Pura nebunie...

[Ele]

Ai pus deja nextul, iar eu nu am mai comentat la capitolul precedent.:|
Trecand peste asta ambele capitole au fost superbe si nu am nimic de criticat.:x
A fost o descriere ampla si frumoasa, dialogul nu a fost sec [si probabil ca nu va fi niciodata], actiunea nu e grabita deloc, iar dupa greseli de tastare nu m-am uitat, dar stiu ca deja nu sunt :))
Capitolele sunt superbe, iar voi sunteti niste genii.
Multa imaginatie si sper sa puneti nextul repede!>:D<

[_Andreea_]

WOW ...... ce rasturnare de situatie. Am trei intrebari pentru voi:
1. Cand puneti urmatorul capitol?
2. Ce se intampla mai departe?
3. Inca nu m-am gandit .....=))
Asa, sper sa va placa intrebarile mele. Deci ... din partea mea capitolul a fost prea scurt:D,
descriere am vazut si dialogul a fost bun. Greseli, habar nu am ca nu am fost atenta si actiunea nu s fost grabita.
Astept cu nerabdare urmatorul capitol si ja ne!!!!!

[Assyria]

Uitati si capitolul 13 :P...



Capitolul 13


Am intrat in cladire tinandu- ne de mana. In acele cateva secunde, credeam ca am sa mor. De ce? Pentru ca simteam cum inima imi va rupe piptul, cum plamanii nu mai vroiau sa primeasca aer si cum capul imi exploda. Parca si gura imi era uscata, iar gatul , desi aveam o camasa deschisa la trei nasturi, se simtea mai incorsetat ca niciodata. Acei ochi verzi, acei ochi dulci si totodata sfidatori, se uita in ochii mei. Ma adanceam. Cu fiecare secunda care trecea, intram intr- o mare verde, intr- un loc in care ma simteam pierdut, neajutorat. Acea sclipire din ochii ei, ma facea sa intru intr- o transa, intr- o stare hipnotica, o stare euforica. In acele momente, credeam ca nimeni nu mai exista si ca nimeni nu va indrazni sa ne desparta. Contrar gandurilor mele, persoana care ne- a interrupt sau mi- a interupt intensa patrundere parca in ochii, in mintea, in corpul, in toata fiinta ei, a foat chiar persoana la care nici nu ma gandeam sa o faca. A fost chiar ea. Chiar ea si- a desprins usor mana delicata de a mea, chiar ea a clipit de cateva ori, acoperimdu- si smaraldele cu genele mari si negre, ca apoi sa si- I deschida si sa- si aseze incet mana pe obrazul meu. Ma priveste cu o frumoasa arcuire a buzelor, ca apoi sa isi schimbe expresia fetei si sa intre increzatoare si un pic cu nasul pe sus, in incaperea petrecerii. Zambesc usor. Astept cateva clipe, apoi intru si eu. Ma indrept spre o masa si ma asez cat mai zgomotos posibil pe scaun. Imi asez coatele pe masa, si imi sprijin capul de ele. Ochii mei negri incep sa priveasca spre bulele unui lichid spumos, apoi incep sa admire… perfectiunea paharului de cristal? Da, cred ca deja aberam. Nu- mi venea sac red ce facuse pustoaica din mine. Eram un om mort, dar indragostit. De ce mort? Nici eu nu stiam. Poate ca credeam ca afi indragostit de cineva este imposibil, sa nu mai vorbin de faptul ca aveam o logodnica… foarte dotata din toate punctele de vedere. Dar ce tot spun? Totul, absolute totul era mult mai placut, mult mai apetisant la femeia de care eram indragostit, decat la acea femeie cu care se presupunea ca eram logodit.
Imi pun mana dreapta peste frunte. Cat puteam fi de infect, sau mai bine mintea mea era infecta; sa fii indragostit de propria eleva, minora, nu era tocmai ceva obisnuit. Poate o nopate ar fi mers, insa satii la ea, sa o doresti atat trup, dar mai mult suflet era deplasat chiar si pentru mine. Trebuia sa renunt la ceva. Stiam ca trebuie sa renunt si ca ceva nu era corect. Ceva ce ma macina din interior spre exterior, ca mai apoi sa ma macine din nou, transformandu- ma total in praf.
- Gata! Voi renunta la ea!
