O trecem pe feminin

[Neith]

Ştii că te iubesc ? Ştii ca am adorat acest capitol ? Dacă nu ştiai , acum ai aflat .

A fost un capitol superb , de fapt fiecare propoziţia a fost aşa . Nu ştiu dacă ar trebui să mă supăr pe Dani , dar nu pot să o fac . Eu chiar speram ca prima dată să o facă cu el , nu altcineva ... Mi-a plăcut totul până în momentul în care i-a spus că o să plece . De ce? Ştiu că Mira nu o să regrete ce s-a întâmplat , de fapt mă întreb ce o să o facă în continuare . Parcă aş spera ca Dani să nu mai plece şi să rămână alături de ea ,dar sunt conştientă că este aproape imposibil . Poate ar trebui să plece Ela cu el , dar nu o să facă asta .
Oricum totul s-a complicat mai ales după ce s-a întâmplat în acest capitol . La început m-am bucurat pentru noaptea celor doi , apoi am cam regretat .
Of aştept următorul capitol , dar grăbeşte-te . Baftă la scris !

[Teh]

Mulţumesc de comentarii şi aprecieri :X am venit şi cu următorul capitol :))
Să zicem că e ' capitol de capitol' , mă întreb câţi o să mă urâţi? ! : ))
Lectură plăcută! > : d <

[center] Capitolul Treizeci şi Nouă[/center]

Zâmbea.
Ce frumos mi se părea acest gest. Mie, o persoană ce nu mai era aceaşi. De fapt, nici măcar nu eram eu.
Cine eram eu?
Nu îmi aminteam. Rochia albă era singura pe care o vedeam. Ştiam că o port eu, căci vedeam doar partea de jos ce-mi acoperea picioarele. Fugeam, dar nu ştiam unde. Era un peisaj negru. De îndată se făcea alb, verde, roşu... Mii de culori au început să îmi invadeze spaţiul.
Cine eram eu?
Nu ÅŸtiam.
Nu îmi aminteam. Nu mă observam. Nu era nimeni acolo. Doar eu.
Începuse să plouă. Asta erau picăturile mărunte ce cădeau din Cer. Nu? Mi-am ridicat privirea, nu se vedea nimic în sus. Era negru. Aceia erau nori, oare? Ce erau nori? Erau... Nu înţelegeam. Am ridicat mâinile spre Cer, dar nimic nu m-a luat. Am stat acolo, calmă , liniştită şi fără voce. Nu ştiam dacă pot vorbi...

