02-10-2009, 02:07 AM
Hey, mersi mult pentru comment. Sper sa iti placa si nextul si daca gasesti ceva gresel spune-mi. >:D<
Capitolul 2: " A fi arta"
Trecusera sase ani de atunci, sase ani in care trecutul se desira asemeni unui petic si ramase imprastiat in fiecare secunda din viata sa. Era prima zi de liceu a baiatului si inceputul unei noi vieti.
[center] **[/center]
- Kanou, se auzi o voce groasa, esti gata?
Din baia unei case iesi un baiat inalt, slabut si foarte palid. Isi aranja cravata cu multa iscusinta si poza in fata oglinzii. Suvitele de par lasau in urma lor picaturi stralucitoare de lumina, picioarele subtiri, bratele mult prea feminine pentru un baiat de liceu, camasa crem, acoperita de un sacou negru si o pereche de pantaloni de aceeasi culoare, tinuta obisnuita a liceului scotea si mai mult in evidenta chipul sau de copil. Fata ii era lunga, marginita de suvitele brunete de par ce ii atingeau pielea alba a gatului. Ochii albastri, reci, buzele subtiri si nasul mic, expresia plina de indiferenta, toate urme din trecut. Era dureros sa se priveasca, atat de dureros, incat incerca sa-si creeze o masca a propriei pesonalitati.
Pasi increzator catre usa si se opri in fata barbatului, zambindu-i.
- Nu trebuie sa te prefaci in fata mea, stai cu mine de sase ani, stii bine ca nu ma poti pacali cu fata ta. De fiecare data cand suferi sau te deranjeaza ceva zambesti, iar atunci cand iti pasa cu adevarat aplici masca aia plina de indiferenta. Crezi ca te vei descurca asa?
- Cu cine crezi ca vorbesti? raspunse baiatul scurt, pe un ton rece. Am intrat cu cele mai bune note, sunt primul in orice tip de competitie si niciodata nu am dat gres, sunt perfect.
- Si poate asta te va face sa gresesti. Crezi ca esti perfect, gandeste-te, habar n-ai in ce lume intri. Te inseli. Intotdeauna va fi cineva mai bun ca tine si stii bine asta, tot ce faci e sa te ascunzi, sa te marginalizezi si sa nu accepti nimic. O sa-ti para rau cand o sa afli cum e cu adevarat viata. Degeaba a fost tatal tau un geniu, tu nu vei fii niciodata asta. Sunteti diferiti.
Baiatul tacu si zambi sarcastic, refuzand sa-l priveasca pe celalalt. Se incalta incet si-si lua valiza, privind o data in urma si inchizand usa. Totul era atat de diferit de cum invatase el, luase o decizie la care nu se gandise destul de mult, vroia sa invete arta, insa cum?
Nu-l interesa pictura, totul i se parea la fel, nu intelesese niciodata de ce un pictor expune ceva real, de ce pune in valoare ceva deja existent. Avea atatea ganduri, atat de multe de impartit cu toti, vroia sa arate cuiva, sa se confeseze, dar cui? Traia intr-o lume a formelor si a problemelor. Isi cunostea drama; cunostea haosul ala bogat in disperare, in orgoliu, isi cunostea frica de essc la fel de mult cum isi stia aspiratiile si avea momente cand nu distingea strigatul de tacerea, elanul de nimic.
Isi cara valiza, visand, inspre o directie necunoscuta,, dar totusi sigura. Se simtea impacat, nu stia de ce, in ce sens, cu cine, insa era pentru prima oara cand era bine. Moartea parintilor sai l-a trezit la realitate, nu a fost un soc, a fost un impas doar, a trecut peste el. Atunci, ce anume l-a marcat ? Cine l-a facut sa devina asa rece, se ura, dar devenise un viciu, fuma placerile vietii cu cel mai mare dezgust, si il ucideau, de fiecare data murea mai mult, cat mai avea de trait pana la o noua renastere? Se opri in fata unei porti inalte.
