O trecem pe feminin

[Teh]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Gramatica.

Guys nu vă speriaţi. Sunt tot eu Teh dar de fac colecţie de conturi :]] . Asta nu înseamnă că sunt numărul 2 =]] never *kiddinG* dar oricum, am venit cu un nou fic. Ştiu că v-aţi săturat de mine dar eu nu m-am săturat de voi şi uite-mă aici, călcându-vă pe nervi.
Ah să lăsăm toate introducerile astea. Fic scris doar de mine ( mdaaaaa ) şi sper să iasă ceva bun deşi nu sunt mulţumită de primul capitol . :]]. Am scris şi un prolog, enfin ( nu vă aşteptaţi la cine ştie ce din partea primului capitol, îmi cer scuze dacă acţiunea vi se pare grăbită şi cam seacă. Şi mie mi se pare la fel , dar din capitolul 2 încerc să fac ceea ce mi -am propus să fac cu această poveste. Adică să încep să fac ].
Hai că nu o mai lungesc . +16 [ nu ştiu dacă apare o avertizare mai mare ].
Lectură plăcută D: !

[center]Prolog[/center]

Ce e dragostea?

Un joc. O pasiune. Ceva indestructibil. Nu o poţi nega, nu o poţi arunca.
Te mănâncă de viu, te absoarbe devorându-ţi raţiunea. Ceva ce mai devreme sau mai târziu te va înnebuni.
Nu vei putea să îi rezişti. Te va doborî la pământ făcându-te să implori milă. Şi nu va avea nici pic de sentimente pentru tine, căci deja te domină.
Vei plânge, vei râde. Vei simţi fericire şi nefericire în acelaşi timp. E ceva de care nu poţi fugi.
Şi te va vâna, aşa cum prădătorul o face cu prada sa. Sfâşiindu-te, vei ştii că încă de la început plănuise asta. Te-a ochit, te-a studiat şi după care te-a atacat. Săgeţica splendidă a lui Cupidon ţi-a răzbit inima şi minţile.
Ai vrea să poţi da înapoi, şi totodată să înaintezi. Adevărul este că stagnezi. Nu poţi face nimic prin care să te scapi de un destin aşa de „ crud ” precum ţi-l oferă iubirea.

Da. Aceasta ar fi o definiţie bună a dragostei.
Ceva ce poţi vedea şi din afară. Cum totul se învârte fără încetare, şi parcă totuşi nu se mişcă. Când deschizi ochii şi vezi fiecare minciună, atunci crezi că poţi scăpa. Dar nu o vei face, nu vei vrea să refuzi acea căldură oferită de sentimentul iubirii. Şi vei închide iar ochii, lăsându-te minţită. Da, la un feminin crud şi adevărat.

Dar nu mereu. Nu pentru oricine. Căci atunci s-a decis : nu va lăsa să se vadă lacrimi, nu va regreta şi nu va pune botul.

La naiba cu iubirea, o fată va fi ca un băiat.

[center]Capitolul Unu[/center]

Era o simplă seară de iulie în anul 2009. Putea fi descrisă astfel, cu mare uşurinţă de către oricine. O simplă seară. Dar nu era aşa pentru toată lumea.
Nu era pentru mine, de fapt pentru amica mea Aura. Şi cât am mai putut înjura după ce mi-a povestit cu lacrimi în ochi tot ceea ce păţise. Era noapte, iar noi stăteam în faţa blocului, pe la ora 22 : 00 , discutând. Cât de simplu părea. Două adolescente în vârstă de 16 ani , vorbind despre băieţi! Da. Era un vis. Unul de zi cu zi .
Însă, puteam eu spune asta cu adevărat ? Desigur că nu. Atunci a început totul. Totul pentru mine.

< - Nu-mi vine să cred că mi-a făcut asta ! Şi eu care îl iubesc. Tu poţi să crezi asta? Eu nu ! E impoasibil . M-am culcat cu el, realizezi asta? Ştii? Ştii? Oare pentru el contează? Şi eu care credeam că ceea ce ne unea era dragostea. Dar nuu.. Nu! Acum văd, era sexul. A obţinut ce a vrut şi acum mă trimite pe apa sâmbetii. Frumuşel, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat! Îl urăsc! Îl urăsc , Ela. Îl detest!
Aura, fata cu părul lung, blond şi ondulat vorbea. Sigur, prietena mea cea mai bună. Stăteam aşezate pe banca din faţa clădirii în care locuiam. Ne puteam vedea vag datorită luminii artificiale presărate peste locul în care eram aşezate. Am oftat luând-o în braţe şi ştergându-i lacrimile presărate peste obrajii ei albi.
- Of, gata! Gata. S-a terminat. Era un nenorocit. E clar că nu te merita. Nu îmi vine să cred că s-a întâmplat. Îţi jur, o să îl omor cu mâinile mele data viitoare când îl prind. Raul e un om mort. O să vezi, nu scapă el aşa uşor după ce s-a luat de prietena mea.
Şi din ochii ei albaştrii au continuat să se scurgă bobiţele mari sub forma unui lichid amărui. Atât de aspru..... >