Trecuse multă vreme de când visasem ultima dată ; nici nu îmi mai aminteam când. Oricum, eu nu dădeam importanţă acestor lucruri. Doar că nu mi-a plăcut să nu mă văd. Să nu ştiu cine sunt. M-am ridicat din pat, bezmetică şi am realizat că sunt goală. Nu uitasem ceea ce se petrecuse cu o noapte înainte. Am oftat, reamintindu-mi şi de faptul că urma să plece.
Sunt o proastă!
Şi ce sens avea să mai zic asta acum? Deja se consumase totul. Şi oricum , nu ştiu dacă regretam atât de tare. Asta era o ocazie excepţională de a arăta tuturor că sunt puternică. Nu, de fapt – al dracului de puternică. O să le arăt tuturor...
Ce?
Că sunt o persoană plină de ură, imatură şi fără pic de creier?
Pe bune.. Aceasta eram eu? Nu ştiu. M-am ridicat din pat , luându-mi hainele aruncate pe jos. Nu găsisem un loc mai bun pentru ele, se pare. Am mers în baie pentru un duş. Daniel încă dormea, şi nu m-am putut abţine să nu îl privesc insistent. Avea chipul blând, ca întotdeauna. Totuşi, părea un demon pentru mine acum. Să facă asta, ştiind că o să plece... Ca şi cum eu eram doar un joc. Era corect?
„ Nimic nu e corect pe lumea asta!” Mi-am amintit vorbele unchiului meu din Anglia. Întotdeauna mi-o spunea, la fel ca şi alte lucruri de genul : „ Trebuie să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti!” Eu râdeam, căci nu înţelegeam. Şi nici acum nu eram sigură că o fac... Stând pe marginea patului şi dându-i acestui băiat la o parte şuviţele de pe faţă... Părea atât de frumos.
Chiar era, la drept vorbind. Doar că....
Am abandonat gândul şi am intrat la duş. Apa a fost atât de caldă şi bine-venită. Cred că a fost cel mai liniştitor lucru din ultima perioadă. Am închis ochii şi am stat lipită de zid câteva minute. Era rece . Foarte bun pentru pielea mea fierbinte. Lacrimi nu au curs. Poate că m-am luptat cu ele.
Pe cine minţeam?
Nu le-am lăsat să iasă, nu „ poate”. Ci doar.. Nu am vrut să arăt nimănui asta. Nu acum, gata! S-a terminat. Aceasta era toată treaba. Eu şi cu el . . .
Am auzit zgomot şi uşa s-a deschis. Am tăcut, încercând să ies din cadă. El m-a întâmpinat cu un prosop imens, l-am înfăşurat în jurul meu şi am ieşit din încăpere. Mi-a zâmbit, şi eu am făcut la fel.
Nu fusesem sinceră.
Nu mă simţeam bine şi nu aveam chef de asta.
M-am trântit în pat şi am simţit o durere îngrozitoare de cap. Aveam nevoie de o pastilă, sau ceva. Mi-am închis iar ochii. Era bine să nu văd nimic. Era extraordinar. Găseam satisfacţie într-un lucru atât de minor?
Nu.
Voiam doar să îmi atrag atenţia.
Apoi, pe când am auzit zgomot şi paşii lui Daniel apropiindu-se, mi-am dat seama că... Aici era viaţa mea. Nu, nu ca loc. Ci ca persoană. Eram eu . Puteam face exact ceea ce îmi doream şi nu mai conta. Ce voiam să fac în clipita asta? Am surâs, întâlnind privirea curioasă a iubitului meu. M-am ridicat şi mi-am căutat hainele. De data aceasta, le-am îmbrăcat . Cât timp am făcut asta, el m-a privit. Luase ceva pe el.
Camera mirosea exact a „ el” . Parfumul era persistent. Era peste tot.
Aveam o şansă să îl întreb ce foloseşte. Ceva m-a oprit.
Nu ştiu ce. Un sentiment ciudat, nostalgic şi dureros ce mi-a penetrat inima. Striga „ NU” şi eu n-am reuşit să înţeleg de ce am ascultat.
- EÅŸti bine?
Mi s-a adresat şatenul la un moment dat. Nu îmi recăpătasem forţele aşa că m-am aşezat pe un scaun.
- Mi-e foame.
Am zis pe cel mai franc ton posibil. A pus mâna pe telefon şi a comandat ceva. Bineînţeles că m-a întrebat ce vreau să mănânc dar am realizat că orice era bun pentru stomacul meu. Începuse să facă zgomot. M-am pus înapoi în pat, deşi mă încălţasem am aruncat pantofii.
- Iamii!
Ce simplu suna să strig aşa, pe jumătate fericită şi veselă, şi de pe altă parte tristă şi obosită. Cred că el percepea doar oboseala.
- Nu ai dormit prea bine, nu?
A întrebat simplu , pe un ton extrem de familiar. Am dat din umeri.
- Atât de rău arată faţa mea?
Am renunţat la mica barieră pe care o creasem şi am decis, încă odată, să mă bucur de prezent. Am căscat imediat după ce am pronunţat ultimul cuvânt. El a râs. Tocmai terminasem de mâncat, a luat tava şi a pus-o pe o masă, apoi s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat. Trupul lui mi se părea ... Ei bine...
Nu ÅŸtiu.
Făcea parte din mine.
Probabil...
Mi-a căutat buzele, sărutându-le. Iar eu nu m-am opus. Pentru că îmi plăcea senzaţia aceasta, oarecum nouă.
Mi-a sunat telefonul, l-am scos pentru a vedea cine mă apelează. Era Bianca.
- Bună.
Am zis pe un ton simplu. Privirea lui Dani mă urmărea , avea o expresie perversă . Of, băiatul ăsta !
Am chicotit.
Vocea puternică şi alarmată a Biancăi m-a făcut să tresar.
- Unde eÅŸti?
- La Dani. Ce s-a întâmplat?
Am spus repede, cu un ton destul de ridicat. Mă speriase cu vocea aceea a ei. A răsuflat , oarecum uşurată ( cred ) şi a continuat să vorbească.
- Fată! Păi, să vezi. A sunat maică-ta, că cică tu nu ai semnal pe telefon şi dracu , eu ce era să îi zic? I-am băgat-o p’aia cu încă dormi ( eu asta făceam ) . Bine că am răspuns eu la fix, în fine. Şi a zis că a ajuns acasă , ea şi tac-tu ( Femeie, e ora doişpe, zău! ) Aşa că, fă bine şi i-a un taxi şi vin-o la mine acasă. Acu’!
Am înghiţit în sec şi am închis telefonul. La naiba!
- Tre’ să plec.
L-am anunţat pe Dani. M-am dat jos din pat şi m-am încălţat. Am verificat dacă nu am uitat ceva; dar nu aveam mare lucru. Mi-am luat jacheta şi cheile, şi eram gata.
- Ce s-a întâmplat?
A fost replica lui. Am dat din umeri.
- S-au întors ai mei.
A împietrit şi după a încercat să zică ceva, dar l-am oprit.
- E ok, merg la Bia acas’ şi se rezolvă. Vorbim mai târziu, bine?
Asta dacă nu pleci, domnule! Am adăugat eu în gând. Ce mă enerva în clipa asta. Se uita aşa cu o mutră de nevinovat la mine, de parcă el suferea. Ai uitat cine e victima aici? Probabil că da...
L-am sărutat uşor pe buze şi am fugit. A fost uşor de găsit un taxi şi am ajuns destul de repede acasă la amica mea.
Am intrat fără prea mult efor. Era la vilă , frate şi ce vilă . Mai fusesem aici, nu era o problemă. Portarul ( da, avea şi aşa ceva.. ) mi-a dat voie să intru şi am intrat ca la mine acasă. Am urcat în camera ei, şi fără să bat am dat buzna. A început să râdă.
- Aoleo, ce-i cu faţa aia?
M-am uitat în oglindă şi m-am amuzat şi eu. Eram bezmetică, nu mai aveam faţa de după somn ci una oarecum speriată. M-am calmat.
- Hai s-o sun pe Lili. Tonul mi-a fost liniÅŸtit.
- Băi, chiar te-a sunat maică-ta , pe bune!
M-am uitat ciudat la ea. Eram nedumerită.
- Deci... A sunat mama ta pentru că a vorbit cu tatăl tău şi i-a zis că erai la o prietenă că el de abia se întorsese acasă, sau aşa ceva. Şi m-a sunat pe mine pentru că i-a dat numărul ,fiindcă tu nu aveai semnal. Şi i-am zis că dormi ( a făcut ceva isterii ) şi mi-a zis să te trezesc. Dar am refuzat şi a zis că revine mai târziu. Buun.. Şi după, Lili m-a apelat cu aceaşi problemă şi atunci am dat în sfârşit de tine.
A răsuflat uşurată după ce a terminat totul. Vorbise foarte repede şi parcă îi era teamă să nu se încurce. Eu chiar am început să fac haz pe seama ei. Am sunat-o mai întâi pe mami care mi-a spus că mi-a luat bilet de avion să merg acolo în vacanţa de Paşte şi alte chestii care i se întâmplaseră. Mai clar, voia să mă anunţe că a întâlnit pe cineva şi nu ştia cum.
- O să îl întâlnesc când vin, nu?
Am vrut să fac lucrurile mai uşoare şi aşa s-a întâmplat. Aşa că am lăsat-o pe altădată, şi apoi am vorbit şi cu Lili.
- Da , da. Aici sunt. De abia m-am trezit. Aseară, să vezi.. Am plecat în aşa grabă că am uitat să îmi iau pijamaua! Şi a fost distractiv, am stat să ne uităm la filme şi am adormit târziu. Dacă tot nu a fost şcoală azi. Ah şi ai trezit-o pe Brb. Urâât!
După ce am terminat discuţia cu acesta şi am închis telefonul, m-am pregătit de plecare.
- Hei, ce faci?
A strigat Bianca.
- Mă duc acas’, nu?
A dat din cap în semn negativ şi a sărit peste mine. Eu am fugit şi ea m-a urmărit aruncându-mi cu o pernă în cap.
- Ce s-a întâmplat cu Bombonelul?
A întrebat extrem de curioasă când m-am aşezat în patul ei.
- Păăăăi! Vezi tu... A început să plouă, şi –şi-şi !
Făceam pe inocenta. Prietena mea se uita la mine cu ochi mari, foarte curioşi . Mă întrebam dacă pot avea încredere în ea şi mi-am amintit toate dăţile când am stat împreună, tot ce îmi împărtăşise despre ea, experienţele ei şi familia acesteia . Şi mi-am dat seama că... Dacă aveam nevoie să spun cuiva, era o persoană în care aveam încredere.
- M-am culcat cu el.
Am răspuns într-un final curiozităţii ei absurde. Ea chiar era îmbrăcată în pijama ( era verde ) şi a început să ţopăie prin cameră şi să împrăştie propria curiozitate : cum a fost? A durut? Cum de a-ţi făcut asta? Ce ? Ce?
Surprinzător, am putut vorbi despre asta şi i-am zis unele lucruri. Deşi nu a fost „satisfăcută”.
- Trebuie să o faci şi tu ca să înţelegi.
I-am explicat dându-mi ochii peste cap şi părea că se gândeşte la asta.
- Ce?
Am strigat eu încruntându-mă.
- Păi analizam problema : cu cine să mi-o trag?
Am început amândouă să râdem după asta şi a continuat o altă conversaţie : ce ai de gând să faci acum? Ce se întâmplă cu bursa lui? Parcă aş fi vrut să plâng iar.. M-am abţinut.
- Nu ÅŸtiu.
Doar asta am putut rosti şi curând am plecat acasă. M-am băgat în camera mea după ce am stat la taclale, oleacă, cu blonda. Ca să nu creadă că e ceva suspect. M-a citit, totuşi.
- N-ai dormit la ea, nu-i aÅŸa?
A fost ceea ce a scos, iar eu am dat din cap aprobator. Tata era iar plecat, şi se întorcea săptămâna viitoare. Eram doar noi două acolo. Stăteam acum în sufragerie, se lăsase uşor seara. Dar încă mai era puţină lumină naturală afară.
Pentru câteva minute doar ne-am uitat una la cealaltă. Eu nu ştiam ce să fac într-o situaţie ca aceasta. Iar ea... Ei bine, era altă problemă. Cine ştie ce îşi imagina... Şi pe bună dreptate.
- Nu o să te oblig să îmi zici dacă nu vrei. M-a anunţat pe un ton trist. Eu nu te judec. A adăugat liniştită. Eu am zâmbit, inconştientă probabil.
- Sunt o fată rea, nu-i aşa?
Nu mi-a dat confirmarea, din contră.
- Nu.
Am surâs şi am îmbrăţişat-o. În timp ce o ţineam strâns lângă mine, i-am şoptit :
- Am fost cu un băiat.
Dar ea deja ştia asta. Şi mă întrebam de ce îi împărtăşeam aşa ceva? Mama nu ar înţelege! Tata – Doamne fereşte! Doar unii prieteni nu m-ar judeca ( Aura, Bianca , probabil şi Mădălina. . .) . Iar ea.. Era atât de caldă faţă de mine.
De ce?
Nu ÅŸtiam.
- Regreţi?
Uau, dintre toate replicile gen : eşti idioată, cretină. Nu gândeşti? Ce-a fost în capu’ tău? Tu chiar ai tupeu! Etc . Ea s-a trezit să îmi zică asta... Ceva , poate, nu era în regulă.
- Nu .
Era adevărul. Mi-a sunat brusc telefonul, chiar după ce i-am zis : „ mersi”. Nu pentru ce spusese, ci pentru faţa primitoare şi protectoare pe care mi-o arătase. Nu putea avea copii, poate de aceea era aşa. „ Rămâne între noi” m-a liniştit ea chiar înainte să apăs pe butonul verde. Şi eu nu o puteam spune mai bine...
- Bună Dani.
- Mira... Ieşi? Ştii, vreau să vorbim...
Avea tonul uÅŸor trist.
M-am schimbat ( am optat pentru o pereche de blugi simpli, o pereche de adidaşi , un tricou sport alături de o geacă asortată . Chiar mi-am prins şi părul . )
Nu aveam chef să fiu cochetă în seara aceasta. Nu m-am accesorizat cine ştie ce.
- Merg pe afară..
I-am dat de ştire Lilianei şi am fugit . M-am întâlnit cu Dani la câteva străzi distanţă. Mă aştepta. Am încercat să fiu veselă.
Nu mi-a reuÅŸit.
S-a aplecat spre mine şi m-a sărutat. Aşa cum o făcea întotdeauna. Buzele sale erau calde; limba lui o întâlnise pe a mea. Mă simţeam... bine. Şi mă durea ! Mă durea să renunţ la sentimentul acesta ! Nu voiam să plece!
Doar zii... Strigă-i : Te iubesc ! Nu pleca.. pentru mine, te rog !
Sigur.. Va merge ! După ce s-a întâmplat cu o noapte în urmă... Trebuie... Am încredere!
O repetam pentru mine. Mă pregăteam să vorbesc, destul de entuziasmată şi cu un soi de frică în suflet când... Când i-am auzit vocea.
- Ştii... Eu mâine plec....
Am rămas mască. A continuat să îmi zică lucruri de genul : o să vin nu ştiu când, o să te sun, o să.. o să. .. Nu îmi păsa . Eram concentrată să îmi opresc plânsul.
TACI!
Aş fi vrut să îi zic. Mă ţinea de mână acum. Ne plimbam. Eu eram absentă. Nu ştiu ce m-a făcut să îmi trag mâna dintr-a sa.
Revenisem la realitate. M-a privit nedumerit. Nu ştia ce însemna gestul meu. Nu am reuşit să zic ceva că m-a prins din nou de degete . Eu iar le-am tras.
- Mirabela..
A început. Eu aveam propriile principii, convingeri. Nu stăteam să aştept după nimeni. După visul lui ! Nu mersi, eu nu eram aşa. Oricât de mult îl iubeam. Da, o făcusem cu el pentru că mi-o dorisem. Nu eram a sa doar din cauza sta!
- Nu!
L-am anunţat ferm şi hotărâtă. Încă nu înţelegea. Mi-a prins iar mâna dar imediat după ce am ripostat, cineva i-a trântit un pumn. Un blond a apărut.
- Nu vezi că vrea să-i dai drumu’?
A strigat hotărât, furios. Colegul meu de clasă. Ce se întâmpla? La mine însă se uita blând, protector. Dani era şi el nervos. Şi-a şters obrazul rănit şi s-a năpustit asupra celuilalt. Era mai bine-făcut decât el şi se vedea diferenţa de putere. I-a tras un pumn în faţă, apoi i s-a răspuns cu o altă lovitură. S-au trântit pe jos, bătându-se. Mă uitam la această scenă nedumerită.
- Idioţilor!
Am strigat către ei. Brusc, amândoi s-au oprit. Daniel era de-asupra lui Mircea, ţinându-l de jachetă şi pregătit să îl lovească. Avea degetele strânse într-un alt pumn. Iar celălalt îşi pregătise apărarea cu mâinile.
- S-a terminat , Dani ! Am tăcut... A vrut să riposteze. Nu l-am lăsat.
- Mircea, nu te mai băga unde nu-i fierbe oala!
Şi am fugit. Ştiu că m-a urmat, dar nu ştiu cine. Poate au fost amândoi. Nu îmi păsa. Am luat un taxi şi m-am aflat repede acasă. M-am luptat cu lacrimile şi am adoptat furia. Era cea mai bună. Trântind foarte tare uşa de la camera mea, cadoul ce se afla încă pe masa de la birou a căzut, cutiuţa deschizându-se. Nu mă uitasem ce era până acum. Pentru că mi se părea că îl trădam pe Daniel astfel, să iau ceva de la Will.. Şi totuşi, acum nu conta! Am ridicat micul obiect şi am fugit iar din locuinţă.
- Cred că mă întorc târziu, nu mă aştepta!
Ştiam că mă auzise, aşa că am început să fug pe stradă. Nu aveam chef de o altă maşină. Începuse iar să plouă. Mereu se întâmpla la fel? Mă săturasem de fenomenul acesta ! Ce făcea, plângea pentru mine? Mă simţeam rece, aveam respiraţia greoaie... Dar nu mă opream din fugit. La un moment dat, m-am aflat în faţa unei clădiri. Am urcat la etajul cinci, apartamenul 33 şi am sunat la uşă.
Ştiam că e era acasă.
Mi-a deschis. Privirea nu îi era uimită, nici plictisită. Era de fapt, serioasă.
Eu eram udă leoarcă, mi se scurgea apa din haine. Am aruncat ursuleţul în persoana ce m-a întâmpinat. Avea o adresă scrisă pe inimă . Era un obiect pufos cu o inimă pe care o ţinea în braţe. În loc de „ I love you” scria : Sunt aici, plus adresa sa. A ridicat cadoul şi mi-a zâmbit stângaci. Pentru prima dată nu era superior şi foarte sigur pe el. Asta mi-a schimbat gândul şi planul pe care îl avusesem venind aici. M-am apropiat uşor spre el.
- O să răceşti..
Mi-a şoptit pe un ton uşor îngrijorat. Lăsase puţin la o parte din îngâmfare. Nu că aş fi avut nevoie.
- Idiotule, doar n-o să mă laşi să răcesc.
A zâmbit şi m-a luat în braţe. Eu nu am protestat.

