06-04-2008, 06:00 PM
pai blue_rose94 ma mai gandesc dak pun si yaoi sau nu:P vad eu iar in leg cu dialogul ti`am explikt deja pe shout: ghilimele = linie de dialog [e oleak mai ciudata styu, dar asta este]
Yumi Emi styu k mi`ai spus si pe celalalt site doar k 'cineva' a avut grija sa raman fara nici un coment :|
anyway am revenit cu un nou cap :D sper sa va plak :P
2.Uneori amintirea e cea mai buna cale de a uita
Chiar si acuma imi amintesc cum s-a intamplat totul. Eram slabit, epuizat si nu mai stiam nici macar unde ma aflam. Nu mai puteam striga, deoarece corpul nu-mi mai permitea, iar mintea mea s-a fost saturat ca nimeni sa nu ma ajute, asa ca am incetat sa mai sper; ma gandeam ca poate daca adorm voi uita de durere, iar rana poate va disparea cand ma voi trezi. M-am lasat purtat de visele pe care nu le-am mai avut de cand am implinit un an. Cred ca dupa jumatate de ora, sau mai putin, m-am trezit in intuneric. Aveam ochii deschisi, dar totusi nu vedeam nimic; am incercat sa raman calm si mi-am pus mainile pe fata, „Slava Domnului, inca exist!â€. Incercam sa-mi dau seama unde ma aflu si imi treceam mainile pe la ochi din 5 in 5 secunde in speranta ca voi vedea ce se intampla in jurul meu.
Nu stiu ce s-a intamplat exact in acel moment, dar atunci am vazut o lumina, era stralucitoare si foarte alba. Pentru mine era genul acela de lumina pe care oricat incercam sa o ating, nu reuseam; parea mai degraba speranta aceea pe care niciodata n-am avut-o. Stiam ca toate eforturile mele erau inutile, totusi ceva ma atragea, iar subconstientul imi repeta intruna sa ma indrept catre ea.
Din cauza nerabdarii mele, nu ma apropiam deloc de ea si am incetat sa ma mai zbat. Din clipa in care am renuntat am auzit mii de voci care imi spuneau acelasi lucru: „Oricat de grea ar fi incercarea, nu renunta, caci la sfarsit vei gasi ceva de mult pierdut!†Chiar daca nu stiam la ce se refera si mi se parea putin cam absurd, am hotarat sa continui, fiind mai relaxat si rabdator. Am observat imediat ca ma apropiam de lumina ce devenea din ce in ce mai puternica, ochii ma dureau de la puterea ei de a straluci, iar caldura ma coplesea. Nu aveam nici un lichid care sa-mi potoleasca setea si am cazut in genunchi. Cu ultimele puteri am intins mana si am incercat s-o prind. Spre mirarea mea, lumina s-a transformat intr-un maner; cand l-am atins, aceasta s-a raspandit formand o usa.
Eram nesigur si putin speriat, dar curiozitatea ma obliga sa merg mai departe. Nu a durat mult si am deschis si usa. Pentru prima data dupa mult timp am ramas surprins. Cateva trepte trebuiau sa ma initieze in lumea lor asa am pasit incet pe prima treapta. Desi sperasem ca am scapat de ea, durerea a reaparut determinandu-mi ochii sa scape cateva lacrimi. Pentru ca nu cunosc cuvantul „a renuntaâ€, am hotarat sa merg mai departe.
*
* *
Raul cristalin susura si adapostea mii de pietre printre care se plimbau linistiti cativa pesti lenesi. Deasupra lui cateva libelule se luau la intrecere cu niste albine, iar celelalte insecte erau simplii spectatori, fiecare sustinandu-si favoritul. Pe o parte si alta a raului se aflau batranii ciresi care isi odihneau crengile obosite de greutatea nenumaratelor flori. Din cand in cand mai sufla vantul si le elibera de greutatea in plus.
In timp ce insectele se luau la intrecere in privinta vitezei, pasarile organizau un concurs pentru cel mai bun cantaret. Minunatele lor voci imbinate cu orchestra micilor animale te faceau sa crezi ca esti la cel mai bun concert din toate timpurile. Niciodata nu am mai auzit ceva asemanator. Nici un nor nu pata puritatea cerului; tot ce se putea vedea era soarele care isi rasfrangea razele pe chipul meu palid.