Da. Am crezut şi eu că totul se terminase. Căci pe o perioadă lungă de timp, amica mea şi iubitul ei avuseseră diferite conflicte. Şi , pe drept să o spun, ei avuseseră relaţii sexuale doar de două ori ( din câte ştiu eu ) şi ultima dată fusese chiar cu cinci zile înainte să îi dea papucii.
Frumos, a luat-o cu maşina, a plimbat-o, au vorbit ( şi poate s-a întâmplat şi altceva, deşi nu cred că Aura mi-ar fi ascuns aşa ceva ) , după care el a adus-o acasă. Coborând, m-a găsit pe mine ducând gunoiul. Şi poate că a fost destinul? Nu conta, aşa am aflat şi cum se întâmplase.
„ Nu mai putem fi împreună . ” bla bla bla „ nu te merit ” bla bla bla. Şi alte lucruri enervante, totul s-a întâmplat aşa de rapid că probabil, sărăcuţa de ea, nici nu a avut timp să asimileze. Căci şi aşa era o fire mai fragilă când venea vorba de sexul masculin. Cine nu era?
Am înţeles-o pe deplin şi i-am fost alături. Însă tot nu puteam să nu mă simt fericită că scăpase de idiotul ăla. De câte ori nu o înşelase ,şi ea ştia ? De câte ori nu făcuse x şi y şi nu continuase să repete greşelile? Iar ea îl ierta? Dar asta fusese înainte să i se dăruiască. De atunci nu mai avusese loc niciun conflict . Probabil acesta era decisiv. Căci el îi dăduse papucii.
Eram fericită şi mă simţeam prost pentru asta. Dar vroiam ce e mai bun pentru Aura, aşa că vinovăţia a dispărut repede.

< - Ce? Ce ? Ce?
Repetam încontinuu în telefonul meu mobil, deşi aş fi vrut mai degrabă să îl arunc pe fereastră. A doua zi, pe la ora prânzului, am primit un apel de la prietena mea îndurerată. Dar vestea era mai mult decât devastatoare. Pentru mine.
- M-am împăcat cu Raul! Îl iubesc, înţelege. Nu putem sta prea mult departe unul de celălalt. Şi-a dat seama că a greşit şi... şi ... Of, nu îmi vine să cred! Sunt atât de fericită.
- Dar cum dracu se întâmplă asta Aura? Gata, eu nu mai suport aşa ceva! Ieri erai gata să îl omori şi acu’ îmi zici că-l, morţii lui, iubeşti. Ce e asta? Ştii, mă enervează. Zău. Eşti chiar proastă, nu poţi pur şi simplu să te împaci cu el. Tu nu vezi că e un ipocrit?
Mi-am astupat gura imediat după ce am scos acele cuvinte. Evident că ştia cât de vulgară puteam fi şi când aveam nervi nimic nu îmi stătea în cale. Totuşi, trebuia să mă port mai frumos.
Cu toate astea , nu am simţit niciun impuls de a-mi cere scuze.
- Ce naiba spui? Eşti prietena mea cea mai bună, ar trebui să te bucuri pentru mine . O să-ţi închid şi te rog să nu mai vorbeşti aşa despre Raul. El nu spune nimic rău despre tine, niciodată.
Mi-a închis şi eu am adăugat doar pentru mine.
- Da, păi normal că nu poate să zică nimic rău despre fundul şi ţâţele mele.
Aşa şi era. Un ipocrit, îl uram. Dar într-adevăr nu puteam face nimic în legătură cu asta – cât de patetic. >

Nu a trecut multă vreme de atunci. Doar două săptămâni întregi în care am fost plecată într-o călătorie în Grecia. Nimic nu s-a schimbat când m-am întors. Totul era intact. Apartamentul în care locuiam, familia mea, vecinii, Aura şi iubitul, prietenii . Erau la fel.
Şi totuşi, eu vedeam totul diferit. Fusese brusc, dar mă făcuse să realizez cât de târfă poate fi viaţa uneori. Nu, mai mereu.
Iar eu nu aveam de gând să o accept aşa cum era şi să fiu călcată în picioare. Poate că unii ar zice că m-am schimbat aşa de brusc pentru că de curând părinţii mei au divorţat.
Halal explicaţie de rahat. De parcă ar fi viaţa mea. Sau pentru că fratele meu s-a însurat şi am rămas singură. Nu era adevărat. Îmi iubeam fratele, dar nici atât de obsesiv.
Toţi bărbaţii sunt nişte nemernici, mai puţin fratele şi tatăl, dar să nu uităm că şi ei sunt bărbaţi.
Mda, cât de reală era acum zicala asta. Eh, şi la naiba. De ce trebuia eu să stau să analizez fiecare detaliu? Nu trebuia să o fac. Căci totul se învârtea în jurul unui mare nimic format din mai multe nimicuri. Ce definiţie drăguţă. Dar nu era pesimistă, mai degrabă al dracului de optimistă.