[Neith]

Well nu prea am ştiu cum să reacţionez după ce am citit acest capitol . M-am bucurat câteva momente şi apoi chiar m-a întristat .Mai aveam puţin şi plângeam când Dani i-a spus că o să plece .
Mi-aş fi dorit să fie diferit , să fie amândoi diferiţi . Ah mi-ar plăcut ca Ela să îl roage să nu plece , dar nu a făcut-o . Nu era caracteristic ei , să reacţioneze aşa . Orgoliul nu a lăsat-o , cred că ar fi regretat mai mult dacă s-ar fi rugat de el decât că nu a făcut-o .
L-am apreciat pe Mircea , ştiam eu că trebuie să se bată şi Dani cu cineva . Totuşi au fost amândoi egoişti , uitând de Ela . Chiar m-aş fi aşteptat la mai mult de la Dani , să găsească o soluţie , să încerce ceva , orice .
M-ai surprins la partea Will , nu credeam că va apela la el . Poate că l-am judecat greşit pe blond , acum trebuie să aflu ce vor face cei doi .

Grăbeşte-te cu următorul capitol . Fă-l băiat bun pe Will:)) Baftă la scris !

[MedEEa]

Biata Ela nici nu vreau sa stiu ce e in sufletul ei 8-| .. e foarte bine ca ii oferi personajului , aceasta putere incat sa suporte toate prostiile astea cu iubirea uf .. daca ar lua toate fetele exemplu de la ea .. sunt super super curioasa sa vad ce se intampla in continuare , sper ca Ela sa se distreze cat mai mult posibil si sa nu-i arate lui dani ceea ce simte pentru ca devine nesimtit adica hei ne inspiram din viata reala si cu baietii nu trebuie sa te comporti frumos...iti spun sincer ca eu una ma disper aici la calculator cand vad cat de nesimtit poate fi dar na e ceva bun si in asta .. invatza,face bani si o ia de sotie haha :))) imaginatie.. astept next'u cat de curand :X
un beso :*

[Yaku-chin]

Esti o fiinta rea, tare rea, deci nu pot sa cred cum ai fost in stare sa faci asa ceva?Dar sincer? nu m-a mirat de loc, absolut de loc.SI ura pt Mircea, si bravo pt Will si uuuuaaaa pt Daniel -idiotu!
Of, mai dar eu am avut dreptate tare cand te-am facut rea foarte rea, fiindca chiar esti. CUm sa ii faci una ca asta Mirandei, hm? Deci cum? Zi-mi? SI boul ala de Daniel cumsa ii faca una ca asta . hm? Mircea trebuia sa ii mai dea vreo cinspe pumnii ca sa il invete minte, sa il bage in spital. Deci serios, acu, nu are nici cea mai mica farama de creier idiotu de Daniel, ohh, ma eenerveaza tare tare, deci foarte tare.
Ma bucur insa ca Mira a apelat la Will, ti-am spus eu ca Willy incepea sa mearga pe lista alba, dar ma intreb pentru cat timp, nu va claca si el?
Vreau sa vi cu urmatorul capitol repede , repede, da? Sa sper ca ai inteles

Kissu si hugz:X:*!

[Teh]

Hei >:d< mulţumesc pentru com <3 mă bucur că vă place şi că vă lăsaţi părerea ! Mulţam fain !
Am venit şi cu următorul capitol. Uau, deja am ajuns la 40. : ))
Lectură plăcută!!