Durerea ma tortura in fiecare secunda. Am pierdut atat de mult sange incat cred ca pentru cateva secunde mi-am pierdut cunostinta. Eram atat de zapacit ca nici macar n-am cazut in acel moment, am ramas in picioare ca si cum as fi fost inghetat... Cand mi-am revenit putin din starea in care ma aflam am vrut sa-mi dau cu putina apa ca sa-mi pot desclesta ochii si sa ma asigur ca ma aflu in locul potrivit. M-am apropiat de rau si cand am privit in el m-am speriat, puteam vedea ceva infiorator si acel ceva era...eram eu de fapt. Aveam niste cearcane imense, eram vanat pe sub ochi, cu o fata foarte galbena si puteam vedea niste urme de sange pe obraji; probabil de cand m-am pipait sa vad daca sunt eu.
M-am spalat repede si am putut vedea o adevarata schimbare, am redevenit cel care eram. Am inceput sa ma gandesc chiar la faptul ca apa aceea era in stare de a face minuni asa ca m-am gandit sa pun putin pe rana, dar am fost foarte dezamagit cand am vazut ca tot ce a facut a fost sa curete sangele de pe haine. „Cel putin am incercat!†Pentru ca simteam ca nu mai am deloc putere mi-am zis ca ar fi bine sa ma asez sub unul dintre acei ciresi, care ascundeau atatea secrete. Mereu mi-au placut ciresii si i-am ingrijit chiar si in lumea mea, desi, in oras sunt doar negrii...
In timp ce ma gandeam la orasul meu care era opusul acestei lumi, o amintire de mult pierduta, ascunsa si uitata de timp, s-a afisat in fata ochilor mei. Atunci am inteles de ce acel loc mi se parea atat de cunoscut. Tin minte ca in fiecare zi, sora mea Mira, imi arata un desen; imi povestea ca in ziua in care eu m-am nascut, mama a pictat ceva, iar pe spate a scris un mesaj pentru mine. De fiecare data cand imi spunea acest lucru o intrebam ce scrie pe spatele desenului, dar spunea doar atat: „Nici eu nu prea stiu sa citescm dar inteleg totusi o propozitie. Mama spune ca atunci cand vei putea citi, vei descoperi ceva ce iti va schimba viata.†In fiecare zi era la fel, asta pana cand sora mea a disparut cu tot cu desenul mamei. Am cautat-o mult timp, dar fara folos...iar acum am reusit s-o uit in sfarsit.
Eram prins in lumea mea si eram si foarte trist pe deasupra, dar ceva...m-a trezit din transa. Am simtit o mana calda asupra ranii mele; cand am vrut sa ma intorc m-a oprit soptindu-mi la ureche: „Doar lasa-ma sa-mi fac treaba.†Cred ca am stat asa in jur de 5 minute, dupa care am simtit cum incetul cu incetul durerea disparea. Atunci am vrut sa ma intorc din nou, dar persoana respectiva mi-a acoperit ochii si m-a imbratisat. Mi-a spus sa nu-i deschid pana nu pleaca, iar eu nu stiu de ce l-am ascultat. Ciudat, eram amandoi baieti, dar eu ma simteam foarte bine in bratele lui...stiam ca sunt in siguranta... Mi-a dat un sarut, pe care l-am savurat din plin, desi a fost foarte scurt, apoi disparand, lasandu-mi doar gustul buzelor sale.
Abia dupa cateva minute bune am deschis ochii si mi-am apasat putin buzele cu degetul. Poate totusi mi-am inchipuit... dar stiam ca acel loc e Paradisul meu! Am adormit imediat dupa acest gand si m-am trezit in locul in care m-a abandonat gasca lui Kai. M-am uitat repede in locul in care am fost injunghiat si am ramas placut surprins cand am vazut ca rana nici macar nu se mai cunostea.
Pana la urma n-a fost un vis...