- Salut!
Am ţipat îmbrăţişând-o pe Aura ce tocmai îmi deschisese.
- Săru’mâna tanti Cristina.
- Bună Mirabela. Cum a fost în Grecia? Deja ai ajuns?
Am dat din cap aprobator văzând-o pe tanti Cristina în bucătărie. Tocmai pregătea cina, din câte puteam ghici. I-am zâmbit larg şi am recunoscut şorţul albastru.
- A fost tare frumos. M-am distrat. Mă scuzaţi de deranj, am venit să aduc nişte cadouri!
A chicotit.
- Nu e niciun deranj dragă, poate rămâi şi la cină? Nu cred că ai ceva pregătit pentru moment.
Eram gata să refuz, dar mi-am amintit cât de foame îmi era şi cum nu aveam nicio poftă de mâncare comandată rapid prin telefon.
- Hm, dacă tot insistaţi. Ce mâncăm?
- Ciorbică de pui şi orez . E bine aşa ?
M-am prefăcut că mă gândesc la ofertă, după care am dat din cap.
- Sună rezonabil.
Am început să râd împreună cu mama Aurei, după care m-am retras în camera ei. Unde ea deja ajunsese. Am privit câteva din fotografiile din dormitorul ei. Pe toate le ştiam. Inclusiv pe cea pe care o avea cu mama acesteia. Semănau destul de bine. Acelaşi păr, aceiaşi ochi şi aceaşi expresie.
- Uite asta e pentru tine.
I-am aruncat o pungă de cadou şi ea mi-a zâmbit trist.
- Of, scuze pentru faza cu Raulinio, nu a fost cu intenţie. E prietenu’ tău, I understand, nu îi mai zic nimic. Dacă tu asta vrei. Acu’ nu te uita la mine ca un câine părăsit, că eu nu am de gând să mai zic nimic. Ok?
A încercat să surâdă şi eu am scos limba la ea. M-am întors pentru a privi o fotografie înrămată cu mine şi ea. Era de anul trecut, când intrasem la liceu. Eram atât de fericite! Şi chiar mai naive decât acum.
- Ce-ai păţit?
Am dat din umeri.
- Ce vrei să zici?
- De parcă nu te-aş cunoaşte. Ai ceva, e ceva schimbat la tine. Şi e cam ciudat. Nu ne-am văzut decât de două săptămâni!
Şi-a dat ochii peste cap. Albastrul lor intens strălucea în camera de-abia luminată.
- Neah, ţi se pare. Sunt aproape aceaşi. Poate doar mai sexi. Ah şi aşa, să zicem că am de gând să îmi schimb look-ul.
- Ce?
S-a holbat câteva secunde la părul meu lung şi negru.
- Mda, nu mă refeream doar la păr.
Înainte să ajungă să mă contrazică, am auzit vocea mamei sale strigându-ne şi am fugit spre bucătărie.

Da. Pare atât de simplu, chiar şi acum când privesc înapoi. Era banal, s-a întâmplat aşa de repede şi aproape fără un motiv întemeiat. Îmi ascundeam viaţa de mine , şi de ceilalţi din jurul meu.
Credeam că ştiu totul, şi acum o cred. Nu ştiu dacă m-am înşelat vreodată. Şi totuşi, mă bucur. Aşa am învăţat să fiu cea care sunt azi.

[Elusive wolf]

Pai ce sa spun , chiar mi-a placut acest prim capitol . Prologul a fost o incantare pentru ochii mei , a fost extraordinar modul cum ai descris dragostea , cred ca ai facut-o din inima , cel putin asa mi-a lasat mie impresia . Sincer , mi-a lasat o impresie buna primul capitol si mor de curiozitate sa vad cum vei continua . Numele personajelor sunt chiar dragute ^^ ... Ela si Aura sunt niste personaje foarte expresive , mi-a placut cum le-ai conturat caracterul ;;) !
Singura greseala pe care am vazut-o a fost asta :
impoasibil - imposibil

In rest , iti urez spor la scris si astept urmatorul capitol >:D< !

[Teru]

Alt fic! :ang:
Nu-mi pot da seama de unde ai atatea idei [ nu ca m-as plange sau ceva, ci din contra ], asta e un lucru foarte bun ^^
Sa revenim... prologul mi s-a parut extraordinar [ l-am citit de vreo zece ori :)) ], sirurile acelea de oximoronuri* [ O.O am ramas cu sechele de la teza de romana ] au fost superbe, eu una sunt o adepta a acestui tip de "contrazicere" 8-&gt;
In capitol actiunea nu mi sa parut grabita, avand in vedere ca e primul capitol e normal sa fie asa.