[center] Capitolul Patruzeci[/center]

M-am aşezat pe canapea, exact în camera în care m-a dus. Am aprins televizorul, nu ştiu pe ce program şi am stat aşa, uitându-mă la cutia aia electronică. De fapt, nu vedeam nimic. William a oftat şi a venit spre mine.
- O să îmi uzi canapeaua, ştii?!
A zis pe cel mai simplu ton posibil. Am scos limba la el şi m-am ridicat. Mi-am dat jacheta jos şi am aruncat-o undeva. A început să râdă.
- E bine că te simţi ca acasă.
Ştiam că nu se supără.
Adică, era vorba despre el. Putea să o facă, nu mă deranja nici câtuşi de puţin. Am dat din umeri plictisită şi l-am întrebat unde este baia. Mi-a arătat o încăpere, zâmbind jucăuş. Se bucura , probabil, că eram acolo. Avea un apartament destul de fain. Culorile erau deschise şi era decorat cu bun gust. Dar eu nu aveam acum chef de asta.
- Vreau să fac o baie. Îmi aduci nişte haine?
Aveam un ton plictisit şi totodată informal. Şi-a dat ochii peste cap şi ştiam că nu o face din cauza inpoliteţii mele. S-a întors curând cu un tricou de-al lui. M-am uitat câteva minute la el şi am luat obiectul vestimentar. A chicotit.
- Ai nevoie de ajutor? Să te spăl pe spate?
Se ţinea după mine, mi-am întors privirea şi i-am întâlnit ochii. Expresia uşor veselă i-a dispărut atunci când mi-a întâlnit faţa . Ştiam că arătam, probabil, deplorabil . Dar nu era asta cauza. Ci , ceea ce transmiteam prin acest chip. Poate că era cea mai mare indiferenţă, sau un fel de ură ciudată. Nu a stat locului aşa cum ar face oricine, cred... S-a apropiat de mine şi mi-a apucat câteva şuviţe de păr. S-a uitat la ele câteva secunde şi , dându-le drumu, m-a sărutat. Uşor şi fără prea multă pasiune. Doar mi-a atins buzele. Nu, fusese mai degrabă un pupic pentru că nu a folosit limba. Nu mi-a bătut inima prea tare. Eram amorţită.
I-am întâlnit iar faţa. Acum zâmbea. Dar nu superior. Am chicotit.
- Niciun efect, prietene.
Am rostit normal, pe un ton nostalgic. El a dat din umeri, aproape fericit.
- Da, te descurci şi singură.
Nu m-a văzut, dar atunci când m-am întors şi am intrat în baie, mi-am arcuit buzele într-un mod destul de vesel, pentru starea în care mă aflam. Şi Will era un idiot, dar măcar el mă cunoştea.
„ Te descurci şi singură.”
Åžtiam.
Dar nu asta mă făcuse pe mine să scap puţin din groaznica tristeţe. Ci modul în care o spusese, ceea ce mă făcuse pe mine să înţeleg. Era clar şi totodată contradictoriu. Eu nu îl iubeam pe Prinţ, şi el nu avea nevoie de dragostea mea. Probabil că eram un joc pentru el. Dar unul pe care l-ar fi jucat mereu.
Pentru oricine există ceva sau cineva special, mai presus de ceilalţi. Poate că asta eram eu pentru el. Nu îmi dădeam seama. Dar mă simţeam bine. Pentru că, parcă , redevenisem eu, cea care nu era înnebunită după şaten. Aveam să mă joc în continuare cu ceilalţi... Căci meritau...
Asta era pedeapsa mea, să sufăr după Daniel. O să o iau ca o învăţătură de minte. Apa curgea peste trupul meu, purificându-l. Iar eu îmi aminteam scenele din acea noapte, eu şi Dani. Fusese frumos într-adevăr. Mă simţisem bine... Nu, era puţin spus. Pur şi simplu se întâmplase şi nu o regretam.
Ar fi trebuit?
Nimeni nu îmi răspundea iar eu ascultam de propria persoană, oricum. Am ieşit din cadă şi m-am privit în oglindă. Faţa mi se mai redresase puţin , nu mai păream aşa tristă. Dar ochii nu îmi scânteiau. Nu aveau chef de viaţă. Ei vorbeau cu exactitate, îmi aruncau sentimentele la vedere. Ca toţi să înţeleagă faptul că şi eu sunt vulnerabilă. Şi mie nu îmi plăcea asta !
Să fiu neajutorată!
La dracu!
Am dat cu pumnul în perete. Cât de negândit. M-am lovit, durea. A început să îmi curgă sânge , mă tăiasem la unul din degete. Am început să râd . Nu era nimic amuzant, dar nu voiam să plâng. Mă durea mâna şi chiar dacă vedeam sângele, nu puteam reacţiona. M-am îmbrăcat, mi-am luat lenjeria intimă şi tricoul lui Will. Îmi ajungea până la genunchi. L-am măsurat . Aveam nevoie de ceva să îmi distragă atenţia. M-am mai uitat odată la reflexia mea.
Demnă de milă.
Aşa arătam.
Sângele încă se prelingea pe mâna mea.
- Makes me... damn... much smarter... Thanks... Thanks for making me a fighter....
Am început să cânt. Nu ştiu cum suna vocea mea. Şi de fapt, nu era ca şi cum aş fi cântat cu adevărat. Doar aruncam cuvintele pe o altă tonalitate. Am căzut pe jos, dar m-am ridicat curând. Nu aveam voie să fiu slabă. Am luat papucii de casă aflaţi acolo şi am ieşit din încăpere. Am ridicat privirea pentru a-l căuta pe Will.
Nu era.
Nu voiam să mă vadă aşa.
Deşi, nu conta. Am făcut câţiva paşi, apoi am simţit ceva în spatele meu. Nu m-am întors. Cineva mi-a prins mâna rănit . I-a dat drumul, eu nu am făcut nicio mişcare.
Am stat acolo, căci am realizat că se deplasase din spatele meu. Ţineam ochii deschişi, dar nu aveam o anumită ţintă.
Voiam să mă pierd, măcar puţin.
Curând, s-a reîntors aceaşi persoană, mi-a pus un bandaj la mână şi mi-a dat drumul. Asta doar pentru câteva secunde, căci apoi s-a întors... M-a luat în braţe, faţa mea fiind ascunsă undeva în haina sa. Cunoşteam mirosul, dar nu mă impresiona. Nu era acelaşi parfum pe care îl adoram... Şi probabil, l-aş fi urât dacă era la altcineva decât Dani. . .
Daniel..
Nu era un trădător?
Åži eu ce eram?
Ce mai conta? Dispăruse deja din viaţa mea. Am auzit telefonul sunându-mi. M-am depărtat din îmbrăţişare şi l-am apucat. Am văzut numele celui ce mă apela. Am stat aşa câteva secunde, doar uitându-mă la el. Blondul s-a apropiat de mine şi doar s-a uitat. Nu a făcut nimic, nicio mişcare.
Nu ştiu ce gândea.
Nu mă interesa.
Telefonul continua să sune. Altcineva m-ar fi întrebat : „ nu răspunzi?” şi eu nu aş fi ştiut ce replică să dau. Dar nu şi Prinţul înfumurat... A tăcut, doar privind. Probabil era satisfăcut. Puţin.
După ce s-a terminat apelul pe ecran mi-a apărut :

[center] 1 apel Dani[/center]

