Pain and Pleasure [yaoi, +18] DeDal N. & Midnight Mistery

[SnowFlake.]

Vă anunţ în exclusivitate că acest capitol este scris de DeDal, dar din anumite motive, nu-l poate posta ea. Enjoy ^^. I hope you like it.

Capitolul treisprezece - Refolosind amintiri

Nici nu ştiu de cât timp stăteam unul în braţele celuilalt. Parcă trecuseră ani întregi şi totuşi parcă doar câteva secunde.
Mi-am ridicat capul curios, căutând cu privirea ceasul de pe noptieră. Nici nu îmi venea să cred că era deja atât de târziu. Speriat, am sărit din pat, aruncând pătura cât colo prin cameră. Uimit, Aaron se ridică în fund şi mă întrebă uimit.
- Ce faci?
M-am oprit o clipă pentru a-l privi. Acelaşi gând îmi apăruse în minte, parcă vedeam o păpuşă veche, mânuită de un maestru. Dar era doar el, doar Aaron care aştepta un răspuns.
Dintr-un motiv anume, nu ştiu care, am simţit un imens sentiment de bucurie, parcă unic, de care ştiam că nu o să mai am parte prea curând. Mânat de el, am sărit pe pat lângă roscătel şi i-am luat faţa în mâini. Acesta îşi acoperi corpul mai mult, de parcă se temea că o să îi fac ceva.
- Aaron, ascultă-mă. Am lipsit cam mult timp de la muncă şi îmi e frică să nu ajung acolo prea târziu. Aşa că trebuie să mă grăbesc.
Spunând acestea l-am sărutat apăsat apoi am coborât din pat şi am început să mă îmbrac.
- Dar, spuse acesta confuz, tu eşti directorul firmei, nu? Parcă tu nu trebuia decât să...
- Decât să dau ordine? Păi, îmi pare rău să te dezamăgesc puişor, dar de data asta e diferit.

Pe drum spre firmă, nu puteam uita expresia de pe faţa roscatului când îşi auzise numele de alint. Stiam că odată ajuns acasă, aveam să plătesc pentru cum îndrăznisem să îl fac să roşească dar satisfacţia pe scurtă durată meritase tot efortul. M-am privit pentru o clipă în oglindă, încercând să îmi aranjez câteva şuviţe de păr rebele. Însă nu aveam cum să nu observ rănile ce îmi acopereau faţa. Oricât de mult aş fi încercat să le ascund, nu era de mare folos aşa că le-am dat pace.
Ajuns, am coborât din maşină gemând. Doamne, nu puteam să cred că după tot acest timp durerile de spate nu îmi trecuseră. Am acceptat şi acel fapt şi cu greu am reuşit să întru în clădire, simţind o urmă de zâmbet pe chipul meu.
- Bună dimi...
M-am intosc, căutând cu privirea persoana care mă salutase pe jumătate. fără nici o problemă, îl găsisem. Era Dan, un subaltern, unul dintre cei mai valoroşi până la urmă.
- Neaţa Dan. S-a întâmplat ceva?
La modul cum arătam, fapt care se bătea cap în cap cu expresia de voioşie la care nu puteam să renunţ, nu vream să ştiu ce gândea bietul băiat despre mine. Ochii lui mari şi negrii, acoperiţi de câteva fire de păr erau parcă hipnotizaţi de chipul meu angelic, la modul retoric.

Stăteam în biroul meu, pe scaunul meu, înconjurat de zeci şi sute de dosare şi acte ce trebuiau semnate cât mai repede posibil. Mi-am ridicat privirea spre Dan, care încercase să se scuze.
- Cât timp aţi lipsit am primit o grămadă de noi oferte şi fără acordul dumneavoastră nu puteam face nimic. Am încercat să vă contactez dar aveaţi telefonul închis şi...
L-am oprit cu o mişcare din mână şi am răsuflat obosit.
- Nu contează, nu eşti tu de vină. Măcar ai avut destulă minte încât să nu le refuzi pe motiv că nu dai de mine.
Acesta aprobă scurt din cap, luând apoi o privire buimacă, neştiind dacă ce tocmai spusesem era un compliment sau o simplă observaţie.
- Oricum, avem ceva de recuperat, aşa că ar trebui să ne punem pe treabă. Acesta aprobă de data aceasta sigur pe el. Simţeam că încetul cu încetul reveneam la rutina mea zilnică. Prca începeam iar să simt greutatea plăcută de care aveam parte de fiecare dată când auzeam cum un dulap plin cu acte se îmburda peste un nou-venit sau câte o înjurătură din partea altui muncitor, adresată vreunui copiator sau fax.

Timpul trecuse destul de repede, având mintea doar la afaceri şi la cele aproape zece cafele de care avusesem nevoie pentru a mă trezi complet. Dan rămase lângă mine pe tot parcursul zilei, ajutându-mă sau explicându-mi orice îmi era în neclar. Eram norocos că aveam angajaţi atât de buni.
Pe când mă pregăteam să plec şi îmi luam haina pe mine, am simţit privirea lui care mă cerceta atent.
- S-a întâmplat ceva?
Acesta negă scurt, apoi păru din nou atent la muncă. Însă ştiam că până la urmă va trebui să dau o explicaţie.
- Dan, ce s-a întâmplat, îl întrebasem eu din nou, pe când acesta scăpă un teanc de hârtii pe jos şi se chinuia să le adune.
- Nimic, doar că...mă întrebam ce s-a întâmplat. Îmi răspunse fără să mă privească iar eu încercam să formulez un răspuns cât mai scurt şi la obiect. Dineul, întâlnirea cu Aaron, moartea Saphirei şi noaptea noastră albă, toate mi se învârteau în minte.
- Nimic grav. Nu ai de ce să îţi faci griji.