Incerc sa- mi musc buzele, dorind parca sa sterg acele cuvinte negandite si atat de sfasietoare. Nici macar nu stiam cand devenisem atat de, atat de indragostit de ea. Eram obsedat de tot ce tinea de ea. Chiar si de acele replici care imi strabungeau inima cu un cutit. Nu un cutit ascutit si nou, ci unul vechi si ruginit, ca sa ma faca sa gem, sa zbier, sa o rog, sa o implor, sa- I spun ca o iubesc, iar la sfarsit sa mor. O moartea lenta si dureroasa.
Da. Era sigur: am innebunit. Deja ma gandeam la moarte, mai exact la placerea pe care as fi simtit- o daca ea ar fi persoana pe care as avea- o in brate, in ultima mea clipa. Sa o aud cum plange, cum tipa, cum incepe sa imi strige numele, iar la sfarsit sa cada extenuate pe piptul meu inert.
Nici eu nu stiam ca mintea ma poate duce la asa ceva. Mai bine spus: nici eu nu stiam ca o persoana va reusi sa ma faca sa ma gandesc la asa ceva.
Nu mai suportm. Vroiam sa plec cat mai repede din acel loc zgomotos, mai ales in starea de melancolie pe care o aveam, simteam ca innebunesc.
Ma ridic de pe scaun si ma indrept spre iesire. Ies din cladire si inspir o gura mare de aer rece. Cand vreau sa pasesc, simt doua brate, atat de fragile in acele momente, strangandu- ma usor in brate. Nu ii puteam vedea privirea, insa ii puteam cti dupa tonul vocii tristetea si dezamagirea.
- Pleci deja? Ma intreaba dezlipindu- se de mine.
Ma intorc cu fata la ea si incerc sa- I zambesc. Sunt lovit de un val de frumusete, ce mai avea putin si ma purta impreuna cu el spre adancurile lui. Parul rozaliu ii era purtat intr- un dans haotic, iar fiecare suvita parca incerca sa o acopere pe alta. Pielea alba aproape ii stralucea in inuneric, iar bratele ii incadrau perfect talia subtire.
- Da, plec, ii zic, apoi adaug, m- am simtit foarte bine la petrecere… sunt putin cam oboist acum.
- Nu… nu cred. Ce ai patit?
Ii vad injrijorarea citindui- se pe chip. Isi apleaca usor capul, lasand suvitele matasoase sa- I acopere fata. Fac ochii mari cand aud cateva suspine innabusite.
- Plangi, cumva? Ii spun apropiindu- ma de ea.
- Nu… ei bine, da, imi spune ezitand.
Imi lipesc corpul de al ei, prinzandu- I mana in mana mea, ridicandui- o la nivelul fetelor noastre, atat de apropiate. Incearca din nou sa- si ascunda chipul aplecandu- l.
In acel peisaj intunecat, in acea noapte cu luna plina doua umbre negre se mai vedeam si se auzeau doua rasuflari intretaiate.
Vocea mea atat de mica, o intreaba parca inconstient pe rozalie:
- Ma iubesti?
La aceste doua cuvinte, fata isi ascunde capul, punandu- l pe pieptul meu. Simteam ca voi exploda de nerabdare. Ii ridic usor fata, dandu- I parul de pe fata.
Ea inchide ochii. Eu ma apropii din ce in ce mai mult de fata ei, atingandu- I senzual buzele. Ea tresare. Eu ma apropii din ce in ce mai mult de ea. Acum eram una. Buzele noastre erau usor lipite unele de altele. Nu ma puteam multumi numai cu atat. Ii despart buzele patrunzand in gura ei, atat de dulce, incat as fi putut- o gusta neincetat.
Ea, opreste sarutul. Punandu- si ambele maini pe pieptul meu, sprijinindu- si capul de pieptul meu. Cu o voce tremuranda, necaracteristica ei, imi spune:
- Da…
Ce cuvant frumos, ce cuvant atat de armonios. As fi vrut insa sa mai adauge: “ dar tu” ?
- Si eu te iubesc, ii zic, strangand- o mai tare in brate.
Simt cum camasa mi se umezeste, semn ca rozalia mea plangea. Nu vroiam sa o intristez si mai tare. Era si ea constienta ca dragostea dintre un elev si un professor era imposibila.
Aproape plangand, ma apropii de urechea ei:
- Imi pare rau… dar totul se termina aici.
Apoi o imping usor si ma despart de ea. Aud un zgomot, semn ca a cazut pe pamant. Mii de sunete sfasietoare au inceput sa- mi inunde urechile, si anume gemetele ei insotite de niste lacrimi atat de amare.
O lacrima mi s- a scurs pe obraz.