Am chicotit şi am apăsat butonul e debranşare a telefonului, aruncându-l pe măsuţă.
Chipul meu l-a întâlnit pe-al lui Will. Am încercat să zâmbesc. Pentru ce? Mi-am zis apoi şi am terminat cu asta. Nu voiam să mă prefac, nu aveam chef. Nu acum.
- Mă enervezi.
A spus el serios.
- De ce?
Am întrebat dând din umeri, indiferentă. El chiar avea acea aură interesantă acum. De parcă îi păsa cu adevărat de tot rahatul ăsta. Nici măcar eu nu ştiam dacă îmi pasă. La naiba cu tot !
- De ce?
A bufnit nervos venind spre mine. S-a aplecat pentru ca ochii noştii să se afle la o distanţă milimetrică. Eu nici nu am clipit. Rece, ca întotdeauna.
- Dacă şi de mine te ascunzi, atunci unde crezi că o să ajungi?
A replicat nervos. Eu nu am răspuns. Am râs, sarcastic.
- Ha? Cine te crezi?
A zâmbit.
- Un idiot, presupun. Nu?
Nu ştiu dacă era o confirmare sau nu, dar asta m-a făcut să zâmbesc sincer. Un gest ce nu a durat mult însă. Mi-am muşcat buza inferioară şi am vrut să pun înapoi o expresie veselă. Doar că sentimentele mă copleşteau. Aş fi vrut să arunc totul pe fereastră şi să o iau de la început. Dar pe ce fereastră?
- De ce ?
Am început să vorbesc fără să gândesc, lăsându-mă purtată de val şi de atmosferă.
- Nu ÅŸtiu.
Tonul blondului era trist, oarecum compătimitor. Dar nu pentru mine, nu ştiam pentru ce . Am chicotit şi m-am dus lângă el. I-am trântit un pumn în piept, cât de tare am putut. A înghiţit odată în sec şi mi-a făcut cu ochiul.
- E o idioţenie, ştii?
Am continuat, aproape ţipând. A dat din cap.
I-am mai dat un pumn în acelaşi loc.
Åži-a dat ochii peste cap.
- Mă enervează totul!
A dat din cap; când mă pregăteam să îi mai dau una, fiind condusă de furie, mi-a prins pumnul. Am stat aşa preţ de câteva clipe, lăsându-mi capul în jos.
- Eşti o laşă.
Mi-a zis simplu iar eu nu am răspuns.
Sinceră să fiu , nu înţelegeam pe deplin la ce se referă şi mi-era greu să o fac. Nu voiam. M-a lămurit totuşi , fără să cer măcar.
- Crezi că dacă te fâţâi aici şi îmi arăţi cât eşti de puternică o să fie bine. O să te duci acas’ la tine şi o să plângi ca o proastă şi după o să te prefaci că totu’ e ok. Află că nu e, bine? Ce vrei, să te duci la una din prietenele tale şi să le arăţi şi lor cât de slabă şi laşă eşti? Atunci.. Eşti invitata mea !
A vorbit fără să răsufle, mi s-a părut mie. Îmi ţinea ambele braţe baricadate. L-am auzit scoţând o înjurătură şi a vrut să îmi dea drumul... Chiar în clipa aceea... Inima mea nu a mai suportat. Pur şi simplu bătea cu mult prea multă putere. Îmi era frică şi... Şi eram cu adevărat tristă. Da, aşa era. Mă durea capul şi pieptul. Cred că şi inima . Nu aveam în cap nimic coerent şi iar mi-era teamă. Cine eram eu?
Şi de ce eram aşa de vulnerabilă?
Avea dreptate cu acea laşitate. Nu voiam să o arăt nimănui dar mulţi mă citiseră. Şi ... Şi ... Fugind aşa, însemna că sunt chiar mai rea decât păream. Incapabilă de a fi sinceră... Şi mereu mă lăudasem că eram o fiinţă onestă.
Fericire, tristeţe, victorie sau învingere... Trebuia să le arăţi şi să le simţi pe toate dacă nu le puteai ascunde cu adevărat... iar eu, în momentul acesta, nu eram capabilă de a ascunde ceva. Oricât de minuscul ar fi fost. . .
Mi-au dat lacrimile.
Nu mai puteam.
Mă durea, înjunghia, sfâşia. Voiam să urlu, să arunc peste tot cu toate. Nu era corect, să fiu atât de... Atât de... Atât de cum? Aşa erau fiinţele umane. Nu puteam să fiu altfel. Mi-aş fi dorit oare să fiu o persoană fără suflet şi fără simţire?
Nu ÅŸtiu.
Nu voiam nimic acum.
Lacrimile doar curgeau iar eu nu le puteam opri. Pentru ceva vreme nici nu îmi dădeam seama dacă aş vrea să fac aşa ceva. Doar curgeau. Mi-a dat drumul la braţe şi m-a tras lângă el, îmbrăţişându-mă . Necondiţionat, aş spune. Nu îl cunoşteam prea bine pe acest blond nobil. Rareori devenea aşa.
Era chiar un idiot.
Îi bătea inima mai tare decât îmi bătea mie.
- Ce faci, plângi?
Mi s-a adresat trist şi totodată păstrând aura aceea hazlie.
- Da. Asta fac, nu vezi? Prostule!
Am răspuns printre suspine, trăgându-l de tricou. Acesta mi-a răspuns doar prin întărirea strânsorii. Nu m-a deranjat.
- ÃŽÅ£i ud hainele.
L-am anunţat indiferentă, încă luptându-mă cu plânsul.
- O să plăteşti pentru asta.
Mi-a zis scurt şi liniştit. A fost plăcut să aud asta. Era acelaşi nenorocit ca întotdeauna. Probabil... Mda, cred.
Nu ştiu când am adormit. Doar m-am aşezat pe canapeaua stupidă din sufrageria lui, şi el a stat lângă mine. Ne-am uitat la un film de groază şi după .. Nu ştiu, doar m-am trezit târziu în braţele lui. Avea ochii închişi. Uşor, m-am ridicat şi am mers la baie. Aveam faţa plânsă, m-am spălat şi am decis că arătam destul de ok. Era ora 1. Lili era probabil îngrijorată. Blugii mi se uscaseră, dar nu îmi puteam găsi tricoul. Nici sutienul . Nu le-am dat importanţă. Mi-am luat blugi pe mine, m-am încălţat – după mi-am luat şi geaca. Cadoul meu stătea încă pe măsuţă, lângă telefon. Le-am luat pe ambele şi am ieşit din apartament.
Înainte de asta, am căutat o pătură şi l-am învelit pe blond. Pentru că acum nu îl mai încălzeam eu. Avea o faţă destul de drăguţă în somn, părea nevinovat . Nu era nici pe departe aşa. Avea să facă mişto de mine pe tema asta, dar mai târziu.. Atunci când rănile mele se vor fi închis... Aşa era el.
Nu ştiu dacă am făcut zgomot şi s-a trezit, dar nu m-a urmat în orice caz. Am luat un taxi şi am mers acasă. Nu am fost prea surprinsă să o găsesc pe mama mea vitregă trează. M-a privit pierdută.
- Scuze. Ţi-am zis doar să nu mă aştepţi!
M-am adresat pe cel mai blând ton posibil.
- Cum puteam să fac aşa ceva?
Am dat din cap.
Gata cu plânsul!
Gata cu suferitul!
Mă durea în cot de tot ce se întâmpla. Bine, nu era chiar aşa. Mă durea ca dracu. Dar ce puteam să fac? Nimic. Arătasem deja că nu sunt chiar atât de laşă, aveam sentimente. Şi acum, era timpul să le dezlănţui. Mâine Dani va pleca, ştiam aeroportul şi tot restul. Dar nu aveam să mă duc să îl conduc şi să îmi iau „ adio”. Sau poate „ la revedere” căci nu se ştie când ne vom mai întâlni. Era şters din viaţa mea.
Dacă m-aş fi dus şi l-aş fi trat cu indiferenţă, l-ar fi durut mai tare. Dar aşa, m-aş fi rănit şi eu. Şi acest lucru nu îl doream.
Am adormit cu acest gând...