Personaje:
Shicijo: http://i295.photobucket.com/albums/mm125...oibito.jpg
Kai: http://i238.photobucket.com/albums/ff229...e_Boy1.jpg
Asao: http://i255.photobucket.com/albums/hh144...eboy15.jpg [este singura poza pe care am gasit`o care sa se potriveask cat de cat... am sa mai caut]
Mira: http://i266.photobucket.com/albums/ii248...55ac00.jpg
Yumi Emi styu k mi`ai spus si pe celalalt site doar k 'cineva' a avut grija sa raman fara nici un coment :|
anyway am revenit cu un nou cap :D sper sa va plak :P
2.Uneori amintirea e cea mai buna cale de a uita
Chiar si acuma imi amintesc cum s-a intamplat totul. Eram slabit, epuizat si nu mai stiam nici macar unde ma aflam. Nu mai puteam striga, deoarece corpul nu-mi mai permitea, iar mintea mea s-a fost saturat ca nimeni sa nu ma ajute, asa ca am incetat sa mai sper; ma gandeam ca poate daca adorm voi uita de durere, iar rana poate va disparea cand ma voi trezi. M-am lasat purtat de visele pe care nu le-am mai avut de cand am implinit un an. Cred ca dupa jumatate de ora, sau mai putin, m-am trezit in intuneric. Aveam ochii deschisi, dar totusi nu vedeam nimic; am incercat sa raman calm si mi-am pus mainile pe fata, „Slava Domnului, inca exist!â€. Incercam sa-mi dau seama unde ma aflu si imi treceam mainile pe la ochi din 5 in 5 secunde in speranta ca voi vedea ce se intampla in jurul meu.
Nu stiu ce s-a intamplat exact in acel moment, dar atunci am vazut o lumina, era stralucitoare si foarte alba. Pentru mine era genul acela de lumina pe care oricat incercam sa o ating, nu reuseam; parea mai degraba speranta aceea pe care niciodata n-am avut-o. Stiam ca toate eforturile mele erau inutile, totusi ceva ma atragea, iar subconstientul imi repeta intruna sa ma indrept catre ea.
Din cauza nerabdarii mele, nu ma apropiam deloc de ea si am incetat sa ma mai zbat. Din clipa in care am renuntat am auzit mii de voci care imi spuneau acelasi lucru: „Oricat de grea ar fi incercarea, nu renunta, caci la sfarsit vei gasi ceva de mult pierdut!†Chiar daca nu stiam la ce se refera si mi se parea putin cam absurd, am hotarat sa continui, fiind mai relaxat si rabdator. Am observat imediat ca ma apropiam de lumina ce devenea din ce in ce mai puternica, ochii ma dureau de la puterea ei de a straluci, iar caldura ma coplesea. Nu aveam nici un lichid care sa-mi potoleasca setea si am cazut in genunchi. Cu ultimele puteri am intins mana si am incercat s-o prind. Spre mirarea mea, lumina s-a transformat intr-un maner; cand l-am atins, aceasta s-a raspandit formand o usa.
Eram nesigur si putin speriat, dar curiozitatea ma obliga sa merg mai departe. Nu a durat mult si am deschis si usa. Pentru prima data dupa mult timp am ramas surprins. Cateva trepte trebuiau sa ma initieze in lumea lor asa am pasit incet pe prima treapta. Desi sperasem ca am scapat de ea, durerea a reaparut determinandu-mi ochii sa scape cateva lacrimi. Pentru ca nu cunosc cuvantul „a renuntaâ€, am hotarat sa merg mai departe.
*
* *
Raul cristalin susura si adapostea mii de pietre printre care se plimbau linistiti cativa pesti lenesi. Deasupra lui cateva libelule se luau la intrecere cu niste albine, iar celelalte insecte erau simplii spectatori, fiecare sustinandu-si favoritul. Pe o parte si alta a raului se aflau batranii ciresi care isi odihneau crengile obosite de greutatea nenumaratelor flori. Din cand in cand mai sufla vantul si le elibera de greutatea in plus.
In timp ce insectele se luau la intrecere in privinta vitezei, pasarile organizau un concurs pentru cel mai bun cantaret. Minunatele lor voci imbinate cu orchestra micilor animale te faceau sa crezi ca esti la cel mai bun concert din toate timpurile. Niciodata nu am mai auzit ceva asemanator. Nici un nor nu pata puritatea cerului; tot ce se putea vedea era soarele care isi rasfrangea razele pe chipul meu palid.