...

[Debb.']

Wow !
Este singurul cuvant care imi vine in minte. Acest capitol a fost pur si simplu minunat ! Descrierea a fost ca la carte. Naratiunea a fost din plin ! Dialogul ? Ce as mai putea zice ? Nu a fost deloc sec si nici in exces. In cantitati bune ca deobicei :X
Ultima parte a fost asa de dramatica. Dupa ce ca isi declara ca se iubesc.. Sasuke pune punct. : |
Pai.. astept sa vad ce se intampla in continuare.
Bafta ! >:D<
:bye:

[Lorely]

WOW..mi-a placut mult acest capitol.Ai scris minunat..naratiunea - perfecta la fel ca si descrierea.Ca de obicei un alt capitol interesant si un pic trist..biata SAKURA...Povestea devine din ce in ce mai "fierbinte" .
Esti geniala. Intotdeauna ma lasi cu gura cascata.
Abia astept sa vad ce se mai intampla ....Bafta in continuare!!!

[Daria v2]

Edit . Iar >_< .
_____________

Totul a fost foarte frumos . Acea lacrima de la sfarsit a facut capitolul uimitor . Aveti niste idei foarte frumoase si cel mai mult imi place ca faceti cititorul sa isi puna multe intrebari legate de next . Este mai lunf , ceea ce imi place . Descriere si naratiune aveti , si se imbina armonios . Greseli de tastare am mai vazaut , din nou : puteti recitit capitolul de mai multe ori sau poti sa il dai cuiva sa il corecteze .

[Vero]

Voi sunteti nebune?:dizzy: cum puteti sa ma inebuniti in halul asta? O.o Sunteti geniale:X Citisem un comentariu cum ca nu stiu cine a mai vazut ideea cu Sasuke prof de sport.Trebuia sa spui k e de mate =)) Oare ce iesea? [glumesc nu pot sa il vad prof de mate O.o ] in fine vreau next cat mai repede.Edit:Scuze de spam inca odata 8-|

[Hachiko]

Un nou capitol:>. Sa vedem: Descreierea e prezenta, si e foarte buna, dialogul e ok , nu mi se pare sec, iar actiunea nu e grabita. Greseli de tastare, nu am vazut dar nici nu am stat sa caut. Oare Sasuke nu isi da seama ca facand asta isi face mai mult rau?:-w. Abea astept unrmatorul capitol;). Spor la scris!;)

[_Andreea_]

Ati pus un capitol nou ... in sfarsit:D
Asa am ramas super surprinsa, ce surprinsa am ramas masca la ce a zis Sasuke :no:.
Biata Sakura, dar tot trebuie sa se intample ceva, ceva ma in colo. Poate un miracol nu ar strica:-". Si inca o data am ramas in suspans:D
Asa in cat despre capirol a fost bun. Greseli nu am vazut, dialogul a fost ok si actiunea nu a fost grabita.
Astept next-ul si ja ne!!!!

[perenelle]

Offfff!De ce mereu ne lasi in suspans?Imi place ca si-au marturisit sentimentele..nu ma asteptam ca Sasuke sa fie atat de sentimental.Se pare ca el a ales-o pe logodnica plina de bani si fara creier.Pacat.Sakura s-a transformat brusc din fata rea si sarcastica mereu intr-una emotiva.ADOR ficul tau si vreau repede next(cadou de Craciun).