Dimineaţa a venit destul de curând. Era zece când mi-a sunat telefonul. Am răspuns fără ca măcar să văd cine mă apela.
Când am auzit vocea lui Will, eram gata să închid.
- Hei! Trezeşte-te odată, avem ceva de făcut.
Mi-a stârnit puţinel curiozitatea.
- Omule, eu încerc să dorm. Pricepi?
Eram destul de iritată . A început să râdă.
- Nu cred că vrei să te ameninţ. Să fi gata în zece minute că vin să te iau.
Am oftat şi m-am ridicat din pat. Am luat primele haine pe care le-am prins şi de abia am apucat să mă aranjez puţin când a claxonat o maşină în faţa casei.
- Liliiiiii, merg pe afară. Când vin o să pap, da?
- Bine puiule.
I-am auzit vocea din bucătărie şi am ieşit din casă. Eram nervoasă şi somnoroasă. M-am urcat în maşina lui William şi am început să îl înjur. M-a întâmpinat cu un zâmbet.
- Da’ unde te crezi , mă ? Acu’ ce dracu vrei? Zău aşa, eşti enervant. Nu te mai suport!
A pornit maşina şi asculta cum îl făceam în toate felurile , atacându-mă şi el la rândul său.
- Auzi, da’ unde mergem?
L-am întrebat într-un final, exact în clipa în care a frânat. Nu fusesem atentă la drum.
- Ce-i asta?
Am urlat furioasă, coborând din autovehicul şi gesticulând cu braţele.
- Iubiţelu’ tău pleacă şi tu nu spui pa-pa? Eşti îngrozitoare, mi bella.
M-am încruntat. Era prea târziu să fug. Ştiam asta. L-am găsit pe Dani chiar înainte să se îmbarce. M-a privit uimit şi eu mă gândeam cum să îl omor pe Prinţ mai târziu. Am mers spre şaten şi i-am tras un pumn în superbul chip. Nu a zis nimic, a înghiţit în sec. I-am mai tras unul în celălalt obraz.
- Pentru că meriţi cretinule!
Nu ştia cum să reacţioneze.
Purta o bluză simplă. L-am luat de guler, m-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat. A participat şi el la acest mic gest. Cred că toţi cei din jur se uitau la noi. Nu îmi păsa. Eram atât de tristă, credeam că urma să mă sparg în bucăţi...
I-am dat drumul căci se anunţa plecarea avionului său şi trebuia să urce.
- Adio, Dani.
Am spus sec, făcând câţiva paşi înapoi.
- E doar „ la revedere” Mirabela.
A încercat să mă facă să mă simt mai bine. Am dat negativ din cap.
- Ai vrea tu , Bombonel.
M-am întors şi am plecat, fără a mă uita înapoi. Blondul zâmbea victorios şi superior. Îngâmfatul.
- De ce ai făcut asta?
L-am întrebat pe un ton domol, ce părea absent.
- De ce nu? E amuzant. Şi apoi, unul a plecat, pe celălalt îl dau eu din drum şi am cale liberă. Nu-i aşa că-i tare?
Ce direct a fost asta. I-am dat o palmă în umăr dar el a continuat să râdă.
- Ce te face să crezi că mai e doar unul?
Asta l-a făcut să stea puţin pe gânduri cât eu am început să fug spre maşina sa. Nu aveam chef să plâng dar doream să mă uit înapoi. Şi mi-era teamă că voi ceda. Câteodată e mai bine să eviţi.
După ce am urcat în vehicul şi Will a pornit motorul, m-am simţit mai bine. În siguranţă. Pericolul trecuse. Puteam redeveni eu. Deşi... durea!
- Ce avem la micul dejun?
Mi s-a adresat cel de la volan. M-am încruntat.
- Nu eÅŸti invitat.
I-am zis chicotind. A oftat.
- Bine, mă inviţi acum.
Am început să râd şi acesta m-a acompaniat la acest gest. Când m-a dus acasă nu l-am invitat înăuntru. Şi nici măcar când mi-a strigat numele nu m-am întors. Nu era nici el favorizat. Deşi , ştiu că pentru ceva timp o crezuse.
Zero sau o sută de lovituri.
Nu are importanţă.
Nimic nu mă va doborî.

Fighter.
_
*Makes me... damn... much smarter... Thanks... Thanks for making me a fighter... – versuri din „ Fighter” de Christina Aguilera.
* Fighter = luptător ( în cazul de faţă : luptătoare ) de la aceaşi melodie a Christinei Aguilera.

[Elusive wolf]

Um , totul devine din ce in ce mai interesant . Mi-a placut atitudinea Elei , iar Dani m-a scos din sarite cu comportamentul sau din ultimele capitole . Asta e , a gresit , dar , in acest fel , pare-mi-se ca Will , castiga teren , ceea ce ... hm ... chiar imi convine xD . Um , Teh , ai un stil foarte interesant de a scrie , te captiveaza , ceea ce ma face sa ma gandesc ca nu vreau ca , capitolul ce tocmai il citesc are un sfarsit . Will este extrem de schimbator , ce n-as da sa ramana asa , cum a fost in acest capitol , mereu . Eh , vom vedea noi ce se mai intampla xD.
Dar , sper sa pui nextul repede , sunt foarte curioasa sa vad ce se intampla in continuare , acum ca Dani e din nou plecat si departe de Ela .
* Hugs *

[Yaku-chin]

ASa deci totul redevine la normalitatea zilnica?
E mult mai bine asa, deci serios acu, m-a enervat Dani asa de tare incat incat imi venea sa ii scot ochii cu mainile mele si cu picioarele si cu dintii si cu tot. Oh, nesuferitul, ticalosul.
Imi place cum ai continuat, chiar super ca lumea:X Deci e superb, stiai asta nu?>:) Daca nu, afli acum. Da da, ti se confirma:D Oricum sunt curioasa , defapt foarte curioasa sa aflu ce ne pregatesti in continuare, ma intreb ce va fi in viitorul apropiat, hm?
Sper sa vi curand cu urmatorul capitol, ok? ca de nu esti sora cu moartea:))) si s-ar putea sa ii faci o vizita, micutza, asta o promit eu:D Cel mai cuminte copil din luuume:D

Kissu si hugz!:X

[Neith]

Of am stare de spirit incredibil de proastă şi totuşi capitolul asta m-a înveselit . Aveam nevoie de Mira şi de felul ei de a fi .
Eh l-ai făcut băiat bun pe Will şi a fost minunat în acest capitol . Mi-am adus aminte de perioada în care destam acest personaj , parcă a trecut mult timp de atunci .
Dani a fost un dobitoc , Will genial , dar eu îl vreau din nou pe Mircea în acţiune . Blondul s-a descurcat admirabil şi a impulsionat-o pe Ela şi a fost alături de ea .
A plâns , mi-a părut de ea în acel moment , dar asta o va face şi mai puternică , ceea ce este un lucru bun .
Grăbeşte-te cu următorul capitol , de abia aştept să văd ce mai face Ela . Baftă la scris!

[Teh]

Salut >:d<
vă mulţumesc de comentarii şi aprecieri ! You really are the best, guys. thaaaaaaaaaaaaaaaaanks ! Am venit şi cu capitolul următor, sper că nu le postez prea repede sau ceva de genu'. Dar dacă tot l'am scris, am zis să îl postez. Aştept în continuare părerile voastre <3 thanks a lot !
Sper să vă placă în continuare.
Lectură plăcută!!

[center]Capitolul Patruzeci ÅŸi Unu[/center]
[center] I still hear your voice when you sleep next to me
I still feel your touch in my dream
Forgive me...[/center]