Durerea ma tortura in fiecare secunda. Am pierdut atat de mult sange incat cred ca pentru cateva secunde mi-am pierdut cunostinta. Eram atat de zapacit ca nici macar n-am cazut in acel moment, am ramas in picioare ca si cum as fi fost inghetat... Cand mi-am revenit putin din starea in care ma aflam am vrut sa-mi dau cu putina apa ca sa-mi pot desclesta ochii si sa ma asigur ca ma aflu in locul potrivit. M-am apropiat de rau si cand am privit in el m-am speriat, puteam vedea ceva infiorator si acel ceva era...eram eu de fapt. Aveam niste cearcane imense, eram vanat pe sub ochi, cu o fata foarte galbena si puteam vedea niste urme de sange pe obraji; probabil de cand m-am pipait sa vad daca sunt eu.
M-am spalat repede si am putut vedea o adevarata schimbare, am redevenit cel care eram. Am inceput sa ma gandesc chiar la faptul ca apa aceea era in stare de a face minuni asa ca m-am gandit sa pun putin pe rana, dar am fost foarte dezamagit cand am vazut ca tot ce a facut a fost sa curete sangele de pe haine. „Cel putin am incercat!†Pentru ca simteam ca nu mai am deloc putere mi-am zis ca ar fi bine sa ma asez sub unul dintre acei ciresi, care ascundeau atatea secrete. Mereu mi-au placut ciresii si i-am ingrijit chiar si in lumea mea, desi, in oras sunt doar negrii...
In timp ce ma gandeam la orasul meu care era opusul acestei lumi, o amintire de mult pierduta, ascunsa si uitata de timp, s-a afisat in fata ochilor mei. Atunci am inteles de ce acel loc mi se parea atat de cunoscut. Tin minte ca in fiecare zi, sora mea Mira, imi arata un desen; imi povestea ca in ziua in care eu m-am nascut, mama a pictat ceva, iar pe spate a scris un mesaj pentru mine. De fiecare data cand imi spunea acest lucru o intrebam ce scrie pe spatele desenului, dar spunea doar atat: „Nici eu nu prea stiu sa citescm dar inteleg totusi o propozitie. Mama spune ca atunci cand vei putea citi, vei descoperi ceva ce iti va schimba viata.†In fiecare zi era la fel, asta pana cand sora mea a disparut cu tot cu desenul mamei. Am cautat-o mult timp, dar fara folos...iar acum am reusit s-o uit in sfarsit.
Eram prins in lumea mea si eram si foarte trist pe deasupra, dar ceva...m-a trezit din transa. Am simtit o mana calda asupra ranii mele; cand am vrut sa ma intorc m-a oprit soptindu-mi la ureche: „Doar lasa-ma sa-mi fac treaba.†Cred ca am stat asa in jur de 5 minute, dupa care am simtit cum incetul cu incetul durerea disparea. Atunci am vrut sa ma intorc din nou, dar persoana respectiva mi-a acoperit ochii si m-a imbratisat. Mi-a spus sa nu-i deschid pana nu pleaca, iar eu nu stiu de ce l-am ascultat. Ciudat, eram amandoi baieti, dar eu ma simteam foarte bine in bratele lui...stiam ca sunt in siguranta... Mi-a dat un sarut, pe care l-am savurat din plin, desi a fost foarte scurt, apoi disparand, lasandu-mi doar gustul buzelor sale.
Abia dupa cateva minute bune am deschis ochii si mi-am apasat putin buzele cu degetul. Poate totusi mi-am inchipuit... dar stiam ca acel loc e Paradisul meu! Am adormit imediat dupa acest gand si m-am trezit in locul in care m-a abandonat gasca lui Kai. M-am uitat repede in locul in care am fost injunghiat si am ramas placut surprins cand am vazut ca rana nici macar nu se mai cunostea.
Pana la urma n-a fost un vis...
Personaje:
Shicijo: http://i295.photobucket.com/albums/mm125...oibito.jpg
Kai: http://i238.photobucket.com/albums/ff229...e_Boy1.jpg
Asao: http://i255.photobucket.com/albums/hh144...eboy15.jpg [este singura poza pe care am gasit`o care sa se potriveask cat de cat... am sa mai caut]
Mira: http://i266.photobucket.com/albums/ii248...55ac00.jpg