Statea in fata aleei; i se parea extrem de lunga, şi pentru cateva clipe avu senzatia ca nu va fi în stare niciodata sa ajunga acolo ca artist. Isi lua valiza si pasi in interiorul curtii, admirand gasdina imensa si linistea pasiva, simtind cum se descompune, cum fiecare expresie devine ea insasi o opera, creatia sa, inspiratia sa, arta devenea fantasmatica. Asta era arta, nu? Placerea de a te crea pe tine, pe tine intr-o lume, pe tine intr-un loc, pe tine cu alt chip, tu desenai sentimentele, erai tu.
Inchise ochii, deranjat de lumina puternică a soarelui. Avea sentimentul c este inghitit de acea grandoare intr-o lume care se deschidea sub el.
In mintea sa totul capata o forma si vedea, vedea lumea formelor careia oamenii au inceput sa-i dea culoare. Abia atunci cand s-a simtit atat de plin de continutul acelui vis, a fost in stare sa paseasca onainte, deschizand ochii.
Prin tesatură umbrei pe care copacii o faceau, lumina se distorsiona, si odata cu ea putu observa umbra cladirii in care va studia. Era mai mare decat o putuse observa de acolo, iar ceasul din mijlocul turnurilor, ii atrase atentia. Stilul in care era construita, cu ferestre mari, inalte, cu usi imense, deschise oricui, cu stalpi grosi ce sustineau inaltimea cladirii, ii dadeau aerul unei catedrale. Parea diferit, timpul parea diferit aici, oamenii, soarele, aerul, se afla intr-o lume complet straina.
Inainta prin multimea de persoane ce treceau pe langa el si se opri in fata unui tablou inalt, din fata intrarii, era remarcabil. Tabloul reda, lumios si rafinat, siluete alungite, cu fete blande si atinse de o emotie distructiva. Intruchipa prin culorile sale calde o iubire centrală, autonoma, plina de substanta cea mai intima a iubirii, si totusi nu prezenta nicio tendinta ce te-ar putea duce cu gandul la erotism.
Se indeparta de tablou, privind podeaua lucioasa, insa, se opri atunci cand trupul i se lovi de un altul. Isi ridica imediat ochii si ramase captiv privirii celuilalt. Simti cum ia foc imediat ce strainul se uita mai atent la el, era un sentiment atat de ciudat, incat se sperie. Se retrase doi pasi, lipindu-se de unul dintre stalpii cladirii. Incerca sa patrunda betonul tare cu unghiile, pana cand degetele incepura sa-i sangereze. Nu simtea durerea, insa mintea incepu sa-i pulseze imagini ce-l facura sa-si stranga cu putere sacoul pana ce se imprimara pe el mici pete de sange.
- Hey, esti bine? Scuze, nu am vrut sa te lovesc, chiar nu am facut-o intentionat! spuse strainul, indreptandu-se catre baiat si apucandu-l de mana.
- Nu ma atinge, tipa Kanou dandu-i peste mana si fugind.
" Ce naiba se intampla cu mine? Nu iar, nu iar imaginile alea, nu vreau sa vad iar..."
Se obisnuise cu senzatiile astea, dar se simtea atat de mizerabil, atat de vinovat ca nu poate face nimic. Isi facu loc grabit printre elevi, alergand pe holul institutiei. Isi ridica privirea si se opri, lasand suvitele sa-i acopere ochii. Incepura sa curga in mintea sa imagini pe care nu le mai vazuse pana atunci, insa care de fiecare data se adevereau. Se propti de perete si deschise gura incepand sa murmure ceva, nu intelegea ce spune, vorbea mecanic, oare auzea cineva? Totul era rosu si o voce slaba spargea acea liniste infricosatoare.
" Nu-i asa ca arta e o minciuna? Nu-i asa ca adevarul e intruchipat prin arta? Nu-i asa ca tu incerci sa te minti crezand ca exista o arta ce te duce la adevar? Nu-i asa ca... esti un criminal? Da, da, ai ucis, hahaha, placut nu?"
Baiatul isi musca buza atat de tare incat sangele incepu sa iasa la iveala. Simti o intepatura pe obraz si atunci il vazu pe baiatul de care se ciocnise, privindu-l disperat.
- Eu...