Am apucat telefonul şi am apăsat butonul „ STOP” . Alarma de dimineaţă, cred că trebuia să schimb melodia. Deja mă enerva. M-am ridicat din pat, dându-mi şuviţele de păr de pe faţă. Am căscat, fără să pun mâna la gură şi m-am întins. Mi-am aruncat privirea pe fereastră, însă nu se vedea nimic din cauza draperiei. Ridicându-mă, am înlăturat-o şi am privit soarele de primăvară. M-am uitat încă odată la ceas şi mi-am mai întins braţele , pentru a doua oară . După ce am mers la baie şi mi-am luat uniforma, plus toată aranjarea de dimineaţă, am fost gata să merg la liceu.
Nu, nu îmi trecuseră sentimentele pentru Dani.
Voiam, totuşi, să mă bucur de ... De viaţă, presupun. Nu stătea nimeni în calea fericirii mele. Nici măcar un băiat ca acela, care voia totul pentru el. Oare care dintre noi doi era egoist? Să îi amintesc eu? El ! Bineînţeles. Eram gata să dau toată personalitatea asta la o parte. Oh, nu ! De fapt, chiar o făcusem.
ÃŽnchisesem ochii.
Greşeala mea. Nu îmi pare rău , dar mi-e învăţătură de minte. Am fost drăguţă în ultima perioadă, o ştiam. Asta se dusese, m-am întors cu forţe proaspete. Poate nu mă ştiau cu toţi cum eram, or să afle acum. Prima pe lista neagră, Sonia. Am lăsat-o să respire liberă prea mult timp. Iar eu, acum trebuia să îmi ocup gândurile cu ceva.
Ca să nu mai trebuiască să sufăr după... Idiotul ăla !
De fapt, pentru mine – acum, toţi erau nişte nemernici. Niciunul nu făcea excepţie. Şi ce dacă Will era drăguţ? Foarte bine, n-are decât să fie. Vai , Mircea era gelos. Nu îmi păsa. Nu era vina mea că mă plăcea. Puteau să se ducă cu toţii dracului.
Dacă s-ar întoarce Dani acum, fie şi doar pentru a-mi spune ceva, l-aş ignora. Sau , aş vorbi cu el normal. Ar fi un efort supra omenesc, dar nu mai doresc să fiu cu el. Am închis ochii odată, mi-a fost de-ajuns. Poate că îl iubeam, sau probabil că nu . Ce mai conta? O să treacă, o să se închidă rana asta -odată şi odată . Şi , dacă n-o s-o facă... Ei bine, mă voi descurca oricum.
Cu mine ÅŸi doar pentru mine.
- Nu mănânci?
Am auzit vocea protectoare a Lilianei. I-am zâmbit larg.
- Mersi, dar nu vreau acum. Mă grăbesc !
M-a salutat şi eu am ieşit din casă, trântind uşa. Iulia trecea chiar prin faţa locuinţei mele atunci când am ieşit eu. Mi-a zâmbit şi ea foarte dulce şi eu am dat din cap.
- Bună .
Am zis liniştită şi am început să merg pe lângă ea. Aceasta a începutsă vorbească despre ce e în lună şi în stele, şi eu am acompaniat-o.
- A plecat, tipu’ ăla?
Mi s-a adresat liniştită, de parcă sub acel ton nu era niciun pic de curiozitate. Şi eu eram Moş Crăciun. Am râs în sinea mea, şi am observat că încă mă doare sufletul atunci când altcineva îl aduce în vorbă. Aş dori... Să uite toţi de el, ca să îmi fie şi mie mai uşor. Să nu îl mai bag în seamă. Să nu mai ştiu că există. Şi pe cine minţeam? Medalionul ăla nenorocit se afla încă pe măsuţa din camera mea, mereu îl priveam şi uneori chiar atingeam. Aş fi vrut să ... Nimic ! Scoate-ţi tot din cap, Ela ! Tu nu ai nevoie de aşa ceva.
Aura fusese foarte furioasă pe Daniel atunci când aflase totul. Eu nu am încercat să îndulcesc povestea, chiar deloc. Şi , pentru prima dată, l-a vorbit urât şi mi-a luat apărarea foarte drăguţ. M-am bucurat să vorbesc cu ea şi am fost tristă pentru faptul că nu eram lângă ea, nu eram capabilă să o îmbrăţişez.
Dar, asta conta mai puţin acum.
Măcar erau persoane care erau alături de mine şi care nu mă compătimeau. Ci, mă iubeau. Erau gata să mă protejeze chiar dacă nu ceream ajutor. Şi asta era reconfortant, chiar şi pentru o persoană ca mine.
- Şi-a luat zboru’.
Am zis simplu, vrând ca vocea mea să fie plictisită, indiferentă pentru acela. A dat din umeri şi a schimbat subiectul, cu tot felul de alte porcării. Încă era cu acel Alin, pe care de abia îl puteam observa – nu mă interesa nici cât „ negru sub unghie ”. Nu, nu îi ziceam şi Iuliei asta. Doar că nu mă interesa viaţa ei privată.
Poate că nu mai voiam să aud de iubiţi şi dragoste; şi ea vorbea doar despre asta. M-am simţit bine când am ajuns în liceu şi ne-am despărţit.
- Bună , păpuşă !
Am auzit pe cineva strigând şi am întors privirea. Era probabil un tip de la clasa a unsprezecea. Înalt, brunet – nişte ochi căprui destul de expresivi. Nu era cine ştie ce bine-făcut, dar nici foarte slab. Îşi ţinea mâinile în buzunar şi mă privea foarte ciudat. Uh, de parcă m-ar fi dezbrăcat. Clar, nu mă simţeam violată.
- Vrei ceva?
Nu voiam să par rece, chiar eram de data aceasta. Nu mă interesa acest băiat pe care , nici măcar nu îl cunoşteam.
- Păi, da.
Uau, câtă sinceritate. M-am întors, nici măcar nu am oferit o expresie amuzată, şi am plecat. Nu l-am băgat în seamă. Nu îmi păsa mie de persoana lui. Totuşi, m-a urmat şi am simţit o mână pe umăr. M-a întors brusc, şi nu am reuşit să reacţionez. Aplecându-se spre mine, şi-a aşezat buzele peste ale mele. Mi-a prins faţa în mâini, pentru a fi sigur că nu scap. Mă ţinea strâns şi a încercat un sărut franţuzesc.
Iar eu, pe dracu !
Nu aveam chef de aşa ceva. Îl dădeam undeva şi pe el şi toţi hormonii lui de căcat.
I-am tras un genunchi între picioare , asta după ce l-am muşcat sălbatic de buza inferioară.
Nu s-a uitat speriat, ci mai degrabă învingător. Am văzut un alt băiat cu un telefon în mână. Care va să zică, făcuseră poze. Vai, ce fain. M-am îndreptat spre tipul cu mobilul şi am încercat să îl iau. Acesta l-a aruncat la un alt amic, şi asta m-a provocat să mă întorc către acela.
Fără să îmi dau seama eram acum în mijlocul lor, şi se jucau cu mine. Mă întorceau pe toate părţile cu telefonul ăla, până ce au ajuns să mă împingă de-adreptul .
- Mişcă!
Am ţipat unuia ce stătea acum în faţa mea. S-a uitat la mine provocator, şi eu nu am suportat. I-am tras un pumn în faţă. Întorcându-mă, l-am mai lovit pe un alt prost şi mă pregăteam să îmi iau tălpăşiţa de acolo, totuşi, unul dintre ei m-a oprit. M-a luat de mână şi m-a tras spre el.
- O cam cauţi.
Vai, ce drăguţ!
Era acelaşi care mă sărutase.
Aş fi vrut să îl scuip dar eram eu însumi prea dezgustată de un asemenea gest, aşa că am dat pass. Dându-mi ochii peste cap, l-am înjurat. Nici nu ştiu exact ce am zis, prima chestie ce mi-a trecut prin minte.
L-am zărit pe Will . Era destul de aproape. Nenorocitul, nu mă ajuta. Ah, bine !
- Hei William, am ceva pentru tine.
Am strigat destul de tare cât să îi atrag atenţia. S-a apropiat, însă ceilalţi nu l-au băgat în seamă. Am fost iar împină.
Blondul se uita la mine râzând, iar eu l-am băgat în seamă.
- Mişcă-ţi fundu’ ăla frumos aici şi ajută-mă.
Da, era un ordin.
Ceilalţi nu ar fi înţeles nici într-o mie de ani ce se afla în spatele acestor vorbe.
Doar eu şi prostul ăla ştiam . Aşa că l-am surprins zâmbind. Era superior şi totodată victorios. M-a luat de mână, scoţându-mă din cercul de băieţi şi s-a întors, apoi, la aceia.
- Telefonul.
A zis sec, aşteptând să îi fie adus obiectul. Unul dintre ei a protestat, presupun că nu îl cunoştea prea bine pe Prinţ. I-a tras un pumn în faţă, şi cred că a durut...
După ce a fost în posesia mobilului, l-a aruncat pe jos şi l-a călcat de câteva ori în picioare. Până a fost sigur că a fost spart.
- Cine v-a permis să vă luaţi de fata mea?
Tăcere.
Uau ! Ce tupeu pe el.
Un nemernic rămâne întotdeauna la fel. Dar nu asta era important acum. Mă zgâriasem puţin pe faţă , nu ştiu când. Am şters sângele şi am vrut să plec. Se auzise soneria. Ştiu că ceilalţi s-ar mai fi holbat la noi dacă nu trebuiau să intre la ore.
Eu i-am cercetat faţa lui William.
- Deci, îmi eşti datoare vândută.
Mi-a şoptit atunci când a trecut pe lângă mine.
Dacă eram cu Dani acum i-aş fi tras un picior îngâmfatului de nu s-ar mai fi văzut.
Dacă nu eram atât de rănită, l-aş fi ignorat.
Dar nu mai eram aşa. Ceva se schimbase în mine. Nu ştiu ce, şi nu înţeleg când. Mă durea să fiu în preajma altor persoane. Străinii mă enervau. Am fugit pentru a-l întrece pe blond, şi atunci când m-am aflat lângă el, l-am privit. Ştiu că observase gestul. Am scos limba la acesta şi nu ştiu ce reacţie avusese, nu am mai vrut să stau să o observ.
Am fugit în clasă.
Toţi ceilalţi ajunseseră.
Mda, şi profesorul din păcate.
- Îmi cer scuze c-am întârziat !
Am spus-o cu voce foarte ridicată. Rahat ! Aveam test. Test – surpriză.
- Aaa... Ştiţi, mai bine eu ies afară... că.. zău, n-are rost !
Asta a provocat râsul întregii clase , chiar şi a profesorului.
- Ai vrea tu.
Am dat din cap.
- Păi, serios, chiar aş vrea ! O să mă car acu’....
Am primit un răspuns negativ şi o invitaţie în bancă.
Spre norocul meu, am reuşit să copiez.