Pai... cam atat, multa imaginatie si astept urmatorul capitol :bye:

*[pentru cei care nu stiu ce inseamna]
oximoron = figura de stil care consta in asocieria a doi termeni contradictorii sau chiar cu inteles opus

[Berry.]

Heya.:] Am trecut si eu pe la ficul tau.^^ What can I say?:-? Imi place enorm de mult prologul, este mirific. Tot ce ai scris... hmm...cum ai imbinat cuvintele, totul a fost extraordinar.xD Am citit de cateva ori prologul si de fiecare data m-a incantat asa de mult... uhm... chiar m-a fermecat.
Numele personajelor sunt foarte dragute, le ador.:X
Actiunea nu mi s-a parut grabita, iar personajele sunt bine conturate. Am vazut doar o singura greseala de tastare, dar a fost deja spusa. Ideea mi se pare buna, vreau sa vad mai departe ce o sa se intample.
Chiar nu mai am nimic ce sa spun, mi-a placut foarte mult si acest prim capitol, foarte dragut.xD
Astept urmatorul capitol si spor la scris.:D

[Kripterya]

Noi sa ne saturam de tine? Nerver. Nu am timp sa-ti citesc toate ficurile, dar daca as avea te-ai plictisi de commurile mele :10:.
Imi place ficul, titlul e inspirat (desi inca nu mi-am dat seama la ce se refera:10: ), prologul nu mi se pare sec, folosesti sensul figurat, si arata bine. Cat despre idee, nu stiu de unde le mai scoti, ai atatea ficuri si inca mai ai inspiratie, chiar ca esti buna(nu ca m-as fi indoit vreodata de asta).
Ce antipatic pare Raul, cel putin deocamdata, adica el se desparte de Aura stiind ca ea il iubeste si dupa o zi o vrea inapoi. Hmm, nehotarat baiatu'. Abea astept sa il descri, pun pariu ca o sa fie aprope prea frumos ca sa il urasc:((.
Eu am o nelamurire, ce s-ar fi putut intampla in Grecia, din moment ce Ela s-a schimbat?

I'm waiting for the next chapter...hurry up
(bye)
{^.^}."

[nolazy]

Asaaa :))
Iete ca nu-mi imaginam ca eu sa vin si sa las comm la un fic care nu este yaoi.Si care sa-mi si placa :D
In primul rand m-a atras titlul.Mi-a placut foarte mult inca de cand l-ai mentionat prima oara.Iar acum, ca tot am vazut ca postasei, m-am gandit sa citesc si capitolul.
Are un inceput destul de dragut si foarte real de altfel.Imi place personalitatea ei si abia astept sa vad cum se va transforma fizic.Si cum se va comporta cu baietii ::>. Ah chiar m-ai facut curioasa :))
Mai multe nu am dde zis, deocamndata. O sa ma mai gasesti p'aci in orice caz.
Pai da...astept capitolul urmator.Spor la scris >:D<

[Teh]

Uau! Nu-mi imaginam că o să primesc atâtea comentarii, am rămas puff :]]. Mulţumesc mult X: [ mda mi-am recăpătat vechiul cont : )) ]
Elusive wolf -- Ah merci că ai menţionat greşeala : - s . Mi-a scăpat, bine nu mai corectasem capitolul după ce l-am scris, lenea. O să încerc să fiu mai atentă, dacă mai găseşti şi alte greşeli te rog să le menţionezi. Mulţam că citeşti mă bucur că ţi-a plăcut X: .
*Eru* -- Ăla a fost aşa .. doar un început de contraziceri :]] or să urmeze multe altele, nu scapi de ele. Mulţumesc de comentariu şi sper să îţi placă în continuare X:
Berry -- Hei Berry, merci că ai trecut pe aici : ) . Mă bucur că ţi-a plăcut atât de tare prologul, a fost aşa de spontan... Mulţumesc de comentariu X:
Kripterya -- Păi nu s-a întâmplat chiar cine ştie ce în Grecia D: dar o să dezvălui şi asta , poate mai târziu : - ? . Momentan Ela se va axa pe schimbarea ei, nici ea nu se recunoaşte. Dar de fapt este doar o adolescentă ambiţioasă. O să descoperi tu mai multe. Mulţumesc de comentariu şi mă bucur că ai trecut pe aici X:
Nolazy -- Am rămas O_O când am văzut că ai da coment :]] nu credeam că o să citeşti, nici nu aveam pretenţie ( I mean, is not yaoi ) dar îţi mulţumesc din suflet pentru comentariu şi mă bucur că ţi-a plăcut. Acum este doar începutul, dar o să vezi cum o să evolueze ea, din mai multe puncte de vedere D: mulţam >:d<

[center]Capitolul Doi[/center]