Capitolul 2: " A fi arta"
Trecusera sase ani de atunci, sase ani in care trecutul se desira asemeni unui petic si ramase imprastiat in fiecare secunda din viata sa. Era prima zi de liceu a baiatului si inceputul unei noi vieti.
[center] **[/center]
- Kanou, se auzi o voce groasa, esti gata?
Din baia unei case iesi un baiat inalt, slabut si foarte palid. Isi aranja cravata cu multa iscusinta si poza in fata oglinzii. Suvitele de par lasau in urma lor picaturi stralucitoare de lumina, picioarele subtiri, bratele mult prea feminine pentru un baiat de liceu, camasa crem, acoperita de un sacou negru si o pereche de pantaloni de aceeasi culoare, tinuta obisnuita a liceului scotea si mai mult in evidenta chipul sau de copil. Fata ii era lunga, marginita de suvitele brunete de par ce ii atingeau pielea alba a gatului. Ochii albastri, reci, buzele subtiri si nasul mic, expresia plina de indiferenta, toate urme din trecut. Era dureros sa se priveasca, atat de dureros, incat incerca sa-si creeze o masca a propriei pesonalitati.
Pasi increzator catre usa si se opri in fata barbatului, zambindu-i.
- Nu trebuie sa te prefaci in fata mea, stai cu mine de sase ani, stii bine ca nu ma poti pacali cu fata ta. De fiecare data cand suferi sau te deranjeaza ceva zambesti, iar atunci cand iti pasa cu adevarat aplici masca aia plina de indiferenta. Crezi ca te vei descurca asa?
- Cu cine crezi ca vorbesti? raspunse baiatul scurt, pe un ton rece. Am intrat cu cele mai bune note, sunt primul in orice tip de competitie si niciodata nu am dat gres, sunt perfect.
- Si poate asta te va face sa gresesti. Crezi ca esti perfect, gandeste-te, habar n-ai in ce lume intri. Te inseli. Intotdeauna va fi cineva mai bun ca tine si stii bine asta, tot ce faci e sa te ascunzi, sa te marginalizezi si sa nu accepti nimic. O sa-ti para rau cand o sa afli cum e cu adevarat viata. Degeaba a fost tatal tau un geniu, tu nu vei fii niciodata asta. Sunteti diferiti.
Baiatul tacu si zambi sarcastic, refuzand sa-l priveasca pe celalalt. Se incalta incet si-si lua valiza, privind o data in urma si inchizand usa. Totul era atat de diferit de cum invatase el, luase o decizie la care nu se gandise destul de mult, vroia sa invete arta, insa cum?
Nu-l interesa pictura, totul i se parea la fel, nu intelesese niciodata de ce un pictor expune ceva real, de ce pune in valoare ceva deja existent. Avea atatea ganduri, atat de multe de impartit cu toti, vroia sa arate cuiva, sa se confeseze, dar cui? Traia intr-o lume a formelor si a problemelor. Isi cunostea drama; cunostea haosul ala bogat in disperare, in orgoliu, isi cunostea frica de essc la fel de mult cum isi stia aspiratiile si avea momente cand nu distingea strigatul de tacerea, elanul de nimic.
Isi cara valiza, visand, inspre o directie necunoscuta,, dar totusi sigura. Se simtea impacat, nu stia de ce, in ce sens, cu cine, insa era pentru prima oara cand era bine. Moartea parintilor sai l-a trezit la realitate, nu a fost un soc, a fost un impas doar, a trecut peste el. Atunci, ce anume l-a marcat ? Cine l-a facut sa devina asa rece, se ura, dar devenise un viciu, fuma placerile vietii cu cel mai mare dezgust, si il ucideau, de fiecare data murea mai mult, cat mai avea de trait pana la o noua renastere? Se opri in fata unei porti inalte.
Statea in fata aleei; i se parea extrem de lunga, şi pentru cateva clipe avu senzatia ca nu va fi în stare niciodata sa ajunga acolo ca artist. Isi lua valiza si pasi in interiorul curtii, admirand gasdina imensa si linistea pasiva, simtind cum se descompune, cum fiecare expresie devine ea insasi o opera, creatia sa, inspiratia sa, arta devenea fantasmatica. Asta era arta, nu? Placerea de a te crea pe tine, pe tine intr-o lume, pe tine intr-un loc, pe tine cu alt chip, tu desenai sentimentele, erai tu.
