m-am uitat în oglindă; l-am dezlegat apoi, considerând că onduleurile şatene cu reflexii roşcate arată mai bine aşa. Am ieşit curând din baie şi l-am văzut încălzind pizza la cuptorul cu micorunde şi apoi aşezând-o frumos pe masă. M-am aşezat pe scaun şi m-am apucat să mănânc – nu am glumit când am spus că îmi era foame.
- Merci, am spus, cu gura plină de pizza, lucru care, de altfel, nu-mi stătea în fire.
- Cu plăcere, am răspuns râzând.
- Dacă vrei să faci duş, ştii că mai ai haine aici, nu ? Ţi le pot da imediat ce termin felia asta delicioasă şi …
- Dia, n-ai mâncat toată ziua, am dreptate ?
- Nu vreau să vorbesc despre asta, am murmurat bosumflată.
Nu era nevoie să-mi strice el bună dispoziţia care oricum abia-mi revenise. Am mâncat în linişte ce mai rămăsese, apoi am mers amândoi în camera mea şi i-am dat hainele necesare. A intrat la duş, iar eu m-am pus în pat, pentru a evita alte discuţii de care nu aveam chef şi cărora nu le puteam face faţă – mai bine dormim şi gata, ducă-se naibii şi filmul acela pe care doream să-l văd stând în braţe la Mika. Mi-am aşezat bine pilota peste mine, m-am cuibărit în patul mult prea mare pentru mine şi am încercat să adorm, dar ştim cu toţii cum este: când încerci din răsputeri să adormi, nu se întâmplă, eşti prea concentrat pentru a adormi. Mă buşea râsul la acel gând, dar m-am abţinut, voiam să-l fac să creadă că dormeam.

Când a ieşit de la duş, eram deja somnoroasă şi trebuia să fac un oarecare efort pentru a-mi deschide ochii şi un şi mai mare efort pentru a-i menţine deschişi, aşa că nu m-am obosit cu nimicuri de acest gen şi, mai mult, nu i-am răspuns nici când m-a strigat, cu toate că eram încă trează şi-l auzeam. Paşii lui se îndreptau către bucătărie, l-am auzit strângând masa, apoi s-a dus în sufragerie. Are să doarmă acolo-am gândit eu, dar am auzit doar cum el stinsese televizorul şi închisese uşa – venea, în mod sigur, către dormitorul meu. S-a aşezat prima dată cu spatele la mine, eu stând cu spatele către el şi, după vreun sfert de oră, când deja credeam că doarme, s-a întors cu faţa, cuprinzându-mă în braţe, făcându-mi inima să bată foarte repede – mă îndoiesc că era conştient de efectul pe care îl avea asupra mea. Am încercat să-mi pun ordine în gânduri, dar fără prea mare succes, mai ales că el încă nu dormea şi eu respiram cu atâta grijă, de parcă aş fii fost o bolnavă de cancer în stare terminală sau ceva de genul acesta. Când am simţit că doarme pe bune – devenise, parcă, mai greu – am început să mă gândesc la toate lucrurile care s-au petrecut în ziua aceea. Îl împuşcase şi nu se întâmplase nimic, cum era posibil aşa ceva ? Oare glonţul trecuse pur şi simplu pe lângă el ? Dar era plin de sânge ! Nu găseam nicio explicaţie logică pentru ce se petrecuse în acel moment, dacă nu se băga în faţa mea, eram acum la spital, conectată la nişte aparate care să mă ţină în viaţa sau, mai rău, la morgă. Încercam să găsesc tot felul de explicaţii, dar nici una nu era îndeajuns de logică, deloc chiar, păreau desprinse din desene animate sau din vreun serial ştiinţifico-fantastic. Nu spun că nu mă bucuram, dar nu era normal, nu ştiu cine sau ce era Mika. Citisem de curând Twilight şi mă gândeam că e vampir, în fond, era aşa cum îl descria autoarea: cu un miros foarte plăcut, unic, de o frumuseţe unică şi, poate, nemuritor, dar … nu era rece. Oricum, până pe la trei sau patru dimineaţa nu am putut închide ochii, găseam fel de fel de creaturi pe care le asemănam cu Mika, dar nimic nu se potrivea. Poate că, totuşi, era om. Dar ce fel de om ? Cu siguranţă nu era ca mine sau ca târfa blondă, avea ceva special, îi cursese mult sânge, semăna chiar cu o hemoragie, dar se oprise, fără să rămână nicio urmă pe trupul lui perfect. Până şi blonda aceea observase şi strigase îngrozită „Dar am tras !”, iar el nu murise, se temea chiar că acela era sângele meu. Când am simţit că mă fură somnul, m-am ridicat din pat şi m-am dus la baie, să-mi mai curăţ o dată tăietura de pe gât, cu toate că ştiam că mă va ustura, apoi m-am aşezat în pat, înapoi în braţele lui şi am adormit.
Nu aveam un ceas pe noptiera de lângă pat, aşa că nu ştiu în ce moment al zilei suntem; totuşi, când m-am trezit era deja o lumină incredibilă, iar Mika nu mai era lângă mine. Perna pe care dormise mirosea acum ca el, parfumul lui se păstrase în patul meu, iar eu mă foiam acum pe locul lui din dorinţa de a-i simţi mai mult şi mai mult mirosul. Mirosul de cafea şi pâine prăjită ce venea din bucătărie m-a făcut să-mi dau seama că el încă nu plecase, iar când şunca şi ouăle se auzeau sfârâind, am fost sută la sută sigură că el era acolo, pregătind micul dejun. M-am ridicat alene din pat şi m-am dus către bucătărie, aşa ciufulită cum eram, l-am privit, am murmurat un „neaţa” pe care nu sunt sigură că l-a auzit şi m-am aşezat zâmbind la masă, aşteptând să fiu servită. Ei, servită e mult spus, răsfăţată e un cuvânt bun pentru mine acum, dar, în orice caz, îmi convenea situaţia. Cât timp nu-mi face bucătăria praf, mi-am mai spus, dar ştiu că n-o s-o facă, trebuie să am încredere în el. Doamne, e vorba doar despre nişte ouă, ce poate face rău ?

[center]***[/center]

Stăteam întinsă pe pat, continuând să mă gândesc la ziua de ieri şi la Mika. Era ciudat şi-mi puneam mii de întrebări, la care dădeam mii de răspunsuri, fără ca măcar unul dintre ele să fie plauzibil sau mulţumitor. M-am strâmbat nemulţumită şi m-am întors pe cealaltă parte, lăsând tricoul să se ridice – uitasem că Mika era aici, dar aveam oricum uşa închisă, el fiind în sufragerie, uitându-se la televizor. Nu prea ştiam care era acum relaţia dintre noi doi, însă cu siguranţă nu strălucea.
Când a venit în dormitor s-a aşezat lângă mine fără nicio explicaţie, dar privindu-mă blând. I-am întors privirea, continuând să fiu nedumerită.
- Mika, care a fost faza de ieri ? l-am întrebat încruntându-mă.
- Păi …
- Spune, l-am incurajat.
Dar nu a mai spus nimic, a stat aşa câteva momente, apoi mi-a luat chipul în mâini şi m-a sărutat. Un sărut atât de dulce, atât de blând, atât de aşteptat; un sărut la care am răspuns fără ezitare.