Dimineaţa s-a aşternut uşor şi în camera mea, ceea ce nu era plăcut într-o zi din vacanţa de vară. Tot ceea ce îmi doream să fac este să dorm, mai ales că Aura era plecată pentru o perioadă la mare, după care la bunicii ei din Italia. Totuşi, simţind razele soarelui şi căldura luminii, am deschis ochii.
Am zărit şi faptul că cineva îmi dăduse draperiile din jurul ferestrelor, şi astfel îmi fusese deranjat somnul. Leneşă, mi-am întins o mână spre ceasul meu deşteptător ( în concendiu pe timp de vară ) şi am realizat că era ora 11 : 15.
- Bună dimineaţa Mira, hai trezeşte-te.
Of, cât de aiurea. A trebuit să îmi ridic şi mai tare pleoapele pentru a putea privi persoana ce îmi vorbea . Şi lumina prea abundentă nu îmi oferea cine ştie ce ajutor. Am zărit un chip blând şi familiar. Părul şaten şi ochii negri mă izbeau, sfindându-mă. Şi-a trecut degetele prin părul lung şi des şi mi-a zâmbit.
Hei Mirabela, trezeşte-te, zău aşa! Cine altcineva ar fi putut să te trezească?
Părinţii tăi sunt divorţaţi, fratele tău e însurat şi tu locuieşti doar cu scumpa şi adorata ta mamă. Pentru o clipă chiar crezusem că sunt undeva în trecut, unde nicio problemă nu putea să mă ajungă. Era chiar greu să fi adolescent.
- Neaţa şi ţie mami. De ce mă trezeşti cu noaptea-n cap?
M-am ridicat, mai mult fără voia mea şi expresia plictisită mi-a dispărut când am văzut pata roşie din pat.
- La naiba!
Am fugit pe hol, pentru a ajunge în baie. De aia era atât de groaznic să fi fată, ziua asta putea fi mai aiurea de atât ?
După ce am fost sigură că sunt în siguranţă , am ieşit din baie şi mi-am schimbat hainele. Am luat o pereche de pantaloni scurţi ( negri ) şi un tricou fără decolteu, de culoare roşie. Avea scris pe spate : Kiss granny. Prinzându-mi părul într-o coadă strânsă, am realizat că faţa mea era aceaşi ca şi până acum. Dar sufletul îmi era schimbat.
Cât de ciudată era perioada aceasta din viaţă. Era oare trecătoare? Pentru că nu pot ştii acum, nu pot realiza ce se întâmplă. Şi poate că mi-aş dori, dar e destul de greu.
Am refuzat să mai caut în adâncitura ochilor negrii şi m-am cărat spre bucătărie. Aşezându-mă şi servind micul dejun ( pentru mama prânzul ) am privit-o suspicios.
- S-a întâmplat ceva?
Avea acea expresie care urma să îmi spună : Scumpo... Ştii.. Îmi pare rău DAR. Şi exista acolo un „ dar ” imens ce prevestea un dezastru la fel de mare , sau măcar pe jumătate pe cât era de semnificativ şi grupul acela de litere.
- Of... E cam greu de explicat, dar cred că va trebui să plec o perioadă din ţară.
Nu aveam probleme cu banii, nu din câte puteam eu ştii. Atunci, de ce ar fi trebuit să plece? Adică, să ne mutăm? Nu se putea aşa ceva, îmi adoram viaţa.
M-am uitat decepţionată la aceasta, după care mi-am schimbat faţa. Trebuia să fiu înţelegătoare.
- Oh mami, te ascult. Dar chiar nu înţeleg, trebuie să explici treaba asta.
Dându-şi ochii peste cap, a vorbit.
- Nu e chiar aşa. Sora mea m-a sunat ieri şi mi-a spus că are câteva probleme. Şi ar vrea să merg să o ajut cu afacerea ei. Ştii că Michael nu mai poate face aşa multe din cauza bolii sale, şi i-ar prinde bine un sprijin. Mai ales că Lili are doar zece ani!
Am oftat , mai mult pentru mine. Ideea că trebuia să locuiesc într-o altă ţară, departe de Aura şi tot ceea ce avusesem până acum, mă înspăimânta. Dar urma să mă obişnuiesc eu, nu? Adică, nu era ceva ce nu puteam face.
Eram o fată puternică. Da, sigur eram.
- Ok. Am priceput. Deci, când plecăm?
Ceea ce am văzut pe chipul ei nu mi-a dat deloc încredere. Am rămas şi eu uimită la reacţia sa rece, bătând în retragere şi parcă implorând iertare.
- Ă, vrei să zici... Ce vrei să...?
- Păi... Ar trebui să mergi să locuieşti cu tatăl tău, sau cu fratele tău... Nu prea îmi vine să te trimit la un cămin , e mai uşor să mergi la un liceu normal. Şi nu te pot lăsa să locuieşti singură , chiar dacă sunt atâţia vecini în care mă pot încrede – e periculos. Şi... Oh, Mira. Trebuie să înţelegi, dacă eu aş fi avut nevoie, Mirela ar fi venit să mă ajute fără să se gândească!
În privinţa aceasta avea dreptate. Dar nu era pe deplin sinceră. Nu avea încredere în mine. Îi era teamă că , în caz că mă lasă singură într-un apartament de trei camere, voi aduce o mulţime de băieţi, voi da petreceri non stop şi mă voi culca cu o grămadă de idioţi. Hello, o virgină să facă aşa ceva? Îi înţelegeam totuşi frica, probabil şi eu aş fi simţit acelaşi lucru.
Dar nu puteam ierta lipsa de încredere. Durea adânc. Am refuzat să îmi exprim sentimentele.
- Tata stă tocmai la mama naibii şi fratele meu e proaspăt căsătorit, cum vrei să dau buzna la el acasă : Oh, bună frăţioare. Trebuie să mă dădăceşti, ştii? Ca atunci când plecau părinţii de’acasă şi tu aveai grijă de mine! Oh, dar ce frumos, nu-i aşa? Apropo, bună Ana. Ce mai faci? Scuze că vă invadez intimitatea, zău! Gândeşte-te şi tu, mamaşa.
Aveam dreptate. Ştiam cu siguranţă că o aveam. Eu m-aş fi enervat la culme dacă aş fi fost în cazul lui sau a cumnatei mele ( pe care nu o puteam suferi din mai multe cauze ) . Faptul că ar fi trebuit să împart acelaşi acoperit ca şi aceasta îmi dădea fiori.
Nu eram o persoană rea, dar aveam şi eu principiile mele.
- Of, de ce îmi creezi probleme? O să rămâi la tatăl tău!
De ce? Era tocmai în mama naibii, am mai zis-o deja! Nu am chef să îmi părăsesc cunoştinţele, tot ceea ce am aici... Să las în urmă, doar pentru că ai tu chef. Nu !
- Dar la mine nu te gândeşti? Să încep iar de la zero? Nu a fost de-ajuns că ne-am mutat într-una toată viaţa noastră? Crezi că eu mai pot. Am trăit în trei ţări până acum şi speram că asta e ultima în care o să stăm, ne stabilim şi nu ne mai mutăm căminul. Nu te gândeşti şi la mine? Nuu-nuu! Văd că n-o faci. Ţi-e frică , vezi Doamne, c-o să mi-o trag eu cu tot oraşu’ dacă mă laşi să locuiesc singură.
Brusc m-am ridicat şi am aruncat cu pumnii în masă. Farfuria s-a mişcat puţin şi furculiţa a căzut pe gresie. Am înjurat în gândul meu şi am ieşit din bucătărie fără a mă uita înapoi . Inima îmi accelerase şi furia crescuse în mine. Pielea mi se zbârlise şi simţeam că în orice moment puteam să ucid pe cineva.
La naiba, nu avea ea să îmi controleze mie viaţa şi ceea ce trebuia să fac. Auzi, să mă mut. Dacă vrea s-o ajute pe mătuşa Mirela să plece, eu puteam să mă descurc şi singură. Nu am de gând să îmi irosesc existenţa pentru că aşa i se năzare ei. Nu .
Cu aceste gânduri am intrat în dormitorul meu şi am încuiat uşa, nu vroiam să o am ca şi musafir. Aruncându-mă în pat, mi-am luat căştile şi telefonul mobil, dând drumul la muzică. Aşa sigur nu o puteam auzi şi urma să mă relaxez. Măcar pentru câteva minute, simţeam că urma să explodez.
Ziua asta era într-adevăr groaznică şi trebuia să mă gândesc la o soluţie. Să gândesc, în vacanţă! Cât de urât putea fi.

