17-04-2010, 07:35 PM
Nu e one-shot. Si da, stilul de la primul post, unde nara personajul si cel din al doilea, unde scrie e-maiul difera. Mi s-a mai spus asta, ca par doua personaje diferite. Nu stiu ce sa zic, asa l-am simtit pe Doryan, exprimandu-se in jurnal.
Dialogul va veni la momentul potrivit, cand personajul va expune o scena mai importanta. Pana atunci, e naratiune.
Thx ca ai trecut pe la ficul meu.:)
Adevarul e ca boala ce ma ruineaza, nu-mi permite sa am o viata. Racila asta face din mine un handicapat ; depind de cei din jurul meu si asta ma deranjeaza.
Mmm…Nu suport sa fiu neputincios... Desi ar trebui, Mariusz nu e dezgustat de mine, din contra, se poarta ca un frate mai mare, desi avem aceasi varsta. iar eu nu prea suport sa fiu cocolosit. Scene in care ma trezesc dimineata, dupa o noapte cu febra mare si-l gasesc adormit, la capataiul meu sunt deja banalitati...
Intrebarea nr. 2. Unde m-am nascut si familia mea.
Copilaria mea… Mama, deci exact acolo vreau sa ma intorc, stii asta , nu ?!... Atunci, esti sadic, nene ; o sa-ti pun o placuta cu “ marchizuletul de Sade “ pe capota masinii, ca poate te simti si matale sa nu ma intrebi asemnea lucuri.
M-am nascut intr-o satra de tigani.Ai cazut de pe scaunul rotativ ?.. Daca nu, atunci, continui.
Partea aceasta a vietii mele e destul de vaga in mintea mea. Ma manifest uneori, cand sunt cu Mariusz la vreun concert rock. In frenezia acelor clipe, ma vad in jurul unui foc de tabara, imens, alaturi de alti copilasi ca si mine, batand din palme, in ritmul glasului de alauta… Doar atat. Si Mariusz, care-mi stie inima, rade de mine, enervandu-ma.
M-am nascut cu o pielea foarte deschisa, de gagiu, lucru care a creat oarece dispute in satra.Tata vedea in mine rodul adulterului si se purta ingrozitor cu mama, care ajunsese sa ma urasca. Asa ca nu i-a fost greu sa ma daruiasca intr-o zi, unei bogatase care venise la ghicitoare tocmai pentru un leac de infertilitate.Dar batrana l-a anuntat imediat pe bulibasa, lamurindu-l ca destinul meu nu e legat de satra lor si daca imi vor face rau, se va abate asupra lor un mare blestem.
Se pare ca pana la urma, blestemul ma atinsese pe mine, dar nu mai comentez acum…
. Am deschis din nou messenger-ul, pentru a-i trimite un mesaj lui Narcis, secretara mea. O chestie incurcata cu niste dosare… pierdute. De ce nu ma mira defel ?!… Ok, revin la e-mailul meu.
Destinul avea sa mi se schimbe intr-o noapte de decembrie. Aveam cinci ani, dar deja intelegeam totul ca un adult, caci in mediul acela neprielnic, jocul insemna munca, iar munca insemna chiar si furtul.
Imi amintesc ca eu eram cel care agita spiritele in locurile aglomerate, pentru a inlesni eforturile puradeilor cu degete iscusite. Ai mei ma purtau in cele mai bune haine pe care le aveau, caci ma pricepeam la vorbe si ii pacaleam pe bogatasi asa cum voiam. Eram un smecheras de cartier, cum s-ar zice acum.
Se intelege ca hainele erau doar pentru " serviciu " si nu primeam nimic in urma prestatiilor mele, nici macar o modicare in meniul cinei. Da, asa se chema masa acea intotdeauna extrem de modesta, iar eu eram totusi, in crestere si nu-mai ajungea portia aia pentru pisoi lesinati... Dar daca comentam, bataia devenea felul doi, iar somnul in curte, printre stafiile copacilor alora vesnic desfrunzitii, inlocuia desertul.
Dar nimic nu e vesnic pe lumea asta. Si asta e foarte bine, intr-un fel , caci ce e mult strica sau te duce in pragul nebuniei.