Inchise ochii, deranjat de lumina puternică a soarelui. Avea sentimentul c este inghitit de acea grandoare intr-o lume care se deschidea sub el.
In mintea sa totul capata o forma si vedea, vedea lumea formelor careia oamenii au inceput sa-i dea culoare. Abia atunci cand s-a simtit atat de plin de continutul acelui vis, a fost in stare sa paseasca onainte, deschizand ochii.
Prin tesatură umbrei pe care copacii o faceau, lumina se distorsiona, si odata cu ea putu observa umbra cladirii in care va studia. Era mai mare decat o putuse observa de acolo, iar ceasul din mijlocul turnurilor, ii atrase atentia. Stilul in care era construita, cu ferestre mari, inalte, cu usi imense, deschise oricui, cu stalpi grosi ce sustineau inaltimea cladirii, ii dadeau aerul unei catedrale. Parea diferit, timpul parea diferit aici, oamenii, soarele, aerul, se afla intr-o lume complet straina.
Inainta prin multimea de persoane ce treceau pe langa el si se opri in fata unui tablou inalt, din fata intrarii, era remarcabil. Tabloul reda, lumios si rafinat, siluete alungite, cu fete blande si atinse de o emotie distructiva. Intruchipa prin culorile sale calde o iubire centrală, autonoma, plina de substanta cea mai intima a iubirii, si totusi nu prezenta nicio tendinta ce te-ar putea duce cu gandul la erotism.
Se indeparta de tablou, privind podeaua lucioasa, insa, se opri atunci cand trupul i se lovi de un altul. Isi ridica imediat ochii si ramase captiv privirii celuilalt. Simti cum ia foc imediat ce strainul se uita mai atent la el, era un sentiment atat de ciudat, incat se sperie. Se retrase doi pasi, lipindu-se de unul dintre stalpii cladirii. Incerca sa patrunda betonul tare cu unghiile, pana cand degetele incepura sa-i sangereze. Nu simtea durerea, insa mintea incepu sa-i pulseze imagini ce-l facura sa-si stranga cu putere sacoul pana ce se imprimara pe el mici pete de sange.
- Hey, esti bine? Scuze, nu am vrut sa te lovesc, chiar nu am facut-o intentionat! spuse strainul, indreptandu-se catre baiat si apucandu-l de mana.
- Nu ma atinge, tipa Kanou dandu-i peste mana si fugind.
" Ce naiba se intampla cu mine? Nu iar, nu iar imaginile alea, nu vreau sa vad iar..."
Se obisnuise cu senzatiile astea, dar se simtea atat de mizerabil, atat de vinovat ca nu poate face nimic. Isi facu loc grabit printre elevi, alergand pe holul institutiei. Isi ridica privirea si se opri, lasand suvitele sa-i acopere ochii. Incepura sa curga in mintea sa imagini pe care nu le mai vazuse pana atunci, insa care de fiecare data se adevereau. Se propti de perete si deschise gura incepand sa murmure ceva, nu intelegea ce spune, vorbea mecanic, oare auzea cineva? Totul era rosu si o voce slaba spargea acea liniste infricosatoare.
" Nu-i asa ca arta e o minciuna? Nu-i asa ca adevarul e intruchipat prin arta? Nu-i asa ca tu incerci sa te minti crezand ca exista o arta ce te duce la adevar? Nu-i asa ca... esti un criminal? Da, da, ai ucis, hahaha, placut nu?"
Baiatul isi musca buza atat de tare incat sangele incepu sa iasa la iveala. Simti o intepatura pe obraz si atunci il vazu pe baiatul de care se ciocnise, privindu-l disperat.
- Eu...
![[Imagine: cucumberFou1rcopy.png]](http://i427.photobucket.com/albums/pp360/Myttsu-chan/cucumberFou1rcopy.png)