Nu mi-am dat seama când am adormit, dar se lăsase uşor seara când am deschis ochii. Ieşind pe hol, am văzut că era linişte. Probabil nu mai era acasă. Am dat din umeri şi am mers în baie pentru a mă reîmprospăta ; după care am sunat-o pe Aura.
Din păcate a avut telefonul închis aşa că i-am lăsat un mesaj. Fata probabil se distra şi eu o deranjam.
Încă nu găsisem o soluţie plauzibilă aşa că nu vroiam să o strig pe mama, dar aceasta a apărut înainte ca eu să pot face vreun gest pentru asta.
- O să te trimit la un liceu internat, aşa e bine? O să îţi faci prieteni uşor acolo... Mira...
Am început să dau furioasă din cap. Asta era culmea, auzi! Internat! Acolo unde sunt închisă, ca şi un prizonier deşi eu nu am comis nici-o crimă.
Nici măcar una, ce se întâmpla cu ea? Am privit-o sfidător în ochi şi am dat negativ din cap începând să îmi agit mâinile.
- Ce nu înţelegi? Eu nu plec de-aici! Am şi eu o viaţă, am şaisprezece ani şi jumătate ( aproape ) , îţi dai seama de asta? Probabil că nu ! Am crescut, sunt destul de responsabilă cât să ştiu ce să fac . Şi ai avea vecinii care să mă supravegheze. Şi pe tanti Cristina care stă lângă noi, care să aibă grijă de mine. Şi ar fi atâtea şi atâtea opţiuni prin care ai putea, pur şi simplu, să mă laşi aici să-mi trăiesc şi eu viaţa-n pace!
Nu mi-am dat seama cât de ridicat îmi era tonul şi am amuţit atunci când palma ei a făcut contact cu faţa mea. Mi-am simţit pielea înroşindu-se, nu că obrajii mei nu ar fi fost deja în flăcări. Era o trăsătură de care nu puteam scăpa.
Aş fi putut plânge cu uşurinţă, sau să-mi trec mâna peste obrazul rănit. Am refuzat să o fac pe victima.
- Ce ai rezolvat cu asta?
Am întrebat pe cel mai calm ton pe care îl puteam contura în acea clipă.
Fără să aştept vreun răspuns, m-am îndreptat spre ieşire. Am auzit-o strigându-mi numele dar nu m-am întors. M-am încălţat cu adidaşii doar atunci când am ajuns la ieşire din clădire, şi am început să mă plimb. Bine că îmi prinsesem telefonul cu mine. Am apelat primul număr care mi-a venit în minte.
- Bună.
- Hei Alice, ce’aci?
- Bine scumpo, uite prin parc cu Miki . S-a întâmplat ceva?
Enervanta , stresanta şi absolut insuportabila Mihaela- vedeta liceului, persoana pe care începusem să o urăsc din prima clipă şi care a făcut tot posibilul să mă pună în umbră în primul meu an de liceu. De parcă eu aş fi dorit cu adevărat să ies în evidenţă. Nu, nu îmi dorisem. Dar urma să o fac, în ambiţie. Poate răzbunare. Era chiar clipa aceea, nu?
- Oh, înţeleg. Nu , nimica drăguţa. Mă plictisesc de moarte. Sunteţi în parcul din centru? Vă supăraţi dacă îmi fac şi eu apariţia? Mai omor timpul.
Am chicotit pentru a o face pe Ali să înţeleagă faptul că mă simţeam aiurea rău de tot.
- Oh, oki. Te aşteptăm. Acolo suntem. Te pup, pa.
Am închis şi m-am îndreptat spre locul stabilit. În fond, nu aveam nimic mai bun de făcut. Le-am găsit aşezate pe o bancă, seara se lăsase şi mai tare şi acum străzile erau mai mult luminate de „ beculeţe”.
- Ola fetele, ce faceţi?
Miki a râs.
- Bună Mirabela, uite pe aici şi noi. Tu? Uau, te-ai despărţit de Aura?
Ha ha ha, ce-am mai râs!
- Oh, nu dragă. Nu îţi face griji, noi murim împreună. Am venit doar să te calc pe nervi.
Ceea ce făceam noi acum se numea glumă, dar de fapt în spatele acestei faţade vorbeam serios. Alice se strâmbă şi mă îmbrăţişă. Mereu era aşa, dar nu conta. Nu o puneam niciodată să aleagă între Mihaela şi mine, nu că nu aş fi ştiut pe cine alege. Doar că nu era corect.
