Reflexie

[Serqet]

Incet cu incet incep sa citesc poezilile moderniste din cauza O.O
Imi place poezia ca ma duce cu gandul la boala noastra fata de muze ..........un afon el simte muzica si canta totusi muzica ........iar noi defapot suntem anafoni nu ei. Noi bolvani de atata perfectiune ...........nu stiu nu vad ceea ce vede Gonty vad o batalie dar mai mai degraba e vorba de neindemnarea noastra sau a eului liric din poezie de a cunoste adevarat si nu fals ce ne mangaie duios si incet la ureche. Cam ma deranjeaza cuvantul "intern" dar stiu ca daca aveai sa scrii altfel aveai sa te repeti.

spor in continuare :P si m -ai departe stii tu..........

[Ich.]

E foarte veche, pare-mi-se, ca a doua sau a treia poezie scrisa in acest gen:

Aburi de octombrie

E acelasi drum.
Lipsit de oameni, pustiu.
DIntr-o seara rece
De octombrie.
Pasind pe el,
Incep a ma simtii grea ca o statuie
Pe un piedestal spart.
Ce se destrama treptat.
Si simt, si stiu, ca merg
Din aer spre asfalt.
Si realizez ca voi fi curand
O oglinda din ipsos lovita:
Bucati albicioase si reci.
Iar din bezana
Redeschid ochii
Si privind sus vad:
E o seara de octombrie, rece.
In care ma privesc din expiratii.
Inaltandu-ma prin aerul glaciar
Ca un abur difuz si malformat.

[Lucifer]

bai deci tu ai un stil genial de a scrie poezi la fiecare poezie postata ma lasi cu gura casata. atatea sentimente si totusi desi transmite sentimentele tale lasa loc si pentru cititor sa se regaseasca sau sa interpreteze totul asa cum vrea el.

tine minte daca vei ajunge sa publici un volum de poezii vreau unul cu autograf ASAP

[Ich.]

De un timp m-a apucat cheful rimelor, nu prea reusite, dar in fine:

Frig



Joc de table intre doua cuvinte;
pase pe terenul cuvintelor inscriptionate
in carne, cu cerneala otravita
din doua folii suprapuse -anagrama fatidica-

Mersul pe franghii pilite constant
in venirea primaverii, de-un frig alarmant.
Crize inadmisibile la inaltime glaciala.
Totul fiind in primavara pasilor tai, intorsi, in amenzia mea letala.

[Ich.]

Paralelism


Pot sa plec departe,
In lumea inchisa din viitorul trecut,
unde vitregul e furtuna de nisip
si furtuna de zapada.
Unde ghioceii rasar in mijlocul furtunilor inghetate,
desfasurate langa un rau cald ce curge in plina iarna,
in polul sud.

Lumea din ganduri deformate in patru colturi,
in care caii alearga la curse,
in mijlocul ringului dintr-un inel, din cenusa foilor
arse.
Bass, Bass.

[Ich.]

Caldaramul si aerul

Peisajul sambetelor mele e trist,
plec din camere inguste si sufocante
si intru in cutii
stingher, marunt creionate.
In zgarcenia unui sentiment fluid
concomitent cu
chitrosenia unei clipe infinit
vaga.
Pic, pic, pic, pic, pic, pic...
caldaram...

[Ich.]

Prabusire


Iubesc sa te omor
cand pe aripile-ti, arsenice, zbor
iar pietrele din degetele mele
de carbune amar,
se imprastie prin crevasele penajului tau
complex.
Iubesc sa te privesc cum la pamant cazi
din ceru-ti legat cu ata alba.
Iubesc cum cazi.
Cum cazi
cum cad
cum noi...
cum eu si tu...

[Syryus]

Hmm...trebuie sa marturisesc ca ai evoluat mult de prima data cand ti-am citit poeziile, care a fost acum...mult timp.
"aripile-ti"
Am inteles ideea pe care o exprimi, dar inca ai probleme cu libertatea. Ai trecut acum ceva timp, daca tin bine minte, de la o poezie imprastiata in toate colturile la una mai clara. Compara "Aburi de octombrie" cu ultima ta poezie.
N-am de gand sa fac teorie literara aici, totusi incearca sa iti definesti macar tie ideile cand le metaforizezi.
"Iubesc sa te omor" - versul asta spune multe si nu imi satisfaci senzatia pe care mi-o induce cu restul poeziei.

In rest pare ok, nu fi prea suparata, stii ca nu-s adeptul versului alb.

[Ich.]

Blank, nu ma supar stii ca sunt greu de impresionat. Multumesc pentru ce-ai spus. pana la urma asta e rostul comentarilor, nu?

Pentru ca nimeni nu sti cum e sa ai halucinatii

Undeva, in lumile in care campurile de maci
si jungla din beton,
sunt arse de durerile rosii de cap;
De muzica din gramofonul bunicii.
In lumea aia imensa ai sa ma gasesti si,
Pe alocuri o sa vezi Sahara bauta
Dintr-un pahar de coniac—
Cu paiul din scoici sparte….—
O sa vezi castele— din nisip—
erodate de Marea Rosie si, mai ales,
de unghii vinete si mov si negre.
Ai sa vezi si ploi infinite ce umplu la nesfarsit
Un pahar de coniac.
Iar cand totul dispare…
Ai sa ma vezi pe mine intr-o vitrina cu sine, in drum
Spre rutina.
De ce?

Pentru ca nimeni nu stie cum e sa ai halucinatii.

[Ich.]

Shhht


Taci, taci, taci... taci!
De ce nu asculti
urmarile stricaciunilor,
tale?
Reproseaza-ti gandurile,
omoara-ti viciul
si nu ma mai privii,
dilatat.
Incolaceste-ti urletul
in limba; simte-ti veninul
si lasa-ti asfaltul
viu…
Taci, taci! taci….