[center]*[/center]

Ziua la şcoală a fost destul de obositoare. Pentru că m-a ascultat la fiecare materie, după testul acela stupid. Şi nu învăţasem prea mult, dar am reuşit să iau nişte note acceptabile şi am fost fericită. Toţi avuseseră ceva cu mine azi ! De fapt, aşa se întâmpla când erai prima la catalog. Of, mi-aş fi schimbat numele doar ca să scap de asta.
Şi am realizat, că pentru întreaga zi, nici nu mă mai gândisem la .. .la Dani. Cât mă preocupasem cu alte lucruri, îmi ieşise din minte. Ce glumă, era încă acolo. Doream să îl ignor.
Cine zice că nu reuşesc?
Hai ! Cu puţin efort... Trebuie.
Azi nici măcar nu putusem să vorbesc cu Bia şi Mădălina în pace . Când în sfârşit s-au terminat orele de curs, ne-am pregătit toate trei să plecăm şi să avem o porţie de bârfă la o terasă din apropiere.
Nici nu m-am aşezat bine că au început întrebările.
- Deci?
- Deci, ce?
Am ridicat din sprâncene spre colega mea. Era foarte curioasă. Bianca a intervenit.
- Off, haide! Deci, a plecat... Åži apoi?
Am dat din umeri. Încerc să uit, aţi uitat? Nu.. Stai ! Eu sunt puternică.
Ce jalnic sună.
Chiar este. Dar trebuie să îmi menţin această aură. Pentru că undeva înăuntrul meu chiar aşa sunt. Şi dacă aş fi fost cu Aura, era altceva. Aş fi devenit foarte vulerabilă. Cu acestea două, era diferit. Am zâmbit şi nu ştiu de ce fusesem atât de sinceră.
- Will m-a obligat să merg să îmi iau la revedere. Aşa, eram acolo şi i-am tras doi pumni – la propriu ! După care, l-am sărutat .Adevăru’ e că nu m-am putut abţine. După, i-am zis „adio” . A încercat el să schimbe sensu’, dar nu l-am lăsat. E un nenorocit profitor. În fine, am trecut şi mă gândesc la next !
Nu minţeam. Tonul îmi era normal, abordat în sens de bârfă. Nu era aşa greu.
- Blondu’ ăsta are multe bucurii la tine , fată. Ce ai de gând să faci cu el?
Am oftat şi am băut puţin suc. Cele două se uitau foarte curioase la mine.
- Nu e vina mea că mă iubeşte !
Strigând aşa, am realizat că ridicasem prea tare tonul. Mi-am astupat gura cu mâinile şi cele două au început să râdă. Şi eu am făcut la fel.
Era bine să fiu cu ele.
ÃŽntre fete.
Nu puteam renunţa la aşa ceva. Dă-o undeva de suferinţă ! Nu era pentru mine !
De parcă aşa ceva era uşor de controlat. Mai degrabă, imposibil. Nu pierzi nimic dacă încerci; asta dacă nu vrei să sari de pe o stâncă, s-ar putea să îţi pierzi viaţa în urma acestei încercări.
Banal.
- Lasă asta, voi cum o mai duceţi? Că nu am mai auzit nimic!
Mădă mi-a spus că are un nou prieten, unul Han ( era la facultate ) şi se înţelegea bine cu el. Doar că nici ea nu era genul care să pună cine ştie ce suflet în relaţii, se distra cu fiecare băiat şi îi trata foarte bine. Mai înşela câte unul, altul. Doar pentru că meritau. Era o nemernică, toate eram. Aşa că nu deranja pe nimeni.
- Pe mine m-a mai căutat Florin, nici nu ştiu ce să îi mai fac. Eu nu sunt la fel de fort ca tine Ela. Îmi place de el, dar ... nu vreau să mai fiu cu el ! Nu ştiu ... e pur şi simplu ! Of !
Aş fi vrut să îi zic că nici eu nu eram aşa puternică. Dar nu puteam. Ceva mă oprea. Am zâmbit superior.
- Bia, dacă cedezi o să regreţi?
Era o întrebare.
- Da.
Mi-a zis hotărâtă, foarte sigură pe sine.
- Şi dacă nu o să mai fi cu el, o să suferi?
S-a strâmbat.
- Nu chiar. Mă descurc. Doar sunteţi voi aici.
S-a uitat călduros la noi şi eu am dat din cap.
- Dă-l dracu!
Acesta a fost verdictu şi noi am ciocnit. Era doar suc, dar asta conta mai puţin în clipa asta.
Era frumos să ai prieteni, să fie cu toţii aproape de tine. În fond, fără ei, ce aş fi fost eu? Şi oricine?
Mda, mai era şi un îngâmfat care mă salva, din când în când. Dar nu o făcea necondiţionat. Eram rea. O făcea doar pentru că, într-un fel sau altul, ţinea la mine. Era treaba lui pentru că eu nu simţeam aşa ceva faţă de el. Sau nu voiam.
Nu conta.
Nu aveam să îmi schimb părerea şi comportamentul. Aceasta era viaţa. Crudă, dulce, cu zahăr, sare, necondimentată, ca naiba. Cum vrea fiecare s-o ia. Eu deja decisesem . Independenţă. Contam eu, plus eu şi în concluzie, doar eu.
Egoism?
Da.
Centrul Universului?
Eu eram.
Narcisism?
ÃŽntotdeauna.
Băieţi?
Subordonaţi.
Eram pierdută în gânduri dar m-a trezit vorbele Mădălinei.
- Acum o să te urască şi mai tare Sonia !
Avea un ton plin de haz.
- Adică...., e deja prea mult pentru săraca fetiţă. I-ai furat bărbatul, ok ipotetic vorbind căci nu e al ei dar e în limbă după el, aşa că e cam acelaşi lucru ( oricum e o ipocrită ) şi i-ai furat atenţia fratelui ( I mean, d’oh ! ) ... Şi, încă odată, l-ai înnebunit pe băiatu’ pe care-l idolatrizează. Eşti aşa rea !
Am ridicat din sprâncene. Bia nu ştia nici ea, era nedumerită.
- Cine?
Curiozitatea brunetei a întrecut-o chiar şi pe a mea. Am chicotit.
- Ce tip?
Am continuat eu. Colega noastră s-a uitat uimită la noi şi după a oftat.
- Nu ştiţi? !
Era practic indignată. După ce a primit răspunsul nostru negativ, a râs şi a continuat să vorbească.
- William. Adică.. Nu e evident? Ok, eu ştiu din surse sigure pentru că Han e prieten cu fratele Cristinei care e prietenă cu Diana.. şi.. Ok, nu contează asta, ideea e că proasta da Sonia îl place de mult pe blond şi s-a prefăcut că e prietenă cu fata cu care a ieşit el de Revelion ( cred că o mai ştii, era o blondă ) doar pentru a fi aproape de... În fine, d’ăsta . Şi.. Of, aţi prins voi ideea. Nu îmi vine să cred că nu ştiţi ! E clar acu’ de ce te urăşte biata de ea atât. Ce vrei, are inima zdrobită.
Am fost singura care a râs la asta. Mi-am astupat gura şi le-am privit demonic pe cele două.
- Ascultaţi aici, paparuda aia o să regrete că s-a născut. Sau, cel puţin că m-a cunoscut.
Au tăcut, moment în care eu le-am făcut cu ochiul . Am continuat cu alte chestii şi au recunoscut că le-am speriat. Fusesem prea serioasă şi aşteptau să le spun că era doar o glumă stupidă.
- Nu este !
Le-am anunţat sigură pe mine.
Nu aveam nimic cu asta. Ok, aproape nimic. Dar mă stresa, şi avea nevoie de cineva care să o înveţe o lecţie. Care va să zică, era o ipocrită. O să aibă nevoie de prieteni, şi nu o să fie nimeni alături de ea.
Doar fratele ei.
E ceva normal. Probabil.
Nu îmi pasă. Poate să mă urască.
Sau nu .
E numai şi numai treaba lui. Are dreptul la orice, oricând – oricum. Eu eram doar o fată oarecare. Ea era sora lui.
Înţelegeam asta. Păcat, ar fi putut fi ceva frumos între mine şi Mircea, dar acum nu mai conta.
Aveam nevoie să îmi vărs furia asta pe cineva şi ... Deja găsiseem victima.
O fiinţă îngrozitoare. Aşa puteam fi definită.

Åži?
„Fetele bune ajung în Rai.
Fetele rele, ajung unde vor ele!”
_
* I still hear your voice when you sleep next to me
I still feel your touch in my dream
Forgive me... -- Cascada – Everytime we Touch ( versuri )
* I mean, d’oh ! – o expresie în sensul de : LOL ( cred că o mare parte din voi o foloseşte ) . Ceva în genul : e absurd.
* fort – puternică,în cazul de faţă.