Am văzut doi tipi apropiindu-se şi m-am gândit la schimbarea mea. Mda, dacă era o mare posibilitate să plec din oraş, trebuia să îmi pun amprenta, nu?
- Oh, ia te uită! Ăla e Silv, tipul cel nou. S-a transferat la noi în liceu, cred că e în a 11a . Cât de sexi poate fi, al meu e!
Se referea în mod special la un băiat înalt, cu părul castaniu tuns scurt şi o pereche superbă de ochi verzi. Adevărat, avea şi un corp clădit bine şi era atrăgător.
- Neah, nu cred că ai vreo şansă Michiduţă.
S-a uitat urât la mine şi eu am scos limba la ea . Alice a făcut o expresie de uimire. Eu nu eram niciodată interesată de băieţi, deşi avusesem şi eu odată un prieten.
- Ce vrei să zici?
Mi s-a adresat roşcata, şi insuportabila vedetă.
- Adică, fetiţa asta aici de faţă, e interesată de bunăciunea de acolo. Ce vrei să îţi explic mai mult?
Fără a mai lua în seamă perechea de ochi căprui urmărindu-mă, m-am îndreptat spre victima mea. Am zâmbit gândindu-mă rapid la o strategie . Nu mai făcusem niciodată asta, şi mai grav era faptul că nu îmi venea chiar nimic în minte. Când m-am apropiat am realizat că îl cunoşteam pe tipul cu care era. Cât de convenabil.
Era un băiat de la 12 B , tipul cu care jucam eu baschet adesea, în pauze. Doar aruncam la coş, nu era nimic special. Ştiam doar cum îl cheamă şi că juca în echipa liceului, în rest vorbeam despre orice altceva dar nu despre „ noi ”. Era cu puţin mai scund decât acel Silv, sau cum se numea tipul şi avea părul negru. Ochii săi erau căprui, dar atât de ciocolatii încât te pierdeai în splendoarea lor.
Văzându-mă, mi-a zâmbit sincer iar eu m-am prefăcut că tocmai întrerup un apel la telefon.
- Hei Dan.
S-a apropiat de mine şi m-a pupat pe obraz, am răspuns cu acelaşi gest nevinovat având grijă să nici nu mă uit la celălalt. Avea un efect ciudat pentru că l-am zărit urmărindu-mă cu privirea. Hm.
- Bună Mirabela. Uau, nu te-am mai văzut de o grămadă de vreme, unde ai stat ascunsă? A chicotit. Am încercat să răspund în acelaşi mod.
- Hm, m-am bucurat de vacanţa de vară. Mersi că întrebi. Din păcate o să se termine curând. Am falsat o faţă tristă pe care am şters-o repede şi am continuat. Acum mă pregăteam să plec acasă, cum Aura e plecată – mă plictisesc de moarte!
Bine, ultima replică era patetică. Dar nu aveam antrenament.
L-am văzut pe celălalt uitându-se insistent, şi Daniel s-a simţit nevoit să ne facă cunoştinţă.
- Ăăh, da. Aproape că uitasem. Scuze, Scuze. El este Silviu, ea este Mirabela.
A întins mâna spre mine şi ochii săi păreau gata să mă devoreze oricând. Iar eu aş fi vrut să îi muşc buzele roşiatice. Ah.
- ÃŽmi pare bine.
Am zis uşor timid şi acesta a răspuns cu aceaşi replică.
- Nu te-am mai văzut pe aici.
A adăugat acesta ca din senin chiar când mă pregăteam să îmi anunţ plecarea.
- Oh. Probabil nu ai fost destul de atent! Am zâmbit.
- Elei îi place mai tare să rămână în umbră, nu înţeleg de ce. A adăugat Dan.
- Nici eu. S-a întors spre mine. E clar că nu îţi stă bine retrasă.
Oh, drăguţ compliment. Ştii, sunt de acord cu tine.
- Hm, oare? Am vrut să văd cât de tare mă pot preface, destul de bine . Trebuie să fug, mai vorbim. Pa Dani, ah şi mi-a părut bine Silviu.
I-am pupat pe amândoi pe obraz, pentru că mai mult aceştia m-au tras lângă ei.
- Spune-mi Silv. A adăugat scurt tipul înainte ca eu să plec. M-am conformat doar cu un zâmbet discret şi nu m-am uitat înapoi. Puteam să jur că ei încă mă urmăreau cu privirea.