M-am oprit, privind intrebator catre Mariusz, cel din lista de messenger. Fara el as fi innebunit sigur, practic nici un om nu putea sa treaca prin cate am trecut noi si sa mai aiba mintile intregi...
Dialogul va veni la momentul potrivit, cand personajul va expune o scena mai importanta. Pana atunci, e naratiune.
Thx ca ai trecut pe la ficul meu.:)
Adevarul e ca boala ce ma ruineaza, nu-mi permite sa am o viata. Racila asta face din mine un handicapat ; depind de cei din jurul meu si asta ma deranjeaza.
Mmm…Nu suport sa fiu neputincios... Desi ar trebui, Mariusz nu e dezgustat de mine, din contra, se poarta ca un frate mai mare, desi avem aceasi varsta. iar eu nu prea suport sa fiu cocolosit. Scene in care ma trezesc dimineata, dupa o noapte cu febra mare si-l gasesc adormit, la capataiul meu sunt deja banalitati...
Intrebarea nr. 2. Unde m-am nascut si familia mea.
Copilaria mea… Mama, deci exact acolo vreau sa ma intorc, stii asta , nu ?!... Atunci, esti sadic, nene ; o sa-ti pun o placuta cu “ marchizuletul de Sade “ pe capota masinii, ca poate te simti si matale sa nu ma intrebi asemnea lucuri.
M-am nascut intr-o satra de tigani.Ai cazut de pe scaunul rotativ ?.. Daca nu, atunci, continui.
Partea aceasta a vietii mele e destul de vaga in mintea mea. Ma manifest uneori, cand sunt cu Mariusz la vreun concert rock. In frenezia acelor clipe, ma vad in jurul unui foc de tabara, imens, alaturi de alti copilasi ca si mine, batand din palme, in ritmul glasului de alauta… Doar atat. Si Mariusz, care-mi stie inima, rade de mine, enervandu-ma.
M-am nascut cu o pielea foarte deschisa, de gagiu, lucru care a creat oarece dispute in satra.Tata vedea in mine rodul adulterului si se purta ingrozitor cu mama, care ajunsese sa ma urasca. Asa ca nu i-a fost greu sa ma daruiasca intr-o zi, unei bogatase care venise la ghicitoare tocmai pentru un leac de infertilitate.Dar batrana l-a anuntat imediat pe bulibasa, lamurindu-l ca destinul meu nu e legat de satra lor si daca imi vor face rau, se va abate asupra lor un mare blestem.
Se pare ca pana la urma, blestemul ma atinsese pe mine, dar nu mai comentez acum…
. Am deschis din nou messenger-ul, pentru a-i trimite un mesaj lui Narcis, secretara mea. O chestie incurcata cu niste dosare… pierdute. De ce nu ma mira defel ?!… Ok, revin la e-mailul meu.
Destinul avea sa mi se schimbe intr-o noapte de decembrie. Aveam cinci ani, dar deja intelegeam totul ca un adult, caci in mediul acela neprielnic, jocul insemna munca, iar munca insemna chiar si furtul.
Imi amintesc ca eu eram cel care agita spiritele in locurile aglomerate, pentru a inlesni eforturile puradeilor cu degete iscusite. Ai mei ma purtau in cele mai bune haine pe care le aveau, caci ma pricepeam la vorbe si ii pacaleam pe bogatasi asa cum voiam. Eram un smecheras de cartier, cum s-ar zice acum.
Se intelege ca hainele erau doar pentru " serviciu " si nu primeam nimic in urma prestatiilor mele, nici macar o modicare in meniul cinei. Da, asa se chema masa acea intotdeauna extrem de modesta, iar eu eram totusi, in crestere si nu-mai ajungea portia aia pentru pisoi lesinati... Dar daca comentam, bataia devenea felul doi, iar somnul in curte, printre stafiile copacilor alora vesnic desfrunzitii, inlocuia desertul.
Dar nimic nu e vesnic pe lumea asta. Si asta e foarte bine, intr-un fel , caci ce e mult strica sau te duce in pragul nebuniei.
M-am oprit, privind intrebator catre Mariusz, cel din lista de messenger. Fara el as fi innebunit sigur, practic nici un om nu putea sa treaca prin cate am trecut noi si sa mai aiba mintile intregi...