[Neith]

Citisem si primul capitol , dar las un reply acum . Prologul mi-a placut foarte multe , ai surprins tot ce inseamna iubirea . Am mai citit si alte fic-uri scrise de tine si toate mi-au placut . Ai o mare usurinta de a lasa actiunea sa curga , la fel si sentimentele personajele .
Greseli nu am observat si imi place ca nu incarci textul cu prea multa descriere.
Ela este un personaj interesant si complicat . Sper totusi sa fie nevoita sa se mute , sa renunte la tot . Aura este oarecum opusul prieteniei sale , depinzand prea mult , dupa parerea mea , de Raul . Dupa aparitia lui Silviu , al carui nume imi place mult , astept sa vad ce se va intampla intre cei doi si urmatorul capitol .

[Elusive wolf]

Uhh ... Daniel si Silviu sunt pur si simplu adorabili . Abia astept sa vad cu evolueaza pe parcursul ficului . Chiar imi place personalitatea Mirabelei ( ce nume frumos :x ) , este sigura pe ea si ambitioasa . Am observat ca trece foarte repede de la " a fi calma " la " a fi nervoasa " si apoi e din nou calma ...
Comportamentul mamei sale ... nu stiu daca sa zic ca mi se pare firesc sau nu , banuiesc ca orice parinte vrea tot ce-i mai bun pentru copilul sau , dar nu intelege ca o data si-o data tot are sa cresca :)) . Capitolul asta mi-a placut mult , mai ales ca ne-ai mai dezvaluit cateva aspecte din atitudinea Elei !
Greseli nu am vazut ^^ !

Hugs >:D< si astept nextul !

[Khonsu]

buhuhu..nu scapi tu de mine , Teh >:D< . Chiar daca am mana scrantita....tot stau pe capul tau .
Deci, imi place noul tau fic :X: .M-a surprins prologul...seamana foarte mult cu ceea ce este dragostea pentru mine, in momentul de fata.
Si capitolele mi-au placut, dar in al doilea mi s-a parut un pic grabita actiunea . Imi place personalitatea Myrei ( pot sa-i zic asa? :D: mereu iti botez personajele ) , este la fel cum eram eu acum cateva luni . Silviu pare un personaj interesant...abia astept sa aflu mai multe despre el .Sper ca cei 2 vor face o pereche...adica deja este o anume atractie intre ei :)): .

Astept urmatorul capitol, scumpo ....bye & kissu:*